Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
29 avril 2019 1 29 /04 /avril /2019 13:54
Duminica la biserica de la Ţarigrad, 2019. Photo: Ala Mirza

Duminica la biserica de la Ţarigrad, 2019. Photo: Ala Mirza

Biserica din satul Nicoreni a fost închisă de către sovietici aproape imediat după instalarea lor. Desigur, o cercetare mai amănunțită ne-ar permite să găsim și o dată exactă când s-a întâmplat. Dar pentru acest text și povestioara de azi această meticulozitate nu este neapărat necesară, dimpotrivă, poate fi chiar excesivă prin faptul că ar individualiza prea mult cazul... Cert e faptul că mama mea, născută în 1950, a crescut fără biserică în sat. Despre părintele bisericii știu doar că era tată a cinci copii și că au fost hărțuiți de noua administrație până când nu au plecat din sat. Legenda zice că s-a instalat la Drochia, dar e o informaţie care ar merita (aceasta neapărat!) verificată: dacă s-a mutat la 12 km de sat sau dacă l-au mutat în locuri mult mai îndepărtate...

Creștinii mergeau la una din puţinile biserici care mai funcționau, la Țarigrad, un sat alături de Drochia. Asta însemna 12-13 km într-o direcţie pe care, de cele mai multe ori, trebuia să-i mergi pe jos. Buneii mei erau oameni credincioși. Poate nu suficient de bisericoși pentru a face câte 25 de km în fiecare duminică, dar noi, nepoții, spre exemplu, am fost botezați și datinile se respectau cu strictețe.

Așa că de fiecare Paște, bunelul lua coșul cu merinde și se ducea la Țarigrad la slujbă pentru a sfinți pască, ouă roșii și ce mai era pe acolo. Am prins și noi această vreme. Numai că pe când eram noi mici bunelul nu se mai ducea pe jos, ci mergea cu tata cu mașina, iar noi ne trezeam dimineața și așteptam cu nerăbdare să se întoarcă de la Țarigrad, căci ne era foame, iar de mâncat nu aveam dreptul până nu gustam ceva sfințit...

Ei, dar pe atunci, pe vremea când se întâmplau cele povestite aici, maşini nu prea erau...

Zinica creștea, iar odată cu ea îi creștea și curiozitatea. De fiecare Paște, an după an, tata pleca de cu noapte la sfințit pasca și revenea când se făcea ziuă și abia după aceea se putea așeza la masă de sărbătoare... Mama îi tot explica cum și ce se întâmplă acolo, la biserică, că-i tare frumos, iar Zinica murea de curiozitate să vadă măcar o dată cum e minunea asta în realitate... Anii treceau, iar misterul devenea din ce în ce mai ispititor și acea poveste a „sfinţirii bucatelor” din ce în ce mai minunată. Dar tata tot nu voia s-o ia, considerând-o prea mică pentru acea încercare: 25 de km de mers pe jos...

Însă a venit el şi anul când, în sfârșit, părinții au considerat că Zinica a crescut mare și că poate merge cu tata la Țarigrad, la sfințit pasca! Pe la o bucată de noapte s-au trezit, s-au îmbrăcat în haine de sărbătoare, și au ieșit pe poartă afară...

Nu au mers departe... Ajunși în capătul satului, la șoseaua care duce spre Drochia, au dat de un veritabil block-post: erau acolo și miliţianul satului, și directorul de școală, și președintele comitetului de partid, şi acel de comsomol... De cum a văzut-o, directorul s-a răstit la mama:

- Da tu, Zinico, încotro te-ai pornit?!

A fost suficient... De frică, de ruşine, Zinica a făcut stânga-mprejur şi a fugit tot atunci acasă...

xxx

Atunci când văd știrile oficiale în această zi mă gândesc la toți acești activiști partinici arborând și astăzi secere și ciocane, steluțe roșii, pupându-le la fel de bălos și evlavios ca pe icoanele din biserici și crucile din mâinile mitropoliților KGB-iști în ziua de Paști...

Dar mă gândesc și la „creştinii evlavioşi” cărora nu le este silă să-și aprindă lumânări de la „focul haric” adus și ținut de ucigă-i crucea...

Partager cet article

29 avril 2019 1 29 /04 /avril /2019 11:52
Săptămâna în care s-au împlinit două luni de la alegeri

Nu vom putea începe această „ediţie” fără a pomeni despre acei 253 de decedați în atentatele mișelești din Sri Lanka… Erorile și intrigile politicienilor nasc monștri. Monștrii comit monstruozități... Cumva acest măcel ar trebui oprit. Poate să începem prin a ne auzi? De ce nu am începe de la „liderii spirituali”? De ce nu am începe de la „intelectuali”? De ce nu am începe prin a sancționa orice speculație, orice manipulare, orice instigare la ură?...

În chiar zilele care urmau după incendiul care a mutilat catedrala Notre-Dame de Paris am dat de o postare cu ruinile unei moschei din Alep. Titlul postării „Notre-Dame d’Alep”... Mă întreb dacă persoana care a efectuat postarea respectivă, un intelectual notoriu pe care, de altfel, îl respect enorm, știe că aceste mesaje au circulat masiv în mediul musulman integrist în primele zile după incendiu... În luptele noastre pentru niște idealuri abstracte ne permitem acte, atitudini, opinii care costă vieți omenești. În fața cui răspundem?...

Din păcate, în Republica Moldova noutăți nu prea avem. Blocul ACUM și PSRM nicidecum nu se pot înțelege (și „slavă Domnului” am zice noi!). Apropo, celor de la ACUM le-aș recomanda un reportaj destul de meseriaș, realizat de către Iurii Dudi, „Колыма-родина нашего страха” (Kolyma – patria fricii noastre). Filmul e făcut mai degrabă pentru adolescenți și tineri, deci cred că le va fi accesibil. Poate vor reuși să înțeleagă de ce nu se poate discuta cu acei din PSRM...

Nouatatea cea mai mare, inclusiv pentru Republica Moldova, a venit din Ucraina. Zelenschi este noul președinte al Ucrainei. Niciodată nu vin cu recomandări de vot, dar nu sunt ucrainean, alegerile au avut loc și pot să recunosc că aș fi votat pentru Poroşenko. Vom mai vedea ce și cum de acum înainte. Pentru noi este foarte important ca Ucraina să-și mențină vectorul eurointegrator și pro-NATO. Zelenschi nu-mi place nu pentru că ar fi, chipurile, pro-rus. În primul rând, nimic nu ar indica că ar fi un pro-moscovit. În al doilea, se insistă mult precum că Zelenschi ar fi omul lui Kolomoïski, or anume grație eforturilor acestuia din urmă Ucraina nu a pierdut și orașe precum Kharkiv sau Dnipropetrovsk în 2014. Se știe că anume Kolomoïski a organizat primele unități de voluntari care au intrat în luptă cu separatiștii. Dar iată că un alt jurnalist de la Kiev, Matvei Ganapolski, afirmă că doar doi oligarhi din Ucraina nu au finanțat campania lui Zelenschi... Adică totul ar fi cam pe dos față de mesajele vehiculate masiv. Iar dezbateri eu nu privesc din principiu, nici televizate, nici pe stadioane: le consider profund antidemocratice și contraproductive. La dezbateri câștigă acei care au limba mai dezlegată și sunt fotogenici, nu acei care au program, idei și merită să fie aleși... Zelenschi nu mi-a plăcut chiar din momentul în care și-a anunțat candidatura, în cadrul unui interviu lung cu Gordon. Mi s-a creat atunci impresia că el habar nu are ce înseamnă putere politică, mandat, stat...

Acum, telegrafic, despre celelalte voi şi nevoi:

JAZZ LA SOROCA Moldova nu duce lipsă de evenimente frumoase culturale. Pe bune, nu este o glumă. Numai că majoritatea au loc la Chișinău. De aceea mă bucură enorm când unele din aceste evenimente migrează în provincie! La Soroca, de exemplu, se cântă Jazz! Să ne bucurăm pentru soroceni!

DEMISIE ISTORICĂ A demisionat Pavel Ciobanu! Incredibil, dar adevărat... Pavel Ciobanu conducea fotbalul moldovenesc din 1997! Sub egida lui, Moldova a devenit o adevărată țară a fotbalului, stadioane și terenuri sunt la tot colțul, copiii nu se ocupă cu prostii, dar joacă toți fotbal, avem ligi profesioniste și amatoare structurate, competiții oneste și generatoare de venituri, iar echipa națională a devenit respectată la nivel internațional. Te vom regreta enorm, Pavel Ciobanu...

DRONELE INTERZISE Vă mai aduceți aminte de superbele imagini filmate cu dronele despre luxul și averile mahărilor de la noi? Gata, nu vor mai fi. Dronele au fost interzise. Deși eu unul nu înțeleg la ce le-au interzis. Oricum, drone nu mai folosește nimeni, iar imagini trăsnite nu au fost publicate demult. Oare de ce? Și ce a fost cu acea explozie de dronofilie atunci?

LUCINSCHI DAT ÎN CĂUTARE Sergiu Lucinschi, fiul cel mai mare al ex-președintelui Moldovei, a fost dat în căutare internațională de către organele abilitate din România. O fi, probabil, persecutare politică, altfel n-are cum. La noi regulat sunt aleși doar din acei „curati ca lacrima” și „cu mâinile curate”...

PĂSĂRICĂ FĂRĂ AUTORIZAŢIE Ziceam mai sus de drone, dar se întâmplă lucruri și mai trăsnite pe la noi. La Chișinău a aterizat un ditamai Boeing! Fără autorizație de a intra în spațiul nostru aerian, fără nimic! Pur și simplu echipajul a vrut să se distreze. Să facă „un krug” cum se zice pe la noi... Ori poate a venit după Lucinschi?... Cine să-i știe?...

DODON – ECHIVALENTUL Iar la Vladivostok a venit Kim Jong-un, dictatorul nord-corean, că să se vadă cu Putin. Lumea cu care se vede Putin e foarte și foarte selectă!

Partager cet article

25 avril 2019 4 25 /04 /avril /2019 16:26
Photo: Constantin Grigoriță

Photo: Constantin Grigoriță

Se pare că îmbătrânesc… Am realizat acest lucru acum câteva săptămâni și a devenit o evidență într-atât de clară, mi-a apărut într-atât de bine conturată în minte, încât m-a și speriat într-un fel…

Nu, să nu credeți, sunt bine atât fizic cât și moral, aceeași sete și dragoste de viață, totul e la loc, intact, ba chiar am impresia că parcă am și învățat câte ceva… Și nici nu folosesc aici cuvântul „bătrâneţe” cu toată încărcătura lui semantică negativă.

Cel mai puțin, desigur, aș vrea să vă scriu despre mine, asta dacă am considera că ar exista în genere scriere despre altceva decât despre sine... Dar exact de aici a și pornit acest text! De la scriere.

Scriu pe aceste pagini din 2010. Pe atunci eram foarte tânăr. Impardonabil de tânăr. Voiam să strig, să „urlu-ntruna”, dar și să fiu auzit de cât mai multă lume! Într-un fel, dacă e să cred statisticile din culisele blogului, probabil mi-a reușit câte ceva.

Iată una din trăsăturile esențiale ale tinereții: nevoia acută, fundamentală și existențială să placi! Să placi la cât mai multă lume, chiar și epatând sau scandalizând galeria. Ah, câtă suferință mi-a adus acea „tinereţe”! Nu zic, mi-a adus și multe satisfacții. Cu certitudine, mai multe satisfacții decât neplăceri.

Dar această căutare de aprecieri pozitive e una din cele mai insipide și mai tiranice modalități de a-ți reduce din libertate! Or, nu libertatea gândului era oare esențialul „raison d’être” de la care pornea toată aventura cu 10 ani în urmă? Oare nu tot eu scriam în 2014:

Nu atît opinia cititorului contează pentru autor, cît insuşi faptul că el ARE O OPINIE.

Şi nu atît faptul că el are o opinie contează pentru autor, cît faptul că el are o opinie PROPRIE.

Şi, mai cu seamă, curiozitatea absolută a autorului se îndreaptă spre FELUL în care cititorul a ajuns la OPINIA PROPRIE”?

În același an, 2014, am început un enorm proiect (pentru mine și ținând cont de eforturile care mă costă) în colaborare cu Deschide.md : în fiecare vineri public comentarii ale evenimentelor săptămânii din Republica Moldova. Nu avem contract cu redacţia. Și am înaintat doar două condiții: nu mi se umblă la texte și nu sunt plătit. Astfel înțelegeam eu să-mi protejez libertatea de a scrie și de a gândi. Deci, să fie clar: eu scriu gratuit!

Dar nu este suficient... Să plăci, să fii citit de cât mai multă lume... Să fii apreciat de către elitele opiniei publice (așa-numitul mainstream), de către „autorităţile morale” ale neamului... Oare există o cenzură mai eficientă?

