Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
27 février 2013 3 27 /02 /février /2013 16:33

Our people are good people, our people are kind people. Pray God someday kind people won't all be poor. Pray God someday a kid can eat. And the associations of owners know that some day the praying would stop. And there's the end.,

John Steinbeck, „The Grapes of Wrath”*

 

Sătul de analize şi reflecţii sterile (căci oricum nu este nimic mai clar în toată daravera şi AIEiureala din acest început de ’13 drăcesc) am zis să cobor şi eu să văd ce mai face cunoscutul cela al meu (să-l numim T., căci este un perfect anonim şi cu desăvîrşire uitat şi abandonat în aceste vremuri de răstrişte).

 

Iar ca să abstractizăm şi mai mult, vă propun să mă acompaniaţi în oricare din „barurile” din satele noastre de după raza de 30-40 km de Chişinău.

 

T. este o autoritate în mahala. Are în jurul a 50 de ani, deşi arată mult mai bătrîn. Este încă “în forţă” şi destul de zdravăn, aşa că nimeni nu încumetă să se pună-n poară cu el. Mai ales cînd este băut ori atunci cînd caută să se „pohmelească”, adică mai întotdeauna cînd apare în public. Nu, el nu este un beţiv. Atunci, însă, cînd este sobru, îşi caută de treabă prin gospodărie sau pe ogor. Şi nu este vina lui că unica posibilitate de a ieşi în lume este barul... Rating-ul lui creşte nemaipomenit (şi în aceste momente depăşeşte orice post de teveziune pe o rază de 2-3 km) atunci cînd vine la bar, căci T. are o soţie în Italia şi se mai rătăcesc şi ceva bani prin buzunarele lui, din care el, fire mărinimoasă, pune şi cîte o bericică sau „sută” muşteriilor de alături.

 

xxx

 

beci_parasit.jpg „Aaa, iar tu? Bei o „sută”? Da o bere? Hai, nu te "fărîma"... Mă rog, berea noastră nu-i ca la voi, că noi sîntem oameni simpli... ia o „sută” dacă-ţi spun, că nu-i „palionaia”, eu mă pricep.

 

Tare voi sînteţi hîtri... da eu am să-ţi spun ceva: sînteţi toţi nişte mucoşi pe lîngă mine... cîte-am văzut eu la viaţa me, e-he-he... tu-mblai pe sub masă ori încă nu erai cînd eu luptam în Afganistan... eu nu-s de azi pe lumea asta şi nu-s făcut cu degetul... iaca tu cu partidele estea îmbli, da eu am să-ţi spun că toţi îs de-un fel: nişte bandiţi!... ia uite la primariu nostru: o-mblat cu Frontu Popular, după asta cu agronomii, după asta cu comuniştii, acum îi cu aiştea... da tu ai văzut ce casă are?... e-he-he, cît trebu să roghească a me ca să pot eu să rîdic una măcar în jumate ca la dînsu!... dacă ştiem eu atunci, acolo îl gîtuiam, că era un gunoi, un rîs, acolo, în autobusul cu care am mers la Chişinău la Marea Adunare Naţională.

 

Europa... care Europă?... îs vînduţi tăţi acolo... nu vedem noi Europa, cum nu-s eu balerină! tu şi, chiar crezi că, uite-aşă, au să ne lase ruşii în Europa?... că proşti mai sînteţi... ei pe noi ne călăresc de cînd lumea... în Afganistan numa băieţi de-a noştri şi de prin Asia erau... erau şi ruşi, drept, da tot de-aiştea necăjiţi... iaca nu prea ţin minte fecioraşi de „năcialnici” pe-acolo...

 

Măi băiete, noi stăm cu tancurile în coastă la Tiraspol!... tu ai văzut şi-o făcut din gruzini?... în două ceasuri nu rămîne 'nică din Moldova... şi cînd te gîndeşti că era să-i mîntuim atunci în Transnistria... noi eram gata, bre!... stăteam pe poziţii, tăt frumos, şi aşteptam ordin... tăţi băieţi cu armată şi experienţă în spate... şi pe Smirnov l-am arestat atunci... şi ce?: s-o dus Snegur la Moscova şi ne-o trimăs pe tăţi acasă... ori l-au cumpărat, ori l-au spăriet, cred că au avut cu ce.

 

Tăţi îs vînduţi, îţi spun eu. Bun, rău, da tot era cum era Snegur aista... atunci, cînd încă erau alegeri, Snegur trebuia să iasă din primul „raz”... s-o băgat alţii peste dînsul şi i-o luat voturile... au buimăcit lumea... amu unde-s tăţi „democraţii” ceea, în măsa?... aaa, nu ştii... nici n-ai să ştii... ştie el şini trebu.

 

Da aista: Roşca?... băi, eu am votat pentru dînsu, băi!... tătă vremea aşă: numa-numa, şi gata – bagă ei pe cineva şi tăt îi la loc...

 

Iaca amu iar: ian-te cum se mănîncă... care Europa?... nu ne lasă Moscova cu una cu două... îs vînduţi tăţi!... tu şi crezi că ei degeaba o închis graniţa cu românii?... apu iaca, să ştii... da cu Moscova, poftim: ai luat bilet şi te-ai dus...

 

Da eu am să mă duc la a me... că la ruşi n-am ce căuta... şi fără femeie – asta nu-i viaţă... uite-am dat la cetăţenie şi trebu d-amu să-mi vină răspuns... băietu l-am trimis la învăţat, că mam-sa de-atîta s-o dus: să-i plătească contractu, ş-apu s-a mai vede... poate vine şi el... da pe fată am s-o ieu numaidecît!... aici o-nchis şcoala... n-am cu cine s-o las... şi... ea-i fată, înţelegi?... nu-i treabă fără părinţi... am ajiuns zile... bărbat se cheamă... iaca: îmi plăteşte femeia băutura...

 

Aşă că lasă tu prostiile... nu faceţi voi nimic!... asta doar-de americanii să se-nţeleagă cu ruşii, altminteri  niş’cacum... hai, noroc!... mai toarnă, fa, cîte-o sută!”

 

xxx

 

Am ieşit cherchelit de-a binelea. Votka era totuşi dubioasă... Un băieţandru de vreo 10 ani mi-a cerut o ţigară. A legat capăt de vorbă: „Ce, ai stat cu badea T.?” Şi fără nicio întrebare din partea mea: „Da mămuca cu comuniştii a votat. Ei au dat cîte-o 100 de kile de cărbuni.”

 

Îmi vuia căpăţina şi eram şi enervat: ei ce-nţeleg oamenii ăştia în politică?! Că doar nu poate avea T. dreptate! Uite eu, care am făcut tocmai trei facultăţi, eu deţin adevărul, nu-i asa?

 

*„Oamenii noştri sunt oameni buni. Oamenii noştri sunt oameni cuminţi. Roagă-te lui Dumnezeu ca aceşti oameni cuminţi să nu devină într-o zi cu toţii săraci. Roagă-te lui Dumnezeu ca să aibă copiii lor de mîncare în fiecare zi. Şi asociaţiile proprietarilor ştiu că într-o bună zi aceste rugăciuni se pot termina. Şi atunci va fi sfîrşitul.”, John Steinbeck „Fructele mîniei” (traducere proprie)

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Poveşti de-acasă
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher