Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
26 décembre 2010 7 26 /12 /décembre /2010 20:05

Povestea 2: Poveste cu „n-am”

 

Cam la două zile după aventurile noastre de la Bălti veni şi momentul cînd prietenul nostru francez trebui să pornească în ultimul său drum prin Moldova. Nu, nu i s-a întîmplat nimic grav, cel puţin integritatea sa fizică nu a avut de suferit. Asupra celei psihologice nu pot să mă pronunţ – nu am calificarea necesară.

 

În dimineaţa respectivă am îmbarcat din nou break-ul Dacia Logan, rebotezat de către nepoţi în Dacia Loran în cinstea bravului şofer Laurent.

 

După interminabilul ritual de rămas bun de factură pur balcanică cu inevitabilele „mulţumesc pentru ospitalitate”, „ne pare rău că nu mai staţi”, „credeţi-ne şi ne scuzaţi pentru puţin”, „ne iertaţi dacă nu cumva”, „mai veniţi neapărat”, „mai veniţi şi voi pe la noi”, etc., etc., am pornit, în sfîrşit, la drum.

 

Am prevăzut să ajungem la Chişinău pe la amiază, căci prietenul meu, necătînd la origini comune cu Sebastien Loeb, Alain Prost, Didier Auriol sau Jean Alési, nu este un fan absolut al vitezei. Dimpotrivă, este un tip foarte prudent la volan. Să nu mai vorbim de stilul său de conduită pe aberaţiile care se chiamă „drumuri” în Moldova! Oaspetele nostru abia după 5-6 zile a mai pierdut din încordarea cu care conducea la început. Gropile pe care nici nu încumeta să le ocolească primele zile, absenţa de marcaj sau semnalizare, imprevizibilitatea totală a şoferilor şi a pietonilor cuplată cu o lipsă arhetipică de respect faţă de codul rutier şi lipsa de curtuazie rutieră nu ca fenomen ci ca noţiune elementară, vitezomanii care confundă indicaţiile vitezometrului cu un indicator imaginar al statului social – toate astea puse launloc au promovat actul de a conduce o maşină de la un simplu gest cotidian la un statut de aventură, în cel mai bun caz, sau de supliciu, în cel mai rău.

 

Oricum, noi eram în vacanţă, avionul prietenului decola abia a doua zi, respectiv aveam toată ziua la dispoziţie pentru a parcurge cei 165 de km care separă Soroca de Chişinău. Cătinel – cătinel, groapă după groapă, avansam spre capitala măreţului stat moldav. Între timp, am descoperit şi o funcţie inedită la maşină: indicatorul audio al calităţii drumului. Dacia scîrţia din tot harnaşamentul ei de plastic la fiecare hop, dar avansa ferm si sigur. Ce-ar fi dacă am instala cîte un scîrţîitometru la autoturizmele „năcealnicilor” responsabili de calitatea drumurilor (dar neaparat va trebui să se deplaseze in Dacii!)?

 

Dacia avansa – noi contemplam peizajele şi întreţineam o discuţie fără noimă într-un andante moleşitor de vara. Sat după sat, măsuram cît face veşnicia în kilometri...

 

„Evenimentul” s-a produs undeva pe drumul R9 nu cu mult înainte de intersecţia cu M2. Pentru cei ce nu sînt familiarizaţi cu codificările rutiere (de alde mine, de exemplu) vă propun şi o localizare pur „moldovenească”: nu cu mult înainte de „razvilca Sorocii”.

 

moldova police carTocmai ieşisem dintr-un incubator al veşniciei şi traversam o mică pădurice cînd... Opa! O Ladă alb-negru cu un mic (dar voinic) girofar. Un alt accesoriu al acestui bastard al industriei auto s-a desprins de la masa alb-neagra şi ne-a făcut un semn autoritar să ne oprim. Ordonat şi facut. Evident, nici nu prea aveam de ales.

 

După povestea de la Bălţi francezul meu a devenit foarte susceptibil la uniforme. Conosc foarte bine sentimentul: în ceea ce ma priveşte, este un refelex 100% teritorial, condiţionat de spaţiul danubiano-carpato-pontic. Deşi, cu timpul, cred că am învăţat să reacţionez mai calm. Prietenul meu, insă... s-a făcut de culoarea surului spălăcit al fotoliului auto, a înţepenit cu mîinile pe volan şi mă privea de parcă aş fi Sfîntul Petru. Era clar că-mi va reveni din nou cinstita misiune de a explica glosolalia unsului întru putere ce se apropia galeş de Dacia Loran.

 

Inutil de a-l descrie. După cum mai spuneam, sînt făcuţi de-o mamă. Durdulii, tunşi chel, de o nonşalanţă imperturbabilă. Un fel de gogoşele pline de sine, conştienţi de superioritatea pe care le-o conferă chipiul, epoleţii şi bastonul.

 

Se apropie de maşină, se prezentă, luă actele pe care i le întinsese şoferul. Descoperi ceva ce nu-i era familiar... Întrebă: „De unde sînteţi?”.

 

I-am răspuns că şoferul este francez. L-a privit bizar: un melanj de curiozitate şi suspiciune. Se vede că nu prea des trec animale de genul ăsta pe la abatorul său. Dar nu am depistat ostilitate excesivă în atitudinea sa. Ceea ce era oarecum încurajator. Mă întrebă de ce nu conduc eu. I-am spus că nu am permis. Fapt ce oarecum l-a destabilizat. Se simţea că nu prea ştia cum să aborde „chestiunea”.

 

M-a întrebat cu o oarecare speranţă: „Chiar nu vorbeşte deloc moldoveneşte?” Răspund: „De ce „de loc”? A invăţat cîteva cuvinte timp de o săptămină.” Mă adresez lui Laurent: „Que-est-ce que tu sais déjà dire en Roumain?” Acesta a continuat intuitiv jocul, deşi nu cred că pricepuse ceva din discuţia noastră. A rostit dintr-o rafală ce ştia: „bună ziua”, „mulţumesc”, „vin” „sarmale”, „mămăligă”. Poliţistul a rîs cu gust. "Femme qui rit – à moitié dans ton lit", zic francezii. Nu am nici un dubiu despre caracterul profund heterosexual al poliţiei naţionale şi al colaboratorilor ei, dar am simţit imediat că totul va fi bine de data aceasta.

 

Poliţistul a continuat totuşi: „Ştiţi că aţi încalcat regulile de circulaţie?” Chiar nu mă aşteptam la o aşa întorsătură... Zic: „Care reguli?” „Păi circulaţi într-o LOCALITATE cu o viteză de 70 km/ora. Ştii care este la noi limita de viteză în localităţi?”

 

„Nu ştiu, zic. N-am permis, dar am respectat riguros toate panourile rutiere („Mai ales după ce ni s-a întîmplat la Bălţi”, îmi spusesei în gind). Şi apoi, noi parcă am ieşit deja din sat...” La care poliţistul se dă la o parte şi îmi arată în tufari, cam la vre-o 200m în faţa noastră panoul cu denumirea satului tăiat de o diagonală roşie. Clar – conform codului rutier moldovenesc satul într-adevăr se termina 200m mai departe...

 

„Bine, zic, dar nu am vazut nici un panou cu limitare de viteză”. La care el îmi spune că în Rep. Moldova viteza este limitată la 50 km/oră în mod implicit în limita unei localităţi.

 

Mă întreabă: „Tu n-ai ştiut să-i spui asta prietenului tău?”. Zic: „Nu, n-am ştiut. Eu nu am permis.”

 

„Şi în Franţa cum e? Nu-i tot limitat la 50?” „Nu neapărat, răspund. În Franţa depinde de categoria drumului. Poate fi limitată şi la 30, dar poate fi şi la 90... Depinde de panouri...” La drept vorbind, nu prea ştiu daca i-am spus un adevăr sau nu. Dacă nu sînteţi poliţişti, aţi înţeles demult că nu am permis.

 

După cîteva momente de ezitare se luminase la faţă: luase o decizie! „Bun, spune. Nici o problemă. Franţa are consulat în Moldova. Facem proces verbal şi are să plătească amenda la vamă, la ieşirea din ţară.” 

 

Ooooo!!! O altă versiune. Se pare că pe teritoriul Moldovei nu funcţionează peste tot acelaşi regulament. La Bălţi era unul diferit.

 

Toată chestia asta începuse să mă irite. Ţinînd cont de experienţa de la Bălţi, am hotărit să fac o tentativă. Zic: „Domnule, băiatul mîine dimineaţa are avion. De asta şi mergem la Chişinău. Nu cred că ar fi cazul să-şi termine călătoria cu neplăceri şi formalităţi de genul ăsta. Cu atît mai mult că am fost totuşi atenţi la drum şi nu am creat situaţii de risc conducînd. Cum am face noi să nu scriem proces verbal? Cam cît ar costa amenda aia?”

 

Poliţistul îmi raspunde ezitînd: „Păi, tu nu ştii cum e la noi? Cît nu-ţi pare rău!”

 

„Ok”, zic. Scot din portmoneu 100 de lei (totuşi, a servit la ceva experienţa de la Bălţi!), ies din maşină şi mă îndrept spre poliţist. Ăla îmi face semne disperate că nu la el trebuie să merg, ci la colegul său care aştepta în Ladă. Mă îndrept spre maşina lor. Iarăşi poliţistul îmi face semne disperate: trebuia să mă apropii de Ladă din partea pădurii, nu din partea drumului! Mdaaa.... toate „codurile” astea chiar mă depăşesc.

 

Uitam să spun că poliţistul îmi întorsese între timp actele.

 

Ajung la maşină (din partea pădurii, bineînţeles) şi îi întind poliţistului nr. 2 suta de lei. La care el mă scrutează sever şi mă apostrofează scurt:

 

-         CE-I ASTA?!

 

Mai tîmpit nu m-am simţit în viaţa mea, zău. Nu am fost în stare decît sa fac un „Mmm..., Aaaa..., Aăăă...” şi să arăt cu braţul în direcţia poliţistului nr. 1. La care fratele său de cruce s-a mai răstit o dată:

 

-         Mergi de-aici să nu te văd!

 

Cred că vă daţi seama că nu m-am lăsat rugat de două ori. M-am întors rapid spre Dacie, am urcat în maşină, şi i-am spus francezului s-o pornească din loc imediat cît e lucru cu cinste şi cît nu s-au lămurit poliţiştii înde ei.

 

Uite asta e povestea despre cum n-am dat mită. La drept vorbind, nici astăzi nu prea pricep ce s-a întîmplat. Am trei versiuni verosimile şi una neverosimilă:

 

Verosimile:

  1. Suma de 100 lei nu a fost suficientă
  2. Am greşit ceva in „ritualul” de transmitere a banilor (poate trebuia să-i întind banii într-un document careva?)
  3. Poliţistul s-a speriat şi nu a vrut sa se compromită din cauza francezului: mai ştii cine-i ăsta? 

Neverosimilă:

  1. Poliţistul din maşină e un tip integru şi onest care-şi face meseria şi nu ia mită de la şoferi

Vă las să cugetaţi şi... poate că-mi sugeraţi şi mie dacă aveţi alte versiuni în comentarii la articol... 

Partager cet article

commentaires

LAMOTTE 28/02/2011 21:26


Amuzante toate...
De-ar fi mai scurte, ar fi perfecte!
Da-i bataie inainte - si eu-s din BALTI...& CHISINAU
si recunosc situatiile care, dupa ce lipsesti un timp, te fac, revenind acasa, sa te simti cam tâmpit.
"INDIGNEZ-VOUS" de HESSEL - nu-ti spune nimic??? Bravo!


Vitalie Vovc 01/03/2011 09:11



Merci mult pentru incurajari... Stiu ca formatul online presupune mesaje mult mai scurte, dar inca nu am invatat cum :). Lucram - lucram. "aiurelile la subiect" sint, de regula, mai scurte - inca
nu aiuresc tare lung :).  Et, effectivement, on s'indigne! sper sa nu raminem doar cu indignarea!



Dan 13/02/2011 18:40


de câte ori m-am gândit si eu ca astia is toti de o mama, ca nu au niciun Dumnezeu, ca majoritatea sunt niste agramati si niste porci fara scrupule. Nu le pasa ce imagine vor da tarii noastre in
fata strainilor... ce conteaza este cât vor scoate din buzunar diseara! Imi e sila de asa forte de ordine...


Vitalie Vovc 13/02/2011 22:06



Merci, Dan. trista constatare... si nu sint eu adeptul generalizarilor, dar... in cazul de fata, chiar nu ai cum altfel.



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher