Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
20 mars 2013 3 20 /03 /mars /2013 14:39

Nu cred că este neapărat necesar să vin cu o explicaţie a termenului « Skhodniak »... Dar am s-o fac, necătînd la toate, căci sper să fie şi vorbitori de limbă română („neprihăniţi” – vorba unui deputat) printre cititorii acestui blog.

 

Aşa deci : Сходняк (Skhodniak) : întîlnire a liderilor lumii interlope sau neformale (cuvînt din registrul argoului banditesc rus).

malevich_black-red-square.jpgÎn cîteva din textele recente referitoare le actualele negocieri AIE 3 s-au strecurat comparaţii (contextul fiind favorabil) cu conclavul papal. Cardinalii pînă la urmă nu au întins-o cu decizia... Dar lor le-a fost uşor – ei fac parte din aceeaşi gaşcă.

Comparaţia poate fi oprită aici şi limitată la o singură semnificaţie: se adună nişte nenici să decidă cine le este şefu’... Ah da: mai este şi o metaforă uşor de exploatat (ce cadou!) – fumul...

(doar cîteva expresii din acest registru: înfumurat, fumuriu, a scoate fum, a fuma ceva (nu neapărat ţigări), a-i ieşi fum pe urechi, a avea fumuri, nu-i fum fără foc, a afuma pe cineva, a lăsa fum peste, pute a fum de „răzînă” arsă, etc, etc.)

În (ne)cazul nostru, totuşi, avem altceva: se adună exponenţii a cîteva clanuri să negocieze perimetrul de exerciţiu al puterii.  „Skhodniak”-ul rămîne „skhodniak”, oricum nu l-ai învîrti şi oricîte cravate albastre/verzi/roşii nu ţi-ai anina...

Nu ştiu, Stimaţi Cititori, dar eu unul nu înţeleg la ce e nevoie de AIE... Au avut nevoie să se înţeleagă pentru a alege un Preşedinte. Dar aceasta este o înţelegere punctuală, organică... Bine, a fost nevoie de o înţelegere pentru a alege Cabinetul de Miniştri... Discutabil, dar fie.  

În rest: la ce bun?! Cică discuţiile gravitează actualmente în jurul „principiilor şi valorilor”... Ce înseamnă asta nimeni nu mai înţelege...

Dacă poate să-mi explice careva care principiu poate fi mai important pentru un partid politic decît respectarea angajamentelor luate în faţa alegătorilor, vă rog – vă rog...

Dacă poate să-mi explice careva care valori pot fi superioare legii (ne limităm la politică şi executarea puterii de Stat, bineînţeles), nu ezitaţi, încercaţi...

Eu nu înţeleg ce pot discuta partidele politice în afară de repartizarea posturilor.

În schimb, pot lesne înţelege (nu neapărat accepta) următorul lucru: interlopii au întotdeauna ceva de discutat la „skhodniak”. Totuşi este foarte important să ai reguli de joc  (chiar dacă le numeşti „principii şi valori”) atunci cînd eşti în afara legii. Nu de alta, dar altminteri apar victime, iar asta nu-i bine pentru business...

P.S.: Ah da, uitam de popor... El n-are timp. El se (dez)integrează activ cu Europa.

 

 

Imagine: Malevich - Black & Red Square

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher