Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
3 février 2011 4 03 /02 /février /2011 00:58

E o poveste mai veche. Chiar destul de veche. Protagoniştii ei nu mai sînt în viaţă…

Pe cînd copilaream şi eu, îmi petreceam verile la buneii mei, la Nicoreni, actualmente în raionul Drochia. Sat mare altădată. În 2004 ar mai fi avut 3420 de locuitori… Cu 2 şcoli în 1940, cu 2 şcoli în 1991 şi probabil cu riscul de a rămîne fără o singură şcoală în 2011...  Sat întins pe trei dealuri, în formă de potcoavă, la mijlocul careia curge şi astăzi un rîuleţ, căruia nu-i ştiu nici astăzi numele. Sătenii îi spuneau simplu: rîpa din vale.  Denumirile mahalalelor îmi mîngîe şi azi auzul: Tindireuca, Balcani, mahala Ruşilor, mahala Zăicănenilor, mahala Răcenilor... Dar să lăsăm digresiunile nostalgice şi să revenim la povestea noastră.

Cîndva demult, foarte demult, pe vremurile cînd cireşul de la poarta ogrăzii îmi părea ne-căţărabil (mai tîrziu aveam să-mi fac un formidabil punct de observaţie în încrengătura a trei craci din fîrful lui, dar mult mai tîrziu) o auzii pe bunică-mea bombănind în urma unui mahalagiu; „îmblă ş-aista-n dodii, de parcă l-o apucat bludul”.

Cuvîntul „blud” m-a intrigat nespus de mult şi, imediat, i-am cerut să mi-l tălmăcească. Bunica, să-i fie ţărîna uşoară, carte n-a ştiut. Şi nici DEX nu exista pe atunci, deşi nu i-ar fi servit la mare lucru. Verificaţi şi Domniile Voastre: DEX-ul nu atestă acest regionalism arhaic. A scoate o definiţie clară şi concisă nu era pe măsura ei. Aşa a fost lumea. Fiecare cuvînt, fiecare expresie cuprindea un microcosm, un trecut, o pildă, o viaţă... O fi el bun să vorbeşti o română de dicţionar cu accent bucureştean, dar... e aseptizat oarecum.

Blud?” – m-a privit bunica puţin surprinsă. Imediat însă a mijit ştrengăreşte ochii şi mi-a întins un scăunel. „Apu... şezi aici, să-ţi povestească mămuca ce-i asta blud”.

Aşa a fost lumea: cuvintele se povesteau, nu se împuşcau ca o rafală de definiţii dintr-un AK-47. Să vezi cum îi dau astăzi cu „impedimente” şi „comasări” prin interviuri, dar în fond, nici la ciubota ciobanului nu ajung...  

(Ciobanul de atunci, nu beţivul de azi. Pe ciobanul din Nicoreni îl chema Sukohlev, o poreclă de pe vremea foametei, probabil. Om nant şi uscăţiv, roşcat pe de asupra. Venea singur pe la casele oamenilor să le aducă ceva zăr, să le spună ce-i cu oile, să le mai amintească cine şi cînd e cu rîndul... nu am mai văzut din ăştea de atunci... Mamă!, ce sîrbuşcă făcea bunica din zărul cela!...)

Dar să continuăm povestea :

„Trăia la noi în mahala un om, Ilisîi.

(Asta e contribuţia mea de ficţiune la poveste. Nu mai ţin minte cine era omul din povestea bunicii. în scimb, îl ţin minte pe Moşul Ilisîi, un bun prieten de-al bunelului, vecin peste drum, care toată viaţa a avut grijă şi a reînnoit răstignirile de la cimitirul satului, necătind la regim, la brigadiri, lanovoi şi zvenovoi de tot felul care îl sîcîiau din cauza asta. Omagiat să-i fie numele!).

Şi avea Ilisîi un frate, care trăia pe dealul celălalt, la Zăicăneni. Uite că într-o zi au plecat ei amîndoi cu căruţa lui Ilisîi la Rîşcani la iarmaroc. S-au întors înapoi spre seară. Ilisîi a mas la frate-său. De, purtati de bluderau şi caii obosiţi, dar mai cu seamă vroiau să bea un aldămaş împreună pentru că au făcut tîrg bun şi le-a ieşit la socoteală. A doua zi de cu noapte, înainte de răsăritul soarelui, Ilisîi şi-a luat caii şi s-a pornit acasă. Ajuns în vale la rîpă, a intrat într-o ceaţă albă, de nu ţi se vedea palma cînd întindeai mîina. Uite acolo l-a şi apucat bludul. I-o tumănit minţile şi în loc să meargă pe drum, a luat-o hăisa pe şes şi s-a tot învîrtit în loc pînă nu s-a ridicat soarele. Cine ştie cît avea să-l ducă bludul de cap, dacă nu-l vedea frate-su din deal şi nu venea pînă la el. A apucat caii de căpăstru şi i-a scos la drum. Uite asta, măi nepoate, se chiamă blud. Acolo, pe vale, la rîpă, este blud. Şi cînd îi ceaţă, ori noapte neagră, poate să te ia uite-aşa şi să te poarte pînă nu vine cineva să te scoată...”

Eu, fiind octombrel pe atunci şi educat (deja!) în spiritul dialecticii materialiste la şcoală, nu prea am crezut povestea.  Am zis ceva de genul „Las-că ştiu eu, era Ilisîi cherchelit şi nu vedea drumul”. La care bunică-mea a răspuns: „Voi, aiştea de-amu, nu mai credeţi în nimic... Să ştii că s-a mai întîmplat şi cu alţii. Şi-apoi, a mai ospeţit Ilisîi pe la frate-su, şi nu o dată. Şi chiar de avea cîteva păhărele şi adormea în căruţă, îl aduceau caii singuri acasă, că avea cai vrednici. Iţi spun eu: este blud la noi pe vale!”

Doamne, au trecut 25 de ani de atunci...

Acum, cînd am şi eu ceva peri suri prin cap, cred. Cred ce spunea bunica. Mămucă! Să ştii că ai dreptate! Întotdeauna ai avut dreptate! BLUD EXISTÁ!!! Numai că el a ieşit din rîpă. Cît aţi fost, ne-aţi păzit, nu ştiu prin ce minuni, dar l-aţi ţinut acolo, devale la rîpă. De 20 de ani, însă, exact de cînd aţi plecat, BLUDUL s-a răspîndit prin toată ţara: ne-a împînzit minţile şi ne poartă în cercuri. Ar trebui de pus un panou la frontieră: ATENŢIE, AICI ESTE BLUD!

Vest sau Est

Cine ştie cît o să ne mai poarte?... Nu se găseşte nici un frate să ne apuce de căpăstru şi să ne scoată...

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Poveşti de-acasă
commenter cet article

commentaires

cornelia 16/02/2011 20:25


Mai, dar e chiar o poveste buna pentru maturi si mai ales pentru demnitarii care nu stiu in care parte sa o ea. Trebuie prins bludul pentru a limpezi apele in tara aceasta.


Vitalie Vovc 16/02/2011 23:12



merci Cornelia. din pacate nu vad cine-ar face-o... cei care au stiut cum nu mai sint pe lumea asta... noi? noi mai avem de invatat...



Olguţa Efros 13/02/2011 01:34


Mi-a placut, chiar foarte... De mult nu am mai citit ceva in asa stil, mi-a amintit de Creanga!
Felicitari autorului, stie sa intrige, sa captiveze... si iata sa vrei si tu sa afli deznodamintul istoriei si nu s-o lasi balta !
Admir pe toti ce stiu a modela frulos imbinarile de cuvinte, expresii ca pina la urma produsul final sa fie la inaltime !


Vitalie Vovc 13/02/2011 11:23



Merci mult pentru incurajari. Am avut noroc de profi de exceptie la viata mea. Meritul e in mare parte al lor.



Carolina Dodu-Savca 03/02/2011 14:38


Un Punct din Fr. bine punctat! Felicitari pentru stilul ce prilejuieste o lectura rara!


Vitalie Vovc 03/02/2011 16:36



Merci mult, Carolina! Mai am multe de invatat...



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher