Lista respectivă este foarte subiectivă. Multe din aceste (non)evenimente sînt pur simbolice, dar în societatea de astăzi, unde artificialul predomină, unde totul nu este decît discurs (mediatic şi nu numai), simbolurile contează deseori mai mult decît realitatea obiectivă. Aceste acţiuni (sau lipsa lor) ar fi discalifiacat oricare guvernare în alte părţi, dar nu la noi, căci noi avem, desigur, alte obiective (numai viitorul summit de la Vilnius cît face! Şi, vă rog să mă credeţi, nu ironizez...).
Aşa dar (fără a respecta ordinea cronologică), here we go! :
1. 07 Aprilie 2009: Indiscutabil, principala ratare a AIE-ului! Liderii săi au deviat polemica spre identificarea organizatorilor, or acest factor rămîne unul secundar. Faptul că nu au fost pedepsiţi torţionarii a trimis un semnal extrem de negativ societăţii si a creat un fon malefic pentru întreaga perioadă de guvernare. (sciam aici la acest subiect). Din acest moment, nu mai putem vorbi de „stat de drept”. E ca şi cum ai încerca să joci la nuntă pe melodia unui marş funebru.
2. Voturile pe foi A4 din străinătate: Avea dreptate Iurie Ciocan în dimineaţa lui 29 noiembrie 2010 cînd spunea că 919 voturi oricum nu modificau repartiţia mandatelor în Parlament... Dar ceea ce uita actualul Preşedinte al CEC (probabil şi-a meritat promovarea pentru viziunile sale) este principiul fundamental al oricărei democraţii: dreptul (! SACRU !) la vot! Este la fel de adevărat că niciunul din acei 101 deputaţi nu şi-a amintit de el, odată aleşi cu mandatul în buzunar. Curtea Cnstituţională aşa şi nu a fost sesizată de niciuna din componentele puterii în drept s-o facă... (scriam aici şi aici, şi aici la acest subiect). Şi acum să mai spui cetăţeanului că votul său contează?...
Am putea pune punct acum, dar niciun top nu se compune din 2 elemente... Cu atît mai mult că aleşii noştri ne-au mai făcut „cadouri” şi în continuare...
3. Lichidarea şcolilor: Niciun argument nu ţine (oricît de puternică nu ar fi influenţa Băncii Mondiale (care a înscăunat şi actualul Ministru al Învăţămîntului să monitorizeze acest proces) ori a FMI-ului) atunci cînd este subminată însăşi ideea echităţii sociale (echitate, nu egalitarism) şi a egalităţii şanselor. Cu atît mai mult atunci cînd vorbim de viitorul ţării. Cu atît mai mult ţinînd cont de situaţia migraţională, cînd şcoala rămîne deseori unicul reper educaţional pentru copii. (scriam aici la acest subiect) Eu nu pot să am o altă atitudine: este o crimă!
4. Escaladarea continuă a preţurilor: Deşi s-a vorbit şi răsvorbit despre monopoluri, preţurile au continuat şi continuă să crească. Şi dacă sînt destul de multe persoane insensibile (pînă la urmă şi din păcate, ei constituie majoritatea apatică) la considerente de ordin ontologic, etic sau principial, cu „spectacole” nu se face sătul nimeni. Mai e nevoie şi de „pîine”. (scriam aici la acest subiect). Iar „pîine” cumpără toţi.
5. Fişele bancare ale lui Oleg Voronin: Presa publica cheltuielile fantasmagorice ale lui Voronin junior timp de doar cîteva zile... Răspunsul oficialilor a fost perfect simetric şi nu poate primi decît acelaşi calificativ... În condiţiile cînd puterea măreşte presiunea fiscală asupra populaţiei, lipsa de reacţie adecvată a fost şi rămîne strigătoare la cer.
6. Promisiunea liberii circulaţii în ţările UE: Cică arta politicianului consistă în a explica de ce nu şi-a îndeplinit promisiunile... În acest caz aşteptările cetăţenilor sînt prea mari pentru a-i minţi. Dacă e să adăugăm şi regimul de vize încă existent cu România, această promisiune (deşi din start se bănuia că nu va fi realizată) este percepută ca o adevărată bătaie de joc...
7. Vinieta şi coletele pentru emigraţi: În raport cu publicarea continuă a scandalurilor corupţionale şi cu pozele ce apar permanent pe Net cu „castelele” demnitarilor de stat, încercarea la fel de continuă a executivului de a sustrage taxe suplimentare de la o populaţie care deja se consideră (justificat sau mai puţin) victimizată (căci ce poate fi perceput mai violent decît dezrădăcinarea sau despărţirea de familie?) este inacceptabilă. Chiar şi atunci cînd se încearcă o acoperire mediatică, pretexînd nişte pseudo-consultări cu un organism artificial creat şi la cheremul executivului. Să mai amintim de unde provin 35% din PIB?
8. Nunta lui Ilan Shor în incinta Parlamentului: Nu cred că se poate de găsit un simbol mai puternic al subminării reputaţiei instituţiilor de stat. Valoarea semantică a evenimentului este mult mai vastă şi macabră pentru Republica Moldova.
9. Atacurile raider asupra instituţiilor bancare: Deşi în marea masă lumea nu prea pricepe schemele aplicate, fiecare înţelege că banca = sume uriaşe de bani. Şi mai înţelege că atunci cînd unii luptă pentru a supravieţui, inclusiv fiind impuşi să emigreze, alţii se joacă „de-a economia”, jonglînd cu pachete de acţiuni ca la circ.
10. TIR-ul cu ţigări arestat în România: Mă îndoiesc ca volumul total de ţigări transportate în furgonetele cu colete pentru emigraţi să-l atingă pe acel al acestui singur camion. Iar dacă e să presupunem că a fost o schemă rodată... No comment.
Lista poate fi desigur continuată... Putem aduce aici şi castelul faraonic al clanului Stati împreună cu barierele de pe „strada Voronin”, şi arestările continue în Transnistria ale cetăţenilor RM cu discursul lui Rogozin la Tiraspol, şi instrumentalizarea diasporei prin crearea CDD la Congresele de tip comunist cu schisma artificial creată între emigraţi şi cei rămaşi în RM, şi rateul referendumului, şi ploaia de distincţii de stat practicată pe scară largă de Ghimpu apoi perpetuată de Timofti, şi parada militară, şi exemplele numeroase de distrugere a patrimoniului arhitectural, şi majorarea salariilor deputaţilor în chiar zilele următoare după alegerea Preşedintelui... şi multe alte exemple. Le-am ales pe cele mai simbolice din punctul meu de vedere...
Acum ce să mai? În ţările aşa-numite democratice, unele din aceste 10 (non)evenimente ar fi adus la demisia dacă nu a executivului, atunci la cea a 2-3 demnitari, cel puţin... La noi sînt promovaţi şi decoraţi. Toate însă vor influenţa direct alegerile ulterioare (fiindcă simbolurile şi discursul exclud trimiterea la „viziuni de ansamblu” şi crează nişte scurt-circuite cognitive transcrise în „adevăruri absolute” la nivel individual, imposibil de modificat ulterior... ori necesitînd explozii de energie enorme, cum a fost acel 07/04...) şi, din păcate, alternativa este parcă scrisă (impusă?) dinainte...
Iar noi sîntem forţaţi să aşteptăm summitul de la Vilnius şi să ne temem în continuare de comunişti...
Trist destin (pentru noi)...
Bien joué* (pentru ei)!, cum zic francezii.
*”Bine jucat” in traducere directa