Assez! Enough! Basta! Sunt prea bătrân pentru aceste jocuri... Mi-e teamă de altfel de bătrâneţe, acea hidoasă şi urâtă, când îţi înlemneşte gândul şi ţi se solidifică „punctul de vedere”.

Iar acum câteva săptămâni primeam o publicitate/invitație la un proiect megaloman, DAU. Un „artist” a refăcut un institut de cercetare secret sovietic, iar vizitatorilor li se propune un joc de roluri. Pe durata a cel puțin 6 ore (nu se poate mai puțin!) ți se atribuie un „rol” pe care urmează să-l joci. Poți fi femeie de serviciu, milițian, agent KGB, savant, muncitor de rând, orice, în funcție de o anchetă care ți se face când cumperi „pass”-ul. Și e scump, nu foaie verde! Nu ai dreptul la telefon, aparat de fotografiat... Inițial, intrigat, ascultând mai multe comentarii elogioase, am avut ferma intenție să mă duc. Chiar mă întreba cineva pe o rețea de socializare, dacă am fost și ce cred despre DAU.

Și atunci ceva a făcut „tilt”! Am îmbătrânit imediat! Adică cum, să devii rob, chiar și pentru câteva ore, mai și plătind pentru asta? Plus jamais ça! Efectul care s-a produs asupra mea a fost însă mult mai mare și nici eu nu mă așteptam la asta: următorul comentariu negativ referitor la editorialul de vineri nu mi-a stârnit nicio reacție bolnăvicioasă. Da, cred că am înțeles că nu mai vreau să plac.

Trăiesc acum o stare de euforie greu de explicat. Savurez această conștientizare a libertății de spirit cu o plăcere aproape voluptoasă... De parcă aș fi întinerit cu vreo 20 de ani!

Partager cet article

1 avril 2019 1 01 /04 /avril /2019 12:09
Origine imagine: https://www.gagdz.com/occident-russie-vers-retour-guerre-froide/

Origine imagine: https://www.gagdz.com/occident-russie-vers-retour-guerre-froide/

Vă rog să mă iertați pentru absența de vinerea trecută. Nu se putea… La o adică și azi puteam să nu scriu nimic, căci nimic nu s-a schimbat. Totul e într-o amorțeală indefinită. Cel mai rău este că tocmai asta parcă și ți-ai dori uneori : să înțepenească dracului tot în țara aia și să nu mai miște nimic ! Să deschizi siturile de știri și să nu găsești nicio noutate. Fiindcă de aberații și prostie te saturi până-n gât!

NICI ACUM NU-I ACUM Cele mai mari tâmpenii ne vin, ca de obicei, din zona politicului. A trecut mai mult de o lună de la alegeri, iar noi nici așa și nu pricepem ce și cum va urma. Strălucita minte politică a celor din blocul ACUM îl face pe Dodon țar pe situație, el fiind acela care cică declanșează negocierile, și pe acei din PD-arbitri. Or, putea fi exact invers : ACUM să-și mărească prețul prin negocieri, iar Dodon să rămână în afara jocului. Mai pe scurt: în loc să domine situația, ACUM îi dă înainte cu declarații ridicole și copilăroase, unii din ei ajungând să recunoască că... în PSRM tot sunt oameni serioși! Ei cum să nu vrei după asta ca să nu mai vină noutăți?

UE CICĂ NU SE IMPLICĂ În principiu, Michalko nici nu putea spune altceva. E cazul când Michalko ar trebui să spună una și să facă alta. Ce face noi nu avem de unde s-o știm. Deși impresia generală este că omul chiar nu minte...

PARCĂRI PORCOASE – LEGALE! Până acum chişinăuenii se tot indignau de mașinile parcate pe trotuare. De acum încolo vor trebui să meargă cu metrul în buzunar: vor avea dreptul la indignare doar dacă li se lasă mai puțin de 1,5m pentru trecut.

STRANIETĂŢI CU CONDAMNARE Moldova e o țară minunată. În sens că permanent te minunezi de ce auzi: aici poți sta la zdup fără a fi condamnat, poți fi condamnat în primă instanță și deveni deputat până când judecata în apel este tărăgănată, poți fi condamnat și nici măcar să te caute careva. De exemplu: doi indivizi au fost condamnați la câte 8 ani de pârnaie. Dar niciunul nu stă la răcoare. Minuni ordinare! Tot din aceeași categorie: Cazul Grigorciuc și cazul Petic. Ambii parcă ar fi vinovați. Dar ambii beneficieaza de o impresionantă susținere din partea „societăţii civile”. Oare ce i-ar apropia?...

RECORD LA FISC Fiscul se laudă că ar fi încasat 675 de milioane de lei la Bugetul de stat, ceea ce ar fi un record absolut. Să ne bucurăm! Înseamnă că e mai puțină corupție, ori mai mare activitatea economică.

MAI PUŢINI BANI DIN STRĂINATATE În februarie 2019 moldovenii au trimis din străinătate „doar” 88,83 milioane de dolari. Ceea ce e cu 5,2% mai puțin decât în februarie 2018. Procentual, din CSI au venit doar 21,7% (nu cred să fi văzut cifre mai mici). Poate că e doar o întâmplare, dar nu-i exclus să fie și un trend stabil. Oricum, mai devreme sau mai târziu și acest miliard va seca. E inevitabil.

JOCUL DE-A GAZUL Cică Dodon tot amenință că dacă nu e el la putere, rușii vor scumpi gazul. Iar Gaburici îi tot zorește pe cei de la Transgaz să mențină „ritm alert” la construcția gazoductului Ungheni –Chisinau. Cică până la sfârșitul anului va fi gata. Și ce v-a încurcat să-l construiți până acum?

ROMÂNIA E BINE Săptămâna trecută ne-au venit vești bune din România: economia acestei țări a depășit-o pe cea a Portugaliei. Și nu doar vești bune vin de peste Prut. Conducerea Primăriei orașului Chitila din județul Ilfov a decis să doneze orașului Edinet două stații electrice de 80 kwt. Oare cum a votat Edinet pe 24 februarie?...

Cam atât. Cireşica de pe tort am s-o trimit Mariei Zaharova de la MAE al Rusiei. Ea l-a acuzat pe ambasadorul american de „ingerenţă” în afacerile Moldovei! Asta zic și eu obrăznicie: adică șantajul cu prețul la gaze e ok, iar o declarație benignă e „ingerenţă”? Deși... Au rușii dreptate: obraznicul mănâncă praznicul. Asta noi suntem proști, nu ei.

Partager cet article

26 mars 2019 2 26 /03 /mars /2019 00:34
Le Sturmbannführer de la Brigade de choc prolétaire sur les murs du métro parisien

Imaginez le jour où vous entrez dans le Métro parisien et sur le quai d’en face - quatre énormes panneaux publicitaires vous annonçant une exposition d’envergure au Grand Palais portant le titre suivant : «  Art et Utopie (là, il faudrait choisir une couleur – noir, brun, vert, voir même le rouge – car les national-socialistes n’ont pas été aussi regardants et pointilleux quant aux symboles, les nationalisant au lieu de les internationaliser). Au pays du III-ème Reich ». Et à gauche de cette annonce une image de la propaganda de l’époque avec un sturmbannführer couvrant de son étendard avec une croix gammée le monde pour lui inséminer de « vraies valeurs ». Par ailleurs, sur un des trois autres panneaux on pourrait bien retrouver une des toiles de la main du führer en personne (eh oui, lui-aussi, il était peintre !).

Je vous vois déjà scandalisés, sauter de vos chaises, pour les plus colériques, je vois vos sourcils se lever, pour ceux qui êtes plus cyniques, ou vous demander si la moquette à fumer produit ce genre d’effets, pour les plus railleurs d’entre vous… Bref, je vous entends me dire que ceci est impensable, impossible, et je vous répondrais qu’il est bien qu’il en soit ainsi ! Hier, aujourd’hui et pour de longues années à venir !

Il me serait difficile de vous décrire la gamme de sentiments qui m’ont envahi ce dimanche lorsque je descendais sur le quai de la ligne 1 et qu’en face, occupant quasiment tout le mur, j’ai retrouvé le fruit de cette misérable collaboration entre les managers en communication de la titanesque exposition et la régie publicitaire de la RATP… Choc, honte, humiliation, peine…

Ce n’est pas un hasard si j’ai commencé ce texte par une analogie aussi lugubre. Si parmi mes lecteurs il y en a de ceux qui voudraient me convaincre qu’il n’y a pas lieu de comparaison, que la nature des deux régimes (nazi et soviétique) est profondément différente en me renvoyant vers des concepts philosophiques ou des « textes écrits » - ah, mais voyez-vous, l’idéologie était différente ! – c’est peine perdue. Vous prêchez un convaincu. Et c’est là toute la question ! C’est là où le bât blesse !

Car il ne s’agit ni de comparer, ni de mettre en opposition ces principaux maux du XX-ème siècle. Mais si par rapport au régime d’Hitler et de ses acolytes il n’existe pas et plus de poids de mesures possibles, celui des soviets est toujours à l’affiche… Mieux encore : on retrouve une certaine forme d’intérêt morbide pour cette période, presque attendrissant, avec des événements « artistiques » à travers le monde, et notamment à Paris. Derniers exemples : le projet DAU et cette exposition du Grand Palais... Que le public parisien soit avide du neuf et surtout d’impressionnant c’est concevable. Le « petit bourgeois », pour utiliser un vocabulaire approprié au contexte, cherche toujours du sensationnel. Étonnez-le et il vous ouvrira sa bourse ! Apportez-lui un peu de « sensations fortes », car il s’ennuie à mort dans son quotidien dodu, et il vous laissera jusqu’à sa dernière chemise ! Torturez-le (mais doucement), rabaissez-le et il en redemandera, il reviendra le lendemain avec ses amis ! Que de plus merveilleux qu’une « dictature » douce-amère de velours pour la lui servir en apéro ? Il s’en suivra toujours un repas avec des huîtres et un verre de blanc… On souffre un peu pour le fun, on étudie l'ampleur utopique de l'art soviétique et on se retire dans sa niche: quoi de plus naturel?

De l’autre côté on a une génération de jeunes loups sans vergogne ni scrupules, prêts à tout pour se faire une place (et de l’argent, tout en passant) parmi les élites du mainstream culturel, talentueux, sans aucun doute, ayant pu bénéficier de tout ce que l’Occident et sa démocratie décadente pouvait leur offrir de mieux, qui vous créent à tout va des « concepts novateurs » et des œuvres monumentales sur demande. D’autant plus que leurs critiques, des quinquagénaires qui se sont faits un nom en attaquant le système soviétique et en s’érigeant comme défenseurs de valeurs libérales, se découvrent subitement un « sens critique » qui n’est autre qu’une forme de nostalgie envers leur jeunesse à jamais passée, mais dont ces adolescents mal vieillis n’arrivent pas à se séparer, tombent sans résister dans le panneau. Dès lors tous les ingrédients sont là pour le grand « succès » ! Vous vouliez de l’art ? Ne cherchez pas, car il n’y en a pas…

Le pire est que cette société n’est même plus capable d’en dégager davantage (je dis bien « dégager », pas « produire ») qu’un débilisant cœur empalé à la Porte de Clignancourt ou un plug anal géant sur la Place Vendôme, payés à prix d’or par les pouvoirs publics, cela va de soi…

Si on revenait aux quatre affiches géantes de la station Bastille il y aurait autre chose à dire. Cette histoire ne date pas d’aujourd’hui, ni d’hier d’ailleurs… De toute la clique de criminels sanguinaires bolchéviques seul Staline a été incriminé d’une certaine façon. A mon arrivée en France je découvrais abasourdi une rue portant le nom de Lénine aux portes sud de Paris. J’apprenais plus tard qu’il y a 48 localités en France qui en auraient une ! On me faisait également découvrir de vrais trotskistes, espèce dont j’ignorais l’existence-même, menant leur « combat » sans trop d’entraves, comme si l’assassinat de leur gourou par un autre criminel l’absolvait de tout sang versé…

Faire porter le chapeau à Staline, c’était une idée du « politbiouro » soviétique après la mort du « maître », mise en pratique par Khroushchev, celui qui signait quelques années auparavant des condamnations à mort à la chaîne de sa propre main. Là-encore, on risque de se tromper de jugement : ils avaient tous les mains en sang jusqu’aux coudes et l’éviction de Béria du pouvoir n’était que le reflet d’une banale bataille de palais…

Mais ils ont réussi un coup magistral : dorénavant il n’existe qu’un seul bouc émissaire en Occident, et c’est Staline. Des dizaines de millions de tués ? C’est Staline ! Le GOULAG ? Staline ! Déclenchement de la II-ème guerre mondiale ? Ah non, là c’est Hitler, Staline est à peine mis en cause… Génocides ? Il y en a que deux dans l’histoire : celui des Arméniens, et l'holocauste. Les Kalmuks, les Tatares, les Tchétchènes, à nouveau les Juifs en 1953 (celui-ci, heureusement, Staline n’a pas eu le temps de le mener à terme), pour ne parler que des exterminations à caractère purement ethniques perpétrées par les soviétiques, ne comptent plus ou très peu dans l’imaginaire du bobo parisien se baladant avec un T-short flanqué d’un Tché ou de CCCP…

Par miracle, tout ce qui s’est passé avant et après Staline devient « porteur d’espoir pour l’humanité » pour citer un de mes profs de l’Université Paris Dauphine… Cependant… Voilà juste quelques exemples, très-très-très loin d'être exhaustifs :

A la fin de l’année 1918 le nombre de victimes de la « dictature du prolétariat » proclamée par Lénine s’élevait déjà à environs 2 millions de personnes! Trotski sillonnait le pays en train blindé ayant comme mission d’étouffer les révoltes et les soulèvements populaires et il le faisait avec une cruauté inouïe ! C’est aux bolcheviques de Trotski qu’on doit le premier gazage de la population civile de l’histoire lors de l’opération d’étouffement de la révolte des paysans de Tambov ! En août 1918 Lénine ordonnait la pendaison de 100 paysans les plus aisés de la région de Penza : « Les pendre ! (les pendre obligatoirement) pour que le peuple le voit ! ». En décembre 1919 Dzerzhinski envoie une lettre à Lénine lui annonçant que les rouges détenaient un peu plus de 700.000 prisonniers et demandait une décision. Lénine décréta sèchement : « Les fusiller tous jusqu’au dernier ! ». Rien que la guerre civile du 1917-1922 a fait selon divers historiens 22 millions de victimes !

Mon but n’est pas de vous faire un cours d’histoire du communisme, de la construction du socialisme, ni même du national-socialisme… Ignorer l’histoire ne peut être un argument que pour justifier la paresse d’esprit (car des données et des informations existent aujourd’hui en libre accès) ou la bêtise. On peut excuser le petit bobo prétentieux, car il ne s’élèvera jamais au-dessus de son état actuel. L’école ne lui a appris que l’ennui et la méthode de la performance à brasser du vent dans des beaux bureaux. On peut excuser les anciens militants gauchistes : ce serait trop dur de leur faire abandonner leur monde basé sur des injustices sociales dans lequel ils combattaient pour l’égalité dans les salons parisiens, tandis que la misère s’amassait année après année dans les tours des cités devenues peu fréquentables…

Mais il est impardonnable, lorsqu’on est en charge de la politique culturelle d’un pays, lorsqu’on dépense un argent public fou, de faire preuve du même degré d’ignorance!

On est entré dans une phase hilarante d'irresponsabilité et de bagatélisation générale que je trouve extrêmement dangereuse. L'incapacité d'établir les frontières de… l'inacceptable, l'atomisation de plus en plus visible et marquante des grilles conceptuelles, des façons de voir le monde...

Ces-mêmes « jeunes loups » dont je vous parlais plus haut n’hésiteraient pas une seconde à vous inviter à un jeu du type « Une journée à Auschwitz » ou « Prenez d’assaut le ghetto de Varsovie ». Que diriez-vous d’un récital des poèmes de… Staline ? Eh oui, c’était un poète ! Comme cadre: un vernissage des tableaux d’Hitler. Pas mal, non ? Mon intro du début vous plait-elle ? Relisez-là… Pouvez-vous l’accepter ?

Et quand le petit bobo parisien commencera de nouveau à s’ennuyer on pourra passer au level next : « Reconnais le goût de tes enfants ! » avec un vernissage-photo de la famine de Povolzhyé (1921-1922), du Holodomor (1932-1933) ou encore de la famine en Moldavie (1946-1947)… Vous en voulez encore ? Je déborde d’idées !

Nous sommes de plus en plus déconnectés de la réalité. Notre relation à cette réalité objective est devenue une piètre abstraction. Ce n’est plus la réalité qui nous intéresse, mais le discours sur cette réalité… Ce ne sont plus les faits qui nous intéressent, mais la "bonne" attitude à avoir pour ne pas décevoir le mainstream. Il n’est pas accepté de faire des expos sur l'"Art du IIIème Reich", de dessiner des croix gammées ou des officiers SS sur des affiches ? Pas grave, nous avons les brigades de choc de l’URSS ! C’est tellement rigolo !

On est en pleine décomposition idéologique et on s'enfonce... Cela ne nous annonce rien de bon. Vous voulez qu'on parle d'une nouvelle idée pour l'Europe?  

Partager cet article

18 mars 2019 1 18 /03 /mars /2019 12:25
"Knight Approached by Death", Theodor Baierl (1881 - 1932)

"Knight Approached by Death", Theodor Baierl (1881 - 1932)

Nu aveam de gând să scriu ceva în această noapte. De fapt, nici acum nu am de gând.

Există gradualitate în orice desfășurare a realității. Și fiecare eveniment capătă greutate doar în funcție de receptivitatea noastră…

Săptămâna care a trecut a purtat semnul morţii…

La Chișinău, lumea și-a luat rămas bun de la Viorel Mardare… Dacă citiţi aceste rânduri, nu aveţi cum să nu știți cine a fost.

La Paris, a decis să plece în lumea celor drepți Alexandru Leviţchi. Poate că-l cunoașteți, poate că nici nu ați auzit de el, dar să știți că în mare parte faptul că vă scriu pe Deschide.md în fiecare vineri i se datorează.

În rest, noutăți nu-s…

La Nord – furtună. La Sud – pojar. În Parlament – circ.

Românii salvează vieți. Rușii plămădesc coaliții împotriva românilor. De la Râbniţa ne vine radiație. Ori zvonuri despre radiație.

Iar noi murim.

Should this show still go on ?...

Partager cet article

15 mars 2019 5 15 /03 /mars /2019 23:47
Rene Magritte, "Le Château des Pyrénées (The Castle of the Pyrenees)"

Rene Magritte, "Le Château des Pyrénées (The Castle of the Pyrenees)"

Pentru Alex

Poți trece prin viață în mai multe feluri… 

Poți îmbrăca zale de oțel, încăleca o mârțoagă răpciugoasă și porni la luptă împotriva morilor de vânt. Fără grijă, chiar dacă suntem în plină epocă a interconectării globale, întotdeauna se va găsi cineva să te îmbrace în zale, să-ți aducă mârțoaga și să-ți construiască o moară la îndemână.

Îți poți inventa un destin apostolic, semănând lumină, multiplicând pâini și transfromând apă în vin. Dând și cămașa de pe tine celor care o vor cere. Și ei tot vor veni, și tot vor cere... Chiar și atunci când unica cămașă ce-ți va rămâne va fi pielea de pe corp...

Poți lua o secure în mână și avansa în această junglă tăind în dreapta și în stânga, trecând peste capete, făcându-ţi scări din spinări încovoiate în fața puterii tale, construindu-ți palate de cristal cu beciuri pline de comori și înconjurându-le cu cetăți de netrecut...

Poți, la urma urmelor, urma unul din ăștia cu securea în mână, sperând că îi va cădea și lui ceva printre degete, lingând cu aviditate fărâmiturile de la ospățul domnesc, gudurându-te și făcând sluj pentr-un os...

Te poți ascunde de ea, ca un câine speriat, și privi, din cușcă, cum trece pe alături, fără a zice măcar ”ham”, de teamă să nu te zăpsească careva că... trăieşti.

Poți s-o arzi, căci e un produs inflamabil, ca un piroman sadic, privind cum arde totul în jurul tău: clipe, zile, case, oameni...

Poți trece prin ea ca un idiot diafan, punându-ți ochelari roz, inspirând heliu, umflând cu heliu tot ce se apropie de tine, să fie dus de vânt cât mai departe, să se spargă undeva de-asupra altora...

Poți să te lași ușor purtat de valurile ei, că tot curge, te va scoate ea undeva până la urmă... 

Te poți lăsa purtat de alții, în calitate de bagaj... 

Poți face un coctail din oricare ingredient de mai sus. 

Dar mai poți decide că toate poverile sunt doar ale tale. De regulă, nimeni nu poate duce o lume în spate de unul singur...

Partager cet article

14 mars 2019 4 14 /03 /mars /2019 13:13
Scenariile lui Alexandru

Nu vă pot spune când anume a fost, dar cu certitudine înainte de 2014, prin 2011, poate 2012... Eram în plină „poveste de succes” a Republicii Moldova în drumul ei spre UE... Totul era limpede și frumos, calea bine trasată și trubadurii țării se iubeau cu mai marii ei descriind realizările întrecerii euro-integratoare și perspectivele viitorului luminos al poporului moldav... 

M-am întâlnit atunci cu Alexandru Leviţchi la o bere. Și am început „să punem țara la cale”, așa cum se face la o bere, dezinvolt, fără reticențe și rețineri... Îmi aduc foarte bine aminte de acea discuție. Și nu-i de mirare, veți vedea imediat de ce anume. Am pornit de la o constatare: „Totul e prea frumos ca să fie adevărat”. Și am început să inventăm scenarii pentru Republica Moldova.

Nici eu, nici Alex nu credeam că Moldova va putea continua mai departe la fel de obraznic și victorios, ținând cont de numeroasele vulnerabilități pe care guvernanții de la Chișinău nici nu se gândeau să le înlăture. După multe „modelizări” și câteva beri am ajuns la două scenarii: unul pesimist și unul verosimil. Veritabile scenarii de tejghea de bar, fără pretenții la mai mult, care, bineînțeles, nu au fost făcute publice până acum. Pentru noi era doar o farsă, o glumă, și nu a fost vina noastră dacă...

Am să vi le aduc pe ambele aici. Am încercat să ne punem în pielea unor „strategi” de la Kremlin și să vedem ce se poate face...

Scenariul Pesismist: Un nou război cu Transnistria

Scopul principal: o ciopârțire definitivă a Moldovei, crearea unei zone de non-drept care ar cuprinde tot teritoriul actualei RM și nu doar Transnistria. Drept urmare a acestui nou război trebuia să fie tăiat Nordul (cam de la Bălți mai sus) și Sudul (actuala Găgăuzie) de Chișinău, care ar rămâne să controleze doar raioanele din centru. Pentru asta erau necesare două lucruri: intensificarea propagandei pro-ruse și antieuropene la Nord și la Sud și trecerea acestor raioane la nivel de putere locală în mâinile forțelor filo-ruse. Centrul nevralgic al acestei operațiuni trebuia să fie orașul Bălți. Motivul? Același că și cel care a declanșat războiul în 1992. Obiective strategice: aeroportul de la Mărculeşti, aeroportul de la Corlăteni și unitatea militară de la Bălți. Unitatea militară trebuia să fie luată de către forțe „para-militare”, un fel de miliție locală alcătuită din polițiști bălţeni și din acei care au drept la port de armă din diversele firme „de pază”, surpinzator de numeroase în această urbe. Aeroportul de la Mărculeşti urma să fie luat concomitent, printr-un atac fulgerător, de către transnistreni, care ar fi sărit în ajutorul „fraţilor” de la Bălți. Cel de la Corlăteni cade în paner singur ca un măr răscopt. După aia se crează o nouă frontieră de-a curmeziș, undeva pe la nivelul Fălești – Sângerei – Râbniţa.

La Sud e și mai ușor. Formațiunea există deja, pur și simplu trebuie puțin „încălzită” atmosfera și declarată vre-o nouă „independenţă”. Acest scenariu ni se părea destul de fantezist atunci. Cam la fel de fantezist precum, să zicem, anexarea Crimeii... Ținând cont de costurile care sunt generate de o eventuală operațiune militară, inclusiv reputaţionale, iar pe atunci Putin încă nu era sfădit cu toată lumea, am zis că mult mai probabil va fi realizat altceva.

Scenariul Realist: Colapsul economic prin prăbuşirea sistemului bancar

Ceva trebuia să fie pus la cale așa încât să fie declanșată o criză financiară fără precedent. Trebuia generată pe de o parte o hiper inflație, poate chiar mai galopantă decât în anii 90, iar economiile moldovenilor în valută trebuiau „să dispară” din bănci. Aceste fenomene urmau să stârnească în mod firesc o răscoală populară (bine alimentată de propagandă și „ghidată” de instigatori, desigur), un fel de revoluție împotriva „puterii hoţilor”, cu un puternic mesaj antieuropean drept fundal după modelul testat cândva și resuscitat: „Aţi vrut limbă, alfabet (a se înlocui cu „integrare europeană”)? Iată rezultatul!”. În acest scenariu Transnistria nu ar inrterveni deschis, iar Rusia ar insista prin diversele organisme internaționale, inclusiv europene, să se revină la pace socială și la alegeri „democratice”, poziţionându-se drept salvatoare a unei situații care ar putea degenera în război la orice moment.

xxx

Ce s-a întâmplat de atunci și până în prezent o știți și singuri, dacă aveți niscaiva ținere de minte... Repet, eram prin 2011, poate 2012... Toți în jur erau optimiști, iar noi ne jucam de-a pronosticarea... 

De ce vi le scriu pe toate astea anume astăzi? Fiindcă Alexandru nu mai este printre noi... Mi s-a părut oarecum obscen să ating detalii care țin de viața lui intimă sau să mă lansez într-un panegiric inutil și plin de patos vulgar. Și atunci mi-am adus aminte de acea seară etilică și acel joc al nostru care, probabil, explică destule din atitudinile sau luările de poziție publice prin care poate că l-ați cunoscut. Apropo, tot de la el am auzit în 2009 întrebarea devenită clasică (nu știu dacă îi aparține), adresată unui politician care tocmai câștiga scrutinul: „Voi vreți să schimbați sistemul sau doar să-l preluați?”...

Pace ție, suflet zbuciumat! Mintea ți-a fost mai lucidă decât la majoritatea celor care știu să-și înșire cu iscusință și stil cele trei idei care se bat în cruce în cutia lor craniană...

Partager cet article

11 mars 2019 1 11 /03 /mars /2019 12:19
Săptămâna în care ni s-a cerut să uităm

Azi e „opt martie”, dar eu nu am să felicit pe nimeni cu această sărbătoare sexistă. Subsemnatul este împotriva discriminărilor pe categorii de gen. Iată când va exista o sărbătoare, să-i zicem „a egalității de gen” (recunosc că ar trebui de mai lucrat asupra denumirii) atunci să-mi dați de știre, poate mă răzgândesc. Pentru moment rămâne precum ziceam: opt martie este o sărbătoare sexistă, chintesență a unei societăți machiste în care femeii i se acordă dreptul să-și revendice... masculinitatea (!) o dată pe an, iar bărbaților le dă posibilitatea să se întreacă în virilitate și să-și etaleze calitățile de mascul libidinos.

Să revenim însă la evenimentele săptămânii trecute:

BIBLIOTECI RENOVATE În pofida oricăror mofturi din partea mai marilor noștri, România continuă să ne ajute: 100 de biblioteci din Republica Moldova vor fi renovate și dotate cu cărți pe banii României!

POSTELECTORALA Republica Moldova își revine încet după marasmul campaniei electorale, dar inerția este încă mare și vom mai avea încă să-i suportăm consecințele. Cu atât mai mult că prostii au fost făcute multe, mințile au fost sucite rău și încă rămâne de văzut cum se poate ieși din situația patologică creată. Mă refer aici la termenul din jocul de șah, chiar dacă în cazul nostru și terminologia medicală s-ar putea aplica fără dificultate. În câteva cuvinte situația se rezumă la următoarele: PDM cheamă ACUM la discuții, iar ACUM, prin diverși membri activiști, refuză, pentru moment, orice apropiere. Și chiar dacă Sandu declară sus și tare că nu va face acord cu PSRM, Dodon lasă de înțeles că nu se va da în lături. Din păcate, erorile celor de la ACUM nu fac decât să-l avatajeze pe Plahotniuc, lăsându-l să arbitreze cum vrea el situația ulterioară. Nu degeaba a ieșit el la rampă.

Dacă ACUM continuă să se încăpățâneze copilăros și mai departe viitorul lor va fi la fel de incert că și perspectivele anunțate de Năstase referitoare la discuțiile cu „partenerii” Republicii Moldova. Eu unul aș vrea să înțeleg: cum fac totuși ei cu acea luptă împotriva „oligarhiei”, dacă toate acțiunile lor favorizează concentrarea puterilor în stat în mâinile celor pe care tot ei îi acuză şi dacă permanent le servesc mingi la fileu? Despre „geopolitică” nici nu mai vorbim... vedeți ce zice Năstase! Clarvăzător om! A trecut demult vremea când umbla cu batista, acum e coge ogheal de lână!

REFERENDUMUL VALIDAT Despre referendum nu prea se discută, dar să știți că el a și fost validat de CEC. Vă aduceți aminte despre ce a fost, da? Ambele întrebări au fost validate cu „DA”. Dacă despre reducerea numărului de deputați încă s-a mai pomenit epizodic, atunci despre posibilitatea rechemării deputaților – mai puțin. Aproape deloc. Dar ar trebui. Dacă trece în lege, un eventual Şor ar putea merge într-o circumscripție, hrăni băbuţele cu „grecikă și tuşonkă” și... hop! Iată deputatul rechemat! Șmecher, nu?

27 DE ANI DE LA RĂZBOI Moldova a comemorat un război pe care l-a pierdut rușinos... Și nu l-a pierdut pe câmpul de luptă, ci prin tot ce s-a întâmplat timp de 27 de ani după acel război. Iată de exemplu ce a declarat ditamai Președintele Statului independent R. Moldova, stat care a pierdut aproximativ 300 de combatanți în acel conflict: „Deceniile ce s-au scurs confirmă o dată în plus că aceste amintiri, cu certitudine, nu sunt suficiente pentru a construi un stat și a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor.”Cu alte cuvinte, Dodon ne îndeamnă să uităm. Nici mai mult, nici mai puțin. Trecem peste idiotismul semantic al acestei fraze. Asta cum ai zice că luna de pe cer nu este suficientă pentru a construi o centrală electrică! Păcat că sunt puțini care mai încearcă să apeleze la sensul cuvintelor... Și Transnistria a comemorat războiul: „Combatanții moldoveni au intenționat să elimine statalitatea transnistreană cu tancuri și avioane, operând grupuri teroriste”, ne-a zis Crasnoselski. Şi armata rusă din Transnistria a comemorat. În stilul ei: împuşcând peste „200.000 de muniţii”.

Iar după ce vom uita definitiv, la îndemnul președintelui, vor veni rușii să ne învețe istoria noastră, așa cum o văd ei, „nefalsificată” (probabil versiunea lui Krasnoselski este acea corectă). N-a rămas mult. Senatorul rus, Konstantin Kosacev, el și președinte al Comitetului pentru afaceri externe al Federației Ruse, a anunțat următoarele: „Trebuie să ne ocupăm de pregătirea specialiştilor în istoria Moldovei, Belarusului, Kazahstanului şi Ţărilor Baltice. Acestea sunt sarcini extrem de actuale”.

DODON- ANTISTATALISTUL Apropo, Dodon a sărit în apărarea separatiștilor din Gagauzia săptămâna trecută. Aceștia doresc ca în Constituția Moldovei să scrie negru pe alb, că ei au dreptul să se desprindă de Moldova. Eu nu știu dacă separatismul și statalismul sunt sinonime. Să-l lăsăm pe Năstase să decidă?

OSCE ÎI DĂ DIN BALALAIKĂ Cam cu de-a sila, cam scremut, dar OSCE a recunoscut că alegătorii transnistreni au fost aduşi organizat, deci ilegal. „Noi am văzut transport organizat pentru deplasarea populaţiei, însă nu am putut stabili că a fost organizată de cineva anume, pentru a favoriza sau defavoriza o anumită forţă politică”, dixit herr Claus Neukirch. Ce să zic? Este foarte complicat să accesezi situl CEC-ului... Din păcate, acest mister va rămâne încă mult timp neelucidat... Pentru OSCE.

LOCUL 83 DIN 126 Un ONG internațional, World Justice Project (WJP), a plasat Republica Moldova pe locul 83 din 126 de ţări la capitolul „Indicele Statului de Drept”. Eu nu știu cât de multă încredere poți avea într-un clasament în care Rusia se ridică cu tocmai 6 (!) poziții în ultimul an. În principiu, depinde foarte mult de angajamentul politic al celor din Moldova care fac raportul. Iată eu, fiindcă veni vorba, am înțeles destul de repede de ce a scris Benoît Vitkine în „Le Monde” că în Moldova au câștigat „pro-ruşii” (e suficient să-i studiezi atent profilul de pe rețelele sociale). Cam așa și cu clasamentele ONG-urilor internaționale... Cu toate acestea, să fim onești: care ar fi marja de eroare? Chiar dacă am adăuga și 20 de puncte la studiu (scenariu absolut fantastic) tot mai sus de 63 nu ne-am ridica...

„ЭХ, ТРОЙКА! ПТИЦА ТРОЙКА, КТО ТЕБЯ ВЫДУМАЛ?” Cu o deosebită satisfacție am citit materialele diverse despre Troïka Capital și despre laudromatul rusesc (încă unul!). În primul rând fiindcă sunt direct vizați nu doar „spălătorii”, dar și acei care au furnizat „spălătoriile”, adică instituții financiare din Occident prin care au tranzitat banii! Întotdeauna m-a scandalizat acest lucru. Hai că „ai noştri” sunt bandiți, dar de ce se fac ăia de prin scoții, anglii și suedii că plouă!? Sunt multe de spus la acest capitol, inclusiv de folosit drept răspuns la acea adresare pompoasă pe care o făcea Macron europenilor, dar am consuma prea mult spațiu... Iar un al doilea motiv de satisfacție este acela că materialele cuprind o perioadă inclusiv de până la 2010, or eu întotdeauna am afirmat că așa numitul „furt al meleardului naţional” a fost un eveniment pur mediatic. Dar despre asta am scris deja în trecut, hăt în 2015...

12 COPII AU AJUNS LA SPITAL Se pare că din scandalul recent cu alimentația copiilor la Chișinău nu a învățat nimeni nimic... La Tohatin, o suburbie a Chișinăului, 12 copii au ajuns la spital, cel puțin 2 – în stare gravă... Noi putem desigur discuta despre alegeri, coaliții, statalitate... Și eu sunt convins că fiecare din acei care au participat direct la această „otrăvire” are o opinie despre aceste subiecte, că, dacă ar fi întrebați, s-ar pronunța împotriva corupției, ar găsi câte uin „ţap ispăşitor”, un „păpuşar” ori o „mână a moscovei”, ori poate „gayropeni” din cauza cărora trăim aşa de rău...

Cam atât. Cireșica de pe tort din această săptămână am s-o trimit unui bărbat de 51 de ani din Baimaclia, raionul Cantemir. Acesta s-a plâns la poliție precum că i s-au promis bani pentru a vota cu Şor, dar că nu i-a primit. Poliția a pornit un proces penal pentru... escrocherie! Corect! Nu se poate să amăgești în asemenea hal cetățeanul! Apropo, eu aș propune poliției să-i sancționeze pe toți acei care au primit bani pentru vot (cică ar fi cam 50 de cazuri examinate) pentru evaziune fiscală! Fiindcă legea e mai presus decât tot, iar la indicele „Statul de Drept” nu stăm deloc bine!

Partager cet article

6 mars 2019 3 06 /03 /mars /2019 23:36
Ei nu au nevoie de tren...

« Сколько мы ни пели - всё равно, что молчали

Поэтому мёртвой стала наша святая вода »

Борис Гребенщиков , « Праздник Урожая Во Дворце Труда »

 

În noiembrie 2016 publicam un text, ”Cum „statul capturat” îi aduce pe dodoni la putere”. Au trecut mai mult de doi ani de atunci. Să fiu înțeles corect, nu am intenția să vin cu un mesaj jubilator, ceva de genul: „Vedeţi, aveam perfectă dreptate!”... În primul rând fiindcă e mauvais ton. Pa care l-am și comis lamentabil, începând textul, fără pic de modestie, cu o trimitere spre propriul text... Nu există și nu poate exista nicio glorie în a revendica o premoniție anunțătoare de catastrofă, mai ales când e ca și produsă. Dimpotrivă, rămâne un arrière-gout de ceva vulgar, laș și fără sclipiri de inteligență, eufemistic vorbind.

Dar nu dubioasa și trista performanță de mai sus mă face să scriu aceste rânduri... Iată închipuiți-vă așa un tablou. Aproape cinematografic:

Stai într-o gară de tren și îi aștepți pe ai tăi să vină cu acceleratul. Și iată că vezi trenul cum vine cu viteză. Și realizezi că el e pe o cale greșită. Că avansează cu viteza lui accelerată pe o cale condamnată, un impas. Și oricât nu ai panica, nu ai striga, sări în sus, mătăhăi din buchetul de flori, trenul se duce drept în perete fără a diminua din viteză. Adică tu faci isterii, mori de zece ori, câțiva de pe același chei, poate din acei care așteaptă și ei trenul, par să-ți dea dreptate, dar creierul deja a procesat informația și a înțeles ca nu-i nimic de făcut... Desigur, omul este un animal straniu și speranța mai pâlpâie undeva...

Iată întindeți această scenă pe o distanță de vre-o doi ani, adică, ce zic eu?, toți patru! și-mi veți înțelege pornirea... Căci eu despre acest zugzwang scriam încă în 2015...

Acum, stau și mă gândesc: de la mașiniști nu ai ce să mai aștepți. Ei sunt primii responsabili de această situație. Toţi fără excepţie. Ai impresia că au acţionat concertat. Dar chiar nu se găsește niciunul din pasageri să tragă frâna de urgență? Să știți că acei care conduc nu vor păți nimic. Ei nu au nevoie de tren. Orice nu s-ar întâmpla de acum înainte, ei au la dispoziție câte o posibilitate, poate chiar mai multe, de a părăsi garnitura.

Voi nu o aveți.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher