Sînt sigur : titlul „Tunul de lemn” este astăzi asociat mai mult cu un indiscutabil succes cinematografic decît cu textul origina(r)(l) al lui Nicolae Esinencu.

Evoluţia extraordinară a mesajului intrinsec în urma transpunerii în imagini a textului merită toată atenţia, căci, deşi firul epic a rămas relativ fidel scrierii, restul componentelor inter/meta-textuale inerente au suferit o modificare considerabilă.

Pe lîngă celebrul „Tun”, culegerea „Scrisoare Mareşalului” mai conţine şi cîteva alte nuvele, adevărate mostre ale unei lumi pe care, încet, dar sigur, o uităm, unii idealizînd-o, alţii diabolizînd-o pînă la paroxismul absurdităţii, deplasînd astfel realitatea istorică într-o zonă ce ţine mai mult de mitologie ori misticism decît de memorie colectivă.

Or, şi acest fapt este ferma mea convingere, noi nu vom fi capabili să ieşim din mocirla confuntărilor sterile în care sîntem menţinuţi de 25 de ani fără o asumare integrală a trecutului. Ceea ce este diferit de revizuirile constante la care sîntem supuşi. (Desigur, dacă nu ne simţim mult mai confortabil anchilozaţi în rolul nostru de turmă, de „carne de tun” gata să se sacrifice la primul „Hei-rup!” lansat de „liderii ideologi”.)

Pentru mulţi această lectură va fi astăzi derutantă. Nicio tabără beligerantă nu va fi capabilă să se identifice cu textele respective.

Şi numai acest singur fapt face ca nuvelele din culegere să prezinte interes. Şi pe care vă invit să le citiţi şi Dumneavoastră.