Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
22 octobre 2015 4 22 /10 /octobre /2015 01:34
nou şi corect din punct de vedere gramatical, cu accentul potrivit.

Cine-a zis că luna-i o sferă din moment ce nu se vede clar?

E un simplu cerc ori altceva: un fel de semilună

Noroc de noaptea neagră, că asigură fundalul potrivit

„Cautaţi copite de cai morţi”, îmi zicea uncheşul

Na! doi pe faţă, trei pe dos şi unul în minte

Ce-ţi mai trebuie pentru o viaţă fericită şi un viitor luminos

Demn de falnici urmaşi ai geto-dacilor şi romanilor lui Traian

Şi de urmaşii urmaşilor lor. Ai cui anume nu mai contează

Din momentul în care ridici sabia – invoci înaintaşi (axiomă!)

Care, vezi bine, au înaintat, nu au dat ca racul înapoi şi nici cu curul la gard.

Cautaţi! şi poate veţi găsi, dacă o fi pierdut ei ceva

Dacă o fi vrut ei să găsiţi voi ceva

Deşi..., ce i-ar costa ? Nişte resturi, nişte lături

Se poate da şi la porci, şi la căini, şi la alte juvine, chiar şi la găini

Unii caută, iar alţii găsesc

Cine caută – întreabă

Cine are un răspuns de-a gata – găseşte

Nu contează care anume, important e să-l prezinţi atunci când eşti întrebat

Teorema vor căuta-o ei

Tu le dai răspunsul – ei caută sa compună o teoremă pe măsură

Principalul e să găsească măsura, să nu greşească tempoul,

Să nu întreacă măsura

Iată una din regulile esenţiale de supravieţuire: niciodată să nu întreci măsura!

Ceilalţi, cei mai mulţi, cred în axiome şi în Dumnezeu şi în Sfânta Duminică

Şi în sărbătorile religioase

Pe stil vechi şi pe stil nou

Şi în sărbătorile laice

Ale regimului care a trecut şi în acelea ale regimului care este

Apa trece – pietrele rămân

Pietre de pus în gură când intri într-un loc nou

Numai bune pentru noi exerciţii de retorică

Misterul discursului pronunţat pe dos

Dar corect din punct de vedere gramatical şi cu accent potrivit

Iată esenţa problemei : să fie nou şi corect din punct de vedere gramatical

Şi neapărat cu accentul potrivit.

 

Mai căutaţi ? Aţi găsit ?

Şi la ce vă serveşte ?

 

 

                     Imagine: Jean-Michel Lartigaud, "Un homme se penche sur son passé", tapisserie d'Aubusson, 1968

Partager cet article
19 octobre 2015 1 19 /10 /octobre /2015 13:48
Săptămâna în care butoiul de stejar a fost dat în beci

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Ziua în care scriu această sinteză a încăput toată săptămâna. Ce zic eu? Nu săptămâna, ci 6 ani de AIE-uri! Dar cum nu încap ei aici, în sinteza mea, am să vă scriu doar despre aceste şapte zile.

Iniţial am vrut, precum obişnuiesc s-o fac de ceva timp, să vă scriu şi ceva despre bine. Dar până la urmă şi aici a ieşit cu scandal...

RĂZBOIUL FESTIVALURILOR Atunci când am aflat că moşulică vine la Chişinău, chiar mă întrebam ce naiba o mai fi căutat pe la noi. Credeam că-i legat ceva cu DAdaiştii şi chiar îmi ziceam că băieţii prind amplitudă, dar totul s-a lămurit foarte rapid. Ion Druţă, căci de el ziceam, a venit la Zilele Filmului Rus care s-a desfăşurat la Chişinău în perioada 10-14 octombrie. Toate bune, nu-i bai. Îmi place şi mie cinematograful rusesc. Nu acest lucru m-a interpelat. La festival cică sunt prezentate filme de la studioul Moldova-Film. Păstrăm acest mic detaliu în minte, precum şi faptul că evenimentul a fost şi este prezent pe situl oficial al Ministerului Culturii. Dar iată că, coincidenţă ori ba, tot în această săptămână am aflat că la Chişinău vor avea loc şi Zilele Filmului Românesc (21-25 octombrie). „Şi care-i treaba?”, mă veţi întreba. Nicio treabă. Pur şi simplu, pe agenda Ministerului Culturii – nici pomină de acest eveniment, cu toate că vor fi prezentate filme premiate la cele mai prestigioase festivaluri mondiale. În schimb, găseşti o multime de-a anunţuri cu „Spiritualitate şi Cultură Rusă”. Acum, dacă mai adăugăm şi detaliul din minte, ne pomenim cu tot cinematograful moldovenesc – parte constituantă a cinematografiei ruse şi nu în context istoric, ci cât se poate de actual. Integrare europeană se cheamă.

FOTBAL CU RASISM S-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am luat bătaie la fotbal. Fotbalul nu-i politică şi ruşii au echipă mai bună. Politica e însă altă mâncare de peşte. Ceea ce s-a întâmplat la meci şi pe-alături o ştiţi cu toţii: nişte porcălani au insultat protestatarii de pe lângă corturi şi au primit la moacă. Şi pot spune că au scăpat uşor. Pe undeva pe la skinii din Rusia se putea lăsa şi cu moarte de om. În rest, în afară de interpretarea şlagărului internaţional „Putin Hu…lo”, excese nu s-au înregistrat. Dar se ştie că orice atentat la reputaţia lui Putin în ziua de azi este un atentat la întreaga Rusie, dacă nu la împărăţia cerească, şi Federaţia Rusiei la Fotbal s-a plâns la UEFA. UEFA, într-un fel destul de nostim, a promis o anchetă, în special pe cazuri de rasism. Numai dacă nu a fost John Onoje la fotbal, nu cred să fi fost oameni de culoare la meci. Dar e posibil să găsească. În simbolistica suporterilor ruşi. Vom vedea. Bine, UEFA va fi obligată să reacţionezeîntr-un fel. Reacţia FFM însă a fost jalnică: ei au pus imediat coada între vine şi şi-au cerut scuze de la ruşi... Să fi depus şi ei o plângere ceva la UEFA... Să-i ajute cu investigaţiile.

NOI NUMIRI LA SIS Trei adjuncţi au fost numiţi la SIS imediat după farsa monumentală cu Forumul Public (despre el – imediat după). Un frate de Minsitru (al Mediului. Şi despre el – cuvinte calde mai jos) şi doi tipi cu trecut glorios. Despre unul din ei Lorena Bogza scrie azi următoarele: „Alexandru Baltaga a fost însărcinat în perioada comunistă să-mi fabrice un dosar la SIS. Şi a făcut-o, ameninţându-mi prietena care lucra atunci într-un comisariat de poliție, constrângând-o să ofere informații care nu corespund realității, dar de care dumnealui avea mare nevoie pentru acel dosar. Nu știu câți dintre dumneavoastră îşi amintesc despre interpelarea din acea vreme din parlament cu privire la respectivul dosar cu numele meu, despre amenințările pe care le-am primit atunci, despre vizitele mele la procuratura care se apucase să investigheze cazul, dar care nu a mai făcut nimic. Şi nu e de mirare că nu a făcut...” Despre celălalt, Alexandru Jizdan, a scris Rise Moldova la sfârşitul lui septembrie.

Nu, ei nu au înţeles nimic!

FORUMUL PUBLIC Atunci când am văzut că a fost anunţat şi că se va ţine, am zis că e o idee bună a guvernanţilor. Mi-am pregătit chiar şi o tramă despre eveniment. Am privit până şi 1/3 din înregistrare. Dar această numire la SIS a întors totul pe dos. Această numire la SIS, imediat după ce s-a ţinut Forumul, l-a prefăcut într-o farsă absolut inutilă. Şi eu care mă pregăteam să-l desfiinţez pe Ghimpu pentru bădărănism, critic pe Barbăroşie pentru că i-a făcut pe DAdaişti „floarea neamului”, să-mi mai bat joc de lapsusurile lui Timo(f)ti, să notez absenţii, prezenţii, să remarc tupeul şi lipsa de voinţă de dialog la DAdaişti... Acum, după numirile de la SIS, ce rost mai are?

MINISTER METALFEROS Proaspătul Ministru al Mediului a călcat cu dreptul. A interzis vânatul pentru această iarnă şi a ieşit călare pe cal alb dintr-un conflict cu vânătorii, fapt pentru care a meritat şi ceva laude până şi din partea celor mai recalcitranţi comentatori. Ceea ce a urmat însă, ridică mai mult decât simple semne de întrebări. S-au legat de un producător strain de cablu din cupru care îşi exportă înapoi propriile deşeuri. Cică vor de la ei licenţă precum se cere de la cei care colectează fier uzat. Aberaţie totală! Cică aşa o fi legea. Numai că piaţa respectivă este un monopol! Spre disculparea ministrului, el este autorul unui proiect de lege ce prevedea eliminarea monopolului respectiv, dar totuşi... Despre numirea fratelui la SIS am vorbit mai sus. Şi încă ceva: Ministerul Mediului a comunicat intens în ultimul timp despre un complex de peştere care cică ar trebui valorizat turistic. Ştiţi ce cred eu? S-a zis cu peştera! Vor face evroremont acolo! Iar chiar şi de nu vor face, vom plăti de acum înainte bani grei vrunui afacerist pentru a o vizită...

Iar acum despre bomba săptămânii:

FILAT OUT! Reţinut pentru 72 de ore. Totul s-a derulat repede şi extrem de organizat, regizat la perfecţie. Arestul lui Filat plutea în aer încă de astă vară. Punctul final într-un război de lungă durată între Plahotniuc şi Filat. Bănuiesc că decizia despre arestul lui Filat a fost luată ieri, la Forum. DA a luat-o razna cu ultimaturile şi Plaha a decis să taie capul hidrei. Dar e posibil ca arestul să fi fost prevăzut oricum, indiferent de ce avea să se întâmple ieri... Evenimentele din Moldova din ultimul timp pot fi greu înţelese de un om întreg la cap, deprins cu alte realităţi. Depinde de ce matrice aplici. Doar două se potrivesc, în funcţie de care evenimentele capătă o logică oarecare:

1) Lupta între clanuri mafiote. În linii mari - Plaha vs. Filea.

2) Matricea geopolitică: Rusia vs. Occident

Orice combinatorică a acestor două scenarii e la fel de valabilă... În ambele cazuri rezultatul e acelaşi... Mai pe scurt... "Pi..detz" in progressА главное, подкрался-то он очень даже и заметно...

Şi acum, ce urmează? Dacă aveam dreptate aici, atunci Guvernul nu va cădea imediat. Putin încearcă din răsputeri să-i impună lui Obama negocieri. Numai dacă "Occidentul" refuză negocierile (iar această aşteptare poate dura: Putin are "eternitatea" la dispoziţie), doar atunci Guvernul Streleţ cade, se crează o nouă majoritate parlamentară, se acceptă revendicările DAdaiştilor (să nu uităm că CEC-ul face parte din listă, iar a-l schimba pe Gurin cu un alt soldăţel nu este principial) şi în primăvară avem anticipate. Drept rezultat - Moldova îşi schimbă vectorul. Până atunci însă – vom fi pe muchie de cuţit: nici încolo, nici încoace... Cu proteste în stradă şi mobilizări continue a ambelor tabere... Dacă "Occidentul" negociează, mai există şanse. Dar mai crede cineva?... A existat a treia cale, dar astăzi ea a fost compromisă...

Cam atât.

În rest, ce să vă spun? Vom urmări cum se va comporta leul nostru naţional, cum vor evolua preţurile… Din această parte nu putem aştepta ceva bun. Vorba aia: schimbarea Domnilor – bucuria nebunilor.

Vă doresc o săptămână cu noi arestări! Plahotniuc, de exemplu. (să mai visăm şi noi…) Şi cu noutăţi puţine, căci No news – good news

P.S.: Ah da, cât pe ce era să uit: Mitropolitul Vladimir şi-a cumparat un BMW nou-nouţ!

 

Origine Imagine

Partager cet article
12 octobre 2015 1 12 /10 /octobre /2015 12:16
Săptămâna în care s-a aplicat forţă

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Nu ştiu cum percepeţi Domniile Voastre realitatea din ţară. Eu, urmarind evoluţia evenimentelor de la distanţă, m-am prins la un moment dat că nu reuşesc să le acord importanţă. Uite, orice nu s-ar întâmpla, am impresia că totul decurge de parcă a fost deja scris undeva, un fel de scenariu sau piesă de teatru pe care l-am citit nu demult, iar acum sunt obligat să privesc şi filmul. Şi cum acesta din urmă e foarte prost, mă doboară o plictiseală oribilă. Conştientizarea că adevărata viaţă se scurge pe undeva pe alături, iar tu eşti obligat să-ţi pierzi timpul în dodii… Nu pot scăpa de această senzatie de astă vară

Noroc că, din când în când, se mai întâmplă şi ceva cu adevărat bun sau important.

NOBEL PENTRU ALEXIEVITCH Ieri a fost anunţat laureatul Premiului Nobel pentru literatură. Svetlana Alexievitch, originară din Belorusia, a fost distinsă pentru “scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre”. Întâmplarea face că tocmai acum termin o carte de-a ei: „Sfârşitul omului roşu”. Am cumpărat cartea încă prin februarie de la aeropoprt. Plecam într-o deplasare şi uitasem să-mi iau ceva de citit de acasă. Am decis să cumpăr o carte dintr-un „Relay”. M-a intrigat titlul şi coperta. Dar atunci aşa şi nu am apucat s-o citesc. A rămas pierdută printre cărţi pe raftul bibliotecii. Am început s-o citesc abia acum două săptămâni. Cartea este extraordinară! O recomand tuturor. Premiul Nobel este foarte contestat ultimii ani. Cică se dă mai mult pe criterii politice decât pentru valoare literară. Qu’à cela ne tienne! Dacă şi celelalte cărţi ale Svetlanei Alexievitch sunt la fel de bune precum aceasta, eu zic că-şi merită premiul!

CEL MAI TARE COME-BACK Chiar dacă această ştire poate să vă intereseze mai puţin (totuşi rugby-ul nu este un sport mediatizat la noi), nu pot să nu vă scriu despre acest meci. De când am venit în Franţa, am îndrăgit rugby-ul. În special atunci când joacă naţionalele. Acum suntem în plină Cupă a lumii. România participă şi ea la campionat. Ceea ce au realizat Stejarii în ultimul lor meci cu Canada e pur şi simplu senzaţional! Condusă cu 15 la 0, România a revenit şi a câştigat cu 17 la 15! E cel mai tare come-back din istoria Campionatelor mondiale la rugby! Cine înţelege cât de puţin acest sport îşi dă seama ce înseamnă acest lucru!

La fotbal, în schimb, am dat-o în bară. 1-1 cu Finlanda... Eu am privit meciul. Eu nu am înţeles ce a jucat România. Fotbalul e un joc colectiv! Sa întrebe de băieţii de la rugby. Ei ştiu ce înseamnă asta.

Şi acum să revenim la filmul nostru:

DA & DU Duminica trecută show-ul cu protestele a continuat. Organizatorii nu au acum de ales. Cu cât mai puţin reprezentativă este o mişcare, cu atât mai spectaculoasă trebuie să devină. DA & DU trebuie să recurgă la violenţă ori să meargă acasă. Cam aşa precum au făcut-o bolşevicii în 1917... Şi asta au facut. DU a blocat, ilegal, bulevardul Ştefan cel Mare. Duminică, s-a încercat marea cu degetul la Parlament şi la sediul lui Plahotniuc. Provocări, insulte la adresa poliţiştilor. Totuşi ar trebui salutat profesionalismul şi organizarea impecabilă a forţelor de ordine. Nu, eu nu cred că au fost excesiv de mulţi. Cu proştii nu te pui. Apoi DAdaiştii au anunţat formarea unor soiuri de „gărzi populare”. Un fel de organizaţii paramilitare? Acei care au memoria scurtă, să-şi aducă aminte cum începea totul în Donbass... Apropo, Dodon e din nou la Moscova.

ATAC LA PRESĂ! Vadim Ungureanu aşa şi nu poate scăpa de persecutări. Autorităţile, în loc să lanseze declaraţii comune şi apeluri la dialog (semnată de toţi cei trei mahări, Timofti, Candu şi Streleţ), mai bine ar face tot posibilul ca atacurile astea la reporteri să înceteze! Poate atunci şi apelurile le vor fi mai credibile, iar diverşi Dodoni le vor lua mai în serios.

BOMBA NEAGRĂ ŞI MOLDOVA Au fost reţinuţi nişte traficanţi de substanţe radioactive în Moldova. Au mai fost şi în trecut. Anchetatorii, pentru a provoca o tranzacţie cu presupuşii traficanţi s-au prezentat drept reprezentanţi a-i Statului Islamic. Atât! Din tot ţânţarul ăsta s-a făcut un harmăsar mare cât Mecca. Ştire bineînţeles difuzată (în cunoştinţă de cauză) pe larg de mass-media rusă şi preluată (cu o nonşalanţă criminală) de mass-media occidentală în continuă goană după senzaţional. Cam aşa devine Moldova un focar al terorismului internaţional, numai bun pentru a fi „curăţat” de o operaţiune antiteroristă de anvergură. „Fraţii” de peste Nistru sunt săritori la nevoi din astea... Avea bunică-mea o vorbă de duh. Când era tare supărată zicea: „Bomba neagră peste ei!”

PE ARIPI DE PRIETENIE Apropo, "fraţii' sunt acum în plină „operaţiune antiteroristă” în Syria. O caută pe naiba şi au s-o găsească... Căci ei sunt preocupaţi mai mult de securizarea lui Assad, decât de Statul Islamic, iar Assad nu prea are prieteni, nici chiar în rândul statelor arabe din regiune... Iar faptul că avioanele lor „se rătăcesc” cam des e un lucru ştiut. Numai că una e să violezi spaţiul aerian al unei ţărişoare fără aviaţie şi antiaeriene şi alta e să te bagi peste turci... Nu mai este Imperiul Otoman ce a fost altă dată, dar câte ceva tot mai ştiu turcii. Şi au şi prieteni buni. NATO se cheamă... Ruşii totuşi sunt într-o perioadă de mari premiere. Pentru prima dată au testat lansări de rachete de pe nave maritime din Marea Caspică. Apropo, pe o hartă am văzut că Moldova ar fi în raza de atingere a rachetelor ruseşti.

EMOŢII CU BANII Am avut ceva emoţii cu acele 150 de mln. de la Guvernul României. Vorba aia: iaca este, iaca nu-i... Parcă totuşi este. Vom vedea. Nu de alta, dar excursia FMI-ului a luat sfârşit. S-au pupat cu Streleţ, şi-au facut promisiuni şi s-au despărţit. Cică ar trebui să revină... Dacă cu alegerea noului Guvernator se mai poate rezolva până pe 6 noiembrie (comisia e gata-făcută!), cu tarifele la electricitate va fi mai greu. Cum să le măreşti, când „provocatori” de alde Tofilat şi Sturza explică din ce sunt ele făcute? Iată eu am aşa o idee: ce-ar fi să le organizăm o întâlnire cu FMI-ul? Poate o lasă şi ei mai moale cu cerinţele lor tâmpite?

Cam atât. Astăzi o să mai jucăm cu Rusia. Riscăm să luăm bătaie. Şi la fotbal.

O săptămână cât mai frumoasă vă doresc! Şi cu noutăţi puţine. Căci no news – good news.

Partager cet article
8 octobre 2015 4 08 /10 /octobre /2015 01:04
Imposibil

Dacă cineva nu a înţeles până acum, din textele mai vechi sau alte apariţii publice, declar acum, clar şi răspicat, negru pe alb, să nu mai fie posibil de tăiat cu bărdiţa, chiar dacă demult nimeni nu mai scrie cu peniţa: nu am susţinut, nu susţin şi nu voi susţine niciodată protestele organizate de către DAdaişti. Nici nu are acest lucru mare importanţă, de fapt. La fel precum, bănuiesc, pe cei mai mulţi nu-i interesează opinia mea… Dar în economia textului respectiv afirmaţia îşi are rostul său.

 

Pentru moment consider că am intrat într-o cădere liberă, necontrolată. Regula de aur a celui care a nimerit în capcana mlaştinii este să facă cât mai puţine mişcări, inclusiv respiratorii, pentru a diminua din viteza scufundării. Inevitabilă, orice nu ai face, dacă nu trece nimeni pe alături să te scoată. Cu cât te agiţi mai mult – cu atât te scufunzi mai repede. Şi doar nimeni nu are dubii referitor la „buna credinţă” a celui împotmolit! Cu adevărat, drumul spre iad este pavat cu intenţii bune...

 

Cea mai mare eroare este să consideri astăzi că deturnând protestul (dacă e să presupunem că ar exista o bătălie în culise între "occidentali" şi "ruşi" pentru a-l deturna) se poate obţine ceva. Nimic mai fals! În primul rând fiindcă, chiar dacă deturnarea protestului ar fi reuşită şi s-ar obţine, prin acelaşi protest, plecarea celor presupuşi corupţi, orice nouă putere, oricât de pro-occidentală nu ar fie ea (şi aici ar trebui s-o spun din nou, clar şi răspicat, la fel de negru pe la fel de alb, că ceea ce-mi doresc eu este o ruptură definitivă de orice formă de influenţă a Rusiei putiniste în ţară şi o integrare ireversibilă în lumea occidentală, sub orice formă: Unire, integrare în UE, NATO, oricare din ele sau toate launloc!) este obligată să-şi legitimeze existenţa şi nu s-a inventat alt mijloc s-o facă decât prin alegeri. Ce ar ieşi din asta ne-a arătat clar ultimul sondaj... Dacă şi este sondajul respectiv un fals, cu siguranţă nu greşeşte mult. (vedeţi aici un text mai vechi).

 

Eu unul sunt convins că aceste proteste sunt umflate şi artificiale. Pentru ca un protest să devină cu adevărat popular, precum a fost acel din 2009 în Moldova, ori precum a fost acel din Ucraina, trebuie să existe o contradicţie de fond şi o incompatibilitate între putere şi protestatari. Fără a mai vorbi de calitatea liderilor. În configuraţia de astăzi protestele din Moldova seamănă cu un putsch rudimentar, asemănător cu acel al bolşevicilor din 1917. Nu există contradicţie fundamentală între protestatari şi putere şi aici e principala noastră tragedie.

 

S-a furat miliardul? E corupţie şi cumetrism peste tot? Ei şi? Priviţi-vă în oglindă. Oare nu seamănă ce vedeţi acolo puţintel cu Plahotniuc, Filat, Shor, Usatâi, Dodon sau o combinaţie a lor? Vă pare că exagerez? Aş... Ieşiţi într-o seară în Chişinău. Terase şi restaurante pline, maşini scumpe pe străzi, case luxoase şi blocuri noi de apartamente care au crescut ca ciupercile... Asta numiţi Dumneavoastră sărăcie? Îmi pare rău, dar eu, statistic considerat clasă mijlocie în Franţa, mic burghez, cum ar veni, sunt un sărăntoc pe lângă voi!

 

Nu vă supărati, dragii mei, dar atunci când mă indignam de pe aceste pagini de faptul ca s-au închis şcoli, în cea mai mare parte nejustificat, până şi acei care se consideră de stânga în Moldova (mă refer la noţiunea ideologică, nu geopolitică) îmi răspundeau că reforma a fost inevitabilă şi că s-a greşit doar în modalitatea de aplicare... Aş putea aduce şi alte exemple de luări de poziţie care-mi par absurde, dar nu am s-o fac de teamă să nu le dau unora idei... Şcolile ţin deja de trecut... Se poate.

 

Am văzut comentarii invidioase la ştirea de acum câteva zile precum că Directorul resurselor umane de la Air France rămânea fără cămaşă după o întâlnire cu sindicatele. Cică, uitaţi-vă cum se protestează la ei... Dar în Franţa noţiunea de justiţie socială e o valoare sfântă! În Franţa tipul care a fost prins cu evaziune fiscală a fost măturat imediat din Guvern. Fiindcă în Franţa se plătesc impozite şi se plătesc din greu. Şi se plătesc de toată lumea! Există o incompatibilitate de fond între tipul care nu-şi plăteşte impozitele şi marea majoritate a cetăţenilor...

 

Trebuie să înţelegem că nu poţi avea şi lupul sătul şi oaia întreagă. Toate noţiunile astea merg la pachet. Atunci când valoarea supremă într-o societate este banul, iar succesul se măsoară în preţul maşinii pe care o conduci, este absurd să aştepţi altceva. Puterea de astăzi, coruptă până în măduva oaselor, este doar vârful unei piramide fireşti... În ţara în care este „inevitabil” să se închidă şcoli, bandiţii nu pot fi decât şefi.

 

Poate rămân eu ultimul cretin care încă mai crede în democraţie... Dar... Ce nu vă place azi la Plahotniuc ori la Filat din ceea ce nu aţi ştiut despre ei până la 30 noiembrie? Şi în 2010 ce era într-atât de misterios si promiţător la ei? PD – o fostă branşă a PCRM-ului. Aleşi! PLDM – partidul de buzunar al fostului Director General al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietății de Stat, al unui fost Ministru de Stat. Aleşi!

 

Câţi din acei care astăzi protestează activ au chemat la sabotarea alegerilor?

 

Furtul miliardului? O-ho, descoperire! Dar atunci când a fost BEM vândut ruşilor, nu era clar că anume acest lucru urma să se întâmple? Şi pe 30 noiembrie 2014, nu se cunoştea acest lucru? Dar de nunta lui Shor în incinta Palatului Republicii, pe atunci sediu temporar al Parlamentului, aţi uitat? Asta o-ho-ho când a fost!!! Dar nu prea au influenţat chestiile astea rezultatele scrutinelor...

 

Trebuie sa înţelegem că valoric vorbind, a fura un ou ori a fura un bou e tot acolo. Furt se cheamă şi una şi alta. Iar în politică un hoţ este un hoţ, indiferent de cât a furat. Tipul care a deturnat o mie de euro nu este diferit de acel care a furat un miliard. În politică concesiile mici duc inevitabil la catastrofe mari. De aia şi stau ei acolo sus, rânjind la toţi, fiindcă ştiu că acei pe care-i au în faţă sunt exact la fel. Şi de aia nici proteste masive populare nu sunt posibile astăzi, fiindcă acei din piaţă, marea lor majoritate, simt acest lucru. Valoric vorbind, nu există incompatibilitate. Doar invidie şi admiraţie ascunsă. O ciudă de a se regăsi de cealaltă parte a zidului...

 

Tot din această cauză şi nu au de ales DAdaiştii... Ei trebuie să recurgă la violenţă ori să meargă acasă. Cam aşa precum au făcut-o bolşevicii în 1917... Altceva nu este posibil. Nu poate cineva să se bage la dubă singur pe sine. Alegeri anticipate ar însemna exact acelaşi lucru precum putschul.

 

Se prea poate ca rezultatele scrutinului de peste 4 ani să fie exact aceleaşi... Dar patru ani e mai mult decât patru luni. Câştigăm timp. În patru ani poate trece cineva pe-alături să ne scoată din mocirlă...

 

P.S.: De îndată ce m-am pronunţat împotriva protestelor, am fost imediat acuzat de partizanat politic. Fiecare crede ce crede şi cât îl duce capul. Pentru curioşi, toate textele mele sunt publice. De la 2010 încoace. Căutaţi. Poate găsiţi indicii. Legităţi, coincidenţe. Dar nu uitaţi să vă priviţi în oglindă înainte de a ieşi la protest şi verificaţi dacă aveţi ştampila "votat" în buletinul de identitate.

Imposibil

Imagine 1: Leon Gordon, "Elegant Man in Mirror ", 1930s

Imagine 2: Chris Peters, "Stranger in the Mirror", 2008

Partager cet article
7 octobre 2015 3 07 /10 /octobre /2015 08:00
Sectanţii mei

„Trebuie să înveţi să asculţi, să observi, să cunoşti. Trebuie să fii curios. Explorarea necunoscutului este cel mai bun învăţător. Cartea şi drumul. Trebuie să învăţăm mai întîi să mirosim, să auzim, să vedem şi să pricepem. Vorbim mai tîrziu, după ce am învăţat toate acestea, mă povăţuia tata în lungile drumuri cu trenul sau cu maşina.”, Vasile Ernu, „Sectanţii”, (Polirom, 2015, p.215)

 

Am citit-o deci. Câteva zile bune m-am tot gândit ce aş punea scrie despre cartea lui Vasile Ernu. Fiindcă despre această carte chiar am vrut să scriu. Şi cum nu sunt critic literar sau cronicar la vre-o gazetă ori, şi mai bine, plătit de editură pentru a face analize elogioase, nu am teoretic nicio obligaţie să scriu despre cărţile citite. Dar singularitatea acestei mărturiri merită menţionată! Fiindcă vine cu un punct de vedere (şi ar fi corect să fie abordat anume ca atare) despre istoria noastră a tuturor. Fiindcă ne vorbeşte despre o comunitate (sau câteva comunităţi) despre care nu ştim mare lucru, or noi astăzi, în epoca în care se erijează noi şi noi cetăţi (inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, când fiecare îşi construieşte o micro-comunitate confortabilă de persoane care împartăşă acelaşi punct de vedere), avem nevoie ca niciodată să învăţăm a ne interesa de acei care locuiesc alături, dar care sunt sau gândesc diferit.

 

Istoria este scrisă de către învingători şi nu suferă versiuni alternative. Prin definiţie. Fiindcă nicio „istorie”, oricare nu ar fi ea, nu se povesteşte şi nu se învaţă în calitate de variantă, ci doar în calitate de adevăr absolut...

 

Am să vă aduc aici alt exemplu: ce ştim noi despre exterminarea evreilor în timpul Războuiului II Mondial? Amprenta lăsată de manualele de istorie e simplă: naziştii şi simpatizanţii lui Hitler îi exterminau. Biruitorii au trecut totul pe seama fasciştilor, naziştilor şi simpatizanţilor lor. Nu că nu ar avea dreptate... Dar câţi dintre noi ştim că partizanii roşii vânau, literalmente!, prin păduri evrei care fugeau de trupele SS de prin oraşele şi satele ocupate? Câţi ştiu că Armata Roşie, oficial!, nu dorea să înroleze evrei în rândurile sale, ei fiind suspectaţi (anticipat) de trădare şi laşitate? Şi că multi din acei care nimereau totuşi pe front erau ucişi nu de un glonte inamic, ci de propriul comisar sau îl primea în spate de la vre-un „tovarăş de arme” la prima ocazie?...

 

Dar m-am îndepărtat de subiectul cărţii... Aşa-dar, „Sectanţii”: o carte care merită citită chiar şi pentru simplul fapt că ne prezintă o viziune alternativă a istoriei. Mai bine zis, paralelă.

 

Exegeţii şi meseriaşii au să vă facă (şi au făcut deja!) analize profunde şi savante despre cartea lui Ernu. Eu însă am să vă vorbesc despre altceva. Despre sectanţii pe care i-am cunoscut eu.

 

Locuiau peste drum de buneii mei. Poartă-n poartă, cum ar veni. Nu ştiu ce fel de sectanţi anume erau. Lumea le zicea „baptişti”, dar bănuiesc că era un termen generalizator. Era o familie mai neobişnuită: Ioana şi Ilisâi, cam de aceeaşi vârstă cu buneii mei, locuiau împreună, în aceeaşi gospodărie cu fata lor, Tamara, şi soţul ei, un „venetic” din lipoveni, Tolea. Dar nu acest lucru era neordinar, ci faptul că nu toţi ai casei erau „baptişti”. Ioana şi Tamara erau. Ilisâi însă, a rămas toată viaţa lui în legea ortodoxă. Pe Tolea nu prea-l înţelegeai. Era mai degrabă cu „baptiştii”, mai vizibil şi pronunţat li s-a alăturat în timpuri mai târzii, când a început marea criză a tranziţiei. Un singur lucru mă făcea să am dubii şi anume acela că Tolea, din când în când, mai lua câte un păhărel, ceea ce „baptiştii” nu o făceau nici în ruptul capului, dar el rămânea totuşi destul de sobru, iar pe lângă ţăranii noştri, chiar şi faţă de acei care „nu erau beţivi”, trecea drept un înger la acest capitol.

 

Ne înţelegeam foarte bine cu familia lor. Atunci când mămuca cocea plăcinte sau făcea colţunaşi, ne trimitea pe noi, nepoţii, să le ducem şi vecinilor câte o strachină bună, „de pomană”. La fel făceau şi ei când pregăteau din bucate mai alese. Din câte îmi dau seama eu astăzi, Ilisâi şi tătuca Ştefan erau prieteni foarte buni. Ilisâi venea în fiecare sâmbătă la tătuca cu „un şip” de vin (căci da!, vecinii noştri, mai bine zis Ilisâi, făcea vin şi nu era deloc rău!) şi se bărbiereau unul pe altul. „Se rădeau”, cum spuneau ei. Este şi o poză cu ei amândoi pe undeva pe acasă, făcută de tata, cu tătuca Ştefan aşezat pe scaun, cu faţa plină de spumă alături de Ilisâi cu un brici în mână... Ilisâi, chiar de nu era „dat în legea lor”, era un om foarte evlavios. Cât a durat puterea sovietică el a fost acela care a îngrijit răstignirile de lemn de la cimitir. A făcut-o toată viaţa lui! Era un om tare glumeţ şi iubitor de viaţă. Parcă îl vad cum intra pe poartă, căutând „azil” în zilele când la el în casă se adunau „baptiştii” la „adunare”: „Ian, bre Ştefane, scoate un păhar de vin să mai stăm puţin de vorbă, că eu cu „baptiştii” mei nu fac treabă!”.

 

În sat „baptiştii” nu aveau biserică ori „casă de rugăciuni”, cum ziceau ei. De aceea se adunau la cineva acasă. Se rânduiau. Şi, bineînţeles, le venea şi lor rândul. Şi atunci Ilisâi pleca de acasă. Cel mai des venea la ai mei.

 

Ioana mi s-a întipărit în minte la o perioadă mai tardivă... Tătuca Ştefan nu mai era... Nici Ilisâi. S-au dus cam odată... După ce a decedat bunelul, mămuca Anica a locuit cu noi la oraş, din cauza unui handicap care o ţinea la pat. Dar când ajungeam vineri seara o luam în maşină şi mergeam cu toţii la ţară, la ea acasă. Şi atunci începea defileul. Toţi bătrânii mahalalei veneau s-o vadă. Vorbeau pe îndelete, se iertau... Era ceva mistic... În fiecare duminică îşi luau rămas bun... Doi ani la rând.

 

Venea şi Ioana. Ea era destul de rezervată de felul ei. Mai participa şi ea la discuţii, dar mai mult tăcea, ţinând strâns în poale o carte de-a lor. Nu mai ştiu care anume. Şi atunci când rămânea doar cu bunica, începea predica. Spera, probabil, s-o convertească pe mămuca, nu ştiu. Îi citea mult din carte. Poate discutau şi despre altceva, nu prea ştiu, căci noi le respectam bătrânilor un soi de intimitate, ne căutam de lucru pe afară şi, la drept vorbind, de lucru era destul la 22 de desetini de pamânt care se prelucrau doar sâmbetele şi duminicele şi care, în treacăt fie spus, în acei ani de dezmăţ, când salariile nu se plăteau cu anii, ne-au salvat de foame sigură.

 

Pe atunci „baptiştii”, „iehoviştii”, ori cine mai erau ei, deveniseră destul de insistenţi, obraznici uneori, te acostau în stradă, sunau la uşile apartamentelor, greu scăpai de ei. Acest lucru genera destulă supărare, apăruseră chiar şi un şir întreg de bancuri şi metode deocheate despre cum să scapi de ei şi ţin minte cum am întrebat-o pe bunica de ce o lasă pe Ioana s-o bată la cap atâta... Răspunsul ei mi-a fost o lecţie adevărată: „De ce să n-o las? Doar ea nu-mi spune nimic de rău! Şi-apoi să ştii că pentru ea este într-adevăr important. Ea zice că mă salvează pe mine, dar adevărul este că ea se salvează astfel pe sine însăşi. Şi chiar îmi ţine de urât. Tu de ce crezi că vine atâta lume la mine? Să mă vadă? Poate... Ei au nevoie să fie ascultaţi. Iar eu îi ascult pe toţi, dacă mă întreabă, le dau câte un sfat, deşi nu de sfaturi au ei nevoie, ci de spovedanie... Şi Ioana tot vrea să fie ascultată. Nu vezi că pleacă de la noi mai împăcată?”...

 

Şi eternul „Iartă-mă, Anică”, „Dumnezeu să te ierte, Ioană”, „Iartă-măşi tu, Ioană”, „Dumnezeu să te ierte, Anică”... Aici nu mai era loc pentru confesiuni. Aceste iertăciuni conţineau atâta metafizică cât nici un manual de filozofie nu poate să încapă...

 

Pe Tamara o ţin minte mai bine din vremuri mai timpurii. Era o femeie energică, chipeşă şi frumoasă. Avea o voce puternică şi sonoră pe care deseori o auzeam din drum atunci când vorbea cu cineva. Cânta foarte frumos. Cântări religioase, desigur, dar la acele timpuri, urechile noastre nu prea făceau diferenţa. Cu noi, picii, întotdeauna era glumeaţă şi blândă. Şi, da, un detaliu foarte important: întotdeauna avea bomboane pentru noi! Dar a existat şi o întâmplare pe care nu am s-o uit niciodată: în timpuri mai târzii, când plecase în lumea celor drepţi şi bunica, părinţii ne lăsau (salut curajul lor!) pe noi, doi adolescenţi, singuri la ţară cât durau vacanţele de vară. Acum îmi dau seama că toţi vecinii erau mobilizaţi în „monitorizarea” noastră (Iată forţa şi puterea comunităţii! Tata şi mama primeau un raport detaliat şi complet de la vecini despre ce şi cum am făcut cât ei erau lipsă, dar cum noi eram copii cuminţi, părinţii au păstrat discreţia şi nu am aflat despre acest lucru decât foarte târziu.), însă atunci aveam senzaţia unei autonomii totale timp de 5 zile până veneau ai noştri vineri seara de la Bălţi. Şi iată că într-o zi am păţit o nevoie: m-am intoxicat cu ceva... Efectele au fost destul de violente, cu pântecăreală şi vomă (iertaţi-mi detaliile) şi mă speriasem mult, iar soră-mea a fugit să caute ajutor pe mahala. Prima care a venit a fost Tamara. Mi-a făcut nu mai ştiu ce fierturi, soluţii cu bicarbonat de sodiu, m-a făcut să le beau... Ce să mai? M-a pus pe picioare. Când au venit părinţii era deja o amintire.

 

De Tolea-rusul (aşa-i ziceau în sat) îmi aduc aminte cu zâmbet. Era un bărbat uscăţiv, muncitor şi... destul de coleric. Aşa şi nu scăpase de accentul rusesc. Avea unul foarte nostim, deşi vorbea destul de corect. Şi accentul se... accentua şi devenea şi mai hazliu atunci când Tolea se enerva. Iar faptul că lumea începea involuntar să zâmbească atunci când el se indigna de ceva, îl enerva şi mai tare. Atunci dădea a lehamete din mână şi pleca acasă. Altfel era un om bun şi foarte gospodăros.

 

Tamara cu Tolea nu au avut copii. Mai târziu au luat de suflet un băiat. Era deja mare când l-au adus. Nu ştiu de unde, c-o fi de la o casă de copii, c-o fi pe linia „baptiştilor”... Dar băiatul le zicea chiar din ziua când a ajuns „mamă” şi „tată” şi era foarte muncitor. Împreună cu Tolea răsturnau munţi!

 

Cam aşa mi-au rămas în memorie „Sectanţii” mei... Oameni buni, muncitori, veseli. O casă şi o grădină îngrijită, cu flori la poartă...

 

Satul nu avea treabă cu confesiunea lor. Adică chestia asta chiar nu deranja şi nu interesa pe nimeni. Nici barem în "gura satului" nu intrau. Mai degrabă se ocupau, când îi apuca damblaua obscurantismului, de două-trei băbuţe din mahala, de lege ortodoxă, pe care le suspectau de "vrăjitorie" şi că ar lua mana de la vaci... În anii ’90 comunitatea lor devenise destul de măricică. Timpurile erau grele, dezmăţul şi alcoolismul începuse deja să bântuie prin satele noastre, de mână cu sărăcia, iar ei mai reuşeau cumva să se descurce. Suscitau chiar un fel de simpatie şi invidie, în special la femei, bărbaţii cărora o îndeseau cu păhărelul...

 

Până când nu a venit un popă cam nebun (dacă nu nebun de-a binelea), unul Rafail. Câtă ură şi zâzanie a putut aduce acel popă în sat nu a adus nimeni până la el... Cei mai mulţi râdeau de Rafail (cât face numai faptul că Rafail a umblat cu cadelniţa împrejurul iazului, „spurcat” de o ceremonie de botez a „baptiştilor”, ca să-l sfinţească la loc, chipurile), dar erau şi din acei care-l ascultau...

 

Apropo, acest Rafail şi-a făcut destul de rapid mănăstire la Nicoreni, pe locul lagărului de odihnă pentru copii, dezafectat, şi a făcut şi „carieră” în ierarhia lui Marchel...

 

Demult a fost... Au trecut mai mult de 10 ani de când nu am fost prin locurile celea... Cine ştie ce-o mai fi devenit „sectanţii” mei?...

Partager cet article
6 octobre 2015 2 06 /10 /octobre /2015 12:53
Cromoterapie

În casă la noi sunt trei. Nu v-aş spune câte tablouri am pe pereţi, dar trei sunt ale Cezarei Colesnic.

 

Eu nu sunt un critic de arte plastice. Mă plictiseşte sa vorbesc savant despre artă şi nu am dexteritatea şi nici vocabularul automatizat pentru asta. Deşi aş putea să „storc” şi eu din depozitele dicţionarului pasiv câteva rânduri cu „paletă cromatică”, „dinamică circulară şi concentrică a liniilor”, „multiplicare de planuri si de orizonturi”, „dialog continuu şi interconecţiune a dimensiunilor, spaţiale şi temporale, prin deformare de spaţiu pictural şi tematică a subiectelor abordate”, s.a.m.d...

 

No, pe bune... E şi asta o meserie şi tot respectul pentru acei care o practică. Despre altceva voiam să scriu. Să explic de ce am aceste lucrări pe pereţi (căci mai am şi câteva, de la alţi pictori, „depozitate”). Aş putea să vă spun simplu: „Fiindcă îmi plac.” sau chiar ceva mai mult: „Fiindcă plac tuturor în familie, de la mic la mare!”, criteriu deloc neglijabil!, şi să pun punct. Dar este totuşi ceva mai complicat decât atât. Am, spre exemplu, o lucrare a cuiva care stă împachetată nu din cauza că nu-mi place (dimpotrivă!), dar nu pot s-o pun pe perete... E pur şi simplu pentru alte spaţii...

 

Cândva, încă pe timpurile când eram la liceu, aveam un prof la „Istoria artelor” care încerca să ne înveţe ce-i asta „artă”. Definiţia savantă pe care ne-a dat-o atunci n-o mai am în minte – mdeh, sunt un tip cu un nivel de cultură foarte înalt, dacă e să ţinem cont de toate pe câte le-am uitat şi de celebra definiţie a lui Edouard Herriot –, dar nu voi uita niciodată ceea ce ne spunea în „off”: „Măi băieţi măi, din punctul de vedere artistic, mă doare-n cot al cui e monumentul, poate fi Ştefan, poate fi Lenin, poate fi Petru I, dar atunci când trec pe alături el trebuie să strige la mine de pe postamentul lui!”. Cum şi in ce fel strigă, e altă mâncare de peşte. Şi Aureliu Busuioc zicea în unul din interviuri: „Eu nu mă pricep în teoria literaturii. Eu ştiu un criteriu... îmi place sau nu-mi place. Ăsta e criteriul cu care mă apropii.” Cam acestea sunt şi criteriile mele. Simplu, nu?

 

Numai că „strigătul” cu „plăcutul” nu sunt suficiente pentru a explica de ce lucrările Cezarei Colesnic stau pe perete în casa noastră. Fiindcă un strigăt de durere, o chemare la luptă împotriva nedreptăţii, o denunţare a hidosului pot fi şi ele expresii ale acestei vocaţii artistice de a schimba lumea spre mai bine... Însă pânze de genul unui „Strigăt” de Edvard Munch, „Guernica” de Picasso sau orice din Francis Bacon (opere artistice de o valoare incontestabilă! pentru a nu aduce decât aceste exemple) nu se pot regăsi în casă. Cel puţin, nu în casa mea.

 

Ajungem şi la criteriul determinant şi discriminatoriu la care ţin foarte mult. Casa şi familia sunt şi un refugiu. O oază de pace şi de linişte. Un spaţiu de reconfort şi serenitate. În casă trebuie să domine dragostea şi încrederea în ziua de maîne...

 

Toate aceste sentimente şi stări iradiează din tablourile Cezarei!

 

Situl oficial al Cezarei Kolesnik: http://www.cezarakolesnik.com/ 

Cromoterapie
Partager cet article
5 octobre 2015 1 05 /10 /octobre /2015 11:30
Săptămâna în care Rusia a devenit nr. 1

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Eu nu mai ştiu de ce vă scriu în fiecare săptămână. Habar n-am… Probabil cel mai cuminte ar fi să plec în vacanţă editorialistă pentru… vreo 10 ani, cel puţin. Căci zarurile au fost aruncate. Şi nu azi, ci chiard în ziua când tranzacţia cu BEM a fost efectuată...

Dar voi reveni la zaruri şi la acei care le aruncă puţin mai târziu. Să vă zic şi ceva de bine de la început:

TRIGON FESTIVAL Pe băieţii de la Trigon i-am cunoscut acum câţiva ani buni, atunci când au participat la un festival de Jazz la Paris. Se întâmpla la centrul cultural ceh de la Paris. Dacă am să vă spun că ceea ce face Trigon nu este o valoare naţională mă veţi înjura, dar staţi să-mi termin gândul: nu, ei nu sunt de talie naţională, ci de talie mondială! Eu vestivaluri de jazz am mai văzut. Am văzut şi adevărate staruri în ale domeniului. Şi nu ezit să spun: Trigon sunt mari! Iar noi am fi buni dacă i-am asculta şi aprecia la justa lor valoare.

Timp de patru zile, în perioada 24 - 27 septembrie, la Chişinău a avut loc Etno Jazz Festival. Acei care au avut suficientă minte să meargă să asculte muzică bună au avut noroc şi vor ramâne cu ceva bun după această săptămână.

NEW YORK – NEW YORK Evenimentul săptămânii, inclusiv pentru noi, nu a avut loc la Chişinău, ci… la New York şi în Siria. De ce este important pentru noi vă scriam ceva mai demult (vedeţi aici textul), am să vă spun doar că în Siria se prea poate să se joace inclusiv şi viitorul Moldovei. Marea confruntare se dă actualmente între SUA şi Rusia. O confruntare dorită mai degrabă de Putin, căci americanii încearcă să evite confruntări directe... numai că nu prea au cum.

Ambele părţi şi-au pregătit minuţios intrarea în scenă. NASA a anunţat ceea ce poate deveni una din descoperirile majore ale epocii: pe Marte ar exista apă! Rusia a trimis bombardiere în Siria. Fiecare de ce-i în stare. Alegeţi ce vă place. Eu am ales. Eu am ascultat şi discursul lui Obama şi acel al lui Putin. Şi am mai avut o confirmare.

RUŞII BOMBARDEAZĂ Ruşii au bombardat un teritoriu din afara Rusiei pentru prima dată de la războiul din Afganistan. Dar nu acesta este cel mai important lucru. Au fost atacate cartiere rezidentiale. Sunt victime printre civili. Îmi veţi spune că au mai „greşit” şi alţii bombardând. Numai că ruşii au anunţat că atacă Statul Islamic… Şi au bombardat localităţi care nu au nimic în comun cu teritoriile ocupate de Statul Islamic. Dar sunt ocupate de rebeli anti-Assad. Care cică ar putea fi şi o ramură locală a al-Qaeda… E urât de tot ceea ce se întâmplă… Cică americanii vor negocieri urgente cu ruşii. Ruşii vor ce vor demult. Pământ. Teritoriu.

CIRCUL DE LA CHIŞINĂU La Chişinău între timp continuă mascarada. Nu e o metaforă. Dodon şi Usatâi şi-au adus şi ei ortacii în piaţă alături de DAdaişti. Adică nu chiar alături, dar pe-aproape.Vor şi ei alegeri anticipate. Ortaci care habar nu au la ce au venit. Dar Dodon şi Usatâi îi distrează din scenă şi ei se simt bine. Dodon şi Usatâi, partidele cărora ar deveni majoritare în cazul alegerilor anticipate. La care DA cică nu ar participa. De cealalta parte – linişte… Timofti face appel la raţiune şi dă de înţeles că nu ar strica să mai cadă din capete. AIE 3 zice că demisii nu vor fi.

USATÂI ŞI GUNOIUL Între timp clownul de la Bălţi mai nu şi-a lăsat oraşul cu gunoaiele în străzi. Cine are dreptate în acest scandal se va lămuri acum judecata. Inclusiv pentru insultele crase aduse în public. Pentru moment, însă, compania de salubrizare îl acuză pe Usatâi de minciună. Aşa-i când ai de afacere cu gunoiul.

UNDE-I BRIDE? Între timp, actualul Ministru al Economiei şi fostul auditor al celor trei bănci prin care s-a înfăptuit “furtul secolului”, propus la această funcţie de către PD, e de negăsit şi nu vine nici măcar la discuţiile cu delegaţia FMI-ului. Adică aţi înţeles, da? Îl doare-n cot, pe Ministru de economie şi de FMI...

RUSIA – NR. 1! Între timp, după atâtea eforturi de integrare europeană, Rusia a redevenit din nou principala piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti. Succese, Domnilor!

Cam atât. Vă doresc o săptămână frumoasă şi proteste vesele.

Eu unul am să caut, poate găsesc vreun concert de jazz ceva. Să mă aleg cu ceva bun.

Partager cet article
28 septembre 2015 1 28 /09 /septembre /2015 12:24
Săptămâna în care s-a aruncat cu Guvernatorul BNM în delegaţia FMI

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Din punctul de vedere şi perspectiva de comentator al ştirilor şi evenimentelor, săptămâna care a trecut a fost una foarte uşoară pe de o parte şi extrem de complicată pe de alta. Mai rar se întâmplă ca un singur eveniment să eclipseze în aşa măsură orice s-ar fi întâmplat până şi după el.

 

Pare simplu, fiindcă cel mai evident şi uşor lucru ar fi să vorbeşti doar despre acest mega-eveniment şi totodată complicat, fiindcă, cum n-ai da, s-au mai întâmplat şi alte lucruri şi-apoi chiar te întrebi dacă nu carecumva a explodat această bombă mediatică luminescentă pentru a umbri alte mişcări…

 

Voi reveni şi voi încerca să găsesc un echilibru în măsura posibilului, dar nu înainte de a vă vorbi şi de bine:

 

HAI LA TEATRU! Se întâmplă la Chişinău, la Teatrul Naţional Mihai Eminescu. Dacă şi îmi lipseşte ceva acum, acestea sunt ieşirile regulate de altădată la teatru. În perioada 17-27 septembrie, teatre din Sibiu, Craiova, Iași şi București se vor da în spectacol, literalmente!, în capitală. Mergeţi, norocoşilor! Nu staţi la televizor, căci nu-i nimic bun acolo...

 

Şi acum să trecem la oile noastre care, vorba lui Păcală, albe sunt niciuna, iar negre – şi mai puţine…

 

TRASNETUL BANCONAŢIONAL Drăguţanu a demisionat! Ba-bah! Urrraaaa! Primul cap a căzut! No, să nu credeţi că aşa zic eu. Este ceea ce am citit scris de unul din activiştii de frunte al DAdaiştilor pe una din reţelele de socializare. Ceream şi eu „capul lui Moţoc” într-un interviu la Europa Liberă, cu doar două zile înainte de a (se) pica ditamai Guvernatorul BNM. Numai că există o nuanţă. Eu nu vreau demisie. Prea uşor scapă. Eu vreau anchetă! Cercetat penal şi băgat la dubă! Şi încă ceva: e o constantă dubioasă. gAburici (se) pica exact înainte ca să vină o delegaţie de la FMI ca să negocieze un acord şi astfel ea nu a mai venit. Acum, hodoronc-tronc!, i se trezeşte sovestea (care dormea dusă până acum) şi lui Drăguţanu, dar exact înainte ca să vină o delegaţie de la FMI ca să negocieze un acord … Până şi în acest text eroarea stilistică bate la ochi… Cineva, totuşi, tare se mai teme de acest acord. Cine-o fi el, nu ştiu. Cine ar fi cointeresat (mdeh, vorba francezului, cautăm à qui profite le crime) e mai lesne de găsit… Dar iată încă un mic detaliu: cu o zi înainte de a-şi anunţa demisia, Drăguţanu se întâlneşte cu Candu (scuzaţi pentru cacofonie)… Iar Candu, mai deunăzi, îl ataca direct pe Streleţ, invinuindu-l de faptul că acesta din urmă ar fi responsabil de demisia lui Drăguţanu, adicătelea ar fi făcut presiuni… Ptfu!...

 

FMI ÎN EXCURSIE ÎN MOLDOVA Delegaţia FMI a ajuns totuşi la Chişinău. Ceva discută ei acolo, dar acord, bineînţeles nu vor să semneze fără un nou Guvernator. Bravo, Drăguţanu! Scop atins! Se zice că delegaţia FMI ar fi aflat prea târziu despre accesul de conştiinţă al ex-Guvernatorului şi nu au mai schimbat decât agenda. Pe bune, bilete la avion sunt, hotelurile rezervate, diurnele primite… La ce să anulezi vizita?

 

150 DE MILIOANE A avut loc şi o reuniune comună a guvernelor României şi Moldovei la Constanţa. România ne oferă 150 de milioane de euro pentru plăţile curente. Adică, staţi, ce zic eu? Nu ne oferă, ci ni le împrumută! Toate bune, dar eu aş vrea să ştiu a cui rată la dobândă ar fi fost mai bună: de la FMI sau de la Guvernul României? Şi apoi se ştie că FMI-ul condiţionează banii. De exemplu, ei insistă pentru ca în Moldova să fie realizată o reformă fiscală, mai pe şleau – să fie impozitate averile mari. România ce condiţii pune? În afară de ajutor frăţesc şi… dobândă, căci se ştie: frate, frate, dar brânza-i pe bani. În fine, îmi fac eu aici de cap. Dacă nu veneau banii ăştia de la români se prea poate că rămâneam fără pensii şi salarii… Fin jucat… Şi bani obţinuţi, şi de FMI scăpați. Restul ce mai contează?...

 

SIRIENII RUŞI Amestecul Rusiei în Siria devine din ce în ce mai evident. Apar informaţii nu doar despre prezenţa nemijlocită a ruşilor acolo (ei apărând regimul lui Assad), dar şi despre faptul că ar contribui la dezvoltarea Statului Islamic… Naiba să-i ia, dar Rusia are tot interesul să reia dialogul cu occidentul. Ce poate fi mai bun decât o bună şi sănătoasă luptă împotriva terorismului? Ca un efect secundar, împărţim şi Europa cu această ocazie… Şi propuneri au fost deja făcute în acest sens...

 

Restul ştirilor contează mai puţin. Chiar dacă am mai aflat câteva lucruri curioase: artistul poporului (al cărui popor?) Suruceanu a cântat la nunta lui Şevciuc cu Ştanschi la Tiraspol. Normal gest, patriotic. Tappiola ne explică că rândunica de la DNA de fapt nu este nici măcar rândunică, ci un proiect planificat şi programat demult. Şi noi care speram… Usatâi şi Dodon vin şi ei să protesteze la Chişinău, deşi nimeni nici nu mai înţelege ce mai vor aceştia, căci conform Constituţiei Parlamentul nu poate fi destituit începând cu 23 septembrie. Gata, băieţi! Luaţi corturile şi marş acasă! Veniţi peste şase luni, când se va re-alege Preşedintele! Şi încă un ultim lucru: primele dosare din povestea BEM au fost trimise în judecată. Păsărele mici, dar totuşi eu voi urmări cu mare atenţie absolut orice noutate din această parte.

 

Cam atât…

 

Vă doresc o săptămână frumoasă cu noutăţi puţine! Căci no news- good news.

 

Partager cet article
22 septembre 2015 2 22 /09 /septembre /2015 22:05
Poveste despre un bobârnac şi eleganţă

Cât trăieşti – înveţi. O zicală pe cât de adevărată pe atât şi de banală. Într-atât de banală încât nimeni nici nu o mai ia în calcul. Observaţi şi cum este utilizată. Doar în loc de concluzie sentenţioasă, în special atunci când abia scapi dintr-o daraveră…

 

Cică una din caracteristicile inteligenţei superioare este capacitatea de a învăţa din experienţele altora. Principiul igienic de bază, la acelaşi capitol, ar fi să înveţi din propriile erori, iar dacă e să continuăm să coborâm pe această scară, atunci persistenţa în erori este catalogată drept prostie. O fi. Nici nu mai are rost să ne lansăm în vorbăraie goală, într-atât de indiscutabile şi evidente sunt aceste constatări…

 

De ce am început atunci cu ele? Fiindcă din toate greblele pe care am călcat de-a lungul anilor există una pe care nu am s-o uit niciodată.

 

Dar ajunge cu digresiunile, să trecem la povestea propriu-zisă.

 

A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi nici nu s-ar povesti, a fost un tânăr student care încerca să supravieţuiască într-un oraş mare şi monstruos (aşa-l vedeam eu pe atunci) şi pe de-asupra şi foarte scump. Acel student, eu adicătelea, în fiecare sâmbătă mergea la un supermarket din apropiere ca să-şi cumpere de-ale gurii pentru o săptămână înainte, numărând fiecare sfânţ, dar şi minut, căci timpul este, pentru un student precum am fost eu, la fel de preţios precum banul.

 

Şi iată-mă într-o sâmbătă cu coşuleţul în mână încercând să compun un „coş de consum” optim aşa ca nici să nu mă coste scump, dar nici de foame să nu mor, iar, dacă e posibil, să am senzaţia că mai şi trăiesc. Aici am să mai vin cu un detaliu care îşi are importanţa lui capitală în economia acestei istorioare: supermarketurile de la Paris sunt destul de înghesuite (spaţiul, domnilor, este un adevărat lux în acest oraş!) şi eşti deseori nevoit să urmezi un traseu bine definit atunci când faci cumpărăturile.

 

Mă pomenesc deci la un moment dat în faţa raftului cu fructe de unde doream şi eu să-mi iau 2-3 portocale (iarna ele sunt aici mai ieftine ca merele!). În faţa lăzii stătea o doamnă, vom spune din curtoazie de vârsta a treia, care alegea şi ea din fructe. Nu aveam cum s-o ocolesc şi eram nevoit să aştept. Doamna însă nici gând să se grăbească. Lua o portocală, o cântărea în palmă, o întorcea când pe-o parte, când pe alta, mai nu le mirosea pe fiecare, o punea la loc, apoi alta, apoi alta... Le alegea cu o migală de parcă căuta portocala ideală, o portocală-etalon bună de afişat la Biroul Internațional de Măsuri și Greutăți, şi o căuta anume în acea ladă şi anume în acel supermarket... Şi eu care mă grăbeam şi speram să mă isprăvesc cu această corvoadă săptămânală cât mai repede!

 

Mă enerva. Şi cum nu aveam de ales, măcar să mă răcoresc am dorit. Şi am rostit în glas tare, mai mult pentru mine, exact aceste cuvinte (le ţin minte şi astăzi!): „Hai, mămucă! Mişcă mai repede! Hai, alege-odată şi-odată, că n-am să stau toată ziua aici!”... Dar fraza mea nu a avut niciun efect. Absolut niciunul! Doamna a continuat să-şi aleagă cu aceeaşi minuţiozitate şi meticulozitate portocalele. Ce treabă avea ea cu un tip ce bombăneşte ceva într-o limbă neînţeleasă la spate? Apoi ea şi-a căutat de-ale ei, s-a îndepărtat şi am avut şi eu acces la ladă.

 

Vă spuneam: în acel supermarket urmai un „traseu” bine definit şi câteva minute mai târziu mă pomenesc cu „mămuca” mea din nou alături. Lângă secţia cu cărnărit şi cârnăţărit. Şi iată că doamna se apropie de mine şi, într-o română impecabilă, îmi zice: „Nu vă supăraţi, domnule, nu aţi putea să-mi daţi şi mie din cârnăciorii de pe raftul de sus, căci eu nu ajung bine?”...

 

I-am dat, ce era să fac? Mamăăăă... Ce ruşine am mai tras!...

 

Şi ce rafinament, Domnilor! Cu câtă eleganţă m-a tratat şi m-a pus la punct Doamna!

Partager cet article
21 septembre 2015 1 21 /09 /septembre /2015 12:36
Săptămâna în care am rămas mai singuri

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Ziua în care vă scriu, joi, 17 septembrie, este ziua în care ţara şi-a petrecut în ultimul drum un erou, o legendă, o călăuză. Una din puţinile care îi mai rămâneau... Am rămas mai singuri... Au nu simţiţi cum ne apasă singurătatea?... Am rămas de capul nostru... Şi ferească Sfântul ce-i în capul nostru!

 

Chiar dacă raţiunea înţelege, căci presa a relatat acum ceva timp că Maestrul era grav bolnav... Chiar dacă viaţa şi moartea îşi au rânduiala lor şi noi nu avem mare lucru de jucat în hora lor, noutatea m-a durut... A plecat un actor pe care l-am admirat nu doar la televizor... A plecat un OM căruia oraşul meu îi datorează sufletul - Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri". Pe vremea mea la Mihai Volontir se aduna lume! Nu conta spectacolul, nu conta regia, nu conta nimic. Doar numele său ! Dacă se zvonea în cetate că joacă Volontir, trebuia să mergi să-l vezi... Erau deja rare apariţiile Maestrului în scenă şi erau aşteptate. Odihneşte-l Doamne... Şi iartă-ne... Căci nu ştim ce facem...

 

Cum să scrii despre altceva?... Poate cel mai cuminte ar fi să pun punct aici? Priviţi acest video din 1989... „Vă rog frumos... Fiţi un pic mai înţelepţi. Eu vă rog frumos...” Cuvintele astea sunt de pe o altă planetă... Ce epocă! Ce oameni!

 

Auziţi-i pe ăştia de azi...

 

daDAISM ÎN DESFĂŞURARE Pe ăştia din scena PMAN, de exemplu... La o adică, ei nici nu ar trebui ascultaţi, ţinând cont de CV-uri, dar... lumea-i supărată rău, l-ar urma şi pe ucigă-l Crucea. Şi totuşi pe 13 au venit mai puţini, chiar dacă cerinţele DAdaiştilor par a fi mai raţionale... Dar atunci când nu-i, n-ai de unde. Mai ales când toate leprele acestui petec de pamânt se alătură cauzei: Usatâi, Roşca... Unii ar spune că nu s-a petrecut fără concursul nemijlocit al mass-media concurenţilor (Plahotniuc de exemplu), dar principalii responsabili sunt chiar DAdaiştii. Cum să urmezi asemenea „organizaţie”? (vedeţi aici un video).

 

DA A PĂRĂSIT DA Costiuc şi partidul său (tot un fel de DA) au părăsit PMAN. Tot ei îl părăseau şi pe Leancă nu tare demult. Întrebarea nu este de ce i-a părăsit. Contează mai puţin. Întrebarea este: „La ce s-a băgat?”

 

MOCANU OUT: Îmi aduc aminte cu cât entuziasm la o „Oră de ras” Cheianu şi Durbală ne îndemnau pe toţi să-l votăm pe Mocanu. Astăzi DA îi interzice accesul la microfon. Repede mai cad în disgraţie unii...

 

LEU, LEUŢ, LEUŞOR Pe fundal de proteste şi panică nechibzuită a autorităţilor leul se mărunţeşte. Leul ca leul... Dar noi – ce ne facem?

 

COMBATANŢII Devine o obsesie mediatică. Peste tot numai foşti combatanţi din Transnistria. Acum ceva timp, combatanţii luau cu asalt Primăria din Chişinău, acum cuvântează de la tribună şi asigură „securitatea” DAdaiştilor, tot combatanţi semnează declaraţii împotriva DAdaiştilor, tot combatanţi fac declaraţii şi petiţii alături de Ministrul Apărării... Nu credeţi că sunt prea mulţi la m²? În Rusia putinistă cu cât trec anii cu atât mai mulţi veterani de război apar... La noi – combatanţi. Minuni dumnezeieşti, nu alta.

 

UNA HIRUNDA Totuşi are protestul şi efecte pozitive. De exemplu, primul emisar de la DNA-ul românesc, acel care tocmai a început a-l gâdila serios pe Ponta, a venit la Chişinău. Încă nu a trecut Prutul, să nu ne amăgim cu apă chioară, dar e deja ceva. Mai ştii, poate vin şi alţii? Căci una hirunda non facit vera! Te pomeneşti că ajung şi la noi politicieni de calibrul lui Ponta la dubă! Dacă nu, măcar de calibrul lui Shor de-ar fi...

 

DEZINFORMARE M-a sunat o persoană foarte apropiată în una din zilele care au trecut. Să mă întrebe dacă nu ar trebui să renunţe la cetăţenia românească. Fiindcă a citit pe un site de ştiri că moldovenii cu cetăţenie românească vor trebui să plătească impozite de 4000 de lei statului român. O minciună! Nici nu mai ştii unde e premeditaţie şi unde lipsă elementară de profesionalism... Fabuloase (de la fabulă) vremuri mai trăim!

 

AVEM AMBASADORI! Pe net a apărut lista viitorilor ambasadori. Temerile despre repartizarea funcţiilor conform aceluiaşi algoritm politic nu s-au adeverit. Raţiunea a prevalat. Nu ştiu de o fi bine sau rău, dar corpul diplomatic nu are de ce să fie, şi el, politizat. Acum totul depinde de calitatea şi sănătatea acestui corp. Uneori „rău cu rău, dar mai rău fără rău” e perfect valabil. Un detaliu totuşi ar fi de menţionat: lista încă nu este oficială!

 

UN T-34 DEMONTAT Doar unul şi doar acela care aparţine armatei, dar câtă hărmălaie!!! Eu aş propune ceva: dacă lui Usatâi îi plac într-atât de mult tancurile, să le strângem de peste tot din Republică şi să i le ducem la Bălţi. Să punem câte unul la fiecare intersecţie! Ori să le adunăm pe toate în faţa Primăriei! Vorba rusului: „klin klinom vâşibaiut”. Vor tancuri? Să se sature!

 

Atâta doar: e oraşul lui Mihai Volontir...

 

„Vă rog frumos... Fiţi un pic mai înţelepţi. Eu vă rog frumos...”

 

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher