Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
22 septembre 2011 4 22 /09 /septembre /2011 19:00

Astăzi doar lenosul ori indiferentul (deşi cred că ăştia reprezintă majoritatea, alias masa inertă, dar: fiecare din ei îşi caută de grijă şi de bunăstarea lor!) nu şi-a expus părerea, viziunea, pronosticul, nu a adus o propunere sau o candidatură pentru soluţionarea aşa zisei „crize politice” din Republica Moldova.

Fiecare îşi construieşte propriul adevăr, pornind însă de la o premisă că ar exista totuşi o criză… Fapt indiscutabil. Ar trebui să fii scăpat de la casa de nebuni ca să afirmi că nu există o criză într-o ţară cu un sfert de populaţie în afară. Şi în condiţiile cînd această hemoragie este departe de a fi stopată…

Pe timpuri, cînd eram şi eu student şi învăţam diverse teorii, un prof de-al meu spunea: « Fiecare teorie este valabilă doar dacă premisele teoriei sînt adevarate. » Pentru ca să aplici o teorie ai nevoie de un cadru iniţial, care, de cele mai multe ori, nu sînt decît doar ipoteze. Şi dacă ipotezele sînt greşite sau nu funcţionează?…

Am avut nevoie de această mică digresiune pentru a reveni mai bine la criză. Şi în special la natura acestei crize. Se pare ca ne-am lăsat convinşi: toate nevoile ni se trag de la faptul că nu avem Preşedinte. Mare mahăr acest Preşedinte: fără el nici vaca nu paşte, nici porcul nu se-ngraşă, nici bani la buget nu se-adună... Kрокодил не ловится, не растет кокос! V-aţi prins, da? Toate nevoile noastre se trag de la „criza politică” şi de la incapacitatea Parlamentului de a alege un Preşedinte!

Asta ar fi ipoteza şi cadrul iniţial al teoriei cu criza. Cam slăbuţ şi tras la Zinger cu aţă albă... Foarte comod: noi vă facem cadrul (în lexicul mai recent, validat uzual de CC, – „ramcă”) şi voi dezbateţi, propuneţi, argumentaţi. Dar nu carecumva să ieşiţi din ţarc! Ni-ni!

Din păcate, ceea ce numim noi „criză” are rădăcini mult mai adînci şi mai viguroase. E o criză sistemică care ţine mai degrabă de rigiditatea sistemului politic, caracterul său închis, o criză profund... democratică, dacă doriţi. Zic „democratică” fiindcă acei ce vin la putere astăzi în Moldova nu sînt, în marea lor majoritate, aleşi. Pradoxal? Hmmm... Şi Dumneata, stimate Cititor, ce ai votat? Eu unul am votat un partid. Practic am votat o listă din care, dacă aş fi putut, aş fi aruncat cel puţin o jumătate... Prioritate am dat listei de unde aş fi aruncat cel mai puţin.

Sistemul actual, în loc să limiteze efectul devastator al viciilor, proprii oricărei societăţi post-comunsite (în sens de post-1989, nu post-2009), nu face decît să le amplifice.

Să încerc să detaliez:

În primul rînd, asistăm la o diluare a însuşi principiului democratic, care spune că voinţa poporului este exprimată prin alegeri. Noi alegem un partid. Nu şi persoanele de pe liste. Alegem organul legislativ. Şi nici într-un fel nu alegem vre-o instituţie care ar contra-balansa această „putere”. Acelaşi Preşedinte, spre exemplu. De facto, alegem, şi doar parţial, numai unul din acei trei piloni ai puterii.

După cum spuneam, chiar şi alegînd un partid, alegătorul nu participă la constituirea listelor. În realitate, alegem doi-trei (în cel mai bun caz) lideri şi doar cei pasionaţi cunosc mai mult de cinci persoane de pe lista partidului pentru care au votat. Sorin Hadîrca, într-un articol recent, scria despre Călăreţul Negru. La noi tot Parlamentul e plin de Black Rideri! Fără nicio doză de responsabilitate (în sens de accountability) în faţa alegătorilor. Pasageri clandestini ai unui sistem pseudo-democratic. Veţi spune că listele, teoretic, sînt constituite în mod democratic în sînul partidelor. Chiar credeţi în afirmaţia respectivă? Locurile pe listă se cumpără şi se vînd, partidele nu sînt decît nişte mini-imperii la cheremul oligarhilor, un simplu instrument pentru protejarea intereselor individuale... Nu există şi nu a existat vre-o dată în istoria Republicii Moldova un partid care ar fi funcţionat conform principiilor democratice (şi dacă a existat, nu a fost niciodată ales). Această realitate nu face decît să accentueze şi să cultive comportamente deviate, corupţia şi cumetrismul în chiar sînul partidelor...

O altă realitate amplifică şi mai mult disfuncţionările din sînul partidelor: finanţarea campaniilor electorale. Lipsa de transparenţă financiară, sfidarea tuturor normelor legislative existente (astea din urmă fiind relativ şchioape) pe de o parte şi sărăcia generalizată care face posibil însuşi actul de vînzare –cumpărare al votului,  pe de altă parte, au adus la situaţia cînd un partid este nevoit să fie „bogat”. Căci alegerile se cîştigă prin şi cu bani. Şi doar aşa. Respectiv, chiar şi partidele create pe platforme ideologice sau de persoane relativ integre ajung la cheremul burselor mari. Care, în mod foarte firesc, „investind” bani grei, inevitabil doresc să rentabilizeze...

Sistemul electoral actual face ca partidul politic să devină unica modalitate de a acăpăra puterea politică. Acelaşi sistem face ca această putere, odată dobîndită, să se extindă automat asupra tuturor centrelor nevralgice ale Statului. Fără nicio contra-balanţă.

Nu ştiu dacă realizaţi cît de perversă şi devastatoare pentru întreaga societate este această situaţie. Observaţi atent ce se petrece în jur. Totul pentru partid! Totul prin partid! Totul de la partid...

Economiştilor le place să facă referinţă la o noţiune: incitaţiile. Pînă la urmă, este absolut de firesc ca un individ să dorească să „reuşească” sau să-şi apere bucăţica de pîine. O societate nu poate funcţiona bine dacă incitaţiile personale nu corespund cît de cît cu o anumită viziune de bien-être şi de echitate socială. Succesul personal în Moldova este condiţionat de reuşita în cadrul unui partid şi în raport cu un partid. Asistăm la nişte distorsiuni comportamentale absolut halucinante. Şi doar un cadru moral suprainstituţional mai face ca comprotamentele indivizilor să n-o ia razna definitiv. Deşi, frontierele posibilului sînt din ce în ce mai diluate şi mai vagi (vezi articolul lui Vitalie Sprînceană).

Capitalul cel mai valoros al unei societăţi, munca şi talentul uman, sînt iremediabil irosite în vînt. El nu este folosit pentru a construi o societate echitabilă şi creatoare de valori durabile.

Într-o lume normală copiii visează să devină medici, profesori, ingineri, „cosmonauţi”, sa lucreze la fabrica de ciocolată sau la cea de jucării, dar nu să plece în italii sau moskove, sau să devină... deputaţi sau miniştri. Într-o ţară sănătoasă primarul se ocupă de bunăstarea comunei, dar nu execută ordine de la partid. Funcţionarul public trebuie să-şi exercite funcţiile, nu să caute a face carieră de partid sau să se pună bine cu partidul de teamă de a-şi pierde postul (Vezi aici un articol de-al meu sau pe al lui Iulian Ciocan la subectul dat). Într-o economie sănătoasă şi bine regulamentată efortul omului de afaceri contribuie la bunăstarea tuturor părţilor implicate (în sens de stakeholder sau parties prenantes) şi succesul ori securitatea sa nu depinde de banii „investiţi” în campanii electorale. Într-o societate normală Curtea Constituţională veghează asupra respectării Constituţiei şi nu arbitrează interese de partid* etc., etc.  

*În pledoaria CC referitor la spinoasa chestiune cu alegerea Marelui Mahăr au fost invocate următoarele: „Fiindcă există principiul supremației Constituției, care spune că o regulă constituțională (în cazul dat art. 78 (3)) e mai importantă ca oricare alt act legislativ și, respectiv nu poate fi contrazisă de o lege organică.” (Vezi articolul lui Andrei Lutenco). Aceeaşi CC însă, acum mai puţin de un an, a ignorat exact acelaşi principiu. O lege organică, Codul Electoral, a fost mai tare decît Articolul 38 al Constituţiei! (vezi articolul acesta şi ăsta la subiectul respectiv). Constituţia a putut fi ignorată... Nu şi interesele de partid!

Departe de mine gîndul  de a reduce şi de a pune pe seama „partidelor” toate nevoile noastre. De asemenea, nici într-un caz nu doresc să las de înţeles că e o problemă pur naţională. Dar, stimate Cititor, dacă tot ai ajuns pănă aici cu lectura, sper să te fi convins că o mare parte din discfuncţionările societăţii de astăzi de la „partide” se trage.

Şi ce-ar fi dacă nu am vota liste, dar personalităţi care astfel ar fi direct responsabilizate în faţa alegotorilor? Ce-ar fi dacă am alege mai des? Ce-ar fi dacă nu am accepta alte finanţări pentru campanii electorale decît cele venite de la Stat sau, cel puţin, controlate riguros de Stat ? Mai rău oricum nu va fi. Din păcate, cam inextricabilă situaţia căci toate sînt decise astăzi de partide...

Avem nevoie de o nouă Constituţie! De o nouă Republică! Dar nu pentru a alege un Preşedinte, ci pentru a scăpa de „partide”!

Ce zici, stimate Partid roşu-verde-albastru?

Partager cet article

commentaires

Anatolie 26/09/2011 09:41


Mulţimea cel mai uşor e de manipulat atunci când e în panică şi în nesiguranţă,dar cea mai mare panică e la calamităţi naturale. Pentru Moldova cele mai distrugătoare şi des întîlnite calamităţi
sunt: seceta,inundaţiile şi alegerile parlamentare, cele din urmă din păcate cam des au loc şi de ele nu te scapă nici digurile,nici irigaţia, doar viziunea clară şi mintea trează...care cam
lipseşte, aşa că dă-o Doamne măcar pe cea de pe urmă, dar la timp.....


Vitalie Vovc 27/09/2011 13:01



Daca cu prima parte a comentariului pot fi de acord, cu a doua - nu prea. A alege este esenta democratiei. A alege des nu poate fi decit benefic. Desigur nu este usor. Eu unul vreau alegeri. acum
citeva luni am scris si un articol la subiect. "Ni shagu nazad" se chema se pare.



Anatolie 23/09/2011 14:28


spre marele regret aceasta e democraţia in stil maldavenesc, şi lenosul,şi indiferentul, chiar şi (cel mai des)tot prostul se dă cu părererea de parcă ar fi cel mai mare "speţ",dar când ajunge
să-şi asume o responsabilitate, să dea un raspuns concret o face pe arbitrul (cum a procedat CC) de parcă nici nu ar cunoaste situatia din RM, o ia cu ocolişuri şi termenologii("ştiinţific ar fi
aşa......politic ar fi aşa....")şi se bâlbâie până nu-i dă cineva comandă ce să spună şi ce să facă, şi chiar de-i spune:"bananele se mănâncă cu pâine!" şi le mănîncă, deşi ştie că o să-i pară rău
pe urmă, nu că le-a mâncat cu pâine, ci că le-a mâncat cu coajă. ......"da dakî aşă ni-o zîs"......, şi aşa pînă la următoarele alegeri.....


Vitalie Vovc 23/09/2011 20:57



Faza cu bananele e tare de tot :D!


Da, asa este... Libertatea este o povara. Libertatea cugetului este o povara si mai grea. O lume libera inseamna si reponsabilitate. Democratie inseamna si alegere, or a alege este un efort
intelectual. Democratie mai inseamna si responsabilitate in fata celui care ti-a dat votul... Pina la urma, iobagul este un om fericit: cimpul posibilului sau este redus la minimum. Suferinta?
hmm... te deprinzi - atita timp cit nu mori de foame...



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher