I

În 2011 eram la Manchester şi, pentru a scăpa de plictiseala aseptizată a hotelului, am pus televizorul. Întîmplarea a vrut să prind o dezbatere parlamentară despre criza unei bănci, Banc of Scotland, bancă considerată „sistemică” în UK. Ori nu prea „sistemică”. De fapt, asta şi discutau parlamentarii englezi. Calm. Aşezat. Argumentat. Pedant. Enervant.

Şi pe mine mă indigna la culme pedantismul şi migala aleşilor poporului atunci cînd stresul şi îngrijorarea se putea atinge cu mîna pe străzile mancuniene din cauza densităţii lor...

II

În 2012 eram la Argos şi, în timp ce savuram o cină cu prietenii pe care nu-i văzusem de 10 ani, am pus televizolrul. Nu era nicio întîmplare. În plină criză, poreclită a „datoriilor” şi provocată de către băncile „sistemice” (salvate de alte parlamente ceva mai devreme), dezbaterile parlamentare nu puteau să nu intereseze. Se discutau noi măsuri de austeritate. Eu ştiu greaca puţin mai rău decît finlandeza şi nu înţelegeam ce se spunea anume. Dar vedeam discursuri pasionate, luptători ireductibili, feţe crispate de durere, alte feţe asumîndu-şi rolul de „salvatori ai naţiunii” făcînd-o pe „durii” liberali...

Şi pe mine mă indignau la culme pasiunile şi gesticulările aleşilor poporului atunci cînd urmele revoltei, deloc abstracte, încă se vedeau pe străzile Atenei, atunci cînd vedeam suferinţă şi deznădejde pe feţele oamenilor cu sufletul ca pîinea caldă şi foarte muncitori (să ştiţi că eu nu am văzut leneşi întinşi la plajă şi aşteptînd subvenţii europene, precum se crede) pe care mi-a fost dat să-i cunosc.

III

Azi am privit şedinţa Parlamentului Republicii Moldova.

Azi am îndrăgit aleşii poporului din Marea Britanie şi din Grecia.

Imagine: Victor Brauner