Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
16 octobre 2019 3 16 /10 /octobre /2019 17:22
Dragӑ Jorge

Dragӑ Jorge, imaginarul meu frigorifiat te-a botezat anume aşa,

şi te-a întrupat pe undeva pe strӑzile obosite de nӑduful ecuatorial

ale unui orӑşel cu nume de sfânt catolic de import

în rӑzboi permanent cu jungla avarӑ,

cu liane cât braţul sugrumând orice abandon sau uitare

şi papagali coloraţi ce spintecӑ aerul mustind de umiditate,

ţipând la lume, îngroziţi de arhitectura colonialӑ,

cu maimuţe ce urlӑ excitate la vӑzul unui fruct mai zemos

sau a unui mascul cu blana mai înfoiatӑ,

dar indiferente la posterioarele dezgolite

înzorzonate cu paiete de celofanӑ şi pene din plastic,

cӑrnuri peste care curg şiroaie de sudoare

tremurând frenetic în ritm de salsa

şi raspândind feromoni pentru a îndepӑrta fiarele nopţii…

îţi scriu, dragӑ Jorge, cӑci la noi a venit din nou toamna,

o toamnӑ cu frig, cu vânt, cu ploaie,

şi mintea mi te-a trimis direct acolo, unde nu existӑ anotimpuri,

unde ploile se contopesc în veacuri de singuratate,

spӑlând pânӑ şi urmele celor care pleacӑ...

la noi ploile nu spalӑ nimic, dragӑ Jorge,

la noi ploile sunt aşteptate ca o manӑ cereascӑ,

chiar şi toamna, chiar şi atunci când e frig şi bate vâtul...

la noi nu-i ca la Manaus, oraşul luxului efemer, crescut pe sevӑ de hevea,

lemnul de „ca-hu-chu” care a plâns cu aur peste Amazonia...

la noi, dragӑ Jorge, plouӑ pentru grâu şi pentru ovӑz,

grâu pentru oameni şi ovӑz pentru cai,

şi ne bucurӑm îngheţând cu frica-n sân:

sӑ nu fie puţinӑ, sӑ nu ni le ia acei cu nӑlogul,

sӑ avem ce da la prunci, sӑ avam cu ce hrӑni caii

cu care la primӑvarӑ vom ieşi la arat ca sӑ semӑnӑm

pâine pentru oameni şi ovӑz pentru cai.

dar uite acum, dragӑ Jorge, e toamnӑ şi plouӑ

şi vreau sӑ te rog, cӑ tot nu mai ai ce face cu zeama de „ca-hu-chu”

de când cu cauciucul de sintezӑ,

sӑ ne trimiţi şi nouӑ puţin latex de la Manaus

sӑ ne impermeabilizӑm hainele şi fricile îngheţate.

Partager cet article
14 octobre 2019 1 14 /10 /octobre /2019 12:15
Organizația Națională din Basarabia (ONB) ”Arcașii lui Ștefan” (https://observatorul.md/social/2019/09/13/61754_onb-arcaii-lui-tefan-eroii-antisovietici-din-soroca)

Organizația Națională din Basarabia (ONB) ”Arcașii lui Ștefan” (https://observatorul.md/social/2019/09/13/61754_onb-arcaii-lui-tefan-eroii-antisovietici-din-soroca)

nu uita: nervul – a vrut să-l înjure: de unde ştii ce-i cu nervul meu? – e rupt şi numai tu singur ai să-l poţi întregi, nu femeia – de ce: femeia? – pentru că speri că ea te va ajuta să devii iar întreg... de altfel, nici tu singur nu vei fi în stare, trebuie să-i chemi în ajutor pe părinţi, pe bunei – aşa scrie în cărţile tale? – acela zâmbi şi nu zise nimic”,

Vladimir Beşleagă, „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon”, (Cartier, 2013, p.63)

 

Sunt săptămâni în care scriu aceste texte cu de-a sila. Dar le scriu. Din inerție, din inconștiență, din disciplină, din respect pentru o înțelegere tacită, dintr-un angajament pe care mi l-am asumat și vi l-am enunțat cândva demult, într-o sfântă vineri, dar pe care cu siguranță l-ați uitat… din egoism (să nu-mi reproșez că am stat cu mâna-n sân), din durere, empatie… Mi-ar place să spun din speranță, dintr-un entuziasm nebun de a participa și ajuta o lume care se schimbă, dar…

În fine, să purcedem :

A PLECAT ULTIMUL ARCAŞ Despre mișcarea de rezistență împotriva sovieticilor de pe teritoriul fostei RSSM nu se știe mare lucru. Această constatare nu ne face deloc cinste. Știe careva dacă „Arcașii lui Ștefan” sunt pomeniți în manualele de istorie? Dar ce să mai întreb, dacă un adolescent de 14 ani mărturisește că a auzit despre deportări abia pe platoul de filmare a unui film?... Ultimul „arcaş”, Ion Moraru, a plecat în lumea celor drepți... Dumnezeu să-l odihnească, iar pe noi să ne ierte, căci nu știm ce facem...

Fiecare popor, fiecare țară, are nevoie de eroi, de fapte mărețe, de argumente trainice şi statornice, care să-i asigure continuitate, cu care să se poată mândri, în care să-și găsească repere suficient de solide pentru a se poziționa în raport cu alte popoare. Nu de dragul unei pretinse și false competiții, ci pentru pentru a alimenta un sentiment de demnitate umilă care să ne spună un singur lucru: „Nu suntem cu nimic mai răi ca alții!”. Ni s-a inculcat de-a lungul deceniilor că am fost duși la abator fără a crâcni, or, la noi, ca și în alte părți, au existat acte de rezistență, cu atât mai valoroase cu cât de disperate păreau în fața unui inamic necruțător și incomensurabil... În mare parte a funcționat... Au nu ne tratăm noi înșine de popor „mioritic” (denaturând până la absurd valoarea simbolică a unui mit fundamental)? Au nu spunem la cea mai mică ocazie despre noi „mămăliga nu explodează”? Ori poate de asta și spunem ce spunem, fiindcă Ion Moraru nu-i în manualele de istorie? Poate de asta și spunem ce spunem fiindcă nu cunoaștem despre acele răscoale ale femeilor din timpul foametei, care atacau depozite cu pâine?... Iar înainte de a căuta date istorice, începeți prin a ceti măcar beletristică: Vladimir Beșleagă, „Viaţa și moartea nefericitului Filimon”, spre exemplu. Sunt acolo suficiente piste pentru reflecție.

TRANSNISTROLOGIE După ping-pong-ul declarativ despre proiectul de rezoluție al lui Şora, parcă dictat direct de Kozak - că e coordonat, că nu e coordonat cu... guvernul -, până la urmă la Bratislava nu s-a semnat nimic. Și asta-i bine! Între timp aflăm că Orange Moldova și Moldcell au făcut front comun și se opun intenției Guvernului și ANRCETI de a oferi licenţă companiei Interdnestrkom, ce face parte din grupul Sheriff, controlat de milionarul Victor Gusan. Siderant! Și cu atât mai mult e bine că nu s-a semnat cu cât OSCE se pare că o ia razna rău de tot: în Ucraina unul de-ai lor își permite să afirme că Crimea a aparținut Rusiei, în Moldova – că dacă dispare arsenalul de la Cobasna, atunci armata rusă va trebui să plece acasă... Asta cum? Un fel de avertizare amicală: fiți atenți ce faceți, „bratani”, ca e rău dacă distrugeți arsenalul?

SOFT POWER? Un interviu de citit neapӑrat (!), apărut săptămâna aceasta: Dmitrij Chmelnizki, istoric, publicist, emigrat în Germania din 1987, răspunde la întrebări despre recrutarea de către Rusia a „agenţilor de influenţă”. Tot în această săptămână a apărut în presa occidentalӑ și o investigație despre o unitate specializată a FSB-ului care se ocupă anume cu așa chestii... Și pe acest fundal ne vin și alte noutăți, de la noi: la Chișinău a fost înregistrată organizația „Opora Rossii”, iar cea mai trăsnită (cel puțin pentru mine) este acea despre candidatul Platformei „Demnitate și Adevăr” în consiliul raional Anenii Noi, Octavian Zelinski, nimeni altul decât fratele lui Rodion Zelinski, provocatorul din cazul de rezonanță internațională din Rusia, „Novoe Velicie”. Mai e nevoie de comentarii?...

FILAT & PLATON – DEŢINUŢI POLITICI? Oricât de trăsnit n-ar părea, dar anume un asemenea amendament a fost depus la APCE prin care s-a cerut urgentarea examinării și clasarea dosarelor inițiate de către „fostul regim” împotriva activiștilor politici și avocaților acestora. Andrian Candu (PD) și Doina Gherman (PAS) au votat impotrivă și se cuvine să-i felicităm pentru curaj. Inga Grigoriu (PPDA) – pentru... Alexandru Machedon (PPDA) a rămas, cică, tablou. Kozlovska, de la „Open Dialogue”, e la fel de indignată, ceea ce e un marker mai mult decât elocvent în cazul respectiv...

ÎNCĂ UN POST TV RUSESC ÎN MOLDOVA Consiliul Audiovizualului (CA) a acordat cu votul a 5 membri PRO şi un vot împotrivă, în cadrul şedinţei din 4 octombrie, licenţă de emisie unui nou post de televiziune, Canal 5, care va retransmite postul „Peterburg - Piatyi kanal” din Federaţia Rusă. Fiindcă 70% nu sunt suficiente! Partea bună e că se discută despre retragerea licenței REN TV, dar până la decizia finală mai este... Întrebarea mea este următoarea: dragi membri ai CA, dar cu dorința arzătoare și insistentă a Prim-Minitrului, Maia Sandu, de a întoarce frecvența TVR-ului ce faceți?

Am vrut să vă mai scriu câte ceva, despre campania electorală cu numeroasele cazuri de încălcare a legislației electorale, repiramidizare, despre cum CNA îl apără pe nașul lui Dodon de la Metal-Feros, despre acei 4000 de șoferi beți și victimile lor, despre Ziua Vinului, la care s-a băut mult, uneori și frumos, și despre 22% din vinul nostru care pleacă cică în Belorusia (care exportă creveți în Rusia), dar ne vom opri aici.

În ultimii cinci ani nr. de elevi și de studenți s-a micșorat cu tocmai 12%, la fel s-a micșorat și numărul profesorilor, iar fără remitențe sărăcia din Moldova ar fi fost de două ori mai mare.

Cireșica de pe tort pe acest absurdistan desăvârșit a fost decizia Curții de Apel care l-a făcut pe Andrei Năstase... Primar de Chișinău! Ce cadou otrăvit! Se pare că socialiștii vor mai rupe v-o funcție înaltă... Rămâne de văzut dacă noul edil suspendat își va reclama restanțele la salariu.

Partager cet article
8 octobre 2019 2 08 /10 /octobre /2019 12:16
Dragă Ahmadu

dragă Ahmadu, îţi scriu astăzi fiindcă

mi-a zis Birahima că l-ai cunoaşte pe Yakuba,

iar acela, dacă e să-l credem pe colonelul Papa,

ar avea câte ceva care m-ar interesa enorm!

şi poate nu doar pe mine, ci persoane

de cel mai înalt rang din gang.

să nu crezi că te-aş deranja, dar ale noastre amulete

s-au cam uzat... ori nu mai funcţionează ca altădată.

ceva s-a stricat în relaţia noastră cu lumile paralele, secrete,

până şi ezotericul s-a întors cu spatele spre noi

şi ne-a lăsat faţă-n faţă cu realitatea, goluţi-goi,

să ne descurcăm cu ale noastre nevoi

în cel mai banal mod ştiinţifico-materialist, indecent de ateu,

geaba îi invocăm pe spiritus sancti şi tatăl, şi fiul, îi numim Dumnezeu,

înălţăm catedrale care se văd de pe Lună,

contribuim subsţantial la PIB-ul Muntelui Athos

şi multiplicăm postere cu şamani bărboşi cu mitre bulbucate...

probabil sunt contrafăcuţi şi aceştia cu turma,

ori au emigrat şi duhurile odată cu materialiştii savanţi fugind de Thanatos?...

aşa că, dragă Ahmadu, spune-i lui Yakuba

că e mare nevoie de el pe-aici,

de gri-gri-urile lui aducătoare de... de orice, cât de mici.

să-i mai spui, dragă Ahmadu, că la noi greieraşul e în mare cinste:

cântăm şi jucăm de sare şi cămaşa de pe noi

cântăm şi jucăm de pierdem şi nădragii, din zori până-n zori!

iar de alegeri să nu-i fie frică, la alegeri putem să ne ducem oricum:

în cămaşă cu mâneci lungi, dar şi scurte,

în funcţie de meteo, nu de ce zice Charles Taylor la curte.

să-i spui, Ahmadu, că la noi e fără consecinţe

să nu se teamă, să nu-i fie frică!

la noi capul plecat nu-l taie sabia şi nici securea,

de alfel, noi la alegeri nici nu prea ne ducem,

ne rugăm cu ardoare şi ne facem la tot cruce...

să fie ploaie, să fie pâine, să fie bine...

asa că vino, Yakuba, vino!

ne-am ruga şi la dracu, dacă ne-ar duce capul!

Partager cet article
7 octobre 2019 1 07 /10 /octobre /2019 11:22
Săptămâna în care au dat năvală creditorii

Vom începe, tradiţional cu ceva bun :

EROII DE LA SMURD Am promis cândva că voi vorbi cât mai des posibil despre ei. Săptămâna trecută SMURD din România a transportat un moldovean din Muntenegru la Chișinău după ce acela a suportat un accident vascular.

ROMÂNIA NE PROMOVEAZĂ ÎN ROMÂNIA Republica Moldova este invitata de onoare în Maramureş şi la Baia-Mare. Pentru ca să-şi promoveze produsele.

Cam atât cu noutăţile bune, căci restul sunt toate cu „clenci”...

MONEY, MONEY, MONEY Must be funny in the rich men’s’ world... O delegaţie FMI și Frederica Mogherini au vizitat săptămâna trecută Republica Moldova. Și unii, și alta au spus exact același lucru: vă dăm bani, dar vrem reforme... Bla-bla-bla-ul cu care deja suntem deprinși de 10 ani. Lucrul amuzant este că cea care iradieaza bucurie și optimism este Prim-Ministrul Moldovei, cea care milita acerb pentru sistarea finanțării înainte de alegeri. Cu FMI nu i-a mers, dar cu UE chiar a reușit! Zic „amuzant”, căci aș vrea să-i văd reacția dacă un adversar politic ar începe azi să facă lobby pe la donatori pentru ca să-i închidă robinetul. Și încă un detaliu: ex-premierul, Pavel Filip, atenționează că unul din acorduri cu care se laudă guvernarea, acel care prevede finanțarea interconectării electrice cu România, a fost convenit de fostul guvern. Filip în genere a fost foarte activ și chiar pertinent activ săptămâna trecută, dar despre asta – puțin mai târziu. Aceste vizite grupate ale donatorilor mi-au adus aminte de un banc mai vechi: „Cică stă salata „olivier” cumințel în stomac. Când colo, toc-toc-toc. Care-i acolo? întreabă ea. O sută de grame! De unde vii? De la un chef! Bine, intră. Peste puțin timp, iar: toc-toc-toc! Care-i, bre? 100 gr! De unde vii? De la un mega chef! Bun, intră. Și iar: toc-toc-toc! Care-i acolo? 100 gr! De unde? De la un super-mega-chef! Și atunci salata zice: Hmmm, ia să ies eu să văd ce fel de chef e acolo!”(să am iertare pentru aceste rânduri puțin apetisante...) Cam așa-i și cu vizitele astea: probabil și-o fi zis „donatorii”: „Ia să vedem și noi la ce dăm noi banii ăștia, ce-i cu super-mega cheful ăsta acolo?

RUŞINEA NR 1 Epizodul rușinos și umilitor pentru Moldova de la ONU a avut continuare. Atât Maia Sandu cât și MAEIE s-au „delimitat”, pentru a folosi expresia lor, de discursul lui Dodon. Ei pot declara orice, dar Dodon nu a exprimat opinia personală a unui cetățean X, ci a reprezentat Moldova... Îmi vine greu să cred că MAEIE nu a fost la curent. Din câte înțeleg eu, toate formalitățile cu participarea la sesiunea ONU, inclusiv traducerea discursului în mai multe limbi (așa un detaliu), ar trebui efectuate de către această instituție sau cel puțin să tranziteze prin ea... Iată că și Pavel Filip tot nu crede. El a făcut o interpelare oficială la acest subiect și cred eu că vom afla degrabă câte ceva nou. (Vom remarca această activitate de opozant a ex-prim-ministrului, nu fără o doză de amărăciune: cât a fost în scaun a avut suficient timp să fie mai tranșant și mai hotărât în foarte multe dosare. După război – mulți eroi...)

RUŞINEA NR 2 Vine una și mai și: Vasile Șova se pornește la Bratislava pentru a participa la o întrunire despre Transnitria în formatul 5+2! Din câte înțeleg eu, el se duce singur-singurel! Maia Sandu și Nucu Popescu sunt, ar trebui să înțelegem, prea ocupați cu declarațiile despre delimitări și nu au timp. Și aici Pavel Filip a făcut o interpelare, la locul ei și asta... În contextul „transnistrizării” Ucrainei (săptămâna trecută a fost semnat, cu participarea activă a OSCE, așa numitul acord Steinmeier, care prevede o „autonomie” a regiunilor din Estul Ucrainei, condiționată, desigur, dar cine mai ține cont de condiții a posteriori?) acest eveniment se anunță îngrijorător... Cu atât mai mult că și aici OSCE e un actor important, iar Claus Neukirch a declarat clar că ei vor autonomie pentru Tiraspol, pe modelul Găgăuziei... Pentru un singur lucru ar trebui să-i mulțumim și să fim de acord cu dumnealui: „Nu forma contează, ci conținutul!” Mare adevăr: Moldova e deja (!) o federație, dacă e să ținem cont de ceea ce se întâmplă la Comrat...

RUŞINEA PREMĂRGĂTOARE Polonia se alătură Lituaniei, Letoniei, Estoniei şi Georgiei, care au renunţat să mai trimită delegaţii la Strasbourg, la ceremonia de aniversare a 70 de ani de la înfiintare a Consiliului Europei, în semn de solidaritate cu Ucraina care nu este de acord cu revenirea Rusiei la APCE pentru care, dacă nu am uitat, a votat şi R. Moldova. Cam aşa. Mai departe, vă recomand un text aici. Despre existenţă în istorie. Bine zicea Vieru: câtă demnitate, atâta tară!

HOGAN LA MAEIE ŞI LA ANRE Hogan a fost „primit” de Ministrul nostru de externe. Anume așa: nu a fost o „întâlnire”, ci o „primire”. Ca să-și știe locul! Hogan a mai fost la ANRE să vadă ce-i acolo cu energia. Nu-i nimic cu energia. Nu-i și punctum! Totul pe vechi: rușii ne țin de țeavă, Transnistria – de sârme. Iar noi – ni le învălătucim pe ambele pe gât. Stabilitate!...

REPIRAMIDIZAREA Demisiile și re-numirile continuă. Încă puțin și vor schimba și paznicii de la instituții. Ca pe timpurile lui Voronin. În această săptămână au început a circula zvonuri precum că băieții clanului vor fi învredniciți cu posturi de ambasadori (asta înseamnă că vor fi rechemați acei care se află în posturi). Dar zvonurile sunt doar zvonuri la acest moment. Vom urmări evoluția... La capitolul „repiramidizare” aș include și știrea despre sechestrul pe averea companiei „Air Moldova”, din simplul motiv că interesul pentru această companie din partea unui cunoscut exponent al noii puteri e prea evident și arhicunoscut.

BĂTĂLIA PENTRU JUSTIŢIE Poate că ar trebui și acest șir de evenimente de introdus la capitolul de mai sus. Am pomenit în edițiile anterioare despre anularea primului concurs pentru postul de Procuror Genral. Concursul a fost relansat de Ministerul Justiției (care e apolitic?) săptămâna trecută. Se duc bătălii și pentru CSM. Adunarea Generală a Judecătorilor care a avut loc recent și care a dorit să ridice mandatele membrilor CSM a fost cică anulată. Nu pot să mă pronunț asupra acestui proces, căci elementar nu sunt la curent și competent în domeniu, dar implicarea activă a Prim-Ministrului îmi pare exagerată. Din câte se zvonește în târg e și aici o banală bătălie de clanuri... Până și ambasada SUA a hotărât să dea un semn de îngrijorare!

ARESTĂRI ŞI PERCHEZIŢII Imediat după alegeri (Plahotniuc încă nu era definitiv fugit) ziceam că Țuțu ar trebui să fie sacrificat. Gluma-i glumă, dar iată săptămâna trecută a fost anunțat arest pentru Țuțu și pus sechestru pe averea sportivului de buzunar al fugarului Plahotniuc. E drept că PG imediat „s-a autosesizat” și a zis că nu-i niciun sechestru nimic. Greșeală. De fapt, nici Țuțu nu-i în țară. Au avut loc percheziții și la domiciliul fostului președinte Lucinschi. Știți expresia în rusă „сбитый лётчик?” (pilot doborât). Păi iată: aceștia doi sunt din această categorie. Dar e bine că-i gâdilă organele. Și publicul vrea sânge, și celorlalți – de învățătură.

ELECTORALA – SHOW Suntem în perioadă electorală. Respectiv mai avem un motiv da a constata și admira independența și caracterul apolitic al instituțiilor de stat (pe loc). CEC-ul a refuzat candidatura lui Codreanu în cursa pentru scaunul de Primar al Chișinăului. La fel a refuzat și candidatura lui Sveatoslav Mihalache de la PUN. Ambii – pe motiv că o parte din semnături nu ar fi „conforme”. Se vede că nu degeaba au fost membrii CEC-ului la Moscova la consultații! Același CEC însă nu vede probleme cu candidaturile lui Năstase (plângere pentru implicarea cetățenilor străini în campanie), a PSRM-ului (utilizarea resurselor administrative și finanțare ilicită) sau chiar a candidatei ACUM pentru circumscripția 50 (pentru folosirea unui spot în care utilizează imaginea instituțiilor de stat sau a demnitarilor, iar în acest caz există chiar și o decizie judecătorească!)

ACCIDENTUL-TIP Săptămâna trecută rețelele de socializare au vuit din cauza unui Porsche-kamikaze care a tamponat un troleu provocând o moarte și numeroși răniți. Șoferița era beată-criță... Viteza ei depășește orice înțelegere: 120 km/h! Indignarea publicului este firească, dar dacă urmăriți newsfeedul din Republica Moldova vedeți cazuri asemănătoare în fiecare zi... Vă mai aduceți aminte de avocatul ăla care tampona persoane pe pasajul pieton, beat și el, și care mai amenința și cu o armă? Oare ce mai face? Chiar în noaptea care a urmat accidentul cu troleul, în raionul Călărași două BMW-uri nu au încăput pe șosea... Și acum – lovitura sub centură: dar de felul în care circula prin Chișinău răposatul Braguţă vă mai aduceți aminte? Toate fac parte din același tablou. Când zic „toate”, mă refer la întreg editorialul de astăzi. O armonie desăvârșită... Și nu mai întrebați de ce o șterg toți din R. Moldova. De aia!

BANI MAI PUŢINI E deja o tendință confirmată. Fluxul de bani din exterior, așa numitele remitențe, scade constant de ceva vreme deja. Pe parcursul perioadei ianuarie-august 2019, volumul lor a fost cu 6,5% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. Ceea ce a constituit totuși tocmai 802,88 milioane de dolari...

Cam atât pentru azi. Cireșica de pe tort o voi trimite tocmai la Moscova, anchetatorilor care au vrut cică să-l aresteze „în absenţă” pe Plahotniuc. Numai că Interpol a refuzat să-l dea în căutare. Tare-i tare acest Plaha: a capturat până și Interpolul! Iar dacă e să fim serioși, nimic nu disculpă și nu spală mai bine reputația cuiva decât o acuzație venită din Rusia!

P.S.: După declarațiile de săptămâna trecută ale Prim-Ministrului Republicii Moldova referitoare la dorința ei nesăbuită personală și insistența oficială de a întoarce frecvențele TVR-ului pe teritoriul țării, s-au scotocit mări și s-au răsturnat munți! Ia puneți televezorul: este TVR?

Partager cet article
3 octobre 2019 4 03 /10 /octobre /2019 12:36
Când vor trӑi şi moldovenii mai bine?

Nu, moldovenii nu vor trăi mai bine în viitorul apropiat sau cel puțin mintal palpabil.

„Dezoligarhizarea” ori, dacă e să folosim un termen mai puțin propagandistic, lupta împotriva corupției, de dragul căreia se fac coaliții abracadabranteşti (pentru a aduce prin acest cuvânt un omagiu ex-președintelui francez, Jacques Chirac) nu va face decât să perenizeze starea de fapt actuală din Republica Moldova, și asta în cel mai bun caz!

Dar să amintim, înainte de a intra în miezul acestui text, și doar în linii mari, care este postulatul de bază călare pe care au ajuns la putere actualii guvernanți și care le servește drept scuză pentru a constitui „coaliţii temporare” fără durată limitată în timp: „Republica Moldova a fost un „stat capturat” de către un singur oligarh și pentru a trăi „ca europenii” trebuie să scăpăm cu orice preț de „pӑpuşar”. Orice argument de ordin „geopolitic” nu este decât un instrument pentru a „dezbina societatea” și ne împiedica să trăim în armonie și să construim un prezent și un viitor luminos”. Variate modulații sau registre de limbaj pot fi folosite pentru a reproduce teza resectivӑ, de la istericale agramatice pe rețelele de socializare până la rapoarte „tehnocrate”, cât se poate de oficiale, sau considerații sofisticate și savante cvazi-filozofice.

Acest discurs, alimentat copios de o mașinărie impunătoare propagandistică, a funcționat de minune. Nu voi mai stărui asupra mecanismelor sau actorilor care au făcut posibilă „coaliţia situațională sau temporarӑ”, precum o numesc acei care o justifică, sau „coaliţia monstruoasă sau Kozak”, precum o consideră acei care nu o acceptă.

Convingerea mea despre „imposibilitatea fericirii” în ceea ce ne privește nu-și are, însă, originea în argumentări de ordin naționalist sau „geopolitic”, ideologic sau pragmatic, tehnocrat (termen consacrat astӑzi), deși toate acestea, oricum nu le-ai suci, același lucru spun. La baza ei stă ceva mult mai profund, mai funtamental, ontologic chiar.

Istoria umanității își are legile proprii, dure și implacabile, care nu tolerează excepții, și ea nu are capăt, oricât de multe volume despre sfârșitul ei nu ai scrie. Iar locul oricărui popor în această poveste a umanității se merită. Și dacă galoanele și gradele de noblețe se câștigă în jocurile cu ceilalți (fără îndoială, la această masă se trișează mult!), de respectul acestor legi depinde existența însăși a unui popor.

Istoria este o placă de vinil infinită care își cântă simfonia indiferent dacă are ascultători ori ba. Vinilul este, din câte se știe, o materie fragilă. Deseori, nesăbuința oamenilor lasă urme adânci în această placă și atunci acul istoriei se împiedică, sare și reia turul... Căci această doamnă, istoria, este mărinimoasă și ne mai dă o șansă. Pentru a continua trebuie să ridici acul și să-l treci peste defect. Dacă n-o faci, nu ai cum avansa. Numai că tururile la un moment dat nu se mai repetă. Acul se satură și o ia pe altă pistă, jucând altă melodie.

Iar noi suntem un popor cu defect... Unul adânc și profund. Și acul sare. Nu e nimic peiorativ aici, ci doar factual. În doar 10 ani, între 1940 și 1950, acest teritoriu a pierdut a treia parte din populație! Nici nu mă încumet să caut echivalențe pe mapamond... Căci ar exista și riscul să ne complacem în acest dulce rol de orfani și victime ale destinului... Fatală autocontemplare!

Și nici nu ar fi adevărat, nu ar trebui să considerăm că suntem unicii cu „traume”... Ziceam, vinilul e o materie fragilă, iar lumea – sucită și neîndemânatică de când e ea. Totul e în capacitatea fiecărui popor de a muta acul mai departe! Evident – cu cât mai profund defectul, cu atât mai greu gestul... Iar a noastrӑ zgârieturӑ a fost adâncӑ, pâna la os...

Dar alții au știut! Și o fac în fiece moment! Chiar în aceste clipe! Iată, poate cel mai grăitor exemplu: primul război mondial din care nu s-a învățat mare lucru (era și acela un defect) a generat regimuri totalitare în Europa, holocaustul și al doilea război mondial... Și atunci europenii și-au zis: „Plus jamais ça!” și au creat Uniunea Europeană. Da, UE este în primul rând despre securitate și despre pace, așa a fost ea concepută, UE nu este despre economie! Simplific, dar anume astfel s-a ieșit dintr-o buclă defectată și s-a sărit peste un defect. Europa își continuă simfonia!

 

Dragă bătrină Europa, dragule vechi continent, curvă autoritară,

aristocrată şi libertară, burgheză şi muncitorească,

purpurie şi înzorzonată cu secole mari şi coloşi clătinîndu-se.

Priveşte-ţi umerii gîrboviţi, nicio şansă să scuturi dintr-un gest,

unul singur, mătreaţa veche, pielea moartă de ieri şi tabula rasa…

De aici am putea crede în putregai nobil şi în suspensie.

el mai pluteşte încă în acest iz de pucioasă. Crasă şi bătrînă Europa,

cea care între două războaie şi chiar pînă şi în timpul mîngîia pentru binele său

burta ţărilor din ale sale îndepărtate locuri şi cu pula în mînă

iriga cu propria-i spermă sexele autohtone.

Poti să-ţi revii după asta ? Poţi să-ţi revii din orice chiar şi din căderi fără fund.

Noi am ştiut să urcăm noi am ştiut să coborîm, noi putem să ne oprim

şi noi putem reîncepe…

Europă a luminilor ori poate a întunericului

de-abia nişte licurici în teatrele umbrei.

De-abia o scînteie în noaptea care se lasă şi apoi se dumireşte,

şi apoi un nou răsărit, după crimele din copilărie,

erorile din tinereţe nu se mai rup aripile libelulelor de aur.

Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm

este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,

să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut

din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.

(Noir-Désir, L’Europe în traducere proprie din franceza: http://www.vitalie-vovc.com/article-europa-123034555.html)

 

Ajunși aici, întrebarea întrebătoare e mai mult decât evidentă: Și, în caz de se strică pista, cum să treci peste? Cum se face?

Aparent, simplu de tot. Două reguli de aur! Legi pe care nu poți să le ignori. Și nu sunt teoreme demonstrabile, ci axiome (!) fără de care nu poți trece acul istoriei mai departe:

  • Recunoașterea și asumarea trecutului în totalitatea sa : nu se poate omite nimic, nu se pot accepta jumătăți de adevăr. (Da, în acești zece ani de exterminare sistemică în Basarabia a existat și holocaust, și „repatrierea” nemților în Germania hitleristă, și exodul băștinașilor în fața Armatei Roșii, și executări ale NKVD-iştilor, și deportări, și foamete organizată, și deznaționalizare!)
  • Elaborarea de tabuuri, consacrate ontologic la nivel de definiție societală a binelui și a răului : Nazismul e rău! Comunismul e rău! Și nu pot exista discuții în societate la acest nivel. Ca exemplu elocvent: nu poate astăzi exista în Europa o forță politică sau mișcare (oricât de extremist nu i-ar fi discursul) care să poată arbora simbolistica nazistă! „Plus jamais ça” face parte din această paradigmă!

Am putea aduce o multitudine de exemple de terapii similare sau încercări de terapie colectivă. Și doar dacă aceste două condiții sunt respectate, e posibil de mutat acul istoriei mai departe. În caz contrar, istoria o ia de la capăt. Până la uzura definitivă a pistei...

Așa că nu ar trebui să se mai mire careva ori să caute milioane de justificări pentru a explica „succesul” țărilor baltice și, ca o polaritate opusă, acel noroi vâscos din care tot nu reușim să ieșim... Nu mai țin bine minte cine o zicea, poate Solzhenitsyn ori poate altcineva din marii ruși, dar a existat așa o zicală cândva: „Rusia nu va putea să se schimbe cât timp nu este scos și înmormântat Lenin din mauzoleu”...

Revenind la noi și la acea „coaliţie situaţionalӑ” vom mai spune doar următoarele: acea înțelegere cu socialiștii nu este despre corupție sau calitatea aliaților (o fi Ţopii sau Dodon mai breji ca Plahotniuc?), nu este despre geopolitică (cu cine e mai bine, cu UE ori cu „Russkii mir”?), ci despre noi ca entitate în istorie.

Am apucat-o pentru încă un tur... Și dacă nu înțelegem că nu poate exista acea „bunӑstare” sau „normalitate” a populației fără efortul necesar de a ne pansa și linge rănile, atungi degeaba. Istoria are legile ei. Ea este mărinimoasă, dar implacabilă cu acei care nu le respectă.

Partager cet article
1 octobre 2019 2 01 /10 /octobre /2019 12:22
O viaţӑ cât o noapte

Acum câteva zile am terminat de citit un roman de-al Leïlei Slimani, „Chanson douce”. Fiți pe pace, puteți citi mai departe, căci nu despre această carte va fi acest text. Nici nu mi-ar fi venit prin cap să scriu despre ea, chiar dacă acest roman a luat unul din cele mai prestigioase premii literare din Franța, Prix Goncourt pentru anul 2016 (a mai luat și altele, dar mai puțin semnificative). Naiba să-i știe pe francezii ăia de ce i l-au dat: pentru naționalitate, pentru că-i femeie, poate pentru că e drăguță, poate pentru toate launloc... Zic asta, fiindcă dacă ar fi fost vorba doar de valoare literară, aș fi fost nevoit să constat criza profundă pe care o traversează literatura francezӑ sau, cel puțin, că anul 2016 a fost unul rău de tot pentru romanul francez. În fine, despre altceva voiam să spun.

Citind „Chanson douce”, mi-am adus aminte de un alt roman, „Tötentanz sau Viaţa unei nopţi” al Claudiei Partole, roman despre care tot am auzit, am citit, dar care a ajuns la mine abia în această primăvară. Involuntar le-am comparat (știu-știu, nu se face așa ceva!), căci ambele romane vorbesc despre persoane angajate la domiciliu, o dădacă la Slimani și o „badantӑ” la Claudia Partole.

Dădaca din romanul francez sfârșește prin a asasina copiii pe care îi are în grijă. Am avut impresia că romanul pornește de la un caz divers oribil (citit în ziar sau vӑzut la televizor) și încearcă să explice cum de s-a ajuns la această crimă. Un fel de „polar” negru în stil francez, dar mie mi-a părut extrem de simplist și previzibil. Pe bune, până la sfârșitul cărții așteptam o întorsătură de scenariu și ca criminalul să fie altcineva decât acel „anunţat” chiar din start. Cartea mi-a semănat mult cu un film francez, "Harry, un ami qui vous veut du bien" (2000). Nu voi spune că romanul e rău scris (deși stilistic mi-a părut destul de rudimentar și mi-a adus aminte de timpul când învățam franceza, atunci când un prof mi-a zis să nu mă aventurez în fraze complexe, căci nu stăpânesc încă instrumentarul limbii), dar de aici și până la Goncourt...

În „Tötentanz” avem, în primul rând, o poveste mult mai literară, dacă e permis să mă exprim astfel. Bătrâna pe care o are în grijă badanta moare (de „bunӑ voie” și neajutată de cineva) și îngrijitoarea este obligată să-și petreacă noaptea alături de corpul neînsuflețit al „stӑpânei”. Fără a mai spune altceva despre cartea Claudiei Partole, îmi pare că această situație, din start, e mult mai plină de tensiune și dramatism.

Începe o noapte în care protagonista romanului își ia viața la depănat, un fel de incursiune în propria poveste, care de-a lungul paginilor devine din ce în ce mai impersonală, constituindu-se într-o sfâșietoare odă adusă femeilor nevoite să-și părăsească casa și să apuce calea pribegiei. Avem în paginile acestui roman un inedit concentrat al suferinței individuale, dar și generaționale. Extraordinar de reușit construit ca structură, aproape impecabil stilistic, romanul este o mostră literară de cea mai înaltă calitate. Apărut în spațiul nostru livresc cu zece ani în urmă, în 2009, Tötentanz a fost și unul din primele romane care au investigat profund, şi anume literar, catastrofa (nu mă voi teme de acest calificativ) demografică și tragedia umană – emigrația...

Ceea ce scriu aici nu este o pledoarie pentru romanul „Tötentanz sau Viața unei nopţi” într-un virtual proces asemănător dezbaterilor care apar de fiecare dată când sunt anunțați laureații unui premiu literar. Este doar încă un răspuns tuturor celor care consideră că „nu avem literaturӑ”, că am fi provinciali ori periferici, că nu am avea „cu ce ieși în lume”. Cauzele acestui complex de inferioritate ar fi de căutat în altă parte (și de dezbătut, la fel, în alte texte).

Și ar mai fi ceva: un îndemn pentru toţi acei care încӑ nu au citit romanul Claudiei Partole s-o facӑ!

Partager cet article
30 septembre 2019 1 30 /09 /septembre /2019 12:22
Sӑptӑmâna cu corӑbioare şi guzgani

Jur, oameni buni! Eu chiar am vrut! Eu am încercat. Eu chiar am rӑbdat de la început… Dar după câteva minute sprâncenele mele s-au ridicat într-atât de mult, încât mai n-au spart tavanul, iar eu consider că nu e bine să te cerți degeaba cu vecinii, așa că am renunțat...

Vom reveni puțin mai târziu la acest act de lașitate oblomovianӑ al meu. Vom începe cu altceva. Cu ceva de bine:

MINISTERUL ROMÂN AL SĂNĂTĂŢII DIN RM Două milioane de lei acordӑ Județul Vaslui pentru reparația spitalului raional de la Strӑşeni. Tot pe bani români vor fi procurate două RMN, două TC și două mamografe staționare la Bălti și Cahul, dar și un RMN pentru copii la Institutul Mamei și Copilului din Chisinău. SMURD din România continuă să salveze vieți și în RM. Săptămâna trecută a fost heliportat un bărbat la București... Eu zic cӑ ar trebui discutatӑ serios la „coaliţie” posibilitatea de a da în arendӑ  României „protecţia sӑnӑtӑţii” din R. Moldova, ori de a introduce o taxă ceva de stat pentru dreptul la intervenţie pe teritoriul suveran al statalitӑţii neafiliate. Sӑ vinӑ şi la buget ceva, nu doar la cetӑţeni!

FMI NU ASCULTĂ DE MAIA SANDU În pofida cerinței actualului prim-ministru (făcută hăt în 2016, pe când încă nu era prim-ministru) de a sista finanțarea Republicii Moldova (cerință care a fost una din declarațiile-forte grație cărora Maia Sandu a devenit prim-ministru), FMI a acordat Moldovei o tranșă de 46 de milioane de dolari. Vom trece această noutate la știrile pozitive, căci salariile și pensiile totuși trebuie plătite, dar bucuria prim-ministrului este oarecum bizară în acest context, nu-i așa?

VOTUL CU PICIOARELE Doar 22,5% din banii trimiși de către moldovenii emigrați provin din așa numita zonă „CSI”. Cred că orice comentariu este inutil. Dar când te uiți la componența „guvernӑrii” parcă ești în fața unei oglinzi din alea ce distorsionează realitatea. Paradoxuri... Tradiţie şi mister...

Cam atât cu veştile bune, sӑ trecem la cele mai nebune şi vom începe cu ce începeam:

100 DE CORĂBII CU GUZGANI După cum vă ziceam: mi-am pus eu căștile pe urechi cu gândul să ascult conferința de presă a Guvernului. Vă rog să mă scuzați, dragii mei, dar nu am reușit. Îmbătrânesc pe semne și am devenit slab de fire. Nu pot asculta eu chestii din astea, măcar tu sӑ crăpi! Atâta sper: ca acest discurs al Maiei Sandu, cu corăbioare, furtuni și guzgani, să nu fie chiar opera ei. Iar dacă nu este, nu pot decât să-i recomand să-i dea un șut speechwriter-ului în posteriorul de jos și să-l trimită de unde a venit... Iar a doua recomandare premierului ar fi să le mulțumească personal fiecărei media în parte pentru faptul că i-au redactat substanțial discursul și au ferit-o, atât cât a fost cu putință, de ridicol...

REPIRAMIDIZAREA Săptămâna trecută au mai fost demiși câțiva funcționari (cu de-a sila), iar cea mai semnificativă a fost acea a șefului CFM, Topală (care a demisionat „de bună voie”). A fost ridicat, sau urmează a fi, la indicația SIS-ului (controlat de Dodon), Ion Druță, președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ). Să nu credeți carecumva că-l consider pe Druță curat ca lacrima, eu elementar nu am de unde s-o știu, dar am să vă zic de ce am pus acest epizod aici: cu ceva timp înainte au fost reținute două deputate de-ale lui Șor pe motiv că ar figura în raportul Kroll. Tot atunci Sliusari venea cu o declarație-trăsnet: cică nu există în raportul Kroll urme despre soțul Zinaidei Greceanîi (care, dacă e să urmăm același șir logic, ar fi trebuit și ea reținută). Dar în această săptămână Ilan Șor, fugarul, a ieșit cu o declarație în care insistă asupra faptului că soțul speakerului a beneficiat prin intermediul companiei sale de credite de la BEM. Uite-așa corăbioare și ape liniștite avem noi. Imparţiale!

TVR, UNDE EȘTI? Maia Sandu declară că va insista pentru ca CNA (audiovizualul, nu anticorupția) să întoarcă licența TVR-ului. Să dea Domnul să fie auzită! În principiu, are dreptate: legal, nu-i neapӑrat treaba ei. Dar la fel nu este treaba ei (chiar nu este recomandată deloc ingerinţa politicienilor în justiție!) ce anume vor decide judecătorii la adunarea lor din 27 septembrie, care urmează să aleagă o nouă componență a CSM. Numai că în acest caz ea a venit cu un ditamai discurs oficial plin de patos... O chestie de motivație, fără îndoială.

GLUMELE LUI DODON Procuratura Anticorupție a zis că nu-i grav, că mai glumește omul din când în când și nu-i cazul să ancheteze. Nu știu cum arătați, ce mimică, ce postură aveți, dragii mei cititori, atunci când glumiți. În ceea ce mă privește, eu nu sunt crispat, roșu de încordare și cu broboane pe frunte. Anume așa apare Dodon în filmulețul difuzat de Plahotniuc în care respectivul Dodon îi povestește câți bani îi vin lui de la ruși și în care îi propune federalizarea Moldovei. Putem presupune că și invitația lansată rușilor pentru a pune laba pe aeroport și pe terminalul de la Giurgiuleşti (obiecte strategice din toate punctele de vedere) este o glumă. Eu aș merge și mai departe, continuând acest fir logic: poate și Dodon însuși este o glumă proastă ambulantă?!

NEÎNFRICATUL GRIGORCIUC De îndată ce a fost eliberat de noua putere, Grigorciuc și-a făcut poze cu un alt „deţinut politic” (e drept că a existat și în acest caz o înregistrare, dar astea, din câte ați înțeles mai sus, nu sunt decât glume), Bolboceanu. Și a sărit din nou la bătaie la un procuror. Iată ce face euforia și sentimentul de invincibilitate, de stăpân deplin pe situație, din om! Ori e doar natura lui profundă?... În fine, vrei - nu vrei, dar a fost din nou reținut pentru 72 de ore.

DODON SCOS LA PLIMBARE Tare era trist Dodonul nostru național că nu era primit la casele mari! Doar cu niște paria mondiali de alde dânsul putea să se vadă... Nici barem vecinii nu voiau să se uite la dânsul... Dar țara e liberă acum, dezoligarhizatӑ, și, călare pe corăbioara acumistӑ, s-a pornit Dodonul peste mări și oceane, de a ajuns la ditamai ONU! Unde și o poză cu Trump și-a făcut, și cu Iohannis s-a văzut (drept că asta, vizibil, nu i-a făcut deloc plăcere: aratӑ de parcӑ îi propunea lui Plahotniuc federalizarea), și pe "druganii" din Transnistria i-a ascultat cum aceia cer să le fie recunoscută independența... Mai pe scurt, viața e din nou frumoasă! Iar pentru ceilalți... E oarecum injust că nu a fost pomenită această reușită în discursul Maiei Sandu. Cum n-ai da, dar e o performanță notorie: să scoți Dodonul în lume! Putea zice și ea ceva de genul „guzganii au fugit de pe corabie, iar noi l-am luat pe Dodon în loc!”. Carele Dodon de la tribuna ONU a minţit (auzi, cică la noi e 50 la 50 cu vectorul!), a îndrugat la prostii de s-a ofilit şi marmora verde din spatele său (cică suntem polietnici şi am avea 125 de etnii (asta cu 75% de moldoveni!); cică „statut special” pentru Transnistria (nici nu miroase a federalizare!)... Mai pe scurt, redus la o idee simplă el a spus urmatoarele: occidentalii să nu aibă treabă în Moldova (aşa se traduce „neutralitatea” din discursul său, altfel e „agresiune”), căci aici sunt deja ruşii, cărora noi le lingem ciubota, salutându-i în rusă de la tribună! Cred că Zelenski şi Johannis au apreciat...

IMPOZITE MAI MARI, MAI LUMINOASE! Și păcat că nu prea a vorbit Maia Sandu de prețurile care au crescut, de tarifele majorate, de impozitele care vor crește... Dar poate asta voia să spună atunci când zicea că „corabia e plină cu merinde”?... Atât că a uitat să specifice a cui anume corabie, dar nu-i nimic, cu asemenea omiteri noi suntem demult deprinși...

Cam atât pentru azi. Vin alegerile. Va fi şi mai vesel de acum încolo: sӑ vedeţi voi acum metafore si figuri de stil!

Iar Cireşica de pe tort din aceastӑ sӑptӑmânӑ o voi trimite-o Georgetei Mincu, ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pentru iniţiativa salvatoare de a le turna must copiilor din şcoli! Corect! Sӑ-i turmentӑm şi sӑ-i otrӑvim de mititei, mama lor ce copchii! Alegӑtorii trebuie formaţi din faşӑ!

Partager cet article
27 septembre 2019 5 27 /09 /septembre /2019 11:38
Balalaika lui Dodon la ONU

A doua zi după discursul lui Dodon la ONU e firesc ca să apară interpretări peste interpretări și comentarii despre comentarii. Să apară în Republica Moldova, în primul rând, căci ținând cont de numărul jilțurilor goale din sală am mari dubii să fi stârnit Dodon furtuni în apele tulburi internaționale.

Păcat, am zice noi, în primul rând din simplu șovinism și egocentrism – totuși e puțin frustrant când îți dai seama că nu multă lume se arată interesată de destinul ţării tale pe mapamond –, dar și dintr-o perspectivă mai largă, regională. În calitatea mea de cetățean european sunt absolut indignat de lipsa de expertiză și capacitatea occidentalilor de a influența anumite procese în această zonă. Nu din cauza viziunii idealiste a diseminării valorilor democratice nu mai știu pe unde aiurea prin lume, ci din perspectiva cât se poate de mercantilă și egoistă a unui european ce-și bate capul de securitatea propriilor frontiere și de soliditatea proceselor democratice de la el de-acasă.

Pentru a exemplifica această lipsă totală de expertiză (ca să nu o numim altfel) voi aduce doar un caz: dacă e să-l credem pe jurnalistul ucrainean Dmitry Gordon, cu doar câteva zile înainte de anexarea Crimeei, CIA făcea un raport despre situația pe teren, menționând că sunt doar valuri în pahar, că nu va fi război, căci, vedeți D-stră, „omuleţi verzi” sunt atestaţi, dar rușii nu au adus și unități mobile sanitare pentru a se ocupă de răniți eventuali!... Ce a urmat știm astăzi cu toții...

Vom mai menționa că respectul și interesul comunității internaționale se merită, iar pentru o țară mică el nu poate fi trezit decât prin calitatea și capacitatea acestei țări de a-și depăși statutul de „ţarӑ micӑ, perifericӑ”...

Dar să revenim la discursul lui Dodon. Cutuma comentatorilor politici, a jurnaliștilor şi experţilor e să iei la puricat un discurs de acest fel alineat după alineat, cuvânt după cuvânt, căutând semnificații și interpretări pragmatice și performative. Dar acesta este un exercițiu corporatist de gașcă, făcut de cineva care are drept scop personal să-și creeze un capital de expert sau analist pentru o comunitate care se consideră de experți și analiști. Nu acest aspect ne-ar interesa aici, ci exact inversul.

Sunt perfect convins că orice discurs, oricât de lung, poate fi redus la o simplă frază, o idee fundamentală. De fapt, tot discursul nu este decât un set de instrumente care modulează această idee: o face imperativă, amenințătoare, supleantă, constatatoare, descriptivă, etc., etc. Pentru a nu greși în formularea acestei idei-chee, idei-mesaj, nu este suficient să citești o relatare în presă, nu este suficient nici barem să citești stenograma discursului. Trebuie să asculți atent și chiar să privești persoana rostindu-l, căci comunicarea nu este doar text.

Acest proces de simplificare se produce în capul fiecărui om oricum și inevitabil, este o caracteristică firească a creierului uman care procesează orice informație, abstractizând și generalizând multitudinea de unități de informație colectate de toți receptorii sensoriali.

Și iată ce am a vă spune: după ce l-am ascultat și privit atent pe Dodon, am ajuns la următoarea concluzie: timp de 20 de minute Dodon a spus lumii următoarele: „Moldova – russkaya zemlya!”. Restul sunt modulații. Din fericire, discursul nu a fost chiar categoric, lăsând suficiente poduri în spate pentru retragere. Dar la fel de puțin categorice au fost și discursurile anterioare despre dorința noastră nemărginită de a integra familia statelor cu democrații dezvoltate și funcționale. De unde a rezultat și (dez)interesul pentru Moldova despre care vorbeam de la început.

Partager cet article
25 septembre 2019 3 25 /09 /septembre /2019 07:00
Crima de dupӑ pedeapsӑ

Ceea ce face în chiar aceste momente Guvernul Republicii Moldova, de mânuță cu Președinția, nu poate avea alt calificativ decât „crimӑ economicӑ”... O crimă împotriva propriilor agenți economici și, respectiv, a propriului popor. Cred că ați priceput deja că mă refer la toată această pălăvrăgeală, declarații și promisiuni, toate acele „eforturi” (pe banii noștri, se pare), cu vizite repetate și organizări de „foruri economice”, pentru a dezvolta relațiile noastre economice cu... Rusia!

În principiu, teoretic vorbind, statul nu are obligația să se comporte ca un agent comercial, el are rolul de regulator și nu ar fi trebuit să se ocupe de „promovarea” companiilor moldovenești în Rusia, nici de promovarea rușilor în Moldova. Dar teoriile nu sunt decât teorii pentru mucoși visători din băncile universitare, chiar și alea de la Harvard.

Toate statele fac comerț și nu e nimic reprimabil în promovarea unor politici economice raționale, care ar favoriza atât un flux constant și important de investiții în economie, cât și un cadru cât mai securizant pentru propriii agenți economici. Activitate economică intensă înseamnă locuri de muncă și bază sănătoasă pentru impozitare din care să se finanțeze învățământul, protecția socială și securitatea.

Oricât de mult nu ne-am supăra noi pe guvernările precedente (ne putem chiar supăra tare de tot, căci am avea de ce), dar până la înscăunarea noii coaliții noi am ajuns la o repartizare destul de sănătoasă a fluxului de schimburi economice, atunci când principalii noștri parteneri erau țări occidentale (75% din schimburile economice), acolo unde înțelegerea e înțelegere, contractul e contract, iar proprietatea este ceva sfânt. Ar fi fost firesc ca, în continuitatea eforturilor deja depuse, să se insiste de acum încolo pe volum, dar... În pofida declarațiilor (proaspӑtul nostru ministru de externe ridica chiar la rang de trăsătură națională faptul că exportăm majoritar în UE!) și a logicii elementare, noua guvernare îi dă cu intensificarea relațiilor economice cu... Rusia!

Argumentul adus este că piața Rusiei ar fi una mare, iar banul nu miroase și ar fi o prostie să nu "profităm" de ruși. În realitate, există doar două explicații a ceea ce se întâmplă: setea de profit imediat a unor clanuri mafiote care controlează fluxul de export spre Rusia (știți cine e capul ei, cred, și fără a o specifica) pe de o parte, cea a Moldovei, și menținerea unui teritoriu în continuare sub papuc prin dezvoltarea şi multiplicarea pârghiilor de influență și șantaj, de cealaltă parte, a Rusiei. Anume faptul că Rusia este o piață mare, în care mecanismele fireşti economice nu funcţioneazӑ și prezintă un risc enorm pentru noi. Aceastӑ „piaţӑ” poate lesne înghite o mare parte din „exportul” nostru la o simplă mișcare de arătător al marelui khan şi astfel putem deveni din nou extrem de vulnerabili, la cheremul aceluiași deget de după zidul Creminului... 

„Tot pӑţitu-i priceput” spune o vorbă mai veche. De pățit am tot pățit până acum, nu cred că e nevoie să mai amintesc de embargourile repetate cu care am fost gratificați de Rusia atunci când credeau ei cӑ nu eram „cuminţi”, sau de prețurile ridicate pentru gazele naturale pe care le plătim, dar de priceput așa și nu am priceput nimic...

Partager cet article
24 septembre 2019 2 24 /09 /septembre /2019 07:00
Şi baroneselor li-e poftă de vişine!

Trăim într-o epocă binecuvântată pentru acei contaminați de molima scrierii. Niciodată până acum scrisul nu a fost într-atât de accesibil ! Se scrie peste tot și cu orice ! Nimeni nu a anulat sau interzis penița sau vechea mașină de scris (e drept că progresul tehnic le-a cam scos din uz), iar de-a lungul deceniilor sculele acestei meserii s-au tot multplicat : stilou cu bilă, computer, ecrane tactile pe care poți scrie și cu buricele degetelor, iar astăzi e suficient doar să vorbești, să vorbești, să vorbești și mașina fermecată va înșira singurică textul pe foaie… Mai mult ca atât, într-un roman recent, „Negustorul de începuturi de roman”, Matei Visniec ne aduce într-un univers de-a dreptul post-apocaliptic (în fine, o apocalipsă mică de tot, la nivelul măzgălicilor narcisici care se denumesc scriitori) în care romanele sunt scrise de mașinării cu programe și algoritme... Se scrie cu orice astăzi, dar și pe orice! Hârtie clasică, e-mailuri, smartfoane, pereți virtuali... Am devenit cu toții astăzi generatori de texte! Unii sunt panicați de-a binelea și se întreabă dacă mai consumă cineva texte pe lângă a le scrie... Să nu le fie teamă, căci această inflație a scrisului va salva cartea!

Încet, dar sigur, cartea revine la un statut pe care l-a pierdut la un moment dat: acel de obiect de lux, nu atât material, cât intelectual. Încă nu am ajuns la această etapă, dar ceva mă face să cred că doar textele alese, cu adevărat valoroase, se vor învrednici de a ajunge în cărți de format clasic. Vom ajunge inevitabil (și la asta va contribui până și contextul economic) la un moment când însuși faptul de a fi în „carte” va însemna că textul este într-adevăr unul deosebit, elitist. Cu alte cuvinte, textul va trebui să-și merite suportul!

Cartea lui Valeriu Turea, „Vișinul baronului Münchhausen”, este un exemplu perfect al acestei tendințe. Am văzut numeroase e-book-uri care au ajuns cărți de hârtie grație succesului lor în format „numeric”; am cunoscut bloguri mai mult sau mai puțin literare care s-au transformat în volum de carte; iată că avem și dovada că un simplu jurnal pe o rețea socială, fie ea și cea mai mare, poate ajunge carte! Adică stați, ce zic eu? Cum adică „simplu”? Un asemenea WALL avea obligația să ajungă imortalizat, adunat și pus la păstrat între două coperți!

Rezultatul este unul de-a dreptul fascinant, căci și editorul a fost mărinimos, conștient probabil că o bună parte din efectul produs asupra cititorului este rezultatul dialogului sensorial provocat de lectură și de imagini. Răsfoim un soi de amestec între un album literar fotografic (ceea ce nu este, căci nu imaginilor le revine rolul central în carte), jurnal (dar evenimentele nu sunt datate și nu sunt prezentate în ordine cronologică) și memorii (dar cum pot fi memorialistică evenimente care sunt încă vii în chiar propriile noastre amintiri?).

Ceea ce contează până la urmă nu este „genul literar”, ci efectul produs asupra cititorului. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a-l descrie, aș zice „bunătate”. Rareori am întâlnit o carte care să emane atâta bunăvoință și gratitudine din paginile ei. Fiecare text este o reverență oamenilor din jur, lumii care ne înconjoară. Și acest sentiment nu este doar învăluitor, ci și molipsitor! După ce citești câteva pagini mai că-ți vine să alergi către cineva, cunoscut ori ba, pentru a-i zice „mulţumesc”; mai că-ți vine a umfla vreo bătrânică pe sus pentru a o duce în brațe până la celălalt trotuar al străzii; în cel mai rău caz, să începi a răsădi vișini pe fiecare metru pătrat de pământ pe care încă nu crește nimic.

Bine scrie pe copertă: e o carte care crează o stare, o stare de a face bine!

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher