Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
31 octobre 2011 1 31 /10 /octobre /2011 13:46

sau Un exerciţiu elementar de determinare a genului

Recunosc: pînă a pleca astă vară în vacanţă eram ferm convins că ştiu să fac o deosebire între o ficţiune realistă şi una de tip science fiction. Cîteva dialoguri pe care le-am avut cu persoane pe care le consider inteligente au zdruncinat această convingere.  Nu mai ştiu ce să cred: oi fi plecat destul de demult de acasă ca să nu mai percep lucrurile la justa lor valoare? O fi oare realitatea Chişinăului (căci aceste dialoguri cu Chişinăueni au fost) într-atît de diferită de restul ţării? Ori e o simplă constatare a eficienţei propagandei de Stat? M-am cam încîlcit... vă rog, Stimaţi Cititori, să mă lămuriţi. Vă propun două mici ficţiuni. Una realistă şi una fantastică. Decideţi Dumneavoastră care şi cărui gen corespunde, căci eu unul nu mai ştiu...

 

Ficţiunea 1:

     Gheorghiţă s-a trezit ca de obicei, la ora 7 dimineaţa. Mama l-a sculat cu o vorbă dulce îndemnîndu-l să meargă la baie să se spele pe ochişori - pe dinţişori cu apă călduţă (au apă curentă, ca la oraş!) şi să se îmbrace repejor cît ea pregăteşte micul dejun. Tata era demult pe-afară şi încărca camioneta (cumpărată în leasing foarte avantajos în cadrul unui program de susţinere a micului business) căci urma să meargă la iarmaroc să vîndă purcei.  Bălăcindu-se în baie, Gheorghiţă simţi mirosul placut de lapte cu ciocolată ce venea de la bucătărie şi îl auzi şi pe tata îndemnîndu-l, rîzînd sonor: „Hai, haiducule, c-ai să dai de alb. Vino la masă, că nu ne-aşteaptă nimeni cu colaci în coadă!”

     La 7:35 trebuiau să fie gata de drum, căci microbusul nou-nouţ, confortabil, cu aer condiţionat vara şi bine încălzit iarna, care aduna şcolerii din cătunul lor nu întîrzia niciodată. De la ei din sat pînă la şcoala de circumscripţie de la raion făceau exact 20 de minute pe un drum proaspăt asfaltat şi întreţinut vara şi iarna astfel încît să fie într-una practicabil pentru circulaţie.

     Şoferul, nea Ion, era mereu bine dispus şi acei 10 şcoleri din sat abia aşteptau să-i dea bineţe şi să mai schimbe cîteva glume cu el cît ţinea traseul.

     Şcoala de la ei din sat a fost închisă recent, căci sătucul era prea mic. Or la raion la şcoală s-a investit greu: laboratoare înzestrate cu de toate, computere nou-nouţe,  săli de sport, cantină... Ce mai? Ultimul răcnet!

     Lecţiile la şcoală începeau la 8 fix. Gheorghiţă şi-a făcut zeci de prieteni printre colegii orăşeni, cu care se zbenguiau şi se hîrjoneau pe la recreaţii ori la orele de sport. La şcoală erau bine hrăniţi: un guteu pe la 11, o masă bună spre amiază. Cînd ajungea microbusul pe la 14:00 să-i ia acasă, copiii se despărţeau cu greu. Gheorghiţă ajungea acasă vesel şi plin de energie. Îşi făcea temele pentru acasă şi apoi mai ieşea şi la joacă, ori pleca să vadă ce face tata pe ogor.

     La şcoală era printre cei mai buni elevi. Luase şi nişte premii după primul semestru. Acum se pregătea pentru olimpiada raională la fizică. Visa să devină inginer şi să construiască o navetă spaţială cu care să se poată ajunge pe Marte. De ce nu? La 11 ani totul este posibil!

Sasha

Ficţiunea 2:

     Gheorghiţă s-a trezit ca de obicei, la ora 5 dimineaţa. L-a sculat bunica. Trebuia să reuşească să mai pună ceva pe foc, să dea mîncare la purcel şi la găini, să ducă vaca la rînd, să aducă o căldare cu apă de la fîntînă şi apoi să se spele repejor în lighianul din tinda casei cu apă rece ca să se pregătească de şcoală. Bunica era bătrînă şi nu mai dovedea. În plus, mai era şi bolnavă...

     Mama era plecată de vre-o doi ani în Italia, tat-so dispăruse din nou pe undeva şi nu dădea pe acasă. Îl apucase un „zapoi” şi cine ştie pe unde-l ţinea beţia... Bunica i-a încălzit lui Gheorghiţă borşul de ieri seara şi tot îl cicălea: „Gheorghiţă, hai poate nu mergi azi la şcoală? Las-că n-ai să mori tu de-o zi-două, că doar n-ai să te faci profesor. Uite, avem păpuşoii de curăţit, şi tat-to iar o dispărut pe undeva. Şcoala nu fuge, da găinile şi vaca nu ştiu s-aştepte. Cu ce-i hrănim, ai?”

     Gheorghiţă, însă, ştia că trebuie să meargă la şcoală. De nu, are să vie de la primărie şi tot el are să poarte vina. Tat-so putea să-i tragă vre-o cîteva scatoalce bune că de, să se facă el de rîs în faţa primarului din cauza lui? Aşa că... vrei nu vrei, bea Gheorghe aghiazmă... Cît a fost şcoală în sat, mai era cum era, acum însă... Trebuia să mearga la marginea cealaltă de sat, la şleah, pe unde trecea autobuzul să-i ducă la raion. Erau vre-o 5 copleşi, căci ceilalţi au plecat cu părinţii în alte părţi: unii la raion, pe alţii i-au luat mamele prin Italii...

     De era frig, de ploua, de ningea, copiii aşteptau la marginea drumului autobuzul, care rareori venea la timp. Ba era stricat, ba era gheţuş, ba avea nea Ion vre-un chef de cu seară şi-i era greu cu trezitul... Acei 15 km pînă la raion îi făceau în tocmai o oră, drumul fiind numai gropi şi, în plus, nea Ion mai făcea şi cîte un calîm pe ici-colo: mai lua cîte o bătrînică la bazari, cîte un muşteriu cu treabă la raion. Aşa că degerau binişor copiii pînă ajungeau la şcoală în autobuzul ciuruit de rugină şi ani. Vara era mai bine: transpirau şi înghiţeau destul praf, dar cel puţin era cald...

     Lecţiile la şcoală începeau la 8 fix. Dar rar de nu întîrzia Gheorghiţă la prima lecţie. Şi numaidecît că era dojenit de învăţătoare şi numaidecît că era adus ca exmplu rău în faţa colegilor. Învăţătorii şi colegii îl aveau de un fel de bădăran. Lipsea mult, nu reuşea cu temele şi, cel mai rău, nici haine bune nu prea avea, căci banii trimişi de mama "de la Italia" erau băuţi de taică-su...

     Într-o dimineaţă a aşteptat cam mult autobuzul în ploaie, a căpătat o pneumonie şi a ajuns la spital, căci s-a agravat răceala şi nu a ajuns să fie văzut de medic decît cînd a început a delira pe bune... L-au luat atunci nişte mahalagii la raion cu maşina.

     A aflat mama şi i-a promis la telefon că de cum se lămureşte ea cu actele acolo, în Italia, îl ia şi pe Gheorghiţă. Pe patul de spital, îngheţînd şi aici, Gheorghiţă visa cum va trăi el în Italia, la soare. De ce nu? La 11 ani totul e posibil...

 

Şoferul a bătut la uşă, a intrat în cabinet şi a raportat scurt:

-          Dom’Ministru, gata, am dus copiii la şcoală.  

-          Bine, să mergi să-i recuperezi la două şi să-i duci direct la piscină, ai înţeles?

-          Desigur, să trăiţi! Zicea învăţătoarea că are ceva de vorbit cu D-Stră, ceva de reparaţie, se pare.

-          Bun, las-că vedem. I-am promis să le alocăm nişte resurse suplimentare pentru evroremont.

Şoferul a ieşit, iar Ministrul s-a apropiat de geam şi se gîndea cît de bine le este şcolerilor astăzi în Moldova după recenta optimizare. Uite, are şi resurse pentru alocări extra-bugetare în cazuri de urgenţă.

 

Imagine: Cezara Kolesnik, "Sasha"

Partager cet article

commentaires

Irina 02/11/2011 12:15


realitatea e ceea ca cei ce ne hotarsc soarta "cei de sus" se vad numai pe ei si nefiind inferior evident nu pot sa stie ce ne afecteaza sau daca si cunost aceasta se fac ca nu au auzit
nimik.science fiction este prima povestire.Asi vrea si eu ca copilul meu sa beneficiile unei asa educatii .Nu-mi ramine decit sa-l educ acasa asa cum e in science fiction aici ma stradui adica.


Vitalie Vovc 02/11/2011 19:41



Irina, merci mult pentru comentariu! e un lucru firesc ca parintii sa doreasca un viitor cit mai bun pentru copiii lor. "Cei de sus", din pacate, nu la asta se gindesc, ci la actul de guvernare.
adica la implimentarea reformelor, programelor, etc.etc. citeodata absolut lipsite de sens, altadata absolut deconectate de realitate. dar ce conteaza? important e sa raporteze la ce de si mai
sus ca uite au reformat, au implimentat, au optimizat etc. etc.  



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher