Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
14 décembre 2017 4 14 /12 /décembre /2017 14:33
Cât costă prietenia, moldovene?

Europenii au fost prinși în capcana propriei indiferențe și pasivități! Moldova începe să-i coste scump. Și-i va costa scump încă mulți ani înainte, fără un ROI substanțial pentru ei, dacă lucrurile nu se vor schimba cardinal. Și europenii, în sfârșit, par a fi înțeles acest lucru.  

Săptămâna trecută a fost publicat documentul care conține cele 28 de condiții impuse Republicii Moldova pentru ca finanțarea promisă de UE să fie deblocată. Vom menționa din start că printre aceste condiții nu se regăsește nicio cerere politică, în pofida a ceea ce ni s-a tot anunțat de către opoziție și presa care o simpatizează. Sistemul electoral, Comisia de la Veneția, „statul capturat” nimic din toate acestea nu figurează în document. Nici barem combaterea propagandei nu este pomenită. Nicio aluzie. Nimic! Probabil opoziția a sperat mult ca asemenea prevederi să existe în document, dar nu a fost să fie. Explicațiile sunt, după mine, foarte simple: în primul rând, nu este în tradiția statelor europene (în sens de UE) să intervină în procese care țin de suveranitate națională. Cel puțin, oficial. Bineînțeles, nouă ne vine greu să înțelegem acest lucru, nefiind deprinși cu noțiuni care țin de democrație și stat de drept, dar în Europa sunt valori care contează cu adevărat.

Dacă și au fost duse discuții, ele au fost, precum e firesc să fie, duse în culise. Inclusiv, cred, referitor la mecanismele securității informaționale. Legea adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova și mai cu seamă conținutul ei, neobișnuit de calitativ, pare să fie o dovadă că aceste discuții au existat cu adevărat.

Cele 28 de condiții țin, în linii mari, de următoarele aspecte: combaterea corupției, dezvoltare economică, administrație locală și, ceea ce m-a bucurat, bunăstarea populației. Oficialii europeni consideră, nu fără temei, că odată cu instaurarea unei tendințe sigure de dezvoltare și progres, opțiunea pro-europeană a Moldovei va deveni evidentă și inevitabilă. E un fel de dihotomie clară care se încearcă să fie instaurată: „normalitate și prosperitate = UE” vs. „corupţie și sărăcie = Rusia”.

De ce nu au încetat europenii să finanțeze „statul captural”, „monstrul oligarhic”, „corupția endemică” din Republica Moldova? Probabil în alte condiții europenii ar fi căzut pradă tentației și ar fi închis robinetul. Nu și astăzi. În contextul războiului din Ucraina, regiunea a devenit extrem de interesantă pentru „occident”. Din păcate, o recunoaștere și trecere în revistă a forțelor în prezență le-a dezvăluit europenilor, cred, cât de slabe sunt „pozitiile” lor în zonă și necesitatea de a acționa rapid și ferm. Din păcate, inerția birocrației occidentale este destul de mare și procedurile de rigoare nu le-a anulat nimeni. Repet: vorbim de sisteme democratice, unde legile contează, nu de state care stau la cheremul unui pașa. Rapiditatea și viteza cu care a putut lua decizii, militare, în mod special, i-a oferit lui Putin anumite avantaje tactice. Politicienii din UE au refuzat să înțeleagă până-n ultimul moment pericolul iminent, chiar a existat o părere destul de răspândită că Rusia are dreptul să-și exercite puterea în zona ei de influență, dar Brexitul și, în mod special, epizodul Catalan au fost cea mai mare eroare a lui Putin (și chiar dacă nu a avut nicio implicare directă, acest lucru nu mai contează, căci îi sunt atribuite). Forțat să acționeze, elefantul european a început să se miște, iar forțele sunt incomensurabile.

Subit, statul Republica Moldova devine „buricul pământului”. Subit, „occidentalii” au descoperit cât de slabă, amatoristă, lipsită de orice viziune le este prezența în țară. Subit, au descoperit că reprezentările pe care la aveau ei, în capitalele europene, despre realitatea din Moldova nu valorează mare lucru și nici expertiză nu prea există... „Le Monde” titra în 2005 că Voronin este pro-european, iar senatori francezi (nu vreau să zic cine anume) afirmau prin conferinţe că același Voronin este un „mare om de stat”... Asta ca să vedeți nivelul... Subit, occidentul descoperă facturile și face conturile: ani de finanțare și milioane aruncate în vânt fără niciun rezultat... Enough!

De această dată se impun acțiuni și politici serioase. Cuvântul cheie este „se impun” și acest lucru îl înțeleg toți, inclusiv acei de la Chișinău. Europenii nu pot să nu plătească, dar timpurile când aruncau banii în vânt au trecut. Acum ei ar accepta să plătească chiar mai mult, dar au nevoie de ROI. Și îi doare-n cot cine anume e la putere azi sau va fi la putere în republică mâine. Asta e problema noastră, nu a lor. Problema lor este securizarea zonei. Prioritatea nr.1. Să stingă focul. Apoi va veni timpul asanării. Nu în sensul la care am fi tentați să ne gândim. Europenii sunt pedanți și respectă regulile. Ei nu vor alege în locul nostru. În schimb ei știu să socoată banii. Iar Moldova independentă va costa scump încă mulți ani înainte, ținând cont de structura demografică a țării, chiar și cu toate condițiile îndeplinite. Nu sunt deloc sigur că UE va accepta un asemenea efort și cu un nivel de incertitudine securitară (pentru ei) într-atât de înalt... Cu atât mai bine, aș zice eu.

Partager cet article
11 décembre 2017 1 11 /12 /décembre /2017 12:20
Regele Mihai I al României

Regele Mihai I al României

Cred că trebuie să reînvățăm speranța. Cel mai îngrijorător lucru pe care îl văd în jurul meu este pierderea speranței, oamenii fiind debusolați și lipsiți de orizont. Aceasta e latura cu adevărat malignă a crizei prin care trecem, fiindcă lovește în resortul intim de rezistență umană.”

Jean d’Omesson, România Literară, 2010

 

Bizară a mai fost săptămâna care a trecut… Paleta emotivă (căci un comentator care se respectă pe emoții se bazează, iar ceea ce fac eu aici nu ține de „expertiză”, am repetat de multiple ori, ci pe o gamă de sentimente care-mi sunt provocate de actualitățile din R. Moldova) a fost una mai vastă ca nciodată... De la râs hilar până la o tristețe profundă. Și cum să le îmbini pe toate într-un singur text fără a cădea în absurditate și fără a te asemui unui post de radio sau televiziune care, după ce anunță (drept exemplu) o mare nenorocire care se soldează uneori cu zeci și zeci de victime, te năucește, fără nicio tranziție nimic, cu un spot publicitar ce te îndeamnă cu o voce zglobie, plină de fericire: „Oferă-i iubitei tale chiloți cu dantele! Viața e frumoasă, și merită trăită din plin!”...

Totuși dacă ar fi să găsesc un fundal emotiv pentru această săptămână ar fi unul de o imensă tristețe. Patru mari personalități au dispărut în această săptămână: Regele Mihai, Jean d’Ormesson, Johnny Hallyday și Alexandru Moşanu, oricât de caraghios nu ar fi apariția lor în același șir... 

Jean d’Ormesson a fost unul din stâlpii intelectualității în Franța. Unul din „nemuritori”, membru al Academiei franceze. E oarecum trist când se sting asemenea faruri pentru o întreagă societate... Ultima dată când am avut cam același sentiment a fost la dispariția lui Umberto Eco...

Despre Johny ce pot spune? A fost un idol în Franța. Că să înțelegeți mai bine, asta cum ar fi să moară Pugaciova în Rusia... Apropo, pe când eram student aveam o casetă video cu cântece franțuzești. Pe acea casetă era și „On a tous quelque chose en nous de Tennessee”...

Tocmai acum, joi seara, citesc că a plecat şi Alexandru Moşanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 și 1998 ce a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 3 septembrie1990 – 2 februarie1993. Era Parlamentul speranţelor noastre...

Cât privește Regele Mihai... Pentru prima dată am auzit despre el de la bunei. Nici de bine, nici de rău. Pentru ei era un fel de jalon temporal. „Pe vremea lui Mihai”... Apoi s-a mai creat o firavă conecţiune afectivă: am fost cununat și mi-am botezat primul copil în Catedrala Sf. Constantin și Elena de la Bălți, care a fost sfinţită în prezența tânărului rege... Eu nu l-am văzut niciodată. Și nici monarhist nu sunt. La drept vorbind, întotdeauna am simțit un fel de disconfort cognitiv de la conștientizarea faptului că Regele Mihai mai este în viață. Parcă nu se lega realitatea noastră și existența lui, oarecum paralelă, parcă se derulau două timpuri odată... Nu este despre Mihai ceea ce zic, ci despre noi. Ceea ce m-a minunat întotdeauna este că absolut toți acei care l-au întâlnit vreodată, chiar și cei mai înverșunați republicani, revoluționari, non-conformiști, etc. au fost cuceriți de personalitatea lui. Avea ceva omul ăsta de-i vrăjea pe toți. Un roialist ar zice că era harul lui Dumnezeu... Noi vom constata faptul. Dumnezeu să te odihnească în pace, Măria Ta, și... iartă-ne, căci nu știm...

COMUNIŞTII REFUZĂ COMEMORAREA UNUI EROU AL VICTORIEI La propunerea lui Mihai Ghimpu deputații moldoveni au ținut un minut de reculegere în memoria Regelui Mihai. Toate fracțiunile au onorat acest moment în afară de deputații PCRM. Ar trebui cineva să le amintească că Regele Mihai a fost decorat de către URSS cu cea mai înaltă distincție militară sovietică, "Ordinul Victoriei". («За мужественный акт решительного поворота политики Румынии в сторону разрыва с гитлеровской Германией и союза с Объединёнными Нациями в момент, когда ещё не определилось ясно поражение Германии»). Doar 16 persoane au fost decorate de tot, dintre care doar 5 străini. Dacă tot cad în extaz de 9 mai, cum de îndrăznesc să disconsidere un erou al Victoriei?!

IPOCRIZII De Ziua României, deputata liberală Alina Zotea a ținut să-i felicite prin intermediul unui poster pe socialiștii Ala Dolinţă, Ghedadi Mitriuc, Radu Mudreac, Corneliu Furculiță, Anatolie Labuneţ și Andrei Lebedinski, cetățeni români cu acte în ordine, care bineînțeles nici gând nu au să renunțe la ea, chiar dacă unul din ai lor, Sergiu Groza, rupe demonstrativ pliante dedicate acestei sărbători. Ipocrizia socialiștilor este desigur condamnabilă, dar vom reveni la „ai noștri”: foștii liberali Iurie Dârda și Artur Gutium, dar și democratul Victor Mândru au lipsit de la ședința Comisiei parlamentare pentru mediu și dezvoltare regională și proiectul introducerii în Constituție a limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova a primit un aviz negativ... Impotriva acestei modificări au fost socialiștii, Radu Mudreac – cetățean român!, Petru Corduneanu, Eduard Smirnov și democratul Damian Caraseni. Uite-așa stăm noi cu jocurile de-a România...

LEGEA ANTI-PROPAGANDĂ Fără îndoială este una din cele mai importante noutăți ale săptămânii. Legea menită să combată propaganda putinistă a fost votată în parlament! E posibil să asistăm în curând la o a doua suspendare temporară a lui Dodon! Iar dacă e să fim mai serioși, atunci voi fi nevoit să constat că legea e buna, dar îmi pare insuficientă. Căci televiziunile românești așa și nu vor fi difuzate pe teritoriul Republicii Moldova...

28 PENTRU 100! Săptămâna trecută a fost publicat documentul oficial cu cele 28 de condiții pentru ca finanțarea de 100 de milioane din partea UE să fie deblocată. Nu voi reveni inutil asupra lor în detaliu, voi menționa doar că m-a bucurat să regăsesc în text elemente sociale pe lângă angajamente economice și financiare sau care țin de ameliorarea administrației publice, combaterea corupției. Și încă ceva, poate cel mai important: țin să salut călduros presa profesionistă, liberă și independentă din R. Moldova. Să lăsăm totul pe seama lipsei cronice de profesionism... Luni de-a rândul am fost bombardați cu articole și comentarii ale experților de tot soiul precum că UE ar fi impus Chișinăului condiții privitor la modificarea sistemului electoral și revendicări politice. Ei bine, eu am căutat insistent și nu am găsit nicio ocurență, nicio referință, nici la Comisia de la Veneția, nici la sistemul electoral, nici la oricare altă revendicare „politică”... Cu toate acestea, în chiar ziua publicării textlui, citeam materiale care vorbeau despre asta. Mai finuț, dragii mei, mai finuț și mai isteț s-ar cuveni... „Mai deștept” parcă mi-ar fi oarecum să zic. Iar de „rea intenţie” nici nu poate fi vorba, nu-i așa?

RUŞII ÎL CAUTĂA PE PLAHA Plahotniuc se află zilele astea într-un turneu internațional. A fost pe la Bruxelles și apou a plecat în SUA. Are treabă omul, ce să zic? Încearcă să-i convingă pe toți că el e omul, nu altcineva. E și firesc, vin alegerile... Dar cel mai mult m-au amuzat rușii care au anunțat, prin intermediul celor mai importante media că Vlad Plahotniuc a fost dat în căutare! Vom trece peste faptul că numele lui în fișierele Interpol încă nu a apărut. Cel mai hilar este că decizia respectivă a fost luată de o judecătorie trist celebră: „Basmanîi sud”. Khodorkovski, Dadin, Serebrennikov – iată doar câteva din procesele care au dus faima sistemului judecătoresc clientelist din Rusia. Există chiar și o expresie consacrată la ei: „Basmannoe pravosudie”. Eu zic că rușii nu puteau să-i facă lui Plahotniuc o mai bună publicitate decât atât. Și încă ceva: acum devin mai clare și declarațiile lui Proca...

Ar mai fi câte ceva să vă spun: despre ancheta împotriva lui Dodon și Greceanîi deschisă în urma unui denunț (vă scriam despre el acum câteva săptămâni), despre amânarea deciziei referitoare la Dedeman, despre cum continuă România să finanțeze instituțiile sociale din Republica Moldova... Despre Saakashvili poate tot ar fi curios să vorbim. Dar ajunge!

Vreau să termin pe o notă pozitivă. Mai multe chiar: duminică, realizatorul moldovean Igor Cobâleanschi participă cu filmul său „Afacerea Est” la Festivalul de film românesc de la Paris alături de cei mai mari realizatori români. La Chișinău va fi montată „Bohema” lui Puccini. Îmi pare un eveniment semnificativ pentru a fi trecut cu vederea. Și desigur vom menționa faptul că Mărțișorul a devenit în această săptămână parte a patrimoniului mondial UNESCO!

Cam atât. Vom pune punct aici nu înainte de a trimite cireşica de pe tort direct la primăria oraşului Chişinău! Pentru povestea cu bradul au meritat-o din plin! Hilar! Eu zic că Igor Cobâleanschi ar putea lua Oscar-ul dacă ar ecraniza întreaga epopee!

Partager cet article
4 décembre 2017 1 04 /12 /décembre /2017 12:43
Săptămâna în care am renunţat de dragul ROMÂNIEI

România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.

Grigore Vieru

 

Știți ceva, dragii mei? Dă-l naibii de editorial!… Să nu credeți, eu chiar am început să lucrez la el! Este joi, ora 22:45… Tocmai am terminat să culeg și să triez linkurile… E momentul când ar trebui să încep să scriu textul, dar mi-am zis că ar fi o blasfemie. Veți găsi mai jos linkurile pe care le-am selectat și pe care intenționam să le comentez… Dar când va fi publicat acest articol va fi 1 decembrie, Ziua Națională a României. Și când am realizat acest lucru, orice dorință da a comenta știrile din Republica Moldova a dispărut… Totul mi-a apărut mărunt și zădarnic.

 

Am să vă scriu deci despre altceva. Despre ROMÂNIA. Mai bine zis despre ideea de ROMÂNIE. „Une certaine ideé de la France” zicea Charles de Gaulle. „Une certaine idée de la ROUMANIE” am să-l parafrazez eu, fără pretenții la originalitate sau comparație...

 

Ideea mea despre ROMÂNIA nu este o prințesă din basme pe care să o admire și să i se închine cei mulți, proști și nevrednici... Ea nu este nici imaginea unui cavaler fluturându-și sabia în vânt combătând zmei și balauri cu multe capete... ROMÂNIA mea este altceva...

 

ROMÂNIA mea este în primul rând LIMBA ROMÂNĂ – patria, unica! Dar să lăsăm puţin la o parte magia cărţilor şi a poeţilor. Să vă spun de multitudinea graiurilor care-mi mângâie auzul, unul din care este și acel al buneilor mei. Acel joc suav pe care-l inventasem cu Cip la căminul studențesc de la Saint-Cloud, când el o dădea pe „ardeleană” iar eu pe „moldovenească”. O făceam doar când aveam public din alți studenți români de la reședință. Doamne, ce jubilație! Nu știu dacă a existat o perioadă și un alt exercițiu care să mă fi făcut să îndrăgesc LIMBA ROMÂNĂ mai... desăvârșit. Să fugi din livresc, din „limba noastră-i o comoară” și să ajungi într-o esență vie, cărnoasă, savuroasă, plină de piper și horboțele! Splendoarea ei unică prin multitudinea efervescentă a fațetelor ei!..

 

ROMÂNIA este SPERANȚĂ. Să nu credeți că sunt orb și surd și că nu știu că România (țara, nu ideea) se confruntă cu mari și grave probleme de tot ordinul... Dar e o țară în care există lupte adevărate, nu simulate, în care circulă și se dezvoltă idei. În care oamenii au știut să-și apere o Roșia Montana, în care zeci, sute de mii ies în stradă pentru a protesta împotriva unor legi criminale, ies spontan, pentru dreptate, nu la chemarea unor partide politice, ies gratuit, nu pentru 100 de lei (moldovenești...) aduși cu autocarele de prin raioane... Mai mult decât atât, această ROMÂNIE e o speranță pentru întreaga Europă, nu doar pentru noi, basarabenii! Și nu exagerez deloc aici: citiți ziarele europene despre evenimentele din România!

 

ROMÂNIA este SUFLET! O doină, o horă, călușarii, o scoarță, un păretar, o ie, o catrință, un chimir, un brâu, sarmale, mămăligă, mujdei, plachie, cozonac, babă, un colind, plugușor, ursul, capra... Da, există un strat cultural care vine prin școală, televizor, lecturi, filme... Și ele au fost la noi deseori venite de la răsărit... Și noi le-am îndrăgit. Și ne sunt și astăzi dragi. Dar la astea reacționează doar mintea... Sufletul vibrează cu adevărat la o doină, un colind, o horă... Până la lacrimi... Uneori... Deseori... Tot mai des...

 

ROMÂNIA este EVADARE! Munte, mare, şes, Dunăre... Sate, mănăstiri, oraşe...

 

ROMÂNIA este EUROPA! Pentru mine noțiunea de civilizație europeană înseamnă multe. În sens de istorie, de identitate, de spațiu, de sens, de valori... ROMÂNIA este acolo. Noi – nu...

 

ROMÂNIA este SÂNGE DIN SÂNGELE MEU! Patetic? 1940... 1944...

 

Îi este pustiului sete

 de sfinți și de rouă.

 O mie nouă sute treizeci și nouă!

 An fără rouă.

 

 De semenii noștri,

 de-așezăminte,

 de-abia ne-aducem

 prin timpuri aminte.

 

 Cetatea aceasta nu știm

 de-i veche sau nouă.

 S-a spune odată: '39

 an fără rouă.

 

 Crește pustiul: văi nouă!

 Nici sfinți și nici rouă.

 O, semeni și-așezăminte,

 vai nouă, vai nouă!

 

(Lucian Blaga, 1939)

 

Eu ştiu că va veni un 1 Decembrie când vom uita de 27 august... Când vom sărbători împreună Ziua ROMÂNIEI!

 

Va fi ziua când voi scrie ultimul editorial.

 

 

P.S.: Iată link-urile pe care le-am selectat pentru ediţia „ordinară”. Aici e lista evenimentelor pe care le-am considerat marcante. Azi vom face ca la Euronews: „No comment”:

 

1 Decembrie - Ziua Naţională! (Link 1)

PD se mută înapoi acasă, la PCRM (Link 2)

Gorbunţov la Chişinău, la procuratură (Link 3)

Filme moldoveneşti la Orhei (Link 4)

Usatîi vrea să stoarcă 500.000$ din Bălţi (Link 5) (Link 6)

Nou Cernobâl în Rusia ? (Link 7)

Silvia Radu – foc şi pară! (Link 8) / Poiată dat afară (Link 9) / Presă sau nu presă? (Link 10) (Link 11)

Limba Română nu trece? (Link 12)

Excedent bugetar!: (Link 13)

Petrenco la Vinegret: (Link 14)

New Donbass (Link 15)

Summit PE (Link 16)

Pentru Dodon - la timpul potrivit (Link 17)

Armenia – back to Europe! (Link 18)

BNM: prea multă valută! (Link 19)

Acorduri cu Transnistria (Link 20) / Lui Ştanschi nu-i place (Link 21)

Legaţi! Târgu-Mureş – Iaşi – Ungheni (Link 22)

Bani de la BERD pentru Căile ferate (Link 23)

Notă de protest din partea Rusiei (Link 24)

Moldovenii au afaceri cu Crimeea: (Link 25)

Asumat cu Vitalie Vovc

Partager cet article
27 novembre 2017 1 27 /11 /novembre /2017 21:09
Săptămâna referendumopatiei generalizate

Săptămâna mediatică care a trecut a fost indiscutabil umbrită, poluată, dacă doriți, de către referendumul din Chișinău împotriva primarului ales, dar suspendat, Dorin Chirtoacă. Vom reveni puțin mai târziu la el, dar aș vrea să încep cu știri mai luminoase și poate nu mai puțin importante:

GAUDEAMUS IGITUR! La București are loc în chiar aceste zile ediția cu numărul 24 a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de invăţătură. Este unul din cele mai mari târguri de carte românească la care participă edituri (precum ARC sau Cartier) și autori din Republica Moldova. Din păcate, presa de la noi nu prea a vorbit despre el, darămite să mai trimită corespondenți la fața locului sau să facă reportaje... Trebuie să constatăm că de la Cantemir încoace aceiași am rămas: „Moldovenii nu numai că nu iubesc învăţătura, dar aproape toţi o urăsc. Nici măcar numele ştiinţelor şi artelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că învăţaţii nu pot fi cu mintea întreagă în aşa măsură încât, atunci când vor să laude ştiinţa cuiva, spun că a ajuns nebun de prea multă învăţătură...

100 DE MILIOANE DE LA UE Joi a devenit oficial: europenii ne vor acorda în 2018 banii promiși! 40 din 100 vor fi bani gratuiți. (Apropo, Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, care a semnat acordul, are, din câte ştiu, origini basarabene). Eu unul nu aveam mari dubii, am mai spus-o și anterior: în condițiile actuale UE nu poate face altfel. Din păcate, şi oficialii de la Chişinău înţeleg acest lucru. Chestia cu condiţionările e doar un joc... Dar am să vă atrag atenția asupra unui alt fapt: 100 mln este echivalentul banilor trimiși în țară LUNAR de către emigrați! Și asta doar prin canale legale, controlabile...

100%: VICTORIE PENTRU BT BNM a acordat autorizația pentru Banca Tranislvania să procure totalitatea acțiunilor Victoriabank. Vom reaminti doar că BT este banca Nr. 3 în România și unul din acționarii principali ai băncii este BERD.

PODURI! Se pare că vom mai avea un pod peste Prut! Și nu unul din flori, ci cât se poate de real! El va reuni Leova din R. Moldova și Bumbata din România. Împreună cu venirea BT, cu investițiile în domeniul energetic, aceste proiecte marchează cu adevărat o tendință și o schimbare de paradigmă! Mă gândesc cu bucurie la toate astea, dar prea lent se întâmplă, prea lent... Iar timp aproape nu a rămas...

Acum să trecem și la cele mai nebune, și vom începe chiar cu el, cu referendumul de duminica trecută care, după cum o știți și fără mine, a eșuat lamentabil : doar 17% din alegători s-au prezentat la urne. Redus până la urmă la o bătălie a PSRM-ului contra PL-ului, acest scor i-a bucurat pe foarte mulți. Și pe bună dreptate: este prima înfrângere de proporție a forțelor pro-cremliniste și a PSRM-ului în mod special. Chiar dacă procentele nu spun mare lucru în acest caz, până și numărul celor care au votat e semnificativ mai mic față de numărul celor care au votat pentru Dodon în turul 2 la prezidențiale. Cu toate acestea eu nu aș considera acest exercițiu drept o victorie. A fost doar o înfrângere a socialiștilor. Nimeni nu a câștigat nimic, asta desigur dacă nu considerăm orice eșec al PSRM-istilor drept un succes, ceea ce îmi pare a fi o eroare. Nu este nici măcar un semn că alegătorii capitalei ar fi devenit profund europeni peste noapte.

Iată cum înțeleg eu rezultatele: alegătorii elementar nu consideră PSRM-ul decât drept în calitate de forță geopolitică, incapabili să facă și altceva, să gestioneze un oraș, de exemplu. Dacă adoptăm această grilă de lectură, care, în opinia mea, este unica valabilă, atunci prilej pentru mare bucurie nu prea există... Rezultatele scrutinului pot fi chiar destul de periculoase, dacă acceptăm drept credibile declarațiile jubilatorii care au venit, în mod special, din partea partidelor. Riscul major ar fi să ne culcăm pe-o ureche, după cum ne este obișnuința (am demonstrat-o cu brio după 2010), și să uităm că alegerile din 2018 vor fi în primul rând geopolitice, iar peste un an, dacă nu se produc schimbări majore, PSRM-ul va fi în apele lui, îşi va acorda din nou discursul cu canalele ruseşti propagandistice și nu va fi penalizat de ambiguitatea unui scrutin local. Cu atât mai mult acest lucru este periculos în noua configurație electorală. La parlamentare prezența la vot nu va mai conta deloc, iar candidatul unui partid minoritar, dar consolidat și cu electorat disciplinat, poate lesne fi ales într-o circumscripție uninominală.

8 DIN 10! În aceeași zi cu referendumul de la Chișinău, în 10 localități au avut loc alegeri ale primarului. În 8 din 10 candidații PD-iști au învins din primul tur. În celelate 2 va fi organizat al doilea tur, dar și acolo candidații PD au ieșit primii. Uite-așa un mini-test pentru 2018. Dar va funcționa oare la scară mai largă?.. Totuși un sat nu ți-e o circumscripție...

PRIMĂRIE FĂRĂ e-MAIL Între timp, Silvia Radu se instalează gospodăros la primărie. (ex)-Primarul Chirtoacă poate desigur plânge la televiziuni și striga a complot, dar aflăm lucruri absolut bizaroide. Spre exemplu, funcționarii de la primărie nu utilizează o adresă e-mail oficială! Nu știu, dar e amatorism total! Și nu se referă doar la primărie: iată eu mă întreb, dar SIS-ul ce face? Nu este oare securitatea informaţională a statului o obligație? Câte din aceste adrese erau pe @mail.ru sau @rambler.ru sau ce-o mai fi acolo? Și ce fel de informații au fost transmise prin aceste e-mailuri?...

RE-RE-REFERENDUM! Referedumopatia se pare că este contagioasă. În ultima vreme numai despre referendumuri se vorbește. Referendum pentru extinderea împuternicirilor prezidențiale, pentru anularea sistemul mixt de vot. Dă-i cu referendumuri, frate! Eu vreau un referendum pentru anularea consecințelor referendumurilor! Iar dacă e să fim mai serioși, am să vă reamintesc că noi am mai avut un referendum în 2010. Eșuat și acela. Și câte se vor face vor tot eșua. Uite-așa am eu o convingere: aproape aritmetică. Sau demografică.

REŞETNICOV PENTRU LIMBA ROMÂNĂ? Și Artur Reşetnicov a votat în comisia parlamentară pentru Limba română! Cu așa apărători precum dumnealui sau Diacov, te pomenești cu proiectul votat și în Parlament. Dar aici ar trebui să fim atenți: nu-i exclus ca acești indivizi să facă tot posibilul ca proiectul să ajungă în Parlament pentru a-l trânti de pământ mai bine, cu mult zgomot şi în văzul tuturor. Vom urmări atent...

SHOR NU ŞTIE ROMÂNA Știți de ce nu stă Shor la răcoare? Fiindcă pretinde că nu știe româna! Adică asta ar fi explicația oficială. Cică e discriminare și se așteaptă ca dosarul să-i fie tradus în rusă... Uite-așa efecte au politicile lingvistice din R. Moldova...

1 MILION PENTRU TRAININGURI Poate nu înţeleg eu ceva sau înţeleg greşit, dar pentru mine fraza respectivăÎn cadrul proiectului, vor fi implicați aproximativ 30 de experți din Italia care vor activa în strânsă cooperare cu experții moldoveni. Metodele de lucru vor fi bazate pe dialog continuu, consolidarea capacităților și abilitarea instituțiilor din Republica Moldova prin revizuirea cadrului legislativ, dezvoltarea programelor educaționale, vizite de studiu, stagii la instituțiile italiene, seminare, ateliere de lucru, training-uri, instruire la locul de muncă și dezvoltarea de proiecte-pilot. Principalii beneficiari direcți ai proiectului sunt Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și instituțiile sale conexe.” nu înseamnă altceva decât distracţii pe bani publici. Banii cică sunt daţi de UE pentru proiectul „Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova prin păstrarea și protecția acestuia”. Să dea Domnul să greşesc.

DE CE AVEM CLOZETURILE ÎN FUNDUL GRĂDINII? CNA revine în forță! 9 persoane, printre care primari, funcţionari ai Fondului Ecologic și agenți economici au fost reţinuţi. În linii mari, schema era următoarea: se organizau licitații în primării privind construcția sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare. Concursul era câștigat de același agent economic contra unui „otkat” de 5%. Banii erau încasați, iar lucrările așa și nu demarau... Toate bune: schema a fost dejucată, infractorii – arestați... Dar iată canalizări și stații de epurare cum n-au fost așa și nu-s...

NU SE MAI POATE! Un grup de cetățeni ruși au fost trimiși înapoi la Moscova direct de la aeroport. Erau invitații lui Renato Usatîi la un pretins „Forum de afaceri din Bălti”. Numai că printre acești invitați nu era niciun singur „om de afaceri”! Doar funcționari de stat ruşi! Afaceri, ziceți?...

DODONIADA:

FILMUL LUI DODON S-A TERMINAT? Mai multe persoane și asociații din România care s-au regăsit în trilogia propagandistică a lui Dodon despre care v-am povestit săptămâna trecută au declarat că li s-a încălcat dreptul la imagine și că ei nu și-au dat acordul pentru a apare în film. Ei, de fapt, nici nu știau că sunt filmați pentru acest film! Ce va urma încă nu știm, dar se prea poate că trilogia despre istoria Moldovei să se termine după doar primul epizod.

DODON SE DISTREAZĂ În chiar duminica referendumului, Dodon se distra ca un golan la reședința din Condriţa în compania unui deputat rus, un oarecare Oleg Paholkov. Au tăiat porc, au băut, s-au luat la întrecere cu ATV-urile... Pe bani publici. Iar un cor bisericesc (de la Mănăstirea Curchi) le-a cântat imnul Rusiei direct lângă poloboace. În aceste filmulețe îl putem vedea pe Dodon-veritabilul. Nici nu am fi aflat nimic dacă nu băga ortacul său rus filmulețele pe FB. Că e profund dezgustător e una. Dar eu sunt curios: oare soția lui Dodon știe ce face ăla la Condrită?...

Cam atât. Ne vom lua rămas bun, dragii mei, dar nu înainte de a trimite tradiţionala cireşică de pe tort. În această săptămână voi avea nevoie de o livadă întreagă, căci mi-ar place să le trimit câte una fiecărui alegător socialist care a votat la referendum „împotrivă” crezând ca votează împotriva lui Chirtoacă. Asta e, tovarăși, trebuie să învățați româna! Măcar pentru ca să-l puteți revoca pe Chirtoacă la referendum. Sau pentru a primi un buletin de vot, care tot în română este și nu în moldovenească. Întrebați-l pe Dodon, el știe.

Partager cet article
20 novembre 2017 1 20 /11 /novembre /2017 12:18
Săptămâna moldoveanului preistoric

Săptămâna care a trecut nu a fost una care să ne aducă noutăți din alea trăsnite și uluitoare. O săptămână de rutină, fără răsturnări de situații sau evenimente istorice. La Chișinău, după cum o știm de mai demult, are loc în această duminică referendumul împotriva primarului ales, Dorin Chirtoaca, suspendat. Cert, el e sub anchetă, însă acest lucru nu înseamnă neapărat că va fi și condamnat. La Orhei continuă să „primărească” nestingherit Ilan Shor, acel din banca căruia s-a furat „meleardul” național, adică banca nu era chiar a lui, el era doar „năcealnic” pe la acea bancă, ceea ce în Republica Moldova e cam același lucru. La Bălți, la fel: nimeni nu-l suspendă pe Renato Usatîi, care e dat în căutare internațională și care se ascunde pe undeva prin Rusia. Totul e pe vechi, zic, dar tot trebuie să vă zic ceva astazi, de aceea vom sclipui din cele mărunte ca să facem un munte sau măcar un delușor ceva că să avem ce aburca în acest sfârșit de săptămână. Hai să le vedem:

REFERENDUM, TOVARĂŞI! Așadar, în chiar aceste momente, în această duminică, sunt vărsate în nisip 9 milioane de lei moldovenești. Bani publici. Banii mei, banii dumneavoastră. Uite, să facem un exerciţiu: încercați să vizualizați 9 milioane de lei. Apoi, tot imaginar bineînțeles, dați-le foc și priviţi-i cum ard. Recunosc că nu e prea reușită această comparație: de la foc, cel puțin, te poți încălzi...

Și dacă tot am ajuns la capitolul referendumului, nu vom putea trece cu vederea două momente: campania de denigrare, josnică, mârșavă, departe de orice morală. În afară de zecile de filmuleţe și parodii de prost gust, a circulat pe net și un sex-tape. Presa serioasă nu l-a difuzat, și e salutabil acest lucru, mai mult chiar: au circulat apeluri și petiții pentru a nu difuza acest video... Dar nu pot scăpa de un gând: oare au publicat pe timpuri sex-tape-ul cu Filat acei care fac apel la moralitate astăzi?.. Pe de altă parte... Totuși trebuie să fii foarte talentat și hâtru că să ajungi în asemenea videouri! Că nici n-oi plânge acum de mila lor...

Să nu ne grăbim și să mai rămânem puțin la capitolul referendum. Socialiștii au cheltuit bani grei pentru referendum. Au depășit milionul! Și știți de unde au ei bani? Păi cică din donații! Și știți cine sunt donatorii? Așa numiții „jurnalişti” care fac propagandă pro-moscovită. Dar știți de unde au aceşti „jurnalişti” bani? Păi, din salariul primit de la instituţiile media la care lucrează! Și instituţiile astea de unde au bani? Sunt credite de la companii aflate în offshore! Și alea de unde au bani? Tsssst! că e secret... Dar am să vă zic, că-mi sunteți dragi: cică de la Moscova vin... Apropo, nu e de pe-acum schema, a funcționat exact la fel și la prezidențiale. Uite-așa democrație avem noi, dragii mei...

SILVIA RADU – IRON WOMAN Silvia Radu, propulsată săptămâna trecută în scaunul primarului interimar de Chișinău, și-a început domnia bătând cu pumnul în masă. E o metaforă, bineînțeles. A zis că vrea transparență ca în România (auziți, dodoniştilor, ca în România, nu ca în altă parte!), a zis că n-o interesează partidele și că funcționarii trebuie să lucreze pentru oameni și a mai zis că sunt prea mulți contabili în primărie (adică mulți vor fi dați afară). Ei cum să nu fii de acord cu asemenea declarații! Parcă-i Chirtoacă la primul mandat, zău! Apropo, Silvia Radu a zis că şi ea va boicota referendumul.

ISTORIE PSRM-ISTĂ Nu că ar fi important, dar a fost discutată destul de mult o premieră: socialiștii au prezentat primul epizod dintr-o trilogie semi-documentară despre istoria Moldovei pe care tot ei cică ar fi făcut-o. Nu cred că era mare nevoie de a-l privi pentru a înțelege ce va fi în acel film. O chestie meseriașă, făcută pe bani grei, care ar trebui să demonstreze că Moldovenii sunt un popor aparte, că au o limbă lor, iar mai cu seamă că sângele lor este un fel de sânge slav cu puțină spoială din altă parte, dar nicidecum nu de la latini şi, Doamne fereşte, nu are nimic în comun cu românii, care în genere au provenit de la altfel de maimuţe (nu ştiu dacă este Marchel de acord cu această teorie). Am privit primul epizod, care era despre preistorie. Un epizod relativ inocent, dar de la câteva momente ți se ridică sprâncenele. Artileria grea va veni, sunt sigur, în epizodul 2 și va culmina în 3. Bazele sunt puse bine. Apropo, dacă vă interesează cum se face bine un film de propagandă, pervertind faptele istorice, vă recomand filmul. Master-class în domeniu! Și încă ceva: stilistic filmul seamănă foarte mult cu documentarul rusesc despre anexiunea Crimeii (ăla cu Putin). Ai zice că sunt făcute în același studio...

LIMBA ROMÂNA: VERDE ORI ROŞU? Proiectul de lege al PLDM-ului privind modificarea denumirii limbii trece ca cuțitul în unt prin comisiile parlamentare. Dar va trece oare în Parlament? Socialiștii zic că au găsit 11 voturi deja pentru a-l bloca... Nimic nu-i mai sigur. Ei pot cu certitudine conta pe cei 6 comuniști ai lui Voronin... Mai rămân 5... Aparent nu pot să-i obțină decât de la PD. Celor de la PD le-aș sfătui să ia exemplu de la președintele lor istoric Diacov: el a votat „pentru” în comisie! Iar dacă a votat Diacov, deputat în Parlament de la descalecatul țării Moldovei încoace, apoi chiar ar fi păcat să votezi altfel!

DODON DIN NOU LA MOSCOVA Coincidență ori ba, dar Dodon a fost la Moscova săptămâna trecută. S-o fi dus după film. Nu cred că merită să cheltuim spațiu pentru această noutate, vom menționa doar că Dodon așa și nu și-a vizitat vecinii. Dar la o adică nici nu are cum... În afară de Moscova, Iran, Armenia, Vatican (care nici stat adevărat nu este) și țări similare, nu-l vrea nimeni oaspete. Îmi pare rău într-un fel pentru Dodon, căci săptămâna care a trecut din această listă, și așa destul de scurtă, va trebui ştearsă Zimbabwe... Se pare că prietenul Mugabe a fost destituit...

FILIP NAŢIONAL Premierul Filip vrea să muște și el o bucată din piatra în care și-au rupt măsele mai toți predecesorii săi: Hotelul Național! Să vedem dacă are dinții destul de solizi...

PLAHA NU-I UZURPATOR Acum e oficial: procuratura a examinat denunțul Maiei Sandu și a constatat: Vladimir Plahotniuc nu a uzurpat puterea în statul Republica Moldova. Dar acest lucru era nu doar previzibil, ci evident ca 2 x 2 = 4. Mai mult decât atât: a fost o minge ridicată perfect la fileu pentru a primi un smash de toată frumusețea în retur din partea oficialilor. Nu degeaba se spune că pasărea pre limba ei piere...

PLAHA N-ARE NICI DOSAR Unele mass-media de la noi au anunțat în această săptămână că în România ar fi fost deschis un dosar penal care l-ar viza pe Plahotniuc. La drept vorbind, până și eu am crezut. Totuși nu arunci cu chestii din astea gratuit... Dar până la urmă a fost din nou pură manipulare! Ce există de fapt? Există o plângere depusă de către (atenție aici !) Platon, omul care stă la răcoare, inclusiv pentru dosarul „meleardului”, împotriva lu Plahotniuc. Conform procedurii plângerea este examinată. I se poate întâmpla oricui, chiar și mie.

Cam astea au fost...

Cireşica de pe tort din această săptămână o voi trimite-o ambasadorului Kuzmin. Şi am să-l rog pe Valentin Popa, Rectorului Universității din Suceava (USV ), să-i semneze cartea poştală! Eu zic că-i reuşeşte: la o glumă bădărănească a ambasadorului rus despre tancurile care nu au reuşit să se oprească la timp, de au ajuns la Tbilisi, rectorul i-a propus o colaborare între cercetătorii celor două state pentru a dezvolta sisteme de frânare mai eficiente! He made my week!, cum zic englezii.

Partager cet article
15 novembre 2017 3 15 /11 /novembre /2017 16:02
Despre noul sistem electoral. Post-factum.

De-a lungul timpului, din momentul în care s-a propus modificarea sistemului electoral în Republica Moldova, m-am pronunţat împotriva ei. Iată aici doar o mostră, de la emisiunea Alb&Negru (puteţi vedea un fragment specific aici) de astă vară.

Acum pare-se că s-a bătut totul în cuie și rezultatul la care s-a ajuns este strigător la cer prin prin absurditatea lui. A da vina însă doar pe comisia care a desenat circumscripțiile ar fi o eroare, deşi… Despre argumentele domnului Ostaf am scris deja în comentariile săptămanii pe Deschide.md, nu doresc să revin. Luni, ne-a năucit deja şi preşedintele acelei comisii în persoană, dl. Iurie Ciocan: “Teoria și standardele propuse de Comisia de la Veneția, de Consiliul Europei spun în felul următor: „Circumscripțiile uninominale reprezintă anumite teritorii, pentru a da reprezentare politică acestor teritorii”. Așa am făcut noi și cu circumscripțiile în afara țării. Noi am dat reprezentare teritoriilor – la vest de Republica Moldova, la est de Republica Moldova, pe teritoriul Euroasiei și în SUA, și Canada.” La acest argument-beton eu am o întrebare: dar de ce un teritoriu într-atât de vast precum Africa nu a primit circumscripție? Dar Antarctica? Unde să voteze cămilele din Sahara și pinguinii?...

Dar să lăsăm comisia, căci absurdul din Parlament a venit... Am zis și mai repet și aici: toate sistemele electorale – proporţional, uninominal sau o corcitură precum acel mixt – își au dreptul la viață și pot funcționa destul de bine. Totul e o chestie de logică în care să nu se devieze de la un principiu fundamental: reprezentativitate și respectul mandatului acordat. În cazul sistemului proporțional problema Republicii Moldova nu ținea atât de modul în care erau aleși deputații, cât de respectul mandatului. Alegătorul alegea un partid. Numai că mandatul deputatului nu era unul corespunzător, legat de partid, respectiv de votul alegătorului, ci era unul moștenit de pe timpurile când aveam uninominale... Pentru a-l face mai coerent, era suficientă o simplă regulă: dacă deputatul ieșea din partid, trebuia să-și depună și mandatul de deputat, iar partidul să aducă o altă persoană de pe liste în Parlament... Această simplă regulă are și dezavantaje, dar nu acesta este subiectul articolului și nu intenționez să discut ceva ipotetic. Eu unul sunt adeptul unui sistem uninominal, însă am recunoscut din start că o modificare a sistemului electoral ar fi una prea anevoioasă și tehnic extrem de dificil de realizat, practic imposibil în condițiile de astăzi...

Parlamentul a decis altfel. Legea adoptată nu lăsa din start o mare marjă de manevre pentru comisia responsabilă să delimiteze circumscripțiile. Două prevederi din această lege fac ca noul sistem de vot să fie unul totalmente deconectat de realitate și reduce considerabil nivelul de reprezentativitate democratică în parlament: votul în doar un singur tur și delimitarea (prin lege!) dimensiunii unei circumscripții... Să le vedem:

Votul în doar un singur tur: Voi folosi o mică parabolă pentru a descrie cât de aberantă este această prevedere. Să presupunem că într-o circumscripție oarecare există aproximativ 15% din populație care preferă mămăliga și 85% care o detestă și consumă doar pâine. Numai ca mămăligă există doar de un singur fel, iar pâine – câtă vrei. Printre acei 85% sunt iubitori de pâine de secară, de franzeluţe, de baghete franțuzești, de turte, de pâine albă și puhavă coaptă la cuptor ca la bunica, de pâine cu cereale, ș.a.m.d. Și iată că la alegeri se prezintă un candidat care propune mămăligă și vreo zece care propun fiecare felul său de pâine. Dacă e să presupunem că toate felurile de pâine sunt gustoase, voturile s-ar dispersa aproximativ egal. 85/10 = 8,5. Într-un asemenea sistem iubitorii de mămăligă, net minoritari, dar care sunt 15%, câștigă! Asta zic și eu reprezentativitate! Desigur, iubitorii de pâine ar putea anticipa și face coaliții înainte de alegeri, dar... oare acesta este scopul unui sistem democratic? Vă las să transpuneţi această parabolă inocentă în peisajul politic din R. Moldova...

Delimitarea (prin lege) a circumscripţiilor: Parlamentul a decis din start: o circumscripție va include 50 – 60 de mii de alegători. Punct. La prima vedere, nimic deosebit. Cu toate acestea, detaliul respectiv a avut o bătaie lungă și însemna din start imposibilitatea de a atribui circumscripții în străinătate. Într-un sistem de vot proporțional localizarea alegătorului nu are importanță decât pentru a prevedea numărul de birouri de vot necesare. Ceea ce contează cu adevărat este faptul ca alegătorul să-și poată exprima opinia și să n-o facă dublu, adică să nu trișeze. S-au cheltuit bani enormi pentru ca sitemul, an după an, să se adapteze acestor imperative. Înregistrare electronică, deschidere de birouri de vot în străinătate, etc., etc... Toate astea nu mai au nicio valoare astăzi, ori una relativ mică. Într-un sistem proporțional nici barem felul în care sunt alcătuite listele electorale nu contează chiar într-atât de mult. Importante sunt voturile valabil exprimate și posibiliatea de a vota. Ei bine, sistemul pe circumscripții e cu totul altă mâncare de pește! Sistemul uninominal (sau mixt) presupune o domiciliere strictă a alegătorului la o circumscripție anume. În baza acestor „domicilieri” se fac circumscripţii şi ele au incidenţă directă asupra reprezentativităţii! S-a vorbit de-a lungul anilor despre listele electorale și calitatea lor dubioasă... CEC-ul a zis întotdeauna că totul e în regulă, dar aceste discuții au fost oarecum tangențiale căci, repet, nu este un factor determinant pentru rezulatatele scrutinului într-un sistem proporțional. Dacă alegătorul X este înscris undeva pe o listă în Prăpădiții de Jos, iar el votează la New York, acest lucru este oarecum secundar... Bine, el va crea doar o cifră umflată a absenteismului, dar cu incidență limitată asupra repartiției mandatelor și reprezentativității...

Într-un sistem pe circumscripții, însă lucrurile nu se mai prezintă la fel! Alegătorul X, teoretic, ar trebui să voteze la Prăpădiţii de Jos, căci automat a fost domiciliat conform listelor existente astăzi. Și circumscripțiile au fost calculate în funcție de această „domicilere” și... în limitele legii adoptate. Parlamentarii au ignorat totalmente structura demografică a țării și numărul considerabil al emigraților! Deliberat? Întrebarea rămâne deschisă...

Domicilierea alegătorilor este un proces anevoios. El necesită timp, comunicare eficientă și... cultură democratică de înalt nivel la alegători. În Franța, spre exemplu, fiecare alegător are un Carnet de alegător pe care scrie clar circumscripția din care face parte. În ziua alegerilor nu poți vota decât la biroul de vot indicat. Desigur, sunt prevăzute sisteme (precum votul prin procură sau votul prin corespondență) care ar putea palia o eventuală absență... Alegătorul poate să-și schimbe domicilierea electorală în cazul în care își schimbă reședința prezentându-se la noua primărie la „biroul alegerilor”. Și nu o poate face, pentru alegerile din anul Y+1 (să zicem 2018), decât până pe 31 decembrie ale anului Y (31/12/2017 pentru 2018). Este oare transpozabil un asemenea sistem și pentru R. Moldova? Complicat de spus. În primul rând fiindcă avem o rată a emigrației extrem de înaltă. Apoi, mai avem o cultură democratică practic inexistentă, subminată ani de-a rândul de nerespectarea mandatului în sistemul actual... Dacă și am presupune că s-ar putea face ceva, atunci acest lucru ar necesita timp și eforturi, inclusiv financiare, considerabile...

Cele spuse mai sus mă fac să cred că noul sistem de vot va fi mult mai puțin reprezentativ (a se citi „democratic”), avantajează net „iubitorii de mămăligă” și diluează enorm de mult (aproape în jumătate) ponderea emigraților în procesele democratice din Republica Moldova.

Dacă doriți să vă jucați de-a anticiparea, e relativ simplu: pentru 50 de deputați aplicați rezultatele unui sondaj cât de cât credibil. Pentru ceilalți – considerați că majoritatea covârșitoare vor fi mămăligari... Uite-așa o democrație avem astăzi, Domnii mei... Dar mai rămâne un an. Multe se mai pot întâmpla...

 

P.S.: Fiind și eu un iubitor de mămăligă (în proporție de 15%, căci altfel consum pâine) țin neapărat să-mi cer scuze față de fanii acestui produs culinar autohton. Exemplul respectiv nu a fost folosit cu intenția de a jigni pe careva.

Partager cet article
13 novembre 2017 1 13 /11 /novembre /2017 14:25
Pierre Soulages: "Outrenoir" (1984)

Pierre Soulages: "Outrenoir" (1984)

Încerc să-mi aduc aminte când prima dată am conștientizat moartea. Când a intrat ea cu adevărat în viața mea. De fapt, mint aici și nu-i bine. Nu mai încerc chiar deloc. Noiembrie 1988. Știu perfect momentul, ziua, clipa, sunetul cu care a intrat în mine, știu că era frig, că era negură… Tata mă ținea de umeri... Cineva bocea alături... Mama nu mai bocea. Bunica nu mai bocea. Tatii îi era frică. De aceea mă ținea de umeri. Îi era frică de mine. Acum știu. Atunci nu înțelegeam încă. Tata, în genere, știa totul despre mine. El a știut la perfecție când am fumat prima țigară. Și mi-a povestit cum s-a lăsat de fumat. El m-a ținut strâns de mână când m-am îmbătat prima dată cu adevărat. M-a ținut tot drumul strâns să mă ducă acasă (mergeam totuși pe picioarele mele) de la o nuntă și să nu înțeleagă mama că eram tufă...

El știa totul despre tot. Iar noi nu știam că el știe tot. Tata era tăcut de felul lui... Un văr de-al meu chiar se supărase o dată pe el: după ce nu se văzuseră câțiva ani, tata nu i-a arătat exces de sentimente... Nu i-a zis nimic deosebit, nu l-a strâns în brațe, nu l-a sărutat pe buze, cum se face pe la nord, chiar și între bărbați... Pe atunci începusem să-l înțeleg și eu câte puțin. Atâta a spus mai târziu despre acea întâlnire când l-am întrebat: „Parcă l-am văzut pe Mitea în picioare...”. Dumitru era fratele lui cel mai mic, primul pe care-l pierduse... El îi avea pe morții lui... Acum eu îi am pe ai mei...

La ce moment moartea încetează să mai fie un joc? La ce moment ea încetează să mai fie o eventualitate și devine certitudine? La ce moment ea încetează să mai fie reversibilă? Este oare moartea o revelație instantanee sau se învață?... Există oare reguli în acest domeniu?...

Era o zi de sâmbătă... Aveam 11 ani. La școală se ținea un fel de spectacol la care participam și eu. Părinții ne așteptau acasă. Dar în acea zi eu eram un fel de „star”, participând la mai multe scene din acel „concert”. „Cмотр художественной самодеятельности”, parcă așa se numea. Mama ne-a zis să venim imediat acasă, de cum ne eliberăm, chiar să ne învoim să plecăm mai devreme, dacă se poate. Eu am uitat. Ori nu mă puteam rupe de la acea atmosferă festivă în care mă aflam în centrul atenției. Nu mai contează. Mai simt și astăzi acea senzație de euforie și excitare. Am fost bun pe scenă. Toată lumea mă lăuda, mă felicita. Iar acasă mă așteptau părinții. Iar telefoane portabile pe atunci nu existau. Noi nici telefon fix nu aveam... Când am ajuns, am văzut imediat Moskvitch-ul tatei tras direct la scara blocului, încărcat. Am înțeles că am călcat pe bec...

Am intrat în casă. Ai mei erau îmbrăcați și gata de drum. Mama avea ochii roșii. Tata – negru la față și taciturn. S-a uitat cu supărare la mine. Credeam că mă sugrumă din priviri. Mai era ceva în privirea lui, mai mult decât un reproș, o urmă de dispreț? A zis doar atât: „Tătuca moare, iar voi...” Mai n-am intrat în pământ...

Nu am apucat nici să mă descalț. Tot atunci am făcut stânga-mprejur și am ieșit înapoi pe ușă. Am plecat la țară, la bunei. Nu țin minte cum am mers anume. Țin minte că era liniște. O liniște solidă în care noi ne simțeam prinși ca niște insecte în chihlimbar...

Am ajuns când afară înopta deja. Am ajuns la timp. Tătuca zăcea în pat, dar mai sufla. Era și mămuca acolo, mai era lume din mahală... La căpătâi ardea o lumânare înfiptă într-un colac. Astăzi, sunt sigur că ne aștepta. Mama s-a apropiat de el imediat. L-a îmbrățișat. La fel a făcut și tata. L-au sărutat, i-au vorbit... Eu – nu. Nu știu de ce anume. Îmi era și greață. Asta țin minte bine. Arăta urât. Suflarea lui mirosea urât... Ca un om care a suferit și agonizat îndelung... Sunt trecut de 40 de ani astăzi, dar nu pot scăpa. Nu pot să i-o iert puștiului de 11 ani... El ne-a așteptat, iar eu nu m-am apropiat...

Bunelul a murit în acea noapte. Noi, copiii, am fost culcați în sărăieş. Dimineața a intrat și ne-a trezit tata. Era devreme, soba se răcise deja. Tata a zis doar atât: „Hai sculați, copii. A murit tătuca.” Tata îl iubea mult pe tătuca. Eu îl adoram. La acel stadiu înțelegeam doar că e grav, foarte grav. Forfotă prin ogradă. Lume care începea să vină la priveghi. Oameni străini care trebăluiau pe acolo ca la ei acasă.

Am intrat în casa mare... Tătuca era deja în sicriu, îmbrăcat în costumul său de zile mari... Când reușiseră ei să schimbe și să așeze tot?.. Pe scaune ședeau câteva persoane din vecini. Îl priveam pe tătuca de la distanță... Era mai frumos acum... Doar buzele îi erau vinete și arătau dezgustător. Din când în când intra câte o femeie și începea să bocească. Unele boceau frumos, altele – nu. Îmi venea să le alung. Din când în când intra bunica și bocea și ea. Bunica bocea frumos. Nici nu-mi închipuiam că știe să înșire bocete în versuri. Asta țin minte. Cum îi bocea viața lor în versuri. I se alătura și mama. Dar mama nu știa să bocească frumos. Ea doar plângea în hohote alături. Apoi se apropia câte o femeie să le ia la o parte. Mai întâi pe bunica. O lua ușurel de umeri: „Hai, Anică, hai...” O ducea așa până la ușă... Și apoi începea s-o întrebe: „Da’ stopci pentru praznic de unde să luăm?”, „Farfurii și furculițe ai destule?”, „Da curechi pentru găluște ai?”, „Găluştele le facem cu crupe sau cu orez?”, „Da după prapuri s-o dus careva?”, „Sa meargă Andrușa la Drochia cu mașina să aducă colacii” și tot așa... Bunica le avea pe toate. Le avea pe toate rânduite. Comanda cu armata de femei la perfecție ca un general experimentat. Această schimbare imediată de cum trecea pragul casei mari mă perturba... Pe mama o rupeau mai greu, ea se liniștea mai greu, dar funcționa și ea la fel... Când plângea mama, mă podideau și pe mine lacrimile. Plângeam de jalea ei. Plângeam că plângea mama. Dar nu eram lăsat. Eram luat de cineva din adulți și dus afară. Pe mama tot așa o linișteau, cu mine: „Hai, Zinică, hai, că, iaca: te văd copchiii...” Altfel, nu plângeam...

Urmăream, într-un fel de prostrație continuă, cum se mișcă această mașinărie... Lumea venea și punea bani pe tătuca... Apoi venea câte un adult și-i aduna, când se părea că grămada era prea mare. De regulă i-o băga în pestelcă bunicăi dacă se nimerea pe acolo. Ori mamei...

Tata nu prea se vedea. El era pe drumuri cu mașina. Venea, descărca ce aducea, apoi pleca iarăși... Noi eram acolo, în acest iureș, aproape abandonați, dar în grija tuturor. O grijă amplificată, supradimensionată. Cineva ne dădea o bomboană, altul – bani, cineva ne hrănea, cineva ne întreba dacă nu am înghețat, ne trimitea în sarai, unde se făcea focul că să ne încălzim la sobă... Mâini de străini care trebăluiau ca la ei acasă. Cineva hrănise până și oile din ocol. Cineva dăduse grăunțe la găini. Totul funcționa ca ceasul...

Apoi a venit ziua a treia. Tătuca a fost urcat în remorca unui camion cu bordurile coborâte. Remorca era îmbrăcată în covoare. Cineva ne-a urcat și pe noi alături. Mai era mama și bunica acolo. S-au strigat și dat pomenile. Camionul a pornit lent, la pasul omului, spre cimitir. Cât mergea camionul cânta un cor bisericesc undeva în spate. Din când în când camionul se oprea. Se oprea din cântat și corul. Se strigau și se dădeau pomene și punți... Striga bunica. Din când în când – mama. În spate îl vedeam mergând, cu capul dezgolit, pe tata... Eu mă țineam de marginea sicriului și îl priveam pe tătuca. Eram chiar alături de el. Buzele aproape i se înnegrise. În rest – era frumos... Nu plângeam. Nu am plâns deloc tot drumul. Nici chiar atunci când bocea bunica sau mama. Eu îl priveam pe tătuca. Tata ne privea pe noi toți.

La cimitir tata a venit lângă mine. S-a postat în spatele meu și și-a pus mâinile pe umerii mei. Eram lângă groapă. Era una adâncă, mai naltă de un stat de om... Sicriul cu tătuca a fost pus alături. Apoi s-a bătut capacul. Plângeau și boceau mai cu toții. Femeile deja le luaseră în primire pe mama și pe bunica... Eu nu plângeam... Loviturile de ciocan. Țin minte ca ieri: din toate câte se întâmplau nu vedeam și nu auzeam decât cum erau bătute cuiele. Erau lungi... Dar lemnul era moale și groparii meseriași: intrau din două trei lovituri bune de ciocan. Eram o cutie de rezonanță în care răsunau doar acele lovituri... Degetele tatei mi s-au înfipt în umeri...

Apoi groparii au coborât sicriul în groapă. Ţin minte fiecare mişcare a lor... Cum au adus două roţi mari din ţesătură tehnică. Cum au trecut curelele pe sub sicriu... Cum au ridicat de capete... Cum l-au caborât lent... Eu îi priveam năucit... Apoi au început a se apropia oameni. Cineva a luat o mână de țărână moale și a aruncat-o în groapă. Bubuitură... Explozie... Când a căzut acel bulgăre pe capacul sicriului am explodat. Nu era bocet, nu era plânset. Urlet... Tata mă ținea strâns de umeri, apoi m-a cuprins strâns în brațele sale. Urlam și mă zbăteam, încercând să scap din strânsoare și să mă arunc în groapă, să-l scot pe tătuca... Iar lumea tot trecea și tot arunca țărână... Ce faceți?! Cum îndrăzniți?! Îl muriți pe tătuca!... Toată lumea asta dimprejur îl murea pe tătuca!...

Apoi nu țin minte... Nimic. Black-out total. Probabil mi s-a injectat ceva care să mă calmeze. Probabil că a fost chiar mama. Probabil tata m-a scos de acolo tot atunci... Nu țin minte nimic... În zadar am tot încercat de-a lungul anilor să-mi amintesc ceva din cele câte au urmat... Nimic...

Prima amintire pe care o am de după acea bubuitură de bulgăr este o dimineață în care un om din sat a venit să cumpere oile tătucăi... Dar asta nu putea să se întâmple decât câteva zile mai târziu...

Partager cet article
13 novembre 2017 1 13 /11 /novembre /2017 11:40
Săptămâna în care emigraţii au fost declaraţi personæ non gratæ

Există săptămâni în care ierarhia importanței evenimentelor este foarte ușor de stabilit. Îmi plac așa săptămâni căci îmi necesită mai puține eforturi pentru a vă scrie. Acele șapte zile care s-au scurs de vinerea trecută au fost anume din acestea. Trei evenimente mi-au părut cu adevărat importante. Despre ele vă voi scrie ceva mai amănunțit:

EMIGRAŢII NU MAI CONTEAZĂ Fără îndoială, este cea mai importantă noutate a săptămânii, dacă nu a anului! Căci nu poate exista nimic mai important într-o țară decât procesele care țin de democrație. Guvernul a hotărât : în străinătate nu vor fi decât 3 circumscripții : 1 pentru Uniunea Vamală și două pentru normalitate… Transnistria, vă amintesc, va avea și ea 2 circumscripții. Deci, dacă e să acceptăm logica guvernului (căci el a votat până la urmă, nu comisia) regiunile în care autoritățile Republicii Moldova nu controlează nimic, în care se știe clar că procesele normale democratice nu funcționează, vor beneficia de trei circumscripții. Exact atâtea câte vor fi deschise în acele țări cu tradiții seculare democratice în care au votat peste o sută de mii de cetățeni la prezidențiale și în care alte câteva mii (numărul lor așa și va rămâne o necunoscută) aşa şi nu au putut vota. Argumentele PromoLex care propuneau 6 circumscripții pentru străinătate nu au fost auzite, or aceste argumente au fost cele mai raționale din toate câte au fost expuse. Opoziția „oficială” a fost patetică, ca și inexistentă în acest proces fundamental; iar argumentele oficialilor sunt într-atât de ușor de bătut, încât mă plictisesc s-o mai fac... Doar un exemplu: îl citez pe Ostaf: „În general doar 12 țări din lume din peste 180, adică mai puțin de 10% din lume și doar 5% din Europa, creează circumscripțiile electorale dedicate votanților care se află în afara teritoriului țării”. Bineînțeles, domnul expert Ostaf, care a și propus 3 circumscripții pentru străinătate, uită să menționeze în interviu în care tranșă procentuală se situează Republica Moldova la categoria proporției cetățenilor emigrați... La drept vorbind, toată această poveste cu modificarea sistemului electoral e o mare farsă. Sistemul respectiv, cu circumscripții desenate în așa fel încât avantajează net opțiunea pro rusă; cu un singur tur, în condițiile în care opțiunea antieuropeană este concentrată în partidul lui Dodon, iar cea proeuropeană este relativ dispersată (tradițional, aș zice), este un covor roșu așternut pentru PSRM... Sunt conștient însă că a mai rămas un an întreg până la scrutin, perioadă în care se pot întâmpla multe. Nu-i exclus ca peste câteva luni să zâmbesc condescendent la relectura acestui text. Ceea ce nu exclude faptul că felul în care a fost modificat sistemul electoral a fost scandalos, iar acesta la care s-a ajuns este unul mult mai puțin reprezentativ în varianta lui actuală...

UNION FENOSA SE CONECTEAZĂ LA PRIMĂRIE Eu nu știu dacă Silvia Radu este omul lui Plahotniuc ori ba. La urma urmelor acest lucru nu contează chiar într-atât de mult. Eu unul aș fi preferat să rămână Grozavu pe post de primar interimar. Să fie lăsat să lucreze fără „tutela” primarului și a partidului. Îmi veți spune că după scandalul cu parcările nu mai era posibil și probabil voi fi de acord. Numai că totul e o chestie de comparație. Niciodată nu voi accepta ca afaceriștii să vină în funcții politice. Filosofii – să conducă, armata – să apere, afaceriștii – să producă. Și nicidecum altfel. O fi Radu omul „holdingului”, pe care putem să-l înjurăm oricât, dar să nu uităm că principalii responsabili de ceea ce se întâmplă în primărie este PL-ul și oamenii dubioși pe care i-au intrat în primărie. Și să nu uităm nici de CMC, în care clocotesc interese, dar care reușește de fiecare dată să rămână în umbră...

BT ÎN MOLDOVA Nu, de această dată nu vorbim de tancuri sovietice... Banca Transilvania, una din cele mai importante bănci din România (a treia, de fapt), având-o drept unul din acționarii principali pe BERD, intenţionează să cumpere 39% din acțiunile Victoriabank! Dacă se realizează acest proiect și dacă mai intră și companiile din domeniul energetic pe piața din R. Moldova, peisajul economic se va schimba substanțial. Mai rămâne să rezolvăm o dată și pentru totdeauna chestia cu dependența atavică a unor exportatori de piața rusă... Dar aici cred că președintele Dodon știe multe: teamă mi-e că nu atât vectorul geopolitic al țării îl interesează, cât vectorul fluxurilor roadelor țării... Căci nimic nu e apărat mai vehement în această țară decât interesele economice...

Să trecem acum la evenimente importante, dar mai mărunte:

CRISTINA ŢĂRNĂ DE LA CNA Mi-a plăcut interviul cu Cristina Țărnă. Din păcate, au rămas prea multe nespuse, chestie care mă enervează la culme în interviurile moldovenilor. Toți au de spus câte ceva, dar nimeni nimic nu spune. „Toate la timpul lor”. Păcat că acest timp nu vine niciodată. Dar câte ceva totuși am aflat. Despre Gofman, de exemplu.

O ORĂ DE RÂS CU PROCA Despre tămbălăul în jurul declarațiilor unui ucigaș nu aș avea altceva de zis decât faptul că am demonstrat că suntem o țară jalnică. Iar despre interviu nu am decât un video să vă recomand: cred că după vizionarea lui multe vor deveni mai clare...

DCFTA FUNCŢIONEAZĂ Da, exporturile spre UE au crescut, trecând de 60%. E bună această tendinţă. Dar era loc pentru mult mai bine.

FMI ZICE CĂ-I BINE Şi FMI-ul zice că-i bine. Să le dăm crezare. Noi vom mai aştepta şi să-l vedem acest bine.

MILIARDUL VINE ACASĂ Mai mult de trei sute de milioane ($) au trimis emigrații acasă în ultimul trimestru. Iată că vine, el, miliardul la loc. Băncile sunt fericite, FMI-ul-la fel. Moldovenii așteaptă s-o vadă, această fericire.

BANI GREI IMPOTRIVA LUI CHIRTOACĂ Promo-Lex a calculat și zice că PSRM-ul cheltuie mai mult pentru a-l învinge pe Chirtoaca decât declară. Bani grei... De unde au socialiștii bani nu pare să știe nimeni, deși în acelaşi timp nu e mare secret... Dar bani sunt: moldovenii trimit destui. Dar ei nu trimit bani lui Dodon.

UE ÎN TOP Conform unui sondaj recent publicat (american) UE ar fi din nou preferată faţă de Uniunea Vamală. Sper să fie adevărat acesta american si nu acel moldovean publicat cu câteva zile mai devreme, ceva mai pesimist...

ÎNFRĂŢIRIse înfrățește Soroca cu Buzău, nu mă miră. Dar când am citit că se înfrățește cu Botoșani ditamai orașul Bălți, am rămas „patret”! Asta zic și eu! Este o vorbă la noi: „Frate cu frate, dar brânza-i pe bani”. Aici cum ar fi mai potrivit? Ce ziceți de „Duşman cu dușman, dar pe bani și românu-i frate!”.

DODON LA PAPA După vizita lui Dodon la Papa de la Roma, Vladimir și cu Marchel ar trebui să-l excomunieze și să-l blesteme pe președinte care și-a spurcat sufletul la păgânii iștia de gayropeni...

Cam atât. Punem punct aici...

 

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o transform în portocală, căci se pare că sunt mai potrivite pentru pușcăriași. Mare pacoste peste familia Lucinschi. Ambii feciori ai fostului președinte și fostului prim secretar de partid au probleme cu justiția. Cel mai mare e deja condamnat în România. Cel mai mic reușește să ducă de nas judecătoria de la Buiucani. Grele vremuri au ajuns... Sic transit gloria mundi...

Partager cet article
6 novembre 2017 1 06 /11 /novembre /2017 21:34
Săptămâna în care Dodon a refuzat premiul Nobel

Bine v-am regăsit, dragii mei. Mâine e vineri, iar eu trebuie să scriu despre evenimentele din Republica Moldova. Scriu aceste rânduri nu fără o oarecare frustrare… Vă zic imediat și din ce cauză: Toată saptamâna am pândit noutăţi, discuții, dezbateri despre circumscripții și modul în care vor fi ele desenate. Și… Nimic, Dom’lor! Tot ce vrei am văzut, pâna și materiale despre centenarul „Revoluției socialiste din octombrie”, numai nu asta… Pe nimeni nu interesează! Nici pe cei care protestau împotriva schimbării sistemului de vot, nici pe cei care-l schimbau. Se vede că tare-i mai durea. Lucrările comisiei ar trebui să fie evenimentul central, serialul preferat al tuturor media zilele astea! Dar poate nu am eu dreptate și visez mălai… Iată, de exemplu, aflam că s-ar putea ca emigraţii să nu aibă decât trei circumscripții. Transnistria – 2, iar „diaspora” – 3. Altfel spus: 3 pentru Uniunea Vamală și 2 pentru UE. Absolut aberant! Și nu paresă fie nimeni scandalizat… La drept vorbind, sunt într-atât de descumpănit de lipsa de reacții și în țară, și în așa-numita „diasporă”, că nici nu-mi vine a mai comenta ceva. Dar na! Dacă am intrat în horă, voi juca...

CEL MAI IMPORTANT INVESTITOR STRĂIN ÎN MOLDOVA Moldovenii continuă să trimită bani. Bani grei... Miliardul? O jucărie! N-a existat așa ceva! Doar în septembrie am trimis 109.31 mil. de $ acasă... Să ne mai mire că băncile o duc bine? Apropo, banii din CSI nu sunt decât 1/3!

MUZEUL DEPORTAŢILOR Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi procurarea unui imobil destinat creării Muzeului victimelor deportărilor și represiunilor politice. Vă dați seama? Țara care a pierdut 1/3 din populație între 1940 și 1950 nu are un muzeu dedicat!... De la „independență” au trecut 26 de ani...

LIMBA ROMÂNĂ POATE REVENI ÎN CONSTITUŢIE CC a decis: parlamentarii pot modifica art. 13 și schimba limba „moldovenească” în limba româna. Pe mine mă bucură, să nu credeți. Dar voi remarca că subiectul e reactivat, ca de obicei, înainte de un scrutin important. Interesant, acei care refuzau să vorbească „moldoveneasca”, vor învăța acum româna? Oare tovarăşa Hrenova va apuca să învețe „moldoveneasca” măcar acum, în formă de protest? Eu zic că ar fi simbolic și frumos! Iar Dodon, ca de obicei, vrea referendum...

MOLDOVA EXEMPLARĂ Adică a ajuns exemplu. Dar nu de urmat, ci într-o carte. Cartea tratează despre războiul informațional, iar cazul Republicii Moldova a ajuns studiu de caz. Un capitol întreg!

PODURI CĂTRE TERORIŞTI Armata transnistreană se antrenează să monteze poduri plutitoare peste Nistru. Ei numesc asta „exerciții antiteroriste”. Ceva nu se leagă aici, dar vă las să vă dumiriţi ce anume.

AMBASADORI RECHEMAŢI Trei ambasadori au fost cică rechemaţi în această săptămână. Pâna la urmă, au fost doar doi, căci Mihai Gribincea va rămâne la București. Iurie Reniță și Valeriu Frija vor fi schimbați. Cauza pare să fie simplă: sunt persoane propuse de PL. Oficial, Guvernul zice că vrea să depolitizeze meseria de diplomat. Deci să înțelegem că doar acei propuși de PL au fost în bază de criterii politice? Cine ar mai avea dubii?

CINE L-A SCOS PE CHIRTOACĂ Nu există nicio îndoială că decizia de a nu-l admite pe Chirtoacă la referendumul împotriva lui Chirtoacă nu are nimic cu politica. Toți oamenii aceștia care au votat împotriva lui Chirtoacă (Vitalie Miron, PSRM; Ludmila Cutasevici, PSRM ; Igor Țurcanu, PSRM; Dmitri Midioglo, PSRM; Tatiana Ivanov, PCRM; Vasile Postolache, PCRM) au fost nepărtinitori și s-au ghidat doar de buchia legii!

GAMREŢCHI SUFERĂ Închisorile în Republica Moldova sunt într-atât de periculoase încât mor oameni nevinovați cu duiumul! Iată, de exemplu, fostul șef al Direcției municipale transport public și căi de comunicații, Igor Gamrețchi, condamnat la trei ani de închisoare (cu suspendare) a decis să acționeze. De spaimă probabil, construiește o nouă pușcărie, să aibă unde sta în caz de suspendare a suspendării, altfel nu înțelegla ce ar ridica construcția aia de 1500 m²... E tare greu să fii condamnat în Republica Moldova...

DENUNŢ ÎMPOTRIVA LUI DODON Un grup de experţi (Sergiu Tofilat, Tudor Șoitu, Victor Parlicov) afirmă că Dodon şi Greceanî ar fi furat 14,5 milioane de dolari. Pe marginea acestui caz de fraudare a consumatorilor, grupul de experți urmează să se adreseze la Procuratură. Asta zic şi eu denunţ, da’ nu „uzurparea puterii de stat”! Aştept cu nerăbdare urmarea!

VESTIARUL MITROPOLIEI Saptamâna aceasta aflam că CMC le-a permis popilor să-și ridice o coștereață în parcul central. Povestea pare-se că e destul de veche. Însuși Chirtoacă îi promitea lui Cantarean (interesant, acum ce grad are? tot colonel? iată Kiril al Rusiei chiar se laudă că ar fi general!) spațiu. Apropo, terenul îi aparține deja secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș. Dacă doriți să înțelegeți cum arată aşa o construcţie, mergeți la Bălți (aici), la „Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Și să nu-mi ziceți că va fi mai frumos. Nu va fi. Branșa bisericească a KGB-ului nu știe estetică.

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o trimit direct la președinție, deși ei ar merita un ananas întreg! Și pentru două acte vitejești odată! În primul rând pentru faptul că l-a invitat pe Iohannis la Chișinău după ce l-a înjurat ani la rând. Chiar crede că-i va răspunde? Cu atât mai mult că, chipurile nu ar fi protocolar și e rândul lui Dodon să meargă la București. Dar nu-i invitat. Dodon a mai anunțat că refuză să meargă la summit-ul Partenariatului estic. Numai că nici într-acolo nu a fost invitat! Hai să vedem, prieteni, ce ar mai putea refuza Dodon? Premiul Nobel pentru literatură, de exemplu, de ce nu? Deși aici ar avea niscaiva șanse la categoria burlesc...

Partager cet article
31 octobre 2017 2 31 /10 /octobre /2017 10:14
Speranţă pentru umanitate

В.И. Ленин – американскому журналисту Линкольну Стеффенсу (1919):

«Мы должны найти какой-то путь, как избавиться от буржуазии, высших классов. Они не дадут нам совершить никакие экономические перемены, на которые они не пошли б до революции; поэтому их надо вышибать отсюда. Сам я не вижу, как мы можем испугать их так, чтобы они убрались из России без массовых расстрелов. Конечно, находясь за границей, они будут представлять собой такую же угрозу; однако эмигранты не столь вредны. Единственное решение я вижу в том, чтобы угроза красного террора способствовала распространению ужаса и вынуждала их бежать»*

(Латышев, 1996, с. 205)

 

Pe la începutul anilor 2000 începeam un nou masterat la Paris, la Universitatea Paris 9 Dauphine. Eram la început de an universitar. În multitudinea obiectelor din program aveam unul care era consacrat dezvoltării schimburilor şi relaţiilor economice internaţionale. Nu mai ţin minte cum eră întitulat cu exactitate, dar acum nici nu mai contează. Eram la prima oră, acel faimos curs introductiv, în care proful încearcă să te convingă că materia lui este cea mai importantă din toate (ceea ce studenţii experimentaţi de alde mine, care eram deja la a treia facultate, nu o mai iau în serios), iar mai apoi îţi vorbeşte despre istoria „obiectului”, parte care începe a deveni puţin mai captivantă.

Proful era unul destul de vârstnic şi, prezentându-se, nu a omis să se laude că e o somitate şi că a fost în echipa care a elobarat PACul (Politică Agricolă Comună) a UE. Dar la Dauphine aproape toţi profii erau cu moţ şi asta nu ne-a prea impresionat. Îl ascultam în continuare cu o ureche să nu scăpăm ceva cu adevărat important, conştienţi că prima oră introductivă e o formalitate de care nu ai cum scăpa. Şi iată că la capitolul „istorie”, proful zice ceva de genul: „De-a lungul veacurilor relaţiile şi schimburile comerciale între ţări nu au contenit să se dezvolte. Doar două perioade au marcat un net regres în acest proces: primul şi al doilea război mondial”.

Nu ştiu de ce, dar la această frază, m-a tras michiduţă de limbă pe semne, că altfel nu ştiu cum să-i zic, arunc o replică: „Eu aş mai adăuga şi perioada războiului rece care a dus la instaurarea economiilor autarhice în foarte multe state ale blocului sovietic.” Eram chiar în faţa lui, în primul rând, şi nu i-au scăpat cuvintele mele...

Ceea ce mi-a răspuns tipul atunci îmi ţiuie şi astăzi în urechi. Pot repeta cuvânt în cuvânt: „Je ne suis pas d’accord avec vous, car pour une grande partie de l’humanité l’Union Soviétique a été porteuse d’espoir**”. Să zic că m-a uluit, e prea slab spus... Eu pot înţelege aiureli ideologice din partea unor stângişti romantici ignoranţi, rău sau deloc informaţi, înglodaţi undeva în discursul anilor 70-80, cărora această frază le-ar corespunde la perfecţie, dar cum poate un prof universitar, care are intenţia să ne vorbească despre REL să zică una ca asta?... De dragul unor convingeri ideologice nega nişte evidenţe care ţineau de „ştiinţa” pe care avea intenţia să ne-o predea?...

Până la urmă individul şi-a dovedit incompetenţa şi ipocrizia ceva mai târziu. Toate referinţele sale bibliografice se terminau undeva pe la începutul anilor 1980. Scrierile lui Michael Porter ne erau prezentate drept ultima noutate în economie, ultimul răcnet, cum ar veni... Iar la evaluare păţisem ceva absolut trăsnit, e unica dată când am întâlnit aşa ceva. Mă simţeam destul de ok, aveam impresia că am scris bine şi corect la examen, nu-mi făceam deloc emoţii. Când colo – 9 din 20! Ziceam că se răzbună, deşi nu credeam că are o memoria chiar aşa de bună, dar am observat imediat o coincidenţă: toţi străinii din grupă au luat sub 10! Nota maximă pentru noi a fost 9... Uite-aşa un stângist... Dar nici asta nu-i tot. Am cerut o audienţă. M-au întrebat la secretariat dacă contest, strâmbând din nas, căci nu le plăceau lor proceduri din astea. Am zis că nu, voiam doar să mi se explice nota, atât. Am fost primit chiar atunci, după un telefon în intern.

Când am intrat în biroul profului, i-am explicat încă o dată ce voiam. Eram foarte amabil, alesesem din start să elimin orice agresivitate din demers. Ceva de genul „Dom’ Profesor, eu doar vreau să înţeleg ce şi cum ca să fac mai bine altă dată”. Tipul mi-a zis că am fost prea general, că se aştepta să vin cu argumentări mai „ştiinţifice”. Eu i-am zis că am băgat în lucrare teorii cu formule şi tot balamucul. Atunci nenică a căutat lucrarea mea. A deschis-o şi a început s-o citească. Se vedea clar că o citeşte pentru prima dată... „Dar scrieţi foarte bine în franceză pentru un străin! Unde aţi învăţat a scrie aşa de bine?” I-am zis că am deja o diplomă franceză de Master. M-a întrebat: „Aveţi probleme cu media?” I-am zis că nu ştiu, căci era primul examen şi că mai avem trei înainte... Mi-a propus să vorbească cu cineva din profii cu care mai am examene pentru că să-mi mărească nota, dacă ceva. Am zis că pentru moment nu e necesar. Nu ştiu dacă am procedat corect, dar m-am ridicat, i-am urat o zi bună şi am ieşit dn biroul său tot atunci. Media am luat-o eu şi fără micmaşuri, chiar a fost una destul de bunicică graţie celorlalte examene...

Îmi veţi ierta sper, această introducere şi digresiune cam lungă... De fapt, despre altceva voiam să vă zic aici, despre această idee absolut toxică: URSS a fost purtătoare de speranţă...

De-a rândul anilor am avut discuţii destul de lungi, uneori destul de animate, vehemente chiar, la acest subiect. Poţi, bineînţeles, scuza ignoranţa celor mulţi şi proşti... Poţi invoca şi lipsa de informaţie. (Iată aici celebra poză făcută după al doilea război mondial cu reacţia soldaţilor nemţi prizonieri, atunci când li s-a proiectat un film despre lagărele de exterminare...) Poţi, beneînţeles, zice că esenţa însăşi duală şi ipocrită a sistemului sovietic, cu un discurs de faţadă idealist şi atrăgător şi cu o realitate cotidiană care nu are nimic în comun cu acest discurs, generează astfel de opinii şi că nu ar exista nimic reprobabil ca o parte din public să fie ademenită de acea faţadă care promite „o lume nouă, mai bună”. Poţi. Şi nu prea poţi...

Speranţă pentru umanitate

În primul rând fiindcă adevărul despre ceea ce se întâmpla în lagărul socialist a început a răzbate spre lumea occidentală destul de timpuriu, iar odată cu publicarea operelor lui Soljeniţyn (căruia i s-a acordat şi un ditamai Premiu Nobel, ca să nu scape din vederea nimănui) a invoca scuza ignoranţei devine extrem de dificil. Practic asta înseamnă a recunoaşte că eşti un incult sau e o dovadă de ipocrizie intelectuală şi rea credinţă. În al doilea rând, fiindcă atunci când vorbeşti despre „o lume nouă, mai bună” imediat apare şi întrebarea costului.

Da, fiecare din noi îşi doreşte o „lume mai bună”! Subsemnatul în primul rând! Cu ce începem? Începem, desigur, cu o analiză amănunţită şi profundă a situaţiei la zi. Explicăm cursul istoriei şi forţele ei motrice. Clasic. „Ce-i de făcut?” şi „Cine e de vină?”. Până aici toţi făuritorii de lumi „mai bune” au procedat exact la fel. Unii au zis că sunt de vină evreii, alţii – că sunt de vină exploatatorii capitalişti, alţii că e de vină „ciuma roşie” şi tot aşa... Acum, dacă am analizat profund istoria şi relaţiile sociale şi identificat răul care ne încurcă să facem lumea „mai bună”, se cuvine să-l eradicăm, nu-i aşa? Şi se porneşte, de regulă, o maşinărie a eradicării răului de vai şi-amar! Cine mai contabilizează victimile în făurirea „lumii noi”?... Ce mai contează din moment ce lumea devine „mai bună”? Acel care omoară 3000 poate oare fi comparat cu acel care omoară zeci de milioane? Cine stabileşte cota valorică? Până la ce cifră anume se poate de acceptat „victime colaterale”?

Vă par monstruoase cele scrise mai sus? Vă felicit, dragii mei. Înseamnă că mai există speranţă. Dar eu voi reveni acum la spusele boşorogului meu de prof: „URSS a însemnat speranţă pentru o bună parte a umanităţii”... Punct. Capcana s-a închis. Din moment ce acceptăm un asemenea tip de discurs nu mai există cale întoarsă...

De ce atunci vezi astăzi inşi plimbându-se cu „CCCP” pe maiou, străzi purtând numele lui „V.I. Lenin” în oraşe europene, de ce devine „Che” produs comercial, iar secera şi ciocanul continuă să fie utilizate drept sigle? Şi de ce atunci, dacă se întâmplă cele de mai sus, nu este nici acceptat, iar uneori chiar pedepsit de lege, portul simbolicii hitleriste, iar Hitler este (pe bună dreptate) considerat un diavol împeliţat? Nu voia şi el „o lume mai bună”? A făcut şi el ca ceilalţi: a identificat „răul” şi l-a combătut... Numai că el a pierdut războiul. Iar Stalin l-a câştigat. Iată şi toată diferenţa. Dacă se întâmpla invers, Hitler ar fi murit precum a murit Stalin. Cineva ar fi denunţat la un congres cultul personalităţii şi crimele împotriva umanităţii comise de Hitler şi de Ghestapo. Altcineva ar fi declarat că e necesar să construim un „naţional-socialism cu faţă umană”... Şi... Ceva îmi spune că ar exista profi universitari care ar afirma astăzi: „Germania nazistă a însemnat speranţă pentru o bună parte a umanităţii”...

Din păcate, însă, chiar şi acele puţine tabuuri care mai există sunt supuse eroziunii... Mitul lui Stalin renaşte... Cu Hitler e ceva mai greu, dar apar şi aici lăstari. Lenin, în scrierile căruia greu întâlneşti cuvinte folosite mai des decât „арестовать, расстрелять, террор***”, nici nu a murit vreodată... Făuritorii „lumilor mai bune” revin în forţă. Unii explică deja care este răul. Alţii fac deja campanii pentru a-l eradica... Combativi, înflăcăraţi, agresivi...

Or, totul poate fi într-atât de simplu... Nu există decât o singură regulă valabilă: „Să nu ucizi”. Şi aici nu pot exista concesii. Din momentul în care am deviat de la ea, am greşit. Lumea de dragul căreia sunt sacrificate deliberat vieţi nu este şi nu poate fi o lume bună.

 

 

*Noi trebuie să găsim o cale pentru a ne debarasa de burghezie, de clasele superioare. Ei nu ne vor lasă să realizăm vreo schimbare economică cu care să nu fi fost de acord şi până la revoluţie, din această cauză noi trebuie să-i măturăm de aici. Eu personal nu prea văd cum am putea să-i speriem într-atât ca ei să se care din Rusia fără împuşcări în masă. Desigur, aflându-se după hotare, ei vor reprezenta acelaşi pericol, însă emigraţii totuşi nu sunt la fel de periculoşi. Unica soluţie eu o văd în aceea ca pericolul teroarei roşii să contribuie la răspândirea fricii şi să-i oblige să fugă.

**Nu sunt de acord cu Dumneavoastră fiindcă pentru o bună parte a umanităţii Uniunea Sovietică a însemnat speranţă.

*** De arestat, de împuşcat, teroare

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher