Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
2 juillet 2014 3 02 /07 /juillet /2014 12:34

După cum ziceam si în micro-interviul de mai jos, textele mele îşi au viaţa şi norocul lor. Ultimului i-a mers în mod deosebit: Dumitru Crudu l-a citit, la publicat pe pagina „Noii Barbari”, apoi mi-a trimis şi trei întrebări. Iată deci ce îi răspundeam:

(Citiţi interviul şi pe „Noii Barbari”)

noii-barbari.JPG

 

1)      Cine e Vitalie Vovc?

Nu există întrebare mai complicată… De-aş şti cu certitudine, nu aş mai fi Vitalie Vovc. Dar dacă e să lăsăm la o parte fandoselile astea intelectualiceşti (deşi deloc false), există bineînţeles lucruri mai mult decît sigure, care dau sens fiecărei clipe şi atom din fiinţa mea.

Vitalie Vovc este în primul rînd un tată a doi copii, un soţ iubitor şi (sper) iubit, un fiu, un frate…

Restul contează mai puţin ori chiar deloc, dar e cazul să respectăm curiozitatea cititorului şi convenienţele de rigoare şi să aduc şi cîteva date biografice : sînt născut în oraşul Bălţi în 1977, oraş în care am crescut, în care am făcut liceul („B.P.Hasdeu”) şi Universitatea căruia am absolvit-o (facultatea „Limbi şi Literaturi străine”).

În 1999 însă abandonez literele (rigorile vremurilor de atunci) şi urmez un Master în Administraţia afacerilor la IFAG („Institut de la Francophonie pour l’Administration et la Gestion”) din Sofia, Bulgaria. Apoi un alt Master, la Paris, în Strategie şi Teorii Organizaţionale.

Am fost co-fondatorul unei asociaţii de basarabeni la Paris, dar această experienţă s-a adeverit a fi o catastrofă... Prea mari au fost divergenţele asupra noţiunii de „societate civilă”.

Sînt şi un cititor pasionat. Este o necesitate cvazi-fiziologică. Detest e-book-urile. Am nevoie de această senzaţie indescriptibilă de a ţine o carte în mîina, de a-i răsfoi paginile, de a nota gînduri, cuvinte, pune semne de exclamaţie sau interogare...

2)      De când eşti în Franţa şi ce faci acolo ?

În Franţa am ajuns în 2001. Am urmat un Master la Universitatea Paris IX Dauphine. După care am fost angajat în sectorul privat. Astăzi sînt consultant în organizări. Mă ocup de organizarea fluxurilor „marketing – inovaţii – dezvoltarea afacerilor” pentru grupuri industriale din domeniul chimiei de specialitate. Astfel îmi cîştig pîinea. Nimic „poetic” aici.

3)      Ce rol ocupă poezia în viaţa ta?

Primele versuri le scriam încă la liceu. Era o mare taină a mea şi doar prietenii cei mai apropiaţi ştiau acest lucru. Apoi, student fiind, într-un acces de mînie nu mai ştiu pe ce anume, caietele au plecat pe foc. Literalmente. Au ars în soba casei buneilor din satul Nicoreni. Şi au ars bine. Pe semne, nici nu erau manuscrise adevărate, în sensul bulgakovian. Din ce am scris atunci ţin minte doar atît: „jucăm la o masă / tu cîştigi, eu pierd / oricum, capacitatea mea de a pierde / este mult mai mare decît ai putea tu cîştiga”. Şi nici aceste rînduri nu ştiu dacă îmi aparţin sau le luasem de pe undeva...

Apoi a urmat o perioadă (1999 – 2009) de 10 ani de tăcere absolută. Nu am scris absolut niciun rînd. Nu ştiu dacă a corespuns cu perioada de adaptare şi împăcare cu statutul de exilat... Nu am abandonat doar lecturile devenite şi ele sporadice şi neregulate. Perioade de febrilitate maximă cînd devoram carte după carte şi „pauze” de cîteva luni fără lectură...

Apoi a venit aprilie 2009! Un adevărat şoc pentru mine. Faptul că la Chişinău s-a vărsat sînge a trezit ceva în mine. Mi-am zis că există responsabilităţi de la care nu putem să ne eschivăm. Oriunde nu ne-am afla. Şi am lansat un blog, Un Punct din .FR. Primele texte au fost oarecum amorţite şi nici astăzi nu am scăpat definitiv de această anchilozare... 10 ani nu pot trece gratuit.

Poezia şi scrisul au devenit astăzi pentru mine o supapă; un mijloc pentru a-mi evacua un soi de presiune pe care nici nu aş şti cum s-o definesc; o necesitate la fel de vitală precum cititul, dacă nu mai mare. Nu este o meserie şi nu este un mijloc de a mă afirma. Am o atitudine particulară faţă de textele proprii. Nu-mi place să revin asupra lor, decît pentru a corecta vre-o neghiobie gramaticală sau ortografică... Îmi place să cred că textele mele sînt trăiri de moment. Am eşuat lamentabil atunci cînd am încercat să scriu ceva „planificat”... De îndată ce trece această palpitaţie care mă face să scriu, textul este abandonat şi lăsat să se descurce de unul singur. Îl ajut poate puţin de tot, trimiţîndu-l spre lectură prietenilor reali şi virtuali, deschizîndu-i oportunităţi virtuale de a exista. Nu-mi place poezia scrisă de la persoana întîi. Poezia este pentru mine o adresare către cititor. Este un apel. Din această cauză consider că trebuie să fie înţeleasă. Există un moment de ruptură între ideea pe care doreşti s-o comunici şi forma textului care nu poate fi depăşit. Gîndul, îmbrăcînd o formă pretins poetică, trebuie să biciuiască, să schimbe ceva... Iar metafora nu este decît un amplificator al gîndului, excitînd şi alte simţuri pe lîngă cortexul cerebral.

Deci, în momentul în care o scriu, poezia este chiar viaţa mea.

 

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher