Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
2 novembre 2015 1 02 /11 /novembre /2015 11:08
Săptămâna în care a căzut şi ultima frunză de stejar

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Undeva cam pe la mijlocul săptămânii trecute am realizat brusc că e toamnă. Uite-aşa, dintr-o dată, m-a copleşit o nelinişte şi o frică aidoma celei pe care o resimţi atunci când întârzii la avion. Raţional, înţelegi că ai calculat totul, minut cu minut, dar nu ai prevăzut timp de rezervă şi orice abatere de la program, chiar şi cea mai nesemnificativă, ştiu eu?: de exemplu, un accident rutier; ori o coloană prezidenţială din cauza căreia a fost blocată anume strada pe care urmează să treci cu maşina; sau un simplu şi banal buşon; copilul care brusc a vrut la veceu; mama, care neapărat a vrut să-ţi mai bage în valiză o bucată de şuncă de casă şi una de brânză de oi, produse interzise oficial la transport şi de care ai dori să scapi, nu fiindcă sunt interzise, ci ca să nu depăşeşti limita de 23 kg per valiză, dar o faci fără mare convingere, căci înţelegi perfect că anume această bucată de şuncă şi această bucată de brânză de la care duhneşte a brânză, a ce altceva mai poate duhni brânza?, îţi va lipsi enorm peste doar o săptămână; ori mama-soacră care, aşa, din senin, tocmai când urci în maşină, a început a boci de parcă te petrece în ultimul ori penultimul drum, mai-mai să leşine, şi trebuie cumva s-o ogoieşti; un poliţist zelos care neapărat vrea să-ţi verifice până şi elasticitatea elasticului de la chiloţi, dacă corespunde normelor în vigoare, adică orice ce-ţi poate răpi minute preţioase te va face sa întârzii la check-in. Şi nu-i bai, căci e aeroport, nu e gară de tren, dar ţi-a spus cu câteva zile în urmă un prieten precum că un cunoscut de-al său a întârziat doar cu 5 minute faţă de ora indicată în bilet şi, chiar dacă mai era încă destul timp pînă la zbor, tipa de la aeroport nu a vrut să-l înregistreze nici în ruptul capului, căci timpul de conectare la nu ştiu care sistem internaţional de înregistrări costă bani şi Air Moldova cumpără acces strict limitat, de la o oră anume la o oră anume, astfel, prietenul său a scăpat zborul şi biletul nu prevedea rambursare posibilă, respectiv acela a pierdut o groază de-a bani. Ceea ce poate să ţi se întâmple şi ţie, dacă întârzii. Şi habar nu ai dacă e adevărat ce ai auzit ori ba, dar nelinişte trezeşte, iar, odată trezită, ea nu adoarme cu una cu două. În principiu, totul e calculat, prevăzut, dar eşti neliniştit şi stresat fiindcă în viaţă se poate întâmpla orice, chiar şi un meteorit poate să cadă în faţa ta, ori o navetă spaţială, vă zic, ţi se poate întâmpla orice! Unde nu pierzi 10-15 minute? Şi tocmai aceste 10-15 minute nu le-ai prevăzut...

 

Iată deci tipul de nelinişte care m-a cuprins cam pe la mijlocul săptămânii, căci am realizat brusc că e toamnă şi că ea riscă să treacă pe alături. Căci oraşele mari nu prea ştiu ce înseamnă anotimpuri, asfaltul, sticla şi betonul nu prea-şi schimbă paleta cromatică, nu se ofilesc şi nu înfloresc... Aşa păţesc în fiecare an, de fapt. Am nevoie de toamnă şi de culorile ei. Această doză de foc şi pară tomnatică îmi este vitală. Nu ţin minte să fi ratat vre-o toamnă. Aşa că am plecat cu ai mei să căutăm toamna şi chiar am găsit-o! Vedeţi şi Dumneavoastră aici ce am găsit!

 

Ma veţi întreba, dragii mei cititori, ce m-a apucat?... Felicitări! Sunteţi foarte răbdători dacă aţi ajuns până aici cu cetitul... Nu chiar la fel de răbdători ca mine, care am ascultat şedinţa Parlamentului joi, dar sunteţi totuşi tari de fire. La ce bun acest debit de cuvinte aiurea? Pur şi simplu încerc să trag de timp. Pur şi simplu mi-e silă să vă scriu despre ce am citit în ştiri săptămâna care a trecut.

 

Să vă scriu despre cum a fost reţinut Usatâi şi apoi eliberat? Despre cum a picat Guvernul lui Streleţ-Maladeţ? Despre vizita lui Sarkozy, acest admirator masochist al lui Putin şi, din păcate pentru noi, un probabil viitor Preşedinte francez, în Rusia? Ăsta ne vinde, adică ce zic eu? ne dă pe gratis! nu doar pe noi, ci şi restul Europei până la Berlin înapoi ruşilor...

 

Mi-e silă... Să ştiţi că nu de Filat ori de Plahotniuc... Nici măcar de Dodon ori de Usatâi... Nici barem de Voronin ori de Reidman... Ei sunt ce sunt şi acţionează în conformitate cu ceea ce sunt. E tragedia noastră că aceşti tipi au devenit într-atât de importanţi. Dar nu de ei mi-a silă, ci de celelalte 90-95 de amibe cu mandat de deputat. Chiar să nu existe dram de demnitate umană în ei? Nici tu ruşine, nici tu Dumnezeu, nimic? Cum poţi sa-ţi suporţi condiţia de petică şi de sclav? Mi-e silă... Deşi înţeleg la perfecţie că-mi fac rău degeaba. Amibele nu au nici schelet şi nici sistem nervos...

 

Şi totuşi mi-e scârbă...

 

Origine Imgaine

Partager cet article
28 octobre 2015 3 28 /10 /octobre /2015 13:38

De 11 luni asistăm cu neputinţă la un circ de proporţii, mai dihai decât acel din 2013, mai bine zis vedem cum se năruie ceea ce ar trebui să se cheme statul Republica Moldova. Se năruie mediatic, aş spune eu, căci nici una din instituţiile statului nu a funcţionat de la descălecarea agrarienilor peste ea… Pur şi simplu cineva a zis: „Acum!” şi a început a fi dată jos hârtia colorată ce ascundea pereţii putrezi…

 

Din păcate, am descoperit că totul se ţinea anume pe acel strat de tapete şi clei, iar atunci când am început a jupui pereţii am găsit doar putregai...

 

În aceste condiţii tot mai insistent se aud apeluri şi constatări că nu există decât o singură soluţie şi anume – Unirea cu România. Mai mult decât atât, pentru prima dată în istoria statului Republica Moldova un oficial înalt şi anume Preşedintele Parlamentului, Alexandru Candu, a îndrăznit să vorbească despre un eventual Referendum asupra subiectului respectiv. Zic pentru prima dată, căci prin Referendumul din 1994 chestiunea a fost fentată într-un mod destul de abil. Cum poţi răspunde „Nu” la o asemenea întrebare: „Sunteți pentru ca Republica Moldova să se dezvolte ca un stat independent şi unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranității Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate şi să mențină relații economice reciproc avantajoase cu toate țările lumii şi să garanteze cetățenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internațional”? O cacealma din cel putin şase întrebări, la unele din care, prin definiţie!, nu se poate răspunde negativ. Cu toate acestea, rezultatele acestui referendum au constituit de-a lungul anilor argumentul esenţial al „stataliştilor” şi „românofobilor”.

 

Venită din partea unui reprezentant al PD-ului, un partid, mai are rost oare s-o reamintim?, care a absorbit o fracţiune importantă a PCRM-ului, această declaraţie nu poate să nu trezească dubii. Vom mai aminti şi de faptul că ideea nici măcar nu-i aparţine, ci a fost lansată în spaţiul mediatic spre rumegare de nimeni altul decât de Maxim Şevcenco, un cunoscut propagandist putinist, acum o lună şi ceva.

 

Are oare şanse un eventual referendum naţional să decidă ceva în această spinoasă şi ghimpoasă chestiune? Se mai pot pronunţa moldovenii pentru Unire?

 

Are! Cu o singură condiţie: o propagandă la fel de agresivă, precum acea pro-rusească, pe ideea Unirii timp de un an-doi! Cică Goebbels ar fi afirmat următoarele despre capacităţile aparatului propagandist: „Daţi-mi doi ani şi după această perioadă de timp nemţii vor nega până şi existenţa Primului Război Mondial”. Dar nici nu ar trebui să căutăm prea departe: Rusia a organizat „referendumuri” cam peste tot unde a avut nevoie şi a obţinut, previzibil, rezultatele de care a avut nevoie.

 

Dar dacă am presupune un referendum „curat”? Ce am obţine? O întrebare la care nu avem răspuns, o mare necunoscută de fapt, căci noi nici barem la datele recensământului din 2014 nu avem acces şi nu-l vom avea mai devreme de 2016, conform legislaţiei, care lasă tocmai 27 de luni BNS-ului la dizpoziţie pentru a le „disemina”, stricto texto. Cu toate acestea, câteva observaţii putem aduce.

 

În primul rând, şi aici nu avem nevoie de niciun raport, căci totul este la suprafaţă, vom menţiona faptul că Republica Moldova se află în continuare în spaţiul informaţional al Rusiei. Şi acest lucru nu poate fi negat şi nici neglijat. Dacă pentru Lenin cinemaul era „cea mai importantă artă”, pentru Putin acest rol îl joacă televiziunea. Cu alte cuvinte, atunci când „Pervâi kanal” va vorbi despre Unire, atunci mai putem să ne gândim şi noi la Unire (prin referendum).

 

Problema noastră a tuturor (dar, fiţi pe pace, nu este doar a noastră) este că tindem să vedem lumea în funcţie de propriiile convingeri şi o anumită matrice care ne ajută să înţelegem fenomenele din jur. Eu şi Dumneavoastră, cititorii acestor pagini, chiar dacă avem opinii diferite asupra unor subiecte, facem parte din acelaşi circuit informaţional şi tindem să credem că toată lumea funcţionează la fel. Or nimic nu este mai fals. Dacă aţi accesat acest text via Facebook, să ştiţi că sunteţi în minoritate. În Republica Moldova reţeaua majoritară este... Odnoklassniki! Iar contul meu, de exemplu, a fost blocat de câţiva ani buni pe această reţea şi eu habar nu am ce se face pe acea lume.

 

Nu voi exagera prea mult dacă voi afirma că elitele din ţară sunt perfect integrate şi, de facto, sunt pregătite pentru Unire. Chiar dacă nivelul de interconecţiune şi interpenetrare culturală lasă, totuşi, de dorit (astfel, literatura din Basarabia este încă o mare necunoscută pentru cercurile largi, non-literare, dar considerate intelectuale, în România), aceste „elite” fac parte din acelaşi circuit cultural, iar la acest fenomen integraţional contribuie şi faptul că acest circuit a devenit, în mare parte, supranaţional şi chiar denaţionalizat. Dar ce (şi mai cu seama cât, în procente de alegători) reprezintă această „elită” anume? 10%, 15%, 20%?... În rest, ce cunoaştem unii despre alţii?

 

Problema elitelor de pe ambele maluri ale Prutului este faptul că ele (cu excepţiile de rigoare, desigur) se izolează de masele largi. Nu este nici aceasta o caracteristică „naţională”... În realitate, noi avem astăzi o elită naţională unificată care (nu) discută cu două mase populare distincte. Citeam recent o carte de Adrian Schiop, „Soldaţii: poveste din Ferentari”, şi descopeream, cu o oarecare stupoare că nu înţeleg foarte multe lucruri descrise în ea. E un univers, un limbaj, noţiuni existenţiale, norme comportamentale pe care eu elementar nu le cunosc. Îmi sunt absolut străine. La fel precum şi lui Adrian Schiop îi sunt, probabil, străine noţiunile şi normele lumii „de jos” de la noi. Aceste noţiuni, care, iată, aflăm că le stapâneşte la perfecţie şi elita noastră politică, sunt în Republica Moldova comune cu Rusia şi s-au perpetuat de la cădearea URSS-ului încoace. Vorbesc de aşa numitele „poniatii” – o orânduire şi ierarhizare a lumii conform lumii interlope à la russe.

 

Mai trivial spus, ceea ce trebuie să înţelegem este că acel care ascultă manele nu ascultă şanson şi viceversa. Şi acest lucru nu se va întâmpla niciodată atât timp cât se vor asculta manele şi şanson.

 

Ce-i de facut? În unul din recentele interviuri pentru Europa Liberă de la Chişinău, Ana Blandiana spunea următoarele: „Cred că unul din cele mai importante lucruri pe care le-am făcut a fost ceea ce s-a numit dialogurile Alianţei Civice, adică am bătut ţara, făcând mari adunări în sate, în case de cultură, în teatre, în care oamenii veneau şi puneau întrebări, şi noi răspundeam. Şi atracţia era faptul că aveam în permanenţă alături de noi mari intelectuali, nume cunoscute din literatură, din artă, ceea ce sunt convinsă că se întâmplă şi la Chişinău, încât s-a petrecut un fel de educare a populaţiei, cel puţin atât cât să ducă la victoria în alegeri a partidelor democratice.” Dar sunt oare astăzi elitele (se referă la ambele ţări) gata să iasă din coconul confortabil în care (chiar dacă şi nu este acest confort întotdeauna monetizat pe măsură) s-au autoizolat? Şi cine să le asculte, din momentul în care ambele societăţi au suferit nişte mutaţii valorice substanţiale care îi plasează pe „bandiţi” mai sus de „poeţi”? Cel mai fidel descrie această nouă realitate un vechi dicton sovietic: „Eсли ты такой умный — покажи мне свои деньги.” (Rom: „daca eşti într-atât de deştept – arată-mi banii tăi”).

 

Şi totuşi anume aici rezidă cheea problemei. Cât timp se vor asculta manele în Romania şi şanson în Moldova, la mare lucru nu ne putem aştepta. Trebuie propuse alte modele de sub-cultură (iertat să-mi fie acest termen) decât acele direct conectate cu lumile interlope, care nu comunică şi aici nu ai cum schimba lucrurile, căci aceste lumi s-au constituit istoric şi sunt două grile ierarhice absolut diferite. Aceste modele apar cu încetul, dar sunt încă prea puţine. Ele trebuie încurajate şi propuse drept alternativă şansonului şi manelelor. Iată de ce am fost foarte bucuros atunci când a apărut „P.O.H.U.I.”, o producţie moldo-românească (Carla’s Dreams & Inna); iată de ce m-a bucurat nespus apariţia lui Kapushon la X-Factor cu ”Frățică, dă-mi o bucățică!”. Anume aceşti artişti, dar am mai putea pomeni şi de alţii, Pavel Stratan, Traian, Subcarpaţii (să mă ierte acei pe care nu i-am pomenit), voluntar ori ba, fac mult mai multe pentru proiectul „Unire” decât orice recital de Eminescu, Stănescu, Vieru et Altri (necesare şi ele, nu va grăbiţi să aruncaţi cu pietre).

 

Reacţia şi atitudinea negativă a unor intelectuali de la noi care levitează în sferele înalte (cică ar fi o blasfemie pentru limba şi cultura română!) este oarecum simptomatică şi exemplifică la perfecţie cele de mai sus. Carla’s Dreams, Kapuşon şi Pavel Stratan atacă alte domenii şi cuceresc teritoriu în zone ocupate de manele şi şanson şi prezintă o alternativă care, şi acest lucru trebuie salutat şi încurajat!, are potenţial unificator, se pot adresa ambelor populaţii şi activează într-un registru lingvistic (da, orice nu am crede, dar şi jargoanele străzii fac parte din limbaj...) monopolizat până acum de şanson şi de manele. Or, cu riscul de a mă repeta, aceste genuri nu pot dialoga.

 

Cu doi ani în urmă scriam următoarele: „Nu cu discursuri frumoase se face această integrare şi nici cu parafări de documente, oricît de înalt nu ar fi nivelul la care se semnează ele. Această chinuită integrare se face prin unificarea spaţiilor vitale, sociale, culturale, economice, informaţionale...” Mă refeream la integrarea europeană în acel text, dar exact acelaşi lucru se poate spune şi despre Unire.

 

Asa că, mult-stimaţii mei cititori, nu există nimic mai nesigur decât rezultatul unui referendum despre Unire. Cel puţin, cât mai răsună şanson din difuzoarele gărilor auto şi nu doar...

 

Mai rămâne calea instituţională, prin vot în Parlamente... Dar bandiţii noştri nu comunică cu bandiţii din România. Precum şansonul nu comunică cu manelele.

Partager cet article
26 octobre 2015 1 26 /10 /octobre /2015 12:13
Săptămâna în care am aflat cât de bogaţi suntem

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Ei cum să scrii despre săptămâna care a trecut? Cum? Ce să scrii? Să înşiri o pagină cu înjurături? Păi doar nu sunt eu Filat ori Usatâi...

Poate doar aşa: „anul a început deja, dar a început cum a început, i-am dat cep şi zoaiele put, a început adică pe dos, adică pe de-a'ndoaselea, adică mai descoperim şi noi cîte se fac în dosul nostru şi pe dosul nostru, mai disco-pierim şi noi cîte un mort ce creşte pe spinarea noastră, cum ar ieşi, cum ar fi să-i duci în cîrcă, cu alte cuvinte, căci cică ieri a fost ziua cuvîntului la nivel internaţional… de s-ar găsi cîte unul să pună un cuvînt şi pentru noi, acolo, la nivelul cela internaţional al lor despre nivelul ista naţional al nostru, dar să-l pună unde trebuie, auzi mă, internaţionalule, lu-la-lu-le! şi nu iarăşi nouă în cîrcă sau pe urechi, după cum ne este şi ne-a fost obişnuinţa… a se citi „am fost/suntem obişnuiţi cu” şi nicidecum „(am) obişnuit(m) să”... (din complemente, în aceste sintagme şi paradigme noi mai mult am obişnuit cu bişniţa) şi uite că am ajuns a ne întreba cum de-i mai putem duce... şi uite că ne dăm seama că nu mai putem duce multe în/pe la spate, pe dos şi... ne ducem... ne ducem cu toţii, care cu pluta, care cu "marşrutca", care cu low-cost-ul, care cu trenul, maşina aia mică, uitînd că ne ducem cu toţii, oricum şi ineluctabil…

Toate bune, dar rândurile de mai sus le scriam hăt în 2013

Căutam să vă spun şi ceva de bine şi nu prea am găsit. Să zicem că aş putea pomeni de memorandumul semnat de către Angel Tîlvăr (ROM) şi Valeriu Turea (MDA) în domeniul colaborării în politici de coordonare a lucrului cu diaspora, care nu face decât să consemneze o realitate din teren, căci noi, emigraţii, demult nu mai facem nicio diferenţă… (aici un exemplu, şi aici)

Tot la capitolul noutăţilor bune am putea trece şi decizia moldo-ucraineană de a repara o cale ferată care ar permite ocolul Transnistriei. Acordul a fost semnat de către Iurie Topală (MDA) şi Mihail Saakaşvili (UKR).

La cât de rar se întâmplă, merită menţionată şi premiera unui nou film moldovenesc: „Milika” de Valeriu Jereghi.

Vă zic: le consider noutăţi cu adevărat bune, dar m-am prins la un gând: aceste decizii şi evenimente nu sunt chiar extraordinare, ele fac parte dintr-o eventuală lume a normalităţii, inaccesibilă pentru noi. Iată la ce am fost reduşi: evenimente ordinare sunt considerate noutăţi extra-ordinare, motive de bucurie.

Căci cotidianul nostru este făcut din alt soi de „actualităţi” – cu bandiţi, maşini de rahat, interceptări de conversaţii telefonice, scheme mafiote, declaraţii de venit false şi şpăgi de milioane...

Hai să vă zic şi ceva despre corupţie. Numai să nu-mi spuneţi că sunteţi expert în domeniu! Dar nici nu am intenţia să vă învăţ ceva. Doar pentru a compara: în Franţa, un senator (!) a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care unul cu execuţie, 20.000 de euro amendă şi 5 ani de ineligibilitate. Cât de gravă a fost crima? O mită (6.000 de euros!) pentru atribuirea unui apartament social. Acel care a mituit (adjunctul său) a luat doi ani şi el.

Acum să revenim la basmele noastre... poveşti cu zmăi, cum zicea bunica...

AUTO-DENUNŢUL PUBLICAT: S-a scurs în presă autodenunţul lui Shor. L-am citit. Ţi se ridică părul perie... E ceva care depăşeşte orice formă de înţelegere. Cum poţi pricepe nişte oameni care se joacă cu milioanele atunci când tu te zbaţi pentru fiecare mie?! Uite eu o mie, două, trei, chiar şi zece, hai douăzeci, le pot înţelege şi conceptualiza. Un milion nu reuşesc. Iar acolo erau 250... De milioane. Comparaţi cu senatorul francez. Cu 6.000. Dar nu pentru asta a fost publicat raportul. Ci pentru o frază. Una singură: „La finalul discuţiei, V. Plahotniuc a spus ca deja se încep probleme cu lichidităţile la bancă şi a spus într-o forma dură că nu cumva să dispară banii de la BEM şi că "dacă oamenii care îşi ţin banii acolo nu te vor face bucăţi, eu îţi garantez probleme mari.” Eroul! Justiţiarul nostru mult-iubit! Ce ne facem fără tine?

ÎNREGISTRĂRILE LUI USATÂI Au fost publicate şi niştre inregistrări presupuse a fi conversaţii între Filat şi Shor. Doar câteva detalii: prea curăţel iese Shor din aceste discuţii. Nu este naturală o conversaţie în care există un decalaj atât de mare între registrele vorbirii. Ceva nu-i curat la mijloc. Usatâi cică zice că a făcut interceptările cu un virus. Mare discuţie în media: e posibil tehnic sau nu? Nu contează, de fapt. Oricum este ilegal. Renatic apropo a şi fugit la Moscova. Să sperăm ca va reveni.

CONTABILITATEA OMULUI CU „BARSETCA” Năşelu’ a vorbit! Au apărut în presă şi fişiere cu contabilitatea „neagră” (ori e mai potrivit „verde”?) a lui Filat. Depistăm sume astronomice pentru presă şi bloggeri de buzunar. Toată lumea se întreabă: oare cine sunt ei? Haida-de! Ne-am mai întrebat şi în 2013. Ei şi? Peste doi ani iar ne vom întreba... Economie de piaţă, domnilor!: există cerere – va exista şi oferta. Atunci când nu-i onoare, reglementează banul.

A EXPLOADAT CLOACA Ce ţi-e camionul cu rahat devarsat de Usatâi? Câte au plouat zilele astea, ajunge pentru 10 DNA-uri româneşti! Se fură de peste tot, de către toţi şi în cantităţi inimaginabile. CNAM a fost devalizat, Moldatsa şi odată cu ea spaţiul aerian european ne va fi sechestrat din cauza unei afaceri extrem de dubioase cu mafioţi ucraineni şi moldoveni... Caracatiţa începe să-şi arate tentaculele şi în Romănia, şi în Lituania, nu-i exclus să mai apară „focare”... Devenim o veritabilă capitală mondială!

CADE ORI NU CADE? PLDM-ul a rămas fără cap şi presupun fără o mare parte din bani. De facto, e un partid mort. Dar îi mai trăiesc oamenii. Fracţiunea a încercat să-l demită pe Chetraru de la CNA şi Parlamentul le-a luat jucăria. Atunci fracţiunea s-a supărat şi ameninţă cu desfiinţarea AIE-ului. Bucurie mare, imediat apare şi o moţiune de cenzură depusă pentru a demite Guvernul. Dar acest lucru nu înseamnă mare lucru. Vinerea trecută vă ziceam că nu va cădea. Astăzi vă spun exact acelaşi lucru – nu va cădea. Undeva departe încep a mişca alte plăci tectonice...

BANI? BANI! DAR FĂRĂ DODON! 150 de milioane din partea României vor veni. Şi condiţiile sunt clare. Mai rămâne sa înveţe electoratul a citi şi a auzi.

Cam atât... Am putea să ne supăram foc, să ne revoltăm... Mă rog, am putea. Unii chiar se revoltă. Dar iată aşa o întrebare: câţi dintre noi am refuza să declarăm o maşină de import la doar 10.000 de lei, dacă am avea posibilitatea s-o facem?

Şi câţi dintre noi visează să-şi petreacă dacă nu zilele, atunci măcar vacanţele, aşa ca Filat-junior, petrecând cu şampanie la 500 de euro sticla, fete şi iahturi? Iar visele sunt o chestie foarte perversă... Nimic nu le poate rezista, nici măcar principiile cu valorile...

Apropo, ce mai face Platforma DA?

Partager cet article
22 octobre 2015 4 22 /10 /octobre /2015 01:34
nou şi corect din punct de vedere gramatical, cu accentul potrivit.

Cine-a zis că luna-i o sferă din moment ce nu se vede clar?

E un simplu cerc ori altceva: un fel de semilună

Noroc de noaptea neagră, că asigură fundalul potrivit

„Cautaţi copite de cai morţi”, îmi zicea uncheşul

Na! doi pe faţă, trei pe dos şi unul în minte

Ce-ţi mai trebuie pentru o viaţă fericită şi un viitor luminos

Demn de falnici urmaşi ai geto-dacilor şi romanilor lui Traian

Şi de urmaşii urmaşilor lor. Ai cui anume nu mai contează

Din momentul în care ridici sabia – invoci înaintaşi (axiomă!)

Care, vezi bine, au înaintat, nu au dat ca racul înapoi şi nici cu curul la gard.

Cautaţi! şi poate veţi găsi, dacă o fi pierdut ei ceva

Dacă o fi vrut ei să găsiţi voi ceva

Deşi..., ce i-ar costa ? Nişte resturi, nişte lături

Se poate da şi la porci, şi la căini, şi la alte juvine, chiar şi la găini

Unii caută, iar alţii găsesc

Cine caută – întreabă

Cine are un răspuns de-a gata – găseşte

Nu contează care anume, important e să-l prezinţi atunci când eşti întrebat

Teorema vor căuta-o ei

Tu le dai răspunsul – ei caută sa compună o teoremă pe măsură

Principalul e să găsească măsura, să nu greşească tempoul,

Să nu întreacă măsura

Iată una din regulile esenţiale de supravieţuire: niciodată să nu întreci măsura!

Ceilalţi, cei mai mulţi, cred în axiome şi în Dumnezeu şi în Sfânta Duminică

Şi în sărbătorile religioase

Pe stil vechi şi pe stil nou

Şi în sărbătorile laice

Ale regimului care a trecut şi în acelea ale regimului care este

Apa trece – pietrele rămân

Pietre de pus în gură când intri într-un loc nou

Numai bune pentru noi exerciţii de retorică

Misterul discursului pronunţat pe dos

Dar corect din punct de vedere gramatical şi cu accent potrivit

Iată esenţa problemei : să fie nou şi corect din punct de vedere gramatical

Şi neapărat cu accentul potrivit.

 

Mai căutaţi ? Aţi găsit ?

Şi la ce vă serveşte ?

 

 

                     Imagine: Jean-Michel Lartigaud, "Un homme se penche sur son passé", tapisserie d'Aubusson, 1968

Partager cet article
19 octobre 2015 1 19 /10 /octobre /2015 13:48
Săptămâna în care butoiul de stejar a fost dat în beci

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Ziua în care scriu această sinteză a încăput toată săptămâna. Ce zic eu? Nu săptămâna, ci 6 ani de AIE-uri! Dar cum nu încap ei aici, în sinteza mea, am să vă scriu doar despre aceste şapte zile.

Iniţial am vrut, precum obişnuiesc s-o fac de ceva timp, să vă scriu şi ceva despre bine. Dar până la urmă şi aici a ieşit cu scandal...

RĂZBOIUL FESTIVALURILOR Atunci când am aflat că moşulică vine la Chişinău, chiar mă întrebam ce naiba o mai fi căutat pe la noi. Credeam că-i legat ceva cu DAdaiştii şi chiar îmi ziceam că băieţii prind amplitudă, dar totul s-a lămurit foarte rapid. Ion Druţă, căci de el ziceam, a venit la Zilele Filmului Rus care s-a desfăşurat la Chişinău în perioada 10-14 octombrie. Toate bune, nu-i bai. Îmi place şi mie cinematograful rusesc. Nu acest lucru m-a interpelat. La festival cică sunt prezentate filme de la studioul Moldova-Film. Păstrăm acest mic detaliu în minte, precum şi faptul că evenimentul a fost şi este prezent pe situl oficial al Ministerului Culturii. Dar iată că, coincidenţă ori ba, tot în această săptămână am aflat că la Chişinău vor avea loc şi Zilele Filmului Românesc (21-25 octombrie). „Şi care-i treaba?”, mă veţi întreba. Nicio treabă. Pur şi simplu, pe agenda Ministerului Culturii – nici pomină de acest eveniment, cu toate că vor fi prezentate filme premiate la cele mai prestigioase festivaluri mondiale. În schimb, găseşti o multime de-a anunţuri cu „Spiritualitate şi Cultură Rusă”. Acum, dacă mai adăugăm şi detaliul din minte, ne pomenim cu tot cinematograful moldovenesc – parte constituantă a cinematografiei ruse şi nu în context istoric, ci cât se poate de actual. Integrare europeană se cheamă.

FOTBAL CU RASISM S-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am luat bătaie la fotbal. Fotbalul nu-i politică şi ruşii au echipă mai bună. Politica e însă altă mâncare de peşte. Ceea ce s-a întâmplat la meci şi pe-alături o ştiţi cu toţii: nişte porcălani au insultat protestatarii de pe lângă corturi şi au primit la moacă. Şi pot spune că au scăpat uşor. Pe undeva pe la skinii din Rusia se putea lăsa şi cu moarte de om. În rest, în afară de interpretarea şlagărului internaţional „Putin Hu…lo”, excese nu s-au înregistrat. Dar se ştie că orice atentat la reputaţia lui Putin în ziua de azi este un atentat la întreaga Rusie, dacă nu la împărăţia cerească, şi Federaţia Rusiei la Fotbal s-a plâns la UEFA. UEFA, într-un fel destul de nostim, a promis o anchetă, în special pe cazuri de rasism. Numai dacă nu a fost John Onoje la fotbal, nu cred să fi fost oameni de culoare la meci. Dar e posibil să găsească. În simbolistica suporterilor ruşi. Vom vedea. Bine, UEFA va fi obligată să reacţionezeîntr-un fel. Reacţia FFM însă a fost jalnică: ei au pus imediat coada între vine şi şi-au cerut scuze de la ruşi... Să fi depus şi ei o plângere ceva la UEFA... Să-i ajute cu investigaţiile.

NOI NUMIRI LA SIS Trei adjuncţi au fost numiţi la SIS imediat după farsa monumentală cu Forumul Public (despre el – imediat după). Un frate de Minsitru (al Mediului. Şi despre el – cuvinte calde mai jos) şi doi tipi cu trecut glorios. Despre unul din ei Lorena Bogza scrie azi următoarele: „Alexandru Baltaga a fost însărcinat în perioada comunistă să-mi fabrice un dosar la SIS. Şi a făcut-o, ameninţându-mi prietena care lucra atunci într-un comisariat de poliție, constrângând-o să ofere informații care nu corespund realității, dar de care dumnealui avea mare nevoie pentru acel dosar. Nu știu câți dintre dumneavoastră îşi amintesc despre interpelarea din acea vreme din parlament cu privire la respectivul dosar cu numele meu, despre amenințările pe care le-am primit atunci, despre vizitele mele la procuratura care se apucase să investigheze cazul, dar care nu a mai făcut nimic. Şi nu e de mirare că nu a făcut...” Despre celălalt, Alexandru Jizdan, a scris Rise Moldova la sfârşitul lui septembrie.

Nu, ei nu au înţeles nimic!

FORUMUL PUBLIC Atunci când am văzut că a fost anunţat şi că se va ţine, am zis că e o idee bună a guvernanţilor. Mi-am pregătit chiar şi o tramă despre eveniment. Am privit până şi 1/3 din înregistrare. Dar această numire la SIS a întors totul pe dos. Această numire la SIS, imediat după ce s-a ţinut Forumul, l-a prefăcut într-o farsă absolut inutilă. Şi eu care mă pregăteam să-l desfiinţez pe Ghimpu pentru bădărănism, critic pe Barbăroşie pentru că i-a făcut pe DAdaişti „floarea neamului”, să-mi mai bat joc de lapsusurile lui Timo(f)ti, să notez absenţii, prezenţii, să remarc tupeul şi lipsa de voinţă de dialog la DAdaişti... Acum, după numirile de la SIS, ce rost mai are?

MINISTER METALFEROS Proaspătul Ministru al Mediului a călcat cu dreptul. A interzis vânatul pentru această iarnă şi a ieşit călare pe cal alb dintr-un conflict cu vânătorii, fapt pentru care a meritat şi ceva laude până şi din partea celor mai recalcitranţi comentatori. Ceea ce a urmat însă, ridică mai mult decât simple semne de întrebări. S-au legat de un producător strain de cablu din cupru care îşi exportă înapoi propriile deşeuri. Cică vor de la ei licenţă precum se cere de la cei care colectează fier uzat. Aberaţie totală! Cică aşa o fi legea. Numai că piaţa respectivă este un monopol! Spre disculparea ministrului, el este autorul unui proiect de lege ce prevedea eliminarea monopolului respectiv, dar totuşi... Despre numirea fratelui la SIS am vorbit mai sus. Şi încă ceva: Ministerul Mediului a comunicat intens în ultimul timp despre un complex de peştere care cică ar trebui valorizat turistic. Ştiţi ce cred eu? S-a zis cu peştera! Vor face evroremont acolo! Iar chiar şi de nu vor face, vom plăti de acum înainte bani grei vrunui afacerist pentru a o vizită...

Iar acum despre bomba săptămânii:

FILAT OUT! Reţinut pentru 72 de ore. Totul s-a derulat repede şi extrem de organizat, regizat la perfecţie. Arestul lui Filat plutea în aer încă de astă vară. Punctul final într-un război de lungă durată între Plahotniuc şi Filat. Bănuiesc că decizia despre arestul lui Filat a fost luată ieri, la Forum. DA a luat-o razna cu ultimaturile şi Plaha a decis să taie capul hidrei. Dar e posibil ca arestul să fi fost prevăzut oricum, indiferent de ce avea să se întâmple ieri... Evenimentele din Moldova din ultimul timp pot fi greu înţelese de un om întreg la cap, deprins cu alte realităţi. Depinde de ce matrice aplici. Doar două se potrivesc, în funcţie de care evenimentele capătă o logică oarecare:

1) Lupta între clanuri mafiote. În linii mari - Plaha vs. Filea.

2) Matricea geopolitică: Rusia vs. Occident

Orice combinatorică a acestor două scenarii e la fel de valabilă... În ambele cazuri rezultatul e acelaşi... Mai pe scurt... "Pi..detz" in progressА главное, подкрался-то он очень даже и заметно...

Şi acum, ce urmează? Dacă aveam dreptate aici, atunci Guvernul nu va cădea imediat. Putin încearcă din răsputeri să-i impună lui Obama negocieri. Numai dacă "Occidentul" refuză negocierile (iar această aşteptare poate dura: Putin are "eternitatea" la dispoziţie), doar atunci Guvernul Streleţ cade, se crează o nouă majoritate parlamentară, se acceptă revendicările DAdaiştilor (să nu uităm că CEC-ul face parte din listă, iar a-l schimba pe Gurin cu un alt soldăţel nu este principial) şi în primăvară avem anticipate. Drept rezultat - Moldova îşi schimbă vectorul. Până atunci însă – vom fi pe muchie de cuţit: nici încolo, nici încoace... Cu proteste în stradă şi mobilizări continue a ambelor tabere... Dacă "Occidentul" negociează, mai există şanse. Dar mai crede cineva?... A existat a treia cale, dar astăzi ea a fost compromisă...

Cam atât.

În rest, ce să vă spun? Vom urmări cum se va comporta leul nostru naţional, cum vor evolua preţurile… Din această parte nu putem aştepta ceva bun. Vorba aia: schimbarea Domnilor – bucuria nebunilor.

Vă doresc o săptămână cu noi arestări! Plahotniuc, de exemplu. (să mai visăm şi noi…) Şi cu noutăţi puţine, căci No news – good news

P.S.: Ah da, cât pe ce era să uit: Mitropolitul Vladimir şi-a cumparat un BMW nou-nouţ!

 

Origine Imagine

Partager cet article
12 octobre 2015 1 12 /10 /octobre /2015 12:16
Săptămâna în care s-a aplicat forţă

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Nu ştiu cum percepeţi Domniile Voastre realitatea din ţară. Eu, urmarind evoluţia evenimentelor de la distanţă, m-am prins la un moment dat că nu reuşesc să le acord importanţă. Uite, orice nu s-ar întâmpla, am impresia că totul decurge de parcă a fost deja scris undeva, un fel de scenariu sau piesă de teatru pe care l-am citit nu demult, iar acum sunt obligat să privesc şi filmul. Şi cum acesta din urmă e foarte prost, mă doboară o plictiseală oribilă. Conştientizarea că adevărata viaţă se scurge pe undeva pe alături, iar tu eşti obligat să-ţi pierzi timpul în dodii… Nu pot scăpa de această senzatie de astă vară

Noroc că, din când în când, se mai întâmplă şi ceva cu adevărat bun sau important.

NOBEL PENTRU ALEXIEVITCH Ieri a fost anunţat laureatul Premiului Nobel pentru literatură. Svetlana Alexievitch, originară din Belorusia, a fost distinsă pentru “scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre”. Întâmplarea face că tocmai acum termin o carte de-a ei: „Sfârşitul omului roşu”. Am cumpărat cartea încă prin februarie de la aeropoprt. Plecam într-o deplasare şi uitasem să-mi iau ceva de citit de acasă. Am decis să cumpăr o carte dintr-un „Relay”. M-a intrigat titlul şi coperta. Dar atunci aşa şi nu am apucat s-o citesc. A rămas pierdută printre cărţi pe raftul bibliotecii. Am început s-o citesc abia acum două săptămâni. Cartea este extraordinară! O recomand tuturor. Premiul Nobel este foarte contestat ultimii ani. Cică se dă mai mult pe criterii politice decât pentru valoare literară. Qu’à cela ne tienne! Dacă şi celelalte cărţi ale Svetlanei Alexievitch sunt la fel de bune precum aceasta, eu zic că-şi merită premiul!

CEL MAI TARE COME-BACK Chiar dacă această ştire poate să vă intereseze mai puţin (totuşi rugby-ul nu este un sport mediatizat la noi), nu pot să nu vă scriu despre acest meci. De când am venit în Franţa, am îndrăgit rugby-ul. În special atunci când joacă naţionalele. Acum suntem în plină Cupă a lumii. România participă şi ea la campionat. Ceea ce au realizat Stejarii în ultimul lor meci cu Canada e pur şi simplu senzaţional! Condusă cu 15 la 0, România a revenit şi a câştigat cu 17 la 15! E cel mai tare come-back din istoria Campionatelor mondiale la rugby! Cine înţelege cât de puţin acest sport îşi dă seama ce înseamnă acest lucru!

La fotbal, în schimb, am dat-o în bară. 1-1 cu Finlanda... Eu am privit meciul. Eu nu am înţeles ce a jucat România. Fotbalul e un joc colectiv! Sa întrebe de băieţii de la rugby. Ei ştiu ce înseamnă asta.

Şi acum să revenim la filmul nostru:

DA & DU Duminica trecută show-ul cu protestele a continuat. Organizatorii nu au acum de ales. Cu cât mai puţin reprezentativă este o mişcare, cu atât mai spectaculoasă trebuie să devină. DA & DU trebuie să recurgă la violenţă ori să meargă acasă. Cam aşa precum au făcut-o bolşevicii în 1917... Şi asta au facut. DU a blocat, ilegal, bulevardul Ştefan cel Mare. Duminică, s-a încercat marea cu degetul la Parlament şi la sediul lui Plahotniuc. Provocări, insulte la adresa poliţiştilor. Totuşi ar trebui salutat profesionalismul şi organizarea impecabilă a forţelor de ordine. Nu, eu nu cred că au fost excesiv de mulţi. Cu proştii nu te pui. Apoi DAdaiştii au anunţat formarea unor soiuri de „gărzi populare”. Un fel de organizaţii paramilitare? Acei care au memoria scurtă, să-şi aducă aminte cum începea totul în Donbass... Apropo, Dodon e din nou la Moscova.

ATAC LA PRESĂ! Vadim Ungureanu aşa şi nu poate scăpa de persecutări. Autorităţile, în loc să lanseze declaraţii comune şi apeluri la dialog (semnată de toţi cei trei mahări, Timofti, Candu şi Streleţ), mai bine ar face tot posibilul ca atacurile astea la reporteri să înceteze! Poate atunci şi apelurile le vor fi mai credibile, iar diverşi Dodoni le vor lua mai în serios.

BOMBA NEAGRĂ ŞI MOLDOVA Au fost reţinuţi nişte traficanţi de substanţe radioactive în Moldova. Au mai fost şi în trecut. Anchetatorii, pentru a provoca o tranzacţie cu presupuşii traficanţi s-au prezentat drept reprezentanţi a-i Statului Islamic. Atât! Din tot ţânţarul ăsta s-a făcut un harmăsar mare cât Mecca. Ştire bineînţeles difuzată (în cunoştinţă de cauză) pe larg de mass-media rusă şi preluată (cu o nonşalanţă criminală) de mass-media occidentală în continuă goană după senzaţional. Cam aşa devine Moldova un focar al terorismului internaţional, numai bun pentru a fi „curăţat” de o operaţiune antiteroristă de anvergură. „Fraţii” de peste Nistru sunt săritori la nevoi din astea... Avea bunică-mea o vorbă de duh. Când era tare supărată zicea: „Bomba neagră peste ei!”

PE ARIPI DE PRIETENIE Apropo, "fraţii' sunt acum în plină „operaţiune antiteroristă” în Syria. O caută pe naiba şi au s-o găsească... Căci ei sunt preocupaţi mai mult de securizarea lui Assad, decât de Statul Islamic, iar Assad nu prea are prieteni, nici chiar în rândul statelor arabe din regiune... Iar faptul că avioanele lor „se rătăcesc” cam des e un lucru ştiut. Numai că una e să violezi spaţiul aerian al unei ţărişoare fără aviaţie şi antiaeriene şi alta e să te bagi peste turci... Nu mai este Imperiul Otoman ce a fost altă dată, dar câte ceva tot mai ştiu turcii. Şi au şi prieteni buni. NATO se cheamă... Ruşii totuşi sunt într-o perioadă de mari premiere. Pentru prima dată au testat lansări de rachete de pe nave maritime din Marea Caspică. Apropo, pe o hartă am văzut că Moldova ar fi în raza de atingere a rachetelor ruseşti.

EMOŢII CU BANII Am avut ceva emoţii cu acele 150 de mln. de la Guvernul României. Vorba aia: iaca este, iaca nu-i... Parcă totuşi este. Vom vedea. Nu de alta, dar excursia FMI-ului a luat sfârşit. S-au pupat cu Streleţ, şi-au facut promisiuni şi s-au despărţit. Cică ar trebui să revină... Dacă cu alegerea noului Guvernator se mai poate rezolva până pe 6 noiembrie (comisia e gata-făcută!), cu tarifele la electricitate va fi mai greu. Cum să le măreşti, când „provocatori” de alde Tofilat şi Sturza explică din ce sunt ele făcute? Iată eu am aşa o idee: ce-ar fi să le organizăm o întâlnire cu FMI-ul? Poate o lasă şi ei mai moale cu cerinţele lor tâmpite?

Cam atât. Astăzi o să mai jucăm cu Rusia. Riscăm să luăm bătaie. Şi la fotbal.

O săptămână cât mai frumoasă vă doresc! Şi cu noutăţi puţine. Căci no news – good news.

Partager cet article
8 octobre 2015 4 08 /10 /octobre /2015 01:04
Imposibil

Dacă cineva nu a înţeles până acum, din textele mai vechi sau alte apariţii publice, declar acum, clar şi răspicat, negru pe alb, să nu mai fie posibil de tăiat cu bărdiţa, chiar dacă demult nimeni nu mai scrie cu peniţa: nu am susţinut, nu susţin şi nu voi susţine niciodată protestele organizate de către DAdaişti. Nici nu are acest lucru mare importanţă, de fapt. La fel precum, bănuiesc, pe cei mai mulţi nu-i interesează opinia mea… Dar în economia textului respectiv afirmaţia îşi are rostul său.

 

Pentru moment consider că am intrat într-o cădere liberă, necontrolată. Regula de aur a celui care a nimerit în capcana mlaştinii este să facă cât mai puţine mişcări, inclusiv respiratorii, pentru a diminua din viteza scufundării. Inevitabilă, orice nu ai face, dacă nu trece nimeni pe alături să te scoată. Cu cât te agiţi mai mult – cu atât te scufunzi mai repede. Şi doar nimeni nu are dubii referitor la „buna credinţă” a celui împotmolit! Cu adevărat, drumul spre iad este pavat cu intenţii bune...

 

Cea mai mare eroare este să consideri astăzi că deturnând protestul (dacă e să presupunem că ar exista o bătălie în culise între "occidentali" şi "ruşi" pentru a-l deturna) se poate obţine ceva. Nimic mai fals! În primul rând fiindcă, chiar dacă deturnarea protestului ar fi reuşită şi s-ar obţine, prin acelaşi protest, plecarea celor presupuşi corupţi, orice nouă putere, oricât de pro-occidentală nu ar fie ea (şi aici ar trebui s-o spun din nou, clar şi răspicat, la fel de negru pe la fel de alb, că ceea ce-mi doresc eu este o ruptură definitivă de orice formă de influenţă a Rusiei putiniste în ţară şi o integrare ireversibilă în lumea occidentală, sub orice formă: Unire, integrare în UE, NATO, oricare din ele sau toate launloc!) este obligată să-şi legitimeze existenţa şi nu s-a inventat alt mijloc s-o facă decât prin alegeri. Ce ar ieşi din asta ne-a arătat clar ultimul sondaj... Dacă şi este sondajul respectiv un fals, cu siguranţă nu greşeşte mult. (vedeţi aici un text mai vechi).

 

Eu unul sunt convins că aceste proteste sunt umflate şi artificiale. Pentru ca un protest să devină cu adevărat popular, precum a fost acel din 2009 în Moldova, ori precum a fost acel din Ucraina, trebuie să existe o contradicţie de fond şi o incompatibilitate între putere şi protestatari. Fără a mai vorbi de calitatea liderilor. În configuraţia de astăzi protestele din Moldova seamănă cu un putsch rudimentar, asemănător cu acel al bolşevicilor din 1917. Nu există contradicţie fundamentală între protestatari şi putere şi aici e principala noastră tragedie.

 

S-a furat miliardul? E corupţie şi cumetrism peste tot? Ei şi? Priviţi-vă în oglindă. Oare nu seamănă ce vedeţi acolo puţintel cu Plahotniuc, Filat, Shor, Usatâi, Dodon sau o combinaţie a lor? Vă pare că exagerez? Aş... Ieşiţi într-o seară în Chişinău. Terase şi restaurante pline, maşini scumpe pe străzi, case luxoase şi blocuri noi de apartamente care au crescut ca ciupercile... Asta numiţi Dumneavoastră sărăcie? Îmi pare rău, dar eu, statistic considerat clasă mijlocie în Franţa, mic burghez, cum ar veni, sunt un sărăntoc pe lângă voi!

 

Nu vă supărati, dragii mei, dar atunci când mă indignam de pe aceste pagini de faptul ca s-au închis şcoli, în cea mai mare parte nejustificat, până şi acei care se consideră de stânga în Moldova (mă refer la noţiunea ideologică, nu geopolitică) îmi răspundeau că reforma a fost inevitabilă şi că s-a greşit doar în modalitatea de aplicare... Aş putea aduce şi alte exemple de luări de poziţie care-mi par absurde, dar nu am s-o fac de teamă să nu le dau unora idei... Şcolile ţin deja de trecut... Se poate.

 

Am văzut comentarii invidioase la ştirea de acum câteva zile precum că Directorul resurselor umane de la Air France rămânea fără cămaşă după o întâlnire cu sindicatele. Cică, uitaţi-vă cum se protestează la ei... Dar în Franţa noţiunea de justiţie socială e o valoare sfântă! În Franţa tipul care a fost prins cu evaziune fiscală a fost măturat imediat din Guvern. Fiindcă în Franţa se plătesc impozite şi se plătesc din greu. Şi se plătesc de toată lumea! Există o incompatibilitate de fond între tipul care nu-şi plăteşte impozitele şi marea majoritate a cetăţenilor...

 

Trebuie să înţelegem că nu poţi avea şi lupul sătul şi oaia întreagă. Toate noţiunile astea merg la pachet. Atunci când valoarea supremă într-o societate este banul, iar succesul se măsoară în preţul maşinii pe care o conduci, este absurd să aştepţi altceva. Puterea de astăzi, coruptă până în măduva oaselor, este doar vârful unei piramide fireşti... În ţara în care este „inevitabil” să se închidă şcoli, bandiţii nu pot fi decât şefi.

 

Poate rămân eu ultimul cretin care încă mai crede în democraţie... Dar... Ce nu vă place azi la Plahotniuc ori la Filat din ceea ce nu aţi ştiut despre ei până la 30 noiembrie? Şi în 2010 ce era într-atât de misterios si promiţător la ei? PD – o fostă branşă a PCRM-ului. Aleşi! PLDM – partidul de buzunar al fostului Director General al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietății de Stat, al unui fost Ministru de Stat. Aleşi!

 

Câţi din acei care astăzi protestează activ au chemat la sabotarea alegerilor?

 

Furtul miliardului? O-ho, descoperire! Dar atunci când a fost BEM vândut ruşilor, nu era clar că anume acest lucru urma să se întâmple? Şi pe 30 noiembrie 2014, nu se cunoştea acest lucru? Dar de nunta lui Shor în incinta Palatului Republicii, pe atunci sediu temporar al Parlamentului, aţi uitat? Asta o-ho-ho când a fost!!! Dar nu prea au influenţat chestiile astea rezultatele scrutinelor...

 

Trebuie sa înţelegem că valoric vorbind, a fura un ou ori a fura un bou e tot acolo. Furt se cheamă şi una şi alta. Iar în politică un hoţ este un hoţ, indiferent de cât a furat. Tipul care a deturnat o mie de euro nu este diferit de acel care a furat un miliard. În politică concesiile mici duc inevitabil la catastrofe mari. De aia şi stau ei acolo sus, rânjind la toţi, fiindcă ştiu că acei pe care-i au în faţă sunt exact la fel. Şi de aia nici proteste masive populare nu sunt posibile astăzi, fiindcă acei din piaţă, marea lor majoritate, simt acest lucru. Valoric vorbind, nu există incompatibilitate. Doar invidie şi admiraţie ascunsă. O ciudă de a se regăsi de cealaltă parte a zidului...

 

Tot din această cauză şi nu au de ales DAdaiştii... Ei trebuie să recurgă la violenţă ori să meargă acasă. Cam aşa precum au făcut-o bolşevicii în 1917... Altceva nu este posibil. Nu poate cineva să se bage la dubă singur pe sine. Alegeri anticipate ar însemna exact acelaşi lucru precum putschul.

 

Se prea poate ca rezultatele scrutinului de peste 4 ani să fie exact aceleaşi... Dar patru ani e mai mult decât patru luni. Câştigăm timp. În patru ani poate trece cineva pe-alături să ne scoată din mocirlă...

 

P.S.: De îndată ce m-am pronunţat împotriva protestelor, am fost imediat acuzat de partizanat politic. Fiecare crede ce crede şi cât îl duce capul. Pentru curioşi, toate textele mele sunt publice. De la 2010 încoace. Căutaţi. Poate găsiţi indicii. Legităţi, coincidenţe. Dar nu uitaţi să vă priviţi în oglindă înainte de a ieşi la protest şi verificaţi dacă aveţi ştampila "votat" în buletinul de identitate.

Imposibil

Imagine 1: Leon Gordon, "Elegant Man in Mirror ", 1930s

Imagine 2: Chris Peters, "Stranger in the Mirror", 2008

Partager cet article
7 octobre 2015 3 07 /10 /octobre /2015 08:00
Sectanţii mei

„Trebuie să înveţi să asculţi, să observi, să cunoşti. Trebuie să fii curios. Explorarea necunoscutului este cel mai bun învăţător. Cartea şi drumul. Trebuie să învăţăm mai întîi să mirosim, să auzim, să vedem şi să pricepem. Vorbim mai tîrziu, după ce am învăţat toate acestea, mă povăţuia tata în lungile drumuri cu trenul sau cu maşina.”, Vasile Ernu, „Sectanţii”, (Polirom, 2015, p.215)

 

Am citit-o deci. Câteva zile bune m-am tot gândit ce aş punea scrie despre cartea lui Vasile Ernu. Fiindcă despre această carte chiar am vrut să scriu. Şi cum nu sunt critic literar sau cronicar la vre-o gazetă ori, şi mai bine, plătit de editură pentru a face analize elogioase, nu am teoretic nicio obligaţie să scriu despre cărţile citite. Dar singularitatea acestei mărturiri merită menţionată! Fiindcă vine cu un punct de vedere (şi ar fi corect să fie abordat anume ca atare) despre istoria noastră a tuturor. Fiindcă ne vorbeşte despre o comunitate (sau câteva comunităţi) despre care nu ştim mare lucru, or noi astăzi, în epoca în care se erijează noi şi noi cetăţi (inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, când fiecare îşi construieşte o micro-comunitate confortabilă de persoane care împartăşă acelaşi punct de vedere), avem nevoie ca niciodată să învăţăm a ne interesa de acei care locuiesc alături, dar care sunt sau gândesc diferit.

 

Istoria este scrisă de către învingători şi nu suferă versiuni alternative. Prin definiţie. Fiindcă nicio „istorie”, oricare nu ar fi ea, nu se povesteşte şi nu se învaţă în calitate de variantă, ci doar în calitate de adevăr absolut...

 

Am să vă aduc aici alt exemplu: ce ştim noi despre exterminarea evreilor în timpul Războuiului II Mondial? Amprenta lăsată de manualele de istorie e simplă: naziştii şi simpatizanţii lui Hitler îi exterminau. Biruitorii au trecut totul pe seama fasciştilor, naziştilor şi simpatizanţilor lor. Nu că nu ar avea dreptate... Dar câţi dintre noi ştim că partizanii roşii vânau, literalmente!, prin păduri evrei care fugeau de trupele SS de prin oraşele şi satele ocupate? Câţi ştiu că Armata Roşie, oficial!, nu dorea să înroleze evrei în rândurile sale, ei fiind suspectaţi (anticipat) de trădare şi laşitate? Şi că multi din acei care nimereau totuşi pe front erau ucişi nu de un glonte inamic, ci de propriul comisar sau îl primea în spate de la vre-un „tovarăş de arme” la prima ocazie?...

 

Dar m-am îndepărtat de subiectul cărţii... Aşa-dar, „Sectanţii”: o carte care merită citită chiar şi pentru simplul fapt că ne prezintă o viziune alternativă a istoriei. Mai bine zis, paralelă.

 

Exegeţii şi meseriaşii au să vă facă (şi au făcut deja!) analize profunde şi savante despre cartea lui Ernu. Eu însă am să vă vorbesc despre altceva. Despre sectanţii pe care i-am cunoscut eu.

 

Locuiau peste drum de buneii mei. Poartă-n poartă, cum ar veni. Nu ştiu ce fel de sectanţi anume erau. Lumea le zicea „baptişti”, dar bănuiesc că era un termen generalizator. Era o familie mai neobişnuită: Ioana şi Ilisâi, cam de aceeaşi vârstă cu buneii mei, locuiau împreună, în aceeaşi gospodărie cu fata lor, Tamara, şi soţul ei, un „venetic” din lipoveni, Tolea. Dar nu acest lucru era neordinar, ci faptul că nu toţi ai casei erau „baptişti”. Ioana şi Tamara erau. Ilisâi însă, a rămas toată viaţa lui în legea ortodoxă. Pe Tolea nu prea-l înţelegeai. Era mai degrabă cu „baptiştii”, mai vizibil şi pronunţat li s-a alăturat în timpuri mai târzii, când a început marea criză a tranziţiei. Un singur lucru mă făcea să am dubii şi anume acela că Tolea, din când în când, mai lua câte un păhărel, ceea ce „baptiştii” nu o făceau nici în ruptul capului, dar el rămânea totuşi destul de sobru, iar pe lângă ţăranii noştri, chiar şi faţă de acei care „nu erau beţivi”, trecea drept un înger la acest capitol.

 

Ne înţelegeam foarte bine cu familia lor. Atunci când mămuca cocea plăcinte sau făcea colţunaşi, ne trimitea pe noi, nepoţii, să le ducem şi vecinilor câte o strachină bună, „de pomană”. La fel făceau şi ei când pregăteau din bucate mai alese. Din câte îmi dau seama eu astăzi, Ilisâi şi tătuca Ştefan erau prieteni foarte buni. Ilisâi venea în fiecare sâmbătă la tătuca cu „un şip” de vin (căci da!, vecinii noştri, mai bine zis Ilisâi, făcea vin şi nu era deloc rău!) şi se bărbiereau unul pe altul. „Se rădeau”, cum spuneau ei. Este şi o poză cu ei amândoi pe undeva pe acasă, făcută de tata, cu tătuca Ştefan aşezat pe scaun, cu faţa plină de spumă alături de Ilisâi cu un brici în mână... Ilisâi, chiar de nu era „dat în legea lor”, era un om foarte evlavios. Cât a durat puterea sovietică el a fost acela care a îngrijit răstignirile de lemn de la cimitir. A făcut-o toată viaţa lui! Era un om tare glumeţ şi iubitor de viaţă. Parcă îl vad cum intra pe poartă, căutând „azil” în zilele când la el în casă se adunau „baptiştii” la „adunare”: „Ian, bre Ştefane, scoate un păhar de vin să mai stăm puţin de vorbă, că eu cu „baptiştii” mei nu fac treabă!”.

 

În sat „baptiştii” nu aveau biserică ori „casă de rugăciuni”, cum ziceau ei. De aceea se adunau la cineva acasă. Se rânduiau. Şi, bineînţeles, le venea şi lor rândul. Şi atunci Ilisâi pleca de acasă. Cel mai des venea la ai mei.

 

Ioana mi s-a întipărit în minte la o perioadă mai tardivă... Tătuca Ştefan nu mai era... Nici Ilisâi. S-au dus cam odată... După ce a decedat bunelul, mămuca Anica a locuit cu noi la oraş, din cauza unui handicap care o ţinea la pat. Dar când ajungeam vineri seara o luam în maşină şi mergeam cu toţii la ţară, la ea acasă. Şi atunci începea defileul. Toţi bătrânii mahalalei veneau s-o vadă. Vorbeau pe îndelete, se iertau... Era ceva mistic... În fiecare duminică îşi luau rămas bun... Doi ani la rând.

 

Venea şi Ioana. Ea era destul de rezervată de felul ei. Mai participa şi ea la discuţii, dar mai mult tăcea, ţinând strâns în poale o carte de-a lor. Nu mai ştiu care anume. Şi atunci când rămânea doar cu bunica, începea predica. Spera, probabil, s-o convertească pe mămuca, nu ştiu. Îi citea mult din carte. Poate discutau şi despre altceva, nu prea ştiu, căci noi le respectam bătrânilor un soi de intimitate, ne căutam de lucru pe afară şi, la drept vorbind, de lucru era destul la 22 de desetini de pamânt care se prelucrau doar sâmbetele şi duminicele şi care, în treacăt fie spus, în acei ani de dezmăţ, când salariile nu se plăteau cu anii, ne-au salvat de foame sigură.

 

Pe atunci „baptiştii”, „iehoviştii”, ori cine mai erau ei, deveniseră destul de insistenţi, obraznici uneori, te acostau în stradă, sunau la uşile apartamentelor, greu scăpai de ei. Acest lucru genera destulă supărare, apăruseră chiar şi un şir întreg de bancuri şi metode deocheate despre cum să scapi de ei şi ţin minte cum am întrebat-o pe bunica de ce o lasă pe Ioana s-o bată la cap atâta... Răspunsul ei mi-a fost o lecţie adevărată: „De ce să n-o las? Doar ea nu-mi spune nimic de rău! Şi-apoi să ştii că pentru ea este într-adevăr important. Ea zice că mă salvează pe mine, dar adevărul este că ea se salvează astfel pe sine însăşi. Şi chiar îmi ţine de urât. Tu de ce crezi că vine atâta lume la mine? Să mă vadă? Poate... Ei au nevoie să fie ascultaţi. Iar eu îi ascult pe toţi, dacă mă întreabă, le dau câte un sfat, deşi nu de sfaturi au ei nevoie, ci de spovedanie... Şi Ioana tot vrea să fie ascultată. Nu vezi că pleacă de la noi mai împăcată?”...

 

Şi eternul „Iartă-mă, Anică”, „Dumnezeu să te ierte, Ioană”, „Iartă-măşi tu, Ioană”, „Dumnezeu să te ierte, Anică”... Aici nu mai era loc pentru confesiuni. Aceste iertăciuni conţineau atâta metafizică cât nici un manual de filozofie nu poate să încapă...

 

Pe Tamara o ţin minte mai bine din vremuri mai timpurii. Era o femeie energică, chipeşă şi frumoasă. Avea o voce puternică şi sonoră pe care deseori o auzeam din drum atunci când vorbea cu cineva. Cânta foarte frumos. Cântări religioase, desigur, dar la acele timpuri, urechile noastre nu prea făceau diferenţa. Cu noi, picii, întotdeauna era glumeaţă şi blândă. Şi, da, un detaliu foarte important: întotdeauna avea bomboane pentru noi! Dar a existat şi o întâmplare pe care nu am s-o uit niciodată: în timpuri mai târzii, când plecase în lumea celor drepţi şi bunica, părinţii ne lăsau (salut curajul lor!) pe noi, doi adolescenţi, singuri la ţară cât durau vacanţele de vară. Acum îmi dau seama că toţi vecinii erau mobilizaţi în „monitorizarea” noastră (Iată forţa şi puterea comunităţii! Tata şi mama primeau un raport detaliat şi complet de la vecini despre ce şi cum am făcut cât ei erau lipsă, dar cum noi eram copii cuminţi, părinţii au păstrat discreţia şi nu am aflat despre acest lucru decât foarte târziu.), însă atunci aveam senzaţia unei autonomii totale timp de 5 zile până veneau ai noştri vineri seara de la Bălţi. Şi iată că într-o zi am păţit o nevoie: m-am intoxicat cu ceva... Efectele au fost destul de violente, cu pântecăreală şi vomă (iertaţi-mi detaliile) şi mă speriasem mult, iar soră-mea a fugit să caute ajutor pe mahala. Prima care a venit a fost Tamara. Mi-a făcut nu mai ştiu ce fierturi, soluţii cu bicarbonat de sodiu, m-a făcut să le beau... Ce să mai? M-a pus pe picioare. Când au venit părinţii era deja o amintire.

 

De Tolea-rusul (aşa-i ziceau în sat) îmi aduc aminte cu zâmbet. Era un bărbat uscăţiv, muncitor şi... destul de coleric. Aşa şi nu scăpase de accentul rusesc. Avea unul foarte nostim, deşi vorbea destul de corect. Şi accentul se... accentua şi devenea şi mai hazliu atunci când Tolea se enerva. Iar faptul că lumea începea involuntar să zâmbească atunci când el se indigna de ceva, îl enerva şi mai tare. Atunci dădea a lehamete din mână şi pleca acasă. Altfel era un om bun şi foarte gospodăros.

 

Tamara cu Tolea nu au avut copii. Mai târziu au luat de suflet un băiat. Era deja mare când l-au adus. Nu ştiu de unde, c-o fi de la o casă de copii, c-o fi pe linia „baptiştilor”... Dar băiatul le zicea chiar din ziua când a ajuns „mamă” şi „tată” şi era foarte muncitor. Împreună cu Tolea răsturnau munţi!

 

Cam aşa mi-au rămas în memorie „Sectanţii” mei... Oameni buni, muncitori, veseli. O casă şi o grădină îngrijită, cu flori la poartă...

 

Satul nu avea treabă cu confesiunea lor. Adică chestia asta chiar nu deranja şi nu interesa pe nimeni. Nici barem în "gura satului" nu intrau. Mai degrabă se ocupau, când îi apuca damblaua obscurantismului, de două-trei băbuţe din mahala, de lege ortodoxă, pe care le suspectau de "vrăjitorie" şi că ar lua mana de la vaci... În anii ’90 comunitatea lor devenise destul de măricică. Timpurile erau grele, dezmăţul şi alcoolismul începuse deja să bântuie prin satele noastre, de mână cu sărăcia, iar ei mai reuşeau cumva să se descurce. Suscitau chiar un fel de simpatie şi invidie, în special la femei, bărbaţii cărora o îndeseau cu păhărelul...

 

Până când nu a venit un popă cam nebun (dacă nu nebun de-a binelea), unul Rafail. Câtă ură şi zâzanie a putut aduce acel popă în sat nu a adus nimeni până la el... Cei mai mulţi râdeau de Rafail (cât face numai faptul că Rafail a umblat cu cadelniţa împrejurul iazului, „spurcat” de o ceremonie de botez a „baptiştilor”, ca să-l sfinţească la loc, chipurile), dar erau şi din acei care-l ascultau...

