15 mai 2014
4
15
/05
/mai
/2014
01:53
Tata,
cînd intra el pe gheaţă, ca pe scena unui mare teatru, amorţea aerul în juru-i de încordare şi suspans… iar peştii veneau în bancuri să-l vadă, unii chiar, din acei mai temerari, schimbau doiul stihiilor mutîndu-l din faţă în spate, trecînd din H2O în O2, cum ai lăsa această dualitate în urma ta, se lăsau vrăjiţi de cîrlig pentru a-l contempla de aproape pe acest semizeu al undiţelor şi termosului cu ceai fierbinte, convertiţi de umbra zîmbetului său smerit refractat pe întreaga întindere a lacului… umbra zîmbetului său smerit peste amintirile mele despre el,
Tata.
