Bine v-am regăsit, dragii mei. Mâine e vineri, iar eu trebuie să scriu despre evenimentele din Republica Moldova. Scriu aceste rânduri nu fără o oarecare frustrare… Vă zic imediat și din ce cauză: Toată saptamâna am pândit noutăţi, discuții, dezbateri despre circumscripții și modul în care vor fi ele desenate. Și… Nimic, Dom’lor! Tot ce vrei am văzut, pâna și materiale despre centenarul „Revoluției socialiste din octombrie”, numai nu asta… Pe nimeni nu interesează! Nici pe cei care protestau împotriva schimbării sistemului de vot, nici pe cei care-l schimbau. Se vede că tare-i mai durea. Lucrările comisiei ar trebui să fie evenimentul central, serialul preferat al tuturor media zilele astea! Dar poate nu am eu dreptate și visez mălai… Iată, de exemplu, aflam că s-ar putea ca emigraţii să nu aibă decât trei circumscripții. Transnistria – 2, iar „diaspora” – 3. Altfel spus: 3 pentru Uniunea Vamală și 2 pentru UE. Absolut aberant! Și nu paresă fie nimeni scandalizat… La drept vorbind, sunt într-atât de descumpănit de lipsa de reacții și în țară, și în așa-numita „diasporă”, că nici nu-mi vine a mai comenta ceva. Dar na! Dacă am intrat în horă, voi juca...

CEL MAI IMPORTANT INVESTITOR STRĂIN ÎN MOLDOVA Moldovenii continuă să trimită bani. Bani grei... Miliardul? O jucărie! N-a existat așa ceva! Doar în septembrie am trimis 109.31 mil. de $ acasă... Să ne mai mire că băncile o duc bine? Apropo, banii din CSI nu sunt decât 1/3!

MUZEUL DEPORTAŢILOR Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi procurarea unui imobil destinat creării Muzeului victimelor deportărilor și represiunilor politice. Vă dați seama? Țara care a pierdut 1/3 din populație între 1940 și 1950 nu are un muzeu dedicat!... De la „independență” au trecut 26 de ani...

LIMBA ROMÂNĂ POATE REVENI ÎN CONSTITUŢIE CC a decis: parlamentarii pot modifica art. 13 și schimba limba „moldovenească” în limba româna. Pe mine mă bucură, să nu credeți. Dar voi remarca că subiectul e reactivat, ca de obicei, înainte de un scrutin important. Interesant, acei care refuzau să vorbească „moldoveneasca”, vor învăța acum româna? Oare tovarăşa Hrenova va apuca să învețe „moldoveneasca” măcar acum, în formă de protest? Eu zic că ar fi simbolic și frumos! Iar Dodon, ca de obicei, vrea referendum...

MOLDOVA EXEMPLARĂ Adică a ajuns exemplu. Dar nu de urmat, ci într-o carte. Cartea tratează despre războiul informațional, iar cazul Republicii Moldova a ajuns studiu de caz. Un capitol întreg!

PODURI CĂTRE TERORIŞTI Armata transnistreană se antrenează să monteze poduri plutitoare peste Nistru. Ei numesc asta „exerciții antiteroriste”. Ceva nu se leagă aici, dar vă las să vă dumiriţi ce anume.

AMBASADORI RECHEMAŢI Trei ambasadori au fost cică rechemaţi în această săptămână. Pâna la urmă, au fost doar doi, căci Mihai Gribincea va rămâne la București. Iurie Reniță și Valeriu Frija vor fi schimbați. Cauza pare să fie simplă: sunt persoane propuse de PL. Oficial, Guvernul zice că vrea să depolitizeze meseria de diplomat. Deci să înțelegem că doar acei propuși de PL au fost în bază de criterii politice? Cine ar mai avea dubii?

CINE L-A SCOS PE CHIRTOACĂ Nu există nicio îndoială că decizia de a nu-l admite pe Chirtoacă la referendumul împotriva lui Chirtoacă nu are nimic cu politica. Toți oamenii aceștia care au votat împotriva lui Chirtoacă (Vitalie Miron, PSRM; Ludmila Cutasevici, PSRM ; Igor Țurcanu, PSRM; Dmitri Midioglo, PSRM; Tatiana Ivanov, PCRM; Vasile Postolache, PCRM) au fost nepărtinitori și s-au ghidat doar de buchia legii!

GAMREŢCHI SUFERĂ Închisorile în Republica Moldova sunt într-atât de periculoase încât mor oameni nevinovați cu duiumul! Iată, de exemplu, fostul șef al Direcției municipale transport public și căi de comunicații, Igor Gamrețchi, condamnat la trei ani de închisoare (cu suspendare) a decis să acționeze. De spaimă probabil, construiește o nouă pușcărie, să aibă unde sta în caz de suspendare a suspendării, altfel nu înțelegla ce ar ridica construcția aia de 1500 m²... E tare greu să fii condamnat în Republica Moldova...

DENUNŢ ÎMPOTRIVA LUI DODON Un grup de experţi (Sergiu Tofilat, Tudor Șoitu, Victor Parlicov) afirmă că Dodon şi Greceanî ar fi furat 14,5 milioane de dolari. Pe marginea acestui caz de fraudare a consumatorilor, grupul de experți urmează să se adreseze la Procuratură. Asta zic şi eu denunţ, da’ nu „uzurparea puterii de stat”! Aştept cu nerăbdare urmarea!

VESTIARUL MITROPOLIEI Saptamâna aceasta aflam că CMC le-a permis popilor să-și ridice o coștereață în parcul central. Povestea pare-se că e destul de veche. Însuși Chirtoacă îi promitea lui Cantarean (interesant, acum ce grad are? tot colonel? iată Kiril al Rusiei chiar se laudă că ar fi general!) spațiu. Apropo, terenul îi aparține deja secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș. Dacă doriți să înțelegeți cum arată aşa o construcţie, mergeți la Bălți (aici), la „Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Și să nu-mi ziceți că va fi mai frumos. Nu va fi. Branșa bisericească a KGB-ului nu știe estetică.

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o trimit direct la președinție, deși ei ar merita un ananas întreg! Și pentru două acte vitejești odată! În primul rând pentru faptul că l-a invitat pe Iohannis la Chișinău după ce l-a înjurat ani la rând. Chiar crede că-i va răspunde? Cu atât mai mult că, chipurile nu ar fi protocolar și e rândul lui Dodon să meargă la București. Dar nu-i invitat. Dodon a mai anunțat că refuză să meargă la summit-ul Partenariatului estic. Numai că nici într-acolo nu a fost invitat! Hai să vedem, prieteni, ce ar mai putea refuza Dodon? Premiul Nobel pentru literatură, de exemplu, de ce nu? Deși aici ar avea niscaiva șanse la categoria burlesc...

Săptămâna care a trecut un gând mi s-a înrădăcinat şi mai mult în minte. Creştea bine-mersi acolo, era destul de viguros, dar acum se pare că a devenit beton. Nu ştiu dacă mai poate fi scos de acolo... Vă zic imediat, dragii mei, care este acest gând: noi, moldovenii, suntem certaţi rău cu democraţia. Aşa şi nu am învăţat şi nu am înţeles ce înseamnă asta. Lejeritatea cu care abordăm orice aspect legat de alegeri, de responsabilităţile inerente actului de a vota şi de a fi ales, de valoarea pe care o punem în votul nostru, de importanţa mandatului acordat alesului, de încrederea şi soliditatea proceselor democratice îmi demonstrează că suntem la o distanţă de ani-lumină de ceea ce ar însemna o democraţie funcţională... Şi acest lucru nu se referă la „ei”, la un altul, ci la noi toţi, la majoritatea covârşitoare. Utilizăm cuvântul „democraţie” prea uşor şi doar atunci când ne convine, ceea ce este o dovadă în plus care confirmă ceea ce ziceam puţin mai sus.

Ce să zic? Înseamnă că doar atât merităm... Nu, domnii mei, democraţie nu înseamnă doar un mijloc de a accede la putere, e ceva mult mai mult...

De ce am început cu acest mic apropo? Fiindcă am continuat în această săptămână să ascult nişte talk-show-uri cu politicieni de pe la noi... Au fost patru de tot şi o tentativă la care am renunţat după doar 10 minute. Cred că pun punct aici la capitolul „privitul televizorului”. Am auzit ce căutam şi în mare parte nu am descoperit nimic nou. Dar mi-am zis că e bine de făcut din când în când câte un check-up. Am să pomenesc doar despre unul din ele: acel pe care îl avea drept protagonist pe Adrian Candu, Preşedintele Parlamentului. E foarte interesant să-l asculţi pe Adrian Candu. E sigur de sine şi argumentele sale sunt destul de consecvente şi raţionale. Dar ceea ce-mi place cel mai mult la el este faptul că nu ştie să mintă! Uite, elementar, când este nevoit să aburească – el începe a se bâlbîi şi în aceste momente e în disonanţă strigătoare la cer cu tot restul discursului. În această emisiune, spre exemplu, l-am găsit aproape perfect până în minutul 36 când a zis următoarele, citez: „Noi am zis să mergem pe dragoste pură şi votul de dragoste”. Uite, deci, cum era! E iubire domnilor, nu altceva. Aici s-ar cuveni un fundal sonor cu o manea despre inimă şi focul care o arde... (Se discuta la acel moment din emisiune despre votul mixt şi despre faptul că PD ar fi acceptat o înţelegere cu PSRM pentru formula votului mixt într-un singur tur). Doar închipuiţi-vă: teoretic, dacă într-o circumscripţie oarecare se prezintă 10 candidaţi şi voturile sunt repartizate cât de cât echilibrat, un ins cu 11-12% din voturi poate ajunge deputat... Asta zic şi eu democraţie şi legitimitate! De la alţii ce să mai aştepţi?... Nici nu vreau să-i mai pomenesc... Din ăia care puneau batista pe ţambal acu’ câteva luni şi acum condamnă euroscepticismul care li se năzare?

Să le vedem acum şi pe celelalte:

EXCEDENT BUGETAR! Nu ţin minte să se fi întâmplat aşa ceva mai înainte: Moldova în primele trei trimestre ale anului 2017 a înregistrat un excedent bugetar de 1,16 miliarde de lei! La drept vorbind, pe mine nu prea mă miră acest lucru. Atunci când vii din exterior, Republica Moldova nu lasă impresia unui stat sărac. Rău administrat – da. O ţară în care nu funcţionează mecanismele de repartiţie, nici pe categorii sociale, nici teritoriale – fără îndoială. Dar în această ţară pute a bani, şi a bani grei, oricât de mult s-ar spune că ei nu au miros! Şi, la drept vorbind, sunt convins că există încă muuuult loc pentru muuuult mai mult. Eu doar de la gândul la acel miliard (în dolari şi euro, nu lei) trimis ANUAL de către moldoveni acasă mă strânge-n spate...

NEGOCIERI CU UE Au continuat discuţiile şi negocierile autorităţilor din R. Moldova cu reprezentanţii UE despre cum avansăm noi cu implementarea acordului de asociere. Moldovenii au cerut şi pare-se că vor şi obţine să li se mărească cotele pentru export la câteva categorii de mărfuri. Asta nu ţi-e embargo!...

NO MORE GHERETE IN THE PARC Gheretele vor dispare din grădinile publice. Cel puţin din parcul central au fost scoase. Înainte de asta au fost scuturate puţin de poliţie şi, ce surpriză!, au fost depistate iregularităţi şi bani nedeclaraţi. Vă zic eu că mai este muuuult loc!..

AVEM MINISTRU! În sfârşit avem un Ministru al Apărării! Fără a aştepta prea mult după decizia CC de a-l suspenda pe Dodon pentru această numire, Candu şi Filip l-au numit pe Sturza în funcţie. Socialiştii turbă de mânie, ei înţelegând prea bine că de acum încolo nu vor mai putea folosi atât de uşor funcţia prezidenţială în scopuri electorale. Cică au de gând să propună să li se ridice judecăatorilor CC „imunitatea” şi, ca de obicei la ei, de vină este cetăţenia română, uitând că o bună parte din ai lor o au şi nu se prea grăbesc să renunţe la ea. Mă rog, aiureli socialiste.

NU-S BANI PENTRU IGIENĂ ÎN ŞCOLI Cândva demult am fost şi eu şcoler şi aveam un director căruia îi plăcea să zică că poţi înţelege cât de civilizată e o ţară după cum arată... weceurile. Şi avea perfectă dreptate! Iată la Chişinău, spre exemplu, în şcoli nu se cumpără hârtie igienică. Şi nu doar asta: dădacele, bucătării şi ajutorii de bucătari din grădiniţele capitalei nu-şi pot ridica salariile majorate încă în septembrie prin decizia Consiliului municipal. Interimarul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Primăriei Chişinău, Alexandru Fleas, nu a avut timp să se îngrijească de toate astea, dar a găsit timp pentru a pleca la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Soci. Potrivit organizatorilor, deplasarea delegaţiei moldoveneşti a fost achitată cu suportul lui Igor Dodon. Cred că de banii cheltuiţi se putea cumpăra destulă hârtie pentru şcoli.

REFERENDUM ÎN DOI PSRM contra PL. Iată la ce s-a redus până la urmă referendumul împotriva lui Chirtoacă. Ceea ce şi trebuia de demostrat. No more comment.

CIRCUMSCRIPŢII Promo-LEX a venit cu o propunere către comisia care împarte ţara şi lumea pe circumscripţii. Este prima propunere destul de bine argumentată cu cifre şi calcule asociate. Ei zic că în străinătate ar trebui „deschise” 6 circumscripţii. Cum va decide comisia vom vedea...

DEDEMAN S-A RĂZGÂNDIT Din cauza sabotării deciziilor în CMC compania Dedeman care intenţiona să investească aproximativ 20 mln de euro în capitală a decis să anuleze tot. În genere săptămâna aceasta m-am convins că moldovenii noştri nu prea obişnuiesc să caute adevăraţii responsabili. Era comod cu Chirtoacă. Pentru toate câte se întâmplau la Chişinău Chirtoacă era „de jină”. Ei bine, acum Chirtoacă nu-i. Şi brusc aflăm că circuitele decizionale în Primărie nu sunt chiar într-atât de simple, că majoritatea problemelor din municipiu în CMC îşi au originea... Nu, nu vreau să-i găsesc scuze inutile primarului. Dar eu întotdeauna am fost convins că CMC prea a stat în umbra lui Chirtoacă şi tare s-a mai simţit bine... E timpul să iasă la lumină!

ATENTAT LA PLAHOTNIUC Dosarul tentativei de omor a lui Plahotniuc a fost trimis în judecată. Orice se poate spune despre acest caz. Că ar fi fost adevărat, că nu ar fi fost... Atunci când sunt implicate figuri de acest calibru tentaţia este aproape la nivel de reflex să cauţi un complot. Dar în acelaşi timp, de ce nu am crede? Totuşi în baza acestui dosar Grigore Karamalak a fost dat în urmărire internaţională. Cu alte cuvinte, dosarul trebuia să fie destul de solid şi relativ credibil.

Cireşica de pe tort am s-o trimit în această săptămână studenţilor de la arhitectură. Ei i-au cerut decanului „civilizaţie”, să le fie amenajată o parcare pentru biciclete. Decanul n-a zis ba, dar le-a propus studenţilor să vină cu o propunere de proiect ceva pentru a-l realiza (la arhitectură chiar se impunea o asemenea abordare!). Ei bine, la data limită fixată de decan niciun proiect nu i-a fost înmânat! Decanul şi-a bătut joc de studenţi destul de ingenios: el a inaugurat un spaţiu pustiu! Cam aşa stăm noi la capitolul „civilizaţie”...

Pe la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut, Andropov (devenit la moartea lui Brejnev şi Prim-Secretar al PCUS) a încercat marea cu degetul cerând KGB-ului să facă o evaluare a economiei sovietice conform metodologiei occidentale şi mai nu s-a-necat în hăul care i s-a deschis în faţă... Până şi Japonia, o ţară insulară cam de vreo 45 de ori mai mică ca teritoriu, totalmente distrusă după al doilea război mondial, o depăşea... Atunci devenea conştient Politbiroul sovietic de prăpastia care-i despărţea de lumea care, conform teoriei, se afla demult în putrefacţie avansată. Ce-ar fi făcut Andropov nu vom mai şti căci el şi-a dat ortul popii nu mult după aceea (ori cui îşi mai dau acolo ortul ateiştii comunişti), apoi a urmat un scurt epizod Cernenco, după care „aparatul” a înţeles că e bâja cu adevăratelea şi l-a pus pe un tânăr (totul e relativ, căci avea 54 de ani deja), Gorbaciov, să apuce jăratic cu mânurile lui de ţăran din Stavropol.

„Tânărul” Prim Secretar al PCUS s-a apucat vârtos de treabă, intenţionând, printre altele, să le demonstreze şi cetăţenilor sovietici „schimbarea la faţă” a puterii. Dar atunci când a încumetat să coboare „în popor”, lucru nemaivăzut până la el, Mihail Sergheievici i-a descoperit la rându-i „faţa”... Vom omite, din simplă corectitudine politică, orice considerente sau descrieri ale chipului care i s-a arătat lui Gorby, dar vom constata că la doar două luni după încoronare, în mai 1985, tânărul ţar care nu se mai voia ţar, ci se visa Preşedinte, proclama legea prohibiţiei alcoolului, fapt ce i se poate eventual ierta unui Preşedinte, dar nu şi unui ţar... În treacăt fie spus, acest lucru i-a şi jucat festa mai târziu, căci atunci când ruşii îşi alegeau ţarul (nu Preşedintele) l-au ales pe un altul, mai puţin sfădit cu băutura.

Însă toate acestea aveau a se întâmpla ceva mai târziu, iar eu vă invit să mai rămânem puţin în acel epic an 1985, doar că am să vă iau frumuşel şi am să vă duc la 1145 de km de Kremlin, în una din provinciile imperiului, o republică sovietică socialistă care avea să devină peste 6 ani falnicul stat Republica Moldova. Mai mult decât atât, am să vă duc în provincia provinciei acelui imperiu, un sat ordinar de pe undeva din nordul republicii.

Era vară, era cald, numai bine să stai pe undeva pe malul unei ape, sau la umbra unei vii ori nuc bătrân cu un păhărel răcoros şi nişte salături din primele roşii din seră, şi cu brânză şi caş de oi la care tare mai merge câte-o coadă de ceapă şi-un usturoi tânăr, poate chiar şi un grătar ceva, de ce nu? Da, chiar ar fi fost potrivit un asemenea plan de acţiune: să stai la sfat cu partactivul, să pui la cale şi să dezbaţi treburile kolhozului în tihnă şi bună înţelegere.

Aşa se gândea brigadierul Ion Pavlovici în timp ce mergea cu „bobicul” colhozului spre selsovet. La ce i-ar fi trebuit preşedintelui să convoace o adunare în acest mod, într-atât de oficial? Iată, a trimis şi maşină după el... Oare ce i-o fi venit? Nu se putea discuta omeneşte, cum le era obişnuinţa? Oare nu cumva?... Oare nu i-a făcut careva vreo pacoste ceva şi acum preşedintele îl chema la covor să-l ia la scărmănat? Poate Afanisii Petrovici, zootehnicianul, i-ar fi săpat vreo groapă? Dar nu adulmecase nimic din partea aia... S-ar fi răsuflat, ar fi auzit el ceva de pe undeva... Avea şi oamenii săi bine plasaţi la pravlenie, unşi cu ce trebuie şi când trebuie anume pentru atâta treabă. Nimeni nu i-a zis nimic. Cu zootehnicianul Ion Pavlovici ducea o luptă dosită şi de lungă durată. Zootehnicianul era un venetic repartizat la muncă în colhozul lor, cu şcoală de partid făcută pe undeva prin Rusia şi asta îl plasa întotdeauna avantajos faţă de cei ai locului. Chiar dacă au trecut ani buni de când se instalase în sat, Ion Pavlovici nu-l avea la inimă şi încerca în fel şi chip şi în toate să-i „şteargă nasul”. De şi-a ridicat veneticul casă, brigadierul neapărat a ridicat una puţin mai arătoasă. De şi-a sădit zootehnicianul o mică livadă, Ion Pavlovici şi-a plantat una şi el, dar cu câţiva pomi mai mult. Şi-a pus Afanasii vie, cum să rămână Ion mai prejos? A sa era şi mai mare, cu soiuri alese, unele experimentale, direct de la institutul de cercetări aduse! Şi tot aşa cam la toate... Până şi iepuri şi-a luat brigadierul tot luându-se după venetic. Da, Afanasii Petrovici ar fi avut destule motive să-i poarte pică şi chiar să plămădească o răzbunare ceva, dar asta numai dacă ar şti... Dar de ştiut el nu avea de unde.

Astă iarnă Ion Pavlovici era la Chişinău la o rudă îndepărtată pe care a rugat-o să organizeze un chef de Anul Nou (la care brigadierul contribuise semnificativ cu merinde şi băutură) unde erau invitate câteva persoane importante. Un fel de adunătură din alea orăşeneşti la care se invitau „oameni necesari”. Tot zootehnicianul îi dăduse ideea. Avea Afanasii Petrovici o fiică pe care o învăţa la institut şi căra merinde din colhoz cu maşinile. Dar lasă că nici Ion Pavlovici nu era mai prejos: avea şi el copii, care mâine-poimâine trebuiau scoşi în lume şi intenţiona să găsească un mijloc de a prinde rădăcini prin capitală. N-ar fi rău să facă rost de un apartament, o cooperativă ceva... Pentru asta încărcase el Lada personală cu de toate şi venise...

Acolo, la acea petrecere, a pus Ion Pavlovici ochiul pe un jurnalist tinerel, care i-a părut vrăjmaş de şmecher şi isteţ. Venise la Chişinău şi aduse darurile nu pentru acest mărunţiş, dar era determinat să profite de cea mai mică ocazie ce i se va prezenta. Astfel planul i-a încolţit pe loc. Tânărul ziarist lucra la "Moldova Socialistă" şi pamfletele sale, mai ales în ultima vreme, se bucurau de un succes din ce în ce mai mare. Scria frumos, tăios, rupea carne vie, nu scria! Critica şi demasca apucături contrare eticii socialiste mai dihai decât gazeta Pravda... Unde se mai văzuse aşa ceva într-un ziar, fie el şi republican? Şi Ion Pavlovici se gândi să-l pocnească puţin pe Afanasii Petrovici.

Nu de alta, dar la Moscova se întâmplau lucruri bizare şi toţi înţelegeau că ceva se va schimba, fără a intui încă ce anume. Nu era exclus să-i ajungă caruselul ierarhic şi pe acei din satul lor. Dacă se eliberează locuri acolo sus, vor fi ridicaţi din ăştia de mai jos şi tot aşa până la temelie. Şi dacă preşedintele lor e ridicat la raion? Cine vine în locul lui? Ion Pavlovici jinduia în taină că nu va fi uitat, dar mai era Afanasii cu şcoala lui de partid...

Îl luase atunci la o ţigară la balcon pe tânărul ziarist şi dă-i cu laudele, că mde, citeşte şi el atent ce scrie acesta, îl urmăreşte în mod special, ce mai, doar de dragul pamfletelor sale cumpără „Moldova Socialistă”, că este total de acord cu politica Partidului, că lucrurile nu pot continua „pe vechi”, că ar cunoaşte şi el oameni sfădiţi cu „conştiinţa socialistă”, chiar printre colegii de la colhoz... Chiar ar dori să contribuie şi el cu ceva, ar putea povesti din cele uneltiri şi furtişaguri, numai de s-ar găsi o pană ascuţită să se apuce de astă treabă delicată... Tânărul ziarist a înţeles imediat ce se cerea de la el, aşa că au convenit să se întâlnească la acesta acasă şi să discute mai pe îndelete. În primăvară, poposea deci Ion Pavlovici din nou la Chişinău cu Lada încărcată: un mieluţ, o canistră cu vin şi pamfletistul nostru a născut un text de mai mare dragul în care doar prostul nu înţelegea că se vorbea de Afanasii Petrovici şi de cum învârtea el cu purceii de la complexul de porci. Mare scandal a fost atunci, dar cum în pamflet nu era niciun nume adus (avuse el, Ion Pavlovici, grijă de asta: nu de alta, dar la ferma de porci creşteau şi purceii lui, căci de ochii lumii brigadierul se înţelegea de minune cu zootehnicianul), nici cu pagubă mare nu s-a lăsat. Atâta doar că a trebuit brigadierul să dosească pe o vreme la el în beci, într-un congelator adus de la cantina şcolii, purceii sacrificaţi înainte de vreme, ai lui, dar şi ai zootehnicianului, atât cât să treacă vijelia. La „semnal” au reacţionat de la raion, a fost şi o comisie ca să numere porcii de la fermă. Bineînţeles că nu au găsit nimic (nici Afanasii Petrovici nu era un novice şi ştia cum să ungă unde trebuie ca să nu scârţâie) şi totul a rămas pe vechi. Dar Ion Pavlovici era satisfăcut: reputaţia rivalului său a avut de suferit, doar asta şi-a dorit-o.

Iată la ce se gândea Ion Pavlovici în timp ce bobicul îl ducea huruind spre selsovet. O întorcea şi pe-o parte, şi pe alta, nu, nu avea de unde să se răsufle nimic, totul era bătut în cuie şi securizat, dar parcă tot îi era în grijă... „Hai, bre, nu fi prost, îşi zicea. Poate că tocmai e invers şi te aşteaptă veşti bune. Poate că îl cheamă pe preşedinte la raion.” Cu aceste gânduri păşi Ion Pavlovici în cabinetul preşedintelui de colhoz.

• Bine ai venit, Ion Pavlovici, îi ieşi în întâmpinare preşedintele strângâdu-i neobişnuit de călduros mână. Ia loc, ia loc, te rog, avem nişte chestii importante de discutat, în comitet restrâns, după cum vezi...

Afanasii Petrovici era deja pe loc, ceea ce nu-i plăcu deloc brigadierului.

• Ieşti mai harnic, Afanasii, se făcu el a râde.
• Ei, abia de am intrat şi eu, eram la fermă cu maşina mea şi e mai aproape decât mahala noastră. M-a scos Gheorghii Ivanovici din şedinţă de acolo şi am venit imediat.
• D’apoi că nici eu nu-mi pierdeam vremea degeaba, Afanasii Petrovici! Că nu de pe cuptiori m-a sculat şoferul matale, Gheorghi Ivanovici. Îmi lipsesc nişte curele de transimisie pentru a repara combainul. Iar la garaj nu-s. Ne tot promit de la raion, dar cine ştie când vor trimite? S-a termina şi secerişul până ajung cele promise, iar grâul nu aşteaptă. Mâine-poimâine trebuie să scot tehnica pe deal şi ce mă fac? Bine că sunt eu strângător de felul meu şi nu arunc tot ce se „spisuie” de îndată. Iată, am dosit în sarai şi acum ne prind bine. Jumate de gospodărie îi în fierăraie de asta, mă alungă degrabă femeia din casă cu tot cu „scladul” meu... Le-am aruncat de vechi, dar ne vor servi de noi. Şi asta nu vede şi nu înţelege nimeni... L-aş vedea eu pe altul cum s-ar descurca în locul meu.
• Hai lăsaţi, tovarăşi, că nu de asta vam chemat. Avem chestii serioase de discutat.

Preşedintele a apăsat un buton pe comutatorul de la telefon:

• Lenuţo, eşti acolo? Fă-ne, te rog, câte un ceai şi adu-l cât mai repede.

Apoi, după o mică pauză, cât să i se preschimbe faţa în ceva umplut de extremă gravitate, se adresă celor doi:

• Nu am să umblu pe ici, pe dincolo, tovarăşi. Urmăriţi şi voi cu multă atenţie ştirile şi citiţi ziarele. Mari schimbări se aşteaptă. Partidul are nevoie de mobilizarea tuturor elementelor de sus şi până la celulele de la bază. Mai mult chiar, eu aş zice că anume de la noi, de la talpă, de la acei care sunt direct implicaţi în teren, în contact permanent cu poporul muncitor, se aşteaptă cel mai mult. Trebuie să facem faţă, tovarăşi, şi să răspundem după cum se cuvine. A venit ceasul nostru.

În acest moment, s-a auzit un ciocănit în uşă, după care ea s-a întredeschis şi a apărut căpuşorul bucălat şi mutriţa fardată a Lenuţei:

• Se poate, Gheorghii Ivanovici? Am adus ceaiul.

Fără a aştepta un răspuns, secretara tinerică a preşedintelui a intrat în birou, a pus platoul cu serviciul de ceai din faianţă de Gjeli, pe care îl scoatea doar de zile mari. Aplecată puţin înainte, spre preşedinte, care îi fixa libidinos sănii ce se întrezăreau din cămaşa descheiată adânc, Lenuţa îi lăsa pe ceilalţi doi să-i admire posteriorul, o privelişte care o avantaja la fel de bine. Turnă lent ceaiul în ceştile frumos încrustate cu o eleganţă suprafăcută, desfăcu un pachet cu biscuiţi de ovăz, preferaţii şefului, apoi se îndreptă, îi privi semeţ pe cei trei şi păşi încetişor spre ieşire. Tocurile ei răsunau pe parchet ca un metronom în mauzoleu...

Pauza era binevenită. Priveliştea, care în alte circumstanţe i-ar fi încântat pe cei doi, nu le-a făcut niciun efect de această dată. Ambii erau concentraţi, aşteptând cu nelinişte ce va urma.

• Serviţi, tovarăşi! E ceai de import, de Ceylon. Îl am de la un prieten de la Chişinău... Va trebui de acum încolo să ne obişnuim mai mult cu ceaiul. Iată ce vă chemam: Partidul, după cum ştiţi, a lansat o vastă campanie împotriva alcoolismului. Noi, acei care suntem reprezentanţii lui de pe loc, în teren, cum ar veni, trebuie să fim un exemplu. Avem nevoie de un plan de acţiune în acest domeniu. Aştept propunerile şi iniţiativele dumneavoastră, dragi tovarăşi.
• Gheorghi Ivanovici, zise Afanasii Petrovici, dar noi am implementat deja toate prevederile care ne-au venit. Chiar mai mult decât s-a cerut, aş zice: alcool la magazin nu se mai vinde deloc de la începutul lunii.
• Lasă, Afanasii Petrovici, ştii tu tare bine că asta nu schimbă nimic. Fii atent, eu am zis „campanie împotriva alcoolismului”, clar? Ce bea lumea la noi? Cumpără de la magazin? Pe dracu! Beau vin şi rachiu pe care tot ei îl fac, aşa-i?
• Dar mai mult ce să facem?, zise şi Ion Pavlovici. Colhozul nostru nu are vii. E drept că avem vinpunctul cela. Dar abia de câţiva ani l-am deschis, şi totul a fost coordonat la raion, chiar şi mai sus, la gosplan. Noi ce treabă avem? Vine poamă din tot raionul, noi doar o prelucrăm, facem materie primă vinicolă, cum îi zic ei, o dăm mai departe conform planului. Şi tot aşa.

Preşedintelui nu-i plăcură deloc reacţiile subalternilor. Deşi ştia să-şi păstreze calmul, începea să se roşească când se enerva şi asta îl dădea mereu de gol. Era conştient de acest lucru, iar asta îl enerva şi mai tare.

• Ascultaţi, noi abia de ieşim din daravera aia cu porcii. Până la urmă tot aflu eu ce a fost la mijloc. Îl sugrum cu mâinile mele pe acel de-a pârât! Cică scrisoare anonimă... Păi ce, suntem pe vremea lui Stalin să umblăm cu denunţurile? Ieşi, tovarăşe, în faţă! Zi ce ai de spus în faţa colectivului! Are dreptate Gorbaciov: trebuie să ne restructurăm, să ne democratizăm! Cu toţii am ieşit şifonaţi din pacostea ceea, iar faima colhozului s-a dus de râpă. Tovarăşii de la raion aşteaptă să ne reabilităm.

„Aham, iată care-i buba, se gândi Ion Pavlovici. Bine faci că te gândeşti la raion, tare bine faci. Tot la treuca ta te gândeşti, dar lasă că te ajutăm noi, te aburcăm dacă e nevoie, he, he! Dar de aflat ai să afli tu o brânză, că nu suntem făcuţi cu degetul.”

• Sunt necesare acţiuni energice, contra-iniţiative constructive din teren. „Vstrechnyi plan” cum ar veni. Hai, să va văd! Eu iată la ce mă gândesc: trebuie de urgenţă să deschidem la noi o secţie locală a „Organizaţiei obşteşti unionale a luptei pentru sobrietate”! Aia cu „trezvenicii”. Noi nu ne putem implica direct acolo, dar vom acorda tot sprijinul necesar. O punem preşedinte al secţiei săteşti pe Lenuţa. Chemăm lectori de la raion şi de la capitală şi facem un plan de lecţii publice la club cu discotecă, ca să vină lumea şi tineretul. Facem gazetă de perete, totul cum se cuvine. Îi punem pe colhoznici să se înscrie.
• Şi dacă nu vor veni?
• La Lenuţa vor vrea mulţi, ha-ha! Vă zic eu. Pentru ceilalţi, facem aşa: membrii vor avea automat 10 trudozile în plus. Iar pentru cei mai activi, le vom acorda zile libere pentru „lucru obştesc”. Are să meargă, veţi vedea. Mai departe, alte iniţiative?

Afansii Pavlovici reacţionă pe dată:

• Eu am nuntă la toamnă, precum ştiţi, Gheorghi Ivanovici. Îmi însor băiatul. Iată ce propun. Te ia băiatul de naş şi facem o nuntă de pomină, cum nu s-a mai văzut în raion. Fără alcool! Prima nuntă din colhoz în stil nou, cu preşedintele în capul mesei, la loc de cinste! Numai că nu prea mă ţin buzunarele de aşa ceva... Poate dacă contribuie colhozul... Chemăm şi presa. De la raion, desigur, dar mai cu seamă de la „Moldova Socialistă”. Lasă că mi-am făcut eu intrări pe acolo de când cu povestea veche... Să vezi cum vine chiar mucosul ăla de pamfletist şi scrie la gazetă, lăsaţi pe mine treaba asta. O fi el viteaz, dar tot are şefi care vor să mănânce gustoşel. Şi nici el nu-i uşă de biserică, am verificat eu. Critică el, dar purcelul de lapte nu l-a refuzat.
• E bun aşa! Îmi place tare ideea, Afanasii. Chemăm lăutari şi facem o nuntă tradiţională moldovenească, în duhul vremii! Dar la colhoz să nu te prea bagi, auzitu-m-ai?! să nu ni se scoată vorbe. Lasă că pune el, naşul, ce trebu'. Ha-ha! Dacă chiar nu ajunge, mai scriem câte ceva şi de la colhoz, dar pe bani, desigur. La preţ redus, conform preiscurantului, dar să nu poată să se lege nimeni de noi. Atâta grijă mai am: cum facem cu nuntaşii? Nu vor accepta ei nuntă fără rachiu şi vin nici în ruptul capului!
• Important e să nu fie nimic pe masă, tovarăş preşedinte, şi să nu se vadă careva cherchelit pe-acolo. Punem băieţi să-i păzească şi de cum îl văd pe careva mai ameţit, să-l ducă frumuşel cât mai departe. Iar pentru că să nu se usuce lumea de tot, îi trimitem câte unul-doi, organizat, că să nu bată la ochi, la Ion, prin fundul grădinilor, că e doar la două ogrăzi mai departe. Ce zici, Ioane? Primeşti nuntaşi? Ha-ha-ha!
• Oi primi, ce-am să fac? Că nu din al meu am să torn!, se făcu a râde brigadierul.

„Uuuu, pramatia, uite cum o ia. Dacă ceva, tot pe mine să cadă... Maladeţ, Afanasii! Şi încă şi nuntă pe banii colhozului vrea să facă... Carevasăzică, i-a dus şi el scriitoraşului de la „Moldova Socialistă” pomene. Oare nu s-a scăpat cu vorba ţâncanul ăla? Ajung la Chişinău şi-l apuc de beregată... Dar n-are cum... Dacă se dă de gol puştanul, cade şi el. Mai degrabă încearcă să sugă ţâţă de la două oi deodată! Acuma, treaba tot îi făcută şi parcă nu-i făcută rău. Ah, totuşi ce băiat bravo! Tânăr, dar ce combinaţii învârte! Cu aista ar trebui să mă aflu de bine, are să ajungă departe, mucosul...”, aşa se gândea Ion Pavlovici. Îi sfârâia mintea să vină şi el cu o propunere ceva, dar nu-i venea nimic pe limbă... Chestia cu jurnalistul îl încurca să se concentreze... Şi-apoi brusc îi veni aşa, o idee:

• Avem vinpunctul, tovarăş preşedinte, poate se poate face ceva cu el?
• Lăsaţi vinpunctul, sări cu vorba zootehnicianul şef, - acolo nu-i treaba noastră! Da, e la noi în colhoz, dar de sus a venit. Nu noi trebuie să decidem. Să nu ne iasă pe ochi mai târziu.
• Cum adică, nu noi?, se învioră Ion Pavlovici, centru-centru, dar pe banii noştri s-a făcut! Cât se poate, tovarăşi? Tot pe ghebul nostru să-şi facă cineva planul? Tot veneticul trebuie să decidă ce să facem noi aici pe loc? (Hai că o băgase şi pe asta, na!) Da’ de unde ştiu ei, acei din centru, cu ce trăim noi? Plan – dă-le! Dar când ajung eu să le cer curele pentru combain – la sfântu-aşteaptă?

Brigadierul o apuca razna rău... Înfocat peste măsură, îl lua gură pe dinainte. Dar tot îi convenea să ducă vorba în partea asta, căci orice-ar zice, dar avea el schemele lui cu fiarele şi tehnica. Pe lângă piesele scoase legal de la evidenţă, mai scotea el destule şi nou-nouţe. Pe care le schimba apoi prin colhozurile vecine pe ce mai putea avea nevoie. Cel mai simplu se făcea astfel: primea un lot ceva, şi din cele noi lua o parte şi le schimba cu din cele vechi, de acasă. Uneori le schimba direct pe tractor ori combain, în câmp. Nu era chiar mare rulajul său, dar câte n-a obţinut aşa? Iată, de exemplu, chiar săptămâna trecută a schimbat două pneuri noi-nouţe pe o maşină de asfalt la acei de la drumuri şi şi-a asfaltat ograda. Că aşa-i în ziua de azi: are acel care ştie să se-nvârtă.

• Da’ mai lasă-ne odată cu curelele tale, Ion Pavlovici! se făcu a se răsti preşedintele.

Mintea însă îi alerga înainte. Se putea scoate ceva foloase şi din vinpunct. Acum câţiva ani fusese chemat la raion la o adunare la care erau prezenţi şi tovarăşi de la minister şi de la planificare, de la Chişinău. I s-a prezentat un proiect al unui „punct de vinificaţie” care urma să fie instalat pe teritoriul colhozului său. Ei nu aveau vii, dar colhozurile vecine aveau destule şi, conform calculelor, amplasarea acelui punct de fabricare de materie primă vinicolă anume în acel loc era una optimală din punct de vedere logistic. Nu prea avea cum să refuze... Se făcu el a protesta, încercând să aducă vorba de bani, dar i s-au prezentat şi calcule care îi spuneau negru pe alb că colhozul îşi va recupera destul de repede cheltuielile şi va putea beneficia substanţial pe viitor de pe urma acestui punct. Aşa şi a rămas. Peste un an lucrările au început şi au fost finalizate neaşteptat de rapid. Erau nişte instalaţii destul de moderne şi preşedinteleui îi creştea inima de mândrie. Îşi făcuse şi o saună cu bazin acolo, pe teritoriu, cică "centru de recreaţie pentru muncitori". La tăiatul panglicii au venit tovarăşi de la raion, de la minister, de la televiziune, de la gazetă. E-he-he, ce banchet au făcut atunci! Vuiau dealurile dimprejur!

Conform planului, mai aveau încă a lucra câţiva ani până la recuperarea cheltuielilor, dar vremurile se schimbaseră... Acum, cu „lupta împotriva alcoolismului” cine ştie cum va mai fi? Unele colhozuri au şi început deja a scoate viile... Are să rămână cu buza umflată şi cu bortă în vistierie pe de-asupra. Iar de la raion tot pe dânsul are să cadă, că mdeh, nu-i sunt echilibrate conturile... Colhoz-milioner se cheamă... Aşa că, avea dreptate brigadierul ista, într-un fel.

• Iată cum facem cu vinpunctul: ascultaţi şi de aici să nu iasă, că va mântui pe-amândoi. Ion, găseşti nişte băieţi voinici şi de nădejde de la brigadă, ştiu că ai, să nu crezi că nu ştiu ce se face pe la voi, şi le spui următoarele: se înscriu la club la Lenuţa. Se duc la câteva şedinţe, la o lecţie-două. După asta să se facă a se indigna peste măsură de starea lucrurilor şi de beţia care bântuie în sat. Tu, Afanasii, ai femei la ferma de vaci. Bagi zvonuri precum că se fură vin cu canistrele de la vinpunct şi se vinde în sat, de li se îmbată bărbaţii. De asta mă ocup eu: acolo a mai rămas jumate de cisternă, rezervele noastre „strategice”. Pun eu câţiva băieţi să împrăştie vreo sută-două de litri prin sat. Pentru două-trei zile de beţie generală garantat ajunge. Apoi băieţii tăi, Ion, să se ducă organizat acolo şi să facă zarvă. Câteva muieruşte de la fermă mai guralive tot ar putea să meargă, auzi Afanasie? Un fel de răscoală. Proletarii indignaţi împotriva beţiei, cum ar veni. Pot chiar să strice câte ceva. Acolo sunt nişte ţevi din sticlă, când au să intre pe teritoriu să cate pe sus. Sunt peste tot. Curge mustul şi vinul prin ele, când e la cules. Pe astea să le strice. Dacă mai strică câte-o fereastră-două, un acoperiş acolo ceva, tot nu-i mare pagubă. Numai bagă de seamă: de baie şi de cisterne să nu se atingă nici în ruptul capului!
• Dar, Gheorghi Ivanovici, am băgat bani în vinpunct, au să ne mănânce de la raion, am să dăm de belea, vă zic eu.
• Asta las-o pe mine, Afanasii Petrovici. Pun pariu, hai, te prinzi? O ladă de şampanie că nu zice nici cârc nimeni, a? Taci, ai? Ştii că am dreptate... Vremurile, tovarăşi! Se schimbă vremurile. Voi în baliga şi solidolul vostru nu mai simţiţi nimic. Trebuie să fiţi cu nasul în vânt, tovarăşi, nu în propriii papuci...

Zootehnicianul şi brigadierul erau uluiţi. Niciunul din ei nu se aştepta şi nici nu era pregătit pentru aşa ceva. Aveau nevoie de răgaz pentru a digera. La multe se pricepeau, pe multe le învârteau, unele împreună, pe altele fiecare în parte, dar simţeau că li se cere să treacă peste o limită pe care nu încumetaseră nici s-o întrevadă. Saltul era prea mare... În acelaşi timp, planul preşedintelui li se părea aproape perfect. Ambii îl priveau înmărmuriţi de frică şi admiraţie... Şi Gheorghii Ivanovici continuă:

• Aşa, mai departe: ascultaţi atent aici, că vine cel mai important: când se vor încinge spiritele mai tare, debarcăm noi la faţa locului. Mai luăm vreo doi activişti tinerei de la comsomol, dar să venim pe rând. Cam toţi odată, dar câte unul. Fiţi atenţi la detalii: e important. Intrăm deci şi facem pace, calmăm spiritele cum ar veni. Ascultăm păsul poporului şi tranşăm energic şi ferm chiar acolo, pe loc. Renaştem democraţia sovietelor de la început, ha-ha-ha! Comuniştii sunt alături de popor, ascultă năzuinţele poporului muncitor! Ah, ce frumos! Da, n-ar strica să vină şi de la gazetă careva, măcar de la raion să fie. De la Chişinău ar fi dubios... Dar de la centrul raional le trebuie cam un sfert de ora că să ajungă cu maşina. Dacă ne mocoşim bine cu răscoala şi anunţăm pe cine trebuie la timp, taman reuşesc. Ar fi bine să ajungă înaintea noastră acolo. Ei cum? Acum ce-mi ziceţi?
• Genial! Exclamă aproape fără să vrea Ion Pavlovici... Eşti o minte luminoasă, Gheorghii Ivanovici. Nu degeaba ne eşti preşedinte...
• Şi niciun ştab nu va îndrăzni să zică ceva... Nu mergi împotriva doctrinei partidului!, adăugă Afanasii Petroivici. Bravo! Cutia de şampanie e din partea mea, fără pariu, fără nimic, ha-ha-ha! Dar staţi oleacă, ce le propunem în loc? Cu ce venim?
• M-am gândit eu şi la asta: propunem să instalăm în locul vinpunctului un cuptor de uscat fructe! Livadă de prune avem chiar noi în colhoz. Şi nu mai depindem de vecini. Am auzit că tare sunt întrebate în Siberia. Am eu un tovarăş bun la Krasnoïarsk care demult mă întreabă. Ne ajută el de la început, apoi găsim şi alte posibilităţi. Sunt sigur că e mijloc de chilipir. Nu mai rău decât cu vinul. Chiar mai bine, să vedeţi că mult mai bine!
• Dar bani de unde pentru uscătorie?
• Bani? Găsim noi bani, tot raionul o să ni-i dea, ia să vedeţi. Dacă merge totul aşa precum plănuim, vom fi pe loc de frunte în raion! Ce raion? Pe republică, tovarăşi!

Aici preşedintele simţi că prea se avântă. Frumoasă barza din cer, dar mai era până atunci. Deveni brusc serios şi grav ca la început.

• Deci cu asta ne-am lămurit. Discutăm detaliile mai târziu. Tu, Ion, să te gândeşti bine pe cine poţi să te bizui sută la sută. Ar fi bine să-i ai cu ceva la mână pe fiecare din câţi îi vei alege. Iar eu am să pun pe roate organizaţia aia de „trezvenici” cu Lenuţa pentru început. Cu asta ne-am lămurit. Mai departe! Alte propuneri?

Ceilalţi doi se priviră nedumeriţi. Cum? Mai era nevoie de ceva?

• Dap’ nu-i de ajuns, Gheorghi Ivanovici? întrebă brigadierul. Noi şi-aşa parcă supra-împlinim planul la acest capitol. Vom ajunge că nu vom face decât asta. Dar mai avem de lucru la colhoz. Că celelalte planuri nu ni le taie nimeni.
• Tu, Ion Pavlovici, citeşte aici atent, îi răspunse supărat preşedintele, şi-i întinse gazeta „Pravda”, - citeşte ce scrie aici!

În textul ukazului de pe masă erau mai multe locuri încercuite cu stiloul, iar preşedintele îi arătă cu degetul unul din pasaje: „29. Самогон и другие крепкие спиртные напитки домашней выработки, аппараты для их выработки органами внутренних дел (милицией) изымаются у лиц, совершивших правонарушения, предусмотренные настоящим Указом, и после рассмотрения дела уничтожаются.”

• Ai citit atent? Acum uite şi-aici, zise şi-i mai întinse un alt ziar.

În ziar erau evidenţiate următoarele: „Партийным организациям предложено ужесточить спрос с членов партии, и прежде всего с руководящих работников, злоупотребляющих алкоголем, не пресекающих фактов пьянства, уклоняющихся от непосредственного участия в борьбе с этим злом. Партийных, советских, хозяйственных, профсоюзных и комсомольских руководителей, имеющих пристрастие к спиртным напиткам, допускающих устройство выпивок, необходимо освобождать от занимаемых должностей, а коммунистов привлекать за это и к строгой партийной ответственности, вплоть до исключения из рядов КПСС.”

• Acuma ce zici, Ion Pavlovici? E mai clar? Afanasii Petrovici, dar dumitale de ce taci? Scrie clar: „ужесточить спрос с членов партии, и прежде всего с руководящих работников”! Dacă îl apucă pe careva de mai sus iar mâncărimea într-un loc, cine are să păţească? Ăia de la raion? Ăia de la Chişinău? Pe dracu!... Tot mie îmi zboară capul! Iar eu vă zic: nu am de gând să cad singur. Mai degrabă vă nicitojesc pe voi doi! Eu răspund de colhozul ista, m-aţi înţeles? Eu şi nimeni altul! Şi cum am să zic eu – aşa va fi! Clar?! Cine nu-i cu mine e împotriva mea! Clar?!

Preşedintele trântise cu pumnul în masă de au sărit ceştile cu ceai în sus. Era supărat de-a binelea. S-a ridicat şi s-a apropiat de geam. În birou se auzeau doar cum aleargă electronii prin firele electrice. Gheorghi Ivanovici ştia că nu va urma nicio reacţie. Avea doar nevoie de ceva timp ca să-şi revină şi să zică ceva, căci nici pe el nu-l ducea mintea ce se mai poate de făcut. Bine, sectoristul va umbla şi va strânge câteva aparate de făcut rachiu, dar asta-i treaba şi gloria miliţiei, nu a lui. Ah, ce noroc avea colhozul vecin! Ei aveau vie şi activul de acolo imediat a şi decis să fie scoasă. Au şi început a o scoate. Puteau şi să n-o scoată, căci nu era nimic despre asta în ucaz, dar iniţiativa cu certitudine va fi observată la raion... Ei vie nu aveau. În sat lumea făcea vin, dar era pe parcelele personale. Stai puţin, iată asta deja e o idee! Un zâmbet maliţios i s-a iscat preşedintelui de colhoz pe faţă, dar l-a înfundat imediat. S-a întors brusc către zootehnician şi brigadier:

• Aşa, colhozul vecin a început a scoate via. Noi de ce stăm?
• Păi, Gheorghii Ivanovici, parcă am zis deja, noi nu avem vie în colhoz. Ne-am înţeles că distrugem vinpunctul, încercă o replică Afanasii Petrovici...
• Nu avem, zici? Dar de unde bea lumea vin? Din pod? şi se uită semnificativ la Ion Pavlovici...

Brigadierul înţelese imediat... Via! Se atenta la via lui! Mândria lui nemăsurată! Dar ce vin făcea el! Era faimos vinul lui Ion Pavlovici. Veneau la el din toate colţurile republicii după vin! E-he câte uşi i s-au deschis de dragul acestui vin!

• Dar eu nu vând, tovarăşi! E pe terenul meu! Gospodărie personală! Gheorghii Ivanovici, fii om, că şi pentru colhoz mă zbat, nu doar pentru mine! Ştii cât vin am dus eu, de pe viişoara mea, ca să ni se repartizeze tractoarele din anul trecut?! Afanasii Petrovici, şi tu ai vie, ce dracu?
• Gata! Ajunge! Strigă din nou preşedintele. Via ta, Ion, e mult mai mare! E cea mai mare vie din sat. Şi nu uita că o parte din ea se întinde pe un teren constructibil. Poţi tu să-l scrii pe fiică, pe nepot, măcar şi pe mă-ta, dar casă n-ai ridicat acolo. Şi aş putea oricând să ţi-l iau înapoi! Ştii câţi cer loc de casă la voi în mahală? Iată ce vă zic eu: tu, Ioane, să scoţi cel puţin o treime din via ta. Iar tu, Afanasii, un sfert. Raportaţi executarea peste trei săptămâni. De ordonat oficial nu pot, dar dacă nu executaţi, aveţi treabă cu mine. Aplic eu hotărârea Partidului, să nu aveţi dubii! La revedere, tovarăşi!
• Gheorghii Ivanovici, hai să lăsăm pe la toamnă, după strânsul poamei, împart cu tine, Gheorgii Ivanovici, ce zici?
• Trei săptămâni! Nicio zi mai mult! Adunarea a luat sfârşit, tovarăşi. La treabă!

Preşedintele se întoarse la locul său, apăsase comutatorul de la telefon: „”Lenuţo, petrece-i, te rog, pe tovarăşi, ei pleacă. Apoi să vii la mine în birou, avem chestii de discutat.” Uşa cabinetului se deschise tot atunci şi tovarăşii s-au îndreptat spre ieşire, trecând pe lângă secretara care-i petrecea radios în picioare. Ion Pavlovici, se opri pe o clipă: „Lenuţo, pot să sun de la tine? Eu cu treabă, local.”

• Desigur, Ion Pavlovici, dar nu mult, că aşteptăm un telefon important de la raion.
• Eu repede, nu te teme. Afanasii, mă aştepţi un minut, te rog? Mergem împreună, bine?

Uşa spre cabinetul preşedintelui colhozului nu era închisă, dar asta nu părea să-l jeneze pe brigadier.

• Alo, Iura, tu eşti? Aici Ion Pavlovici, de la pravlenie sun. Uite care-i treaba: mâine dimineaţă, înainte de zece, să-mi fie buldozerul ăla mare la mine. Nu la poartă, în capătul celălalt, dinspre vie. ... Îl încarci frumuşel pe treiler şi îl aduci! ... Cum stricat?! Nu mă interesează! Faceţi ce ştiţi, dar mâine dimineaţa să-mi fie buldozerul lângă gard gata de lucru! ... Nu vreau să aud nimic! Execuţi, ori ai de furcă cu mine! strigă brigadierul şi puse receptorul.

Apoi aruncă o cătătură trufaşă spre uşa cabinetului, încă deschisă, şi ieşi, trântind uşa antecamerii în urma lui. Zootehnicianul îl aştepta pe coridor.

• Mulţumesc că mai aşteptat, Afanasii Petrovici. Ce faci acum? Acasă? La lucru?
• Acasă... Mă duc s-o bucur pe nevastă. Ea atâta şi-aşteaptă, să-i spun că scot via.
• Mda. Glumim noi, dar iaca n-ai încotro... Câtă muncă, câtă muncă călcăm în picioare!.. Am stat astă primăvară nopţi întregi să afum via să nu îngheţe... Mai bine-o lăsam să se prăpădească la naiba. Şi parcă numai astă primăvară? Câtă alergătură s-o văd în picioare, ani buni până a dat roadă... Sunt soiuri alese, Afanasii! Vin doctori în ştiinţă la mine să vadă cum creşte! Şi acum – cu buldozerul?... Are să mă bage în mormânt preşedintele ista al nostru... Ai zis că eşti cu maşina ta, mă iei şi pe mine până acasă? Că de adus m-a adus, dar de dus – a uitat... Ori poate n-a uitat...
• Hai, Ion Pavlovici, că doar nu te duc în spate.

În Niva zootehnicianului cei doi au pastrat o bună bucată de drum tăcerea... Fiecare cu ale sale gânduri. Dar, când nu mai rămăsese mult până a ajunge la ei în mahală, Ion Pavlovici, se adresă şoferului:

• Auzi, Afanasii? Preşedintele nostru pare că tare vrea la raion. Eu zic să-l ajutăm. Rău în asta nu văd. Vom avea omul nostru acolo, sus. Poate n-a uita de noi? Iar aici te alegem pe tine. Eşti cu şcoală bună, anchetă ireproşabilă... Principalul să-ţi susţină Gheorghii Ivanovici candidatura, căci aici pe loc noi le aranjăm cum trebuie. Iar dacă se bagă careva de la raion, noi le băgăm în faţă chestia asta cu iniţiativa de pe loc, cu sovetele locale, mai pe scurt, folosim şi noi gazeta „Pravda” aşa cum ne convine... Nu vor îndrăzni să zică ceva. Principalul e Gheorghii Ivanovici. Dacă zice şi el „da” nu va îndrăzni nimeni să i se opună. Dar trebuie făcut repede, cât nu s-au dumirit ei acolo sus ce şi cum...
• Ion Pavlovici, mie mi-i bine şi aşa. Dacă mă cheamă Partidul, execut, dar să ştii că nu râvnesc la funcţii.
• Te cheamă, te cheamă, Afanasii. N-auzi cum strigă? Nu tot noi suntem Partidul?
• Ei vor acum oameni tineri, energici, nu de alde mine. Eu mai am trei ani până la pensie.
• Şi ce dacă? Trei ani ai să ne fii preşedinte. Apoi mai vedem: te petrecem în erou al muncii socialiste cu onoruri, gândeşte-te bine.
• Nu ştiu, Ion, nu ştiu. Vom mai vedea.

Maşina tocmai ajunsese în poarta brigadierului. Ion aşteptă puţin să se domolească colbul, apoi a deschis uşa şi a ieşit afară. Nu aştepta răspuns. Oricum până la urmă avea să iasă pe a lui. Important era să-l mişte din locul râvnit pe Gheorghii Ivanovici.

• Hai, vecine, ne vedem mâine! Mulţumesc că m-ai adus acasă.
• Rămâi sănătos, Ioane! Da’ cu via să nu-ţi faci sânge rău. Trece el şi asta. Vom sădi una şi mai frumoasă, ai să vezi!

XXX

A doua zi dimineaţa un KrAZ enorm cu un treiler se oprea în marginea ogrăzii. Doi mecanizatori se chinuiau să fixeze rampele grele pe care urma să coboare un buldozer ruginit binişor.

Ion Pavlovici, împreună cu alţi doi mahalagii, era şi el acolo: ei scoteau câteva porţiuni din gardul de plasă metalică pentru a face loc buldozerului să intre... Încet cu încet scena începea să adune spectatori. O grămăjoară de copii şi câteva babe erau deja pe loc, dar lume se tot apropia. Zvonul se răspândise cu o iuţeală nemaivăzută prin mahală. Ce mahală? Tot satul ştia deja că comunistul Ion Pavlovici urma să-şi scoată via conform ucazului de la Moscova! Nu se trecuse fără aportul Lenuţei, pe semne, dar nici brigadierul nu avea nimic împotrivă: dacă tot scoate via, măcar cu folos să fie! Să-i meargă fala cât mai departe, până la raion, dacă se poate! Să ştie ei de ce e capabil un comunist adevărat! Că na!: a scoate via colhozului e una, dar ia să-i vedem, câţi o vor tăia pe a lor?

Cu un huruit îngrozitor, învăluit de norul negru de fum pe care-l scotea, buldozerul a coborât încetişor de pe treiler şi s-a îndreptat spre deschiderea făcută în gard. Ion Pavloci a început a striga şi a da din mâini alături. Cum tractoristul nu-l auzea, a făcut un salt înainte şi s-a postat în faţa agregatului care a stat în loc. A oprit şi motorul.

Din cabină a sărit jos tractoristul, enervat peste măsură:

• Tovarăş brigadiri, ce-ai înnebunit?! Un’ te bagi sub lopată?! Vrei să mă bagi la puşcărie?! Cu marşi l-am zăvodit adineaori... Dacă nu-l mai pornim?
• Jios! Cobori jios tot amu! Nimeni în afară de mine să nu-mi intre în ogradă! Eu cu mâna mea am s-o tai! Să nu puneţi mâna! Nu permit! Nimeni să nu pună mâna pe via mea!

Brigadierul intrase într-o stare de excitare şi exaltare în care nu-l mai văzură nimeni demult... Urcă singur în cabină...

• Hai, porniţi motorul odată!

După ceva mocoşeală şi câteva încercări vane buldozerul a început din nou a hurui şi a scoate fum... Ion Petrovici a împins manivela şi monstrul de fier s-a îndreptat spre primul rând de viţă de vie... Din cauza prafului şi a fumului figura brigadierului nu se vedea chiar desluşit din drum de unde câteva zeci de persoane îl urmăreau în linişte, dar mai târziu oamenii care au fost acolo se jurau că Ion plângea în hohote... Buldozerul avansa sugrumând metodic tufă după tufă, iar lui Ion îi curgeau lacrimile puhoi...

Complicate vremuri am ajuns... Mai ales pentru acei de alde mine, care încearcă să scrie despre Repubica Moldova. Complicate, căci încerci să scoți măcar câte ceva rațional și mintios din toate câte se întâmplă și nu prea ai cum...

Noroc de cultură:

EUGEN DOGA Maestrul Eugen Doga a avut un concert aniversar pe 1 octombrie la Teatrul de Vară din Parcul Valea Morilor din capitală. Cu câteva săptămâni în urmă a avut un altul - la Soroca. Chiar dacă ar face o singură apariție pe an, ar trebui să-i fim recunoscători. Chiar și fără apariții... Să ne fii sănătos, Maestre!.. Și să fim și noi măcar puțin vrednici...

FILIT: FEEL IT! La Iași, târgul ăla până unde merg moldovenii „la mall”, se ține în aceste zile un festival internațional de literatură și traducere. Este un eveniment cu adevărat important pentru cultura noastră. Și dacă ajunge lumea „la mall”, n-ar strica să ajungă și la FILIT. Dar mă tem că publicul-țintă nu-i același... Iar acei care nu merg „la mall” nu prea au cum ajunge la FILIT... Paradoxurile timpului...

AM UMPLUT EUROPA CU PRUNE Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat! Moldova a umplut Europa cu perje! Exagerez desigur. Dar faptul că am umplut cota acordată e totuși ceva! Poate Dodon să zică ce n-ar zice, dar omul, când are libertatea să vândă unde vrea el și nu i se impun circuite controlate (oare nu tot de dodoni?) vinde unde i se plătește mai mult și mai bine, nu caută cai verzi prin Siberii. Restul e demagogie...

CREŞTEM CU ÎNCETIŞORUL Reprezentanța Băncii Mondiale în Republica Moldova prognozează pentru anul 2017 o creștere economică de 3,5 la sută, pentru 2018-de 3,8% și de 3,6% pentru 2019. E bine? e rău? În România e peste 5%. Fiecare cu stabilitatea lui... Noi cu a noastră stăm bine, nu ne trebuie nouă stabilitatea lor!

Acum să trecem în revistă şi cele mai obişnuite, adică nebune:

ALIANŢA ANTI-REFERENDUM Unul câte unul mai toate partidele așa zise „pro-europene” au făcut declarații chemându-și galeriile să nu participe la referendumul împotriva Primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Mintea țăranului cea de pe urmă... Așa și-ți vine a-i lua la palme pe unii. Această scamatorie ne va costa 8,9 milioane lei, bani publici, echivalentul a 1780 de salarii a câte 5000 de lei fiecare (asta ca să înțelegeți ce înseamnă cu adevărat acești bani, aruncați pe vânt). Vă întreb (retoric, desigur): de-a cui nevoie a fost tot tam-tam-ul cu Chirtoacă? Și încă ceva: ideea referendumului nu de la socialiști a venit. Erau alți „activişti” care umblau cu colectarea iscăliturilor...

CROATA DARIA ASLAMOVA A luat sfârșit scandalul cu ostașul frontului informațional (că doar nu pot să-i zic „jurnalistă”!) putinist, Daria Aslamova. Tipa a încercat să pătrundă în țară cu un pașaport croat, mințind asupra scopurilor vizitei. Eu zic că a scăpat ușor. Iar săptămâna trecută Aslamova poza deja înfășurată în steagul Cataloniei alături de adepții referendumului de acolo. Vai, iarăși referendum! Hmmm. Poveștile astea cu referendumuri mă fac să ajung la o decizie: cine îl mai aud cu „referendum” pierde automat 90% din creditul de inteligență pe care i-l acord. (Mi-)Am zis!

ALIANŢA POST 2018: CANDY VS SANDY Dacă ar exista un paradis al prostiei, cu certitudine că Chișinăul i-ar fi capitala... Eu nu am fost, nu sunt și nici nu există vreo șansă să fiu un alegător al PAS-ului și nici al PD-ului. Dar acel circ pe care l-au organizat exponenții acestor două partide în săptămâna care a trecut mă irită la maximum, fiindcă lovește în electoratul pro-european din care fac parte. A început cu o serie de declarații mega tâmpite despre eventuale coaliții post 2018... PD-ul o troll-eşte pe Sandu cum vor ei, iar ea se prinde de fiecare dată. Ce treabă avea ea să le răspundă referitor la coaliție? Totul a culminat cu acel bâlci stratosferic nu știu din ce cauză numit „dezbatere televizată”... O săptămână calamitoasă pentru Maia Sandu... Să știți că nu mă bucură. Adversarii mei sunt în altă parte. De-ar înțelege și PAS acest lucru...

LAUNDROMATUL LUI ABLYAZOV Și azerii își au laundromatul lor! Aproape ca acel al moldovenilor... Unul din protagoniștii laundromatului azer a fost un oarecare Ablyazov. O poză a circulat destul de intens în această săptămână cu „domnul” respectiv și cu fețe alese de pe la noi, dar, din păcate, așa și nu am auzit explicații cât de cât credibile din partea celor vizați...

TIRASPOLUL INTERZICE DESCHIDE.MD  Săptămâna trecută unul din cei mai importanți provideri de internet din Transnistria a blocat situl pe care apar și cele pe care le citiți acum. Dacă credeți cumva că de vină ar fi poziția românofilă sau pro-europeană a platformei, greșiți. Pur și simplu, deschide.md a relatat cum nora (un fel de bimbo „glamour”) unui șef de acolo, deputat al așa-numitului „Soviet Suprem” a omorât o persoană cu mașina. Iar asta nu poate fi lăsat să treacă. Asta nu ţi-e România şi Unirea...

Cam atât... Va rog de mă iertati, încă o dată, pentru iregularitatea cu care v-am tratat ultimul timp. E greu, e foarte greu să scrii despre Republica Moldova...

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o trimit direct Circului de la Chișinău. Încă nu e o metaforă. Cică elemente importante din basorelieful de pe clădirea Circului Național au fost furate. Fiindcă au fost din bronz masiv. Iar acest lucru este deja o metaforă... Cât Moldova de mare...

„Pour les jeunes nazis, l’expérience de l’échec fut encore plus apocalyptique, puisq’on leur avait inculqué non seulement le patriotisme mais une croyance à la supériorité allemande tant physique que mentale. Plus tard dirigeant communiste est-allemand, Hans Modrow avait à peu près le même âge que Konwicki en 1946 et était tout aussi désorienté. Membre loyal des Jeunesses hitlériennes, il avait rejoint Volkssturm, les « milices du peuple » qui opposèrent une ultime résistance à l’Armée rouge dans les derniers jours de la guerre. A l’époque il bouillait d’une haine intense des bolcheviks, qu’il tenait pour des sous-hommes, physiquement et moralement inférieurs aux Allemands*.”,

Anne Applebaum, „Rideau de fer. L’Europe de l’Est écrasée, 1944-1956” ((titlu original: „Iron Curtain. The Crushing of Eastern Europe, 1944-1956”) Gallimard, 2015, p.76)

Urmăresc cu destulă stupoare și regret un fel de dezbatere virtuală, care a existat întotdeauna, dar care, din varii motive, se mai intensifică din când în când… Iată că și acum asistăm în spațiul mediatic la o recrudescență a acestei vechi discuții, fapt pe care îl salut și care îl consider pozitiv. Discuția este despre memoria noastră colectivă şi componentele ei, dacă poate fi folosită această sintagmă în raport cu memoria. A apărut în presă și o expresie pe care mai puțin am întâlnit-o anterior: „Şi Siberia, și Holocaustul”. Îmi place. Simplist, lapidar, cu iz de slogan ideologic, dar în ziua de azi sloganele sunt cele care funcționează... Stupoarea și regretul vine de la altceva… Se pare că unii care se declară adepții sloganului „Şi Siberia, și Holocaustul” nu realizează că, abordând stângaci şi fără precauţie acest subiect, contribuie, de facto, cu multă pasiune la înrădăcinarea celuilalt: „Fie Siberia, fie Holocaustul”...

Nu este un subiect pe lângă care pot trece cu indiferență... De-a lungul anilor tot am scris despre trecut și despre repercusiunile lui asupra noastră. Iată aici doar două exemple: „Memorie şi idoli” (27 august 2014), sau „9 Mai” (al lor) şi durerea de cap (a noastră)” (29 martie 2014)...

Mai ziceam pe undeva şi asta: „Poate, dacă ar fi să înţelegem mecanismele care au făcut posibile atunci ororile acelui război, am avea o şansă să evităm confruntări şi ostilităţi acum şi aici?”

Am fost și rămân convins în continuare: numai un popor care își cunoaște foarte bine trecutul, îl înțelege și și-l asumă fără omiteri sau paranteze, poate sta bine pe picioare, poate rezista împotriva oricărei încercări de manipulare din exterior și avansa cu siguranță înainte. Apropo, vectorul acestei mișcări este în mare parte determinat și de ceea ce rămâne în „memoria colectivă”...

Nu voi descoperi un mare adevăr dacă voi zice că Republica Moldova a devenit astăzi teatrul unei confruntări mai fierbinți ca niciodată între Est și Vest. Bătălia se duce mai degrabă pentru Ucraina, unde chiar se moare cu zecile de mii, iar în acest context Republica Moldova (re)devine extrem de „interesantă” pentru toată lumea mare și (ne)bună. Și anume în acest context lupta pentru „memoria colectivă” apare drept o componentă importantă căci ea este un suport fundamental pentru manipulări propagandistice...

În linii mari, propaganda putinistă a preluat și accentuat „postulatele” sovietice: glorificarea „Marelui Război Pentru Apărarea Patriei”, diabolizarea „naţionalismului” care este echivalat cu „fascismul”, „capitalismul putred” imperialist care vrea să distrugă Rusia-mamă, la care s-au adăugat câteva elemente mai noi, deseori în conflict direct cu acele de imediat mai sus: un naționalism agresiv pan-slavist în care biserica joacă un rol central, ei revenindu-i rolul de a „spiritualiza și sacraliza” tot discursul...

De cealaltă parte, naționaliștii vin cu idei practic simetrice: diabolizarea „bolşevismului” și a tot ce e „sovietic” sau „comunist”, o biserică creștină „adevărată”, fără KGB-iști, glorificarea mișcării legionare cu accentul pe rezistența antisovietică, Ion Antonescu – erou național care a salvat viețile evreilor, ş.a.m.d.

Ambele viziuni sunt într-atât de aproape încât poți să te întrebi legitim dacă nu sug lapte de la aceeași mamă... Cert este, însă, că ambele viziuni sunt profund anti-europene. Iar adepții lor nici nu-și mai ascund anti-europenismul... Este deja bine cunoscut faptul că Kremlinul a subvenționat și încurajat orice mișcare eurosceptică și dezintegratoare: de la extrema stângă până la extrema dreaptă și nu fără un anumit succes...

Ambele tabere se bazează pe bucăți de „adevăruri” incontestabile și fâlfâie cu pagini ale istoriei aidoma paloșelor multiplicând și aprofundând „studiile de caz”. Cazuri care le convin, bineînțeles. Miza este mare, dar nu are nimic în comun cu trecutul, ceea ce pe mine personal mă indignează și mă îngrozește.

Din lipsă de spaţiu voi trece sumar în revistă doar câteva exemple:

Cazul „evreului bolşevic”:

Partea de adevăr: din rândurile revoluţionarilor de la „început de cale” într-adevar făceau parte mulţi evrei. Dar este și firesc. Rusia țaristă (apropo, putiniștii joacă intens și această „carte”, acea a măreției Imperiului Rus de până la putch-ul din 1917) a fost unul din cele mai antisemite state. Evreii erau marginalizați și împinși spre periferii (căutați ce înseamnă „zona osedlosti”, de exemplu), lor li se interziceau accesul la educație, la funcții și la exersarea numeroaselor meserii... Fără a mai pomeni despre pogromurile care au avut loc la început de secol, inclusiv la Chișinău, instigate de către naționaliștii pan-slaviști ruși (ah, câtă similitudine cu acei de astăzi!..) și sprijinite de către centru. Pan-slaviştii se bucurau de un sprijin direct din partea membrilor familiei regale de la St.-Petersburg... Acest naţionalism expansionist a fost, printre altele, una din cauzele majore ale celui dintâi război mondial... În aceste condiții, îmi pare firesc ca un număr important de evrei să se răzvrătească, să devină parte a celor mai extremiste mișcări posibile anti-țariste ale epocii.

Nu mai puțin adevărat este însă și faptul că Stalin, ajuns la putere, a început chiar el a „curăţa rândurile”, iar epurările în rândurile bolșevicilor de la „început de cale” aveau o vădită tentă antisemită. Procesul împotriva medicilor este doar un exemplu. Discursul împotriva „cosmopolitismului” – un altul. Însă, ca de obicei la sovietici, totul era o codificare: astfel omul de rând înțelegea imediat ce i se spunea: „cosmopolit=evreu”. Regimul nu era, oficial, împotriva niciunei etnii, ci împotriva "cosmopolitismului". Dar cine erau cosmopoliții? Evreii, bineînțeles! Mai târziu deja, în epoca socialismului de catifea, discursul antisemit era susținut și de o altă expresie: „sionismul militarist”... Ipocrizia tradițională funcţiona puțin altfel: oficial îndreptat împotriva Israelului, el menținea și hrănea în rândurile populației aceleași sentimente...

Este curios și un mic epizod din corespondența (într-atât de prietenească!) dintre Hitler și Stalin: Hitler i-a propus lui Stalin să-i trimită evreii săi. Stalin a răspuns sec: „Nu, mulțumesc. Noi cu ai noștri nu știm ce să facem”. După cum vedem, tradiția antisemită a fost preluată și menținută de-a lungul anilor de către URSS, numai că acest lucru este deseori „uitat” de acei care luptă pentru adevărul adevărat istoric.

Cazul „legionarului anti-comunist”

Partea de adevăr: Legionarii chiar au fost anticomunişti! În ultimul timp apar din ce în ce mai multe încercări de a „spăla legionarismul de păcate”, uitând partea „fascistă” și focusând atenția publicului asupra luptei lor cu bolșevicii și comunismul. Mișcarea legionară este, pe bună dreptate, și chiar de la origini, o mișcare militaristă fascistă. Cochetând de la început cu puterea, legionarii au fost instigatorii pogromurilor anti-evreiești dintre care unul din cele mai sângeroase s-au petrecut la Iași, în 1941, imediat după ce Germania (împreună cu România) a atacat URSS-ul. Legionarii sunt acei care l-au făcut pe Antonescu „conducător” și constituiau o forță importantă în „Statul Național-Legionar” instaurat în 1940, dar atunci când au încercat o altă lovitură de stat, de această dată împotriva lui Antonescu, în ianuarie 1941, au fost înlăturați de la putere. Fiind partea activă, vârful de lance, a ideologiei naziștilor (care, vedeți mai sus, nu făcea distincție dintre evrei și bolșevici) ei au fost, de facto, cei mai aprici luptători împotriva sovieticilor. Pentru NKVD, după 1944, însăși apartenența sau orice fel de afiliație cu legionarismul era motiv de inculpare, astfel că celor din urmă nici nu le rămânea de ales.

Dar pentru NKVD-iști orice manifestație naționalistă sau antisovietică trecea automat drept „legionarism”... Astfel în închisorile comuniste au ajuns atât „legionari” adevărați, cât și simpatizanți ai lor. Orice altă pesoană putea deveni „legionar” la cheremul comisarilor... Astfel, gradual, „legionar” a început să însemne mai puțin „fascist” și din ce în ce mai mult „anticomunist”, iar această deviere a operat-o, prin acțiunile sale represive împotriva a tot ce i se opunea, chiar însăși puterea...

Este curios să menționăm că „albirea legionarilor” a început încă pe timpul lui Ceaușescu, care a deviat spre o politică cu adevărat național-socialistă (sic!) cu care partea antisemită și naționalistă din ideologia legionară concorda de minune. În consecință, ar trebui să înțelegem că sacralizarea „legionarismului” bazându-ne doar pe latura luptei anti-comuniste și suferințelor inocenților în închisorile comuniste este inacceptabilă căci ea naște și disculpă automat alți demoni... Dar nici crimele comuniștilor nu pot fi uitate sau trecute cu vederea...

Cazul „jandarmului român”

Partea de adevăr: jandarmii într-adevar au participat la deportările evreilor, iar „metodele de lucru cu populaţia” în perioada interbelică includeau aduceri la post cu bătai şi scatoalce. Dar dacă „palmele jandarmilor” nu consituiau ceva ieșit din comun în nicio țară europeană de atunci și nu se soldau, de regulă, cu decese, fiind de departe cea mai inocentă „crimă” a jandarmeriei române, e curios faptul că anume cu acest detaliu a asociat propaganda sovietică sintagma respectivă. De ce oare?... Iată o întrebare la care ar trebui să găsim un răspuns! Astăzi această noțiune este practic în exclusivitate folosită doar ca mesaj anti-unionist în particular și românofob ori chiar eurofob în general. Este arhicunoscut bancul moldovenesc în care un oarecare ins zice: „Nu-mi plac românii. Jandarmii români l-au bătut pe bunelul meu.” „Şi unde e acum bunelul tău”? „A fost deportat și a murit în Siberia”...

A-i pune în cârcă „jandarmului român” deportările masive ale evreilor nu-mi pare tocmai justificat. La urma urmelor și în Franța deportările evreilor au fost operate de către jandarmi, dar nimănui nu-i trece prin cap să diabolizeze „jandarmul francez”. La fel precum nu-mi pare justă nici diabolizarea excesivă a așa-numiților „poliţai” de pe teritoriile ocupate de naziști în perioada războiului. Ei erau, prin definiție, acei care infăptuiau „ordinea”. Iar „ordinea” venea din centru. Bineînțeles, rămânea întotdeauna posibilitatea demisionării, dar, să fim onești, contextul general nu era unul care să producă în masă asemenea comportamente.

Focalizarea asupra „jandarmului român” nu are mare sens în afara contextului contemporan. Faptul cum era organizată jandarmeria în Basarabia, cine erau jandarmii, cum erau ei recrutați, atât în perioada interbelică cât și în timpul războiului e un alt subiect, dar e un subiect pentru specialiști. E asemănător cu discuția despre cum merge mașina, limitându-ne la a vorbi despre cum se rotește roata, fără a lua în calcul motorul și sistemul de transmisie... Iată și un exemplu din cele relatate de o bunică de-a noastră: fiind ceva mai cârlionțată decât media, a fost acostată de un ofițer neamț, crezând că este evreică. Doar intervenția jandarmului român (sic!) a salvat-o de la arestare, însă asta nu înseamnă că el nu i-a deportat pe cei câțiva evrei din sat cu tot cu familiile lor... Ordnung... Nu au fost duși departe: în pădurea de la Cosăuți, unde astăzi nu există niciun memorial Holocaustului și nici nu prea am auzit despre campanii de a înființa unul... Nici la Tiraspol... În consecință, cred că a folosi astăzi sintagma „jandarmul român” îmi pare absolut contraproductiv. Nu are mare sens, iar propagandiştii putinişti și românofobii doar vor bate din palme. Or, noi nu ne dorim confruntări și "repetarea istoriei", nu-i așa?

Cazul „ostaşului român eliberator”

Partea de adevăr: armata română, într-adevar, pornea în război având ca pretext fundamental eliberarea Basarabiei şi reîntregirea ţării. Armata este armată, iar poliția (inclusiv secretă) este poliție. Amalgam nu se poate face. Din armată făceau parte oameni simpli, recrutați fără a fi întrebați. Iar dezertarea din armată era considerată o crimă. Și armata chiar s-a purtat „omeneşte” cu populația de etnie română din Basarabia, soldații știindu-se „eliberatori”. O bună parte din localnici au fost mobilizați de către noua/vechea putere și trimiși pe frontul de Est... De aceea nu ar trebui să se mire prea mult comentatorii, mai ales acei care au fost o viaţă obişnuiţi să vadă şi să trateze lumea în alb-negru („Кто не с нами, тот против нас”, după cum zicea Iisus şi Lenin), că există numeroase mărturii pozitive despre armata română, italiană sau chiar germană. Din păcate însă, nimeni nu a anulat o altă componentă a ideologiei fasciste: „curăţim pământul de iudo-bolşevici, ţigani, homosexuali, şi alte molime”. Pentru o bună parte a populației (or Basarabia la acel moment avea, procentual, una din cele mai dense populaţii evreiești din Europa, vezi efectele politicii antisemite ale Imperiului Țarist rus cu „zona osedlosti” despre care vorbeam  mai sus) calvarul începea odată cu instaurarea administrației și punerea în aplicare a ideologiei naziste... Holocaustul ajungea în Basarabia... Dar armata era deja departe, înainta spre Stalingrad...

Ce s-a întâmplat cu acești oameni? Pe unde le-au putrezit oasele?... Iată încă o categorie de „uitaţi ai istoriei”... Dar uitați cu desăvârșire... Cimitirul ostaşilor români de la Chişinău seamănă a teren viran lăsat în abandon. Ceea ce nu ne autorizează să omitem sau să uităm că armata română s-a manifestat macabru la Odesa, de exemplu. Căci acele teritorii nu mai erau eliberate, ci "curățate de ciuma roşie”. Iar războiul justifică multe și vrea sânge... Cu consecințele de rigoare... Pe care noi am dori sa-l evităm, nu-i aşa?

Cazul „ostaşului sovietic eliberator”

Partea de adevăr: Armata roşie a combătut armata germană, greul războiului cu cele mai multe victime şi cele mai multe distrugeri s-a dus pe frontul de Est şi Armata roşie a învins. Astăzi toată țara și mai toată Europa de Est este împânzită cu memoriale ale ostaşului sovietic "eliberator" prezentat drept un erou cvazi mitic, deseori cu un copil în brațe, protector, compoziții cu care suntem cu toții familiari. Dar această imagine la care s-a lucrat atât de mult după război este una falsă! În 1944 soldatul sovietic nu "elibera", ci se răzbuna! Răzbunarea era cuvântul cheie cu care erau ridicați la luptă soldații, iar mesajele de ură împotriva ostașului german și aliaților lui erau componenta principală a propagandei de atunci. Toată populaţia de mai la vest de URSS erau duşmani! Propaganda sovietică ulterioară a avut grijă să șteargă urmele netrebuincioase și a pus accentul anume pe „eliberare” în concordanţă cu necesitățile de după război. Doar câteva reminiscențe au mai rămas, de genul „Пусть ярость благородная вскипает как волна.” din faimosul cântec despre război. Și soldații sovietici s-au comportat ca atare. Ei se răzbunau. Crunt. Pentru tot. Chiar și pentru faptul că nimereau în orașe relativ bogate, pe când ei veneau dintr-o țară înfometată și vlăguită. De îndată ce au depășit teritoriile fostei URSS, ei s-au răzbunat...

Iar de această „nobilă” răzbunare nu au scăpat nici teritoriile alipite în 1940, care erau asimilate cu „trădători”. Comandamentul închidea ochii la acest dezmăț, atunci când nu participa activ. Este cunoscut faptul că mareșalul Jukov, glorificat mai târziu, trimitea vagoane întregi cu „trofee de război” în URSS, fapt care a servit drept justificare oficială pentru ostracizarea lui de după război. Jaful era regulamentat și fiecare militar avea voie să trimită gratuit o cantitate anume de asemenea „trofee” în țară în funcție de gradul militar. Cu cât mai mare gradul – cu atât mai mare cantitatea. Abia spre sfârșitul războiului, când comandamentul sovietic a înțeles că armata se prefăcea încet, dar sigur, într-o adunătură de flibustieri, pierzând semnificativ din capacitatea de luptă, au început să apară ordine pentru a combate crimele soldaților împotriva civililor. Și bineînțeles, acei dintre evrei care încă mai supraviețuiau, au întâmpinat Armata roșie ca o izbăvire... Dar a venit NKVD-ul peste toți tot atunci. Iar NKVD-ul era același Gestapo, cu o arie mai largă de acțiune...

xxx

Aș putea continua la nesfârșit, dar teamă mi-e că lungesc prea mult acest text. Am putea vorbi despre sutele de mii de persoane care s-au înrolat în rândurile armatei germane, considerate "eliberatoare" în primii ani ai războiului (ei purtau drept semn distinctiv lenta sf. Gheorghe (sic!)) și incapacitatea sovieticilor de a opune cea mai mică rezistență. Cu adevărat Armata roșie nu a început să reziste decât atunci când au băgat mitraliere în spatele propriilor soldați. Despre evreii care erau împușcați în spate de către camarazii lor când se ridicau la atac. Despre acel antisemitism acerb sovietic în care evreul era prezentat drept individul care vrea cu orice preț să scape de război... Despre cum foloseau și Hitler și Stalin crimele celuilalt (adevărate!) pentru a se justifica în fața „comunităţii internaţionale”... Despre rolul lend-lease-ului și despre datele exacte ale războiului... Despre cum din „tovarăşi” și „duşmani ai poporului” toți au devenit subit pentru Stalin „fraţi și surori”... Despre absența misterioasă a memorialurilor holocaustului pe toată întinderea fostei URSS, de exemplu... Și dacă tot se vorbește acum despre „participarea entuziastă” a civililor la deportările evreilor (ceea ce este cam categoric și reductor ca afirmație, fiindcă există și exemple contrare) aș putea să vă povestesc cine a fost primul președinte de colhoz în satul bunicăi: vai, dar a fost același care curăța casele evreilor deportați în '41!.. Despre aleea clasicilor din Chișinău unde stau în rând legionari cu comuniști și la care se depun flori de sărbători. Despre antisemitismul lui Eminescu s-ar mai putea scrie și despre ce era Europa la acest capitol până la primul război mondial, în perioada interbelică și chiar și după... Am putea să vorbim despre cum puterea sovietică nu îndrăznea să sărbătorească mulți ani la rând „Ziua Victoriei” și de unde a apărut necesitatea sărbătoririi acesteea...

Nu este acest text o lucrare ştiinţifică şi nu am să vă aduc referinţe bibliografice. S-a scris atât de mult... Dar cine să citească?...

Din păcate, constat cu amărăciune că sunt prea puțini acei care caută cu adevărat să înțeleagă ce s-a întâmplat anume în acei ani de demență continentală... Iarăși confruntări, iarăși utilizări stângace ale simbolurilor și sintagmelor... Vorbim despre holocaust, dar vorbim nu știu de ce în rusă și punem poze pe care scrie „jandarm român” pe un text care prezintă o carte editată în limba rusă care vorbește despre niște fenomene petrecute în... Polonia... (cum și de ce a apărut acest monument ar fi o istorie curioasă de investigat: când a apărut anume, în ce condiții, cine l-a ridicat... se prea poate ca monumentul să nu fi apărut doar fiindcă era scris „jandarm român” pe el...).

Același lucru continuă: două tabere care fâlfâie unii la alţii cu jumătăți de adevăr într-o bătălie care nu are nimic în comun cu trecutul... Dansul săbiilor pe mormane de oseminte...

Citeam undeva că teritoriul inter-riveran (Basarabia, mai pe înţelesul tuturor), a pierdut exact o treime din populaţie între 1940 şi 1950... Dar pe cine să-l doară?...

*Experinţa eşecului a fost şi mai apocaliptică pentru tinerii nazişti, fiindcă li s-a inculcat nu doar patriotismul, ci şi o credinţă în superioritatea germană, atât fizică cât şi mintală. Devenit mai târziu cadru în partdul comunist al Germaniei de Est, Hans Modrow avea cam aceeaşi vârstă ca şi Konwicki în 1946 şi era la fel de dezorientat. Membru fidel al Tineretului hitlerist, el s-a alăturat Volksstrum-ului, « miliţienii poporului », care au opus o ultimă rezistenţă Armetei roşii în ultimile zile ale războiului. Pe atunci el clocotea de o ură intensă împotriva bolşevicilor, pe care îi considera sub-oameni, fizic şi moral inferiori germanilor. (traducere proprie)