 

Apropo, acest Rafail şi-a făcut destul de rapid mănăstire la Nicoreni, pe locul lagărului de odihnă pentru copii, dezafectat, şi a făcut şi „carieră” în ierarhia lui Marchel...

 

Demult a fost... Au trecut mai mult de 10 ani de când nu am fost prin locurile celea... Cine ştie ce-o mai fi devenit „sectanţii” mei?...

Partager cet article
6 octobre 2015 2 06 /10 /octobre /2015 12:53
Cromoterapie

În casă la noi sunt trei. Nu v-aş spune câte tablouri am pe pereţi, dar trei sunt ale Cezarei Colesnic.

 

Eu nu sunt un critic de arte plastice. Mă plictiseşte sa vorbesc savant despre artă şi nu am dexteritatea şi nici vocabularul automatizat pentru asta. Deşi aş putea să „storc” şi eu din depozitele dicţionarului pasiv câteva rânduri cu „paletă cromatică”, „dinamică circulară şi concentrică a liniilor”, „multiplicare de planuri si de orizonturi”, „dialog continuu şi interconecţiune a dimensiunilor, spaţiale şi temporale, prin deformare de spaţiu pictural şi tematică a subiectelor abordate”, s.a.m.d...

 

No, pe bune... E şi asta o meserie şi tot respectul pentru acei care o practică. Despre altceva voiam să scriu. Să explic de ce am aceste lucrări pe pereţi (căci mai am şi câteva, de la alţi pictori, „depozitate”). Aş putea să vă spun simplu: „Fiindcă îmi plac.” sau chiar ceva mai mult: „Fiindcă plac tuturor în familie, de la mic la mare!”, criteriu deloc neglijabil!, şi să pun punct. Dar este totuşi ceva mai complicat decât atât. Am, spre exemplu, o lucrare a cuiva care stă împachetată nu din cauza că nu-mi place (dimpotrivă!), dar nu pot s-o pun pe perete... E pur şi simplu pentru alte spaţii...

 

Cândva, încă pe timpurile când eram la liceu, aveam un prof la „Istoria artelor” care încerca să ne înveţe ce-i asta „artă”. Definiţia savantă pe care ne-a dat-o atunci n-o mai am în minte – mdeh, sunt un tip cu un nivel de cultură foarte înalt, dacă e să ţinem cont de toate pe câte le-am uitat şi de celebra definiţie a lui Edouard Herriot –, dar nu voi uita niciodată ceea ce ne spunea în „off”: „Măi băieţi măi, din punctul de vedere artistic, mă doare-n cot al cui e monumentul, poate fi Ştefan, poate fi Lenin, poate fi Petru I, dar atunci când trec pe alături el trebuie să strige la mine de pe postamentul lui!”. Cum şi in ce fel strigă, e altă mâncare de peşte. Şi Aureliu Busuioc zicea în unul din interviuri: „Eu nu mă pricep în teoria literaturii. Eu ştiu un criteriu... îmi place sau nu-mi place. Ăsta e criteriul cu care mă apropii.” Cam acestea sunt şi criteriile mele. Simplu, nu?

 

Numai că „strigătul” cu „plăcutul” nu sunt suficiente pentru a explica de ce lucrările Cezarei Colesnic stau pe perete în casa noastră. Fiindcă un strigăt de durere, o chemare la luptă împotriva nedreptăţii, o denunţare a hidosului pot fi şi ele expresii ale acestei vocaţii artistice de a schimba lumea spre mai bine... Însă pânze de genul unui „Strigăt” de Edvard Munch, „Guernica” de Picasso sau orice din Francis Bacon (opere artistice de o valoare incontestabilă! pentru a nu aduce decât aceste exemple) nu se pot regăsi în casă. Cel puţin, nu în casa mea.

 

Ajungem şi la criteriul determinant şi discriminatoriu la care ţin foarte mult. Casa şi familia sunt şi un refugiu. O oază de pace şi de linişte. Un spaţiu de reconfort şi serenitate. În casă trebuie să domine dragostea şi încrederea în ziua de maîne...

 

Toate aceste sentimente şi stări iradiează din tablourile Cezarei!

 

Situl oficial al Cezarei Kolesnik: http://www.cezarakolesnik.com/ 

Cromoterapie
Partager cet article
5 octobre 2015 1 05 /10 /octobre /2015 11:30
Săptămâna în care Rusia a devenit nr. 1

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Eu nu mai ştiu de ce vă scriu în fiecare săptămână. Habar n-am… Probabil cel mai cuminte ar fi să plec în vacanţă editorialistă pentru… vreo 10 ani, cel puţin. Căci zarurile au fost aruncate. Şi nu azi, ci chiard în ziua când tranzacţia cu BEM a fost efectuată...

Dar voi reveni la zaruri şi la acei care le aruncă puţin mai târziu. Să vă zic şi ceva de bine de la început:

TRIGON FESTIVAL Pe băieţii de la Trigon i-am cunoscut acum câţiva ani buni, atunci când au participat la un festival de Jazz la Paris. Se întâmpla la centrul cultural ceh de la Paris. Dacă am să vă spun că ceea ce face Trigon nu este o valoare naţională mă veţi înjura, dar staţi să-mi termin gândul: nu, ei nu sunt de talie naţională, ci de talie mondială! Eu vestivaluri de jazz am mai văzut. Am văzut şi adevărate staruri în ale domeniului. Şi nu ezit să spun: Trigon sunt mari! Iar noi am fi buni dacă i-am asculta şi aprecia la justa lor valoare.

Timp de patru zile, în perioada 24 - 27 septembrie, la Chişinău a avut loc Etno Jazz Festival. Acei care au avut suficientă minte să meargă să asculte muzică bună au avut noroc şi vor ramâne cu ceva bun după această săptămână.

NEW YORK – NEW YORK Evenimentul săptămânii, inclusiv pentru noi, nu a avut loc la Chişinău, ci… la New York şi în Siria. De ce este important pentru noi vă scriam ceva mai demult (vedeţi aici textul), am să vă spun doar că în Siria se prea poate să se joace inclusiv şi viitorul Moldovei. Marea confruntare se dă actualmente între SUA şi Rusia. O confruntare dorită mai degrabă de Putin, căci americanii încearcă să evite confruntări directe... numai că nu prea au cum.

Ambele părţi şi-au pregătit minuţios intrarea în scenă. NASA a anunţat ceea ce poate deveni una din descoperirile majore ale epocii: pe Marte ar exista apă! Rusia a trimis bombardiere în Siria. Fiecare de ce-i în stare. Alegeţi ce vă place. Eu am ales. Eu am ascultat şi discursul lui Obama şi acel al lui Putin. Şi am mai avut o confirmare.

RUŞII BOMBARDEAZĂ Ruşii au bombardat un teritoriu din afara Rusiei pentru prima dată de la războiul din Afganistan. Dar nu acesta este cel mai important lucru. Au fost atacate cartiere rezidentiale. Sunt victime printre civili. Îmi veţi spune că au mai „greşit” şi alţii bombardând. Numai că ruşii au anunţat că atacă Statul Islamic… Şi au bombardat localităţi care nu au nimic în comun cu teritoriile ocupate de Statul Islamic. Dar sunt ocupate de rebeli anti-Assad. Care cică ar putea fi şi o ramură locală a al-Qaeda… E urât de tot ceea ce se întâmplă… Cică americanii vor negocieri urgente cu ruşii. Ruşii vor ce vor demult. Pământ. Teritoriu.

CIRCUL DE LA CHIŞINĂU La Chişinău între timp continuă mascarada. Nu e o metaforă. Dodon şi Usatâi şi-au adus şi ei ortacii în piaţă alături de DAdaişti. Adică nu chiar alături, dar pe-aproape.Vor şi ei alegeri anticipate. Ortaci care habar nu au la ce au venit. Dar Dodon şi Usatâi îi distrează din scenă şi ei se simt bine. Dodon şi Usatâi, partidele cărora ar deveni majoritare în cazul alegerilor anticipate. La care DA cică nu ar participa. De cealalta parte – linişte… Timofti face appel la raţiune şi dă de înţeles că nu ar strica să mai cadă din capete. AIE 3 zice că demisii nu vor fi.

USATÂI ŞI GUNOIUL Între timp clownul de la Bălţi mai nu şi-a lăsat oraşul cu gunoaiele în străzi. Cine are dreptate în acest scandal se va lămuri acum judecata. Inclusiv pentru insultele crase aduse în public. Pentru moment, însă, compania de salubrizare îl acuză pe Usatâi de minciună. Aşa-i când ai de afacere cu gunoiul.

UNDE-I BRIDE? Între timp, actualul Ministru al Economiei şi fostul auditor al celor trei bănci prin care s-a înfăptuit “furtul secolului”, propus la această funcţie de către PD, e de negăsit şi nu vine nici măcar la discuţiile cu delegaţia FMI-ului. Adică aţi înţeles, da? Îl doare-n cot, pe Ministru de economie şi de FMI...

RUSIA – NR. 1! Între timp, după atâtea eforturi de integrare europeană, Rusia a redevenit din nou principala piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti. Succese, Domnilor!

Cam atât. Vă doresc o săptămână frumoasă şi proteste vesele.

Eu unul am să caut, poate găsesc vreun concert de jazz ceva. Să mă aleg cu ceva bun.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher