Eram mic. Nu știu câți ani să fi avut. Acea vârstă când te încurci printre picioarele adulților, iar ei te înconjoară, te pășesc sau se împiedică de tine, dar fără a te dojeni, căci încă nu ai împlinit anii la care ai merita probozeală…

Eram la bunei. Era vară. Duminicele lumea ieșea la drum, la taifas. În fața ogrăzii buneilor mei, chiar la poartă, la umbra unui cireș bătrân, era o laiță. Și la acea laiță veneau femeile să mai scarpine limbile și să pună lumea la socoteală. Vai și-amar era să intri în gura femeilor! Gura femeilor era o întreagă lume și nu se cuvinea s-o superi. Dacă te luau ele la scărmănat, păzea! Ți se luau la depănat toate păcatele și toate virtuțile, era acolo și pledoarie de avocat și rechizitoriu de procuror, iar sentința era necruțătoare, deși niciodată definitivă... Acest mecanism, gura lumii, funcționa mai abitir decât orice forță coercitivă imaginabilă. Nu voiai să intri în gura lumii, vă asigur, nu voiai!

Într-o duminică din astea, deci, stăteau femeile de vorbă, iar noi, copiii, eram vreo trei mucoși, ne jucam pe-alături. Creștea un pâlc de nalbă pe acolo și am început a căuta colăcei că să-i mâncăm (am mai întâlnit și alte denumiri ale plantei – cașul popii, covrigei, nalbă mică – în fine, planta se cheamă savant Malva neglecta, dar toți acei care au mâncat în copilărie colăcei nu au cum să greșească). Și chiar găseam! Și chiar mâncam! Aveam strâns fiecare câte un pumnișor întreg!

La un moment dat s-a prins mămuca ce făceam. Ce ne-a zis mi-a rămas gravat în memorie pe vecie prin incongruitatea celor spuse atunci: „Nu mâncați, măi copii măi, din astea... Ce, n-aveți ce mânca acasă?” Apoi după o pauză a mai adăugat: „E-he, câtă lume a crăpat pe foamete de la colăceii iștia...” Să zic că m-am speriat atunci tare, nu pot, căci dacă ar fi fost cu adevărat periculos, sărea bunica ca arsă. Și nici nu cred că ar mai fi crescut iarbă rea pe acolo: ar fi prășit-o tătuca nemilos, la fel precum nu se zărea fir de mătrăgună ori de masalari nici în ogradă, nici pe-alături... Tonul ei, liniștit și calm, aproape contemplativ, nu indica vre-un pericol oarecare... Cu toate acestea, în imaginarul meu de copil încă mult timp s-au proiectat adevărate filme horror cu oameni care crapă literalmente după ce mănâncă colăcei. Mie și astăzi mi se face pielea ca la găină când văd colăcei... Ori zârnă, pomușoare negre (Solanum nigrum), pe care le mâncam când eram copil și despre care bunica mi-a zis același lucru. Atunci, mămuca nu a vrut să ne spună nimic mai mult. Se gândea, pe semne, că și-așa s-a scăpat cu vorba... Ne-a liniștit doar că nu-i otrăvitoare și că nu vom păți nimic...

Câțiva ani mai târziu, eram și eu mai mare deja, a venit Gorbi cu „perestroika” și „glasnosti”. Limbile au început a se dezlega și bunica ne-a povestit mai multe. Bunelul nu mai era, iar mămuca era totuși precaută cu noi. Poveștile sale erau bine plivite și îngrijite, potrivite pentru urechile unui copil de 12 ani... Sunt sigur că dacă ar fi trăit mai mult ne-ar fi povestit și alte lucruri... Dar nu a fost să fie.

De pe atunci țin minte o altă vorbă de-a ei, probabil cea mai dură destăinuire pe care am auzit-o de la ea: „Atunci nu se făceau gropi de doi metri ca amu... Numa’ cât să-ncapă un om. N-avea lumea putere de săpat. Era vlăguită... Iar dacă făceai o groapă mai adâncă, până te duceai acasă să-ți aduci mortul la țintirim, când te întorceai – era plină... Că dacă venea unul cu mort și vedea o groapă mai adâncă, nu mai făcea alta: acolo-l arunca pe al lui...”

Eram deja în Franța când am văzut pe undeva scris despre cartea Larisei Turea „Cartea foametei”. Am întrebat acasă, în Moldova, dar nu mai erau prin librării. Apoi am întrebat de toți prietenii mei din România. O prietenă bună, Monica Vlad, a căutat-o și mi-a trimis-o. A găsit-o într-o librărie la Constanța. A fost cea mai grea lectură din viața mea. Nu vă pot spune cât m-a costat. Cartea asta a rupt din mine, fiecare pagină era un paloș care se abătea asupra-mi... Era imposibil să citesc din ea mai multe zile la rând. Aveam nevoie să ies la suprafața, aveam nevoie de aer, să respir. Apoi plonjam din nou... Și abia atunci înțelegeam cu adevărat ce-mi zicea bunica. Toate se legau. Acele frânturi de fraze, de istorioare, auzite de la mămuca Anica, dar care erau totuși șlefuite și lipsite de profunzimea și amploarea tragediei, căpătau o cu totul altă dimensiune...

Cum să vă explic? Spre exemplu, toată viața tătuca se mândrea cu seminţa de cartofi pe care o avea. Și am mâncat și noi din acea seminţă mulți ani după ce a plecat în lumea celor drepți. Toată copilăria mea știam că mămuca a făcut lăicere din petici la stativele pe care le fecuse tătuca cu mâinele lui și care stăteau desfăcute în podul casei. De unde aveau buneii cartofii? De ce nu mai făcea bunica lăicere? De ce din petici? Știam și că în primăvara lui 1947 tătuca Ștefan pusese în pământ coji cu ochiuri și nu cartofi întregi, din care adusese în vară o căruță întreagă acasă, așa de bună era acea seminţă! Știam că acei cartofi au fost aduși de la Lviv, dar.. de ce coji?... Ați făcut deja legătură? Știți răspunsul? Nu? Citiți cartea Larisei Turea!

În 1946 sovieticii le măturaseră literalmente casa. Au luat până și peretarii cu covoarele de pe pereți. Până și sapele de prășit... Pentru a supraviețui, tătuca, care se pricepea la tâmplărit, a făcut stative, iar mămuca a făcut lăicere din fâșii de petici, căci de unde lână? Bunelul le-a dus la Lviv și s-a întors cu un sac de cartofi. Acei cartofi au fost curățați mai din gros, cu grijă să fie păstrate ochiurile. Și acele coji cu ochiuri au fost sădite în primăvară... Și din acea seminţă de cartofi am mâncat și eu... Dar nici acest lucru nu spune totul. Din „Cartea foametei” aflam că existau grupuri de bandiți călări, care urmăreau trenurile (cu unul din acestea a călătorit probabil și bunul...). Înarmați cu căngi, le aruncau pe tren și trăgeau jos tot ce se anina în cârlig: saci, oameni... Câți nu s-au mai întors din acele călătorii?...

Alte exemple? Cât duce carul!...

Au mai fost şi alte lecturi: „În gura foametei” de Alexei Vakulovski, „Duşmanul de clasă” de Igor Caşu... Le am acasă. Aşteaptă să fie citite şi de copiii mei.

„În gura foametei” a fost montat pe scenă în 2014 la Chişinău. Spectacolul a fost premiat la gala premiilor UNITEM 2015. În baza cărţii Larisei Turea a fost montat un alt spectacol, „Seceta Roşie”. Luni, 26 mai, Moldova 1 a difuzat premiera spectacolului, de la Teatrul Naţional Iaşi.

Este oare suficient? Nu cred... Are perfectă dreptate Vasile Botnaru atunci când spune că foametea din 1946 – 1947 trebuie să fie prezentă în programul şcolar! Cu un capitol întreg... Poate chiar mai multe... Eu aş zice că e necesară o abordare pluridisciplinară chiar!...

Citiţi, priviţi... Apoi să decidă fiecare cum să trăiască cu această povară mai departe...

Rareori sunt saptamâni într-atât de sărace în evenimente. Mai bine de mine – voi avea mai puţin de scris. Toată atenţia şi toate eforturile acestei săptămâni au fost concentrate într-un singur punct: negocierile cu Comisia de la Veneţia şi cu Bruxelul referitoare la proiectul de modificare a sistemului de vot. Vom reveni însă mai târziu la acest subiect.

Să începem cu altele.

A FOST RĂZBOI Cu 25 de ani în urmă se duceau lupte grele pe aşa-numitul platou Varniţa-Tighina. Noi ştim prea puţine despre acel război... Criminal de puţin. Bine, eu sunt cam bătrân, n-am apucat manuale mai noi, dar sunt curios să ştiu ce anume scrie în manualele de istorie despre acel război astăzi, după 25 de ani?

KRASNOSELSKI LA LONDRA Krasnoselski, soţul româncăi Svetlana, a vizitat Londra. Şi s-a grăbit să anunţe că a avut întrevederi cu oficialităţi britanice, fapt care a fost confirmat, printr-o dezminţire, de către Ambasada Marii Britanii la Chişinău. Adică el s-a văzut, dar nu a fost o vizită oficială. Ambasadorul englezilor a fost chemat pentru explicaţii la MAEIE. Toate bune, dar eu îmi doresc ca ai noştri bravi oficiali să fie la fel de curajoşi şi cu oficiali ai altor state atunci când îi vizitează pe Krasnoselski.

REFERENDUMUL VA AVEA LOC Aşa numitul referendum anti-Chirtoacă, iniţiat, dacă vă mai aduceţi aminte de un grup de activişti civici progresişti şi pro-europeni (bănuiesc, caci iniţiatorii au trăit bine-merci din bani europeni şi şi-au făcut sau îşi fac studii valoroase prin Europa), apoi preluat cu mult entuziasm de către socialiştii lui Dodon, va avea loc! Buni băieţi! Deştepţi! Clarvăzători!..

7 ANI PE-ACASĂ Procurorii au cerut 19 ani. Judecătorii au zis să-i uSHOReze viaţa şi i-au dat doar 7. Apoi l-au lăsat să plece acasă, la Jasmin. Jasmin l-o apucat de inimă şi a zis că-i atac... Didencu tot a mers acasă. Cică portarul l-a auzit fredonând când ieşea: „Săraca inima me, iar o prins a mă dure...”

LA BRUXELLES E VENEŢIA Se duc bătălii mari în jurul Comisiei de la Veneţia şi interpretările posibile ale documentului solicitat de către autorităţile moldoveneşti. Toţi mahării noştri au plecat la Bruxelles. Întâlniri peste întâlniri, lobby serios, nu foaie verde. Le-am dat până şi unul din cei mai buni specialişti în drept constituţional de la noi: Alexandru Tănase a preluat mandatul de membru al Comisiei de la Veneţia. Drept rezultat, Preşedintele ei, Gianni Buquicchio, spune că organizaţia pe care o conduce ar prefera sistemul proporțional pentru R. Moldova, dar în acelaşi timp subliniază că implementarea unui sistem sau altul „este dreptul suveran” al ţării care vrea să realizeze schimbarea respectivă. Concomitent se discută intens acordarea finanţării de 100 mln Republicii Moldova. Mulţi încearcă să lege această finanţare de decizia cu modificarea sistemului de vot. Eu însă nu cred. Altele sunt mizele. Apropo, merită o atenţie deosebită declaraţia lui Dodon. Sistemul „uninominal” sau „mixt” nu înseamnă mare lucru fără o explicaţie a mecanismelor electorale. Totul depinde de nuanţe. Iată, de exemplu, dacă sunt luate în calcul condiţiile lui Dodon, rezultatele pot fi mai catastrofice decât proporţionalul de astăzi. Numai chestia cu „un singur tur de scrutin” cât face...

Cam atât...

Cireşica de pe tort din această săptămână ne vine hăt din Statele Unite! Nu are legătură cu Moldova, dar e prea frumoasă ca să fie trecută cu vederea: strada pe care se află situată Ambasada Rusiei în SUA va purta numele lui Nemţov!

Ei nu mai sunt… Nu mai are cine ne povesti cum a fost. Martorii oculari au plecat unul câte unul, la fel precum au trăit: demni, modești, tăcuți, încăpăţânaţi… Trebuia să iubești la infinit viața ca să supraviețuiești, ca să treci prin toate rămânând demni, modești, e drept că mult mai tăcuți. Probabil așa a funcționat acea mașinărie de exterminare, astfel au fost setate mecanismele selecției : au rămas doar acei încăpățânați să trăiască, acei posedați de o forță inumană a vieții. Luptătorii cei mai înflăcărați și mai aprigi, acei pentru care viața nu avea prețul altor idealuri, pentru care moartea era un accident de parcurs, au fost eliminați.

Acei care au rămas nu au fost cu toții resemnați. Nici învinşi. Era altceva. Bunelul a ascultat Europa Liberă în perioada URSS. Eu am aflat acest lucru mult mai târziu... Prea târziu..

Cuvintele lor, atunci, acele puține pe care le rosteau, capătă un sens absolut diferit atunci când știi. „Să fie pace”, „să fie ploaie”... Toasturile lor, când închinau un vin de sărbători, ni se păreau într-atât de ridicole. La fel de ridicole ca și obsesia de a face rezerve de orice. Hăt după moartea buneilor am dat în podul casei de un sac „cubanez”, împietrit deja, de sare, de o cutie mare plină cu calupuri de săpun, erau vreo 50 la număr, de o alta cu chibrituri... Și nouă, tinerilor înfocați de noile tendințe aduse de „perestroïka” și „glasnoti” ale lui Gorbi, prudența și scepticismul lor ni se păreau într-atât de stranii, revoltătoare chiar. Ei ziceau că era bine, că aveam noroc...

Și noi nu i-am înțeles atunci. Ei erau alături de noi și așteptau. Așteptau să venim și să-i întrebăm. Acei care au fost întrebați chiar au răspuns. Dar am fost prea puțini care am întrebat. Nu aveam timp. Ne aruncam în bătălii și vâltori uitându-i din nou, cu siguranța intrepidă a tinereții noastre că avem dreptate, că deținem adevărul sacru. Noi nici astăzi nu prea avem timp. Ei au așteptat, dar timpul le-a fost scris, precum ne este scris și nouă... Ei au trăit celebrând fiecare zi precum doar un supraviețuitor știe s-o celebreze. Tăcuți, modești, demni, încăpățânați să trăiască corect. Să-și crească singuri pâinea: Mămuca Mărioara, cumnata bunelului, la ai ei 84 de ani avea cel mai curat ogor din sat... Îmi aduc aminte ca ieri. Eram prin 90... Mama Zina, bunica noastră, la cei 94 de ani ai săi pliveşte prin vie și doar legată ai ține-o în casă... Să nu aştepţi de la nimeni nimic. Să ai privilegiul să-ţi creşti pâinea... În brânci, târându-te printre curpeni, dar să poţi. Să te lase. Să fie pace şi să fie ploaie... Iar noi nu i-am înţeles.

Ei au plecat unul câte unul la fel de discret şi demn precum au trăit. Pregătindu-și fiecare comândul... Să nu ne lase griji inutile nouă.

Dar noi TREBUIA să ne facem griji! Să stăm alături de ei și să-i întrebăm. Zi de zi. Și să luăm aminte.

Am ratat... Poate cel mai important lucru pe care trebuia să-l facem în aceşti 30 de ani l-am ratat lamentabil. Şi ne-am ratat!... Suntem o insulă în derivă. Nu am reuşit să ne recreştem rădăcinile. Ne interesează mai mult din care parte bate vântul şi cât de mari sunt valurile.

Și au mai rămas ceilalți: colaboratorii, potlogarii, ariviștii, călăii, profitorii… Erau aceiași. Bunica ne povestea de unul Mâţu din sat. Era printre acei care ridicau evreii în ’41 împreună cu fasciştii. Era printre activiştii care ridicau lumea în ’49 împreună cu NKVD-iştii. Aceiași! Ei au fost cruțați. Ei au fost cei mai mulți. Ei au avut o speranță de viață mai lungă. Ei au avut progenituri mai sănătoase şi mai viguroase care au făcut cariere mai strălucite. Ei au avut grijă să se spele între timp, spălându-ne pe la rădăcini cu hipoclorit de sodiu. Şi ne-au aseptizat de trecut.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, acum 76 de ani, a început (ora 2.30) prima operațiune de deportare masivă în teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane... La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților.

В бункере Гитлера идет заседание. Вдруг входит Штирлиц, идет прямо к сейфу, берет папку с документами, выходит, через несколько минут возвращается, ставит папку на место и уходит. Борман говорит:

• Мой фюрер, знаете кто это был? Русский разведчик Исаев. Он только что сфотографировал документы.
• Как?!!! Арестовать немедленно!!!
• Безполезно... Все равно отмажется...

Fără îndoială, marea noutate a săptămânii care a trecut a fost expulzarea a cinci angajați ai Ambasadei Rusiei din Moldova. Restul nu a contat chiar într-atât de mult, iar să comentezi ceva despre această afacere în afară de constatarea faptului e complicat până la inutil.

Dar evenimentul mi-a permis să vă povestesc un banc pe care-l știu de-un car de ani. Măcar un lucru bun. Iată nu știu de ce anume, dar anume acest banc îmi pare aici cel mai potrivit...

Am să revin la expulzare mai târziu. Voi începe cu altceva:

GHIMPU S-A SUPĂRAT PL a părăsit oficial coaliţia de guvernământ. Membrii PL scriu pe-un capăt cereri de demisie. Ceea ce nu-i de mirare. Dacă ar fi tăcut Ghimpu, chiar ar fi fost un gest firesc și aproape demn. Numai că el nu știe să tacă și spurcă tot... Eu nu sunt sigur că demisia masivă a PL-iştilor e neapărat un lucru bun. Depinde cine vine în loc. Iată, de exemplu, atunci când în locul unui PL-ist vine un fost vice-ministru de pe vremea comuniștilor, nu prea-mi vine a mă bucura. Mai ales când vine la Ministerul Educației. Apropo, PL-ul le-a retras cicăa sprijinul politic lui Nistor Grozavu, lui Sergiu Bucătaru si Elenei Cernei, care nu au demisionat. Cu același succes puteau să anunțe că-i retrag sprijinul politic lui Trump, de exemplu. Sergiu Bucătaru în genere a declarat că îl doare-n cot: el cică nu-i membru PL.

MOLDOVA-GAZ FACE PROFIT Nu ţin minte să fi auzit asta vreodată. De când mă ştiu Moldova-GAZ generează doar pierderi. Dar iată că în noiembrie 2015 au loc primele percheziţii la sediul firmei. Şi ca prin minune, în 2016 compania înregistrează profit. Uite-aşa o relaţie cauză-efect... Apropo, Mold-Street publică o listă de 50 de companii cu cele mai mari datorii la „fondul social”. Cum de se regăsește acolo în frunte Colegiul Național de Viticultură și Vinificație (e o întreprindere bugetară, nu?) nu pot să înțeleg. E un nonsens... Dar sunt în listă și prezente curioase, precum Ascom Grup de exemplu... Cum credeți, dacă se face câte o percheziție la aceste firme, în cât timp vor deveni profitabile?

CNA ÎN ACŢIUNE Apropo, CNA continuă să se veselească. Au fost mai multe operaţii, dar în mod special m-a intrigat ştirea despre Apă-Canal de la Bălţi. Am eu o sensibilitate anume pentru localitățile controlate de putinişti. Cică ar fi o afacere de 22.000.000 de lei la mijloc! Chisinauenii au fost foarte supărați că li s-au mărit tarifele, dar ei nu știu cum și cât se plătește la Bălți! Tarifele sunt probabil printre cele mai mari din țară... Numai bune de furat. Dar iată ce am pățit până la urmă cu acest Apă-Canal. Voiam să văd cine sunt șefi pe acolo. Să văd de la ce partid, curent, mișcare... Nu de alta, dar mă bucuram că CNA a arestat un șef de gară la Drochia și s-a dovedit a fi unicul PL-ist din oraș. Ei bine, de această dată mă aștepta o surpriză: am descoperit un document curios în hățișurile netului. Mai bine zis, m-a fulgerat un mic alineat: "În ședință de judecată contravenienta, angajatorul ÎM Regia „Apă-Canal-Bălți” - XXXXXXXXX (probabil e vorba de Irina Zubenina, dupa numele dosarului) vina nu a recunoscut-o și a declarat instanței că nu este de acord cu procesul-verbal cu privire la contravenție deoarece [...], procesul verbal a fost întocmit în limba de stat limba pe care aceasta nu o posedă. A solicitat contravenienta încetarea procesului contravențional din motivul încălcării normelor la întocmirea procesului - verbal." Adică staţi puţin, contravenienta cere să fie anulat un proces verbal, inclusiv fiindcă el a fost redactat în "limba de stat" (aşa la noi se numeşte româna...)? De la independenţă a trecut un sfert de veac... Obraznicia unora nu are margini!

PUBLICITATE PENTRU PROPAGANDĂ: Am citit un interviu foarte interesant cu Dumitru Țîra despre piața de publicitate din Moldova și legea „antipropagandă”. Dumnealui afirmă că 85% din banii din reclamă se duc la TV-urile care retransmit din Rusia. Pe scurt: nu faci nimic, pur și simplu retransmiți un post de televiziune străin (rușii sunt de acord, ei de asta și fac televiziunea pe care o fac) și vinzi publicitatea ta pe acest post. Acum cică va fi „conţinut autohton”... Nu trebuie niciun conținut autohton! Înlocuiți aceste posturi cu posturi românești, de exemplu, și aplicați același business model, la urma urmelor. Și cu asta basta!

CINEVA-I CINEVA, IAR CINEVA NU-I CINEVA Ultimile zile poliţia de frontieră a întors înapoi câteva „personalităţi” din Rusia care erau extrem de motivate să ne viziteze. Aceştia au fost pretinsul jurnalist rus Dmitri Ermolaev și colegul său din Letonia, Andrei Tatarciuk. Mai târziu acelaşi lucru l-a păţit şi un arecare Gleb Pokatovici, care se îndreptă spre Transnistria... Numai că aceeaşi poliţie de frontieră îl lasă pe odiosul Dughin să ajung nestingherit la Chişinău şi să participe la o conferinţă cu Roşca şi Dodon. Ceva nu se prea leagă în această poveste... Ce caută Dughin la Chişinău?...

CINCI PE CINCI Republica Moldova a îndrăznit: cinci angajaţi ai Ambasadei Rusiei de la Chişinău au fost declaraţi „persona non grata” și vor părăsi teritoriul țării. Cu doar câteva zile înainte Estonia expulsa și ea doi „diplomati” ruși. Eu unul mă așteptam la o reacție mult mai vehementă din partea Rusiei. Dar nu a fost. Probabil probele sunt prea evidente. În mod normal, Rusia trebuia să expulseze cinci diplomați moldoveni. Bănuiesc că au fost puși la mare încurcătură: acolo și așa sunt toți de-ai lor... Prieteni fideli – „persona non grata”? 

DE LA FOC LA „BUNGHI” „Nu vă jucaţi cu focul” al lui Dodon a devenit deja generic. De această dată „prezidentul tuturor în afară de...” a fost mai puţin inflamabil, dar la fel de dezgustător. „Nu vă jucaţi cu ţara-n bunghi”!, iată cum ne-a ameninţat. În caz contrar, mânia poporului va fi groaznică, iar Dodon i se va supune ca un mieluşel. Imediat a şi plecat în Rusia unde a tras din tun.

Cam atât.

Cireşica de pe tort a crescut în această săptămână la Marculeşti, unde a aterizat un enorm Antonov. Un fotograf amator a fotografiat cum a fost încărcat cel puţin un helicopter la bord, de tip Kamov, dacă nu ma înşel. Apoi avionul a decolat spre Turkmenistan. Asta e tot ce se poate spune. Din păcate, majoritatea comentariilor de pe Unimedia sunt extrem de orientate, iar jurnaliştii nu au căutat sa afle explicaţii de la autorităţi, lăsând comentatorii să aiurească. E foarte posibil să fi fost un epizod al activităţii ordinare şi lăudabile a aeroportului... Eu totuşi aş fi curios să aflu ce anume s-a întâmplat în acea zi la Mărculeşti.

Am stat toată ziulica de joi și am făcut planuri, scheme, am construit fire epice în imaginarul meu pregătindu-mă pentru seară și plăsmuind textul pentru editorialul de vineri. Dar când am ajuns acasă tot ce am construit eu în timpul zilei s-a năruit de cum am deschis Internetul... Acum stau și mă gândesc cum să încep și ce anume să vă scriu, căci evenimentele zilei de joi încă nu s-au sedimentat bine pentru mine și nici nu prea mă duce capul ce să cred. Poate se va așeza tulburelul și va fi totul mai clar, dar cât anume va dura această fermentație toxică (acel care nu știe mai bine nici să nu încerce să afle, căci procesul respectiv degajă CO, monoxid de carbon, ceea ce numim „gazul de cahlă”) nu se știe. Poate dura până hăt în 2018 și doar alegerile parlamentare ne vor lămuri ce și cum se întâmplă astăzi. Teamă mi-e să nu fie prea târziu...

CRONOGRAF Dar să încep cu ceva bun: tot ieri, joi adică, a început unul din cele mai reușite proiecte culturale din Republica Moldova: Festivalul internațional de filme documentare Cronograf. Mare norocoși sunteți că puteți să mergeți! Eu nu pot, dar mă gândesc la toți acei care pot. Și le doresc tuturor să depășească starea incipientă de potențialitate.

REŢINEREA 1: LUCINSCHI Acum trebuie să revin la celelalte evenimente ale săptămânii și am să încep de departe: am eu printre rudele apropiate o familie extraordinară cu care ne înțelegem de minune și cu care petrecem timp frumos împreună când avem ocazia. Numai că tatăl familiei este ucrainean și a votat cu Dodon, iar mai încolo îl votase pe Voronin... Ei, dar eu asta o știu și, chiar dacă discutăm destul de des politică cu Dumnealui, tare nu ne înfocăm. El știe ce sunt și ce cred eu, eu știu ce este și ce crede el. Dar s-a întâmplat o dată un alt individ pe la el care, crezând pe semne că-i face mare plăcere stăpânului casei, a început a mă cicăli cu prostiile lui, iar eu asta nu suport, mai ales că ăla, oaspetele, era moldovean get-beget. Și dacă nu intervenea ferm același stăpân al casei, răstindu-se: „Incetaţi imediat! La mine în casă să nu aud politică!”, cine știe până unde am fi ajuns. Povestea a avut o continuare. Câteva zile mai târziu ne-am întâlnit din nou cu ruda mea. Eu și uitasem de cealaltă seară, dar se pare că uncheşul meu simțea nevoia să atenueze cumva ceea ce credea el că trebuia atenuat. Și la un moment dat, nitam-nisam, ca din pod, îmi zice: „Dar totuși Voronin a fost un mare hoţ”. Eram atunci în plină poveste de succes european și Voronin mai era încă viu în memoria colectivă (apropo, Olejka oare ce mai face?). M-a uluit omul, dar i-am răspuns destul de sincer ceva de genul ăsta: „Da, Voronin a furat. Dar el doar a sistematizat și regularizat totul. Acel care a instaurat hoția și dezmățul în capul mesei a fost Lucinschi”. Omul a fost și el destul de surprins de spusele mele și mi-a răspuns: „А знаешь, ты абсолютно прав!” Mai mult nu am revenit la subiect... Şi, cred, această poveste vă va spune suficient despre atitudinea mea faţă de prima noutate a zilei de joi: reţinerea de către CNA a lui Chiril Lucinschi.

Veți înțelege, deci, că vestea despre reținerea lui Chiril Lucinschi nu o pot considera drept una secundară. Nu, nu am să sar în sus de bucurie, veți vedea imediat de ce anume, dar nici de milă nu am să-i plâng. La urma urmelor Lucinschi, în afară de faptul că tumăneşte lumea prin postul său de televiziune, TV7, mare lucru nu mai reprezintă. Un hoț? Un hoț mare? Ei și? Cine nu-i hoț acolo?... În treacăt fie spus, raportul Kroll 2 ar trebui totuşi publicat în întregime. Iar de hoţi mari... Uitați-vă la palatul lui Stati să vedeți că sunt și mai mari!

REŢINEREA 2: CHIRTOACĂ Mult mai îngrijorătoare îmi pare a doua bombă a zilei de joi și anume reținerea lui Chirtoacă. Să nu credeți că-i plâng ăstuia de milă. Nu, nici lui, deloc. Pe mine în genere nu mă interesează soarta lui Chirtoacă. Și-a săpat-o cu propriile mâini atunci când nu i-a săpat-o moș-su. În schimb mă interesează, și foarte îndeaproape, în ale cui mâini va nimeri primăria capitalei.

Şi încă ceva: tare nu-mi place și nu-i semn bun atunci când jubilează socialiștii lui Dodon! Iar ei sunt în culmea fericirii... Și acest lucru îmi este pentru moment suficient pentru a fi extrem de neliniștit. Râde bine cine râde la urmă, îmi veți răspunde... Să vedem. Aștept.

CNA ŞI CORUPŢIA Luptă împotriva corupției? Aș? Nu zic ba, de ce nu?... Dar pentru moment eu nu cred. În primul rând fiindcă sunt convins din ce în ce mai mult că nu poate niciun CNA sau DNA să combată corupția. Aceste lucruri se întâmplă la un alt nivel şi altfel. Desigur gura lumiii trebuie acoperită cu câte o arestare-două din când în când. Capul lui Moţoc trebuie să cadă... Dar asta e o altă discuție și ne vom face a o uita acum și aici.

CNA-ul nu mă va convinge decât atunci când vor cădea capuri mari și la socialiști, comuniști, în nordul țării, la Comrat...

Apropo, în una din edițiile săptămânilor trecute mă bucuram și ziceam că CNA a ajuns și la Drochia. Să știți că eu nu m-am lăsat şi am căutat cine anume a fost reținut. Am sunat niște oameni de acolo și i-am întrebat cine este șeful gării auto. Mi s-a spus că e unul Serioja și că „e cu Ghimpu”... Şi mi-a căzut bucuria în scârbă. Aham, adică din toată Drochia și din tot nordul țării s-a găsit un singur corupt, un păcătos șef de gară auto și acela, absolut întâmplător, e „de-al lui Ghimpu”? Ori poate m-au mințit acei pe care i-am sunat eu?...

Așa că eu aștept, dragii mei CNA și PA... Iată, de exemplu, puteți vedea un dosar, o investigație publicată de către Ziarul de Gardă. Poate merită și ea câteva „reţineri”?...

DODONIADA Ori poate Domnul Plahotniuc trece la fapte și mai curajoase? Ce zicea el acolo de legea antipropagandă? Închide difuzarea la Pervîi Kanal și sputnik.md? Ce să se chinuie mult? Faci copy/paste de pe lista ucrainenilor și o aplici! Eu sper ca va fi o lege cu adevărat bună, eficientă şi utilă, nu o spălătură de genul „emisiuni de producţie autohtonă”...

Şi despre demiterea lui Dodon, se limitează la ameninţări? Nu de alta, dar „prezidentul tuturor, în afară de gay” călătoreşte vioi şi energic pe la toţi prietenii lui Putin, de la Erdogan la Orban şi numai pe la vecinii noştri direcţi nu dă, fapt absolut ridicol! (El o fi şi vecinul tuturor în afară de propriii vecini). Semnăturile colectate de Ghimpu & Co numai productive nu sunt, iar Dodon râde deschis de această „acţiune”...

La Bălți se ține hramul orașului și se dau concerte fastuoase pe banii fugarului Usatîi. (Da, da, și mult-iubiții voștri Carla’s Dreams au cântat pe banii lui Usatîi fără probleme mari de conștiință. De fapt, lor li-i P.O.H.U.I., la fel precum li-i și tuturor celor care asistă la acest dezmăț la propriu și la figurat) Apropo, cum de mai este încă Usatîi oficial „primar”? La Comrat Vlah îi decorează pe organizatorii referendumului anticonstituțional, iar în sondaje acei care își doresc o uniune cu Rusia îi depășesc pe acei care își vor o apropiere de Europa. E drept că și procentul celor care-și doresc Unirea cu România crește. Cu tocmai 1%...

Atâta noroc avem și noi – Ucraina... Poate ne va da la brazdă așa precum i-au strunit pe ăia cu lenta gândacilor de colorado la Odessa... Tare n-ar strica.