Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
27 novembre 2017 1 27 /11 /novembre /2017 21:09
Săptămâna referendumopatiei generalizate

Săptămâna mediatică care a trecut a fost indiscutabil umbrită, poluată, dacă doriți, de către referendumul din Chișinău împotriva primarului ales, dar suspendat, Dorin Chirtoacă. Vom reveni puțin mai târziu la el, dar aș vrea să încep cu știri mai luminoase și poate nu mai puțin importante:

GAUDEAMUS IGITUR! La București are loc în chiar aceste zile ediția cu numărul 24 a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de invăţătură. Este unul din cele mai mari târguri de carte românească la care participă edituri (precum ARC sau Cartier) și autori din Republica Moldova. Din păcate, presa de la noi nu prea a vorbit despre el, darămite să mai trimită corespondenți la fața locului sau să facă reportaje... Trebuie să constatăm că de la Cantemir încoace aceiași am rămas: „Moldovenii nu numai că nu iubesc învăţătura, dar aproape toţi o urăsc. Nici măcar numele ştiinţelor şi artelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că învăţaţii nu pot fi cu mintea întreagă în aşa măsură încât, atunci când vor să laude ştiinţa cuiva, spun că a ajuns nebun de prea multă învăţătură...

100 DE MILIOANE DE LA UE Joi a devenit oficial: europenii ne vor acorda în 2018 banii promiși! 40 din 100 vor fi bani gratuiți. (Apropo, Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, care a semnat acordul, are, din câte ştiu, origini basarabene). Eu unul nu aveam mari dubii, am mai spus-o și anterior: în condițiile actuale UE nu poate face altfel. Din păcate, şi oficialii de la Chişinău înţeleg acest lucru. Chestia cu condiţionările e doar un joc... Dar am să vă atrag atenția asupra unui alt fapt: 100 mln este echivalentul banilor trimiși în țară LUNAR de către emigrați! Și asta doar prin canale legale, controlabile...

100%: VICTORIE PENTRU BT BNM a acordat autorizația pentru Banca Tranislvania să procure totalitatea acțiunilor Victoriabank. Vom reaminti doar că BT este banca Nr. 3 în România și unul din acționarii principali ai băncii este BERD.

PODURI! Se pare că vom mai avea un pod peste Prut! Și nu unul din flori, ci cât se poate de real! El va reuni Leova din R. Moldova și Bumbata din România. Împreună cu venirea BT, cu investițiile în domeniul energetic, aceste proiecte marchează cu adevărat o tendință și o schimbare de paradigmă! Mă gândesc cu bucurie la toate astea, dar prea lent se întâmplă, prea lent... Iar timp aproape nu a rămas...

Acum să trecem și la cele mai nebune, și vom începe chiar cu el, cu referendumul de duminica trecută care, după cum o știți și fără mine, a eșuat lamentabil : doar 17% din alegători s-au prezentat la urne. Redus până la urmă la o bătălie a PSRM-ului contra PL-ului, acest scor i-a bucurat pe foarte mulți. Și pe bună dreptate: este prima înfrângere de proporție a forțelor pro-cremliniste și a PSRM-ului în mod special. Chiar dacă procentele nu spun mare lucru în acest caz, până și numărul celor care au votat e semnificativ mai mic față de numărul celor care au votat pentru Dodon în turul 2 la prezidențiale. Cu toate acestea eu nu aș considera acest exercițiu drept o victorie. A fost doar o înfrângere a socialiștilor. Nimeni nu a câștigat nimic, asta desigur dacă nu considerăm orice eșec al PSRM-istilor drept un succes, ceea ce îmi pare a fi o eroare. Nu este nici măcar un semn că alegătorii capitalei ar fi devenit profund europeni peste noapte.

Iată cum înțeleg eu rezultatele: alegătorii elementar nu consideră PSRM-ul decât drept în calitate de forță geopolitică, incapabili să facă și altceva, să gestioneze un oraș, de exemplu. Dacă adoptăm această grilă de lectură, care, în opinia mea, este unica valabilă, atunci prilej pentru mare bucurie nu prea există... Rezultatele scrutinului pot fi chiar destul de periculoase, dacă acceptăm drept credibile declarațiile jubilatorii care au venit, în mod special, din partea partidelor. Riscul major ar fi să ne culcăm pe-o ureche, după cum ne este obișnuința (am demonstrat-o cu brio după 2010), și să uităm că alegerile din 2018 vor fi în primul rând geopolitice, iar peste un an, dacă nu se produc schimbări majore, PSRM-ul va fi în apele lui, îşi va acorda din nou discursul cu canalele ruseşti propagandistice și nu va fi penalizat de ambiguitatea unui scrutin local. Cu atât mai mult acest lucru este periculos în noua configurație electorală. La parlamentare prezența la vot nu va mai conta deloc, iar candidatul unui partid minoritar, dar consolidat și cu electorat disciplinat, poate lesne fi ales într-o circumscripție uninominală.

8 DIN 10! În aceeași zi cu referendumul de la Chișinău, în 10 localități au avut loc alegeri ale primarului. În 8 din 10 candidații PD-iști au învins din primul tur. În celelate 2 va fi organizat al doilea tur, dar și acolo candidații PD au ieșit primii. Uite-așa un mini-test pentru 2018. Dar va funcționa oare la scară mai largă?.. Totuși un sat nu ți-e o circumscripție...

PRIMĂRIE FĂRĂ e-MAIL Între timp, Silvia Radu se instalează gospodăros la primărie. (ex)-Primarul Chirtoacă poate desigur plânge la televiziuni și striga a complot, dar aflăm lucruri absolut bizaroide. Spre exemplu, funcționarii de la primărie nu utilizează o adresă e-mail oficială! Nu știu, dar e amatorism total! Și nu se referă doar la primărie: iată eu mă întreb, dar SIS-ul ce face? Nu este oare securitatea informaţională a statului o obligație? Câte din aceste adrese erau pe @mail.ru sau @rambler.ru sau ce-o mai fi acolo? Și ce fel de informații au fost transmise prin aceste e-mailuri?...

RE-RE-REFERENDUM! Referedumopatia se pare că este contagioasă. În ultima vreme numai despre referendumuri se vorbește. Referendum pentru extinderea împuternicirilor prezidențiale, pentru anularea sistemul mixt de vot. Dă-i cu referendumuri, frate! Eu vreau un referendum pentru anularea consecințelor referendumurilor! Iar dacă e să fim mai serioși, am să vă reamintesc că noi am mai avut un referendum în 2010. Eșuat și acela. Și câte se vor face vor tot eșua. Uite-așa am eu o convingere: aproape aritmetică. Sau demografică.

REŞETNICOV PENTRU LIMBA ROMÂNĂ? Și Artur Reşetnicov a votat în comisia parlamentară pentru Limba română! Cu așa apărători precum dumnealui sau Diacov, te pomenești cu proiectul votat și în Parlament. Dar aici ar trebui să fim atenți: nu-i exclus ca acești indivizi să facă tot posibilul ca proiectul să ajungă în Parlament pentru a-l trânti de pământ mai bine, cu mult zgomot şi în văzul tuturor. Vom urmări atent...

SHOR NU ŞTIE ROMÂNA Știți de ce nu stă Shor la răcoare? Fiindcă pretinde că nu știe româna! Adică asta ar fi explicația oficială. Cică e discriminare și se așteaptă ca dosarul să-i fie tradus în rusă... Uite-așa efecte au politicile lingvistice din R. Moldova...

1 MILION PENTRU TRAININGURI Poate nu înţeleg eu ceva sau înţeleg greşit, dar pentru mine fraza respectivăÎn cadrul proiectului, vor fi implicați aproximativ 30 de experți din Italia care vor activa în strânsă cooperare cu experții moldoveni. Metodele de lucru vor fi bazate pe dialog continuu, consolidarea capacităților și abilitarea instituțiilor din Republica Moldova prin revizuirea cadrului legislativ, dezvoltarea programelor educaționale, vizite de studiu, stagii la instituțiile italiene, seminare, ateliere de lucru, training-uri, instruire la locul de muncă și dezvoltarea de proiecte-pilot. Principalii beneficiari direcți ai proiectului sunt Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și instituțiile sale conexe.” nu înseamnă altceva decât distracţii pe bani publici. Banii cică sunt daţi de UE pentru proiectul „Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova prin păstrarea și protecția acestuia”. Să dea Domnul să greşesc.

DE CE AVEM CLOZETURILE ÎN FUNDUL GRĂDINII? CNA revine în forță! 9 persoane, printre care primari, funcţionari ai Fondului Ecologic și agenți economici au fost reţinuţi. În linii mari, schema era următoarea: se organizau licitații în primării privind construcția sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare. Concursul era câștigat de același agent economic contra unui „otkat” de 5%. Banii erau încasați, iar lucrările așa și nu demarau... Toate bune: schema a fost dejucată, infractorii – arestați... Dar iată canalizări și stații de epurare cum n-au fost așa și nu-s...

NU SE MAI POATE! Un grup de cetățeni ruși au fost trimiși înapoi la Moscova direct de la aeroport. Erau invitații lui Renato Usatîi la un pretins „Forum de afaceri din Bălti”. Numai că printre acești invitați nu era niciun singur „om de afaceri”! Doar funcționari de stat ruşi! Afaceri, ziceți?...

DODONIADA:

FILMUL LUI DODON S-A TERMINAT? Mai multe persoane și asociații din România care s-au regăsit în trilogia propagandistică a lui Dodon despre care v-am povestit săptămâna trecută au declarat că li s-a încălcat dreptul la imagine și că ei nu și-au dat acordul pentru a apare în film. Ei, de fapt, nici nu știau că sunt filmați pentru acest film! Ce va urma încă nu știm, dar se prea poate că trilogia despre istoria Moldovei să se termine după doar primul epizod.

DODON SE DISTREAZĂ În chiar duminica referendumului, Dodon se distra ca un golan la reședința din Condriţa în compania unui deputat rus, un oarecare Oleg Paholkov. Au tăiat porc, au băut, s-au luat la întrecere cu ATV-urile... Pe bani publici. Iar un cor bisericesc (de la Mănăstirea Curchi) le-a cântat imnul Rusiei direct lângă poloboace. În aceste filmulețe îl putem vedea pe Dodon-veritabilul. Nici nu am fi aflat nimic dacă nu băga ortacul său rus filmulețele pe FB. Că e profund dezgustător e una. Dar eu sunt curios: oare soția lui Dodon știe ce face ăla la Condrită?...

Cam atât. Ne vom lua rămas bun, dragii mei, dar nu înainte de a trimite tradiţionala cireşică de pe tort. În această săptămână voi avea nevoie de o livadă întreagă, căci mi-ar place să le trimit câte una fiecărui alegător socialist care a votat la referendum „împotrivă” crezând ca votează împotriva lui Chirtoacă. Asta e, tovarăși, trebuie să învățați româna! Măcar pentru ca să-l puteți revoca pe Chirtoacă la referendum. Sau pentru a primi un buletin de vot, care tot în română este și nu în moldovenească. Întrebați-l pe Dodon, el știe.

Partager cet article
20 novembre 2017 1 20 /11 /novembre /2017 12:18
Săptămâna moldoveanului preistoric

Săptămâna care a trecut nu a fost una care să ne aducă noutăți din alea trăsnite și uluitoare. O săptămână de rutină, fără răsturnări de situații sau evenimente istorice. La Chișinău, după cum o știm de mai demult, are loc în această duminică referendumul împotriva primarului ales, Dorin Chirtoaca, suspendat. Cert, el e sub anchetă, însă acest lucru nu înseamnă neapărat că va fi și condamnat. La Orhei continuă să „primărească” nestingherit Ilan Shor, acel din banca căruia s-a furat „meleardul” național, adică banca nu era chiar a lui, el era doar „năcealnic” pe la acea bancă, ceea ce în Republica Moldova e cam același lucru. La Bălți, la fel: nimeni nu-l suspendă pe Renato Usatîi, care e dat în căutare internațională și care se ascunde pe undeva prin Rusia. Totul e pe vechi, zic, dar tot trebuie să vă zic ceva astazi, de aceea vom sclipui din cele mărunte ca să facem un munte sau măcar un delușor ceva că să avem ce aburca în acest sfârșit de săptămână. Hai să le vedem:

REFERENDUM, TOVARĂŞI! Așadar, în chiar aceste momente, în această duminică, sunt vărsate în nisip 9 milioane de lei moldovenești. Bani publici. Banii mei, banii dumneavoastră. Uite, să facem un exerciţiu: încercați să vizualizați 9 milioane de lei. Apoi, tot imaginar bineînțeles, dați-le foc și priviţi-i cum ard. Recunosc că nu e prea reușită această comparație: de la foc, cel puțin, te poți încălzi...

Și dacă tot am ajuns la capitolul referendumului, nu vom putea trece cu vederea două momente: campania de denigrare, josnică, mârșavă, departe de orice morală. În afară de zecile de filmuleţe și parodii de prost gust, a circulat pe net și un sex-tape. Presa serioasă nu l-a difuzat, și e salutabil acest lucru, mai mult chiar: au circulat apeluri și petiții pentru a nu difuza acest video... Dar nu pot scăpa de un gând: oare au publicat pe timpuri sex-tape-ul cu Filat acei care fac apel la moralitate astăzi?.. Pe de altă parte... Totuși trebuie să fii foarte talentat și hâtru că să ajungi în asemenea videouri! Că nici n-oi plânge acum de mila lor...

Să nu ne grăbim și să mai rămânem puțin la capitolul referendum. Socialiștii au cheltuit bani grei pentru referendum. Au depășit milionul! Și știți de unde au ei bani? Păi cică din donații! Și știți cine sunt donatorii? Așa numiții „jurnalişti” care fac propagandă pro-moscovită. Dar știți de unde au aceşti „jurnalişti” bani? Păi, din salariul primit de la instituţiile media la care lucrează! Și instituţiile astea de unde au bani? Sunt credite de la companii aflate în offshore! Și alea de unde au bani? Tsssst! că e secret... Dar am să vă zic, că-mi sunteți dragi: cică de la Moscova vin... Apropo, nu e de pe-acum schema, a funcționat exact la fel și la prezidențiale. Uite-așa democrație avem noi, dragii mei...

SILVIA RADU – IRON WOMAN Silvia Radu, propulsată săptămâna trecută în scaunul primarului interimar de Chișinău, și-a început domnia bătând cu pumnul în masă. E o metaforă, bineînțeles. A zis că vrea transparență ca în România (auziți, dodoniştilor, ca în România, nu ca în altă parte!), a zis că n-o interesează partidele și că funcționarii trebuie să lucreze pentru oameni și a mai zis că sunt prea mulți contabili în primărie (adică mulți vor fi dați afară). Ei cum să nu fii de acord cu asemenea declarații! Parcă-i Chirtoacă la primul mandat, zău! Apropo, Silvia Radu a zis că şi ea va boicota referendumul.

ISTORIE PSRM-ISTĂ Nu că ar fi important, dar a fost discutată destul de mult o premieră: socialiștii au prezentat primul epizod dintr-o trilogie semi-documentară despre istoria Moldovei pe care tot ei cică ar fi făcut-o. Nu cred că era mare nevoie de a-l privi pentru a înțelege ce va fi în acel film. O chestie meseriașă, făcută pe bani grei, care ar trebui să demonstreze că Moldovenii sunt un popor aparte, că au o limbă lor, iar mai cu seamă că sângele lor este un fel de sânge slav cu puțină spoială din altă parte, dar nicidecum nu de la latini şi, Doamne fereşte, nu are nimic în comun cu românii, care în genere au provenit de la altfel de maimuţe (nu ştiu dacă este Marchel de acord cu această teorie). Am privit primul epizod, care era despre preistorie. Un epizod relativ inocent, dar de la câteva momente ți se ridică sprâncenele. Artileria grea va veni, sunt sigur, în epizodul 2 și va culmina în 3. Bazele sunt puse bine. Apropo, dacă vă interesează cum se face bine un film de propagandă, pervertind faptele istorice, vă recomand filmul. Master-class în domeniu! Și încă ceva: stilistic filmul seamănă foarte mult cu documentarul rusesc despre anexiunea Crimeii (ăla cu Putin). Ai zice că sunt făcute în același studio...

LIMBA ROMÂNA: VERDE ORI ROŞU? Proiectul de lege al PLDM-ului privind modificarea denumirii limbii trece ca cuțitul în unt prin comisiile parlamentare. Dar va trece oare în Parlament? Socialiștii zic că au găsit 11 voturi deja pentru a-l bloca... Nimic nu-i mai sigur. Ei pot cu certitudine conta pe cei 6 comuniști ai lui Voronin... Mai rămân 5... Aparent nu pot să-i obțină decât de la PD. Celor de la PD le-aș sfătui să ia exemplu de la președintele lor istoric Diacov: el a votat „pentru” în comisie! Iar dacă a votat Diacov, deputat în Parlament de la descalecatul țării Moldovei încoace, apoi chiar ar fi păcat să votezi altfel!

DODON DIN NOU LA MOSCOVA Coincidență ori ba, dar Dodon a fost la Moscova săptămâna trecută. S-o fi dus după film. Nu cred că merită să cheltuim spațiu pentru această noutate, vom menționa doar că Dodon așa și nu și-a vizitat vecinii. Dar la o adică nici nu are cum... În afară de Moscova, Iran, Armenia, Vatican (care nici stat adevărat nu este) și țări similare, nu-l vrea nimeni oaspete. Îmi pare rău într-un fel pentru Dodon, căci săptămâna care a trecut din această listă, și așa destul de scurtă, va trebui ştearsă Zimbabwe... Se pare că prietenul Mugabe a fost destituit...

FILIP NAŢIONAL Premierul Filip vrea să muște și el o bucată din piatra în care și-au rupt măsele mai toți predecesorii săi: Hotelul Național! Să vedem dacă are dinții destul de solizi...

PLAHA NU-I UZURPATOR Acum e oficial: procuratura a examinat denunțul Maiei Sandu și a constatat: Vladimir Plahotniuc nu a uzurpat puterea în statul Republica Moldova. Dar acest lucru era nu doar previzibil, ci evident ca 2 x 2 = 4. Mai mult decât atât: a fost o minge ridicată perfect la fileu pentru a primi un smash de toată frumusețea în retur din partea oficialilor. Nu degeaba se spune că pasărea pre limba ei piere...

PLAHA N-ARE NICI DOSAR Unele mass-media de la noi au anunțat în această săptămână că în România ar fi fost deschis un dosar penal care l-ar viza pe Plahotniuc. La drept vorbind, până și eu am crezut. Totuși nu arunci cu chestii din astea gratuit... Dar până la urmă a fost din nou pură manipulare! Ce există de fapt? Există o plângere depusă de către (atenție aici !) Platon, omul care stă la răcoare, inclusiv pentru dosarul „meleardului”, împotriva lu Plahotniuc. Conform procedurii plângerea este examinată. I se poate întâmpla oricui, chiar și mie.

Cam astea au fost...

Cireşica de pe tort din această săptămână o voi trimite-o ambasadorului Kuzmin. Şi am să-l rog pe Valentin Popa, Rectorului Universității din Suceava (USV ), să-i semneze cartea poştală! Eu zic că-i reuşeşte: la o glumă bădărănească a ambasadorului rus despre tancurile care nu au reuşit să se oprească la timp, de au ajuns la Tbilisi, rectorul i-a propus o colaborare între cercetătorii celor două state pentru a dezvolta sisteme de frânare mai eficiente! He made my week!, cum zic englezii.

Partager cet article
15 novembre 2017 3 15 /11 /novembre /2017 16:02
Despre noul sistem electoral. Post-factum.

De-a lungul timpului, din momentul în care s-a propus modificarea sistemului electoral în Republica Moldova, m-am pronunţat împotriva ei. Iată aici doar o mostră, de la emisiunea Alb&Negru (puteţi vedea un fragment specific aici) de astă vară.

Acum pare-se că s-a bătut totul în cuie și rezultatul la care s-a ajuns este strigător la cer prin prin absurditatea lui. A da vina însă doar pe comisia care a desenat circumscripțiile ar fi o eroare, deşi… Despre argumentele domnului Ostaf am scris deja în comentariile săptămanii pe Deschide.md, nu doresc să revin. Luni, ne-a năucit deja şi preşedintele acelei comisii în persoană, dl. Iurie Ciocan: “Teoria și standardele propuse de Comisia de la Veneția, de Consiliul Europei spun în felul următor: „Circumscripțiile uninominale reprezintă anumite teritorii, pentru a da reprezentare politică acestor teritorii”. Așa am făcut noi și cu circumscripțiile în afara țării. Noi am dat reprezentare teritoriilor – la vest de Republica Moldova, la est de Republica Moldova, pe teritoriul Euroasiei și în SUA, și Canada.” La acest argument-beton eu am o întrebare: dar de ce un teritoriu într-atât de vast precum Africa nu a primit circumscripție? Dar Antarctica? Unde să voteze cămilele din Sahara și pinguinii?...

Dar să lăsăm comisia, căci absurdul din Parlament a venit... Am zis și mai repet și aici: toate sistemele electorale – proporţional, uninominal sau o corcitură precum acel mixt – își au dreptul la viață și pot funcționa destul de bine. Totul e o chestie de logică în care să nu se devieze de la un principiu fundamental: reprezentativitate și respectul mandatului acordat. În cazul sistemului proporțional problema Republicii Moldova nu ținea atât de modul în care erau aleși deputații, cât de respectul mandatului. Alegătorul alegea un partid. Numai că mandatul deputatului nu era unul corespunzător, legat de partid, respectiv de votul alegătorului, ci era unul moștenit de pe timpurile când aveam uninominale... Pentru a-l face mai coerent, era suficientă o simplă regulă: dacă deputatul ieșea din partid, trebuia să-și depună și mandatul de deputat, iar partidul să aducă o altă persoană de pe liste în Parlament... Această simplă regulă are și dezavantaje, dar nu acesta este subiectul articolului și nu intenționez să discut ceva ipotetic. Eu unul sunt adeptul unui sistem uninominal, însă am recunoscut din start că o modificare a sistemului electoral ar fi una prea anevoioasă și tehnic extrem de dificil de realizat, practic imposibil în condițiile de astăzi...

Parlamentul a decis altfel. Legea adoptată nu lăsa din start o mare marjă de manevre pentru comisia responsabilă să delimiteze circumscripțiile. Două prevederi din această lege fac ca noul sistem de vot să fie unul totalmente deconectat de realitate și reduce considerabil nivelul de reprezentativitate democratică în parlament: votul în doar un singur tur și delimitarea (prin lege!) dimensiunii unei circumscripții... Să le vedem:

Votul în doar un singur tur: Voi folosi o mică parabolă pentru a descrie cât de aberantă este această prevedere. Să presupunem că într-o circumscripție oarecare există aproximativ 15% din populație care preferă mămăliga și 85% care o detestă și consumă doar pâine. Numai ca mămăligă există doar de un singur fel, iar pâine – câtă vrei. Printre acei 85% sunt iubitori de pâine de secară, de franzeluţe, de baghete franțuzești, de turte, de pâine albă și puhavă coaptă la cuptor ca la bunica, de pâine cu cereale, ș.a.m.d. Și iată că la alegeri se prezintă un candidat care propune mămăligă și vreo zece care propun fiecare felul său de pâine. Dacă e să presupunem că toate felurile de pâine sunt gustoase, voturile s-ar dispersa aproximativ egal. 85/10 = 8,5. Într-un asemenea sistem iubitorii de mămăligă, net minoritari, dar care sunt 15%, câștigă! Asta zic și eu reprezentativitate! Desigur, iubitorii de pâine ar putea anticipa și face coaliții înainte de alegeri, dar... oare acesta este scopul unui sistem democratic? Vă las să transpuneţi această parabolă inocentă în peisajul politic din R. Moldova...

Delimitarea (prin lege) a circumscripţiilor: Parlamentul a decis din start: o circumscripție va include 50 – 60 de mii de alegători. Punct. La prima vedere, nimic deosebit. Cu toate acestea, detaliul respectiv a avut o bătaie lungă și însemna din start imposibilitatea de a atribui circumscripții în străinătate. Într-un sistem de vot proporțional localizarea alegătorului nu are importanță decât pentru a prevedea numărul de birouri de vot necesare. Ceea ce contează cu adevărat este faptul ca alegătorul să-și poată exprima opinia și să n-o facă dublu, adică să nu trișeze. S-au cheltuit bani enormi pentru ca sitemul, an după an, să se adapteze acestor imperative. Înregistrare electronică, deschidere de birouri de vot în străinătate, etc., etc... Toate astea nu mai au nicio valoare astăzi, ori una relativ mică. Într-un sistem proporțional nici barem felul în care sunt alcătuite listele electorale nu contează chiar într-atât de mult. Importante sunt voturile valabil exprimate și posibiliatea de a vota. Ei bine, sistemul pe circumscripții e cu totul altă mâncare de pește! Sistemul uninominal (sau mixt) presupune o domiciliere strictă a alegătorului la o circumscripție anume. În baza acestor „domicilieri” se fac circumscripţii şi ele au incidenţă directă asupra reprezentativităţii! S-a vorbit de-a lungul anilor despre listele electorale și calitatea lor dubioasă... CEC-ul a zis întotdeauna că totul e în regulă, dar aceste discuții au fost oarecum tangențiale căci, repet, nu este un factor determinant pentru rezulatatele scrutinului într-un sistem proporțional. Dacă alegătorul X este înscris undeva pe o listă în Prăpădiții de Jos, iar el votează la New York, acest lucru este oarecum secundar... Bine, el va crea doar o cifră umflată a absenteismului, dar cu incidență limitată asupra repartiției mandatelor și reprezentativității...

Într-un sistem pe circumscripții, însă lucrurile nu se mai prezintă la fel! Alegătorul X, teoretic, ar trebui să voteze la Prăpădiţii de Jos, căci automat a fost domiciliat conform listelor existente astăzi. Și circumscripțiile au fost calculate în funcție de această „domicilere” și... în limitele legii adoptate. Parlamentarii au ignorat totalmente structura demografică a țării și numărul considerabil al emigraților! Deliberat? Întrebarea rămâne deschisă...

Domicilierea alegătorilor este un proces anevoios. El necesită timp, comunicare eficientă și... cultură democratică de înalt nivel la alegători. În Franța, spre exemplu, fiecare alegător are un Carnet de alegător pe care scrie clar circumscripția din care face parte. În ziua alegerilor nu poți vota decât la biroul de vot indicat. Desigur, sunt prevăzute sisteme (precum votul prin procură sau votul prin corespondență) care ar putea palia o eventuală absență... Alegătorul poate să-și schimbe domicilierea electorală în cazul în care își schimbă reședința prezentându-se la noua primărie la „biroul alegerilor”. Și nu o poate face, pentru alegerile din anul Y+1 (să zicem 2018), decât până pe 31 decembrie ale anului Y (31/12/2017 pentru 2018). Este oare transpozabil un asemenea sistem și pentru R. Moldova? Complicat de spus. În primul rând fiindcă avem o rată a emigrației extrem de înaltă. Apoi, mai avem o cultură democratică practic inexistentă, subminată ani de-a rândul de nerespectarea mandatului în sistemul actual... Dacă și am presupune că s-ar putea face ceva, atunci acest lucru ar necesita timp și eforturi, inclusiv financiare, considerabile...

Cele spuse mai sus mă fac să cred că noul sistem de vot va fi mult mai puțin reprezentativ (a se citi „democratic”), avantajează net „iubitorii de mămăligă” și diluează enorm de mult (aproape în jumătate) ponderea emigraților în procesele democratice din Republica Moldova.

Dacă doriți să vă jucați de-a anticiparea, e relativ simplu: pentru 50 de deputați aplicați rezultatele unui sondaj cât de cât credibil. Pentru ceilalți – considerați că majoritatea covârșitoare vor fi mămăligari... Uite-așa o democrație avem astăzi, Domnii mei... Dar mai rămâne un an. Multe se mai pot întâmpla...

 

P.S.: Fiind și eu un iubitor de mămăligă (în proporție de 15%, căci altfel consum pâine) țin neapărat să-mi cer scuze față de fanii acestui produs culinar autohton. Exemplul respectiv nu a fost folosit cu intenția de a jigni pe careva.

Partager cet article
13 novembre 2017 1 13 /11 /novembre /2017 14:25
Pierre Soulages: "Outrenoir" (1984)

Pierre Soulages: "Outrenoir" (1984)

Încerc să-mi aduc aminte când prima dată am conștientizat moartea. Când a intrat ea cu adevărat în viața mea. De fapt, mint aici și nu-i bine. Nu mai încerc chiar deloc. Noiembrie 1988. Știu perfect momentul, ziua, clipa, sunetul cu care a intrat în mine, știu că era frig, că era negură… Tata mă ținea de umeri... Cineva bocea alături... Mama nu mai bocea. Bunica nu mai bocea. Tatii îi era frică. De aceea mă ținea de umeri. Îi era frică de mine. Acum știu. Atunci nu înțelegeam încă. Tata, în genere, știa totul despre mine. El a știut la perfecție când am fumat prima țigară. Și mi-a povestit cum s-a lăsat de fumat. El m-a ținut strâns de mână când m-am îmbătat prima dată cu adevărat. M-a ținut tot drumul strâns să mă ducă acasă (mergeam totuși pe picioarele mele) de la o nuntă și să nu înțeleagă mama că eram tufă...

El știa totul despre tot. Iar noi nu știam că el știe tot. Tata era tăcut de felul lui... Un văr de-al meu chiar se supărase o dată pe el: după ce nu se văzuseră câțiva ani, tata nu i-a arătat exces de sentimente... Nu i-a zis nimic deosebit, nu l-a strâns în brațe, nu l-a sărutat pe buze, cum se face pe la nord, chiar și între bărbați... Pe atunci începusem să-l înțeleg și eu câte puțin. Atâta a spus mai târziu despre acea întâlnire când l-am întrebat: „Parcă l-am văzut pe Mitea în picioare...”. Dumitru era fratele lui cel mai mic, primul pe care-l pierduse... El îi avea pe morții lui... Acum eu îi am pe ai mei...

La ce moment moartea încetează să mai fie un joc? La ce moment ea încetează să mai fie o eventualitate și devine certitudine? La ce moment ea încetează să mai fie reversibilă? Este oare moartea o revelație instantanee sau se învață?... Există oare reguli în acest domeniu?...

Era o zi de sâmbătă... Aveam 11 ani. La școală se ținea un fel de spectacol la care participam și eu. Părinții ne așteptau acasă. Dar în acea zi eu eram un fel de „star”, participând la mai multe scene din acel „concert”. „Cмотр художественной самодеятельности”, parcă așa se numea. Mama ne-a zis să venim imediat acasă, de cum ne eliberăm, chiar să ne învoim să plecăm mai devreme, dacă se poate. Eu am uitat. Ori nu mă puteam rupe de la acea atmosferă festivă în care mă aflam în centrul atenției. Nu mai contează. Mai simt și astăzi acea senzație de euforie și excitare. Am fost bun pe scenă. Toată lumea mă lăuda, mă felicita. Iar acasă mă așteptau părinții. Iar telefoane portabile pe atunci nu existau. Noi nici telefon fix nu aveam... Când am ajuns, am văzut imediat Moskvitch-ul tatei tras direct la scara blocului, încărcat. Am înțeles că am călcat pe bec...

Am intrat în casă. Ai mei erau îmbrăcați și gata de drum. Mama avea ochii roșii. Tata – negru la față și taciturn. S-a uitat cu supărare la mine. Credeam că mă sugrumă din priviri. Mai era ceva în privirea lui, mai mult decât un reproș, o urmă de dispreț? A zis doar atât: „Tătuca moare, iar voi...” Mai n-am intrat în pământ...

Nu am apucat nici să mă descalț. Tot atunci am făcut stânga-mprejur și am ieșit înapoi pe ușă. Am plecat la țară, la bunei. Nu țin minte cum am mers anume. Țin minte că era liniște. O liniște solidă în care noi ne simțeam prinși ca niște insecte în chihlimbar...

Am ajuns când afară înopta deja. Am ajuns la timp. Tătuca zăcea în pat, dar mai sufla. Era și mămuca acolo, mai era lume din mahală... La căpătâi ardea o lumânare înfiptă într-un colac. Astăzi, sunt sigur că ne aștepta. Mama s-a apropiat de el imediat. L-a îmbrățișat. La fel a făcut și tata. L-au sărutat, i-au vorbit... Eu – nu. Nu știu de ce anume. Îmi era și greață. Asta țin minte bine. Arăta urât. Suflarea lui mirosea urât... Ca un om care a suferit și agonizat îndelung... Sunt trecut de 40 de ani astăzi, dar nu pot scăpa. Nu pot să i-o iert puștiului de 11 ani... El ne-a așteptat, iar eu nu m-am apropiat...

Bunelul a murit în acea noapte. Noi, copiii, am fost culcați în sărăieş. Dimineața a intrat și ne-a trezit tata. Era devreme, soba se răcise deja. Tata a zis doar atât: „Hai sculați, copii. A murit tătuca.” Tata îl iubea mult pe tătuca. Eu îl adoram. La acel stadiu înțelegeam doar că e grav, foarte grav. Forfotă prin ogradă. Lume care începea să vină la priveghi. Oameni străini care trebăluiau pe acolo ca la ei acasă.

Am intrat în casa mare... Tătuca era deja în sicriu, îmbrăcat în costumul său de zile mari... Când reușiseră ei să schimbe și să așeze tot?.. Pe scaune ședeau câteva persoane din vecini. Îl priveam pe tătuca de la distanță... Era mai frumos acum... Doar buzele îi erau vinete și arătau dezgustător. Din când în când intra câte o femeie și începea să bocească. Unele boceau frumos, altele – nu. Îmi venea să le alung. Din când în când intra bunica și bocea și ea. Bunica bocea frumos. Nici nu-mi închipuiam că știe să înșire bocete în versuri. Asta țin minte. Cum îi bocea viața lor în versuri. I se alătura și mama. Dar mama nu știa să bocească frumos. Ea doar plângea în hohote alături. Apoi se apropia câte o femeie să le ia la o parte. Mai întâi pe bunica. O lua ușurel de umeri: „Hai, Anică, hai...” O ducea așa până la ușă... Și apoi începea s-o întrebe: „Da’ stopci pentru praznic de unde să luăm?”, „Farfurii și furculițe ai destule?”, „Da curechi pentru găluște ai?”, „Găluştele le facem cu crupe sau cu orez?”, „Da după prapuri s-o dus careva?”, „Sa meargă Andrușa la Drochia cu mașina să aducă colacii” și tot așa... Bunica le avea pe toate. Le avea pe toate rânduite. Comanda cu armata de femei la perfecție ca un general experimentat. Această schimbare imediată de cum trecea pragul casei mari mă perturba... Pe mama o rupeau mai greu, ea se liniștea mai greu, dar funcționa și ea la fel... Când plângea mama, mă podideau și pe mine lacrimile. Plângeam de jalea ei. Plângeam că plângea mama. Dar nu eram lăsat. Eram luat de cineva din adulți și dus afară. Pe mama tot așa o linișteau, cu mine: „Hai, Zinică, hai, că, iaca: te văd copchiii...” Altfel, nu plângeam...

Urmăream, într-un fel de prostrație continuă, cum se mișcă această mașinărie... Lumea venea și punea bani pe tătuca... Apoi venea câte un adult și-i aduna, când se părea că grămada era prea mare. De regulă i-o băga în pestelcă bunicăi dacă se nimerea pe acolo. Ori mamei...

Tata nu prea se vedea. El era pe drumuri cu mașina. Venea, descărca ce aducea, apoi pleca iarăși... Noi eram acolo, în acest iureș, aproape abandonați, dar în grija tuturor. O grijă amplificată, supradimensionată. Cineva ne dădea o bomboană, altul – bani, cineva ne hrănea, cineva ne întreba dacă nu am înghețat, ne trimitea în sarai, unde se făcea focul că să ne încălzim la sobă... Mâini de străini care trebăluiau ca la ei acasă. Cineva hrănise până și oile din ocol. Cineva dăduse grăunțe la găini. Totul funcționa ca ceasul...

Apoi a venit ziua a treia. Tătuca a fost urcat în remorca unui camion cu bordurile coborâte. Remorca era îmbrăcată în covoare. Cineva ne-a urcat și pe noi alături. Mai era mama și bunica acolo. S-au strigat și dat pomenile. Camionul a pornit lent, la pasul omului, spre cimitir. Cât mergea camionul cânta un cor bisericesc undeva în spate. Din când în când camionul se oprea. Se oprea din cântat și corul. Se strigau și se dădeau pomene și punți... Striga bunica. Din când în când – mama. În spate îl vedeam mergând, cu capul dezgolit, pe tata... Eu mă țineam de marginea sicriului și îl priveam pe tătuca. Eram chiar alături de el. Buzele aproape i se înnegrise. În rest – era frumos... Nu plângeam. Nu am plâns deloc tot drumul. Nici chiar atunci când bocea bunica sau mama. Eu îl priveam pe tătuca. Tata ne privea pe noi toți.

La cimitir tata a venit lângă mine. S-a postat în spatele meu și și-a pus mâinile pe umerii mei. Eram lângă groapă. Era una adâncă, mai naltă de un stat de om... Sicriul cu tătuca a fost pus alături. Apoi s-a bătut capacul. Plângeau și boceau mai cu toții. Femeile deja le luaseră în primire pe mama și pe bunica... Eu nu plângeam... Loviturile de ciocan. Țin minte ca ieri: din toate câte se întâmplau nu vedeam și nu auzeam decât cum erau bătute cuiele. Erau lungi... Dar lemnul era moale și groparii meseriași: intrau din două trei lovituri bune de ciocan. Eram o cutie de rezonanță în care răsunau doar acele lovituri... Degetele tatei mi s-au înfipt în umeri...

Apoi groparii au coborât sicriul în groapă. Ţin minte fiecare mişcare a lor... Cum au adus două roţi mari din ţesătură tehnică. Cum au trecut curelele pe sub sicriu... Cum au ridicat de capete... Cum l-au caborât lent... Eu îi priveam năucit... Apoi au început a se apropia oameni. Cineva a luat o mână de țărână moale și a aruncat-o în groapă. Bubuitură... Explozie... Când a căzut acel bulgăre pe capacul sicriului am explodat. Nu era bocet, nu era plânset. Urlet... Tata mă ținea strâns de umeri, apoi m-a cuprins strâns în brațele sale. Urlam și mă zbăteam, încercând să scap din strânsoare și să mă arunc în groapă, să-l scot pe tătuca... Iar lumea tot trecea și tot arunca țărână... Ce faceți?! Cum îndrăzniți?! Îl muriți pe tătuca!... Toată lumea asta dimprejur îl murea pe tătuca!...

Apoi nu țin minte... Nimic. Black-out total. Probabil mi s-a injectat ceva care să mă calmeze. Probabil că a fost chiar mama. Probabil tata m-a scos de acolo tot atunci... Nu țin minte nimic... În zadar am tot încercat de-a lungul anilor să-mi amintesc ceva din cele câte au urmat... Nimic...

Prima amintire pe care o am de după acea bubuitură de bulgăr este o dimineață în care un om din sat a venit să cumpere oile tătucăi... Dar asta nu putea să se întâmple decât câteva zile mai târziu...

Partager cet article
13 novembre 2017 1 13 /11 /novembre /2017 11:40
Săptămâna în care emigraţii au fost declaraţi personæ non gratæ

Există săptămâni în care ierarhia importanței evenimentelor este foarte ușor de stabilit. Îmi plac așa săptămâni căci îmi necesită mai puține eforturi pentru a vă scrie. Acele șapte zile care s-au scurs de vinerea trecută au fost anume din acestea. Trei evenimente mi-au părut cu adevărat importante. Despre ele vă voi scrie ceva mai amănunțit:

EMIGRAŢII NU MAI CONTEAZĂ Fără îndoială, este cea mai importantă noutate a săptămânii, dacă nu a anului! Căci nu poate exista nimic mai important într-o țară decât procesele care țin de democrație. Guvernul a hotărât : în străinătate nu vor fi decât 3 circumscripții : 1 pentru Uniunea Vamală și două pentru normalitate… Transnistria, vă amintesc, va avea și ea 2 circumscripții. Deci, dacă e să acceptăm logica guvernului (căci el a votat până la urmă, nu comisia) regiunile în care autoritățile Republicii Moldova nu controlează nimic, în care se știe clar că procesele normale democratice nu funcționează, vor beneficia de trei circumscripții. Exact atâtea câte vor fi deschise în acele țări cu tradiții seculare democratice în care au votat peste o sută de mii de cetățeni la prezidențiale și în care alte câteva mii (numărul lor așa și va rămâne o necunoscută) aşa şi nu au putut vota. Argumentele PromoLex care propuneau 6 circumscripții pentru străinătate nu au fost auzite, or aceste argumente au fost cele mai raționale din toate câte au fost expuse. Opoziția „oficială” a fost patetică, ca și inexistentă în acest proces fundamental; iar argumentele oficialilor sunt într-atât de ușor de bătut, încât mă plictisesc s-o mai fac... Doar un exemplu: îl citez pe Ostaf: „În general doar 12 țări din lume din peste 180, adică mai puțin de 10% din lume și doar 5% din Europa, creează circumscripțiile electorale dedicate votanților care se află în afara teritoriului țării”. Bineînțeles, domnul expert Ostaf, care a și propus 3 circumscripții pentru străinătate, uită să menționeze în interviu în care tranșă procentuală se situează Republica Moldova la categoria proporției cetățenilor emigrați... La drept vorbind, toată această poveste cu modificarea sistemului electoral e o mare farsă. Sistemul respectiv, cu circumscripții desenate în așa fel încât avantajează net opțiunea pro rusă; cu un singur tur, în condițiile în care opțiunea antieuropeană este concentrată în partidul lui Dodon, iar cea proeuropeană este relativ dispersată (tradițional, aș zice), este un covor roșu așternut pentru PSRM... Sunt conștient însă că a mai rămas un an întreg până la scrutin, perioadă în care se pot întâmpla multe. Nu-i exclus ca peste câteva luni să zâmbesc condescendent la relectura acestui text. Ceea ce nu exclude faptul că felul în care a fost modificat sistemul electoral a fost scandalos, iar acesta la care s-a ajuns este unul mult mai puțin reprezentativ în varianta lui actuală...

UNION FENOSA SE CONECTEAZĂ LA PRIMĂRIE Eu nu știu dacă Silvia Radu este omul lui Plahotniuc ori ba. La urma urmelor acest lucru nu contează chiar într-atât de mult. Eu unul aș fi preferat să rămână Grozavu pe post de primar interimar. Să fie lăsat să lucreze fără „tutela” primarului și a partidului. Îmi veți spune că după scandalul cu parcările nu mai era posibil și probabil voi fi de acord. Numai că totul e o chestie de comparație. Niciodată nu voi accepta ca afaceriștii să vină în funcții politice. Filosofii – să conducă, armata – să apere, afaceriștii – să producă. Și nicidecum altfel. O fi Radu omul „holdingului”, pe care putem să-l înjurăm oricât, dar să nu uităm că principalii responsabili de ceea ce se întâmplă în primărie este PL-ul și oamenii dubioși pe care i-au intrat în primărie. Și să nu uităm nici de CMC, în care clocotesc interese, dar care reușește de fiecare dată să rămână în umbră...

BT ÎN MOLDOVA Nu, de această dată nu vorbim de tancuri sovietice... Banca Transilvania, una din cele mai importante bănci din România (a treia, de fapt), având-o drept unul din acționarii principali pe BERD, intenţionează să cumpere 39% din acțiunile Victoriabank! Dacă se realizează acest proiect și dacă mai intră și companiile din domeniul energetic pe piața din R. Moldova, peisajul economic se va schimba substanțial. Mai rămâne să rezolvăm o dată și pentru totdeauna chestia cu dependența atavică a unor exportatori de piața rusă... Dar aici cred că președintele Dodon știe multe: teamă mi-e că nu atât vectorul geopolitic al țării îl interesează, cât vectorul fluxurilor roadelor țării... Căci nimic nu e apărat mai vehement în această țară decât interesele economice...

Să trecem acum la evenimente importante, dar mai mărunte:

CRISTINA ŢĂRNĂ DE LA CNA Mi-a plăcut interviul cu Cristina Țărnă. Din păcate, au rămas prea multe nespuse, chestie care mă enervează la culme în interviurile moldovenilor. Toți au de spus câte ceva, dar nimeni nimic nu spune. „Toate la timpul lor”. Păcat că acest timp nu vine niciodată. Dar câte ceva totuși am aflat. Despre Gofman, de exemplu.

O ORĂ DE RÂS CU PROCA Despre tămbălăul în jurul declarațiilor unui ucigaș nu aș avea altceva de zis decât faptul că am demonstrat că suntem o țară jalnică. Iar despre interviu nu am decât un video să vă recomand: cred că după vizionarea lui multe vor deveni mai clare...

DCFTA FUNCŢIONEAZĂ Da, exporturile spre UE au crescut, trecând de 60%. E bună această tendinţă. Dar era loc pentru mult mai bine.

FMI ZICE CĂ-I BINE Şi FMI-ul zice că-i bine. Să le dăm crezare. Noi vom mai aştepta şi să-l vedem acest bine.

MILIARDUL VINE ACASĂ Mai mult de trei sute de milioane ($) au trimis emigrații acasă în ultimul trimestru. Iată că vine, el, miliardul la loc. Băncile sunt fericite, FMI-ul-la fel. Moldovenii așteaptă s-o vadă, această fericire.

BANI GREI IMPOTRIVA LUI CHIRTOACĂ Promo-Lex a calculat și zice că PSRM-ul cheltuie mai mult pentru a-l învinge pe Chirtoaca decât declară. Bani grei... De unde au socialiștii bani nu pare să știe nimeni, deși în acelaşi timp nu e mare secret... Dar bani sunt: moldovenii trimit destui. Dar ei nu trimit bani lui Dodon.

UE ÎN TOP Conform unui sondaj recent publicat (american) UE ar fi din nou preferată faţă de Uniunea Vamală. Sper să fie adevărat acesta american si nu acel moldovean publicat cu câteva zile mai devreme, ceva mai pesimist...

ÎNFRĂŢIRIse înfrățește Soroca cu Buzău, nu mă miră. Dar când am citit că se înfrățește cu Botoșani ditamai orașul Bălți, am rămas „patret”! Asta zic și eu! Este o vorbă la noi: „Frate cu frate, dar brânza-i pe bani”. Aici cum ar fi mai potrivit? Ce ziceți de „Duşman cu dușman, dar pe bani și românu-i frate!”.

DODON LA PAPA După vizita lui Dodon la Papa de la Roma, Vladimir și cu Marchel ar trebui să-l excomunieze și să-l blesteme pe președinte care și-a spurcat sufletul la păgânii iștia de gayropeni...

Cam atât. Punem punct aici...

 

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o transform în portocală, căci se pare că sunt mai potrivite pentru pușcăriași. Mare pacoste peste familia Lucinschi. Ambii feciori ai fostului președinte și fostului prim secretar de partid au probleme cu justiția. Cel mai mare e deja condamnat în România. Cel mai mic reușește să ducă de nas judecătoria de la Buiucani. Grele vremuri au ajuns... Sic transit gloria mundi...

Partager cet article
6 novembre 2017 1 06 /11 /novembre /2017 21:34
Săptămâna în care Dodon a refuzat premiul Nobel

Bine v-am regăsit, dragii mei. Mâine e vineri, iar eu trebuie să scriu despre evenimentele din Republica Moldova. Scriu aceste rânduri nu fără o oarecare frustrare… Vă zic imediat și din ce cauză: Toată saptamâna am pândit noutăţi, discuții, dezbateri despre circumscripții și modul în care vor fi ele desenate. Și… Nimic, Dom’lor! Tot ce vrei am văzut, pâna și materiale despre centenarul „Revoluției socialiste din octombrie”, numai nu asta… Pe nimeni nu interesează! Nici pe cei care protestau împotriva schimbării sistemului de vot, nici pe cei care-l schimbau. Se vede că tare-i mai durea. Lucrările comisiei ar trebui să fie evenimentul central, serialul preferat al tuturor media zilele astea! Dar poate nu am eu dreptate și visez mălai… Iată, de exemplu, aflam că s-ar putea ca emigraţii să nu aibă decât trei circumscripții. Transnistria – 2, iar „diaspora” – 3. Altfel spus: 3 pentru Uniunea Vamală și 2 pentru UE. Absolut aberant! Și nu paresă fie nimeni scandalizat… La drept vorbind, sunt într-atât de descumpănit de lipsa de reacții și în țară, și în așa-numita „diasporă”, că nici nu-mi vine a mai comenta ceva. Dar na! Dacă am intrat în horă, voi juca...

CEL MAI IMPORTANT INVESTITOR STRĂIN ÎN MOLDOVA Moldovenii continuă să trimită bani. Bani grei... Miliardul? O jucărie! N-a existat așa ceva! Doar în septembrie am trimis 109.31 mil. de $ acasă... Să ne mai mire că băncile o duc bine? Apropo, banii din CSI nu sunt decât 1/3!

MUZEUL DEPORTAŢILOR Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi procurarea unui imobil destinat creării Muzeului victimelor deportărilor și represiunilor politice. Vă dați seama? Țara care a pierdut 1/3 din populație între 1940 și 1950 nu are un muzeu dedicat!... De la „independență” au trecut 26 de ani...

LIMBA ROMÂNĂ POATE REVENI ÎN CONSTITUŢIE CC a decis: parlamentarii pot modifica art. 13 și schimba limba „moldovenească” în limba româna. Pe mine mă bucură, să nu credeți. Dar voi remarca că subiectul e reactivat, ca de obicei, înainte de un scrutin important. Interesant, acei care refuzau să vorbească „moldoveneasca”, vor învăța acum româna? Oare tovarăşa Hrenova va apuca să învețe „moldoveneasca” măcar acum, în formă de protest? Eu zic că ar fi simbolic și frumos! Iar Dodon, ca de obicei, vrea referendum...

MOLDOVA EXEMPLARĂ Adică a ajuns exemplu. Dar nu de urmat, ci într-o carte. Cartea tratează despre războiul informațional, iar cazul Republicii Moldova a ajuns studiu de caz. Un capitol întreg!

PODURI CĂTRE TERORIŞTI Armata transnistreană se antrenează să monteze poduri plutitoare peste Nistru. Ei numesc asta „exerciții antiteroriste”. Ceva nu se leagă aici, dar vă las să vă dumiriţi ce anume.

AMBASADORI RECHEMAŢI Trei ambasadori au fost cică rechemaţi în această săptămână. Pâna la urmă, au fost doar doi, căci Mihai Gribincea va rămâne la București. Iurie Reniță și Valeriu Frija vor fi schimbați. Cauza pare să fie simplă: sunt persoane propuse de PL. Oficial, Guvernul zice că vrea să depolitizeze meseria de diplomat. Deci să înțelegem că doar acei propuși de PL au fost în bază de criterii politice? Cine ar mai avea dubii?

CINE L-A SCOS PE CHIRTOACĂ Nu există nicio îndoială că decizia de a nu-l admite pe Chirtoacă la referendumul împotriva lui Chirtoacă nu are nimic cu politica. Toți oamenii aceștia care au votat împotriva lui Chirtoacă (Vitalie Miron, PSRM; Ludmila Cutasevici, PSRM ; Igor Țurcanu, PSRM; Dmitri Midioglo, PSRM; Tatiana Ivanov, PCRM; Vasile Postolache, PCRM) au fost nepărtinitori și s-au ghidat doar de buchia legii!

GAMREŢCHI SUFERĂ Închisorile în Republica Moldova sunt într-atât de periculoase încât mor oameni nevinovați cu duiumul! Iată, de exemplu, fostul șef al Direcției municipale transport public și căi de comunicații, Igor Gamrețchi, condamnat la trei ani de închisoare (cu suspendare) a decis să acționeze. De spaimă probabil, construiește o nouă pușcărie, să aibă unde sta în caz de suspendare a suspendării, altfel nu înțelegla ce ar ridica construcția aia de 1500 m²... E tare greu să fii condamnat în Republica Moldova...

DENUNŢ ÎMPOTRIVA LUI DODON Un grup de experţi (Sergiu Tofilat, Tudor Șoitu, Victor Parlicov) afirmă că Dodon şi Greceanî ar fi furat 14,5 milioane de dolari. Pe marginea acestui caz de fraudare a consumatorilor, grupul de experți urmează să se adreseze la Procuratură. Asta zic şi eu denunţ, da’ nu „uzurparea puterii de stat”! Aştept cu nerăbdare urmarea!

VESTIARUL MITROPOLIEI Saptamâna aceasta aflam că CMC le-a permis popilor să-și ridice o coștereață în parcul central. Povestea pare-se că e destul de veche. Însuși Chirtoacă îi promitea lui Cantarean (interesant, acum ce grad are? tot colonel? iată Kiril al Rusiei chiar se laudă că ar fi general!) spațiu. Apropo, terenul îi aparține deja secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș. Dacă doriți să înțelegeți cum arată aşa o construcţie, mergeți la Bălți (aici), la „Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Și să nu-mi ziceți că va fi mai frumos. Nu va fi. Branșa bisericească a KGB-ului nu știe estetică.

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o trimit direct la președinție, deși ei ar merita un ananas întreg! Și pentru două acte vitejești odată! În primul rând pentru faptul că l-a invitat pe Iohannis la Chișinău după ce l-a înjurat ani la rând. Chiar crede că-i va răspunde? Cu atât mai mult că, chipurile nu ar fi protocolar și e rândul lui Dodon să meargă la București. Dar nu-i invitat. Dodon a mai anunțat că refuză să meargă la summit-ul Partenariatului estic. Numai că nici într-acolo nu a fost invitat! Hai să vedem, prieteni, ce ar mai putea refuza Dodon? Premiul Nobel pentru literatură, de exemplu, de ce nu? Deși aici ar avea niscaiva șanse la categoria burlesc...

Partager cet article
31 octobre 2017 2 31 /10 /octobre /2017 10:14
Speranţă pentru umanitate

В.И. Ленин – американскому журналисту Линкольну Стеффенсу (1919):

«Мы должны найти какой-то путь, как избавиться от буржуазии, высших классов. Они не дадут нам совершить никакие экономические перемены, на которые они не пошли б до революции; поэтому их надо вышибать отсюда. Сам я не вижу, как мы можем испугать их так, чтобы они убрались из России без массовых расстрелов. Конечно, находясь за границей, они будут представлять собой такую же угрозу; однако эмигранты не столь вредны. Единственное решение я вижу в том, чтобы угроза красного террора способствовала распространению ужаса и вынуждала их бежать»*

(Латышев, 1996, с. 205)

 

Pe la începutul anilor 2000 începeam un nou masterat la Paris, la Universitatea Paris 9 Dauphine. Eram la început de an universitar. În multitudinea obiectelor din program aveam unul care era consacrat dezvoltării schimburilor şi relaţiilor economice internaţionale. Nu mai ţin minte cum eră întitulat cu exactitate, dar acum nici nu mai contează. Eram la prima oră, acel faimos curs introductiv, în care proful încearcă să te convingă că materia lui este cea mai importantă din toate (ceea ce studenţii experimentaţi de alde mine, care eram deja la a treia facultate, nu o mai iau în serios), iar mai apoi îţi vorbeşte despre istoria „obiectului”, parte care începe a deveni puţin mai captivantă.

Proful era unul destul de vârstnic şi, prezentându-se, nu a omis să se laude că e o somitate şi că a fost în echipa care a elobarat PACul (Politică Agricolă Comună) a UE. Dar la Dauphine aproape toţi profii erau cu moţ şi asta nu ne-a prea impresionat. Îl ascultam în continuare cu o ureche să nu scăpăm ceva cu adevărat important, conştienţi că prima oră introductivă e o formalitate de care nu ai cum scăpa. Şi iată că la capitolul „istorie”, proful zice ceva de genul: „De-a lungul veacurilor relaţiile şi schimburile comerciale între ţări nu au contenit să se dezvolte. Doar două perioade au marcat un net regres în acest proces: primul şi al doilea război mondial”.

Nu ştiu de ce, dar la această frază, m-a tras michiduţă de limbă pe semne, că altfel nu ştiu cum să-i zic, arunc o replică: „Eu aş mai adăuga şi perioada războiului rece care a dus la instaurarea economiilor autarhice în foarte multe state ale blocului sovietic.” Eram chiar în faţa lui, în primul rând, şi nu i-au scăpat cuvintele mele...

Ceea ce mi-a răspuns tipul atunci îmi ţiuie şi astăzi în urechi. Pot repeta cuvânt în cuvânt: „Je ne suis pas d’accord avec vous, car pour une grande partie de l’humanité l’Union Soviétique a été porteuse d’espoir**”. Să zic că m-a uluit, e prea slab spus... Eu pot înţelege aiureli ideologice din partea unor stângişti romantici ignoranţi, rău sau deloc informaţi, înglodaţi undeva în discursul anilor 70-80, cărora această frază le-ar corespunde la perfecţie, dar cum poate un prof universitar, care are intenţia să ne vorbească despre REL să zică una ca asta?... De dragul unor convingeri ideologice nega nişte evidenţe care ţineau de „ştiinţa” pe care avea intenţia să ne-o predea?...

Până la urmă individul şi-a dovedit incompetenţa şi ipocrizia ceva mai târziu. Toate referinţele sale bibliografice se terminau undeva pe la începutul anilor 1980. Scrierile lui Michael Porter ne erau prezentate drept ultima noutate în economie, ultimul răcnet, cum ar veni... Iar la evaluare păţisem ceva absolut trăsnit, e unica dată când am întâlnit aşa ceva. Mă simţeam destul de ok, aveam impresia că am scris bine şi corect la examen, nu-mi făceam deloc emoţii. Când colo – 9 din 20! Ziceam că se răzbună, deşi nu credeam că are o memoria chiar aşa de bună, dar am observat imediat o coincidenţă: toţi străinii din grupă au luat sub 10! Nota maximă pentru noi a fost 9... Uite-aşa un stângist... Dar nici asta nu-i tot. Am cerut o audienţă. M-au întrebat la secretariat dacă contest, strâmbând din nas, căci nu le plăceau lor proceduri din astea. Am zis că nu, voiam doar să mi se explice nota, atât. Am fost primit chiar atunci, după un telefon în intern.

Când am intrat în biroul profului, i-am explicat încă o dată ce voiam. Eram foarte amabil, alesesem din start să elimin orice agresivitate din demers. Ceva de genul „Dom’ Profesor, eu doar vreau să înţeleg ce şi cum ca să fac mai bine altă dată”. Tipul mi-a zis că am fost prea general, că se aştepta să vin cu argumentări mai „ştiinţifice”. Eu i-am zis că am băgat în lucrare teorii cu formule şi tot balamucul. Atunci nenică a căutat lucrarea mea. A deschis-o şi a început s-o citească. Se vedea clar că o citeşte pentru prima dată... „Dar scrieţi foarte bine în franceză pentru un străin! Unde aţi învăţat a scrie aşa de bine?” I-am zis că am deja o diplomă franceză de Master. M-a întrebat: „Aveţi probleme cu media?” I-am zis că nu ştiu, căci era primul examen şi că mai avem trei înainte... Mi-a propus să vorbească cu cineva din profii cu care mai am examene pentru că să-mi mărească nota, dacă ceva. Am zis că pentru moment nu e necesar. Nu ştiu dacă am procedat corect, dar m-am ridicat, i-am urat o zi bună şi am ieşit dn biroul său tot atunci. Media am luat-o eu şi fără micmaşuri, chiar a fost una destul de bunicică graţie celorlalte examene...

Îmi veţi ierta sper, această introducere şi digresiune cam lungă... De fapt, despre altceva voiam să vă zic aici, despre această idee absolut toxică: URSS a fost purtătoare de speranţă...

De-a rândul anilor am avut discuţii destul de lungi, uneori destul de animate, vehemente chiar, la acest subiect. Poţi, bineînţeles, scuza ignoranţa celor mulţi şi proşti... Poţi invoca şi lipsa de informaţie. (Iată aici celebra poză făcută după al doilea război mondial cu reacţia soldaţilor nemţi prizonieri, atunci când li s-a proiectat un film despre lagărele de exterminare...) Poţi, beneînţeles, zice că esenţa însăşi duală şi ipocrită a sistemului sovietic, cu un discurs de faţadă idealist şi atrăgător şi cu o realitate cotidiană care nu are nimic în comun cu acest discurs, generează astfel de opinii şi că nu ar exista nimic reprobabil ca o parte din public să fie ademenită de acea faţadă care promite „o lume nouă, mai bună”. Poţi. Şi nu prea poţi...

Speranţă pentru umanitate

În primul rând fiindcă adevărul despre ceea ce se întâmpla în lagărul socialist a început a răzbate spre lumea occidentală destul de timpuriu, iar odată cu publicarea operelor lui Soljeniţyn (căruia i s-a acordat şi un ditamai Premiu Nobel, ca să nu scape din vederea nimănui) a invoca scuza ignoranţei devine extrem de dificil. Practic asta înseamnă a recunoaşte că eşti un incult sau e o dovadă de ipocrizie intelectuală şi rea credinţă. În al doilea rând, fiindcă atunci când vorbeşti despre „o lume nouă, mai bună” imediat apare şi întrebarea costului.

Da, fiecare din noi îşi doreşte o „lume mai bună”! Subsemnatul în primul rând! Cu ce începem? Începem, desigur, cu o analiză amănunţită şi profundă a situaţiei la zi. Explicăm cursul istoriei şi forţele ei motrice. Clasic. „Ce-i de făcut?” şi „Cine e de vină?”. Până aici toţi făuritorii de lumi „mai bune” au procedat exact la fel. Unii au zis că sunt de vină evreii, alţii – că sunt de vină exploatatorii capitalişti, alţii că e de vină „ciuma roşie” şi tot aşa... Acum, dacă am analizat profund istoria şi relaţiile sociale şi identificat răul care ne încurcă să facem lumea „mai bună”, se cuvine să-l eradicăm, nu-i aşa? Şi se porneşte, de regulă, o maşinărie a eradicării răului de vai şi-amar! Cine mai contabilizează victimile în făurirea „lumii noi”?... Ce mai contează din moment ce lumea devine „mai bună”? Acel care omoară 3000 poate oare fi comparat cu acel care omoară zeci de milioane? Cine stabileşte cota valorică? Până la ce cifră anume se poate de acceptat „victime colaterale”?

Vă par monstruoase cele scrise mai sus? Vă felicit, dragii mei. Înseamnă că mai există speranţă. Dar eu voi reveni acum la spusele boşorogului meu de prof: „URSS a însemnat speranţă pentru o bună parte a umanităţii”... Punct. Capcana s-a închis. Din moment ce acceptăm un asemenea tip de discurs nu mai există cale întoarsă...

De ce atunci vezi astăzi inşi plimbându-se cu „CCCP” pe maiou, străzi purtând numele lui „V.I. Lenin” în oraşe europene, de ce devine „Che” produs comercial, iar secera şi ciocanul continuă să fie utilizate drept sigle? Şi de ce atunci, dacă se întâmplă cele de mai sus, nu este nici acceptat, iar uneori chiar pedepsit de lege, portul simbolicii hitleriste, iar Hitler este (pe bună dreptate) considerat un diavol împeliţat? Nu voia şi el „o lume mai bună”? A făcut şi el ca ceilalţi: a identificat „răul” şi l-a combătut... Numai că el a pierdut războiul. Iar Stalin l-a câştigat. Iată şi toată diferenţa. Dacă se întâmpla invers, Hitler ar fi murit precum a murit Stalin. Cineva ar fi denunţat la un congres cultul personalităţii şi crimele împotriva umanităţii comise de Hitler şi de Ghestapo. Altcineva ar fi declarat că e necesar să construim un „naţional-socialism cu faţă umană”... Şi... Ceva îmi spune că ar exista profi universitari care ar afirma astăzi: „Germania nazistă a însemnat speranţă pentru o bună parte a umanităţii”...

Din păcate, însă, chiar şi acele puţine tabuuri care mai există sunt supuse eroziunii... Mitul lui Stalin renaşte... Cu Hitler e ceva mai greu, dar apar şi aici lăstari. Lenin, în scrierile căruia greu întâlneşti cuvinte folosite mai des decât „арестовать, расстрелять, террор***”, nici nu a murit vreodată... Făuritorii „lumilor mai bune” revin în forţă. Unii explică deja care este răul. Alţii fac deja campanii pentru a-l eradica... Combativi, înflăcăraţi, agresivi...

Or, totul poate fi într-atât de simplu... Nu există decât o singură regulă valabilă: „Să nu ucizi”. Şi aici nu pot exista concesii. Din momentul în care am deviat de la ea, am greşit. Lumea de dragul căreia sunt sacrificate deliberat vieţi nu este şi nu poate fi o lume bună.

 

 

*Noi trebuie să găsim o cale pentru a ne debarasa de burghezie, de clasele superioare. Ei nu ne vor lasă să realizăm vreo schimbare economică cu care să nu fi fost de acord şi până la revoluţie, din această cauză noi trebuie să-i măturăm de aici. Eu personal nu prea văd cum am putea să-i speriem într-atât ca ei să se care din Rusia fără împuşcări în masă. Desigur, aflându-se după hotare, ei vor reprezenta acelaşi pericol, însă emigraţii totuşi nu sunt la fel de periculoşi. Unica soluţie eu o văd în aceea ca pericolul teroarei roşii să contribuie la răspândirea fricii şi să-i oblige să fugă.

**Nu sunt de acord cu Dumneavoastră fiindcă pentru o bună parte a umanităţii Uniunea Sovietică a însemnat speranţă.

*** De arestat, de împuşcat, teroare

Partager cet article
30 octobre 2017 1 30 /10 /octobre /2017 10:51
Săptămâna în care a fugit Dedeman

Săptămâna care a trecut un gând mi s-a înrădăcinat şi mai mult în minte. Creştea bine-mersi acolo, era destul de viguros, dar acum se pare că a devenit beton. Nu ştiu dacă mai poate fi scos de acolo... Vă zic imediat, dragii mei, care este acest gând: noi, moldovenii, suntem certaţi rău cu democraţia. Aşa şi nu am învăţat şi nu am înţeles ce înseamnă asta. Lejeritatea cu care abordăm orice aspect legat de alegeri, de responsabilităţile inerente actului de a vota şi de a fi ales, de valoarea pe care o punem în votul nostru, de importanţa mandatului acordat alesului, de încrederea şi soliditatea proceselor democratice îmi demonstrează că suntem la o distanţă de ani-lumină de ceea ce ar însemna o democraţie funcţională... Şi acest lucru nu se referă la „ei”, la un altul, ci la noi toţi, la majoritatea covârşitoare. Utilizăm cuvântul „democraţie” prea uşor şi doar atunci când ne convine, ceea ce este o dovadă în plus care confirmă ceea ce ziceam puţin mai sus.

Ce să zic? Înseamnă că doar atât merităm... Nu, domnii mei, democraţie nu înseamnă doar un mijloc de a accede la putere, e ceva mult mai mult...

De ce am început cu acest mic apropo? Fiindcă am continuat în această săptămână să ascult nişte talk-show-uri cu politicieni de pe la noi... Au fost patru de tot şi o tentativă la care am renunţat după doar 10 minute. Cred că pun punct aici la capitolul „privitul televizorului”. Am auzit ce căutam şi în mare parte nu am descoperit nimic nou. Dar mi-am zis că e bine de făcut din când în când câte un check-up. Am să pomenesc doar despre unul din ele: acel pe care îl avea drept protagonist pe Adrian Candu, Preşedintele Parlamentului. E foarte interesant să-l asculţi pe Adrian Candu. E sigur de sine şi argumentele sale sunt destul de consecvente şi raţionale. Dar ceea ce-mi place cel mai mult la el este faptul că nu ştie să mintă! Uite, elementar, când este nevoit să aburească – el începe a se bâlbîi şi în aceste momente e în disonanţă strigătoare la cer cu tot restul discursului. În această emisiune, spre exemplu, l-am găsit aproape perfect până în minutul 36 când a zis următoarele, citez: „Noi am zis să mergem pe dragoste pură şi votul de dragoste”. Uite, deci, cum era! E iubire domnilor, nu altceva. Aici s-ar cuveni un fundal sonor cu o manea despre inimă şi focul care o arde... (Se discuta la acel moment din emisiune despre votul mixt şi despre faptul că PD ar fi acceptat o înţelegere cu PSRM pentru formula votului mixt într-un singur tur). Doar închipuiţi-vă: teoretic, dacă într-o circumscripţie oarecare se prezintă 10 candidaţi şi voturile sunt repartizate cât de cât echilibrat, un ins cu 11-12% din voturi poate ajunge deputat... Asta zic şi eu democraţie şi legitimitate! De la alţii ce să mai aştepţi?... Nici nu vreau să-i mai pomenesc... Din ăia care puneau batista pe ţambal acu’ câteva luni şi acum condamnă euroscepticismul care li se năzare?

Să le vedem acum şi pe celelalte:

 

EXCEDENT BUGETAR! Nu ţin minte să se fi întâmplat aşa ceva mai înainte: Moldova în primele trei trimestre ale anului 2017 a înregistrat un excedent bugetar de 1,16 miliarde de lei! La drept vorbind, pe mine nu prea mă miră acest lucru. Atunci când vii din exterior, Republica Moldova nu lasă impresia unui stat sărac. Rău administrat – da. O ţară în care nu funcţionează mecanismele de repartiţie, nici pe categorii sociale, nici teritoriale – fără îndoială. Dar în această ţară pute a bani, şi a bani grei, oricât de mult s-ar spune că ei nu au miros! Şi, la drept vorbind, sunt convins că există încă muuuult loc pentru muuuult mai mult. Eu doar de la gândul la acel miliard (în dolari şi euro, nu lei) trimis ANUAL de către moldoveni acasă mă strânge-n spate...

NEGOCIERI CU UE Au continuat discuţiile şi negocierile autorităţilor din R. Moldova cu reprezentanţii UE despre cum avansăm noi cu implementarea acordului de asociere. Moldovenii au cerut şi pare-se că vor şi obţine să li se mărească cotele pentru export la câteva categorii de mărfuri. Asta nu ţi-e embargo!...

NO MORE GHERETE IN THE PARC Gheretele vor dispare din grădinile publice. Cel puţin din parcul central au fost scoase. Înainte de asta au fost scuturate puţin de poliţie şi, ce surpriză!, au fost depistate iregularităţi şi bani nedeclaraţi. Vă zic eu că mai este muuuult loc!..

AVEM MINISTRU! În sfârşit avem un Ministru al Apărării! Fără a aştepta prea mult după decizia CC de a-l suspenda pe Dodon pentru această numire, Candu şi Filip l-au numit pe Sturza în funcţie. Socialiştii turbă de mânie, ei înţelegând prea bine că de acum încolo nu vor mai putea folosi atât de uşor funcţia prezidenţială în scopuri electorale. Cică au de gând să propună să li se ridice judecăatorilor CC „imunitatea” şi, ca de obicei la ei, de vină este cetăţenia română, uitând că o bună parte din ai lor o au şi nu se prea grăbesc să renunţe la ea. Mă rog, aiureli socialiste.

NU-S BANI PENTRU IGIENĂ ÎN ŞCOLI Cândva demult am fost şi eu şcoler şi aveam un director căruia îi plăcea să zică că poţi înţelege cât de civilizată e o ţară după cum arată... weceurile. Şi avea perfectă dreptate! Iată la Chişinău, spre exemplu, în şcoli nu se cumpără hârtie igienică. Şi nu doar asta: dădacele, bucătării şi ajutorii de bucătari din grădiniţele capitalei nu-şi pot ridica salariile majorate încă în septembrie prin decizia Consiliului municipal. Interimarul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Primăriei Chişinău, Alexandru Fleas, nu a avut timp să se îngrijească de toate astea, dar a găsit timp pentru a pleca la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Soci. Potrivit organizatorilor, deplasarea delegaţiei moldoveneşti a fost achitată cu suportul lui Igor Dodon. Cred că de banii cheltuiţi se putea cumpăra destulă hârtie pentru şcoli.

REFERENDUM ÎN DOI PSRM contra PL. Iată la ce s-a redus până la urmă referendumul împotriva lui Chirtoacă. Ceea ce şi trebuia de demostrat. No more comment.

CIRCUMSCRIPŢII Promo-LEX a venit cu o propunere către comisia care împarte ţara şi lumea pe circumscripţii. Este prima propunere destul de bine argumentată cu cifre şi calcule asociate. Ei zic că în străinătate ar trebui „deschise” 6 circumscripţii. Cum va decide comisia vom vedea...

DEDEMAN S-A RĂZGÂNDIT Din cauza sabotării deciziilor în CMC compania Dedeman care intenţiona să investească aproximativ 20 mln de euro în capitală a decis să anuleze tot. În genere săptămâna aceasta m-am convins că moldovenii noştri nu prea obişnuiesc să caute adevăraţii responsabili. Era comod cu Chirtoacă. Pentru toate câte se întâmplau la Chişinău Chirtoacă era „de jină”. Ei bine, acum Chirtoacă nu-i. Şi brusc aflăm că circuitele decizionale în Primărie nu sunt chiar într-atât de simple, că majoritatea problemelor din municipiu în CMC îşi au originea... Nu, nu vreau să-i găsesc scuze inutile primarului. Dar eu întotdeauna am fost convins că CMC prea a stat în umbra lui Chirtoacă şi tare s-a mai simţit bine... E timpul să iasă la lumină!

ATENTAT LA PLAHOTNIUC Dosarul tentativei de omor a lui Plahotniuc a fost trimis în judecată. Orice se poate spune despre acest caz. Că ar fi fost adevărat, că nu ar fi fost... Atunci când sunt implicate figuri de acest calibru tentaţia este aproape la nivel de reflex să cauţi un complot. Dar în acelaşi timp, de ce nu am crede? Totuşi în baza acestui dosar Grigore Karamalak a fost dat în urmărire internaţională. Cu alte cuvinte, dosarul trebuia să fie destul de solid şi relativ credibil.

Cireşica de pe tort am s-o trimit în această săptămână studenţilor de la arhitectură. Ei i-au cerut decanului „civilizaţie”, să le fie amenajată o parcare pentru biciclete. Decanul n-a zis ba, dar le-a propus studenţilor să vină cu o propunere de proiect ceva pentru a-l realiza (la arhitectură chiar se impunea o asemenea abordare!). Ei bine, la data limită fixată de decan niciun proiect nu i-a fost înmânat! Decanul şi-a bătut joc de studenţi destul de ingenios: el a inaugurat un spaţiu pustiu! Cam aşa stăm noi la capitolul „civilizaţie”...

Partager cet article
23 octobre 2017 1 23 /10 /octobre /2017 12:48
Săptămâna în care Dodon a fost dat la o parte

Cred că ar fi cazul, dragii mei, să încep editorialul de astăzi cu mulţumiri. Am realizat vinerea trecută că aceste comentarii ale mele sunt citite cu mare atenţie. Nu am acces la culisele sitului Deschide.md şi nu am nicio posibilitate să mă uit sub fustă. Unicul meu reper rămân a fi acele aprecieri şi comentarii pe care le lăsaţi pe reţelele de socializare. Dar apar uneori şi alte semne care mă flatează. Nu există pentru un autor o apreciere mai înaltă decât dovada că scriitura lui este citită. Şi uite pentru acest lucru ţin să le mulţumesc acelor care mi-o prezintă într-un fel sau altul!

Acum, după mulţumiri, sunt nevoit să vin imediat şi cu o adresare mai specială. Un fel de scrisoare deschisă. Dacă tot sunt în modă astăzi şi tot zăpăcitul găseşte necesar să facă scrisori deschise, de ce nu aş face-o şi eu, care nu mă consider zăpăcit (că m-ar considera alţii, mă rog, depinde cine, nu poţi place la toată lumea...)? (Am scris aici despre scrisori deschise) Vreau să mă adresez politicienilor şi tuturor care-şi vor găsi pe viitor numele pomenit în aceste texte. Nu încercaţi să-mi scrieţi în privat. Este absolut inutil. Vă zic deschis şi asumat: aceste mesaje nu au fost şi nici nu vor fi nici măcar deschise! Explic: Moldova e o ţară mică, toţi ne cunoaştem şi toţi suntem neamuri. Aşa ne este feleşagul, obişnuim să ne înţelegem „omeneşte”. Numai că îndeletnicirea pe care o practic aici presupune distanţare. În primul rând de politicieni. Nu am fost şi nu sunt un colecţionar de „cărţi de vizită”. Nu am în telefonul meu portabil numere „utile”. Mă oripilează până la dezgust persoanele care pavanează cu „carnetul de adrese”... Nu există în Republica Moldova un singur politician care ar putea spune că l-aş fi sunat sau contactat cu anume trebi sau pentru a menţine „relaţii publice”. Nici barem felicitări de Crăciun sau Paşte nu le trimit. M-am distanţat chiar şi de persoane pe care le cunoşteam înainte ca ele să devină politicieni notabili, chiar şi de acei pe care continui să-i respect. Uneori nu fără regret, pentru că sunt persoane remarcabile şi profit aici pentru a-mi cere scuze. Nu v-am uitat, dar aşa sunt regulele jocului. În acest joc politicianul va fi întotdeauna de cealaltă parte (depersonalizat, asexuat, fără vârstă şi fără orice altă trăsătură „umanizatoare” care să-mi stoarcă lacrimi sau empatie poluantă), iar eu voi fi întotdeauna în galerie. Nici barem în primele rânduri, acolo unde sunt aplaudacii de meserie, cu locuri rezervate. Voi sunteţi pe scenă, eu - în public. Şi am tot dreptul să arunc cu ouă clocite, să vă fluier copios sau să bat frenetic din palme. Voi aţi ales să fiţi pe scenă, eu am ales să fiu în sală. Voi faceţi spectacol, aţi ales să fiţi în focurile rampei. Eu am ales să stau în picioare împreună cu acei care nu au bani de lojă şi nu au locuri rezervate sau invitaţii personale. Între noi va fi întotdeauna o distanţă suficient de mare că să nu putem să ne şoptim chestii conspirative la ureche sau să ne facem ocheade pe care să nu le vadă alţii. Aşa a fost. Aşa va fi şi în continuare.

 

Iar acum să revenim la ale noastre, ştirile cele de toate zilele:

ZILELE FILMULUI NOSTRU LA NOI Probabil într-o zi vom avea şi regizori din partea stângă a Prutului în programul Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău. Şi atunci nu va mai fi considerat de nimeni un festival al filmului din altă ţară. Sper că în perioada 12 – 15 octombrie aţi fost la Odeon. Eu m-aş fi dus.

88.000 DE STICLE Echivalentul a 66.000 de litri. Cam atât cică s-a vândut de sărbătoarea vinului la Chişinău! Nu ştiu, îmi vine greu să-mi imaginez dacă-i mult ori puţin. Pe mine mă impresionează. Dacă e să presupunem că s-a plătit în mediu 50 lei pe sticlă, obţinem o cifră de afaceri de 4 400 000 lei. Jumate din banii cheltuiţi pentru referendumul anti-Chirtoacă... Câtă lume a muncit pentru a produce aceste 88.000 de sticle? Pentru a organiza festivalul? Vă puteţi imagina? Acum înmulţiţi cu doi... O ţară munceşte şi produce un turnover de 4,4 mln... Câţiva idioţi iresponsabili spulberă dublul, că aşa li s-a sculat lor.

REFERENDUM FĂRĂ CHIRTOACĂ Şi dacă tot am ajuns la subiectul referendumului, atunci nu pot să nu menţionez că decizia CEC-ului de a nu-l admite pe Chirtoacă la referendum este pur şi simplu abracadabrantă. Nu ştiu ce fel de logică ar putea explica decizia de a nu lăsa principalul protagonist să participe la referendum. Inexplicabil şi... laş! Dezgustător de laş!

CUM STĂM CU CIRCUMSCRIPŢIILE? Îşi continuă lucrările comisia care trebuie să deseneze circumscripţiile. Misiune apriori imposibilă, dacă e să respecţi textul tâmpit al legii adoptate de Parlament. Decizia finală am înţeles că încă nu a fost luată, dar au fost vehiculate cifre precum 5 circumscripţii pentru aşa numita „diasporă” şi Transnistria împreună... Una a fost deja dată Taracliei, 2 - Găgăuzilor, 2 - Bălţiului... Interesante calcule... Apropo, eu am încercat să privesc înregistrarea şedinţei din 13 octombrie pe Privesc.md. Dar cică nu am voie, până nu mă înregistrez. Asta e: tot biznesu-i bun, chiar şi acesta. Însă şedinta eu aşa şi nu am ascultat-o...

DA ZICE PAS Dadaiştii cică fac coaliţie cu maiaiştii şi vor merge împreună la alegeri. Cine ştie? Poate că împreună găsesc 51 de candidaţi pentru circumscripţii... Ar putea să caute mai puţini, la o adică, să le scoată din calcule pe cele enumerate mai sus.

ÎN CĂUTAREA MILIARDULUI PIERDUT Armaşu, Ministrul finanţelor, şi Cioclea, guvernatorul BNM, au fost la Washington pentru a participa la Şedinţele anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfăşurat în perioada 10-15 octombrie 2017. Am să obosesc să tot scriu aici numele tuturor cu care s-au văzut, iar un copy-paste îmi pare lipsit de plus vaoare (aveţi linkul la dispoziţie). Mai semnificative îmi par reuniunile cu echipele Kroll şi Steptoe & Johnson, şi cu reprezentanţii diviziunii de recuperare a bunurilor infracţionale ai Băncii Mondiale. Impresionează desigur. Deşi... Acei care ştiu exact ce şi cum sunt în Moldova sau la Moscova, nu la Washington. În căutarea timpului pierdut...

SANDU ÎL VREA PE PLAHA Atunci când am citit titlul ştirii precum că PAS a depus un denunţ la procuratură împotriva preşedintelui Partidului Democrat, Valdimir Plahotniuc, am fost mai mult decât intrigat. După ce ne-au spălat urechile cu marele criminal care a capturat statul, după ce ne-au tot prezentat scheme şi piramide corupţionale care îl aveau invariabil pe acelaşi Plahotniuc în vârf, după ce mai nu ne-au convins că şi „meleardul” este opera lui Plahotniuc, mă aşteptam ca acest denunţ să conţină cel puţin una din aceste scheme cu dovezi irefutabile despre care se tot lăudau gofmanii şi usatîii prin skypuri şi emisiuni televizate... Chiar eram foarte curios să ştiu cum avea să răspundă „procuratura” la un asemenea denunţ. Asta chiar ar fi fost tare de tot! Şi când colo – "uzurparea puterii de stat"... Ce să mai zic? Şi aşa am înjurat destul mai sus...

MASTER CLASS OT BĂSESCU! Băsescu a revenit la Chişinău şi a mai demonstrat încă o dată că este un actor politic mai mult decât serios în Republica Moldova. A chemat presa rusă la o mega press-conferinţă, ceea ce nu a fost făcut de niciun politician până la el. Este şi unicul format valabil şi posibil cu acest fel de media. Nu este de mirare că tenorii promoscoviti (genul KP, sputnik, etc.) nu au venit. Ar fi fost spulberaţi cum numai Băsescu ştie s-o facă, puşi în faţă propriilor minciuni, şi ei ştiu asta foarte bine. Asta nu ţi-e să-i chemi unul câte unul (din acei care-s mai slabi de înger) în bârlog şi să-i hărţuieşti, şi să-i terfeleşti, trei la unul... Bine, pe de altă parte, e straniu să te bagi în bârlog la urs şi să te aştepţi să te întâmpine ăla cu flori de busuioc. Nu ştiu dacă Băsescu are un staf care să-l ghideze. Dacă îl are – jos pălăria! Sunt o echipă de profesionişti. Dacă nu – sunt nevoit să recunosc geniul politic al lui Băsescu. E fler sau inteligenţă, ori ambele launloc, nu ştiu. Pentru moment nu-i găsesc niciun faux pas... Acum am să vă spun un mic secret: nu sunt deloc un admirator sau un fan al ex-preşedintelui României... dar... am privit prestaţia dumnealui la Lorena Bogza. Drăcie, cât de bun este! Voi cum ştiţi, dar eu tare mă bucur că îl avem pe Băsescu în Moldova. Există un singur detaliu care mă zgândără în toată povestea asta, îmi zgârâie auzul... Dar despre asta mai aştept... Mai tac. Mai aştept coincidenţe care să-mi confirme temerile (ori să le infirme şi atunci nu mai revin asupra dubiilor mele).

JOCKER ÎMPOTRIVA LUI DODON Este, fără îndoială, noutatea săptămânii! Curtea Constituţională a decis: dacă Dodon nu vrea – nu-i bai, se face şi fără dânsul. Dodon îşi dorea, fără îndoială, un impeachment în toată legea, care l-ar victimiza şi l-ar avantaja în campania electorală. Dar soluţia găsită de către CC e una absolut hilară şi în acelaşi timp de o ingeniozitate deconcertantă. Preşedintele este suspendat doar pentru executarea unei sarcini anume pentru care guvernul va cere aviz înaltei Curţi. Mai pe scurt: nu vrea, să zicem, să semneze Dodon o lege şi gata. Atunci Guvernul îi cere Curţii avizul să-l suspendeze pe Dodon pentru semnarea acestei legi şi o semnează Candu, Preşedintele Parlamentului. Dodonului desigur nu i-a plăcut, chiar deloc! S-a şi adresat „naţiunii”. Desigur, conform spuselor proprii, din această noţiune de naţiune se cuvine să eliminăm categorii întregi, căci Dodon nu este un „preşedinte chiar al tuturor”. Şi iată că în această adresare către o naţiune extrem de trunchiată, Dodon vorbeşte despre... „uzurparea puterii de stat”! hmmm... pe undeva se pare că am mai auzit asta...

Cam atât.

Cireşica de pe tort din această săptămână am să i-o trimit judecătoarei Mariana Pitic care are un Porsche ce costă doar 11000 de... lei! Moldoveneşti! Va rog tare mult să-i transmiteţi, care o cunoaşte, că eu am pus 12000 de lei de o parte şi sunt gata să i-l cumpăr! Face şi ea o afacere şi câştigă 1000 de lei fără niciun efort! Merită, nu? Dacă o cunoaşteţi, rugaţi-o, va rog, să-mi scrie în privat ;) .

Partager cet article
18 octobre 2017 3 18 /10 /octobre /2017 22:14
Aşa s-au călit cadrele sau Perestroïka din vie

Pe la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut, Andropov (devenit la moartea lui Brejnev şi Prim-Secretar al PCUS) a încercat marea cu degetul cerând KGB-ului să facă o evaluare a economiei sovietice conform metodologiei occidentale şi mai nu s-a-necat în hăul care i s-a deschis în faţă... Până şi Japonia, o ţară insulară cam de vreo 45 de ori mai mică ca teritoriu, totalmente distrusă după al doilea război mondial, o depăşea... Atunci devenea conştient Politbiroul sovietic de prăpastia care-i despărţea de lumea care, conform teoriei, se afla demult în putrefacţie avansată. Ce-ar fi făcut Andropov nu vom mai şti căci el şi-a dat ortul popii nu mult după aceea (ori cui îşi mai dau acolo ortul ateiştii comunişti), apoi a urmat un scurt epizod Cernenco, după care „aparatul” a înţeles că e bâja cu adevăratelea şi l-a pus pe un tânăr (totul e relativ, căci avea 54 de ani deja), Gorbaciov, să apuce jăratic cu mânurile lui de ţăran din Stavropol.

„Tânărul” Prim Secretar al PCUS s-a apucat vârtos de treabă, intenţionând, printre altele, să le demonstreze şi cetăţenilor sovietici „schimbarea la faţă” a puterii. Dar atunci când a încumetat să coboare „în popor”, lucru nemaivăzut până la el, Mihail Sergheievici i-a descoperit la rându-i „faţa”... Vom omite, din simplă corectitudine politică, orice considerente sau descrieri ale chipului care i s-a arătat lui Gorby, dar vom constata că la doar două luni după încoronare, în mai 1985, tânărul ţar care nu se mai voia ţar, ci se visa Preşedinte, proclama legea prohibiţiei alcoolului, fapt ce i se poate eventual ierta unui Preşedinte, dar nu şi unui ţar... În treacăt fie spus, acest lucru i-a şi jucat festa mai târziu, căci atunci când ruşii îşi alegeau ţarul (nu Preşedintele) l-au ales pe un altul, mai puţin sfădit cu băutura.

Însă toate acestea aveau a se întâmpla ceva mai târziu, iar eu vă invit să mai rămânem puţin în acel epic an 1985, doar că am să vă iau frumuşel şi am să vă duc la 1145 de km de Kremlin, în una din provinciile imperiului, o republică sovietică socialistă care avea să devină peste 6 ani falnicul stat Republica Moldova. Mai mult decât atât, am să vă duc în provincia provinciei acelui imperiu, un sat ordinar de pe undeva din nordul republicii.

Era vară, era cald, numai bine să stai pe undeva pe malul unei ape, sau la umbra unei vii ori nuc bătrân cu un păhărel răcoros şi nişte salături din primele roşii din seră, şi cu brânză şi caş de oi la care tare mai merge câte-o coadă de ceapă şi-un usturoi tânăr, poate chiar şi un grătar ceva, de ce nu? Da, chiar ar fi fost potrivit un asemenea plan de acţiune: să stai la sfat cu partactivul, să pui la cale şi să dezbaţi treburile kolhozului în tihnă şi bună înţelegere.

Aşa se gândea brigadierul Ion Pavlovici în timp ce mergea cu „bobicul” colhozului spre selsovet. La ce i-ar fi trebuit preşedintelui să convoace o adunare în acest mod, într-atât de oficial? Iată, a trimis şi maşină după el... Oare ce i-o fi venit? Nu se putea discuta omeneşte, cum le era obişnuinţa? Oare nu cumva?... Oare nu i-a făcut careva vreo pacoste ceva şi acum preşedintele îl chema la covor să-l ia la scărmănat? Poate Afanisii Petrovici, zootehnicianul, i-ar fi săpat vreo groapă? Dar nu adulmecase nimic din partea aia... S-ar fi răsuflat, ar fi auzit el ceva de pe undeva... Avea şi oamenii săi bine plasaţi la pravlenie, unşi cu ce trebuie şi când trebuie anume pentru atâta treabă. Nimeni nu i-a zis nimic. Cu zootehnicianul Ion Pavlovici ducea o luptă dosită şi de lungă durată. Zootehnicianul era un venetic repartizat la muncă în colhozul lor, cu şcoală de partid făcută pe undeva prin Rusia şi asta îl plasa întotdeauna avantajos faţă de cei ai locului. Chiar dacă au trecut ani buni de când se instalase în sat, Ion Pavlovici nu-l avea la inimă şi încerca în fel şi chip şi în toate să-i „şteargă nasul”. De şi-a ridicat veneticul casă, brigadierul neapărat a ridicat una puţin mai arătoasă. De şi-a sădit zootehnicianul o mică livadă, Ion Pavlovici şi-a plantat una şi el, dar cu câţiva pomi mai mult. Şi-a pus Afanasii vie, cum să rămână Ion mai prejos? A sa era şi mai mare, cu soiuri alese, unele experimentale, direct de la institutul de cercetări aduse! Şi tot aşa cam la toate... Până şi iepuri şi-a luat brigadierul tot luându-se după venetic. Da, Afanasii Petrovici ar fi avut destule motive să-i poarte pică şi chiar să plămădească o răzbunare ceva, dar asta numai dacă ar şti... Dar de ştiut el nu avea de unde.

Astă iarnă Ion Pavlovici era la Chişinău la o rudă îndepărtată pe care a rugat-o să organizeze un chef de Anul Nou (la care brigadierul contribuise semnificativ cu merinde şi băutură) unde erau invitate câteva persoane importante. Un fel de adunătură din alea orăşeneşti la care se invitau „oameni necesari”. Tot zootehnicianul îi dăduse ideea. Avea Afanasii Petrovici o fiică pe care o învăţa la institut şi căra merinde din colhoz cu maşinile. Dar lasă că nici Ion Pavlovici nu era mai prejos: avea şi el copii, care mâine-poimâine trebuiau scoşi în lume şi intenţiona să găsească un mijloc de a prinde rădăcini prin capitală. N-ar fi rău să facă rost de un apartament, o cooperativă ceva... Pentru asta încărcase el Lada personală cu de toate şi venise...

Acolo, la acea petrecere, a pus Ion Pavlovici ochiul pe un jurnalist tinerel, care i-a părut vrăjmaş de şmecher şi isteţ. Venise la Chişinău şi aduse darurile nu pentru acest mărunţiş, dar era determinat să profite de cea mai mică ocazie ce i se va prezenta. Astfel planul i-a încolţit pe loc. Tânărul ziarist lucra la "Moldova Socialistă" şi pamfletele sale, mai ales în ultima vreme, se bucurau de un succes din ce în ce mai mare. Scria frumos, tăios, rupea carne vie, nu scria! Critica şi demasca apucături contrare eticii socialiste mai dihai decât gazeta Pravda... Unde se mai văzuse aşa ceva într-un ziar, fie el şi republican? Şi Ion Pavlovici se gândi să-l pocnească puţin pe Afanasii Petrovici.

Nu de alta, dar la Moscova se întâmplau lucruri bizare şi toţi înţelegeau că ceva se va schimba, fără a intui încă ce anume. Nu era exclus să-i ajungă caruselul ierarhic şi pe acei din satul lor. Dacă se eliberează locuri acolo sus, vor fi ridicaţi din ăştia de mai jos şi tot aşa până la temelie. Şi dacă preşedintele lor e ridicat la raion? Cine vine în locul lui? Ion Pavlovici jinduia în taină că nu va fi uitat, dar mai era Afanasii cu şcoala lui de partid...

Îl luase atunci la o ţigară la balcon pe tânărul ziarist şi dă-i cu laudele, că mde, citeşte şi el atent ce scrie acesta, îl urmăreşte în mod special, ce mai, doar de dragul pamfletelor sale cumpără „Moldova Socialistă”, că este total de acord cu politica Partidului, că lucrurile nu pot continua „pe vechi”, că ar cunoaşte şi el oameni sfădiţi cu „conştiinţa socialistă”, chiar printre colegii de la colhoz... Chiar ar dori să contribuie şi el cu ceva, ar putea povesti din cele uneltiri şi furtişaguri, numai de s-ar găsi o pană ascuţită să se apuce de astă treabă delicată... Tânărul ziarist a înţeles imediat ce se cerea de la el, aşa că au convenit să se întâlnească la acesta acasă şi să discute mai pe îndelete. În primăvară, poposea deci Ion Pavlovici din nou la Chişinău cu Lada încărcată: un mieluţ, o canistră cu vin şi pamfletistul nostru a născut un text de mai mare dragul în care doar prostul nu înţelegea că se vorbea de Afanasii Petrovici şi de cum învârtea el cu purceii de la complexul de porci. Mare scandal a fost atunci, dar cum în pamflet nu era niciun nume adus (avuse el, Ion Pavlovici, grijă de asta: nu de alta, dar la ferma de porci creşteau şi purceii lui, căci de ochii lumii brigadierul se înţelegea de minune cu zootehnicianul), nici cu pagubă mare nu s-a lăsat. Atâta doar că a trebuit brigadierul să dosească pe o vreme la el în beci, într-un congelator adus de la cantina şcolii, purceii sacrificaţi înainte de vreme, ai lui, dar şi ai zootehnicianului, atât cât să treacă vijelia. La „semnal” au reacţionat de la raion, a fost şi o comisie ca să numere porcii de la fermă. Bineînţeles că nu au găsit nimic (nici Afanasii Petrovici nu era un novice şi ştia cum să ungă unde trebuie ca să nu scârţâie) şi totul a rămas pe vechi. Dar Ion Pavlovici era satisfăcut: reputaţia rivalului său a avut de suferit, doar asta şi-a dorit-o.

Iată la ce se gândea Ion Pavlovici în timp ce bobicul îl ducea huruind spre selsovet. O întorcea şi pe-o parte, şi pe alta, nu, nu avea de unde să se răsufle nimic, totul era bătut în cuie şi securizat, dar parcă tot îi era în grijă... „Hai, bre, nu fi prost, îşi zicea. Poate că tocmai e invers şi te aşteaptă veşti bune. Poate că îl cheamă pe preşedinte la raion.” Cu aceste gânduri păşi Ion Pavlovici în cabinetul preşedintelui de colhoz.

  • Bine ai venit, Ion Pavlovici, îi ieşi în întâmpinare preşedintele strângâdu-i neobişnuit de călduros mână. Ia loc, ia loc, te rog, avem nişte chestii importante de discutat, în comitet restrâns, după cum vezi...

Afanasii Petrovici era deja pe loc, ceea ce nu-i plăcu deloc brigadierului.

  • Ieşti mai harnic, Afanasii, se făcu el a râde.
  • Ei, abia de am intrat şi eu, eram la fermă cu maşina mea şi e mai aproape decât mahala noastră. M-a scos Gheorghii Ivanovici din şedinţă de acolo şi am venit imediat.
  • D’apoi că nici eu nu-mi pierdeam vremea degeaba, Afanasii Petrovici! Că nu de pe cuptiori m-a sculat şoferul matale, Gheorghi Ivanovici. Îmi lipsesc nişte curele de transimisie pentru a repara combainul. Iar la garaj nu-s. Ne tot promit de la raion, dar cine ştie când vor trimite? S-a termina şi secerişul până ajung cele promise, iar grâul nu aşteaptă. Mâine-poimâine trebuie să scot tehnica pe deal şi ce mă fac? Bine că sunt eu strângător de felul meu şi nu arunc tot ce se „spisuie” de îndată. Iată, am dosit în sarai şi acum ne prind bine. Jumate de gospodărie îi în fierăraie de asta, mă alungă degrabă femeia din casă cu tot cu „scladul” meu... Le-am aruncat de vechi, dar ne vor servi de noi. Şi asta nu vede şi nu înţelege nimeni... L-aş vedea eu pe altul cum s-ar descurca în locul meu.
  • Hai lăsaţi, tovarăşi, că nu de asta vam chemat. Avem chestii serioase de discutat.

Preşedintele a apăsat un buton pe comutatorul de la telefon:

  • Lenuţo, eşti acolo? Fă-ne, te rog, câte un ceai şi adu-l cât mai repede.

Apoi, după o mică pauză, cât să i se preschimbe faţa în ceva umplut de extremă gravitate, se adresă celor doi:

  • Nu am să umblu pe ici, pe dincolo, tovarăşi. Urmăriţi şi voi cu multă atenţie ştirile şi citiţi ziarele. Mari schimbări se aşteaptă. Partidul are nevoie de mobilizarea tuturor elementelor de sus şi până la celulele de la bază. Mai mult chiar, eu aş zice că anume de la noi, de la talpă, de la acei care sunt direct implicaţi în teren, în contact permanent cu poporul muncitor, se aşteaptă cel mai mult. Trebuie să facem faţă, tovarăşi, şi să răspundem după cum se cuvine. A venit ceasul nostru.

În acest moment, s-a auzit un ciocănit în uşă, după care ea s-a întredeschis şi a apărut căpuşorul bucălat şi mutriţa fardată a Lenuţei:

  • Se poate, Gheorghii Ivanovici? Am adus ceaiul.

Fără a aştepta un răspuns, secretara tinerică a preşedintelui a intrat în birou, a pus platoul cu serviciul de ceai din faianţă de Gjeli, pe care îl scoatea doar de zile mari. Aplecată puţin înainte, spre preşedinte, care îi fixa libidinos sănii ce se întrezăreau din cămaşa descheiată adânc, Lenuţa îi lăsa pe ceilalţi doi să-i admire posteriorul, o privelişte care o avantaja la fel de bine. Turnă lent ceaiul în ceştile frumos încrustate cu o eleganţă suprafăcută, desfăcu un pachet cu biscuiţi de ovăz, preferaţii şefului, apoi se îndreptă, îi privi semeţ pe cei trei şi păşi încetişor spre ieşire. Tocurile ei răsunau pe parchet ca un metronom în mauzoleu...

Pauza era binevenită. Priveliştea, care în alte circumstanţe i-ar fi încântat pe cei doi, nu le-a făcut niciun efect de această dată. Ambii erau concentraţi, aşteptând cu nelinişte ce va urma.

  • Serviţi, tovarăşi! E ceai de import, de Ceylon. Îl am de la un prieten de la Chişinău... Va trebui de acum încolo să ne obişnuim mai mult cu ceaiul. Iată ce vă chemam: Partidul, după cum ştiţi, a lansat o vastă campanie împotriva alcoolismului. Noi, acei care suntem reprezentanţii lui de pe loc, în teren, cum ar veni, trebuie să fim un exemplu. Avem nevoie de un plan de acţiune în acest domeniu. Aştept propunerile şi iniţiativele dumneavoastră, dragi tovarăşi.
  • Gheorghi Ivanovici, zise Afanasii Petrovici, dar noi am implementat deja toate prevederile care ne-au venit. Chiar mai mult decât s-a cerut, aş zice: alcool la magazin nu se mai vinde deloc de la începutul lunii.
  • Lasă, Afanasii Petrovici, ştii tu tare bine că asta nu schimbă nimic. Fii atent, eu am zis „campanie împotriva alcoolismului”, clar? Ce bea lumea la noi? Cumpără de la magazin? Pe dracu! Beau vin şi rachiu pe care tot ei îl fac, aşa-i?
  • Dar mai mult ce să facem?, zise şi Ion Pavlovici. Colhozul nostru nu are vii. E drept că avem vinpunctul cela. Dar abia de câţiva ani l-am deschis, şi totul a fost coordonat la raion, chiar şi mai sus, la gosplan. Noi ce treabă avem? Vine poamă din tot raionul, noi doar o prelucrăm, facem materie primă vinicolă, cum îi zic ei, o dăm mai departe conform planului. Şi tot aşa.

Preşedintelui nu-i plăcură deloc reacţiile subalternilor. Deşi ştia să-şi păstreze calmul, începea să se roşească când se enerva şi asta îl dădea mereu de gol. Era conştient de acest lucru, iar asta îl enerva şi mai tare.

  • Ascultaţi, noi abia de ieşim din daravera aia cu porcii. Până la urmă tot aflu eu ce a fost la mijloc. Îl sugrum cu mâinile mele pe acel de-a pârât! Cică scrisoare anonimă... Păi ce, suntem pe vremea lui Stalin să umblăm cu denunţurile? Ieşi, tovarăşe, în faţă! Zi ce ai de spus în faţa colectivului! Are dreptate Gorbaciov: trebuie să ne restructurăm, să ne democratizăm! Cu toţii am ieşit şifonaţi din pacostea ceea, iar faima colhozului s-a dus de râpă. Tovarăşii de la raion aşteaptă să ne reabilităm.

„Aham, iată care-i buba, se gândi Ion Pavlovici. Bine faci că te gândeşti la raion, tare bine faci. Tot la treuca ta te gândeşti, dar lasă că te ajutăm noi, te aburcăm dacă e nevoie, he, he! Dar de aflat ai să afli tu o brânză, că nu suntem făcuţi cu degetul.”

  • Sunt necesare acţiuni energice, contra-iniţiative constructive din teren. „Vstrechnyi plan” cum ar veni. Hai, să va văd! Eu iată la ce mă gândesc: trebuie de urgenţă să deschidem la noi o secţie locală a „Organizaţiei obşteşti unionale a luptei pentru sobrietate”! Aia cu „trezvenicii”. Noi nu ne putem implica direct acolo, dar vom acorda tot sprijinul necesar. O punem preşedinte al secţiei săteşti pe Lenuţa. Chemăm lectori de la raion şi de la capitală şi facem un plan de lecţii publice la club cu discotecă, ca să vină lumea şi tineretul. Facem gazetă de perete, totul cum se cuvine. Îi punem pe colhoznici să se înscrie.
  • Şi dacă nu vor veni?
  • La Lenuţa vor vrea mulţi, ha-ha! Vă zic eu. Pentru ceilalţi, facem aşa: membrii vor avea automat 10 trudozile în plus. Iar pentru cei mai activi, le vom acorda zile libere pentru „lucru obştesc”. Are să meargă, veţi vedea. Mai departe, alte iniţiative?

Afansii Pavlovici reacţionă pe dată:

  • Eu am nuntă la toamnă, precum ştiţi, Gheorghi Ivanovici. Îmi însor băiatul. Iată ce propun. Te ia băiatul de naş şi facem o nuntă de pomină, cum nu s-a mai văzut în raion. Fără alcool! Prima nuntă din colhoz în stil nou, cu preşedintele în capul mesei, la loc de cinste! Numai că nu prea mă ţin buzunarele de aşa ceva... Poate dacă contribuie colhozul... Chemăm şi presa. De la raion, desigur, dar mai cu seamă de la „Moldova Socialistă”. Lasă că mi-am făcut eu intrări pe acolo de când cu povestea veche... Să vezi cum vine chiar mucosul ăla de pamfletist şi scrie la gazetă, lăsaţi pe mine treaba asta. O fi el viteaz, dar tot are şefi care vor să mănânce gustoşel. Şi nici el nu-i uşă de biserică, am verificat eu. Critică el, dar purcelul de lapte nu l-a refuzat.
  • E bun aşa! Îmi place tare ideea, Afanasii. Chemăm lăutari şi facem o nuntă tradiţională moldovenească, în duhul vremii! Dar la colhoz să nu te prea bagi, auzitu-m-ai?! să nu ni se scoată vorbe. Lasă că pune el, naşul, ce trebu'. Ha-ha! Dacă chiar nu ajunge, mai scriem câte ceva şi de la colhoz, dar pe bani, desigur. La preţ redus, conform preiscurantului, dar să nu poată să se lege nimeni de noi. Atâta grijă mai am: cum facem cu nuntaşii? Nu vor accepta ei nuntă fără rachiu şi vin nici în ruptul capului!
  • Important e să nu fie nimic pe masă, tovarăş preşedinte, şi să nu se vadă careva cherchelit pe-acolo. Punem băieţi să-i păzească şi de cum îl văd pe careva mai ameţit, să-l ducă frumuşel cât mai departe. Iar pentru că să nu se usuce lumea de tot, îi trimitem câte unul-doi, organizat, că să nu bată la ochi, la Ion, prin fundul grădinilor, că e doar la două ogrăzi mai departe. Ce zici, Ioane? Primeşti nuntaşi? Ha-ha-ha!
  • Oi primi, ce-am să fac? Că nu din al meu am să torn!, se făcu a râde brigadierul.

„Uuuu, pramatia, uite cum o ia. Dacă ceva, tot pe mine să cadă... Maladeţ, Afanasii! Şi încă şi nuntă pe banii colhozului vrea să facă... Carevasăzică, i-a dus şi el scriitoraşului de la „Moldova Socialistă” pomene. Oare nu s-a scăpat cu vorba ţâncanul ăla? Ajung la Chişinău şi-l apuc de beregată... Dar n-are cum... Dacă se dă de gol puştanul, cade şi el. Mai degrabă încearcă să sugă ţâţă de la două oi deodată! Acuma, treaba tot îi făcută şi parcă nu-i făcută rău. Ah, totuşi ce băiat bravo! Tânăr, dar ce combinaţii învârte! Cu aista ar trebui să mă aflu de bine, are să ajungă departe, mucosul...”, aşa se gândea Ion Pavlovici. Îi sfârâia mintea să vină şi el cu o propunere ceva, dar nu-i venea nimic pe limbă... Chestia cu jurnalistul îl încurca să se concentreze... Şi-apoi brusc îi veni aşa, o idee:

  • Avem vinpunctul, tovarăş preşedinte, poate se poate face ceva cu el?
  • Lăsaţi vinpunctul, sări cu vorba zootehnicianul şef, - acolo nu-i treaba noastră! Da, e la noi în colhoz, dar de sus a venit. Nu noi trebuie să decidem. Să nu ne iasă pe ochi mai târziu.
  • Cum adică, nu noi?, se învioră Ion Pavlovici, centru-centru, dar pe banii noştri s-a făcut! Cât se poate, tovarăşi? Tot pe ghebul nostru să-şi facă cineva planul? Tot veneticul trebuie să decidă ce să facem noi aici pe loc? (Hai că o băgase şi pe asta, na!) Da’ de unde ştiu ei, acei din centru, cu ce trăim noi? Plan – dă-le! Dar când ajung eu să le cer curele pentru combain – la sfântu-aşteaptă?

Brigadierul o apuca razna rău... Înfocat peste măsură, îl lua gură pe dinainte. Dar tot îi convenea să ducă vorba în partea asta, căci orice-ar zice, dar avea el schemele lui cu fiarele şi tehnica. Pe lângă piesele scoase legal de la evidenţă, mai scotea el destule şi nou-nouţe. Pe care le schimba apoi prin colhozurile vecine pe ce mai putea avea nevoie. Cel mai simplu se făcea astfel: primea un lot ceva, şi din cele noi lua o parte şi le schimba cu din cele vechi, de acasă. Uneori le schimba direct pe tractor ori combain, în câmp. Nu era chiar mare rulajul său, dar câte n-a obţinut aşa? Iată, de exemplu, chiar săptămâna trecută a schimbat două pneuri noi-nouţe pe o maşină de asfalt la acei de la drumuri şi şi-a asfaltat ograda. Că aşa-i în ziua de azi: are acel care ştie să se-nvârtă.

  • Da’ mai lasă-ne odată cu curelele tale, Ion Pavlovici! se făcu a se răsti preşedintele.

Mintea însă îi alerga înainte. Se putea scoate ceva foloase şi din vinpunct. Acum câţiva ani fusese chemat la raion la o adunare la care erau prezenţi şi tovarăşi de la minister şi de la planificare, de la Chişinău. I s-a prezentat un proiect al unui „punct de vinificaţie” care urma să fie instalat pe teritoriul colhozului său. Ei nu aveau vii, dar colhozurile vecine aveau destule şi, conform calculelor, amplasarea acelui punct de fabricare de materie primă vinicolă anume în acel loc era una optimală din punct de vedere logistic. Nu prea avea cum să refuze... Se făcu el a protesta, încercând să aducă vorba de bani, dar i s-au prezentat şi calcule care îi spuneau negru pe alb că colhozul îşi va recupera destul de repede cheltuielile şi va putea beneficia substanţial pe viitor de pe urma acestui punct. Aşa şi a rămas. Peste un an lucrările au început şi au fost finalizate neaşteptat de rapid. Erau nişte instalaţii destul de moderne şi preşedinteleui îi creştea inima de mândrie. Îşi făcuse şi o saună cu bazin acolo, pe teritoriu, cică "centru de recreaţie pentru muncitori". La tăiatul panglicii au venit tovarăşi de la raion, de la minister, de la televiziune, de la gazetă. E-he-he, ce banchet au făcut atunci! Vuiau dealurile dimprejur!

Conform planului, mai aveau încă a lucra câţiva ani până la recuperarea cheltuielilor, dar vremurile se schimbaseră... Acum, cu „lupta împotriva alcoolismului” cine ştie cum va mai fi? Unele colhozuri au şi început deja a scoate viile... Are să rămână cu buza umflată şi cu bortă în vistierie pe de-asupra. Iar de la raion tot pe dânsul are să cadă, că mdeh, nu-i sunt echilibrate conturile... Colhoz-milioner se cheamă... Aşa că, avea dreptate brigadierul ista, într-un fel.

  • Iată cum facem cu vinpunctul: ascultaţi şi de aici să nu iasă, că va mântui pe-amândoi. Ion, găseşti nişte băieţi voinici şi de nădejde de la brigadă, ştiu că ai, să nu crezi că nu ştiu ce se face pe la voi, şi le spui următoarele: se înscriu la club la Lenuţa. Se duc la câteva şedinţe, la o lecţie-două. După asta să se facă a se indigna peste măsură de starea lucrurilor şi de beţia care bântuie în sat. Tu, Afanasii, ai femei la ferma de vaci. Bagi zvonuri precum că se fură vin cu canistrele de la vinpunct şi se vinde în sat, de li se îmbată bărbaţii. De asta mă ocup eu: acolo a mai rămas jumate de cisternă, rezervele noastre „strategice”. Pun eu câţiva băieţi să împrăştie vreo sută-două de litri prin sat. Pentru două-trei zile de beţie generală garantat ajunge. Apoi băieţii tăi, Ion, să se ducă organizat acolo şi să facă zarvă. Câteva muieruşte de la fermă mai guralive tot ar putea să meargă, auzi Afanasie? Un fel de răscoală. Proletarii indignaţi împotriva beţiei, cum ar veni. Pot chiar să strice câte ceva. Acolo sunt nişte ţevi din sticlă, când au să intre pe teritoriu să cate pe sus. Sunt peste tot. Curge mustul şi vinul prin ele, când e la cules. Pe astea să le strice. Dacă mai strică câte-o fereastră-două, un acoperiş acolo ceva, tot nu-i mare pagubă. Numai bagă de seamă: de baie şi de cisterne să nu se atingă nici în ruptul capului!
  • Dar, Gheorghi Ivanovici, am băgat bani în vinpunct, au să ne mănânce de la raion, am să dăm de belea, vă zic eu.
  • Asta las-o pe mine, Afanasii Petrovici. Pun pariu, hai, te prinzi? O ladă de şampanie că nu zice nici cârc nimeni, a? Taci, ai? Ştii că am dreptate... Vremurile, tovarăşi! Se schimbă vremurile. Voi în baliga şi solidolul vostru nu mai simţiţi nimic. Trebuie să fiţi cu nasul în vânt, tovarăşi, nu în propriii papuci...

Zootehnicianul şi brigadierul erau uluiţi. Niciunul din ei nu se aştepta şi nici nu era pregătit pentru aşa ceva. Aveau nevoie de răgaz pentru a digera. La multe se pricepeau, pe multe le învârteau, unele împreună, pe altele fiecare în parte, dar simţeau că li se cere să treacă peste o limită pe care nu încumetaseră nici s-o întrevadă. Saltul era prea mare... În acelaşi timp, planul preşedintelui li se părea aproape perfect. Ambii îl priveau înmărmuriţi de frică şi admiraţie... Şi Gheorghii Ivanovici continuă:

  • Aşa, mai departe: ascultaţi atent aici, că vine cel mai important: când se vor încinge spiritele mai tare, debarcăm noi la faţa locului. Mai luăm vreo doi activişti tinerei de la comsomol, dar să venim pe rând. Cam toţi odată, dar câte unul. Fiţi atenţi la detalii: e important. Intrăm deci şi facem pace, calmăm spiritele cum ar veni. Ascultăm păsul poporului şi tranşăm energic şi ferm chiar acolo, pe loc. Renaştem democraţia sovietelor de la început, ha-ha-ha! Comuniştii sunt alături de popor, ascultă năzuinţele poporului muncitor! Ah, ce frumos! Da, n-ar strica să vină şi de la gazetă careva, măcar de la raion să fie. De la Chişinău ar fi dubios... Dar de la centrul raional le trebuie cam un sfert de ora că să ajungă cu maşina. Dacă ne mocoşim bine cu răscoala şi anunţăm pe cine trebuie la timp, taman reuşesc. Ar fi bine să ajungă înaintea noastră acolo. Ei cum? Acum ce-mi ziceţi?
  • Genial! Exclamă aproape fără să vrea Ion Pavlovici... Eşti o minte luminoasă, Gheorghii Ivanovici. Nu degeaba ne eşti preşedinte...
  • Şi niciun ştab nu va îndrăzni să zică ceva... Nu mergi împotriva doctrinei partidului!, adăugă Afanasii Petroivici. Bravo! Cutia de şampanie e din partea mea, fără pariu, fără nimic, ha-ha-ha! Dar staţi oleacă, ce le propunem în loc? Cu ce venim?
  • M-am gândit eu şi la asta: propunem să instalăm în locul vinpunctului un cuptor de uscat fructe! Livadă de prune avem chiar noi în colhoz. Şi nu mai depindem de vecini. Am auzit că tare sunt întrebate în Siberia. Am eu un tovarăş bun la Krasnoïarsk care demult mă întreabă. Ne ajută el de la început, apoi găsim şi alte posibilităţi. Sunt sigur că e mijloc de chilipir. Nu mai rău decât cu vinul. Chiar mai bine, să vedeţi că mult mai bine!
  • Dar bani de unde pentru uscătorie?
  • Bani? Găsim noi bani, tot raionul o să ni-i dea, ia să vedeţi. Dacă merge totul aşa precum plănuim, vom fi pe loc de frunte în raion! Ce raion? Pe republică, tovarăşi!

Aici preşedintele simţi că prea se avântă. Frumoasă barza din cer, dar mai era până atunci. Deveni brusc serios şi grav ca la început.

  • Deci cu asta ne-am lămurit. Discutăm detaliile mai târziu. Tu, Ion, să te gândeşti bine pe cine poţi să te bizui sută la sută. Ar fi bine să-i ai cu ceva la mână pe fiecare din câţi îi vei alege. Iar eu am să pun pe roate organizaţia aia de „trezvenici” cu Lenuţa pentru început. Cu asta ne-am lămurit. Mai departe! Alte propuneri?

Ceilalţi doi se priviră nedumeriţi. Cum? Mai era nevoie de ceva?

  • Dap’ nu-i de ajuns, Gheorghi Ivanovici? întrebă brigadierul. Noi şi-aşa parcă supra-împlinim planul la acest capitol. Vom ajunge că nu vom face decât asta. Dar mai avem de lucru la colhoz. Că celelalte planuri nu ni le taie nimeni.
  • Tu, Ion Pavlovici, citeşte aici atent, îi răspunse supărat preşedintele, şi-i întinse gazeta „Pravda”, - citeşte ce scrie aici!

În textul ukazului de pe masă erau mai multe locuri încercuite cu stiloul, iar preşedintele îi arătă cu degetul unul din pasaje: „29. Самогон и другие крепкие спиртные напитки домашней выработки, аппараты для их выработки органами внутренних дел (милицией) изымаются у лиц, совершивших правонарушения, предусмотренные настоящим Указом, и после рассмотрения дела уничтожаются.

  • Ai citit atent? Acum uite şi-aici, zise şi-i mai întinse un alt ziar.

În ziar erau evidenţiate următoarele: „Партийным организациям предложено ужесточить спрос с членов партии, и прежде всего с руководящих работников, злоупотребляющих алкоголем, не пресекающих фактов пьянства, уклоняющихся от непосредственного участия в борьбе с этим злом. Партийных, советских, хозяйственных, профсоюзных и комсомольских руководителей, имеющих пристрастие к спиртным напиткам, допускающих устройство выпивок, необходимо освобождать от занимаемых должностей, а коммунистов привлекать за это и к строгой партийной ответственности, вплоть до исключения из рядов КПСС.”

  • Acuma ce zici, Ion Pavlovici? E mai clar? Afanasii Petrovici, dar dumitale de ce taci? Scrie clar: „ужесточить спрос с членов партии, и прежде всего с руководящих работников”! Dacă îl apucă pe careva de mai sus iar mâncărimea într-un loc, cine are să păţească? Ăia de la raion? Ăia de la Chişinău? Pe dracu!... Tot mie îmi zboară capul! Iar eu vă zic: nu am de gând să cad singur. Mai degrabă vă nicitojesc pe voi doi! Eu răspund de colhozul ista, m-aţi înţeles? Eu şi nimeni altul! Şi cum am să zic eu – aşa va fi! Clar?! Cine nu-i cu mine e împotriva mea! Clar?!

Preşedintele trântise cu pumnul în masă de au sărit ceştile cu ceai în sus. Era supărat de-a binelea. S-a ridicat şi s-a apropiat de geam. În birou se auzeau doar cum aleargă electronii prin firele electrice. Gheorghi Ivanovici ştia că nu va urma nicio reacţie. Avea doar nevoie de ceva timp ca să-şi revină şi să zică ceva, căci nici pe el nu-l ducea mintea ce se mai poate de făcut. Bine, sectoristul va umbla şi va strânge câteva aparate de făcut rachiu, dar asta-i treaba şi gloria miliţiei, nu a lui. Ah, ce noroc avea colhozul vecin! Ei aveau vie şi activul de acolo imediat a şi decis să fie scoasă. Au şi început a o scoate. Puteau şi să n-o scoată, căci nu era nimic despre asta în ucaz, dar iniţiativa cu certitudine va fi observată la raion... Ei vie nu aveau. În sat lumea făcea vin, dar era pe parcelele personale. Stai puţin, iată asta deja e o idee! Un zâmbet maliţios i s-a iscat preşedintelui de colhoz pe faţă, dar l-a înfundat imediat. S-a întors brusc către zootehnician şi brigadier:

  • Aşa, colhozul vecin a început a scoate via. Noi de ce stăm?
  • Păi, Gheorghii Ivanovici, parcă am zis deja, noi nu avem vie în colhoz. Ne-am înţeles că distrugem vinpunctul, încercă o replică Afanasii Petrovici...
  • Nu avem, zici? Dar de unde bea lumea vin? Din pod? şi se uită semnificativ la Ion Pavlovici...

Brigadierul înţelese imediat... Via! Se atenta la via lui! Mândria lui nemăsurată! Dar ce vin făcea el! Era faimos vinul lui Ion Pavlovici. Veneau la el din toate colţurile republicii după vin! E-he câte uşi i s-au deschis de dragul acestui vin!

  • Dar eu nu vând, tovarăşi! E pe terenul meu! Gospodărie personală! Gheorghii Ivanovici, fii om, că şi pentru colhoz mă zbat, nu doar pentru mine! Ştii cât vin am dus eu, de pe viişoara mea, ca să ni se repartizeze tractoarele din anul trecut?! Afanasii Petrovici, şi tu ai vie, ce dracu?
  • Gata! Ajunge! Strigă din nou preşedintele. Via ta, Ion, e mult mai mare! E cea mai mare vie din sat. Şi nu uita că o parte din ea se întinde pe un teren constructibil. Poţi tu să-l scrii pe fiică, pe nepot, măcar şi pe mă-ta, dar casă n-ai ridicat acolo. Şi aş putea oricând să ţi-l iau înapoi! Ştii câţi cer loc de casă la voi în mahală? Iată ce vă zic eu: tu, Ioane, să scoţi cel puţin o treime din via ta. Iar tu, Afanasii, un sfert. Raportaţi executarea peste trei săptămâni. De ordonat oficial nu pot, dar dacă nu executaţi, aveţi treabă cu mine. Aplic eu hotărârea Partidului, să nu aveţi dubii! La revedere, tovarăşi!
  • Gheorghii Ivanovici, hai să lăsăm pe la toamnă, după strânsul poamei, împart cu tine, Gheorgii Ivanovici, ce zici?
  • Trei săptămâni! Nicio zi mai mult! Adunarea a luat sfârşit, tovarăşi. La treabă!

Preşedintele se întoarse la locul său, apăsase comutatorul de la telefon: „”Lenuţo, petrece-i, te rog, pe tovarăşi, ei pleacă. Apoi să vii la mine în birou, avem chestii de discutat.” Uşa cabinetului se deschise tot atunci şi tovarăşii s-au îndreptat spre ieşire, trecând pe lângă secretara care-i petrecea radios în picioare. Ion Pavlovici, se opri pe o clipă: „Lenuţo, pot să sun de la tine? Eu cu treabă, local.”

  • Desigur, Ion Pavlovici, dar nu mult, că aşteptăm un telefon important de la raion.
  • Eu repede, nu te teme. Afanasii, mă aştepţi un minut, te rog? Mergem împreună, bine?

Uşa spre cabinetul preşedintelui colhozului nu era închisă, dar asta nu părea să-l jeneze pe brigadier.

  • Alo, Iura, tu eşti? Aici Ion Pavlovici, de la pravlenie sun. Uite care-i treaba: mâine dimineaţă, înainte de zece, să-mi fie buldozerul ăla mare la mine. Nu la poartă, în capătul celălalt, dinspre vie. ... Îl încarci frumuşel pe treiler şi îl aduci! ... Cum stricat?! Nu mă interesează! Faceţi ce ştiţi, dar mâine dimineaţa să-mi fie buldozerul lângă gard gata de lucru! ... Nu vreau să aud nimic! Execuţi, ori ai de furcă cu mine! strigă brigadierul şi puse receptorul.

Apoi aruncă o cătătură trufaşă spre uşa cabinetului, încă deschisă, şi ieşi, trântind uşa antecamerii în urma lui. Zootehnicianul îl aştepta pe coridor.

  • Mulţumesc că mai aşteptat, Afanasii Petrovici. Ce faci acum? Acasă? La lucru?
  • Acasă... Mă duc s-o bucur pe nevastă. Ea atâta şi-aşteaptă, să-i spun că scot via.
  • Mda. Glumim noi, dar iaca n-ai încotro... Câtă muncă, câtă muncă călcăm în picioare!.. Am stat astă primăvară nopţi întregi să afum via să nu îngheţe... Mai bine-o lăsam să se prăpădească la naiba. Şi parcă numai astă primăvară? Câtă alergătură s-o văd în picioare, ani buni până a dat roadă... Sunt soiuri alese, Afanasii! Vin doctori în ştiinţă la mine să vadă cum creşte! Şi acum – cu buldozerul?... Are să mă bage în mormânt preşedintele ista al nostru... Ai zis că eşti cu maşina ta, mă iei şi pe mine până acasă? Că de adus m-a adus, dar de dus – a uitat... Ori poate n-a uitat...
  • Hai, Ion Pavlovici, că doar nu te duc în spate.

În Niva zootehnicianului cei doi au pastrat o bună bucată de drum tăcerea... Fiecare cu ale sale gânduri. Dar, când nu mai rămăsese mult până a ajunge la ei în mahală, Ion Pavlovici, se adresă şoferului:

  • Auzi, Afanasii? Preşedintele nostru pare că tare vrea la raion. Eu zic să-l ajutăm. Rău în asta nu văd. Vom avea omul nostru acolo, sus. Poate n-a uita de noi? Iar aici te alegem pe tine. Eşti cu şcoală bună, anchetă ireproşabilă... Principalul să-ţi susţină Gheorghii Ivanovici candidatura, căci aici pe loc noi le aranjăm cum trebuie. Iar dacă se bagă careva de la raion, noi le băgăm în faţă chestia asta cu iniţiativa de pe loc, cu sovetele locale, mai pe scurt, folosim şi noi gazeta „Pravda” aşa cum ne convine... Nu vor îndrăzni să zică ceva. Principalul e Gheorghii Ivanovici. Dacă zice şi el „da” nu va îndrăzni nimeni să i se opună. Dar trebuie făcut repede, cât nu s-au dumirit ei acolo sus ce şi cum...
  • Ion Pavlovici, mie mi-i bine şi aşa. Dacă mă cheamă Partidul, execut, dar să ştii că nu râvnesc la funcţii.
  • Te cheamă, te cheamă, Afanasii. N-auzi cum strigă? Nu tot noi suntem Partidul?
  • Ei vor acum oameni tineri, energici, nu de alde mine. Eu mai am trei ani până la pensie.
  • Şi ce dacă? Trei ani ai să ne fii preşedinte. Apoi mai vedem: te petrecem în erou al muncii socialiste cu onoruri, gândeşte-te bine.
  • Nu ştiu, Ion, nu ştiu. Vom mai vedea.

Maşina tocmai ajunsese în poarta brigadierului. Ion aşteptă puţin să se domolească colbul, apoi a deschis uşa şi a ieşit afară. Nu aştepta răspuns. Oricum până la urmă avea să iasă pe a lui. Important era să-l mişte din locul râvnit pe Gheorghii Ivanovici.

  • Hai, vecine, ne vedem mâine! Mulţumesc că m-ai adus acasă.
  • Rămâi sănătos, Ioane! Da’ cu via să nu-ţi faci sânge rău. Trece el şi asta. Vom sădi una şi mai frumoasă, ai să vezi!

XXX

A doua zi dimineaţa un KrAZ enorm cu un treiler se oprea în marginea ogrăzii. Doi mecanizatori se chinuiau să fixeze rampele grele pe care urma să coboare un buldozer ruginit binişor.

Ion Pavlovici, împreună cu alţi doi mahalagii, era şi el acolo: ei scoteau câteva porţiuni din gardul de plasă metalică pentru a face loc buldozerului să intre... Încet cu încet scena începea să adune spectatori. O grămăjoară de copii şi câteva babe erau deja pe loc, dar lume se tot apropia. Zvonul se răspândise cu o iuţeală nemaivăzută prin mahală. Ce mahală? Tot satul ştia deja că comunistul Ion Pavlovici urma să-şi scoată via conform ucazului de la Moscova! Nu se trecuse fără aportul Lenuţei, pe semne, dar nici brigadierul nu avea nimic împotrivă: dacă tot scoate via, măcar cu folos să fie! Să-i meargă fala cât mai departe, până la raion, dacă se poate! Să ştie ei de ce e capabil un comunist adevărat! Că na!: a scoate via colhozului e una, dar ia să-i vedem, câţi o vor tăia pe a lor?

Cu un huruit îngrozitor, învăluit de norul negru de fum pe care-l scotea, buldozerul a coborât încetişor de pe treiler şi s-a îndreptat spre deschiderea făcută în gard. Ion Pavloci a început a striga şi a da din mâini alături. Cum tractoristul nu-l auzea, a făcut un salt înainte şi s-a postat în faţa agregatului care a stat în loc. A oprit şi motorul.

Din cabină a sărit jos tractoristul, enervat peste măsură:

  • Tovarăş brigadiri, ce-ai înnebunit?! Un’ te bagi sub lopată?! Vrei să mă bagi la puşcărie?! Cu marşi l-am zăvodit adineaori... Dacă nu-l mai pornim?
  • Jios! Cobori jios tot amu! Nimeni în afară de mine să nu-mi intre în ogradă! Eu cu mâna mea am s-o tai! Să nu puneţi mâna! Nu permit! Nimeni să nu pună mâna pe via mea!

Brigadierul intrase într-o stare de excitare şi exaltare în care nu-l mai văzură nimeni demult... Urcă singur în cabină...

  • Hai, porniţi motorul odată!

După ceva mocoşeală şi câteva încercări vane buldozerul a început din nou a hurui şi a scoate fum... Ion Petrovici a împins manivela şi monstrul de fier s-a îndreptat spre primul rând de viţă de vie... Din cauza prafului şi a fumului figura brigadierului nu se vedea chiar desluşit din drum de unde câteva zeci de persoane îl urmăreau în linişte, dar mai târziu oamenii care au fost acolo se jurau că Ion plângea în hohote... Buldozerul avansa sugrumând metodic tufă după tufă, iar lui Ion îi curgeau lacrimile puhoi...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher