Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
12 avril 2013 5 12 /04 /avril /2013 12:49

 

Ultimile două săptămîni au încăput un şir de evenimente semnificative (aceste rînduri fiind doar file de jurnal, fie el şi de dinafară de bord, voi fi foarte subiectiv şi le voi arunca - peste bord - pe toate cele care nu mă interesează (ex.: candidatura lui Filat la succesiunea lui Filat şi mofturile lui Timofti de a recunoaşte această chinuitoare şi épineuse – pentru a evita de a spune „Ghimpoasă” - alegere)), importanţa lor avîndu-şi bordura suprapusă cu propriul meu univers, oricît de îngust nu l-ar crede unii şi oricît de vast nu mi-ar place să-l imaginez eu.

 

Să începem, deci:

 

1.       Desant poetic la Paris

 

Salonul de carte de la Paris din acest an (22-25 martie) ne-a gîdilat (tuturor care-şi dau mîină cu mîină şi au inima orientată lingvistic într-un fel anume) zdravăn amorul propriu! Dar dacă e să facem abstracţie de dictonul „Patria mea – limba română” şi să ne aşezăm strîmb, adică provincialist (să mai corespundem şi noi clişeului, inclusiv literar), vom remarca prezenţa la acest salon, strigînd un „Cucurigu!” dadaist, perfect valabil aici atît prin locativul evenimentului istorico-literar cît şi prin autorii acestui „performance” artistic, şi a cîţiva autori din Basarabia, după cum ne place să ne denumim locul de obîrşie, ori Moldova de Est, toponim atît de drag lui Leo Butnaru.

 

În primul rînd ar trebui notate în lista autorilor „oficiali” două nume: Nicoleta Esinencu şi Savatie Baştovoi. Acestor prezenţe accidentale (sa fiu înţeles corect: cuvîntul „accidental” nu este sinonim cu „nemeritat” - ambii autori au fost recent traduşi în franceză, or niciun editor francez nu va traduce un text rău, noblesse oblige! „Accidental” aici s-ar cuveni să se ia de mîină cu noţiunea anglo-saxonă de self-made), s-au alăturat doi poeţi din Chişinău, un altul din Ch-ău (pentru a-i respecta Copy-right-ul) şi încă doi din... Paris: Arcadie Suceveanu, Nicolae Spătaru, Emilian Galaicu-Păun (toţi trei aduşi la Paris la bordul unui avion capricios direct de pe acoperişul sediului USM) şi Lucreţia Bîrlădeanu (pariziancă de iure), făra a uita de prezenţa Elenei Prus, bineînţeles. Vă întrebaţi cine ar fi misteriosul nr. 2 de la Paris? Excelenţa Sa în persoană: proaspătul romancier Oleg Serebrian – în dublă ipostază de această dată.

 

În acele zile au încăput, în afară de programul oficial al salonului, deci ne-accidental, şi două întîlniri cu cititorii de limbă română din Basarabia unde s-a citit poezie şi s-au făcut cîteva prezentări de carte.

 

La prima întîlnire, animată de Lucreţia Bîrlădeanu, la care au participat Arcadie Suceveanu, Nicolae Spătaru şi Elena Prus a fost lansat volumul „Nouvelles de Moldavie”: o colecţie de proză scurtă de autori basarabeni, în franceză s’il vous plait!, pe care o datorăm Lucreţiei Bîrlădeanu. Se poate oare găsi o carte de vizită mai bună a Republicii Moldova? Întrebare retorică, bineînţeles.

 

O altă carte pomenită a fost „Frumusețea subversivă”: volum la locul lui, cu un veritabil jurnal parizian inclus, de Arcadie Suceveanu şi în care s-au regăsit în calitate de personaje literare şi cîteva persoane din audienţă.

 

La cea de-a doua întrunire, Emilian Galaicu-Păun ne-a povestit – să tot stai să-l asculţi! – de-a lungul a două ore şi mai bine povestea romanului „Tesut viu. 10 x 10.”, clasat deja în topurile – the best ever! – celor mai bune romane basarabene (de limbă română, bineînţeles). Romanul a fost prezentat de autor în carne şi oase, în ţesut viu, cum ar veni, şi chiar vioi, împreună cu culegerea „A-Z.best”, deloc cancerigenă, dar corozivă pentru neuronii odihniţi, de care vorba veche zice că ar fi bine să ne ferim.

 

Am ieşit de la aceste întîlniri plin de har şi de poezie, dar şi cu cîteva volume în plus, pe care degeaba încercam să le găsesc, prin persoane interpuse, la Bălţi, însă aceste cărţi se pare că au fost de găsit doar în Republica Moldova. Cu atît mai mare este şi fericirea mea de a le fi putut procura tocmai la Paris, devenit pe durata acestor cîteva zile mai românesc decît... Parisul, atît de drag lui Leo Butnaru şi Arcadie Suceveanu (pe care îi mai văzusem în această cinstită urbe, unul cîte unul, graţie feu-ICR-ului); atît de domesticit de Emilian Galaicu-Păun de la 96 încoace (o dragoste platonică – je t’aime, moi - non plus – dacă e să credem combinaţia inversată a cifrelor de la originea acestui flirt continuu) care se simte aici ca la el acasă şi îi parcurge străzile pe jos (pe cînd parizienii aborigeni preferă metroul); atît de nou pentru Nicolae Spătaru, încît a uitat pînă şi de Salon şi atît de... casă pentru Lucreţia Bîrlădeanu. Iar fericirea mea livrească s-a mai ales şi cu un autograf pe care îl voi exiba cu mîndrie nepoţilor la bătrîneţe!

 

A fost savuros acest salon, dar aş putea veni şi cu o mică ţeapă zicînd că el se organizează anual şi că orice editură, dar ditamai uniune de creaţie poate închiria un stand pentru a-şi prezenta autorii, dar nu voi face-o, căci plăcerea de a fi asaltat de un veritabil desant poetic a fost şi este încă prea mare. Iar poeţii – firi sensibile – nu trebuie supăraţi.

 

2.       Vicovleanca Anicăi.

 

Cîndva demult, cam prin 88-89, Chişinăul o cunoştea pe Sofia Vicoveanca. Bunică-mea, pe care un diabet şi o gangrenă (dar mai cu seamă o moarte, cea a bunelului) o ţintuiseră la pat, a îndrăgit-o la nebunie pe „Vicovleancă”... Asculta ea şi alţi interpreţi, dar Vicovleanca...

 

De cîte ori mă ruga: „Ia vezi, măi nepoate, poate dai de Vicovleancă la radiu ista al tău?”!... Aveam un mic tranzistor, premiu de la olimpiada republicană de limbă română, de care ea nu se atingea, căci nu înţelegea cum de vine sunetul în el (ea accepta ca sunetul să vină pe „sîrmă”, dar undele aşa şi au rămas un mister pentru Anica... „Nechistyi dukh!” a fost verdictul! ) şi pe care îl învîrteam pînă nu dădeam de emisiuni dragi bunicăi... Şi cum pe atunci rare erau emisiunile de muzică folclorică fără Sofia Vicoveanca, găseam mai întotdeauna cîte ceva.

 

Iar de fiecare dată cînd era o emisiune televizată cu participarea ei, tata o purta în braţe pînă în salon, unde era televizorul (un „Gorizont” alb-negru masiv, din acele cu „lămpi”) şi priveam împreună cum cînta „Vicovleanca” bunicăi. Nu voi uita niciodată ochii cu care o privea mămuca Anica...

 

25 de ani mai tîrziu, Sofia Vicoveanca a cîntat la Paris. Cu „Lăutarii” lui Botgros. Şi eu îmi stăpîneam cu greu lacrimile.

 

Eu nu ştiu care este rînduiala acolo sus... Eu nu ştiu dacă au acces acei din lumea drepţilor la acei din lumea păcătoşilor... Dar în seara de 1 aprilie, eu am privit-o şi ascultat-o pe Vicovleancă cu ochii şi urechile mămucăi Anica.

 

Mămucuţă, eu sper că acest WiFi ceresc a funcţionat...

 

3.       07/04: 4 ani şi o diversiune

 

Patru ani şi... nimic. Ziceam într-un articol anterior că dosarul „7 aprilie” este principala ratare a AIE-urilor. Dacă rămînea unică, esenţa lucrurilor nu s-ar fi schimbat. Doar o scrisoare cu nişte scuze întîrziate a lui Recean... cam lejer, domnilor! În 2009 am „protestat” 2 săptămîni non-stop. De atunci tot protestăm... cerînd dreptate hăului. Şi anul acesta am făcut-o. And so what?!!! Mai avem un an de proteste sterile...

 

Iar ceea ce trebuia (risca) să devină o dezbatere naţională despre statul de drept a fost deturnat abject de către un post de „luat vederi” printr-un eveniment „glamour” – „Zece pentru Moldova”... Aflam că Voroninii au fost aleşii. După asta mai aflam, en guise d’excuses, că au fost aleşii... poporului (proştii ăia, îi cunoaşteţi cumva?), ca să mai aflăm, ceva mai tîrziu, că poporul îi alesese de fapt pe alţii, demonstrînd încă o dată că este mai înţelept decît orice pseudo-elită glamuroasă...

 

Rezultatele sondajului mă fac să fiu mîndru de poporul meu! Iar adevăratul businessman în Moldova rămîne, şi încă mult va mai fi, Măria-Sa Gastarbeiter –ul!

 

Punct.

Iar pentru 07/04...: „Но знай, внимающий этим камням, / Никто не забыт и ничто не забыто.”

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Poveşti de-acasă
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher