Principiul nr. 2: Democraţia
Banc:
- Măi ţigane, tu ai văzut vre-o dată tren?
- D’apoi cum! Eu chiar ş-am mîncat!
Înainte de începe acest articol consider necesare două trimiteri:
1. La definiţia din DEX (pardon, dar se pare că va fi înca mult timp necesară): DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea.
2. La Constituţia Republicii Moldova: „Noi, reprezentanţii plenipotenţiari ai poporului Republicii Moldova, deputaţi în Parlament, ... Considerînd ..., democraţia,... valori supreme.”
Articolul 38: (1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.
Reeşind din cele menţionate mai sus, ar fi absolut legitim să deducem că votul cetăţeanului este sacru şi inalienabil. Fiind „baza puterii de stat”, sistemul electoral este primul lucru pe care acest stat, dacă tinde spre democraţie, ar trebui să-l perfecţioneze şi să asigure în permanenţă ca el, acest sistem, să fie unul adecvat cu realitatea.
De asemenea, ar trebui să cocluzionăm că oricare forţă politică, orice funcţionar de stat sau mişcare socială ar trebui, cel puţin, să respecte acest principiu şi să se conforme acestei valori. Altfel, e în afara legii. Mai mult, ar fi normal să ne imaginăm că funcţionarii de stat, membrii CEC, CC şi partidele politice (indiferent de culoarea lor) au obligaţia de a apăra aceste valori (democraţia şi, prin extensie, votul cetăţeanului).
Din păcate, ceea ce se întîmplă în Republica Moldova, timp de 20 de ani, cu sistemul electoral seamănă mai mult cu un teatru de păpuşi , unde noi sîntem spectatorii, păpuşele ne arată un show pentru care tot noi am plătit, iar actorii veritabili rămîn invizibili.
Primul act al acestui teatru al absurdităţilor pe care pot să-l mai scot din meadrele memoriei mele de expatriat a fost alegerea lui Lucinschi preşedinte (atunci era la luptă cu băbacul Snegur) pentru scaun. S-a decis pe muchie de cuţit, dar cînd nu mai ştiu care obraznic a cerut renumărarea voturilor i s-a spus că nu mai este posibil tehnic. Dacă vă interesează povestea, căutaţi şi singuri, nu ăsta e subiectul articolului meu.
Să revenim la timpuri mai recente. Ca un prim exerciţiu, v-aş ruga să studiaţi cu mare atenţie numărul alegătorilor de la un scrutin la altul (au fost destule ultimul timp). Veţi descoperi o progresie constantă...
Februarie 2001 - 2,379,491
Aprilie 2005 - 2,430,537
Aprilie 2009 - 2,704,103
Iulie 2009 - 2,708,381
Septembrie 2010 - 2,662,052
Noiembrie 2010 - 2,810,936
Mai căutaţi şi cifre despre evoluţia demografică în Republica Moldova. Ştiu, stimate cititor, te pun la lucru... Dar asta e, în acest fel, cel puţin, vei fi convins că nu încerc să te manipulez. La compararea acestor doua evoluţii mă apucă un soi de „malaise” indescriptibil...
Ceea ce se întîmplă, însa, de la 2009 încoace depăşeste orice înţelegere. Scrutinul din aprilie 2009 a fost cică falsificat. În afară de Marian Ilici nu cred că cineva din actuala AIE ar îndrăzni să afirme contrariul. Am asistat la un fel de Rezident Evil în producţie pur moldovenească...
V-aş ruga acum să studiaţi cu mare atenţie componenţa CEC de atunci. Perioada care a inregistrat o creştere spectaculoasă a numărului de alegători...
Făcut? Ok, mergem mai departe.
Încă un extras, de pe situl CEC:
„Comisia Electorală Centrală este o instituţie publică permanentă fondată în vederea realizării politicii electorale, pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor.”
Aprilie s-a consumat, s-a consumat şi iulie 2009: ne-am pricopsit cu o AIE care, dacă urma să fie consecventă şi fidelă propriilor declaraţii, ar fi trebuit să insiste ca CEC să mai facă ceva ordine prin liste şi să adapteze procesele electorale la realitatea de azi, ţinînd cont, printre altele, de nr. de moldoveni plecaţi în străinătate*. Nu prea s-a auzit zarvă şi mare agitaţie timp de un an de zile...
*Doar un exemplu: eu, fiind înscris pe listele electorale la Bălţi, am fost contabilizat dublu: o dată ca absent şi a doua oară ca alegător pe listele electorale suplimentare. Şi astfel au păţit-o majoritatea celor plecaţi în străinătate. Respectiv, votul meu a fost diluat de o absenţă, tot a mea... Procedura lansată pe voteaza.md nu a fost eficientă. Pentru Septembrie 2010 m-am înregistrat, dar în listele electorale de bază la Paris nu am apărut...
2010 a fost din nou un coşmar electoral. Nu exagerez. Şi nu fac referinţă la faptul că au fost 2 scrutine în acelaşi an. Pot fi şi şase. Fac referinţă la organizarea şi la desfăşurarea lor.
În septembrie referendumul nu a fost validat. La limită. Acum reveniţi pentru cîteva clipe la cele spuse mai sus. Eu unul cred că am avut prezenţa necesară. Are cineva argumente valabile să mă contrazică? Nu cred.
Alegerile din noiembrie 2010 s-au soldat probabil cu cel mai mare scandal electoral din istoria RM. Cetăţeni au fost lipsiţi de dreptul la vot! 919 voturi valabil exprimate (deşi nu pe buletine oficiale de vot, dar asta nu din vina lor) nu au fost contabilizate. NIMENI! Dar absolut nimeni din înalta noastră conducere de stat (CEC, CC, Partide, Guvern etc., etc.) nu au luat o poziţie clară pentru a apăra dreptul de vot al cetăţeanului. CEC nu avut curajul să contabilizeze voturile A4. Pur şi simplu a eliminat aceste 919 persoane din calcul.
Potrivit codului jurisdicţiei constituţionale, subiecţii cu drept de a sesiza CC sînt şeful de stat, Guvernul, Ministrul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică, Procurorul General, deputaţii, fracţiunile parlamentare, avocaţii parlamentari şi Adunarea Populară a Găgăuziei. OK, lăsăm Găgăuzia la o parte, dar ce au făcut restul? CC, garantul respectării Constituţiei, nici nu a examinat cazul... Şi nu s-a găsit UN SINGUR demnitar să apere ceea ce ar trebui considerat un drept sacru! În schimb, CC a decis renumărarea voturilor la cerinţa pcrm! Extraordinar, nu? Şi tot pe bani publici...
Mandatul echipei CEC expirase încă înainte de scrutinul din noiembrie 2010. În mod normal, şi iarăşi, ţinînd cont de toate cele spuse mai sus, membrii fostei echipe trebuiau măturaţi fără scrupule.
La noi, în ţara minunilor şi mama tuturor democraţiilor, fostul preşedinte al CEC, Eugeniu Ştirbu, propune să li se dea la toţi cîte un „migdal”, iar Iurie Ciocan (acelaşi care afirmase în dimineaţa lui 29 noiembrie ca 919 voturi nu vor modifica repartiţia mandatelor în Parlament, respectiv ele nu mai contează!) este făcut preşedinte CEC, la propunerea PLDM de data asta (în 2005 a fost înaintat de pcrm)... Ținind cont de tradiţia profund ancrată la noi (inebranlabilă de la URSS încoace) de a distribui „migdalii” în schimbul a servicii personale sau fidelilor de partid, mă întreb: pentru ce merite se cer decoraţii de data asta? La sigur nu pentru apărarea valorilor constituţionale!
Pe situl CEC în continuare scrie cu litere grase:
„Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral”.
Acum ce mai spui, stimate cititor? Ai văzut vre-o dată democraţie? Eu unul chiar ş-am mîncat!
Imagine fon grafic: Marina Cheptea
