Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
3 septembre 2012 1 03 /09 /septembre /2012 15:16

Cîndva demult, un francez, impresionat de balada Mioriţa, a vizitat plaiurile noastre sperînd să dezghioace, într-un mod cartezian, raţionamentul şi finalitatea epicului baladei din prima sursă, cum s-ar zice . În căutarea mioarei şi a baciului, intra din casă-n casa şi, oriunde nu poposea, peste tot i se întindea un scaun : « Şezi ! ». Gazda scotea un urcior de vin şi francezul nostru îşi lua rămas bun de la Descartes pînă a doua zi dimineaţa. Descartes s-a săturat să fie snobat în fiecare seară si după cîteva zile i-a zis „Au revoir” francezului, „Ne revedem la Paris”! Francezul nu a reţinut mare lucru din călătoria sa. I-a rămas însă o asociere indelebilă în memorie: între obiectul cu patru picioare cu spetează şi apelul „Şezi!”. De atunci scaunul în franceză se cheamă chaise”. Iar balada Mioriţa şi-a păstrat virginitatea misterului.

 

saltimbanque.jpgCîndva demult, un alt francez a asistat la o tragere în ţeapă à la Vlad Ţepeş şi a strîmbat din nas: „Fiii, ce barbarie!” şi a inventat ghiliotina, şi a rămas satisfacut de estetismul soluţiei. Neamţul a văzut ghiliotina şi a zis: „Cîtă lipsa de eficienţă!” şi a inventat camerele de gaz, şi a rămas satisfăcut de statisticile obţinute. Moldoveanul le-a testat pe rînd pe toate şi a ales Siberia. Dacă tot e să mori, apoi barem pentru un viitor luminos.

 

Cîndva demult, un turc era tare priceput la crescut păsări, în special din acelea cu gîtul lung care fac „Ga-ga-ga”! Şi cum avea el păsări din astea din belşug, a pornit prin Balcani să mai vîndă din ele, dar s-a rătăcit. Ajunseseră pe undeva pe sub Nisporeni pe atunci. A vrut să-ntrebe drumul de localnici. Dar de fiecare dată cînd întreba drumul de careva, i se cerea o pasăre în schimb şi ţăranul îl îndrepta drept la cumătru-său, unde păţea exact acelaşi lucru. Uite-aşa a pribegit turcul la vreo 300 de ani pe meleagurile noastre, tot umblînd din cumătru în cumătru şi umplînd ţara şi Balcanii întregi cu gîşte, căci păsările alea aşa se chemau şi continuă astfel să se cheme şi la noi, şi la bulgari, şi la turci.

 

Cîndva demult, un american a nimerit pe la Orhei. Orheienii nu mai văzuseră aşa vietăţi pînă atunci şi de cum il zăreau neapărat îl strigau: „Uăi, Johnny, Uăi! Ia mai treci pe la noi să mai bem un păhar de vin!”. Şi aşa de mult i-a plăcut acest obicei americanului, încît la întoarcere a scris un cîntec - „That’s  My Way” se cheamă. Foarte pupular la americani acest cîntec!

 

Cîndva demult, un negustor şvab a venit pe la Ungheni cu o trăsură plină cu schnaps s-o vîndă. Muşteriii au gustat din băutură şi tot au gustat, iar neamţul tot îi îndemna cu „prost” şi „prost”. A doua zi dimineaţa unul îl întreabă pe altul: „Ei, cum te simţi, cumătre?”. „Cam... ca după prost”, a zis. Şvabul n-a vîndut nimic, iar noi ne-am ales cu un „prost” în dicţionar.

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher