Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
20 avril 2011 3 20 /04 /avril /2011 17:33

Acum cîteva săptămăni petiţia semnată de un număr relativ impunător al reprezentanţilor diasporei la adresa conducătorilor noştri referitor la majorarea tarifelor Moldotelecom stîrnea un tîmbălău şi tărăboi fără pereche în Moldova.

 

moldtelecomCîte lucruri noi am aflat noi atunci! Uau! Cît de palpitantă este viaţa economică şi politică (nici nu mai ştiu dacă există vre-o diferenţă, de fapt) în Moldova! Un merci special presei care a ştiut să aţîţe scandalul şi să sustragă declaraţii (d)in dreapta şi (d)in stînga. Dar presa rămîne presă şi nu e bună decît să aţîţe. Gata, s-a consumat. S-a consumat focul de paie stîrnit de jurnalişti, dar nu şi problema propriu-zisă.

 

Pînă la urmă, cu ce ne-am ales? Cu o amînare a majorării tarifelor. Amînare şi nu anulare. În schimb ni s-a promis un plan de privatizare (cel puţin la nivel declarativ) al Moldtelecomului. Care ulterior va majora tarifele (şi la sigur cu luarea în calcul a „arriérérs”-urilor). Privatizarea monopolului de stat, în opinia mea, e o tîmpenie echivalentă cu majorarea tarifelor anunţată/amînată anterior.

 

Îmi explic punctul de vedere: sînt întru totul de acord că statul nu are de ce sa controleze un operator de telefonie fixă, care, ţinînd cont de realitatea actuală (cu telefonie mobilă accesibilă practic pe 100% din teritoriu şi generalizarea accesului la Internet), nu mai constituie un bun public. Dar numai în condiţiile cînd, la fel ca şi în telefonia mobilă, ar exista vre-o 4-5 operatori şi o concurenţă sănătoasă în acest domeniu. În loc să ne propună planuri de pri(h)vatizare, guvernul ar face mai bine să atragă cel puţin un alt operator pe piaţă, să separe activităţile de prestaţie de servicii de cele ale menţinerii infrastructurii (construită şi dezvoltată pe bani publici), să se lămurească cu modalităţile de uz şi acces ale operatorilor la liniile telefonice şi numai după asta să privatizeze întreprinderea.

 

Altfel ne vom pomeni cu un monopolist care nu va mai fi controlat de puterea politică. Exact aceeaşi situaţie pe care o avem astăzi, dar fără nici un mijloc de control sau posibilităţi de presiune asupra politicii tarifare din partea puterii publice şi, prin extensie, societaţii civile.

 

Şi uite atunci să vedeţi tarife!!! A propo, operatorii de telefonie mobilă şi acces Internet ar trebui să-şi facă griji, ţinind cont de principalii candidaţi la proprietatea Moldtelecomului şi de conecţiunile lor cu politicul.

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

commentaires

vitalie sprinceana 21/04/2011 13:30


ce nu pricep eu din treaba cu Moldtelecomul e de ce am privatiza o companie de stat care inca e foarte profitabil...inteleg sa privatizezi o paragina care nu functioneaza, dar sa faci asa planuri
de trecere in maini private a unei companii profitabile e cel putin o idiotenie


Vitalie Vovc 21/04/2011 22:57



Intr-adevar, Vitalie, in situatia cind statul este cvazi falimentar, pare o timpenie sa te lipsesti de un venit suplimentar. Totusi, cred eu, statul nu trebuie sa fie implicat in business. Dupa
mine, statul trebuie sa gestioneze ceea ce putem numi bunuri publice. Nu mai tin minte cine anume, dar definea un bun public in felul urmator: Un bun care prezinta un avantaj colectiv superior
sumei avantajelor individuale este unul colectiv. Exemplul perfect este vaccinarea (daca e sa facem abstractie de ultimile "descoperiri" la acest capitol): cu cit mai multi sint vaccinati, cu
atit mai mic este avantajul individual caci riscul de a te imbolnavi este mai mic, dar avantajul colectiv este enorm - eradicarea unei boli. Aceste bunuri (iarasi parerea mea) evolueaza in timp.
Astfel, retelele de telefon au constituit la un moment dat un bun public. Intrebarea este daca mai este astazi. La general, cam sint intoarse lucrurile pe dos (si nu numai in MDA): se
privatizeaza educatia, medicina... idioteniile cu vaccinarile astea timpite (gripa) tot de aici vin: o buna parte din medicina si producere a medicamentelor este capital privat... Si pe final: eu
ma opun categoric privatizarii de dragul privatizarii. Daca are de cistigat consumatorul final - ok. daca nu - atunci, sorry. Merci pentru comment! si bafta mare! Sint un cititor fidel al
blogului implicat :).



I(m)on 20/04/2011 20:06


Noi nu avem cel putin o lege a competitiei cat de cat amendata si care sa defineasca cei aia "pozitie dominanta", "cartel", "concentrari" si de ce nu "state aid". Citeam astazi legea din 2000 si
m-am mirat cat de ingusta si inapoiata este. Probabil a fost deliberat astfel creata pentru a nu incurca baietilor smecheri. In plus Agentia Nationala Pentru Protectia Concurentei imi pare ca o
baba de 80 de ani: anemica si invizibila in spatiul public. Nu am studiat practica altor state, dar Agentia cu pricina a aparut doar in 2007. Ar iesi ca, carul este pus inaintea boilor (legii cu
pricina). O sa astudiez miine si METODOLOGIA STABILIRII SITUAÞIEI DOMINANTE PE PIAÞÃ A AGENTULUI ECONOMIC aprobata de ANPC in 2007 sa vad ce pot gasi nou acolo. O privire fotografica prin ea nu
mi-a spus mare lucru, tinand cont de formulele si semnele care vin mai mult din partea economica...


Vitalie Vovc 20/04/2011 23:23



Merci mult pentru comentariul foarte judicios! Sincer, nu cunosc legea respectiva. Captivante lecturi, va trebui neaparat sa ma documentez si eu :). Cit priveste baietii smecheri... toata
daravera asta cu Moldtelecomul a scos la iveala niste chestii foarte dubioase, nu in zadar erau intr-atit de nervosi la Chisinau. Din pacate (de ce oare?) s-a deviat foarte rapid spre o polemica
politica desi a fost atinsa o problema de fond mult mai grava, care depaseste cadrul relatiilor in AIE... exact ce spuneai si tu...



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher