„Ca orice basarabean care se respectă, mă trezesc luni ca să mă întreb în ce ţară trăiesc”,

A. Busuioc, „În căutarea pierderii de timp”

Mi-am zis, atunci cînd a început, că nu voi face niciun text despre „vînătoarea domnească”… Nu că nu aş fi spus chiar nimic pînă acum. (Tentaţia a fost prea mare and „I can resist everything, but temptations” şi mici aluzii au fost aruncate pe ici-dincolo în ultimele două texte (aici şi aici).)

Dar se vede că nu se poate… Amploarea pe care a luat-o „evenimentul” nu poate fi ignorată. Am urmărit cu o curiozitate sporită (mai nu am spus „sportivă”) desfăşurarea ostilităţilor, dar şi diversele comentarii la subiectul dat.

Căutam de mai mult timp un calificativ care ar cuprinde multitudinea (destul de heteroclită) evenimentelor reale şi textuale referitor la acest Huntergate*... Se pare că l-am găsit: ilar!

*Huntergate este o combinaţie de cuvinte din hunter (vînător) şi Watergate. Scandalul cu acest nume a zguduit viaţa politică in SUA între 1972 şi 1974. Richard Nixon, Preşedintele SUA de atunci, şi-a dat demisia pe urma acestei afaceri în 1974.

Într-atît de ilar încît îmi vine să rîd în hohote (altfel ar trebui să plîng)! Se zice că una din tehnicile comicului, pe larg folosite în teatrul de bulevard şi burlesc, este discordanţa între o anumită stare considerată firească (sau logică) şi „ficţiune”. În cazul dat rolul de „ficţiune” îi revine „firescului”... Ca de obicei, la noi totul e pe dos.

Dar să le luăm la rînd. Voi încerca să numerotez discordanţele pentru ca să urmărim împreună cum s-a construit burlescul :

                    1. Dreptul la „puşcă”

Vă propun o mică incursiune în istorie (a mea). Să revenim la origini, cum s-ar spune.  Cîndva demult, dar foarte demult, pe cînd eram copilaş la mama şi la tata, eram abonat la cîteva din revistele unionale (a se înţelege „urss”, nu „unire”) destinate adolescenţilor şi nu numai (acum, peste ani, îmi dau seama că aceste abonamente costau o adevărată avere... Dar părinţii nu mi le-au refuzat niciodată...). „Iunyii tehnic”, „Modelist – Konstruktor”, „Iunyi naturalist”, „Nauka i Zhizni”, „Vokrug sveta”, „Za ruliom”, etc. etc.... Îmi aduc aminte, de parcă l-aş avea în faţă, de un dosar special din „Vokrug sveta” despre vînătoare. Un jurnalist pleca în Germania (eram deja în plină Perestroïkă) pentru a participa la o vînătoare de mistreţi (El, jurnalistul, fiind vînător experimentat, auzise de extraordinarele tradiţii vînătoreşti la ei şi vroia să participe la una. Adevărată!). Să ştiţi că nu a fost admis decît în calitate de novice cu dreptul de a fi... hamal. Adică a dus bagaje, a participat la organizarea taberei, la pus pe foc, la făcut ciorba şi, obligatoriu, la reuniunile de pregătire. Aţi citit bine: nici barem gonaş nu a fost lăsat să fie. Vînătorile sunt strict regulamentate şi se practică doar de asociaţii de vînători. Asociaţiile respective sunt responsabile şi de regularizarea populaţiei animalelor. De fapt, din cîte îmi aduc aminte, o mare parte din activitatea lor ţine anume de protecţia faunei şi menţinerea echilibrului ecologic. Pentru a vîna mistreţi, trebuie să fie un surplus disponibil. Adică tot asociaţia are grijă să sădească stejari ca să aibă colţoşii ghinzi de rugumat - tradus într-un limbaj mai accesibil - şi dacă nu participi la sădit stejari, nici la vînătoare nu eşti primit. Vînătoarea propriu-zisă este un adevărat eveniment! 

Pînă ajungi acolo la „puşcă” şi la dreptul de a trage un glonte trec ani buni...  Poţi fi şi împărat cu trei coroane, dar în asociaţia de vînători tot de la hamal începi. Poate din această cauză vînatul (la ei) nu mai este demult pe lista distracţiilor preferate ale politicienilor? Dar asta „la ei”. La noi dreptul la „puşcă” depinde nu de vechime, ci de funcţie.  Mă intreb cîţi stejari să fi sădit „domnitorii” noştri în viaţa lor (acelea de pe posterele electorale nu contează, ok?)?

Acum un an sau doi, apăreau în presa online nişte poze de la locul unei vînători din delta Prutului (rezervaţie naturală?) cu mormane întregi de dulii şi urme ale unui dezmăţ pe cinste. Conform spuselor localnicilor, ar fi fost un oarecare Dodon la acea vînătoare, venit cu nişte „drugi” în cîteva 4 x 4. Moarte de om nu s-a’ntîmplat şi niciun dosar nu a fost intentat... Dar astăzi el cere dreptate şi a votat demisia Procurorului general. Ilar, nu?

2.       Muşamalizarea

Am tot citit pe parcursul acestor săptămîni texte supărate foc pe „vînători” din cauza că au „ascuns” incidentul... Bine-bine, dar ce aţi aşteptat? Să convoace Zubco (sau un alt participant la vînătoare) o conferinţă de presă şi să zică: „Oameni buni, noi ieri am împuşcat un om.”? Îmi pare absolut firesc ca o persoană să încerce să „tacă” un asemenea accident...

„La ei” s-ar fi întîmplat în felul următor: din momentul în care victima ar fi fost adusă la spital cu plagă de glonte, ar fi fost alertată imediat poliţia (chiar de făptaşi, (de nu, este o cauză penală), dar şi de spital), la fel de imediat ar fi început ancheta, care ar fi fost, desigur (să nu credeţi că la ei totul este chiar alb-alb), influenţată şi presată să scoată verdictul „care trebuie”. S-ar fi evitat la maximum să iasă în presă, dar ar fi ieşit, căci mă îndoiesc ca familia şi apropiaţii victimei să fi tăcut... Posibil şi vreun medic ar fi vrut să se facă „star” şi ar fi alertat presa... Şi atunci, chiar şi dacă nu s-ar fi răsuflat decît peste cîteva săptămîni, ar fi ieşit anchetatorul la o conferinţă de presă să explice tuturor cum el a respectat legea... Nu sunt sigur că funcţionarii ar fi demisionat de bună voie fără a fi inculpaţi... Pe bune. În ţările nordului – la sigur. În Germania – la sigur. În Franţa şi Italia– mai puţin evident. Dar, la sigur, ar fi fost înlăturată orice posibilitate a lor de a influenţa ancheta. Şi dacă s-ar fi descoperit că au făcut-o, atunci le-ar fi zburat „capetele”. Imediat.

Trebuie să delimităm clar două aspecte: funcţionarea legii şi scandalul mediatic. Cu mass-media probleme parcă nu am avut (ori am avut, dar nu găsesc că sunt mai mari decît „la ei”). În schimb, cu funcţionarea legii...  Adică, ce mai? Cum de mai putem folosi „lege” şi „funcţionare” alături?...

Pe finalul acestei părţi vă propun şi un mic joc de roluri: să presupunem că nimereşte un „om de rînd” în situaţia respectivă (bine-bine, „omul de rînd” nu ar fi avut „dreptul la puşcă” într-o rezervaţie naturală, dar să zicem)... În primul rînd nu ar avea acces la helicopter (ori nu a fost helicopter?) şi rănitul ar fi murit pe loc. Dar să zicem, iarăşi, că ar reuşi să aducă victima la spital... Vai şi-amar de capul „omului de rînd”... Ce-i dat Cezarului, nu-i dat opincarului...

3.       Divulgarea

De rîsul găinilor... Huntergate să fie declanşat de un Mocanu... Mai sunt necesare comentarii? Anume aici şi se ascunde adevărata tragi-comedie: AIE-iştii fac totul pentru a se autodistruge. Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva fac toate mistreţeriile (ca să nu zic „porcăriile”) astea parte dintr-un proiect mai global... A la Iurii Ivanovici. Să ajungă un Mocanu credibil? Să ne spună un Krasnov pe ava.md că stăm prost cu învăţămîntul (Pardon pentru digresiune, dar am tot luat ţepe în continuu atunci cînd calificam închiderea şcolilor drept „crimă”. Acum e bine? A grăit „opoziţia”, nu?)?...

4.       Escaladarea

Uite aici am rîs! Vai, ce am mai rîs... pînă la lacrimi. Isteric. Cîte mi-a fost dat să citesc! Începînd de la afirmaţii cum că vînătoarea a fost legală, continuînd cu pretinsa falsitate a diplomei lui Recean, cu pseudo-suspendarea/concediul lui Zubco, cu apeluri la solidaritatea AIE, cu postări despre sensul vieţii la limita ridicolului, cu harbuzării scoase din butoiul de sărămura demult împuţite în beci... Cu declaraţii de genul „noi încă nu am discutat la partid şi nu avem o poziţie oficială...” sau „vom discuta în cadrul AIE cum să procedăm”... Cît cinism şi mîrşăvie... Şi cît pupcurism... Ah, vedeţi Dumneavoastră, se toarnă apă ba la moara lui Voronin, ba la rădăcinile stejarului lui Filat... Toarnă-se! Cît de fricos şi de lingău poţi fi, dacă nici aici, într-un caz extrem de simplu şi evident, nu poţi avea o opinie tranşată? Există lege! Cică „nu am discutat la partid”... Nu pot exista alte opinii decît respectarea – à la lettre – a textelor legii. PUNCT!

Ce atribuţie au comuniştii sau alţi „foşti” comunişti aici? Niciuna! Pînă cînd te poţi ascunde după „iminentul pericol comunist” şi „solidaritatea AIE”?!

Da, sunt convins că era absolut necesară o sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru a respecta Legea şi demite TOATE persoanele implicate în acest Huntergate. Ah, dar nu, ei mai vin şi cu discursuri, şi cu aprecieri...  Ah, dar e bine acum să vii cu discursuri! Partidul a zis: „Se poate”! Cît curaj!

Căci la noi aşa-i obiceiul: pînă nu „se discută la partid”, nu se face nimic... Nici legea nu funcţionează dacă nu e discutată la partid! Vedeţi Dumneavoastră, se crează o comisie parlamentară de anchetă... Dar anchetatori normali nu au mai rămas în ţară? Ori au plecat şi ei în Italia?

Şi ultima perlă: cică ne-ar ameninţa cu alegeri anticipate. Cum se înseamnă hohotele online astăzi? Se pare că aşa: LOL! Sau :D, :D, :D! Aleluia! Să te audă DumnezAIEu! Personal, întotdeauna mi-am dorit anticipate. Vedeţi aici şi fiţi atenţi la dată.

5.       Hors la loi

În Franţa, acei care nu respectă legea sunt denumiţi Hors la loi**. La ruşi (şi prin extensie şi la noi) există o altă noţiune: Vor v zacone. Unul din principiile lor de bază (principii şi valori, da?) este ignorarea totală a statului. Ei trăiesc după regulile lor (poneatiya) şi unica legitimitate este avtoritet-ul pe care-l obţin prin violenţă şi respectarea strictă a poneatii-lor... Ar trebui să alegem la un moment dat: legea sau poneatiile .

**In afara legii

Ar mai fi şi nişte considerente care, totuşi, depăşesc simplul cadru legal... Care ţin de etică, de ruşine, de obraz... Este interzisă vînătoarea în Moldova? Probabil nu este. Dar...

În Franţa, Sarkozi era prins de nişte paparazzi bronzînd pe yought-ul unui om de afaceri imediat după ce a fost ales. A fost scandal... deşi nu a încălcat nicio lege. Dar eşecul la alegerile ulterioare îşi are originea şi în acele poze: nu a scăpat pînă la sfîrşitul mandatului de calificativul „bling-bling”...

Cum pot funcţionari înalţi de stat organiza asemenea petreceri într-o ţară unde bîntuie sărăcia şi de unde se fuge masiv? Cum poate fi decorat un Ion Pleşca cu distincţii înalte de Stat? Probabil la fel cum poate Preşedintele acestei ţări să-şi cumpere un Mercedes nou-nouţ, ştiind că se închid şcoli din lipsă (cică) de bani. Probabil la fel cum pot deputaţii, imediat după ce alegeau acest Preşedinte, atunci cînd pericolul alegerilor anticipate dispărea, să-şi mărească lefurile... Nu este ceva ilegal în toate aceste „acte”... Doar că ele nu trec. Într-o ţară istovită şi vlăguită de tranziţii interminabile ele nu mai pot fi şi nu sunt acceptate!

6.       Subiectivitate

În diversele comentarii pe care tot le-am citit revine mereu un cuvînt: greaţa.

Nu-mi pare deloc exagerat. Totul e să nu transformăm această greaţă în apatie şi abandon. Acelaşi sentiment de greaţă l-am avut cîndva şi eu... Greaţă mi-a fost acum doi ani (vedeţi aici). Greaţă mi-a fost în 2010 (vedeţi aici) atunci cînd deputaţi noi aleşi, cu care am stat la o terasă la Paris, reveneau la Chişinău şi... tăceau (probabil din foarte mult curaj politic). Şi care acum fac discursuri pompoase în Parlament... Eu ştiu perfect ce înseamnă greaţă. Cînd doar la auzul unor nume ai un acces de vomă şi acest acces nu este deloc metaforic. Eu unul am depăşit acest sentiment. Ei nu merită nici măcar greaţa mea!

7.       Întrebare

Doar una: Dacă vine mîine cineva (un cunoscut ori un cumătru, puţin contează) la Dumneata, Stimate Cititor, şi îţi propune să participi la o vînătoare excepţională, un week-end memorabil cu „lume bună”, cu frigărui şi toate cele, şi îţi spune că totul este „aranjat”... Ce faci? Accepţi?

And that is the question***!

*** Şi aceasta este întrebarea!

Imagine: Lucien Freud de Francis Bacon