Astăzi doar lenosul ori indiferentul (deşi cred că ăştia reprezintă majoritatea, alias masa inertă, dar: fiecare din ei îşi caută de grijă şi de bunăstarea lor!) nu şi-a expus părerea, viziunea, pronosticul, nu a adus o propunere sau o candidatură pentru soluţionarea aşa zisei „crize politice” din Republica Moldova.

Fiecare îşi construieşte propriul adevăr, pornind însă de la o premisă că ar exista totuşi o criză… Fapt indiscutabil. Ar trebui să fii scăpat de la casa de nebuni ca să afirmi că nu există o criză într-o ţară cu un sfert de populaţie în afară. Şi în condiţiile cînd această hemoragie este departe de a fi stopată…

Pe timpuri, cînd eram şi eu student şi învăţam diverse teorii, un prof de-al meu spunea: « Fiecare teorie este valabilă doar dacă premisele teoriei sînt adevarate. » Pentru ca să aplici o teorie ai nevoie de un cadru iniţial, care, de cele mai multe ori, nu sînt decît doar ipoteze. Şi dacă ipotezele sînt greşite sau nu funcţionează?…

Am avut nevoie de această mică digresiune pentru a reveni mai bine la criză. Şi în special la natura acestei crize. Se pare ca ne-am lăsat convinşi: toate nevoile ni se trag de la faptul că nu avem Preşedinte. Mare mahăr acest Preşedinte: fără el nici vaca nu paşte, nici porcul nu se-ngraşă, nici bani la buget nu se-adună... Kрокодил не ловится, не растет кокос! V-aţi prins, da? Toate nevoile noastre se trag de la „criza politică” şi de la incapacitatea Parlamentului de a alege un Preşedinte!

Asta ar fi ipoteza şi cadrul iniţial al teoriei cu criza. Cam slăbuţ şi tras la Zinger cu aţă albă... Foarte comod: noi vă facem cadrul (în lexicul mai recent, validat uzual de CC, – „ramcă”) şi voi dezbateţi, propuneţi, argumentaţi. Dar nu carecumva să ieşiţi din ţarc! Ni-ni!

Din păcate, ceea ce numim noi „criză” are rădăcini mult mai adînci şi mai viguroase. E o criză sistemică care ţine mai degrabă de rigiditatea sistemului politic, caracterul său închis, o criză profund... democratică, dacă doriţi. Zic „democratică” fiindcă acei ce vin la putere astăzi în Moldova nu sînt, în marea lor majoritate, aleşi. Pradoxal? Hmmm... Şi Dumneata, stimate Cititor, ce ai votat? Eu unul am votat un partid. Practic am votat o listă din care, dacă aş fi putut, aş fi aruncat cel puţin o jumătate... Prioritate am dat listei de unde aş fi aruncat cel mai puţin.

Sistemul actual, în loc să limiteze efectul devastator al viciilor, proprii oricărei societăţi post-comunsite (în sens de post-1989, nu post-2009), nu face decît să le amplifice.

Să încerc să detaliez:

În primul rînd, asistăm la o diluare a însuşi principiului democratic, care spune că voinţa poporului este exprimată prin alegeri. Noi alegem un partid. Nu şi persoanele de pe liste. Alegem organul legislativ. Şi nici într-un fel nu alegem vre-o instituţie care ar contra-balansa această „putere”. Acelaşi Preşedinte, spre exemplu. De facto, alegem, şi doar parţial, numai unul din acei trei piloni ai puterii.

După cum spuneam, chiar şi alegînd un partid, alegătorul nu participă la constituirea listelor. În realitate, alegem doi-trei (în cel mai bun caz) lideri şi doar cei pasionaţi cunosc mai mult de cinci persoane de pe lista partidului pentru care au votat. Sorin Hadîrca, într-un articol recent, scria despre Călăreţul Negru. La noi tot Parlamentul e plin de Black Rideri! Fără nicio doză de responsabilitate (în sens de accountability) în faţa alegătorilor. Pasageri clandestini ai unui sistem pseudo-democratic. Veţi spune că listele, teoretic, sînt constituite în mod democratic în sînul partidelor. Chiar credeţi în afirmaţia respectivă? Locurile pe listă se cumpără şi se vînd, partidele nu sînt decît nişte mini-imperii la cheremul oligarhilor, un simplu instrument pentru protejarea intereselor individuale... Nu există şi nu a existat vre-o dată în istoria Republicii Moldova un partid care ar fi funcţionat conform principiilor democratice (şi dacă a existat, nu a fost niciodată ales). Această realitate nu face decît să accentueze şi să cultive comportamente deviate, corupţia şi cumetrismul în chiar sînul partidelor...

O altă realitate amplifică şi mai mult disfuncţionările din sînul partidelor: finanţarea campaniilor electorale. Lipsa de transparenţă financiară, sfidarea tuturor normelor legislative existente (astea din urmă fiind relativ şchioape) pe de o parte şi sărăcia generalizată care face posibil însuşi actul de vînzare –cumpărare al votului,  pe de altă parte, au adus la situaţia cînd un partid este nevoit să fie „bogat”. Căci alegerile se cîştigă prin şi cu bani. Şi doar aşa. Respectiv, chiar şi partidele create pe platforme ideologice sau de persoane relativ integre ajung la cheremul burselor mari. Care, în mod foarte firesc, „investind” bani grei, inevitabil doresc să rentabilizeze...

Sistemul electoral actual face ca partidul politic să devină unica modalitate de a acăpăra puterea politică. Acelaşi sistem face ca această putere, odată dobîndită, să se extindă automat asupra tuturor centrelor nevralgice ale Statului. Fără nicio contra-balanţă.

Nu ştiu dacă realizaţi cît de perversă şi devastatoare pentru întreaga societate este această situaţie. Observaţi atent ce se petrece în jur. Totul pentru partid! Totul prin partid! Totul de la partid...

Economiştilor le place să facă referinţă la o noţiune: incitaţiile. Pînă la urmă, este absolut de firesc ca un individ să dorească să „reuşească” sau să-şi apere bucăţica de pîine. O societate nu poate funcţiona bine dacă incitaţiile personale nu corespund cît de cît cu o anumită viziune de bien-être şi de echitate socială. Succesul personal în Moldova este condiţionat de reuşita în cadrul unui partid şi în raport cu un partid. Asistăm la nişte distorsiuni comportamentale absolut halucinante. Şi doar un cadru moral suprainstituţional mai face ca comprotamentele indivizilor să n-o ia razna definitiv. Deşi, frontierele posibilului sînt din ce în ce mai diluate şi mai vagi (vezi articolul lui Vitalie Sprînceană).

Capitalul cel mai valoros al unei societăţi, munca şi talentul uman, sînt iremediabil irosite în vînt. El nu este folosit pentru a construi o societate echitabilă şi creatoare de valori durabile.

Într-o lume normală copiii visează să devină medici, profesori, ingineri, „cosmonauţi”, sa lucreze la fabrica de ciocolată sau la cea de jucării, dar nu să plece în italii sau moskove, sau să devină... deputaţi sau miniştri. Într-o ţară sănătoasă primarul se ocupă de bunăstarea comunei, dar nu execută ordine de la partid. Funcţionarul public trebuie să-şi exercite funcţiile, nu să caute a face carieră de partid sau să se pună bine cu partidul de teamă de a-şi pierde postul (Vezi aici un articol de-al meu sau pe al lui Iulian Ciocan la subectul dat). Într-o economie sănătoasă şi bine regulamentată efortul omului de afaceri contribuie la bunăstarea tuturor părţilor implicate (în sens de stakeholder sau parties prenantes) şi succesul ori securitatea sa nu depinde de banii „investiţi” în campanii electorale. Într-o societate normală Curtea Constituţională veghează asupra respectării Constituţiei şi nu arbitrează interese de partid* etc., etc.  

*În pledoaria CC referitor la spinoasa chestiune cu alegerea Marelui Mahăr au fost invocate următoarele: „Fiindcă există principiul supremației Constituției, care spune că o regulă constituțională (în cazul dat art. 78 (3)) e mai importantă ca oricare alt act legislativ și, respectiv nu poate fi contrazisă de o lege organică.” (Vezi articolul lui Andrei Lutenco). Aceeaşi CC însă, acum mai puţin de un an, a ignorat exact acelaşi principiu. O lege organică, Codul Electoral, a fost mai tare decît Articolul 38 al Constituţiei! (vezi articolul acesta şi ăsta la subiectul respectiv). Constituţia a putut fi ignorată... Nu şi interesele de partid!

Departe de mine gîndul  de a reduce şi de a pune pe seama „partidelor” toate nevoile noastre. De asemenea, nici într-un caz nu doresc să las de înţeles că e o problemă pur naţională. Dar, stimate Cititor, dacă tot ai ajuns pănă aici cu lectura, sper să te fi convins că o mare parte din discfuncţionările societăţii de astăzi de la „partide” se trage.

Şi ce-ar fi dacă nu am vota liste, dar personalităţi care astfel ar fi direct responsabilizate în faţa alegotorilor? Ce-ar fi dacă am alege mai des? Ce-ar fi dacă nu am accepta alte finanţări pentru campanii electorale decît cele venite de la Stat sau, cel puţin, controlate riguros de Stat ? Mai rău oricum nu va fi. Din păcate, cam inextricabilă situaţia căci toate sînt decise astăzi de partide...

Avem nevoie de o nouă Constituţie! De o nouă Republică! Dar nu pentru a alege un Preşedinte, ci pentru a scăpa de „partide”!

Ce zici, stimate Partid roşu-verde-albastru?