Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
18 mai 2013 6 18 /05 /mai /2013 20:34

Acest week-end a încăput (printre altele) două evenimente: unul foarte semnificativ şi important şi un show televizat de duzină.

 

Probabil aţi înţeles deja că unul din aceste două evenimente este Eurovizionul. Evenimentul cu adevărat important este participarea lui Igor Cobîleanski la cel mai mare festival internaţional de film de la Cannes.

 

Luni, colegul meu francez de la birou va încerca să mă ia peste picior (ca în fiecare an) cu participarea Moldovei la Eurolizion (să ştiţi ce europenii rîd deschis de acest pseudo-concurs). Dar am deja replica pregătită şi de această dată va ieşi el prost şi incult, căci îi voi vorbi de Cobîleanski la Cannes, de Naforniţă la Viena, de salonul de carte de la Paris şi scriitorii basarbeni prezenţi acolo. Îi voi spune că e doar vina lui dacă nu cunoaşte decît Eurolizionu’!

 

the-flavors-collection.jpgAcum cîţiva ani îmi întrebam colegul meu francez ce are cu Eurolizionu’. De ce nu-i place? La care îmi spunea că nu este un concurs onest şi că nimeni nu mai votează pentru cîntecul cel mai bun ci pentru interese geopolitice sau alte considerente (emigraţii votează pentru ţara lor, de exemplu). Nu aveam cum să nu-i dau dreptate. Acest fenomen s-a accentuat odată cu intrarea în concurs a neo-europenilor de teapa noastră pentru care meritul şi calitatea niciodată nu a fost criteriul primordial de promovare. În consecinţă astăzi ţările occidentului nu mai trimit la Eurolizion interpreţi de valoare, ci nişte anonimi perfecţi sau debutanţi întîmplători. Acum cîţiva ani francezii, nemţii şi prietenii lor chiar au vrut să oprească maşinăria, dar au fost imploraţi de prietenii „mai mici” să nu le ia jucăria.

 

„Ok, au zis ei, dar atunci să jucăm şi noi după regulile voastre”! Iar conform regulilor noastre cine are banul acela învinge: respectiv francezii, nemţii şi prietenii lor sunt calificaţi automat în finală.

 

Cîndva credeam că Eurolizionu este într-atît de popular la noi fiindcă este una din rarele posibilităţi de a „ieşi în lumea bună”. Mai tîrziu am început a crede că această „dragoste” este oarecum forţată: „Cînd nu-i mai bun e bun cum este”, zicea bunică-mea. Astăzi ştiu că avem mult mai bun, dar tot nenorocitul ăsta de show televizat rămîne evenimentul nr. 1. „Пипл хавает” observa cîndva, foarte cinic, un erou al anilor 90 pe nume Bogdan Titomir. Şi cum să nu fie nr.1, dacă ne simţim în tipul ăsta de competiţie ca peştele în apă! Vezi mai sus: se votează pentru tot în afară de valoare şi calitate: vecinătate, simpatii, apartenenţe, clanuri, mic-maşuri de tot felul. Elementul nostru, nu?

 

Să ştiţi că nu sînt deloc un snob (din acei care ascultă ostentatoriu doar muzică clasică, jazz ori heavy metal) şi ascult tot genul de muzică, inclusiv pop, dar urechile mele (probabil lipsite de auz muzical, altă explicaţie nu poate fi, ţinînd cont de entuziasmul popular pe care l-a suscitat piesa) nu au rezistat mai mult de 15 secunde mieunatului reprezentantei noastre lunatice la Eurolizion.

 

La drept vorbind, acest eveniment mi-ar fi fost absolut indiferent, dacă nu s-ar face atîta tam-tam în jurul lui, dacă nu se organizau flash-mob-uri şi lansări de baloane (a propos, s-a gîndit cineva la aspectul non-ecologic al acestui gest?), dacă nu se ducea o armată întreagă de bloggeri şi jurnalişti în Suedia, dacă nu auzeam din toate părţile apeluri spre votare a candidatului „nostru”. Desigur, numai pentru că este „al nostru” şi nu pentru alte calităţi. Normalitate naţională pe care nimeni nici nu o mai contestă...

 

Şi nici nu ar fi chiar supărător de tot, dacă în acelaşi timp Igor Cobîleanski nu rămînea acasă din cauza „dificultăţilor la capitolul financiar”... Doar cineaştii pot şti cît de crucială poate fi prezenţa la cel mai important for internaţional în ale filmului (care i-a consacrat, printre mulţi alţii, pe Federico Fellini, Francis Ford Coppola, Akira Kurosawa, Andrzej Wajda, Emir Kusturica, Steven Soderbergh, Michael Haneke, Quentin Tarantino, Cristian Mungiu...) chiar şi din punct de vedere al carierei profesionale...

 

Asta e: noi avem alte priorităţi şi valori... „Um-ţa-ţa”, „dum-dum-dum” şi „tir-lir-lir” e la putere!

 

Ce să mai? Toată lumea ştie că în ţara noastră avem probleme enorme la capitolul „principii şi valori”...

Partager cet article

commentaires

Liliana 19/05/2013 02:01

Cu respect fata de opinia ta si mai ales pentru timpul sacrificat, sa mediatizezi doua evenimente culturale de atata importanta, indraznesc sa te contrazic. Din fericire ori din pacate, multi
europeni afla de Moldova tocmai de la Eurovizion , un succes greu de atins chiar si in zece editii de Cannes.

Daca factorul geopolitic ar influenta atat de mult votarea, castigatoare ar fi cronic o singura tara ori sa zicem doua-trei, nu-i asa insa si nimeni nu cunoaste secretul succesului. Votarea,
adevarat ca subiectiva si destul de interesata, demonstreaza ca piesele bune sunt apreciate intr-un fel de "unanimitate". E adevarat ca sunt ani in care surprizele depasesc limitele rationalului si
chiar ale bunului simt, dar Concursul a migrat prin aproape intreaga Europa.

Eu ma mir de spanioli, ca au traditii muzicale fascinante, dar trimit la concurs niste degradati. Uite acestia niciodata n-au nas sa faca glume pe seama altor tari, poate numai in materie de fotbal
:)

Vitalie Vovc 20/05/2013 22:23



Liliana, multam pentru atentia acordata textului. Hai s-o zic pe sleau: n-am nimic cu Eurolizionu. No seriously, nu am treaba! la fel cum nu am treaba nici cu seriale gen "soap opera" mexicane,
nici cu show-uri gen" surprize-surprize", ori "naidi menia", ori "big brother", "dom2" etc, etc. Ele isi au dreptul la existenta fiindca isi au publicul sau, din pacate mult mai numeros decit
acei care asculta Chaïkovsky si Bartok. Exista un singur "dar": fiecare tre' sa-si aiba locul in grila de valori a societatii. Or la noi Eurolizion este considerat "muzica". Uite cu asta nu sint
de acord!



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher