Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
23 février 2011 3 23 /02 /février /2011 16:27

Partea 1: Prolog

Există în ţărisoara noastră mioritică o adevarată havră a stabilităţii, unde nu s-a schimbat nimic de vre-o 50 de ani, cel puţin, şi unde istoria curge pe alături fără a lăsa mari amprente. Toate încercările ei de a pătrunde în această citadelă sînt respinse stoic de către ocupanţii/locuitorii* oraşului.   

*Dat fiind incapacitatea mea de a alege unul din aceste două cuvinte, vi le pun pe ambele. Na! Alegeţi singuri cum vă place sau după cum vă răsare soarele: la Est sau la Vest.

Stefan cel Mare cu Tanc BaltiToate armele sînt bune şi bine folosite: un T-34 cu sula spre Vest slujeşte cauza alături de Ştefan cel Mare cu crucea spre Est; Cîrlă Mîrlă, Feghea Engels şi tătuca Lenin privesc supărat şi grav spre Nord (au greşit ceva, Siberia nu-i acolo, deşi, simbolic vorbind...); Volodia Ulianov a trecut în rezervă şi i-a lăsat postul lui Ştefan, dar e întotdeauna gata să reapară (vorba veche: „наш бронепоезд стоит на запасном пути”, adică la comisariatul militar**); ostaşul „eliberator” a primit de curînd un aliat neaşteptat în persoana/busturile clasicilor...

**Crearea şi afirmarea Republicii Moldova ca stat suveran şi independent, democratic şi de drept, adoptarea Constituţiei Republicii Moldova determină necesitatea stringentă a corelării sistemului de asigurare a securităţii naţionale cu stipulările Legii supreme a statului, cu principiile politicii externe şi interne, cu normele internaţionale privind securitatea naţională, regională şi generală, stabilirii priorităţilor şi separării competenţelor autorităţilor publice în domeniul asigurării securităţii naţionale.

Vezi: http://www.army.md/?action=show&cat=10#63

 

Nimic nou în vechea Danemarcă...hhmmmm... Nu, nu aşa se chiamă oraşul. Numele pe care îl poartă este unul care corespunde poate cel mai bine cu conţinutul său. Un nume ce sfidează majoritatea teoriilor lingvistice despre numele proprii. Un nume falnic şi inebranlabil, irepetabil şi indiscutabil din punct de vedere semantic:

! BĂLȚI !

La Bălţi toate şi toţi contribuie machiavelic la menţinearea sacră a stabilitaţii. Cîte intenţii bune şi nu prea nu s-au împotmolit în Bălţi ?! Cîţi politicieni nu şi-au mînjit pantofii, lustruiţi ireproşabil pînă atunci, în Bălţi ?! Orice şi oricine nu intră aici ori se îneacă definitiv în Bălţi, „murdar pînă la stele”, ori caută s-o şteargă de aici mulţumind destinului că nu a scăpat decît cu pantofii unşi de glod.

Au Bălţii şi un farmec cît se poate de specific: e plin de „druji”. Cum să vă spun? E o noţiune imperceptibilă de către persoane de la care nu pute a Bălţi, adică care nu locuiesc aici sau care nu au locuit aici niciodată. (Țin să precizez pentru a evita un car de noroi în plină figură de la bălţeni: şi de la mine pute a Bălţi! Sînt născut în această cinstită urbe!)

Sînt sigur că mulţi dintre cititori îmi vor disputa întîietatea: „Ehe, d-apu la noi să vezi corupţie! Ai noştri sînt cei mai corupţi din toţi corupţii corupţilor! Să-l vezi tu pe Cutare, sau pe Cutărica! Să-l vezi tu pe-al nostru ciţi naşi, fini şi cumătri are etc. etc”... Nu, nu despre corupţie sau cumătrizm vreau să scriu: e ceva mai fin, mai corporatist, dacă vreţi. La Bălţi „druji”-smul a fost adus la perfecţiune, la perfecţiunea unui sistem 100% autosuficient şi de o eficienţă teribilă!

Un exemplu? Cu plăcere! Dar va fi o poveste, căci sîntem la rubrica „Poveşti de-acasă”.

Partea 2: Prolog²

Există la Bălţi o instituţie extraordinară. Extraordinară din toate punctele de vedere şi pe toate registrele semantice. Zău, fără nici o ironie. Ar fi şi păcat să inţelegeţi altfel, căci îmi este una din Almae Maters, poate cea mai importantă, căci a fost prima. Aluzia e prea mare ca să fie disimilată şi în continuare: instituţia se chiama „Universitatea de Stat Alecu Russo”.

Cît am fost student, am rîvnit cu nesăbuire la o schimbare la Universitate. De, ca toţi tinerii. Scimbarea a intervenit 10 ani mai tîrziu. Înscăunarea lui Gheorghe Popa în tronul de Rector a fost, pentru mine cel puţin, un simbol major al acestei schimbări. Simbol monolit pe care însăşi Popa l-a dinamitat foarte rapid alăturîndu-se listei celor 9 magnifici (în fraza respectivă accetul trebuie pus pe „alăturat” nu pe forţa politică la care au aderat rectorii).  

Ca şi oricare altă instituţie de acest rang, Universitatea are şi o serie de angajaţi non-academici, staff necesar pentru o funcţionare normală. Printre acest staff de suport se numărau şi cîţiva medici, indispensabili, după mine, pentru a asigura o protecţie sanitară şi medicală atît studenţilor cît şi staff-ului academic.

Aceşti lucrători medicali timp de cîteva decenii au fost angajaţii Ministerului Sănătăţii, detaşaţi, conform regulamentului, la organizaţii care aveau un număr important de salariaţi sau persoane. Astfel, dacă aţi mai apucat timpurile alea, mai în toate şcolile era un „punct medical” unde, iarăşi, în funcţie de numărul de elevi, veghea cîte un medic sau o soră medicală.

Bravii noştri conducători au decis la un moment dat că Ministerul Sănătăţii nu mai poate fi responsabil de sănătate şi au zis: „Basta”! In plus la asta, nici Ministerul Educaţiei nu mai putea fi responsabil de educaţie şi a zis: „Fiecare se descurcă cum poate”, trecînd universităţile la (atenţie la sensul macabru al cuvîntului!) autofinanţare***.

***Autofinanţarea universităţilor e un subiect aparte. Nu vreau să-l dezvolt acum, deci v-aş ruga puţină îngaduinţă, poate revin cu un alt articol la acest subiect.

Răposatul rector Nicolae Filip a decis, la rîndul său (cine ştie, probabil vîrsta înaintată şi necesitatea de a avea un medic la îndemînă a influenţat decizia, dar... contează rezultatul), că o Universitate cu circa 5 000 de studenţi nu poate să fie lipsită de un medic şi un suport medical calificat şi a reangajat staff-ul medical, utilizînd lilbertatea de decizie acordată de ministerele de resort.

De facto, totul a rămas pe vechi, ceea ce nu înseamnă neapărat un lucru negativ. De iure însă... Atavizmele acestei decizii şi, în special, modalitatea aplicării ei au făcut posibilă povestioara dată.

Pe lîngă „Punctul medical” propriu-zis (rebotezat în „Oficiu medical” ulterior) Universitatea mai dispune şi de un Centru de reabilitare, cu angajaţii săi medicali. Aceste două micro-structuri co-existau foarte bine în paralel, fiecare îndeplinindu-şi misiunea conştiincios. Medicul de la punctul medical se ocupa de prevenţia şi doftoria sărmanilor bolnavi, cei care aveau nevoie de reabilitare erau „îndreptaţi” la reabilitare. Un mecanism, cert cam ruginit din lipsa de mijloace, dar care a fost rodat cu timpul şi care mai dădea randament.

Uite aici intervin „drujii” si atmosfera mocirloasă de la Bălţi, care, după cum spuneam în lungul meu prolog, este singura responsabilă de cele întîmplate.

Partea 3: Povestea propriu-zisă

Elementul declanşator al acestei poveşti (că dacă nu se întîmpla, nu se auzea) a fost ... decesul medicului de la Centrul de reabilitare. Cel puţin într-un domeniu Moldova a întrecut demult Franţa: la noi lumea lucrează pînă la moarte! Nici o problemă cu fondul social. (Durata de viaţă e doar un detaliu ce nu merită atenţie, desigur).

Acum, dacă ar fi să urmărim logica marilor califi de la descălecarea ţării Moldovei încoace (epocă ce începe în 1991, nicidecum mai devreme!) postul ar fi trebuit pur şi simplu „optimizat”, resursele „realocate”, cheltuielele „reduse” etc., etc.

BA!

De data asta nu a fost sa fie aşa! Postul nu a fost redus! Minune mare! Un nou medic este angajat! Extraordinar! De nemaivăzut pîna acum! Totul e chiar frumos: o persoană a fost înlocuită cu alta, postul nu a fost redus... ce mai, decizie în pas cu timpul: pînă acum pe administratorii noştri îi durea în cotul stîng de „bobor”, de acum înainte îi doare-n cotul drept!

(Aici voi face o mică digresiune: sper să fiţi zăpăciţi şi derutaţi la acest moment al lecturii. Ăsta a fost şi scopul. Autorul acestui text, adică eu, pare a fi „puţin” indignat de „situaţiune”, or, tonul mesajului era un altul în prologuri... hmmm. Răbdare – să nu uităm că sîntem la Bălţi!)

Uite aici apare şi „drugul”! Un tip pe nume Veaceslav Portărescu (Să nu vă ducă în eroare numele: e un rusofon, bălţean pure-souche, deşi nu asta este esenţa problemii. Paranteza vrea să spuna că nici barem înlocuirea „oamenilor lor” cu „oamenii noştri” nu e la mijloc) este angajat în locul răposatei. Angajat conform regulilor în vigoare: cu comisie de evaluare şi tot balamucul. Comisia de evaluare a angajat un medic pe jumătate de salariu ca înlocuitor al medicului decedat. Lucru, bineînţeles, aprobat şi salutat chiar de staff-ul medical prezent.

Începînd cu acest moment, succesiunea evenimentelor accelerează. Dacă credeaţi că am scăpat de „optimizare”, aţi dat în bară. Imediat „se ia” decizia de a reorganiza serviciul medical al Universităţii. Mai pe scurt: cele două entităţi medicale ale Universităţii sînt contopite şi se crează un nou post, care nu a existat nici pe vremea lui Brejnev: cel de Medic Şef****! Cred că aţi inţeles deja care este persoana ce va ocupa acest post: Veaceslav Portărescu!

****În Rusia lui Putin ar fi, cică, de două ori mai mulţi funcţionari de stat decît în epoca URSS-ului... Iar noi, cică, am avea alte modele de dezvoltare...

Conform noului „cod” la modă în Moldova pentru orice nou post ar trebui să fie creat un concurs. Ei bine, el ar fi fost chipurile anunţat (deşi nimeni nu a auzit de el şi nu a văzut acest anunţ) şi chiar ar fi fost publicat în marele gazăt bălţean „спрос и предложение” unde lumea îşi trimite anunţurile despre lighiane sparte scoase la vînzare. (e vinovat oare cineva de faptul că la Bălţi nu există o altă publicaţie mai „adecvată” situaţiei?) Desigur că restul personalului medical nu a aflat despre noua „ungere spre putere” decît facînd cunoştinţă cu ucazul Rectorului! Dacă sînt proşti şi nu citesc regulat presa... e vina lor şi numai a lor. Pentru „(uni)formă” însă... Domnul Portărescu a fost angajat corect, vezi că şi comisie s-a făcut. Şi proces verbal semnat există. Ascensiunea fulminantă ulterioară a „carierei” dumnealui se datorează în exclusivitate capacităţilor excepţionale de care a dat dovadă! Zău! Aveţi dubii? Vorba rectorului: „Vremurile s-au schimbat”.

Să nu uitam totuşi că nici un buget nu este extensibil, în special în ţărişoara noastră. Respectiv, pentru a face loc noului salariu, medicul de la oficiul medical (acelaşi care-şi dăduse acordul pentru a angaja noua persoană !) a fost supus presiunilor să treacă la jumătate de salariu, ceea ce pînă la urmă s-a şi facut. Cică ar fi o decizie care ar corespunde cu Codul Muncii, căci medicul respectiv a atins vîrsta pensionării... Dar de ochii lumii un alt motiv a fost invocat: dat fiind faptul că medicul nu mai era angajatul Ministerului Sănătăţii, nu a fost inclus nici într-un program de formare profesională continuă. Portărescu sare cu prăjina şi afirmă că medicul în cauză nu este calificat, respectiv trebuie discalificat si trecut la jumătate de salariu! Şi la fiecare „cîr” din partea lui, îi bagă Codul Muncii în ochi...

Lucru şi mai extraordinar: doi lucrători medicali sînt concediaţi, un al treilea a plecat de „bună voie”... Unica soră medicală care mai ramîne (cea mai tînără şi mai neexperimentată) a fost ridicată la rangul înalt de „Soră medicală superioară” probabil şi cu adaos la salariu. Rămîne de căutat în continuare cui îi este ea superioară, în condiţiile în care a rămas de una singură... vezi asteriscurile**** de mai sus)

Rezultat final: Oficiul medical este cu brio redus la neant...

UAAUUUU! Ce schimbare spre bine, tovarăşi!

Nu putem decît să admirăm această partidă fină şi inteligentă! Pentru cine s-a facut atîta tărăboi? Pentru un „drug” de-al lui Gheorghe Popa, sau un „drug” de palier de-al unui „drug” de-al lui Gheorghe Popa... paradigma poate fi lungă. De, „cvadratura drujilor” în circuit sistemic ! Cred că se pot face modele matematice de Premiul Nobel la acest subiect. Nimic extraordinar şi şocant la prima vedere, dacă nu ar exista acest oraş blestemat... El e de vină, numai el.

Partea 4: FAQ (Frequently Asked Questions):

1.       Cîte locuri noi de muncă au fost create?

-          (-4). Monsieur Portărescu ar continua să perceapă „salar” de la stat în calitatea sa de medic la policlinică (respectiv, vă daţi seama că nu era un şomer la momentul angajării). În plus, la momentul publicării acestui articol 2 persoane au fost demise şi 2 au plecat singure, nesuportînd noua „ambianţă”.

2.       Are noul angajat cunoştinţe şi experienţa necesară pentru a activa la noul post?

-          Nu, Mister Portărescu nu a lucrat nici un minut pînă atunci în calitate de medic la o organizaţie cu mai mult de 100 de persoane.

3.       Are noul angajat, barem cea mai mică noţiune de management pentru a dirija o structură, fie şi compusă doar din cîteva persoane?

-          NU! NU! Şi iaraşi NU! Nici într-un caz nu vreau să mă pronunţ asupra calificării lui Signor Portărescu în calitate de medic, dar ca manager este o nulitate! Categoric! Mai mult: s-a adeverit a fi un pericol pentru serviciul medical al Universitătii, ceea ce a şi demonstrat-o pînă la urmă! A insulta oameni, a-i ameninţa permanent cu licenţierea, a înjosi subalternii, a-i impune să dea „otciot” !!! fiecare oră !!! despre activitatea din cursul zilei este o aberaţie, eufemistic vorbind. A mai existat un tip, Veaceslav Iordan, care utiliza aceleaşi metode într-o mică primărie de pe la noi. (http://www.youtube.com/watch?v=DVvZKCf3PTE&feature=related).

4.       Au avut de cîştigat studenţii şi staff-ul didactic de la noile schimbări?

-          Dimpotrivă, dacă pînă acum medicii încercau să trateze studenţii local, apelînd la instituţiile municipale de medicină doar în cazuri relativ grave, acum majoritatea lor sînt „îndreptaţi” direct la Policlinică. Practic nici o asistenţă medicală nu este acordată pe loc. Mai mult, Portărescu-san pare a încurca genurile şi îşi primeşte bolnavii „privaţi” de pe sector (care nu au nici în clin nici în mîinecă cu Universitatea) în noul său „cabinet”.

5.       Şi banii??? (căci la noi în spatele fiecărei maşinării de genul ăsta ineluctabil găseşti şi un sac cu bani)

-          Ei bine, ar fi şi aici un sac! S-ar zvoni, chipurile, că Portărescu doreşte să transforme Centrul de reabilitare în unul cu plată deschis pentru toată lumea în localul Universităţii! OPAAA...

Unde ţi-ai pierdut P-ul, D-le Rector?

 

Camin USB

business în unul din căminele universitare 

Partea 5: Epilog

Ca şi în povestea cu sîrme, mulţi dintre cititorii mei vor fi oarecum nedumeriţi de necesitatea acestui text. Care-i problema, domnule? E ceva ieşit din comun? Ai dovezi de corupţie sau altceva? A fost încălcată vre-o lege?

La drept vorbind, nu prea mă interesează dacă este incălcată vre-o normă sau regulament şi nu am eu competenţa necesară pentru a ancheta.  Cauza pentru care militez eu (prin intermediul acestui blog) e alta. Încerc să demonstrez un singur lucru: în pseudo-ţărişoara noastră totul e întors pe dos. Pînă la cele mai simple detalii ale cotidianului... Se vorbeşte mult de mentalitate, ne autoflagelăm în continuu, şi... nimic...

Esenţa însăşi a cuvîntului „mentalitate” a fost denaturată (ca şi esenţa cuvîntului „democraţie”, de altfel). Acest cuvînt a fost într-atît de mult vînzolit prin bălţi de noroi, încît nimeni nu mai percepe valoarea lui semantică...

Eu aş folosi un alt concept, împrumutat din engleză: MIND – SET (Au anglo-saxonii o particularitate deloc neglijabilă: sînt extrem de verticali din punct de vedere semantic). Anume la acest capitol cred că avem mari probleme: avem cu toţii un mind-set sucit şi mîncat de carii.

Ca rezultat, oricare ar fi „schimbarea” politică, instituţională etc. etc., „boborul” schimbare nu prea vede. Normal: MIND-SET-ul ramîne acelaşi! Oricare ar fi conducătorul şi oricare ar fi postul pe care-l ocupă, nu ştiu cum se întimplă că 1001 de alte interese primează şi nu acela al interesului general sau, cel puţin, al intereselor organizaţiei pe care o conduce.

In calitate de PîS:

Este foarte şi foarte posibil să se fi insinuat anumite inexactităţi în această poveste. Am urmarit-o de la distanţă şi persoana de la care o cunosc nu poate a priori fi obiectivă. la fel, nu pot fi obiectiv nici eu, căci persoana dată îmi este mamă... şi fost medic al oficiului medical. Esenţa problemei ramîne aceeaşi: DRUJII.

Ei, şi un PîPîS pe final:

Nu-l cusosc personal pe Domnul Gheorghe Popa. Jos pălăria pentru activităţile ştiinţifice! Cu atît mai mai mare este şi decepţia mea...

Poziţiile Domnului Gheorghe Popa sînt inebranlabile astăzi: unu, este om „de-al nostru”; doi, are DRUJI foarte bine plasaţi în guvern... tot de la Bălţi.

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Poveşti de-acasă
commenter cet article

commentaires

veronica 23/02/2011 21:14


istorii cu "1001 de interese in afara de cele ale organizatiei pe care o conduce" pot sa-ti mai povestesc cite vrei, si de la Balti deasemenea. Si mai ai dreptatate cind zici ca oamenii nostri nu
considera asta ceva iesit din comun.Atita timp cit oamenii vor gindi asa, nu prea avem ce astepta schimbari.


Vitalie Vovc 23/02/2011 23:51



merci, Veronica... din pacate sint prea multe, intr-adevar...



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher