Ce este literatura ? DEX-ul zice asta : „LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică.”

Bine-bine, dar întrebarea întrebătoare este alta: cum deosebim noi LITERATURA ADEVĂRATĂ de grafomanie sau cheltuială de cerneală în dodii. Cine decide?

„E mafie, dom’lor! E mafie peste tot! Mafia literaturii nu te lasă să răzbați! Adevărate valori și talente pure se pierd și nu ajung cunoscute de cititor! De premii, ce să mai vorbim?... Trebuie să faci parte din gașca lor, tre să te pui bine cu unii sau cu alții...”

Bun-bun, dragilor, dar ce este atunci „valoarea” și „talentul pur”, ambele „literare” bineînțeles? Hop, că iar am ajuns la întrebarea întrebătoare de la care porneam... Este oare, de exemplu, „Da Vinci Code”, „Harry Potter” sau „The Lord of the Rings” LITERATURĂ? Bănuiesc că-i doare fix în pix pe Dan Brown, J.K. Rowling sau J.R.R. Tolkien să afle răspunsul la această întrebare, ținând cont de ce le-a venit în contul bancar. Sau, iată altă întrebare: ce era „Decameronul” lui Boccaccio la vremea lui? LITERATURĂ sau scurte povești pornografice de amuzat galeria? Azi se pare că este considerat monument literar al Renașterii, nici mai mult, nici mai puțin! Întrebări din astea putem grămădi grămezi nenumărate și nu există răspuns nici măcar în Suedia la academia aia explozivă (care a și explodat, destul de literar, anul acesta readucând genul burlescului în prim plan) care îl consideră pe Bob Dylan un adevărat copil-minune al literaturii, dar îl ignoră cu atâta încăpățânare pe al nostru Copil-Minune, chiar și pe acel de poartă ostentator acest nume...

De ce vă zic toate astea? La drept vorbind nici eu nu prea știu. Fiindcă am primit în dar o carte, „Ce mult te-am iubit!” de la chiar autorul ei, Cezar Pârlog. Ce fain e să citești asemenea cărți! Și probabil acea introducere în subiect excesiv de lungă (ori supărător de scurtă, depinde) este o mini-revoltă împotriva celor care consideră LITERATURA o chestie extrem de gravă și ne tratează respectiv. Ei bine, iată încă un exemplu că nu este așa! Și de fiecare dată când descopăr asemenea scrieri, îmi crește inima de bucurie! Fiindcă LITERATURA nu e bună doar la încrețit minți și frunți.

Și-apoi ce plăcere e să ții o carte frumoasă în mână, nu doar prin conținut cât și prin forma ei! Suntem nevoiți să recunoaștem că acel obiect pe care eram obișnuiți să-l numim convențional „carte” devine un obiect de lux, demodat. Precum vinilurile, de exemplu. Iar un obiect de lux trebuie să și arate corespunzător! Se cuvine deci să felicităm și editura pentru că a avut inspirația să creeze obiectul-carte – un element important care contribuie mult la plăcerea actului de lectură!

Apoi o deschizi și te lași purtat de acea briză lejeră care emană din paginile ei. Acel dans frivol al cuvintelor, un fel de mazurcă textuală cu horboțele și fiorituri care te atrage și încinge și te ține într-un fel de undă jucăușă pe parcursul lecturii.

Aventuri, nume, întâmplări, obiecte, fantasme, timpuri, locuri... Toate astea s-au făcut praf și sunt purtate într-o multitudine de vortexuri, iar această senzație m-a dus cu gândul la fericitele și lipsitele de orce griji amintiri ale unui copil ce aleargă desculț pe un drum de țară, stârnind nori de praf, sărind în troienele de colb fierbinte, încercând se genereze acele vârtejuri după care să alerge apoi că să le prindă...

Ieri m-a întrebat nevasta ce ar putea citi, să fie bun şi odihnitor. I-am întins imediat cartea lui Cezar Pârlog „Ce mult te-am iubit”!

P.S.: Din câte am dedus, Cezar are o febleţe pentru Mihaela 😉 !

Deseori se întâmplă ca un eveniment anume din săptămâna care se scurge să mă facă să sar în sus. Și, de cele mai multe ori, nu este neapărat din categoria celor mai importante. Americanii zic „over-reacting”. Cauzele acestei reacții supra-dimensionate pot fi diverse și există explicații plauzibile pentru fiecare din ele. Iată că și în această săptămână a existat un eveniment care m-a enervat peste măsură... Vom reveni la el neapărat, dar voi începe cu altceva.

POJAR²! Două incendii de proporție impresionantă s-au întâmplat în capitală săptămâna trecută. A ars acoperișul Institutului de Zoologie al AŞM și un centru comercial. Problema e că ambele au izbucnit practic în același timp... Din fericire, victime nu au fost. Încă nu știm care au fost cauzele și probabil nici nu vom ști. Dar e, în primul rând, o ocazie să ne aducem aminte că există persoane pentru care eroismul e doar o meserie. Curajul și profesionalismul pompierilor a fost exemplar! Dar pe mine m-a interpelat o postare a unui martor ocular pe Facebook care relata că la mall pompierilor le vine greu să intervină din cauza unor automobile parcate neregulamentar... Eu am văzut cum intervin pompierii la Paris. Vă asigur, dacă s-ar nimeri o mașină parcată aiurea pe aici și i-ar jena cumva în misiune, s-ar alege țăndări din ea, iar proprietarul ar mai fi primit și o amendă pipărata pe de-asupra. Și vai și-amar de capul celui care încearcă să li se pună pompierilor în cale!

CARAVANA CENTENARULUI FILMULUI ROMÂNESC ajunge și în Republica Moldova! Pe 27 aprilie, ora 17h00, la Centrul Cultural Odeon, va fi difuzat primul film din caravană-„Pădurea spânzuraţilor” în regia lui Liviu Ciulei. Pe28 caravana va fi la Călărasi cu „Două Lozuri”. Pe 29 – la Străşeni cu „Afacerea Est”.

55% PENTRU UNIRE Pe 25 aprilie au fost publicate rezultatele sondajului referitor la Unire. Centrul Social-Politic European a anunțat că 55% din locuitorii capitalei își doresc Unirea! Acțiunea, demarată în ziua de 1 aprilie și incheiată pe 19 aprilie, „a avut ca scop imbogătirea cu argumente obiective a dezbaterii publice referitoare la Unire, prin intermediul cifrelor interpretate de sociologi independenţi”. Ce să zic? Mi-ar place să fiu sigur că cifrele anunțate corespund realității. Totuși 79.742 de votanți e destul de impresionant pentru un sondaj! În vafoarea veracitatii celor declarate vom menționa că la scurt timp după lansarea votului pe decide.md pro-unionistii constituiau 2/3 din votanți. De asemenea trebuie să menționăm că PSRM a lansat apeluri către susținătorii săi să voteze împotrivă, ceea ce anulează argumentul precum că doar unuionistii ar fi votat... la urma-urmelor, nici 55% nu e chiar o cifră covârșitoare, dar cu un asemenea procentaj (pe țară, nu doar în capitală!) Unirea chiar se poate face! Apropo, săptămâna trecută încă o localitate a semnat declarația de Unire: comuna Manta din raionul Cahul.

COOPERARE MILITARĂ Armata națională a participat săptămâna trecută la exerciții multinaționale cu parteneri din mai multe țări occidentale, iar Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării Naționale din România au semnat la BucureștiPlanul bilateral de cooperare pentru anul 2018. Tare-mi place când sunt semnate astfel de acte. Iar când mai sunt şi executate, nici nu mai vorbesc!...

NATO NE SCAPĂ DE OTRĂVURI Până la finele lunii iunie 2018, încă253 tone de pesticide vor fi evacuate din 2 depozite din Republica Moldova. Până în prezent, Ministerul Apărării a transportat şi distrus în Polonia 957 tone de deşeuri de pesticide din cele 1 269 tone planificate. Operațiunea a fost finanțată de NATO și coordonată de România. Din păcate știrea nu ne zice de unde s-au luat aceste chimicale. Să fie încă rămășițe de pe timpul URSS-ului?... Ori e rodul activității mai noi a „liderilor” noștri?... Din câte țin minte, fostul premier PLDM-ist, Streleț, avea un business de import de chimicale.

