1 décembre 2014
1
01
/12
/décembre
/2014
12:09
Astăzi, cunoaşteti deja rezultatele prealabile ale alegerilor. Cunoaşteti că Brega nu a devenit deputat... Cunoaşteti că avem un Parlament practic identic cu acel din 2010 (puţin mai rău, căci PCRM nu este direct controlat de Cremlin precum este Dodon, în plus, partida pro-UV ar mai câştiga 5 mandate)... Cu atât mai curioasă poate fi lectura textului meu, scris vineri, înainte de scrutin.
În primul rând, ţin să-i mulţumesc lui Teodor Ajder pentru replica sa de pe Mamaliga de Varşovia, un proiect foarte simpatic căruia îi doresc doar binele ! Polemicile bune şi sănătoase sunt un mare deficit în spaţiul mediatic de astăzi. Recunosc că pierd destul de rapid interesul pentru argumente care încep cu „nu ai dreptate”, „nu înţelegi nimic” etc., etc., fără a mai pomeni de bâlci (căci altfel cum l-am mai numi?) elementar de care avem, din păcate şi foarte des, parte. Igiena unei discuţii productive şi sănătoase presupune mai degrabă expresii precum „nu sunt de acord cu...”, „eu am altă părere”, „în opinia mea”...
O aşteptam, oarecum, căci ea vine după un chat care a avut loc înainte de a-mi publica ei textul pe revista lor on-line. Şi răspund cu plăcere pentru a aduce anumite explicaţii sau dezvolta unele gânduri.
Iată deci care sunt premisele (pre-scrisele) acestei replici ale mele. Aşa dar, pe rând:
Teodor imi zice că a rămas decepţionat de tonul prea cuminte al textului meu... Are dreptate. Dar cum bine o remarcă chiar el, este probabil înşelator... În special dacă cititorul atent şi curios (şi acel care mai dispune de ceva timp) răscoleşte puţin şi intră pe linkurile înserate de mine în articol. Acuzaţiile pe care le aduc actualei guvernări sunt extrem de grave. Cel puţin, îmi par mult mai grave decât chiar maşinăriile cu bancile. E vorba de subminarea sistemului democratic, nici mai mult, nici mai puţin! O completare la ce spuneam eu (nu neapărat doar în textul de pe Mămăliga) o găsiţi şi în articolul de pe PZF şi cu care sunt întru totul de acord. De revoltat m-am tot revoltat pe parcursul ultimilor 4 ani (de când mi-au apărut textele în spaţiul virtual). Întrebarea este: astăzi ce facem? Nu luni, nu marţi, ci astăzi, pe 30/11!
PZF şi Teodor spun că vor vota cu Brega. Este alegerea lor şi e bine argumentată. Mi-ar place şi mie, într-adevar, ca Oleg Brega, pentru care am tot respectul, să devină deputat. Unul din 101. Şi aceasta este problema. Fie ca Oleg să treacă (ar fi o mare premieră!) pragul şi sa-şi ia mandatul! Dar mi-ar place să treacă cu minimul necesar de voturi. Nici cu unul mai mult.
Sunt mai mult decât de acord cu toate criticile expuse de către PZF referitor la funcţionarea democraţiei în MDA. Un prieten bulgar îmi zicea că ei au posibilitatea, atunci când votează o listă în Parlament, să marcheze în buletin dezacordul cu prezenţa în listă a unei sau mai multe persoane... Noi nici acest puţin nu-l avem. În Franţa, pentru alegerile locale, legislaţia prevede posibilitatea constituirii aşa numitor listes citoyennes: o listă de persoane liber asociate pentru care alegătorii votează la fel precum ar vota lista unui partid. În unele localităţi aceste liste au recoltat până la 20% din voturi! Cu toata simpatia, dar, chiar de este ales (ceea ce i-o doresc cu toată sinceritatea), Oleg Brega va rămâne singur... Ce se schimbă în afară de faptul că Oleg, în loc să trâmbiţeze călare pe bicicletă, va trimbiţa din fotoliul de deputat? Nu mare lucru...
Îmi mai zice Teodor că nu înţelege de ce nu-mi declar clar şi răspicat opţiunea mea. Este o alegere personală. În primul rând, fiindcă am avut pe parcursul acestor ani, şi chiar luni, dubii. Am tot cântărit şi chibzuit. Astăzi opţiunea mea este făcută. Dar nu am s-o anunţ sus şi tare. Ar fi prea simplu. Eu nu am pretenţia să devin un guru, sau un mare leader a nu ştiu ce anume... Dacă s-ar găsi cineva astăzi să mă intrebe: „A на фига atunci?!!” La ce bun să nu-mi dorm eu nopţile şi să scriu ce scriu pe blog ori oriunde aiurea? „Vrei politică? Vrei faimă? Ce vrei?” Nu ştiu ce vreau anume. Ar fi nişte motive pur egoiste şi pe care nu aş dori să le etalez aici, ale mele états d’âme nu cred că interesează prea mult cititorul, dar există şi un motiv pe care nu mi-i ruşine să-l afişez: dacă reuşesc să fac barem câteva persoane să-şi pună nişte întrebări, să încerce să-şi pună meningele în mişcare, mă voi crede satisfăcut! Voi considera că nu a fost (şi nu este) în zadar... Există destui prescriptori de opţiuni, inclusiv politice. Eu mi-aş dori ca cititorul meu să fie capabil să facă o alegere singur! Cum ni se spunea la scoala: „desinestătător”. De preferinţă în urma unui proces de gândire şi analiză a realităţii, a trecutului... Şi a bibliografiilor concurentilor electorali! Căci, de ce să n-o recunoaştem?, programele concurenţilor electorali nu înseamnă mare lucru la noi...
Despre Europa: Da, Europa nu este uniformă aşa cum ne-o prezintă mulţi, colorând-o în roz sau în negru. Europa este inclusiv şi un vast câmp de dezbateri. Opinii, curente, ideologii diferite care se confruntă în acest spatiu geografic (astăzi şi politic) cu momente de glorie, dar şi de dubii, de crize, de tragedii...
Iată un fragment dintr-un text pe care îl traduceam în martie 2014 şi care reprezintă, cred eu, destul de bine ceea ce înseamnă Europa astăzi:
„Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm
este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,
să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut
din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.”
Şi eu îmi doresc un spaţiu în care lupta este posibilă! Da, noi astăzi suntem mai degrabă pierdanţi decât învingători. Da, dragă Teodor, astăzi avem cu toţii senzaţia de a fi mâncaţi cu sare şi piper, muiaţi în muştar, la o masă pe care nu prea o înţelegem. Simţim doar că cineva ne roade, dar nu întrevedem decât furculiţa, poate o bucată din braţ, dar nu şi căpcăunul care o mânuieşte... Da, noi suntem astăzi orbiţi de politruci de toată mâna şi nu avem încă maturitatea necesară, acea masă critică pentru a modifica în esenţă lucrurile, dar în spaţiul european există speranţă! Există o potenţialitate ca eforturile noastre, ale mele inclusiv (ah, acest egoism şi egocentrism de care nu scăpăm niciodată...) să nu fie vane...
Despre frică (mai cu seamă un răspuns pentru PZF): aveţi dreptate fraţilor. Prea le cad bine zarurile... Dar ţin sa spun că, spre deosebire de 2009, astăzi frica este reală, ea nu este creată din interior, precum a fost până acum, ci doar instrumentalizată, utilizată. Ea bubuie din GRAD-uri şi din tancuri la frontierele noastre. Chiar credeţi că este artificială? Să ne prefacem că nu există? Să ne prefacem că va trece şi de data aceasta pe lângă noi? Eu privesc din când în când unele emisiuni de la televiziunile ruseşti şi ascult un post de radio‚ Ekho Moskvy. Ştiţi ce mă miră în acele emisiuni? Chiar şi din partea aşa numiţilor liberali ruşi, anti-putinişti? Nimeni, dar absolut nimeni, în dezbaterile lor despre NATO, Europa, Ucraina, nici nu pomeneşte despre voinţa popoarelor pe pământul cărora se duc aceste lupte pentru influenţă!... Noi nu contam pentru ei! Nu existăm! În cel mai bun caz suntem un poligon de încercare pentru aşa-numitele tehnologii politice. Atât. Şi asta mă revoltă!
De aceea, fără a cădea prada orientalismului balcanic, îmi doresc să ne rupem în sfârşit din această dualitate nesfirşită Est-Vest. Să tranşăm odată şi pentru totdeauna! Restul le vom face, inclusiv cu ajutorul lor, al europenilor, dar conştienţi că ei nu pot rezolva (vedeţi ce se întâmplă în România) totul pentru noi.
