Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
25 août 2015 2 25 /08 /août /2015 00:59
Era MAIAzaurilor

„Pe mine nu mă moaie duioşiile paterne-materne de azi – vai de generaţiile viitoare, zic!”,

Vasile Vasilache, „Verzi suntem, verzi...” (Litera, 2009, p.157)

 

Niciodată nu am fost un admirator al Ex-managerului de la Banca Mondială şi ex-Ministrului Învăţământului, Maia Sandu. Mai mult decât atât, am fost (şi rămân în continuare) printre cei mai vehemenţi adversari ai „reformei” duse şi con-duse cu atâta zel (italiculul a se citi în franceză*) de către Maia Sandu. La drept vorbind, personajul îmi este relativ indiferent precum ar trebui să fie pentru orişicare oricare personaj politic (vezi Porunca 2** din Sfânta Scriptură, dacă alte referinţe mai raţionale nu mai funcţionează pe aceste meleaguri), şi nu capătă importanţă decât prin prisma faptelor sale.

 

Am scris destul la subiectul respectiv (despre fapte) şi în 2011, când Maia Sandu încă nu era Ministru, şi în 2012, când Maia Sandu era încă inexperimentată şi mai comitea gafe în comunicare, şi chiar mai târziu, în 2014, perioadă în care Maia Sandu era deja idolul de astăzi, dar încă fără nimb de martir.

 

Pe reprezentanţii „Civilizaţiei MAIA” i-aş ruga să nu arunce încă cu pietre în mine şi sa mai zăbovească 5-10 ani. Deşi nu prea cred că peste 10 ani va mai fi cineva capabil să facă vre-o conecţiune cu cele înfăptuite acum 2 ani. Fiziologic nu este posibil. Nu încap 10 ani de memorie în capetele noastre de şopârlă rudimentară.

 

Până atunci v-aş invita să citiţi doar asta: un mic articol de pe Publika.md, care, iată, ne spune că copiii pleacă masiv din ţară şi că acest fenomen s-a accelerat în 2014. Îmi veţi răspunde că relaţia este inversă între „reforma” învăţământului şi fenomenul respectiv. Dar acest lucru nu poate s-o ştie nimeni. Cert este faptul că în satul unde se închide şcoala problema „Ce fac cu copiii acum?” se pune altfel pentru părinte şi anumite decizii, amânate sau lăsate în suspans, revin în prim plan. În aceste condiţii nu mai poţi s-o laşi pe la anul. Ori e laie, ori bălaie. Iar părintele care-şi ia copilul cu el în străinătate nici nu se va mai întreba dacă are rost să revină în ţara de origine...

 

Apropo, ţin să-i mulţumesc pesonal ex-Ministrului pentru ajutorul umanist (chiar dacă a fost involuntar), pentru această reformă catalizatoare a exodului, căci ce poate fi mai uman decât reîntregirea unei familii, în condiţiile când marea majoritate a cetăţenilor nici la nivelul de Maiasaura (care înseamnă „şopârlă – mamă bună”) nu s-au ridicat, abandonându-şi plozii în cuiburi dezvelite? Dar asta e dacă vorbim de o atitudine individuală şi umană, fără a ţine cont de interesele unui stat, care în mod normal ar trebui să facă parte din preocupările miniştrilor, căci din punctul de vedere al statului care ne interesează, Republica Moldova, ceea ce se întâmplă este o catastrofă similară prin amploarea şi consecinţele ei cu ceea ce s-a întâmplat pe aceste meleaguri în perioada anilor 1940-1950, cu un detaliu agravant (pentru stat): sistemele şi relaţiile economice sunt diferite...

 

În perioada recentă a martirizării personajului politic respectiv am păstrat tăcerea, deşi, ţinând cont de cele spuse mai spus, aş fi putut jubila, numai că mi-ar place mult să cred că am depaşit Cretacicul şi ar trebui să folosim ceva mai multe conecţiuni nervoase decât cele potenţial conţinute într-o nucă.

 

Înainte de a continua acest text, ţin să vă spun ca aş fi preferat-o şi eu pe Maia Sandu în jilţul de Prim-Ministru, dar acest lucru e valabil doar în contextul candidaturilor vehiculate. Aş fi preferat-o din două motive:

1) ea nu a fost, cel puţin nu s-a auzit, implicată în niciun scandal corupţional de proporţie

2) este vădit omul occidentului.

Anume al doilea argument este pentru mine determinant astăzi, când ne aflăm între Scilla şi Caribda, şi nici într-un caz oricare din presupusele sale calităţi, dar o plasează în prim rangul preferinţelor mele, chiar şi în raport cu un alt fost Premier martirizat – Iurie Leancă. După cum scriam, biografia rămâne biografie şi nu poate fi rescrisă, chiar şi atunci când falsifici un CV.

 

Dacă nu am fost suficient de explicit până acum, am să mai fac o precizare: textul respectiv nu este despre Maia Sandu. Ceea ce m-a determinat să-l scriu nu este personajul respectiv, ci acea isterie colectivă, acea idolatrie absolutistă care a cuprins majoritatea surselor media („pro-europene” de la sine înţeles) şi unele minţi din cele mai luminoase.

 

Procesul de idolatrizare este acompaniat, în modul cel mai firesc, şi de construcţia unei mitologii, miturile crescând ca pe drojdii pe zi ce trece aidoma unor zgârâie-nori, în timp ce omul în jurul căruia sunt ele erijate rămâne pierdut şi nesemnificativ undeva jos, în umbră. Să vedem doar câteva din ele:

 

  1. Maia Sandu nu este un om al sistemului.

Aş? Depinde şi ce înţelegem atunci când spunem „sistem”. Dacă e sa înţelegem prin sistem legăturile mafiote şi caracatiţa interlopă din Moldova, atunci, factual, Maia Sandu are meritul de a nu fi figurat în niciun scandal corupţional. Însă dacă e să considerăm sistemul birocraţia statală, atunci o simplă privire peste CV-ul dumneaei ne va demonstra ca ex-Ministrul este un pur produs al acestui sistem: absolvește Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova în 1998, fiind deja funcţionar, căci în 1994 şi-a început cariera la Ministerul Economiei în calitate de consultant şi şef-adjunct de directive, în 2005 acceptă funcţia de Şef de Direcţie la Ministerul Economiei (cine era la guvernare pe atunci?, dacă tot e să adoptăm un mod de gândire primitiv şi categoric, caracteristic oricărei idolatrizari...).

 

Maia Sandu a fost întotdeauna „în pâine”. Cu intermitenţe între Guvern (unde se plăteşte rău) şi diverse organizaţii internaţionale (unde se plăteşte bine). Mai sistem decât atât... Să fiu înţeles corect: a fi un om al sistemului nu e neapărat un lucru rău. Un stat relativ sănătos, dacă şi există aşa ceva, este şi el un sistem. Numai că aceiaşi exponenţi ai Generaţiei MAIA afirmă astăzi sus şi tare că sistemul (inclusiv acel birocratic) este rău... Ei bine, eu unul consider că sistemul birocratic nu este neapărat unul rău (rele sunt politicile promovate de sistemul respectiv şi consider că sunt absolut defectuoase mecanismele democratice) şi tind să cred că Maia Sandu este un pur produs al sistemului.

 

  1. Maia Sandu este autorul „optimizării” şi reformelor în învăţământ.

Acum câteva zile pe situl Europei Libere a fost publicat un mic video despre Dodon. În afară de faptul că filmuleţul îl desfiinţează pe pseudo-socialist (căci socialismul e altceva) şi falsul anti-european (dacă ar fi un anti-european convins, nu ar fi plecat în vacanţă la „destrăbălata” Carlovy Vary), el loveşte tangenţial, cert involuntar, şi în „reforma” învăţământului, dusă la bun „succes” de Maia Sandu. Din film aflăm că Dodon a propus „optimizarea” cadrelor didactice încă pe timpul când era Ministru PCRM-ist! Reese că Maia Sandu nu este decât un continuator zelos al reformelor dodoniste? În treacăt fie spus, o apariţie la Europa Liberă i-a mai jucat cândva o festă ex-Ministrului: în octombrie 2012 Maia Sandu, încă fără experienţă politică, răspunde naiv şi onest la întrebări şi lasă clar de înţeles că scopul „reformei” este reducerea costurilor pentru învăţământ raportat la PIB, chiar dacă Republica Moldova cheltuia în domeniul respectiv la acel moment de zece ori mai puţin per capita! decât ţările din Europa Centrală...

 

Există totuşi o diferenţă de fond între aceste două iniţiative. Dodon propunea să fie reduse statele în învăţământ pentru ca din economiile realizate să fie mărite salariile celor care ar rămâne, fără a diminua suma globală cheltuită, pe când reforma „occidentalilor” avea ca scop reducerea raportului „cheltuieli vs. PIB”. Diverse surse vehiculau pe timpuri un obiectiv de a reduce acest raport de la 8% la 5%. Acest raport este, în primul rând, grija finanţatorilor străini, ei condiţionând acordarea de credite, granturi etc. cu echilibrarea structurii de cheltuieli a bugetului. Numai că toate aceste diferenţe şi considerente nu au nicio relevanţă pentru părinţii copiilor din şcolile care au fost închise...

 

Insist asupra faptului că mai există o modalitate de a reduce acest raport şi anume acea de a mări considerabil PIB-ul fără a tăia din cheltuieli pentru învăţământ! Dar, din păcate, pentru asta era nevoie de muncă asiduă şi de munca întregului Executiv cu Parlament launloc...

 

În opinia mea, Maia Sandu nu a fost decât un simplu executor, cert eficient, al acestei diminuări de costuri şi a fost omul de încredere (a se vedea CV-ul) al organismelor finanţatoare pentru a realiza „echilibrarea bugetară” cerută. În ceea ce mă priveşte, am fost, sunt şi voi fi în continuare un inamic înverşunat al acestei pseudo-reforme devastatoare pentru viitorul ţării!

 

Din păcate, recunosc că sunt un pierdant în această luptă. Se pare că răul a fost deja făcut, inclusiv cu aportul zelos al Maiei Sandu, dar, repet, nu este neapărat responsabilitatea ei... Numai că aici apare imediat un alt conflict, esenţa căruia, ce-i drept la o scară mult mai tragică, a fost perfect exprimată de Dovlatov prin următoarea frază: „Мы без конца ругаем товарища Сталина, и, разумеется, за дело. И все же я хочу спросить — кто написал четыре миллиона доносов?

 

  1. Longevitatea Maiei Sandu în calitate de Ministru

Anume cele menţionate mai sus îmi par a fi o explicaţie şi pentru longevitatea (paradoxală uneori) Maiei Sandu în funcţia respectivă. Nu voi face o descoperire dacă voi afirma că fotoliile de miniştri şi vice-miniştri sunt repartizate la noi conform legendarului „algoritm politic”. Maia Sandu a fost una din rarele excepţii. Ea nu a integrat rândurile PLDM-ului decât relativ târziu, fiind adusă în formaţiunea respectivă, împreună cu Natalia Gherman, de către Iurie Leancă în vederea alegerilor parlamentare din noiembrie 2014. Persoanele coagulate în jurul lui Leancă păreau să reprezinte grupul cel mai progresist al PLDM-ului... Numai că Leancă a fost ejectat din funcţia de Prim-Ministru şi, drept consecinţă, şi din PLDM. Am fi putut aştepta ca grupul Leancă să fie ceva mai numeros decât Eugen Carpov, care merită tot respectul pentru curajul său. Dar Maia Sandu nu a mişcat. Excact la fel cum a rămas neclintită şi neatinsă de nimeni, printre altele, de la numirea ei în funcţie. Oficial, din respect pentru echipă şi „reforme”. Eu cred că, elementar, Maia Sandu face parte din altă organigramă. Nimeni nu îndrăznea să se atingă de omul „Băncii Mondiale” şi nici Maia Sandu nu avea de raportat nimănui altui decât „finanţatorului”... Doar atunci când Republica Moldova a fost deconectată de la robinetul financiar occidental, fotoliul Maiei Sandu devenea la fel de politizat ca şi celelalte şi reintrodus în jocul negocierilor şi al... „algoritmului”. Ceea ce şi s-a întâmplat în cel mai aşteptat mod. Într-un interviu recent Maia Sandu afirmă următoarele: „Foștii mei colegi de la minister primesc ordine prin telefon de la oameni din afara instituției care fac referință la înțelegeri cu președintele PL”, ceea ce demonstrează, în cazul în care această afirmaţie corespunde realităţii, că Ministerul Educaţiei a revenit înapoi la normalitate – mdeh, moldovenească – ca şi oricare alt Minister. Toată pălăvrăgeala recentă cu declaraţii de dragoste, idealuri de apărat, înaintarea la funcţia de Prim Ministru sunt poveşti de adormit copiii.

 

La drept vorbind mi-ar fi plăcut ca organismele finanţatoare occidentale să continuie să aibă un om de încredere în Executiv, dar cu altă misiune şi funcţie decât cea pe care a avut-o, de exemplu acea de Prim-Ministru.

 

  1. Maia Sandu – simbolul feminismului.

Frumuşică, tinerică, celibatară, elegantă, pro-occidentală... Există oare o combinaţie mai... sexistă? Asa şi-ti vine în minte faimosul fragment din comedia lui Gaidai: „...prekrasnoi jenşcine, devuşke, kotoraia oliţetvoriaet soboi novuiu sud’bu jenşciny gor, poniamaete-li. Eto studenka, komsomolka, sportsmenka, naconeţ ona prosto krasaviţa!” Toţi acei care joacă cartea feminismului în raport cu Maia Sandu ar trebui să conştientizeze imensitatea răului pe care i-l fac reputaţiei ex-Ministrului. Ei contribuie direct la edificarea faimosului clişeu „la ravissante idiote***”, devastator în special în societăţi sexiste şi intolerante precum cea din Republica Moldova. Nu în zadar un bădăran notoriu precum Mihai Ghimpu îşi permitea comentarii misogine şi total deplasate la adresa Maiei Sandu... Straniu, dar acest fenomen nu are loc cu personaje precum Zinaida Greceanâi ori, mai vechi, Eugenia Ostapciuc. Deşi... Mi-a fost deja dat să citesc comentarii la criticile dure aduse unui politician: „Cum aşa, nu se poate, totuşi să nu uităm că e femeie...” Pentru mine un înalt funcţionar de stat este... asexuat precum îngerii, dacă doriţi. Şi toată vorbăraia asta despre feminitate sau masculinitate în politică îmi pare ridicolă...

 

xxx

 

În vara anului 2014 mi-a fost dat să vad şi să ascult prestaţia unuia din vice-Miniştrii echipei Maia Sandu la televiziunea naţională într-o emisiune pentru tineret. Ceea ce am auzit m-a oripilat... Nu mai are rost să revin asupra detaliilor. Dar se pare că am fost eu unicul, căci atât moderatorul cât şi asistenţa emisiunii părea să fie într-un trans adoraţional total şi sorbea extaziată vorbele unui preot al divinităţii pre nume „Maia Sandu”...

 

Am scris mult despre Maia Sandu, deşi textul nu este despre ea. Textul este despre noi. Despre acest continuu proces de căutare a unui om providenţial... Această eternă idolatrizare a unor lideri... Mircea Druc, Nicolae Costin şi Iuliana Gorea-Costin, Ion Sturza, Dorin Chirtoacă, Iurie Leancă, Maia Sandu... Şi corolarul acestui fenomen: căutarea unui om din exterior. Aducerea unui prinţ salvator... Deschidem singuri uşa pentru coţcari şi flibustieri de tot felul, căci suntem gata să-i atribuim oricărui parvenit care ne prezintă un ambalaj, pe care tot noi i-l prezentăm, toate calităţile unui Mesia... Şi, după ce trece euforia, ceea ce urmează ineluctabil este o decepţie depresivă soră cu mahmureala din dimineaţa de după o beţie năpraznică...

 

Şi încă ceva: trebuie să înţelegem că „liderul carismatic” nu este eficient decât în dictatură. Democraţia are alte virtuţi: sistemul şi procesele. Marele farmec al unei democraţii funcţionale este faptul că liderii vin şi pleacă, iar sistemul durează! Desigur, un vizionar poate cataliza anumite procese, insufla încredere, imprima o epocă, dar principalul său merit întotdeauna va fi să plece şi să lase un system şi procese funcţionale în urma sa. Numai că noi încă nu ne-am lecuit de feudalism. Ori totalitarism. Aşteptăm să vină „tătuca popoarelor” şi să ne conducă spre viitorul luminos...

 

Şi continuăm să discutăm despre „rolul personalităţii în istorie”...

 

P.S.: În momentul în care finisam acest text, citeam că fosta echipă a Ministerului Educaţiei a deturnat pagina Facebook a Ministerului creată de ei (presupun că în timpul orelor de lucru, plătiţi din bani publici)... Dacă până la acest moment eram oarecum interlocat (nu departe de a fi indignat, dar aici nu am suficiente cunoştinţe pentru a judeca dacă intenţiile noului Ministru sunt bune ori rele. Constat doar că Doamna Fusu este un politician la fel de rău şi total neinspirat precum a fost Doamna Sandu la început) de iniţiativa de revizuire a procesuilui de recrutare a directerolor de şcoală. După acest incident rămân neutru. Toţi suntem de-o teapă...

Vai de noi!.. Vai de noi!.. Şi de copiii noştri pe care i-am nenorocit deja...

 

 

*în franceză „con” este folosit în limbajul familiar în sens de prost, idiot.

**„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6)”

***din franceză: „proasta splendidă”

Partager cet article
24 août 2015 1 24 /08 /août /2015 13:06
Săptămâna cu altfel de ştiri. Adevărate.

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Bine v-am regăsit din nou, dragii mei. Nu ştiu dacă v-au lipsit comentariile mele stângace, eu însă, când scriu acest text, ma aflu în mare dificultate. Acele patru săptămâni pe care le-am petrecut în Republica Moldova au pus un mare semn de întrebare în urma unui an întreg de muncă în calitate de editorialist pe Deschide.md.

 

Mi-am dat seama că percepţia mea, de la distanţă, a realităţii din ţara este eronată. Fiţi pe pace, nu retrag nimic din ceea ce am scris până acum. Nu cred că am greşit prea mult. Ceea ce îmi pare că am greşit nu ţine de calitativ, categorie sau apreciere, ci ţine de intensitate. În realitate lucrurile stau mult mai rău...

 

Vacanţele mi le-am petrecut la ţară, am mai trecut şi prin Bălţi… Vă asigur, ceea ce comentăm noi pe-aici şi pe dincolo, newsfeed-ul cotidian pe care îl citiţi dumneavoastră, nu are nimic în comun cu grijile cetăţeanului de rând. Chiar dacă şocul primei săptămâni în Moldova (despre care am scris aici) a trecut şi, în principiu, aş putea să vă scriu şi despre noutăţile pe care le-aţi citit şi D-stră, am decis în această primă ediţie post-vacanţieră să vă prezint un altfel de buletin de ştiri, acel adevărat:

 

NU PLOUĂ E secetă. Ţăranului nu i-a rămas decât un singur aliat: ploaia… Dar timp de o lună cât am stat la ţară nu a plouat deloc. Doar o singură dată a burat timp de o oră, numai că, la cât de uscat este pământul, nici praful nu s-a potolit acătării… Caniculă. La 9 dimineaţa termometrul se ridică deja peste 30°C. Roadă în anul acesta nu va fi practic nimic. Cartofii nu s-au făcut, scoţi mai mult de trei-patru cuiburi pentru o mâncare. Porumb va fi foarte puţin. De cosit, nu s-a cosit fân nimic. Vitele mănâncă merele şi perele căzute. Se întorc flămânde de pe deal.

 

CE FACEM CU ANIMALELE? Două vaci şi un juncan. Câteva oi. Cum să intri cu ele în iarnă? Dar nici să le dai nu ai unde. Se zvoneşte că în unul din satele vecine lumea a început a tăia singură vitele şi a le pune în borcane si sărămură, ceea ce nu s-a mai văzut pe la noi... De mai bine de o lună subiectul respectiv îi arde pe ţăranii din sat. Mulţi vor să scape de animale. Dar nu ai cum. Nimeni nu le cumpără. Precupeţii aşteaptă şi ei. Să-i jăcmănească mai bine pe ţărani. Mai spre toamnă. Unde sunt timpurile când umblau camioanele prin sate şi căutau cine are vite de vândut? Era încă înainte de a veni Voronin la putere. Se dădeau 15-17 lei pentru 1 kg de carne „vie” de vita şi 25-27 de lei pentru kg de carne „vie” de porc. Astăzi e 5-6 lei pentru cea de vacă. Cea de porc e 20-23. (în magazine însă nu prea s-a ieftinit carnea de la 2001 încoace…) Şi nu vine nimeni să ţi le ia de acasă. Trebuie să găseşti transport singur. Am reuşit să ne înţelegem cu un tip ce ţine abator şi să ne programăm. Am găsit transport în tovărăşie cu alţi ţărani din sat. Când ajungem la faţa locului, stăpânul zice că nu mai primeşte azi vaci. Îl doare-n cot de programare. Am venit prea târziu. 44 de vaci sunt deja la faţa locului şi capacitatea abatorului e relativ mică. Ne întoarcem înapoi în sat. Transportul trebuie de plătit oricum. Până la urmă vitele le-am dus în altă zi. Dar banii nu au fost plătiţi. Aşa-i regula. Banii vor veni abia după ce măcelarul va realiza carnea. Să sperăm că vor veni…

 

ÎNAPOI LA MOSCOVA Am vorbit cu un bărbat din sat. Este încă relativ tânar, dar deja pensionat căci a lucrat în paza specială a închisorii de la Soroca. Zice că are pensie bunicică, puţin peste 3200 de lei. Şi el nu a fost un gradat. Bănuiesc că alţii, mai gradaţi şi din acei care „ne păzeau” şi altfel, au acum o pensie şi mai mare. Comparaţi: bunica de 94 de ani, care a trecut prin colectivizare şi căreia i s-a luat totul şi care a muncit la colhoz o viaţă, primeşte la mână 1040 de lei... Omul cu care am vorbit a lucrat câţiva ani la Moscova, căci avea doi baieţi de „aranjat”. După ce le-a găsit ambilor de lucru (la Moscova!) a zis că revine acasă. A zis că va face o mini fermă şi că va ţine vaci. Are 15 capete. Acum îşi muşca degetele. E disperat. Vrea şi el să le dea. Vrea să scape de ele cât mai repede şi să se care înapoi la Moscova.

 

ROABA CU GUNOI E plină. Gunoi industrial. În special ambalaje din diferite materii plastice. Din acelea care nici nu prea ard. Deşeurile organice la ţară se reciclează. Ce să fac cu ea? O duc la râpă. Unde boala s-o mai duc?! Şi astfel fac toţi. Toate râpele sunt nişte gunoişti.

 

RĂZBOIUL APEI Apă vine dintr-un bazin de acumulare (făcut la un izvor mai în deal) printr-o ţeavă care deserveşte vreo 10 gospodării şi ceea ce a rămas din şcoală, adică grădiniţa de copii. Sistem artizanal la care au contribuit toţi acei conectaţi. De apă au nevoie toţi, dar nivelul bazinului e mic din cauza secetei. Un tâmpit de „gospodar”, folosindu-se de faptul că ţeava trece pe la el prin ogradă, a pus robinet şi îl închide când îi abate lui să curgă doar la el. Chiar dacă mai jos de el se află inclusiv şi grădiniţa. Un lucrător de la gradiniţă l-a ameninţat că aduce primarul şi poliţia. Degeaba. La ţară dreptatea e de partea celui mai obraznic. Astăzi apa nu curge din nou…

 

TARIFE NOI Se anunţă că se va scumpi energia electrică. Lumea e exasperată… Nici nu mai înjură şi asta e un semn rău, căci câinele care latră nu muşcă. Doar scrâşneşte din dinţi. Dar am vazut şi o persoană plângând... Noroc că oamenii de aici nu prea ascultă Europa Liberă. Eu l-aş trimite pe Dirk Buschle la ţară să le explice ţăranilor cum insistă „Europa” să se scumpească energia. Şi-apoi să-i mai văd pe europeni tânguindu-se că lumea nu este pro-europeană! Numai că e posibil să nu iasă întreg Herr Dirk de acolo. E posibil să nu iasă deloc, căci dacă păţeşte ceva, să zicem dacă-l cotonogeşte careva, probabilitate destul de mare de altfel, va avea mult de aşteptat ajutor medical... I-am bucurat pe ai casei că se va scumpi şi pâinea. Lumea zice că-i genocid. Exterminarea propriului popor… Ca la Stalin.

 

CUPURA Scumpă, dar şi pe asta o taie când vor ei. Într-o zi nu a fost electricitate vre-o 5 ore. Fără preîntâmpinări de niciun fel. Lumea la sat nu poate merge la supermarket de trei ori pe zi şi odată noaptea. Aici se fac rezerve. Se folosesc congelatoare. Afară erau 37°C…

 

MEDICUL DIN SAT Eu omului ăsta i-aş pune monument! Mai mare decât acel al lui Kotovschi de la Chişinău! S-a otrăvit un copil (de ce s-a otravit e alt capitol). Îşi vărsa şi maţele. L-am sunat pe Boris Iacovlici. A venit în 10 minute. Ne-a zis ce ar fi bine să-i administrăm copilului. Numai că el în afară de un fel de săruri de băut cu apă pentru rehidratare nu are absolut nimic! Dar avea cu el nişte praf din rânză de găină uscată. Pe care o pregăteşte singur. Ne-a zis din ce plante se mai pot face nişte ceaiuri… Şi aşa face cu fiecare din sat. E medic pentru orice: consultări, tratamente din astea alternative, naşteri, a zis că i s-a întâmplat şi să opereze (nu a fost ceva complicat) într-o iarnă când salvarea de la raion nu putea răzbate… De câţiva ani face şi veterinărie. De oameni are grijă gratuit, de animale – contra plată. Să supravieţuiască. I-am propus bani. A refuzat. Dar nici poliţă de asigurare nu a cerut. „La noi nu-i cu poliţă. Ce importanţă are? Eu medicamente oricum nu am. Şi dacă nu ai poliţă, să nu vin, sau cum?” Mare om! Pe oameni din aceştia se mai ţine ce a rămas din ţară...

 

TRANSPORT A doua zi de dimineaţă am plecat la raion. După leacuri şi câteva alte chestii. Un fel de „rutieră” ultra-încărcată ce face naveta de trei ori pe zi (în zile de bazari, altfel face doar un singur dus-întors)…

 

LA FARMACIE Tipa îmi bagă cu insistenţă un preparat de vreo 200 de lei în locul celui indicat de Boris Iacovlici. Cică e mai bun. Insist şi eu. Până la urmă obţin medicamentul de pe foaie. Care costă 28 de lei. Nu ştiu cum s-o interpretez, arăt a om bogat? Oare aşa face cu orişicare?

 

LUCRĂRI În drum spre casă intru în vorbă cu o femeie. Zice că lucrează pamântul la vreo trei gospodării, căci stăpânii sunt plecaţi prin străini şi i-au lăsat pământul în grijă. Dar nu arată deloc trudită şi avea o corpulenţă destul de… exuberantă. Cel puţin nu semăna a cineva care face efort fizic. O întreb cum de reuşeşte cu prăşitul la atâta pământ de una singură. „Prăşit? Da’ cine mai prăşeşte în ziua de azi? Eu mă duc la agro-magazin la Soroca şi cumpăr „gherbiţâd” şi dau. Şi n-am treabă.” Mă fac că sunt interesat. O întreb dacă se dă orişicui. Dacă e nevoie de ceva documente. Dacă pot să mă duc şi eu să cumpăr. „Numa’-că poţi! Dau la tătâ lumea. Bani să ai. Este şi mai scump, şi mai ieftin. De care vrei. Eu iau de acela de 2000 de lei la sotcă. E mai scump, dar e mai tare”. Înţeleg mai bine de ce este imposibil să găseşti un lucrător (am avut nevoie de un ajutor pe o zi-două), chiar şi la 200 de lei/ziua…

 

OTRĂVIŢI Înţeleg şi altceva: copilul care s-a intoxicat mâncase cu multă poftă un harbuz mare cumpărat cu o zi înainte de a veni la noi în ospeţie… Cred că a fost prelucrat şi el cu chimicale de la vre-un agro-magazin. Am decis să nu mai cumpărăm nimic, dar absolut nimic!, de la piaţă. Mâncăm doar ce creşte în grădină!

 

DESPRE PIAŢĂ Am fost să vând roşii din grădină. 5 lei/kg. 20 de eurocenţi. Am vândut 4 căldări. Cam 40kg. 200 de lei. 10 euros… Nici nu vreau să mă gândesc câtă muncă au costat acele roşii… Banii au fost toţi cheltuiţi chiar atunci pentru produse alimentare şi am mai pus şi pe de-asupra…

 

 

Cam acestea sunt noutăţile din această săptămână. Cum vă place realitatea, Domnii mei? Pasionantă, nu-i aşa? Cine ziceţi că e candidatul Moldovei la Eurovizion? Băga-mi-aş…

 

Partager cet article
23 août 2015 7 23 /08 /août /2015 12:46

Aici
moartea
s-a luat de mână
cu viaţa
şi s-au dus
să se iubească
în popuşoaie
ca să nască
ziua de mâine.

intemporalitate
Partager cet article
16 août 2015 7 16 /08 /août /2015 17:24
Găinăria cu bucluc a lui Moş Gligore

Mare zarvă şi tărăboi în ograda lui Moş Gligore şi Ţaca Lisaveta! Hărmălaie şi gălăgie cum nu s-a mai văzut! Niciun lucru nu se mai face ca lumea şi cu spor. Orice n-ai începe, toate ies anapoda. De buna dimineaţă. Şi când stai să te gândeşti bine, totul de la cocoşi se trage.

 

Totul a început astă iarnă, când din gospodărie au disparut cocoşul cel bătrân, de seminţă, şi două găini din cele mai frumoase. Numai misterioasa dispariţie, doar ea, câte bombăneli fără capăt şi sfădălaie aiurea n-a stârnit în ogradă! C-o fi fost de vină nişte găinari prăpădiţi ori vre-o juvină sălbatică nu mai ştie nimeni nici astăzi. În sat nu s-a răsuflat nimic, or poveşti din astea întotdeauna ies la suprafaţă, mai devreme ori mai târziu, în cătunul lor mic şi prăpădit prin desişuri, ceea ce l-a făcut pe Moş Gligore să aducă verdictul său final într-un mod categoric şi laconic: „Tu-i mama ei de hulpe!”. Însă acest verdict, aparent irefutabil, nu o liniştea pe Ţaca Lisaveta, dimpotrivă, o aţâţa şi mai tare: „Frumuseţe de cocoş!... Aşa un cocoş de mare... În tot satul nu s-a văzut aşa cocoş... Iaca eu nu m-am încumetat să-l tai de hram... Şi două găini grase. Câte ouă am fi strâns de la ele...” şi tot aşa înainte... Şi cum bombăneala asta nu putea să nu capete o ţintă întruchipată în ceva mult mai la îndemâna ei decât o ipotetică şireată roşcată, suferea Moş Gligore. Ba că nu a închis găinile nici până în ziua de azi, deşi în gospodăria lor găinile umblau din capul lor de când hăul, ba veneau învinuiri şi mai directe, precum că Moş Gligore ar fi dus galinoceele cu mâna lui de la casă, chipurile să le schimbe pe băutură, de parcă nu era destul vin în beci... Dar toate astea mai treacă-meargă... S-au mai văzut.

 

Adevăratul tămbălău abia începea. Cocoşul cel bătrân ţinea toată găinăria la respect. Cocoşeii mai tinerei erau muştruluiţi mai dihai ca în armată şi nu făceau nici cârc („cucurigu” pre limba lor), nu ca să se apropie de vre-o găină, carele erau călcate regulat şi metodic, solid am putea spune, fără excese juvenile, dar şi fără omiteri de vre-un fel. Găinile se ouau regulat şi în cuibare cu domiciliere fixă, iar stăpânii erau treziţi în zori cu o cântare - două vitejească de cocoş de pe zidul gospodăriei. Totul funcţiona metronomic şi patriarhal... Aşa a fost.

 

După raptul cocoşului alpha locul de cinste, de cocoş cu drept de călcat, trebuia ocupat de un altul. Din competiţia cocoşeilor juvenili s-au degajat doi dintre cei mai voinicei şi bătăuşi. Deşi unul era totuşi mai răsăriţel, celălalt nu se lăsa bătut cu una cu două. De degajat s-au degajat ei, dar războiul declanşat a întors totul cu fundul în sus. Ziua bună începe de dimineaţă, iar dimineţile în ograda lui Moş Gligore au devenit o cucurigărie adevărată. În competiţia acerbă cocoşească, dreptul la primul şi ultumul cuvânt are o importanţă deosebită. Cocoşii noştri au uitat cu desăvârşire de bunul simţ şi începeau concertul nu mult după miezul nopţii, înaintea ceilorlalţi pintenaţi ai satului. Şi dacă cel mai mărunţel cânta de după gard, cel mai răsărit se plasa chiar în faţa uşii, nelăsându-le „stăpânilor” nicio şansă să-l ignoreze. Dimineaţa începută cu gâlceavă şi gălăgie, cam aşa se aşeza şi ziua – alandala... Fără a mai pomeni de faptul că gălăgia asta pre-matinală stârnea şi cocoşărimea satului de nu mai înţelegeau tăranii pe ce lume se află. Noroc că nu-i ducea mintea să facă conecţiunile de rigoare şi dădeau vina pe zăpuşeala nemaipomenită din acest an, mdeh: s-au ţâcnit şi cocoşii de căldură, că nu ar mai fi avut nici Moş Gligore, nici Ţaca Lisaveta trecere pe drum.

 

Nici găinile n-o duceau mai bine: au devenit isterice fiind fugărite de doi cocoşi zeloşi deodată, multe din ele pierzându-şi până şi penele de pe spinare. Cloncăneau şi cotcădăceau speriate de ici colo, încurcând cuibarele şi ouâdu-se pe unde nimereau, încât o bună parte din ziuă Ţaca Lisaveta o pierdea tot căutând şi găsind ouă în locurile cele mai nebănuite, chiar şi prin ogrăzile vecinilor...

 

Cine ştie cât ar mai fi durat această calamitate, dacă nu primiseră gospodarii noştri veste de peste mări şi ţări precum că le vin nepoţii în ospeţie. Se cuvinea să-i întâlnească precum se cuvine! Şi iată că într-o dimineaţă, treziţi de hărmălaia obişnuită, au ieşit gospodarii noştri din casă, iar Moş Gligore, uitându-se lung la cocoşii cântăreţi si înfocaţi peste măsură, luase decizia salvatoare: „Ştii ceva, fa Lisavetă? Ce-ar fi să le facem nişte răcituri la nepoţii aştia ai noştri? De cocoş.”

 

  • Ştiu eu? Facem, de ce să nu facem? Dar dacă n-or mânca? Că ei nu sunt obişnuiţi acolo cu aşa feliuri...
  • Da’ ce, carne de pui nu mănâncă? Unde s-a văzut copii să nu mănânce un şoldişor bun de găina? Eu zic c-au să mănânce.
  • Hai să facem şi răcituri, măi bărbate, măcar i-om mânca noi şi nu hulpea ta, numai că nu ştiu dacă s-or prinde pe căldurile astea.
  • S-or prinde. Parcă avem frigider la gospodărie. Apu' cum, pe care să-l tai?
  • Prinde-l pe aista mai măricel, că are mai multă carne pe el.

 

xxxx

 

Iar vulpea n-a căutat-o nimeni. La ce bun?

Partager cet article
27 juillet 2015 1 27 /07 /juillet /2015 16:22
Trei zile după un an. Impresii la întoarcerea în ţară

Cât de mult poate să se schimbe o ţară înr-un an? Bunul simţ ar putea să ne spună că nu prea… Bineînteles, dacă nu se întâmplă vreo năpastă sau vreun război, ferească Sfântul!

 

Catastrofă naturală parcă nu a fost (Ce-i o secetă pentru noi? S-a mai văzut… Şi dacă n-or fi oamenii nătângi, am trece şi peste ea), de război pentru moment tot ne-a ferit, chiar dacă şi bubuie pe undeva pe-aproape… Dar ceva s-a întâmplat în acest an…

 

Să le luăm la rând:

 

PARCAREA

 

E o impresie falsă ori ba, dar niciodată nu am văzut atâta amar de lume la aeroport… Eu nu pot să-i găsesc încă o explicaţie, dar mulţimea asta întâmpinătoare generează anxietate. De parcă nu ar fi fost o simplă aterizare, ci o revenire a unui grup de supravieţuitori de pe un front sau dintr-un exil, sau… mai ştiu eu ce astronauţi ori chiar extratereştri?... Numai faptul că am fost printre acei care au sosit mă împiedică să mai adaug : de parcă ar fi venit un… Mesia…

 

Apoi a urmat parcarea asta «nouă»… Persoanele care au călătorit mult, şi în special în ţări pe care noi iubim să le numim «dezvoltate», mă vor înţelege : construcţia din faţa aeroportului, cu mai multe etaje şi mai nu ştiu ce, are un iz de… făcătură de mântuială, de construcţie vremelnică; de fapt, dacă stau şi ma gândesc bine, exact aceeaşi impresie lasă absolut totul ce este construit «nou» în ultimii ani… E o senzaţie de care nu mă pot dezbăiera: orice construcţie sclipitoare şi lucitoare care nu ar apare, e un fel de evro-remont. Această potenţialitate a hidosului este parcă programată din start în fiecare făcătură mai nouă de la noi. Noi am pierdut capacitatea să facem lucruri care ar şti să «îmbătrânească» nobil. Chiar şi vinăriile noastre vestite (cel puţin ceea ce văd eu din poze), deşi tocmai vinul este parcă predestinat îmbătrânirii şi nobleţei, arată kitschios şi… vremelnic. Indiferent de cât bănărit nu ai investi, această acumulare a efemerului se sedimentează întro percepţie de sărăcie durabilă şi profundă. Şi mecanismul respectiv este de o perversitate implacabilă: cu cât mai mult lux ostentatoriu acumulezi, cu atât senzaţia de sărăcie generalizată este mai mare…

 

Şi, la ieşirea din parcare, comentariul şoferului: «Au mai găsit o chestie să stoarcă bani din lume. Acum îl lasă gratis să se deprindă toţi cu el, apoi au să bage taxe… Şi-apoi n-are s-o mai utilizeze nimeni.».

 

BANCUL

 

Bancul pe care l-am auzit de două ori în trei zile de la persoane diferite: «Cică s-ar fi întâlnit Merkel, Obama şi cu Timofti undeva şi discută despre cum se trăeşte la fecare din ei în ţară :

Obama : La noi un cetăţean câştigă în mediu 3000 de dolari pe lună. Pentru trai are nevoie de 2000. Ce face cu ceilalţi 1000 pe noi nu ne interesează.

Merkel : La noi un cetăţean câştigă cam 2000 de euro pe lună. Pentru trai, pentru a plati toate serviciile, el are nevoie de 1500 de euro. Ce face cu ceilalţi 500 pe noi nu ne interesează.

Timofti : La noi un cetăţean câştigă 2000 de lei pe lună. Pentru trai, pentru a achita toate facturile, el are nevoie de 7000. De unde ia el 5000 de lei pe noi nu ne interesează.»

 

Nu este un banc nou… Dar faptul că a revenit în top e simptomatic…

 

UNIREA : În aceste trei zile, cel puţin trei persoane mi-au vorbit despre Unire. Concluzia (a lor!) este simplă: ideea Republicii Moldova ca stat independent a falimentat. Aici nimeni nu mai poate face nimic. Nu există nicio persoană sau partid politic capabil să redreseze situaţia. Niciodată în aceste discuţii Unirea nu mi-a fost prezentată drept o revendicare naţionalistă sau restabilire a unui «adevăr istoric»… E drept că am întâlnit şi un opozant al Unirii. Numai că răspunsul său la întrebarea mea simplă «De ce ai fi împotriva Unirii?» a fost într-atât de caraghios, încât n-a mai fost loc pentru discuţie. Cică în România sunt prea mulţi ţigani! L-am întrebat : «Şi tu te consideri mai breaz? De ce? Faptul că nu te-ai născut ţigan nu este meritul tău.». Aş fi putut să dezvolt şi să aduc exemple şi definiţii despre nazism, dar nu a fost neapărat necesar. Interlocutorul meu, vădit jenat şi negăsind alte argumente, a schimbat subiectul discuţiei.

 

FENOMENUL «USATÂI / BECALI»: Primele zile din vacanţă le-am petrecut la Bălţi. Şi am înţeles mai bine de ce a câştigat Usatâi. Nu, alegătorul nu este «prost», precum afirmă mulţi. Alegătorul e gata deliberat să dea ţara (anume ţara şi nu doar oraşul) pe mâna unui interlop. E un vot nihilist prin definiţe. Dacă ar fi existat un Gigi Becali (pentru varianta pro-română), ar fi luptat pentru putere cu Usatâi, iar partidele ar fi dispărut. Catastrofic scenariu? Posibil. În schimb, e onest. Ar lupta pentru putere doi bandiţi care nu se dau drept altceva şi nu bandiţi care se dau drept politicieni…

 

RUPTURA ŞI URA : Ceea ce era considerat drept un pericol sau o ipoteză, s-a produs! Ireversibil şi iremediabil. Aşa numita ruptură înre clasa politică şi cetăţeni nu este doar o realitate consemnată, ci a şi depăşit acest stadiu, ajungând la o atitudine de antagonism imposibil de conciliat, oricât de mult nu s-ar screme actualii politicieni. Ura care musteşte în rândurile cetăţenilor de rând este una reală, vehemenţa verbală faţă de clasa politică (fără predilecţii ori excepţii) nu are precedent în istoria de un sfert de secol (scurtă? lungă?) a statului moldav … Iată doar câteva mostre din cele auzite în doar 4-5 zile :

 

«Eu unul mi-am trăit deja viaţa. Dacă îmi da cineva o mitralieră, mă duc la Parlament ori la Guvern şi îi împuşc pe toţi. Eu nu mai am nimic de pierdut…».

 

«La noi trebuie de făcut aşa : îi împuşti pe toţi din Guvern şi din Parlament, apoi îi împuşti pe toţi acei care vin la praznicul de 9 zle, apoi îi împuşti pe toţi acei care vin la praznicul la aiştilalţi şi tot aşa până nu mai vine nimeni. Abia după asta se mai poate de căutat pe cineva care să conducă ţara…»

 

Referitor la ridicarea tarifelor la electricitate şi gaz: «Asta-i genocid curat!!! Alt cuvânt nu se poate folosi! Ei toţi trebuie să fie judecaţi pentru genocid împotriva propriului popor, nu pentru altceva!»

 

«Maia Sandu? Ia mai lasă-mă şi tu cu Maia Sandu a ta… Totuna la buzunarul lor se gândesc. Ce-o făcut ea? O-nchis şcolile? Tot îi de-a lor. Ce, se gândeşte cineva la nărod?»

 

«La pimăvară va fi rău de tot. Nu plouă şi nu se face nimic. Iar lume care nu prea au din ce trăi e multă. Acum dacă au scumpit iar lumina... pensie nu-i, ce? asta-i pensie?… În ‘46 tot aşa a fost...»

 

ŞAMD

 

Este pentru prima dată de când revin în Moldova, iar cele auzite şi văzute mă îngrozesc cu adevărat… Şi mai fac o constatare : de-a lungul anului, încerc să mă ţin informat de ceea ce se întâmplă în ţară citind cu destulă meticulozitate diverse surse media (ştiri, analize, comentarii, interviuri…). Impresia pe care o aveam despre ce se întâmplă în R. Moldova îmi părea una destul de justă. De această dată recunosc că am greşit : este mult mai rău ! Catastrofa s-a produs. Şi încă ceva pe post de P.P.S.: dacă tot ce am citit eu în spaţiul virtual despre realitatea din ţară mi-a creat o impesie falsă, nu pot decât să constat o deconectare cvazi totală nu doar între putere şi popor, ci şi nître "elitele" producătoare de informaţii, analize, comentarii şi... acelaşi popor. Pe bune, este greu să stai strâmb (să circuli în maşină cu aer condiţionat, să mergi în vacanţă la mare, să participi la proiecte sau să benefeciezi de finanţări diverse, etc., etc.) şi să vezi drept...

 

Între timp, pe sticlă se pot vedea doar 3 posturi de televiziune: Moldova 1, Prime şi 2+. La fel ca şi anul trecut, ca şi anţărţ...

 

Photo: Vitalie Vovc. Un centru raional. Oamenii asteapta "rutiera" spre sat...

Partager cet article
8 juillet 2015 3 08 /07 /juillet /2015 19:53
Dușmanul de clasă

Cunoştintele mele despre trecutul propriei familii niciodată nu au fost un tot întreg. Şi nu sunt nici astăzi, oricât de mult nu m-aş amăgi că aş putea să-l reconstitui, oricât de mult nu mi-aş dori să pot construi o epopee, o sagă familială... Secvenţe şi epizoade mai mult sau mai puţin tragice ori dramatice, frânturi din vieţile mai multor persoane, care apar şi dispar, unele – prezente în diferite perioade şi vârste, altele – într-un mod misterios, doar într-o ipostază temporală specifică, o serie de anecdote care nu fac decât să suscite noi şi noi întrebări… Această imposibilitate de a reconstitui un tot întreg şi fluid din punct de vedere cronologic ascunde o tragedie de proporţii şi un traumatism profund, iar consecinţele lui, sunt sigur, ne macinăşi astăzi tuturor prezentul...

 

Noi suntem un popor smuls din istorie, amputaţi de trecut, lipsiţi de memorie. Iar în locul ei ni s-a altoit un erzaţ de mucava. Aţi văzut în comerţ trandafiri albaştri? Dar trandafiri albaştri nu există în natură! Pentru a-i obţine, trandafirii sunt tăiaţi şi băgaţi într-un vas cu coloranţi albaştri, care, absorbiţi odată cu apa, dau culoare albastră florii...

 

Acum câteva zile, pe 5-6 iulie, se împlineau 66 de ani de la operaţia „IUG”... În 1949, bunelul meu a scăpat ca prin urechea acului. Era în liste, dar a stat ascuns prin râpi timp de 4 nopţi... Despre acest lucru am aflat de la mama abia anul trecut...

 

Făceam această introducere pentru ca să justific mai bine importanţa cărţii despre care doresc, de fapt, să scriu: „Dușmanul de Clasă. Represiuni politice, violență și rezistență în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956” de Igor Caşu, apărută la editura Cartier.

 

Pentru mine cartea lui Igor Caşu este acel liant care-mi permite să situez propriile „amintiri” (fiţi pe pace, nu sunt centenar, dar acele mărturii şi frânturi de poveşti pe care le-am auzit de la bunei şi părinţi sunt şi ale mele astăzi), sau din alte lecturi (precum este „Rusoaica” de Gib Mihaiescu, în care locotenentul Ragaiac este pus să prindă emigraţii ce vin de peste Nistru...) într-un tot întreg.

 

Cartea este extrem de bine documentată şi trimite nu doar la un vast instrumentar bibliografic, dar şi la documente inedite din arhive care până nu demult erau inaccesibile. Un prieten comun, membru al aceleeaşi „comisii Cojocaru”, îmi povestea cum Igor Caşu fotocopia cu aviditate orice document, înţelegând probabil că acea deschidere poate fi de scurtă durată... Aşteptam cu nerăbdare apariţia unui volum, fiind sigur că un cercetător nu poate să nu le valorizeze. Şi el a venit.

 

Meticulozitatea ştiintifică a textului produce un efect absolut neaşteptat. Confruntând cifrele şi cazurile individuale prezente în volum, înţelegi toată urgia acelor timpuri, nimicnicia omului în faţa unui mecanism implacabil de exterminare... Cinismul şi pedantismul sec, propriu oricărei lucrări ştiintifice, dispare în faţa acestor monstruozităţi, iar transpunerea propriilor amintiri peste enumerarea continuă a faptelor, pagină după pagină, face ca durerea să devină palpabilă, cvazi fizică...

 

Are dreptate Vladimir Tismaneanu atunci când afirmă: „Acum nu va mai fi posibil să spui: „N-am ştiut” ori „Nu cunosc subiectul””. Ramâne o nimica toată – să citim cartea! Şi să nu uităm.

Partager cet article
6 juillet 2015 1 06 /07 /juillet /2015 23:10
Săptămâna în care s-au certat justiţia cu dreptatea

Iată că a trecut şi acest scrutin. Am scăpat. Oare ?

Eu unul cred că totul abia începe. Aţi oboist? Devreme. Dar vom reveni la acest subiect. Să vorbim de la început de bine.

CEAIKOVSKI Veşti bune ne vin de la Moscova ! (ca să vezi : pot veni şi din acestea de acolo !). La unul din cele mai importante şi prestigioase concursuri internaţionale de muzică clasică, „Ceaikovski”, doi dintre compatrioţii noştri, Andrei Ioniţă şi Alexandra Conunova au fost premiaţi cu distincţii înalte: Premiul I şi Medalia de Aur la violoncel pentru Andrei şi Premiul III şi Medalia de Bronz la vioară pentru Alexandra.

GUVERNUL A NUMIT AMBASADOR O altă noutate, hai să-i zicem neutră, căci timpul va arăta dacă e bună, dar nici rea cu siguranţă nu este: ex-Excelenţa sa, Valeriu Turea, ambasadorul rechemat din Portugalia, a fost numit şef al Biroului pentru Relaţia cu Diaspora (BRD). Am să revin şi la acest subiect, ca să înţelegeţi cât de crucială devine această funcţie pentru Moldova acum.

Şi acum despre nevoi. Căci nu-s puţine.

ALEGERI Au trecut alegerile. Locale, dar cu consecinţe naţionale şi de lungă durată... Mulţi comentatori şi analişti s-au grăbit să ne bucure cu faptul că, statistic vorbind, partidele proeuropene nu numai că nu au pierdut teren, dar chiar ar fi câştigat ceva în procente... Iluzorie opinie. Căci schimbările sunt de ordin calitativ şi nu cantitativ. Totul e in potenţialitate. Spre deosebire de situaţia de până acum asistăm la o inversare a dinamicii. Aşa numitele (căci acum nimic nu mai este sigur) forţe pro-europene au fost (dacă nu ar fi mai potrivit să spunem „s-au”) discreditate prin aşa numitul „Jaf al secolului”, iar de cealaltă parte partida pro-putinista avansează cu paşi siguri. Şi am impresia că nu despre Dodon scriu. Dodon este un simplu paratrăsnet.

Şi nici măcar despre Usatâi. Căci Usatâi pare a fi o marionetă. Eu nu pot să cred că un tip care dă dovadă de nişte capacităţi intelectuale abracadabrante este capabil să organizeze atât de metodic şi bine „luarea puterii”. Dar pentru moment el e bun aşa cum este.

NEGOCIERI ŞI COALIŢIE: Să ne aducem aminte: acum câteva luni toată lumea se ruga să se formeze o coaliţie în format PL-PLDM-PD. Atunci tandemul PLDM-PD a ales o înţelegere cu PCRM-ul şi aducerea lui gAburici cel fără de diplome în funcţia de Prim-Ministru... Astăzi, după ce Chirtoacă şi PL-ul au rezistat şi au păstrat Chişinăul se încearcă marea cu degetul din nou. Numai că între timp s-au întâmplat şi au fost rostite într-atât de multe încât nu mai este sigur că PL-ul are vre-un interes să facă această coaliţie... Cu toate acestea, se pare că ea va fi re-setată, iar eu nu am decât o întrebare: de ce am pierdut şapte luni, dacă tot acolo am ajuns până la urmă?!!! Iar dacă ar fi să ne amuzăm, vă voi spune că Maia Sandu vine astăzi cu exact aceleaşi condiţii ca şi PL-ul pentru a accepta funcţia de Prim-Ministru: procuror european!

DESPRE BEM: Din nou, nimic notoriu la subiectul respectiv. În afară de un articol în The Guardian scrie despre actualul Ministru al Economiei, Bridé. Dacă doriţi să înţelegeţi răul pricinuit de acest furt, gândiţi-vă la aceste două fapte: bugetul este, în linii mari, respectat, s-au colectat banii prevăzuţi şi s-au cheltuit mai puţini. În plus, se pare că profiturile IMM sunt în creştere faţă de anul trecut, ceea ce este, fără îndoială, un lucru bun. Şi dacă nu ar fi existat furtul? Ce dinamică am fi avut?!... Acum însă e criză.. Nu vă aminteşte această situaţie despre o altă criză, acea grecească? Şi mai e ceva. Ştiţi cine va acoperi „gaura”? Emigraţii! Da, câteva luni va fi greu... dar bani în ţară se tot trimit. E o chestie de timp... Aşa că... Şeful BRD-ului va avea un rol deloc secundar în următoarele luni...

PAPUC ŞI BOTNARI AU FOST ACHITAŢI!!! Ţara trebuie să-şi cunoască "eroii"!!!: Petru Ursache, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Petru Moraru – iată persoanele care au decis acest lucru !

EXISTĂ JUSTIŢIE ÎN MOLDOVA??? Dacă şi există ceva care trebuie distrus din temelie în Moldova, acesta este sistemul judiciar. Un caz absolut fantasmagoric: O firmă, SRL Somei Plus, racola fete în Moldova şi le trimitea în străinătate unde ele erau traficate. Câteva au reuşit totuşi să scape şi graţie asociaţiei La Strada au revenit acasă. Ulterior această firmă din Chișinău amenința fetele, acestea erau nevoite să se ascundă, iar firma se adresa în instanță !!! cu acțiuni civile și solicita incasarea prejudiciului a cîte 3200 dolari pe motiv că fetele nu au executat contractul de muncă și s-au întors în Moldova. S-ar parea că odată lumina făcută asupra acestui caz, judecătorii ar trebui ”linşaţi”... Ei bine, să ştiţi că Violeta Gaşiţoi, avocatul care apără cauza fetelor, trebuie să facă faţă unei plângeri din partea firmei, depusă uniunii avocaților cu cererea de a o sancționa pentru că le-a ponegrit „onoarea și demintatea”...

DESPRE CV-URI: A luat sfârşit clounada cu gAburici. Cică e prescripţie. Dar înţelegem cu toţii că prescripţiile se scriu în anumite cabinete şi nu în texte de lege. Tot în această săptămâna aflam că Bordeian, acea care a minţit în CV-ul său a fost confirmată în funcţie de director TRM. Pe profilul său de pe FB, Tatiana Ţibuleac povesteşte cum se verifică un CV în Europa…

Cam atât… Cică pe 5 iulie va fi Marea Adunare Naţională la Chişinău… Interesant, acei cu « pistele pentru biciclete » vor veni ?

Să aveţi o săptămână frumoasă !!!

Partager cet article
6 juillet 2015 1 06 /07 /juillet /2015 07:00
Despre votul geopolitic şi pistele pentru biciclete

Iată stau acu în faţa paginii încă albe şi mă întreb : dar de ce, de fapt, m-aş simţi eu obligat să scriu acest text ? N-o fi oare din simplu motiv că lecturând (ce cuvânt frumos ! s-ar putea pur şi simplu scrie „citind”, dar „lecturând” e totuşi altceva!) mulţimea de texte, din plăcere sau interes, mai puţin din obligaţie, apărute ante şi post ultimul scrutin, simt un fel de jenă, mă simt în disonanţă cu „sânte firi vizionare” care, marea lor majoritate, afirmă în spaţiul virtual că s-au săturat de „geopolitică” şi „adevăr istoric” şi doresc să voteze pentru un „gospodar” (deşi a fost chiar şi un candidat întreg în cursă mizând pe acest termen) care s-ar preocupa mai mult de problemele cetăţenilor şi ale oraşului în care trăiesc? Cu atât mai mult că nu am afirmat nicăieri contrariul!... Dimpotrivă, rătăcind prin hudiţile memoriei, găsesc un text, „Ruperea malurilor”, scris hăt în 2011 (pe care vi-l recomand pentru o mai bună înţelegere a acelui de azi)!!! Patru ani mai târziu, faci un copy paste, schimbi data, îl pui pe reţea şi nimeni nici nu va detecta vreun anacronism... În plus, astăzi el va fi perfect în trend (nu ca acum patru ani...) şi voi scăpa de remuşcări şi cazuri de conştiinţă.

 

Afară e 2015... Întârziem, fraţilor... Nu că aş fi eu înaintea tuturor... Poate că e tocmai inversul. Poate tocmai sunt eu acela care rămân în urmă şi mai şi încerc să vă strig: „Aho – aho! băieţi şi fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi!!!”

 

Dar să lăsăm aceste gânduri, căci vorbăraia (uneori aiurea) de sine nu miroase-a bine şi să revenim la subiect. Cititorii care urmăresc atent (ori chiar cu intermitenţe) acest blog nu au avut cum să nu observe o cădere din ce în ce mai puţin camuflată în păcatul „geopoliticului”.

 

Ce s-a schimbat în aceşti patru ani de zile? De ce ar trebui să fim mult mai precauţi astăzi decât acum patru ani?

 

Nu s-a schimbat mare lucru în Moldova (şi asta nu e bine deloc, căci nu au fost făcute nici măcar piste pentru biciclete), dar s-a schimbat simţitor lumea din jur, inclusiv locul Moldovei în această lume.

 

Dacă ar fi să rezumăm foarte succint, sunt trei subiecte majore care bântuie actualitatea pe mapamond (am să le enumar în funcţie de importanţa lor pentru Republica Moldova):

 

  1. Anexarea Crimeei şi războiul în Donbass
  2. Criza economică din Grecia
  3. Ascensiunea Statului Islamic

 

Concomitent, nu ar trebui să uităm nici de două evenimente marcante pentru Republica Moldova:

 

  1. Anularea vizelor de scurtă durată pentru a circula în ţările UE
  2. Semnarea Acorduilui de Asociere cu UE

 

Ultimile două puncte, din păcate, nu anulează aproape deloc ceea ce spuneam mai sus şi anume faptul că ele încă nu au avut un impact direct asupra cotidianului (cetăţeanului) din Republica Moldova (dar, ţinând cont de circumstanţe, se prea poate ca punctul nostru de vedere asupra binelui şi răului în această privinţă să sufere ceva modificări: tocmai aceasta să fie noutatea bună!). Şi nu în ultimul rând fiindcă, vorba filmului, Imperiul a contraatacat, şi destul de simţitor. Înainte de a continua v-aş propune să privim niţel la următorul grafic în care este reprezentată evoluţia PIB-ului per capita:

 

Despre votul geopolitic şi pistele pentru biciclete

Origine date: http://data.lesechos.fr

Cifrele ne arată cu încăpăţânare că vecinii noştri estici, de când se războiesc, sunt în recesiune. Vecinul de peste Prut, însă, înregistrează un trend diametral opus. Iar noi, deşiraţi şi crăcănaţi tocmai peste două râuri (iertată fie-mi comparaţia), batem pasul pe loc... Tentativa timidă a Republicii Moldova de a mai reduce din acest ecartament a fost sancţionată dur. De la început a fost embargoul, dar ţinând cont de faptul că el a fost oarecum anticipat de UE şi de Moldova (la o adică, se putea „anticipa” mult mai bine!), această lovitură ne-a afectat, însă nu prea grav. Respectiv, a fost nevoie de ceva mai radical!

 

Tind să cred că tot vodevilul cu BEM & Co face parte dintr-o strategie bine pusă la punct şi se înscrie într-un plan mai amplu de re-aducere definitivă a acestui teritoriu volatil în sfera de influenţă a Kremlinului. Am mai spus-o şi repet şi aici: dacă scopul ultim al „jafului secolului” ar fi fost jaful per se, nu aflam nici astăzi nimic. În primul rând fiindcă un „gospodar” bun nu taie niciodată gâsca ce face ouă de aur. Or, anume asta a fost făcut atunci când s-a dat lovitura. Fiindcă nu banii au fost scopul final, ci crearea unei situaţii de zugzwang în care orice nu ai face, tot în favoarea Kremlinului iese. Proteste şi revoluţii? Ajung la putere oamenii care trebuie. Alegeri? – exact la fel. Încerci să tragi la răspundere pe cineva? Ha! Îi bagi pe toţi la dubă, decapitând toată „elita” politică şi concomitent distrugând partidele de guvernământ care ar rămâne fără finanţatori - din nou: vine el cine trebuie în scaun. Ramâne Unirea, dar e un vis într-atât de utopic astăzi... Nasoală situaţie, nu-i aşa?...

 

Cu atât mai mult cu cât au fost sabotate şi primele negocieri de constituire a unei coaliţii „pro-europene” (ghilimelele sunt de rigoare) şi a fost pus în capul guvernului un mieluţ numai bun de sacrificat de Paşte cu dosar şi compromat la dispoziţie, astfel încât să fie tăiate podurile cu instituţiile occidentale (instrumente geopolitice, în cazul dat) la momentul oportun. (acord cu FMI? aham... semnează, dacă ai cu cine...).

 

În plus, e creată şi o alternativă multi-frontală pentru alegători, cu un paratrasnet şi o marionetă, un adevărat fileu prin care nu trece niciun peştişor pro-putinist sau revoltat împotriva jafului. Rezultatele scrutinului au demonstrat-o cu brio... Viitorul (dacă nu se răspunde pe măsură) va fi şi mai luminos!

 

Voi pune punct aici fără a mai căuta răspuns la tradiţionala întrebare cu care suntem obişnuiţi (mai puţin cu răspunsurile la ea) „кто виноват?”, căci dacă începi a descoase şi a scotoci prin memorie câte s-au întâmplat de la 2010 încoace, doare mintea...

 

Ce ziceţi acum, fraţilor? E diferită situaţia de 2011?

 

Acum să revenim la primele 3 puncte evocate mai sus. Ceea ce se întâmplă în lume şi în regiune nu ne este deloc favorabil. Fără a intra mult în detalii şi încercând să simplific cât mai mult am să încerc să răspund la 2 întrebări:

 

  1. Ce l-a făcut pe Putin să acţioneze în felul în care reacţionează şi ce l-ar putea opri?

 

Putin şi maşinăria sa propagandistică îi acuză de toate relele pe americani şi pe NATO. Or, eu personal sunt convins că ceea ce l-a determinat să devină extrem de agresiv pe plan extern sunt cauze strict interne. Şi anume mişcarea de protest după ultimile alegeri prezidenţiale cu acel marş de proporţii care a intrat în istorie drept „piaţa Bolotnaia”. A devenit o urgenţă pentru regim să găsească un inamic extern (şi intern în acelaşi timp) şi să ofere Rusiei o „cauză măreaţă”! Obiectivul său „camuflat” (în fine, e camuflat în aşa fel, încât să se vadă foarte bine) este o redesenare a hărţii lumii şi Europei în sfere de influenţă. Un fel de reanimare ale acordurilor de la Yalta de după WW-II. Din păcate, Putin nu poate fi oprit decât de poporul rus (periculos, căci poate degenera în băi de sânge cu consecinţe imprevizibile), ori, eventual, de o „revoluţie de palat”... De unde rezultă şi acţiunile occidentului în raport cu Rusia.

 

Se mai vehiculează şi scenarii care ar include o luptă globală pentru resursele energetice, dar, chiar dacă tentaţia e prea mare şi argumente destul de solide ar putea fi aduse pentru a o suporta, această ipoteză este invalidată de chiar istoria recentă a Rusiei de până la conflictul ucrainean şi relaţiile sale economice cu occidentul în acest domeniu.

 

  1. În ce măsură criza Greciei şi războiul declanşat de către ISIS ne afectează?

 

Poate e mai puţin evident, dar ne afectează în cel mai direct mod. Şi anume ţinând cont de cele spuse mai sus. Criza Greciei în primul rând slabeşte economic Europa (şi aici ea unica e responsabilă de ceea ce se întâmplă), iar Putin nu ezită să folosească această „armă” pentru a slăbi un adversar. S-a vorbit mult la subiectul respectiv şi am mai putea aminti şi de scandalurile recente despre finanţarea diverselor partide anti-europene din UE (ex: Frontul Naţional din Franţa) de către Putin.

 

Cât priveşte ISIS, pentru moment Kremlinul stă în expectativă, dar discursurile care vin de la Moscova sunt jubilatorii: „Vă ziceam noi să nu vă băgaţi! Nu ne-aţi ascultat? Acum culegeţi roadele.” Bineînţeles, angajarea Rusiei în coaliţia antiteroristă (împotriva ISIS) va fi condiţionată de delimitarea zonelor de influenţă, în primul rând în Europa de Est, or noi cunoaştem că Rusia ne consideră исконно русская земля. Şi cine ne poate garanta că mâine-poimâine nu se va „semna” un asemenea acord? De parcă nu au mai fost...

 

Cam slut la Prut, nu-i aşa?...

 

Să încercăm să aducem şi elemente de răspuns la faimosul „что делать”? De-ar fi aşa de simplu... Eu unul nu prea ştiu. Căci pentru a decide e necesar să cunoşti în cele mai mici detalii ceea ce se întâmplă acasă. Nu ceea ce este anunţat prin presă, ci identificarea clară a pârghiilor de influenţă şi a motivaţiilor reale ale actorilor decizionari din Republica Moldova. Este clar un singur lucru: dacă dorim să supravieţuim în această mega-bătălie, avem tot interesul să ne pomenim de partea cea bună a noului perete care este înălţat cu atâta migală în Europa de Est de către regimul putinist. Integrarea Europeană nu mai este o opţiune, ci o condiţie pentru supravieţuire. Punct.

 

Iar apoi, vom mai discuta şi despre biciclete. În fine, nimeni nu ne încurcă să discutăm despre ele şi astăzi. Eu nu văd nicio contradicţie. Doar o ordine a priorităţilor. Ocupaţi-vă, dacă doriţi, de biciclete. Îmi place şi mie să merg cu bicicleta. Dar mă tem de tancuri. Ce-ai să-i faci? Nu poţi pune pe o balanţă 10 kilograme şi 46 de tone...

Partager cet article
1 juillet 2015 3 01 /07 /juillet /2015 08:00
Epistole despre campania electorală, insulte şi manipulări

Dragii mei cititori, am decis să postez un schimb de mesaje care s-a întâmplat ieri. În primul rând, fiindcă, chiar de este prăfuit astăzi, stilul epistolar încă nu a fost scos din dicţionare, dar mai cu seamă pentru că subiectele abordate în această scurtă corespondenţă sunt mai mult decât interesante şi mai e şi un exemplu bun din care am putea trage învăţăminte. Voi păstra, din respect pentru expeditorul/destinatarul mesajului, anonimatul corespondentului meu (vă asigur că m-am îngrijit să obţin acordul lui pentru a-i publica masajul). În rest, judecaţi şi Măriile Voastre:

 

Iată deci mesajul pe care l-am primit ieri (fără modificări):

„Bună ziua stimate Vitalie Vovc. Știu că este necesar să mă prezint, dar nu mai pot să o fac prin fb, doarece mi-am șters aproape toate datele. Așa vine un momemt, când te saturi de toate, însă pot să urmăresc unele informații pe care mi le prezintă fb. Prestațiile Dvs. pe această cale, personal eu, le consider ca foarte bune, interesante, inteligente, actuale de aceea Vă propun un mic/mare subiect pentru discuții în scopul eradicării neghiobiilor, a prostiei ș.a.m.d. din mijloacele electronice de comunicare de care s-au dat dovadă în timpul campaniei electorale. A fost una prea de tot, murdară, cu mizerii, de care îmi este rușine. Eu nu cred că această marcă de care au dat dovadă în primul rând pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți) poate să ne ajute mult, doar până la un anumit timp. Sunt aproape de aceeași vârstă cu d. Z. Grecanîi și indiferent de opțiunea ei politică, ea este în primul rând femeie. Citind toate scârbele adresate ei mai ales din partea tinerilor (imagini dezgustătoare, expresii vulgare, comentarii ieșite din comun), mi s-a făcut frică, am primit o repulsie totală față de societatea în care trăiesc. Cel mai alarmant este însă faptul, că aceste fapte se acceptă, se tolerează, se încurajează de către noi toți, râdem și batem din palme. Eu pot să le dau dreptate tinerilor, căci s-au săturat de atâta comunism, dar nu prin promovarea unor asemenea acțiuni, a unei asemenea inculturi. Vârsta unui om se respectă, dar nu se ia în batjocură. Sunt și eu la vârsta de 59 de ani, dar mă văd nevoită să lucrez (pensia de 950 lei e prea mică) pentru ca să-mi ajut copiii. Însă când citesc metaforele dedicate ”babei Zina”, nu știu ce să mai fac. Prea o iau razna tinerii noștri.Atât în transportul public, cât și la serviciu sau în alte locuri publice poți să te aștepți la dialoguri de acest gen. Campania electorală actuală a scos la iveală aceste perle cu lux de amănunte (doar internetul ne permite să ne arătăm în lume, de ce suntem în stare). În acest context îmi vin în memorie unele crâmpee scrise în legătură cu activitatea mea ... Prezentarea acestei cărţi (”Diavolul este politic corect” de Savatie Baștovoi) nu ar fi completă fără o scurtă istorie a apariţiei ei. Motivul care l-a îndemnat pe autor să editeze aceast roman a fost ca o replică la lucrarea „Viitorul vieţii” apărută la Paris în an.1991, în care unul din autorii ei, socialistul Jacques Attali înaintează şi pledează pentru ideea eutanasierii ca un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare, adică omul ajuns la vârsta de 60-65 de ani trebuie să fie etanausiat pentru ca din moment ce el nu mai poate produce bunuri, întreţinerea lui costă prea mult societatea...

Sigur, situațiile nu se compară, însă totuși, indiferent de caz, este o limită în toate.

Dacă, într-un fel Vă deranjează acest mesaj al meu, rog să mă iertați, aruncați-l în urnă. Poate timpul mă depășește, dar așa văd eu lucrurile, un simplu alegător al unui stat de drept, care pretinde că-și respectă drepturile  cetățenilor săi.

Cu respect, XY”

 

Şi răspunsul meu:

„Dragă XY,

 

Vă mulţumesc pentru acest mesaj care nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. Dovadă e şi răspunsul care urmează:

 

Cu tot respectul pentru vârsta D-stră şi rugându-vă să mă iertaţi pentru că vorbesc despre acest lucru (or manierele cavalereşti presupun că nu e bine nici să-i pomeneşti unei Doamne despre ani), sunteţi cam de-o seamă cu mama, care şi ea e pensionată şi care, la fel ca şi D-stră, continuă să lucreze pentru a putea pur şi simplu supravieţui…

 

Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Şi problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem: problema este a noastră a tuturor. Închipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase: ar reuşi el să câştige alegerile? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău... Va fi rupt bucăţele! Şi aceasta este adevărata noastră tragedie…

 

S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles): Ce se întâmplă cu educaţia copiilor? Ce se întâmplă cu şcolile noastre? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le inculcă copiilor noştri?...

 

Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare, dar se vor aprofunda…

 

Am citit şi eu cartea „Diavolul este politic corect”… Nu-i cunosc geneza şi nu ştiu dacă discuţiile purtate de ceva timp în unele ţări occidentale despre eutanasie sunt la originea ei. Jacques Attali este un personaj cunoscut în Franţa. Ţin să vă asigur că această afirmaţie despre eutanasie atrubuită dumnealui este un fals!!! Originea acestui fals este o dezbatere despre o carte de Michel Salomon "L'Avenir de la Vie" (Seghers, 1981) (publicată în 1981 şi nu în 1991, iar autorul ei este un altul) în care Attali încearcă o demonstraţie ad-absurdum plasându-se deliberat în tabăra „logicii societăţii industriale” şi afirmând că, dacă ar fi să urmăm logica respectivă, oamenii ar trebui să fie eutanasiaţi la vârsta de 60-65 de ani din cauza că ar deveni improductivi. Fiţi de acord, venind din partea unui socialist, această afirmaţie, luată în serios, este un absurd total! Dar este exact ceea ce s-a întâmplat: în 1981, atunci când Attali devenea consilier economic pe lângă François Mitterand, presa de dreapta a scos această afirmaţie din context şi a încercat să-l denigreze, fapt pentru care, de altfel, „Le Quotidien de Paris” şi „Le Figaro” au fost condamnate de tribunalul de la Paris pentru defaimare. Însă minciuna nu a dispărut şi câţiva ani mai târziu catolicii integrişti împreună cu extrema dreaptă au reînceput s-o utilizeze (neoficial bineînţeles)… Iată deci un caz tipic de falsificare şi manipulare mediatică cu consecinţe de lungă durată din care avem şi noi parte, din păcate, cu duiumul. (Ceea ce încerc eu să fac prin scrierile mele este şi o tentativă de a combate această maşinărie şi ţin să vă mulţumesc pentru că le urmăriţi !)

 

Utopii folozofice şi literare au tot existat de-a lungul secolelor, iar din încercarea de a le transpune în viaţă nu a ieşit niciodată nimic bun. Răspunsul adus de Baştovoi (în cazul în care este un răspuns la anume această minciună, fapt care nu-i face deloc cinste autorului) este pe măsură. La fel de utopic, totalitarist şi nociv. Dar nu aş dori să-i acord prea multă atenţie, căci există astăzi în spaţiul public discursuri mult mai agresive şi mai primejdioase decât această carte. Numai ieşirile lui Valuţă sau ale lui Marchel cât fac…

 

Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni: atunci când semeni vânt culegi furtună. Dacă sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc.... Încercările politicienilor de a răspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc., etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Or, o imagine este mai uşor de înjurat decât o persoană. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu pot fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă.

 

Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine.

 

Cu mult respect,

Vitalie Vovc”

Partager cet article
30 juin 2015 2 30 /06 /juin /2015 12:14
Kraftidioten

Kraftidioten (2014, Hans Petter Moland, Norvegia – Suedia – Danemarca): Unde credeţi că se fac cele mai bune filme despre mafie, droguri, banditism? În SUA, în Rusia, în Italia? Posibil şi acolo, dar dacă priviţi Kraftidioten (căruia nu i-am găsit un echivalent în română) e foarte posibil, dacă nu să vă schimbaţi părerea, cel putin să-i puneţi un bemol. Absolut neaşteptat acest film! În primul rând cadrul: cine să creadă că în calma şi idilica Norvegie pot exista clanuri mafiote şi războaie între aceste clanuri? Surprizele sunt numeroase în acest film, splendoarea lui compunându-se din detalii. O scenă pe-aici, o imagine pe dincolo, actori de excepţie! şi iată că dintr-un scenariu relativ plat: tatăl unui tânar, simplu şofer, implicat în traficul de droguri nu crede că feciorul său este un drogat şi este ferm convins că a fost omorât, dar nu victimă a unei supra-doze. El începe propria anchetă şi vendetă. Bineînţeles, mafioţii suedezi nu pot bănui un simplu muncitor la originea primilor victime şi atacă clanul sârbilor drept răspuns. Urmează un război în toată firea…

(Impresii împărtăşite pentru Revista de Duminică (nr.44) de la Platzforma.md)

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher