Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
29 mars 2011 2 29 /03 /mars /2011 10:34

Istorioara pe care vreau să v-o povestesc astăzi nu seamănă cu ce cele povestite anterior pe acest blog... Nu are un fir narativ sau epic. Sînt doar nişte imagini... O palabră cu o sumedenie de semne de interogaţie...

 

Am celebrat zilele trecute un eveniment istoric. Unirea Basarabiei cu România de la 1918. Despre asta voi povesti. Mai bine zis nu despre actul Unirii, ci depsre ce a rămas în memoria nostră din perioada care a urmat. 22 de ani. Cam tot atîta cît a trecut de la Independenţă... Feel the difference, cum s-ar spune pe la noi prin sat.

 

diploma expozitie agricolaPrin  1987, cu puţin înainte de Independenţă, eram în ospeţie pe la străbunică-mea, mămuca Tasia, în satul Climăuţi, raionul Donduşeni. Mi-a atras atenţia un obiect ce atîrna pe perete la ea în cămară, pus frumos sub sticlă şi în ramă, aşa cum se cuvine. Nu era o icoană. Nu era nici o colecţie de fotografii de familie. Era o diplomă! Nu că aş fi fost prima dată la ea în vizită, dar la diferite vîrste copiii sînt atraşi de lucruri diferite. Şi dacă pînă atunci, cînd veneam la ea, pîndeam cum să urc mai repede în pod ca să scotocesc prin „comorile” de acolo, stîrnind praful acumulat timp de decenii şi mînia părinţilor, căci ieşeam negru ca un drăcuşor, de data aceasta privirea mea a „descoperit” relicva ce atîrna se pare de vre-o 50 de ani pe perete. Era o litogravură tipică pentru anii 30 (după stil semăna mult cu imaginea de alături, numai că era colorată!) pe care era reprezentată o vacă enormă şi ceva inscripţii pe care încă nu ştiam să la descifrez, căci erau în „latină”, or eu încă nu începusem a învăţa franceza la şcoală.

 

Desigur am întrebat de străbunica ce era cu vaca şi de ce atîrna pe perete. Atunci mămuca mi-a spus următoarele: „Ne-am dus noi odată, încă la români era, cu tătucă-tu Andrii la Donduşeni, la expoziţia agricolă cu vaca noastră, căci aveam o vacă tare bună de lapte, fără pereche în sat. Acolo, la Donduşeni, în fiecare an veneau ţăranii care şi cu ce putea să se laude. Era o comisie de la Agenţie care dădea premii la cei mai buni, şi în anul cela am luat premiul întîi cu vaca”.

 

Acum, dacă aveţi memorie bună şi puţină imaginaţie, încercaţi să vă închipuiţi ce tărăboi a stîrnit această simplă frază în mintea unui pioner (eu fiind un elev exemplar şi precoce)! Nu uitaţi că eram prin 1987!

 

Nimic nu corespundea cu ce ştiam eu de pe la şcoală!!! Dacă era să cred ce ne spuneau la lecţiile de istorie, trebuia să vizualizez nişte jandarmi care ar fi venit la străbunii mei, i-ar fi luat la pălmuit, după care le-ar fi expropriat vaca (de, atitudite de imperialist), şi le-ar fi lăsat în schimb fiţuica de pe perete... Sau altă imagine: hidoşi jandarmi români care să vină în fiecare zi cu căldările să mulgă vaca ţăranului, lipsindu-i de lapte şi la plecare să le dea neapărat vre-o două trei scatoalce aşa, pentru profilaxie...

 

Ei bine, ce auzeam eu nu rima cu pseudo-realitatea din imaginarul meu...  Vezi bine, diploma se pare că era o mîndrie pentru străbunii mei. În plus, mai apărea nu ştiu ce „Agenţie” de stat, care, dacă era s-o cred pe străbuna-mea, avea grijă de ţărani, le dădea şi premii... De la „Agenţie” se putea lua cu împrumut seminţe, se putea procura tehnică (în rate!!! Adică un fel de leasing în vocabular mai modern), erau cică şi specialişti care dădeau sfaturi gratis...

 

Şi jandarmii??? Unde erau jandarmii??? Eu vreau să aud despre jandarmi !!! Străbunica a strîns din umeri: „Erau şi jandarmi. Aveau post în sat. Da ce treabă aveau ei cu noi? Cînd se nimerea cîte un nătărău de fura sau căuta beat harţag prin sat, îl luau la post şi-l mai scărmănau ei, dar... ăsta era şi rostul lor, nu?”.

 

Nu ştiu dacă sînteţi amatori de fotbal. Dacă cunoaşteţi puţin acest diabolic joc, la sigur aţi văzut meciuri unde o echipă domină clar, are posesia balonului, dar pînă la urmă nu reuşeşte să marcheze acest gol salvator, scapă un contra-atac şi... gata – eliminată din competiţie.

 

Uite cam asta e şi cu Unirea. Parcă am preluat iniţiativa. Parcă toata lumea ştie de interpretarea mai nouă a istoriei, de vre-o 2 ani se vorbeşte mult şi despre perioada post 40... Dar încă nu marcăm...  în plus avem o „apărare” proastă ce ia gol pe fiece atac, dacă e să continuăm cu analogia din fotbal...

 

Această „apărare”, în opinia mea, este vidul constituit şi construit al memoriei colective despre acei 22 de ani interbelici.  

 

Eu unul am o apărare „beton”: diploma primită de Andrei şi Anastasia Chiviriga la expoziţia agricolă din 193... de la Donduşeni! Pentru o vacă fără pereche în sat!

Partager cet article

commentaires

Violeta 21/04/2011 00:59


Un apropo mai recent la subiectul jandarmului roman care completeaza reflectiile din articolul tau: http://www.jurnal.md/ro/news/apropo-de-palma-jandarmului-roman-204112/


Vitalie Vovc 21/04/2011 11:58



Merci mult, Violeta, pentru aceasta lectura instructiva!



veronica vovc 29/03/2011 18:11


Bunelul nostru, Stefan, avea o vorba:"La romani, cine muncea, era gospodar, iar acum(in timpul puterii sovietice), tot boseacu-i gospodar." Toate amintirile mele din copilarie despre bunelul Stefan
sunt legate de nostalgia lui pentru timpul cela, "la romani", cum il numea el. Timpul cind el era gospodar, avea grija de pamint, de roada, de cal, vaca etc. In fiecare seara asculta postul de
radio roman, iar eu, fiind mica, nu intelegeam de ce noi, moldovenii, intelegem limba tarii vecine, Romania, limba unei tari straine pentru noi si unde e acel dictionar roman - moldovenesc si oare
este nevoie de el cind noi insine intelegem toate cuvintele?Intrebam de bunelul care cuvint e roman si nu exista in limba moldoveneasca, iar el nu-mi putea raspunde. Ori nu vroia?...Probabil ca nu
vroia sa-mi spuna ca acest cuvint nu exista, ca sa nu fiu pedepsita la scoala pentru aceasta...Iar cind s-a deschis "Podul de flori", el nu mai era in viata...


Vitalie Vovc 29/03/2011 21:19



intr-o zi cind il siciiam si eu cu intrebari de genul asta, doar atit mi-a spus: "ai sa cresti mare si-ai sa-ntelegi"... il intrebam de ce-si face cruce, daca noua la scoala ne-au spus ca
Dumnezeu nu exista...



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher