O vorbă mai veche zice că peştele de la cap se strică. O fi. La peşti. La specia bipedă e puţin altfel. În special la homo moldovanicus. Dar nu despre cap voi soliloca acum. Cu capul se vor lămuri cei căpoşi, înzestraţi cu spirit critic şi viziune strategică, cu crize acute analitice. Şi, la o adică, de ce folsesc eu verbe la viitor ? Ei chiar „se/ne lămuresc” şi încă destul de energic. Ca-n sketch-ul străvechi al lui Urschi : spală, clătesc, calcă, murdăresc şi apoi iar spală.
Despre altceva/cineva voiam eu să scriu astăzi. Nu despre cap, alias cutia cerebrală, alias centru nevralgic (deşi devine tot mai des neurostenic). Dar despre… coloana vertebrală a statului cu nume falnic „Moldova”.
Hai să încerc să fiu mai clar : despre armata de funcţionari publici care asugură (potenţial) funcţionarea statului (impotent). Nu cred că există astăzi vre-un „popor – naţiune” care ar fi satisfăcut de nivelul (potenţa) şi eficienţa funcţionarilor de stat. (Unu în minte).
Să revenim în Moldova. Să evaluăm evoluţia. Puţin contează punctul de pornire. Să presupunem că funcţionarii sînt prin definiţie „răi”. Dar o altă vorbă la fel de veche (doi la număr pentru azi!) spune: « Rău cu rău, dar mai rău fără rău ». Important e ca aceşti funcţionari „răi” să funcţioneze de bine de rău. La nivelul lor, aşa rău cum este el. Uite în Franţa, spre exemplu, ei sînt „răi”, dar funcţionează nu chiar rău. Adică aglomeraţia asta de „răi” funcţionează… să zicem destul de binişor pînă la urmă.
Am avut şi noi armata noastră de funcţionari „răi” care funcţionau, ce-i drept, într-un sistem „rău”. Dar probabil, dacă am fi schimbat niţel sistemul, se putea ca funcţionarii să funcţioneze… poate nu „binişor”, dar, să zicem, „satisfăcător”. La noi însă...
În afară de centru, adevărată arenă a şocurilor TITANICe, lucrurile stau chiar „rău” de tot. Politizarea excesivă a societăţii şi corupţia generalizată au făcut ca orice continuitate la nivel de exersarea funcţiilor de către funcţionarii de stat să fie pierdută de la un „regim” politico-mafiot la altul.
Mai pe scurt: cei „răi” care ar fi putut potenţial să funcţioneze într-un sistem mai bun au fost mînaţi centrifug afară de noi şi noi valuri de „oameni de-ai noştri” care, însă, nu mai erau la fel de „răi”, dar pur şi simplu mai „răi” decît precedenţii. Nici un precedent nu a fost clonat.
Uite-aşa. Mai clar nu se putea. Astăzi avem un cap neurostenic fără coloană vertebrală. Funcţionari care nu funcţionează. Un stat potenţial şi impotent. În schimb, avem potenţialitate. Multă. De dat şi altora. Cu potenţa mai rău.
A treia „vorbă veche” pentru azi: „Bărbatul este „capul” familiei, iar femeia... gîtul.”
Potenţa face totul!