Acum, dacă am terminat cu cele mai bune, vom trece la cela mai nebune și iată că astfel ajungemşi la noutatea care m-a enervat peste măsură!

FINANŢĂM LISTA NEAGRĂ?! Republica Moldova a procurat 69 de ambulanțe. Dar le-a cumpărat de la ruși! Sunt mașini GAZ, întreprindere care aparține oligarhului rus Deripaska, acel care a fost inclus în lista neagră de către SUA. Săptămâna trecută mă indignam peste măsură de faptul că Guvernul a anulat o licitație câștigată de o firmă românească pentru livrarea autobuzelor și a decis să le cumpere de la Belarus... E idiotism absolut! Guvernul ar trebui să înțeleagă că acest gen de decizii anulează orice discurs patetic și reduce la zero absolut până și acele intenții de a înscrie „Integrarea Europeană” în Constituție! Această clică de bandiți a prins rădăcini adânci!... Cică firma care a „câştigat” licitația a fost amestecată și în afaceri cu export spre Rusia (iar acesta-i business-ul lui Dodon, din câte vuiește țara). Interesant, ce otkat au luat paţanii ? Eu le doresc tuturor celor care au participat la această achiziție să fie duși când vor avea nevoie doar cu microbuze „Gazeli” de la firma GAZ din Rusia. Apropo, eu am făcut un search rapid pe google și am găsit producători de ambulanțe în România. Și să nu-mi zică careva că nu sunt bani! De o Arenă nouă, pe care Gaburici o anunță gata până la sfârșitul anului 2019, bani au destui se pare...

MOLDOBOI! POPOVICI Corneliu, ȘLAPAC Mariana, SCHIȚCO Nicolae, BOLOCAN Lilia, BOGATOV Constantin, BOLDUREANU Anuța, BRIHUNEȚ Manole, BUZILĂ Varvara, CAMINSCHI Iurie, COLÎBNEAC Alexei, CIOCANU Sergius, DRAGNEV Emil, MISCHEVCA Vladimir, ODAINIC Semion, TABAC Silviu... Sunt 15 nume, Membri ai Comisiei Naționale de Heraldică pe lânga Preşedintele Republicii Moldova. Știu că doi au votat împotrivă:Vlad Mischevca şi Silviu Tabac. La şedinţă au participat 10. Au fost șapte care au votat pentru, iar persoana care s-a abținut a fost Iurie Caminschi. Ceilalţi au lipsit, unii din motive destul de serioase... Membrilor comisiei, cel puţin celor care erau suspectaţi să voteze împotrivă, ordinea de zi nu le-a fost comunicată în prealabil... Cei care au pregătit şedinţa respectivă,heraldistul de stat Tabac (deşi a votat împotrivă, a fost acel care a prezentat raportul despre aceste „steaguri”), secretarul Schițco, vicepreședinta Şlapac (cea care a desenat boul de aur într-un lac de sânge), președintele CNH Popovici, nu puteau să nu ştie ce anume va fi votat... Astfel functionează comisia care a votat pentru așa numitul „drapel istoric”(care în realitate nici măcar istoric nu e)al Moldovei: un cap de bou de „aur” (în heraldică nu există galben, dacă doriți să știți) pe un câmp roșu (care simbolizează, în aceeași heraldică, sânge vărsat)... Poate oare exista ceva mai simbolic şi mai potrivit pentru dodonişti? Închinați-vă la un cap de bou din aur pe un fundal de sânge vărsat!... Dodon vrea să trimită noile „drapele istorice” la toate primăriile dodoniste.

SĂRBĂTOARE ÎN TRANSNISTRIA! Are dreptate Nantoi: „Cine oare încă nu a fu...t moldovenii?” OSCE, it’s your tour! Hai să vedem doar cronologia evenimentelor. Krasnoselski pleacă la Moscova să-l vadă pe Rogozin. După asta au reînceput renegocierile în așa numitul format „5+2”. Moldova semnează acordul care le permite transnistrenilor să se plimbe pe unde vor, în toată lumea largă!, cu numere „neutre”, adică fără însemne oficiale moldovenești jignitoare pentru demnitatea lor de transnistreni independenți! UE salută, SUA salută, Filip (Șeful guvernului care a cumpărat ambulanțe de la Deripaska, tipul din lista neagră a SUA) se supără pe acei care se supără. Relax, dom’ Filip, și încearcă să primești plăcere, asta e... Dar asta nu e tot: se duc negocieri privitor la băncile din Transnistria, adică să le permitem bandiților să se conecteze la sistemul nostru bancar (Meleardul nu ne-o fi fost de ajuns, pe semne. Deși... Cu un guvernator al BNM care se lasă prins în poze la nunțile bandiților în Rusia cu tipi de alde Kirkorov alături... A fost demult, e drept, dar ce să-i faci dacă am ținere de minte?). Se duc de asemenea negocieri privitor la combaterea criminalității (Asta cum ar fi să discuți cu vulpea strategii despre paza cotețului. Ei, nu-i chiar vulpe, doar niște simpli teroriști care trimit mercenari în Donbass, de exemplu). Apoi Dodon a plecat la Tiraspol. S-a întâlnit cu Krasnoselski și au declarat că sunt tare mulțumiți de cum avansează lucrurile. No, să fiu înțeles corect: eu sunt pentru negocieri și pentru căutări de soluții integratoare. Dar eu aș vrea să știu ce obține R. Moldova în schimb. Că aşa e la negocieri, nu? Cică fermierii noștri ar fi primit acces la pământurile lor. Trebuia să fie din luna februarie. Acum e din august. Ce să facă un fermier în luna august pe ogor, eu habar n-am, deși eu nu sunt agronom. Ce zicea Nantoi, mai țineți minte?

12! Nu, nu sunt acei „angry men” din filmul lui Henry Fonda (1957) și nici jurații din filmul lui Mihalkov (2007) și nici măcar vitejii soldați americani care atacă tancuri călare pe cai în Afganistan în unul din ultimile filme propagandistice hollywoodiene (2018). Sunt candidații înregistrați pentru alegerile la funcția de Primar al Chișinăului din 20 mai. Pentru moment, prestațiile candidaților sunt lamentabile. Numai că noi suntem deprinși, nu? Nu suntem la prima campanie electorală... Dar cel mai dureros pentru mine este să observ prestațiile „unioniştilor” pe rețelele de socializare... Să vedeți acolo păruială!... Sport național, nu alta! Cum se mai beștelesc! Ce poate fi mai dulce pentru un „unionist” decât să-l atace pe alt „unionist” și să le demonstreze tuturor „unioniştilor” care este cel mai „unionist” din toți „unioniştii”?! Bine zicea acel care zicea: „Pentru a face Unirea, începeți prin a uni unioniştii”. Unionistului nici măcar Dodon nu-i trebuie, din moment ce găseşte un alt unionist...

Cam atât. Mai rămâne Cireşica de pe tort! Săptămâna aceasta o voi acorda lui Iurie Roşca, ori Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Buiucani, care l-a obligat să dezmintă acuzațiile aduse în anul 2006 (!) ex-ministrului apărării Valeriu Pasat, precum că ultimul ar fi pregătit o lovitură de stat, la indicația Moscovei. Apropo, Roşca s-a pomenit şi cu un dosar pentru o afacere din 2009! Toate bune, e bine că Roşca o încasează măcar şi 10 ani mai târziu! Dar, totuşi, cui îi convine să-l aducă din nou în prim-plan?

“Nu mai intra în această capcană de lupi! Te implor!

Nu va fi o luptă cinstită!

Arma ta sunt mândrele ţepuşe de os, dar ei te vor păcăli,

Dându-ţi să împungi mereu

O himeră roşie

…

Tu nu ştiai că vei muri, tu nu ştii c-ai murit,

Tu, animal simplu, superbă zeitate...

Animal perfect, care împungi himere...”

Marin Sorescu “De partea taurului”*

Să ne-aducem aminte! Să plonjăm în oceanul timpului la o adâncime de doar 10 ani de zile, echivalentul în perspectivă temporală a genunchiului broaștei: 2008 – Republica Moldova este sufocată de clanul Voronin. Iar Voronin, dacă nu ați uitat, căci pentru asta e nevoie de un efort puțin mai mare și nu cred că suntem capabilii de o apnee care să ne permită să atingem adâncimi abisale de tocmai 40 de ani, este un fost membru al Sovietului Suprem al RSSM (din 1980) și fost Ministru de Interne al RSSM (1989)).

În 2008 clanul Voronin părea atotputernic, de neclintit. Poporul compunea bancuri despre Oleg, fiul odiosului Președinte, care „numai el lucra în țara asta” făcând aluzie la controlul cvazi monopolist al tuturor rețelelor economice, circulau zvonuri despre bandiții lui Oleg care puteau „ridica” orice afacere cât de cât profitabilă din țară, cu nume și cazuri concrete: cutare a fost sechestrat, cutare a fost torturat, cutare a dispărut, ălălalt a fost judecat... Marian Lupu era Președinte al Parlamentului, Igor Dodon – Ministru al Economiei în guvernul lui Tarlev apoi chiar vice-Prim-Ministru în guvernul Zinaidei Greceanîi... Voronin era mama și tatăl tuturor relelor... Totul pentru a scăpa de Voronin!

Apoi a venit 2009. Voronin a fost „dat jos” cu prețul a cel puțin trei victime... A urmat o perioadă a AIE-urilor, iar în popor s-a cristalizat destul de rapid un gând, o idee națională, dacă doriți: „Înainte trebuia să dai la unul, acum trebuie să-i hrănești pe trei” cu aluzii la alianța tripartită: PLDM – PL – PD. Salvatorul națiunii se chema Vlad Filat, fost director general al Departamentului Privatizare și Administrare a Proprietătii de Stat, fost Ministru de Stat, ex-membru al Partidului Democrat din Moldova! Ah, cu cât entuziasm aderau toți la PLDM!...

Intram în perioada numită „poveste de succes” în relația noastră cu Uniunea Europeană care culmina cu parafarea de către Republica Moldova a textului Acordului de Asociere cu UE, la 28 noiembrie 2013, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

În paralel, în toamna lui 2012, PCRM (cu același Voronin în frunte!) lansează pe piață sintagma „stat capturat”. Utilizat inițial doar de instituțiile media pro-kremliniste, exrpresia respectivă a fost promovată intens și a devenit astăzi un mem generalizat.

În 2014 (anul în care a fost anexată Crimeea, dacă se pot face analogii) a fost dată lovitura! Imperiul a contraatacat: a avut loc premiera națională a spectacolului „furtul miliardului”, atunci când niște hoții endemice au fost transformate în eveniment mediatic de rezonanță mondială, iar țap ispășitor (să nu încurcăm sensurile: „ispăşitor” nu înseamnă „inocent”) a fost ales Vlad Filat. Numai că acest paratrăsnet nu putea funcționa prin definiție, căci dragonul (zmăul) prin părțile noastre nu are niciodată un singur cap, și continuăm de atunci să ne bălăcim în „statul capturat”, o invenţie PCRM-istă, sculptată de acum încolo în scoarța creierului fiecărui cetățean, de la vlădică la opincă. „Furtul miliardului” a constituit acel șoc psihosomatic prin care s-a incrustat „statul capturat” în mințile oamenilor.

Printre altele, protagoniștii noștri din 2009 o duc destul de bine: Voronin, Lupu și Greceanîi sunt deputați în Parlament, Dodon este ditamai Președinte, Shor, executorul "furtului miliardului", este primar de Orhei (deși el era un mare necunoscut în 2009, la fel precum Plahotniuc sau Usatîi)...

Astăzi, cel puțin mediatic, ne regăsim în exact aceeași postură că în 2009: Moldova ar fi toată la cheremul unui singur om – Vladimir Plahotniuc. El este astăzi, printr-o prestidigitație maleabilă, reperul însuși al „adevărului”. Poziționările, oricare ar fi ele, se fac în funcție de acest stâlp totemic, viu colorat. Totemul, precum îi stă bine oricărui totem, n-o duce chiar rău și puțin îi pasă de tot ce gravitează în jurul său. În Moldova iarăși se pot face afaceri, cu un foarte mic disconfort, supărări ocazionale peste care treci relativ ușor, lumea este clară, și regulile stabile (iar business-ul asta vrea: reguli stabile, nu neapărat „democraţie”).

XXX

Acum câțiva ani, nimeream într-o rezervație de indieni din Statele Unite. Un loc de vizitat pentru turiști, o butaforie cu un muzeu în centru, căci indienii nu mai sunt demult ceea ce descriu exponatele lui și duc o viață de... americani ordinari. Și în acel complex turistic era și un totem. Mare, solid, viu colorat. Dar care și-a pierdut orice semnificație supranaturală, căci nu vine nimeni să i se roage, nu stau cozi precum la Kamazul cu agheazmă din centrul Chișinăului.

P.S.: Iată o serie de întrebări (pe care am să le las retorice):

- Dacă mâine cade Plahotniuc, așa cum a căzut Voronin, ce se va întâmpla?

- Cine sunt noii „salvatori ai naţiunii” și ce biografii au?

- De cât timp au nevoie moldovenii pentru a ciopli un nou totem?

- Atunci când un bigot își sparge țeasta bătând mătănii, e vinovat totemul sau bigotul?

- De ce pleacă din țară acei care venerează totemul și acei care aruncă cu pietre în totem (să nu uităm nici de acest rol al său!)?

*Acest motto de Marin Sorescu a fost folosit pentru un text pe care-l publicam pe 15 iunie 2011... Ce dureroasă este actualitatea lui...

De unde mă plângeam săptămâna trecută că nu știu cum să le ordonez, cum să le ierarhizez și cum să reușesc să vorbesc despre toate cele multe care au avut loc, în această săptămână chiar nu am despre ce să vă scriu! În sfârşit o săptămână aproape fără noutăţi! Națiunea a intrat în letargia sărbătorilor de Paști și la nivel mediatic totul e mort. Poate că e și mai bine așa. Îmi voi permite să fiu mai lapidar și nu am să vă chinui ochii și mintea impunându-vă buchiseală de litere și de sensuri obscure. La drept vorbind, un singur eveniment a avut cu adevărat importanță săptămâna trecută. Cu el și vom începe :

FILIP ÎN UCRAINA Pavel Filip a participat joi, 12 aprilie, la un forum internațional de securitate care s-a ținut la Kiev, în Ucraina. Pe agenda reuniunii – probleme de securitate regională și globală, agresiunea Rusiei contra Ucrainei, securitatea informațiilor, cooperarea dintre Ucraina și NATO, respectarea drepturilor omului în Crimeea și Donbas și securitatea în regiunea Mării Negre. Dar cel mai important lucru (pentru noi, desigur) a fost promulgarea de către Poroşenko, în prezența lui Pavel Filip, a Legii cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene. Stabilirea unor relații durabile cu Ucraina, bazate pe interes comun, iar astăzi aceste interese se pot citi și fără ochelari, îmi pare de o importanță fundamentală astăzi. Am întârziat cu un sfert de secol la acest capitol, nu mai contează din a cui vină anume... Măcar acum să recuperăm ce se mai poate.

UCRAINA IESE DIN CSI ?! Același Porosenko a anunțat la forum că a dat indicații Guvernului de la Kiev să inceapă procedurile privind ieșirea oficială din CSI. Sper că vor merge până la capăt și chiar vor face-o, căci dacă nu mă înșel am mai auzit din partea Ucrainei că ies din CSI… Dar dacă chiar o fac, mă întreb ce și cum va face Republica Moldova care, după cum vă anunțăm acum o săptămână, a mai aderat la un program CSI, acel al „combaterii terorismului și extremismului”. Dar a căuta multă logică în acțiunile statului R. Moldova e deseori… ilogic.

UCRAINA ŞI NISTRU Tot cu Ucraina trebuie să discutăm intens și destul de insistent referitor la soarta râului Nistru, un fluviu vital pentru populația Republicii Moldova. „Noi vrem să-i asigurăm pe cetăţenii Moldovei că din partea Ucrainei vor avea doar pași de bună vecinătate.” Sunt cuvintele viceministrului ucrainean al Ecologiei și Resurselor Naturale, Mikola Kuzio. Pe Deschide.md a fost publicat interviul în integralitate. Vă recomand să-l citiți atent. Dacă e să-l credem pe cuvânt, moldovenii sunt acei care se fac responsabili de situație. O fi el așa, numai că, pe de o parte, centralele ucrainenii le fac, nu moldovenii, iar pe de altă parte, situația ecologică a râului Nistru e deja catastrofică din cauza barajelor existente pe teritoriul Ucrainei și funcționării lor, astăzi, absolut criminale. Am văzut-o cu ochii mei și știu ce spun: în decurs de doar câteva ore nivelul apei poate varia cu 30-40 de cm! Și această fluctuație este ciclică, zilnică... Dimineaţa apa-i mare, peste zi scade cu jumate de metru... Iar dacă nu mă credeți pe mine, iată ce am citit pe profilul Facebook al lui Cornel Busuioc: „Щучья икра (сотни, а вернее тысячи, килограмм) висит на камыше. Высохшей (сообщают рыбаки из Жура). Резкое понижение уровня воды.” Acolo scrie mai mult, dar mă tem să nu fie avertizată redacţia pentru stilistica mesajului...

INSTIGARE LA URĂ Pe un group Facebook antiunionist, care poartă numele unui slogan lansat de preș(e)dintele Dodon, a apărut și circulat masiv o imagine, deloc evazivă, cu o persoană care atârnă pe un ștreang și pe care este plasată inscripția: „Unirea”, insoţită de o descriere în limba rusă, potrivit căreia același lucru – spanzurătoarea – îi asteaptă pe „fasciştii unionişti” după alegerile parlamentare. Avocatul poporului, Mihai Cotorobai, la fel precum și Promo-LEX, s-au adresat Procuraturii Generale și Inspectoratului General de Poliție cu solicitarea de a interveni și a întreprinde acțiuni conforme normelor legislației naționale. Preş(e)dinţia tace.

MORŢII DE LA DERENEU Conflictul de la Dereneu capătă dimensiuni diabolice... Gopnicii de la Mitropolia Moldovei care au ocupat biserica nu lasă morții să intre... Bunică-mea avea un singur calificativ pentru nelegiuiri de acest fel: antihriști!

MOLDOVA DIN MEXIC Un moldovean instalat de mai mult timp în Mexic a lansat o berărie. Berea sa se bucură de succes. El a numit-o Moldova. Cel puțin la el totul e clar: Moldova e o băutură slab alcoolizată, care se toarnă în sticlă, are preț fixat și te poate răcori pe timp cu soare, dar și ameți dacă faci exces. Cu cealaltă Moldova e mult mai vag...

Cam astea au fost... Ne vom lua rămas bun, dar nu înainte de a trimite Cireşica de pe tort. Am ezitat între doi candidaţi:

• Silvia Radu, pentru covorul său de flori din scuarul Catedralei. Şi nu atât pentru covor sau banii care au fost cheltuiţi pentru el, 1,8 mln de lei, ci pentru faptul cum la prezentat. Cică e „darul” Primăriei Chișinău pentru chișinăueni!... Chişinăuenii sunt fericiţi!
• Constantin Țuțu pentru poza alături de copilul în ciubote de cauciuc albe, dar din partea deputatului.

La capitolul ridicol, darul lui Țuțu a fost imbatabil şi premiul săptămânal i se acordă! Urrraaa, tovarăşi!

Dragă Doru,

Habar n-am dacă ne va fi sortit să ne vedem undeva pe întinsurile Terrei, deși s-a subțiat vrăjmaș lumea în ziua de azi și nu-i exclus, într-o bună și frumoasă zi, să dăm nas în nas la o răscruce. Dar dacă sunt adevărate legile alea pe care le-ai descoperit tu însuți, doi tipi care-și citesc unii altora cărțile, neapărat se întâlnesc, aici ori în alte părți.

Țin să te felicit pentru descrierea destul de fidelă a Planetei M. Cu toate acestea, mă simt obligat să menționez câteva inexactități, detalii puțin semnificative, la prima vedere, dar amplificate sau distorsionate în timp și spațiu, cine știe ce efecte pot genera? Iată deci care ar fi observațiile aduse la text:

Denumirea satelor: Pe planeta mea ele se chemau Nicoreni și Climăuți. La Climăuți aveam cimitirul și biserica părăsită din lemn, în care intram pe geam și căutam comori printre guano de porumbel, chiar alături de casă, exact precum descrii, numai că în acel cimitir nu erau lilieci. Ori erau, dar au fost teleportați... I-am regăsit, 20 de ani mai târziu, în cimitirul din satul Cureșnița. Misterul migrației liliecilor în cimitirele de pe Planeta M. merită un capitol aparte și un grant de cercetare din partea guvernului inter-galactic.

Numele eroilor: În realitate ei se numeau Edic și Oleg, dar acest lucru se datorează, bănuiesc refractării spaţio-temporale și nu cred că e semnificativ.

Manualul de zbor: În mare parte am urmat exact aceeași metodologie, cu mici detalii diferență. În cazul meu exercițiul s-a petrecut pe o bicicletă de marca „Minsk”, din aia mare, pentru adulți, cu ramă. Eram cu doi băieți la pește (tot doi! se pare că aici metodologia a fost respectată). Bicicleta mea avea un fier rupt în butuc, din care cauză ea nu mai frâna (acele biciclete frânau dând pedala înapoi – tehnologie net superioară față de cea cu frâne manuale, folosite în alte părți ale Universului, care demonstrează avansul tehnologic de pe Planeta M.). În acea zi am prins foarte mult pește. Plasa era plină. Am aninat-o de ghidon și am pornit spre casă. Dar drumul cobora de pe iezitură – o vale strașnic de abruptă, după cum îți dai seama. Tot ansamblul - bicicleta cu mine pe ea și cu plasa plină cu pește pe ghidon – a pornit deci la vale și a căpătat o viteză nebună. Dar la un moment dat roata din față a nimerit într-o urmă uscată de căruță, ghidonul dezechilibrat de greutatea peștelui s-a răsucit brusc (la 90°) și bicicleta s-a oprit în loc, iar eu mi-am continuat zborul conform legilor fizicii exact precum o descrii, dragă Doru... Iar peste plai a mai plouat și cu peștele din plasă... A fost probabil cel mai biblic bombardament din istoria Planetei M. ... Roata și ghidonul au fost desigur îndoiate și așa au și rămas în istorie...

Înotatul la iaz: Interdicția despre care povestești, acea de a merge la iaz, dragă Doru, nu a fost neapărat una respectată cu strictețe. Nici eu nu știam să înot și mergeam regulat la iaz, singur, de rușine, pentru ca să învăț a înota. Ajuns la iaz, mă ascundeam în coada iazului să nu mă vadă nimeni și... învățam. Lucru extrem de periculos, căci dacă pățeam ceva nu mă mai găsea nimeni, așa de bine mă ascundeam în păpuriș... Dar de înotat totuși am învățat.

Grăunţele lui Dunitru: Nici în satul meu nu a murit nimeni. Niciunul. E o bucată întreagă în cimitir fără cruci, fără nimic, dovadă că nu a murit nimeni. Acolo nu îngroapă nimeni morți de teamă să nu dea peste acei care nu au murit... Numai că pe al meu Dunitru îl chema Ștefan. Avea și el o mașină din astea de dejghiocat. Dar al meu Ștefan proceda puțin altfel: el îi ajuta pe săteni să ascundă „pâinea”. El toată viața ascundea câte ceva. Când a murit, Ștefan avea ascuns în pod un sac cu sare, două cutii cu calupuri de săpun, o cutie cu chibrituri și alte mărunțișuri...

La club: Am fost și eu la club. Am asistat și eu la bătăi de cocoși înfocați. Dar eu eram nepotul lui Badea Ștefan, acel care îi ajuta pe săteni să ascundă. Și această „parolă” m-a protejat aproape magic întotdeauna. Era suficient să spun „sunt nepotul lui Badea Ștefan de devale” și nu se mai lega nimeni de mine. Chiar dacă eram de la Bălți. Dimpotrivă, de regulă mi se spunea: „Daca ai probleme cu cineva să-mi zici mie și rezolvăm”... Uite-așa o magie avea numele lui Ștefan, chiar și peste ani... Magie pe care am înţeles-o cu adevărat mult mai târziu. Mi-a explicat mama.

În rest, dragă Doru, descrierea Planetei M. este exact aceeași... Cu aceleași băltoace veșnice, colb până la glezne, „lisopol” cu zarzări, cer albastru, iarbă verde... Cu oameni cu care voi fi mereu alături, aici ori aiurea în alte părți...

Origine Imagine