13 juin 2014
5
13
/06
/juin
/2014
01:07
La început este mare şi largă şi cuprinde tot necuprinsul. Apoi, cu anii, uşorii se atrag aidoma unor polarităţi opuse, pragurile devin tot mai înalte, tocul ei se zbîrceşte, balamalele ruginesc, canaturile ei se reduc pînă la dimensiunea palmelor cu care îţi ştergi lacrimile… Pînă la clipa cînd nu rămîne decît o broască şi, conştient că nu mai ai cum trece, nu ceri decît privilegiul de a privi prin ea, să vezi ce mai este acolo, dincolo… Dar cineva zice : « Stop ! » şi pune un lacăt, şi bate capacul.
