Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
17 novembre 2014 1 17 /11 /novembre /2014 23:17

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

saptamina_escaladarilor.jpg

 

ACORDUL DE ASOCIERE RATIFICAT DE PARLAMETUL EUROPEAN ! Aici nu e nimic de comentat. Doar de pus un şir întreg de !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! şi apoi nişte …………..……… şi de tras la sfârşit câteva înjurături… târziu… să sperăm că încă nu e prea târziu…

 

ŞI ZECE ANI I-AU TREBUIT RACHETEI SĂ AJUNGĂ Rosetta a ajuns la cometă! Iar ca să înţelegeţi totuşi că Europa este, fără nicio zeflemea, впереди планеты всей, doar imaginaţi-vă ce minune au realizat europenii ! Să trimiţi o sondă hăt la 500 de milioane de kilometri şi care după zece ani de zile să aterizeze pe o piatră... Fantastic ! UIte asta zic şi eu realizare! Asta nu ţi-e a nimeri într-un avion dintr-un BUK...

 

25 DE ANI DE LA CĂDEREA ZIDULUI DIN BERLIN Au trecut 25 de ani, un sfert de veac. Gorbi face un discurs pro-rus în Germania… Lesne de înţeles : omul care a făcut totul pentru ca ziduri să nu mai existe asistă astăzi cu neputinţă la erijarea unei cortine noi… Căci preşedintele său, Putin, o ia razna rău de tot : construieşte reactoare pentru Iran, trimite nave în coastele Australiei, bombardiere spre SUA… Pentru noi întrebarea este simplă : de care parte a peretelui ne vom pomeni ?

 

RĂZBOI TOTAL ? Luptele în Ucraina nu au contenit nici pentru o zi, armistiţiu ori ba, dar iată ca în week-end-ul trecut separatiştilor li s-au trimis ajutoare substanţiale. Deşi iniţial a ezitat, NATO a fost nevoită să recunoască sus şi tare o evidenţă : armata Rusiei a invadat Ucraina ! Şi numai nebunia unui tiran ştie ce va urma…

 

PROTESTE ÎN ROMÂNIA Românii sunt scandalizaţi de organizarea proastă a alegerilor în străinătate. S-a protestat atât în străinătate cât şi în ţară. Drept rezultat – un ministru a demisionat şi câteva birouri de vot au fost deschise în plus. Cică România ar fi un stat corupt… Poate facem troc ? …

 

RESTRICŢII PENTRU DIASPORĂ ! Situaţia din România ar putea să se repete şi cu cetăţenii Republicii Moldova… O mică modificare faţă de 2010 poate reduce substanţial eforturile Guvernului. Se deschid tocmai 95 de birouri… Dar în acelaşi timp, dacă se va vota doar cu paşapoarte VALIDE, mulţi din moldoveni nu-şi vor putea exercita dreptul constituţional, ei aflându-se în Europa în baza actelor româneşti care le dau, acestea, dreptul la muncă. Care este cauza acestei schimbări şi acestui regres notoriu o ştie numai Ciocan… Sper ca până la urmă să se permită votarea în baza aceloraşi acte ca şi în 2010. În caz contrar… În caz contrar sunt curios să ştiu dacă se vor organiza proteste în Moldova. Nu cred. Cunoaşteţi ce se spune despre mămăligă şi explozivitatea ei…

 

LISTA ESTE FĂCUTĂ CEC i-a inregistrat pe toţi: 21 de partide, un bloc electoral, patru candidaţi independenţi. Cine zicea că nu ai din ce alege ? … Din ce alege avem, de ales nu prea… Se va alege fără drept de appel şi fără marjă de eroare posibilă…

 

UN SONDAJ zice ca pro-Uniunea Vamală ar aduna 30,8%. vs. 38% pro-europenii. Dar ăştia nu fac decit 68,8 % … Indecişi, sau din acei care au refuzat să răspundă sunt mulţi. Şi ei vor decide soarta scrutinului. Impreună cu acei din diasporă. Care se ştie cum votează şi cărora li se pun beţe-n roate…

 

PATIMI AEROPORTUARE Şevciuk voia să zboare până la papik şi a venit (a câta oară !) cu bodigarzi la aeroport. La Chişinău. Au venit şi combatanţii pentru o gardă de onoare. Să vezi că au vent exact la ceas şi unii şi alţii… A ieşit cu scandal. Transnistria imediat a acuzat Chişinăul de provocaţie. La fel a făcut şi Chişinăul. În esenţă, veteranii au dreptate… Dar ceva miroase urât aici… În primul rând, au ieşit oarecum brusc la rampă „combatanţii”… Kак черти из табакерки. Veterani la Primărie, veterani la Aeroport, veterani intră în partid… Şi încă un personaj inevitabil pe care îl regăsim în aceste scamatorii : Oazu Nantoi. Pe acelaşi Oazu Nantoi îl vedeam într-o emisiune televizată cu Dughin care a căzut ca din cer la Publika TV. Cine şi de ce l-a invitat la Fabrika e o întrebare care-şi are splendoarea ei, dar admiraţi compania : Dughin, Roşca şi… Nantoi ! Iar ca să nu ziceţi că este doar o coincidenţă, vă aduc al treilea exemplu care ar termina şirul „hazard – coincidenţă – legitate”: în 2010 Oazu Nantoi participa la Paris la o „conferinţă” despre criza politică în Moldova organizată de o fundaţie finanţată în mare parte de Rusia, Institutul pentru Democraţie şi Cooperare.

 

SHOR – CORIDOR Pe mine însă m-a intrigat mult mai mult o altă noutate, un demnitar putinist, actor direct şi activ al anexiunii Crimeii, printre altele şi consul onorific al Republicii Moldova la Soci (hic!) este adus la AIC de către o maşină din escorta lui Ilan Shor! Aici nu s-a găsit niciun batalion de protestatari să-l întîlnească...

 

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Vorba poetului: Iar eu fac ce fac demult... Îşi caută de treabă amenajindu-şi cotidianul în măsura posibilităţilor şi respectând ceea ce se poate respecta din legi. Şi vede cum acei cu numere oficiale îşi fac de cap. Plin de simboluri acest filmuleţ... Doar că circulăm cu toţii pe acelaşi drum. Şi atunci când ei fac accidente suferă toţi...

 

Cam atât a fost... Încă puţin şi vom fi fixaţi. Pentru mult timp înainte. Până atunci numai veşti bune vă doresc. Sau nici una. Căci no news – good news!

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher