Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
30 avril 2014 3 30 /04 /avril /2014 02:45

 Vous me direz qu’un passeport ne modifie pas le caractère d’un homme.*, 
 Jorge Luis Borges, Le livre de sable, 
(titlu original: El libro de arena, povestirea Le stratagème, Gallimard, p.123)

 

 

momtomb.PNGNu-ş’ de ce, dar zilele astea nu mă trage la scris. Nu că nu ar exista subiecte, dar parcă nu mi-e a strica cheful la atîţia oameni bravi, femei şi bărbaţi ai neamului, care se bucură de nu mai pot şi se află într-o transă continuă. Şi aş încerca să mă bucur şi eu, parcă şi prilej există, dar e la fel ca şi cu scrisul: nu mă trage...


Zilele astea, cînd mie nu-mi vine a scrie altceva decît aceste firave şi plioştite rînduri, reţelele de socializare şi tot spaţiul vir(tu)al a fost plin cu poze din Grecia, de parcă toată ţara ar fi încăput într-un Airbus, simbolism existenţial greu de bătut în intensitate; de poze idilice cu peizaje induioşătoare ale satelor şi cîmpiilor noastre (şi cine să îndrăznească să zică că nu-s frumoase ?) şi pe care nu se vede nici urmă de gunoieş, de parcă toate mizeriile s-ar fi alineat dintr-o dată „în coloană cîte doi” la comanda marelui calif şi ar fi mărşăluit valea din spaţiul carpato-danubiano-pontic, (să le fi eliberat careva instituţie cîte vre-un paşaport biometric şi lor ? Nu ştiu, dar nu cred că ar fi nevoie, căci nimic nu ne poartă amprenta identificatoare mai bine decît gunoaiele noastre); cîteva poze cu case părăsite, bineînţeles, pentru a nu rămîne în urmă de trendul actual; poze cu mese întinse la cimitir şi nu numai, într-atît de bogate, încît te întrebi dacă nu cumva poveştile despre sărăcia din Moldova nu sunt o scorneală şi provocaţie antinaţională (Да, до этих штучек мастер этот самый Джон Ланкастер.(1))...


Sunt bune toate. Vă rog să mă credeţi şi să nu daţi cu pumnul în ecran sau taste, căci nu am nici cea mai mică intenţie să stric cuiva „malina” şi „kaif”-ul. Chefuiţi şi bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi (2) şi să nu uitaţi nici de nume, prenume, adresă, naţionalitate, credinţă şi alte chiţibuşuri pe care neapărat cineva se va grăbi să le pună într-un catastif pentru ca o maşinărie fermecată să vă transforme ulterior într-un procentaj infim al acestei realităţi.


Şi dacă toate sunt bune, am să vă las în pace şi am să vin doar cu nişte ghimpi, pe care aţi putea să-i lăsaţi neobservaţi, dar teamă mi-e că s-ar putea infecta, dacă nu-i scoatem destul de rapid de sub piele...


Ghimpul 1: Orice s-ar spune, dar faptul că am scăpat de vize, chiar şi de nu înţelege o distinsă doamnă de ce nu sărim în sus şi nu deferlăm în străzi purtaţi de valurile extazului, este un eveniment de prim plan. Poate e o fixaţie a mea, o boală la care sunt într-atît de sensibili exilaţii, dar a scăpa de umilinţa funcţionăraşilor şi grănicerilor e totuşi ceva. Oh, believe me ‒ every word I say is true (3) . Faptul că au rămas în trecut potlogarii care vindeau aceste one-way tickets (4) pentru mii de euro, faptul că nu voi mai auzi de la oamenii mei poveşti cu traversări clandestine de munţi şi păduri europene, cu vînători de oameni, cu accidente şi morţi, este mai mult decît ceva! Dar să nu uităm că această „eliberare” ne era făgăduită încă pentru 2012... Nu zic că nu s-a făcut nimic pentru ca să se întîmple anume atunci, dar, vedeţi Dumneavoastră, decizia nu era doar a noastră. Cine ştie cît am mai fi aşteptat dacă nu era... suferinţa Ucrainei. Are un gust amar această „realizare”. Nu s-a făcut doar pentru noi, nu s-a făcut doar din cauza noastră şi doar din voinţa noastră. S-a făcut din... circumstanţe... Iar la văzul „foştilor” din Airbus-ul „Chişinău-Atena-Chişinău” chiar mă apucă un fel de ... lehamite, ca să nu folosesc decît acest eufemism...


Ghimpul 2: Iată că, la fel ca şi în fiecare an, zilele trecute toată ţara a ieşit la un picnic magestuos. Treaba asta extraordinară sa cheamă „Paştile Blajinilor”. E ceva profund păgîn şi ancestral în această tradiţie. E ziua pe care viii o trăiesc împreună cu morţii. E ziua cînd morţii îi adună pe toţi ai lor launloc. De cînd mă ţin minte se făcea anume aşa. Mai deunăzi am aflat că pe undeva pe la filipinezi se procedează la fel. Un tip în Franţa chiar a făcut şi un monument pe mormîntul mamei sale în formă de masă şi şi-a făcut nume în presă. A găsit cu ce să ne mire! Dar uite că a apărut o modă mai nouă: neo-moralişti de tot felul ne învaţă că nu e bine. Cică nu ar fi creştineşte... Aici suntem de acord, este păgînism pur. Ca şi multe alte datine de-ale noastre, de altfel. Neo-creştinii noştri se pare că doresc să înfiinţeze o nouă credinţă pură si „neprihănită” pe acest meleag... Cică nu le-ar place cum se îmbracă femeile (de straiele bărbaţilor nu se leagă nimenea), că se bea şi se mănîncă pe morminte... În oricare altă parte, deci, e bine, dar morţii, cică, ar fi mai sensibili şi mai susceptibili... Se plîngea careva nu demult de fetiţe cu fustiţe scurte în Parlament... Atunci cu toţii i-au luat parte fetiţei-garofiţei. La cimitir nuş’ de ce e invers... Aşa cum suntem, vii, aşa venim şi la cimitir. Problema e în altă parte.


Ghimpul 3, telegrafic: Ilan Shor, tipul care, conform zvonurilor, îşi petrece vacanţele în reşedinţa de vară a lui Putin, care făcea nuntă în chiar clădirea (fie şi temporară) a Parlamentului, a fost ales, între timp, membru al Consiliului de Administrație la Banca de Economii...


Cam atît.


Sunt bune toate. Vă rog să mă credeţi şi să nu daţi cu pumnul în ecran sau taste, căci nu am nici cea mai mică intenţie să stric cuiva „malina” şi „kaif”-ul. Chefuiţi şi bucuraţi-vă, prieteni...

 

 

*Rom: "Îmi veţi spune că un simplu paşaport nu poate modifica caracterul unui om."

 

(1) Vladimir Vysotski, Пародия на плохой детектив

(2) Ion Aldea Teodorovici, Bucuraţi-vă 

(3) Bryan Adams, Please Forgive Me 

(4) Boney M, One Way Ticket

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Poveşti de-acasă
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher