25 novembre 2014
2
25
/11
/novembre
/2014
14:19
Şi cum tranziţia la noi e mai ales „călcatul în străchini”, nu e oare cazul să ne reconsiderăm statutul: martori sau autori? … Şi vin cu toate aceste note ca să-mi îndemn semenii să-şi iubească şi ei meleagurile şi, implicit, să se iubească şi pe sine. Adică să se gîndească bine înainte de a pune piciorul în următoarea strachină…
Aureliu Busuioc, În căutarea pierderii de timp
În mai puţin de două săptămâni cetăţenii Republicii Moldova sunt chemaţi la urne să decidă – a câta oară – care va fi viitorul ţării lor. 21 de partide politice, 1 bloc electoral şi 4 candidaţi independenţi pretind la cele 101 de fotolii din Parlamentul Republicii. Un buletin lung de peste 60 de cm. pe care va trebui să aplicăm ştampila în dreptul alesului inimii noastre (mai rareori al capului, deşi ar fi preferabil). Cu toate acestea caragialescul „Eu cu cine votez?” este mai de actualitate decât oricând.
Aceşti patru ani care s-au scurs de la ultimele alegeri în parlamentul Moldovei au erodat, din păcate, substanţial capitalul de încredere pe care alegătorul îl avea în Parlamentul ales hăt în 2010. În plus, dacă e să rămânem în acelaşi registru al „inimii”şi al sentimentelor, ar trebui să menţionam şi „capitalul de speranţă”, iar acest lucru îmi pare mult mai grav. „Aleşii poporului” urmau să constituie Guvernul, să aleagă un Preşedinte şi să… guverneze! Dar mascarada care a urmat după alegerile din 2010 şi fiecare din epizoadele ei au fost aidoma unor lovituri de topor în podul şi aşa destul de şubred, care îi leagă pe alegători de actul guvernării. E suficient doar să comparăm ce au ales cetăţenii şi cu ce ne alegem astăzi, în preajma scrutinului. Alegătorii au repartizat mandatele în Parlament în felul următor: PCRM – 42, PLDM – 32, PDM – 15, PL – 12. Ce avem astăzi, în urma multiplelor „manevre”, nu mai înţelege nimeni.
Ceea ce ne aşteaptă, dacă e să dăm crezare sondajelor, nu este de bun augur nici acum. Tentativa de a modifica Constituţia şi de a soluţiona spinoasa problemă a alegerii Preşedintelui prin sufragiu universal a eşuat lamentabil. Dacă e să adăugăm la aceste mezaventuri, intrinsec legate de specificul „democraţiei” à la moldave, numeroasele scandaluri care au marcat ultimii ani (dintre care cel mai macabru „epizod” rămâne a fi prima jumătate a lui 2013 şi acel Huntergate grotesc), reformele antisociale lansate de Guvern în această perioadă (majoritatea în a doua parte a mandatului!), înţelegem lesne de ce cetăţeanul are toate motivele să fie astăzi dacă nu turmentat, ca la Caragiale, atunci cel puţin derutat.
În paralel şi în plus la cele enunţate mai sus, lipsa de strategie clară şi voinţă politică în materie de securitate informaţională în Republica Moldova ne-a găsit complect dezarmaţi în faţa unui atac propagandistic putinist de amploare.
Să examinăm şi alt aspect, rata absenteismului, ce influenţează direct repartizarea mandatelor şi care în 2010 a fost una relativ importantă. Din 2,645,923 de alegatori înscrişi pe listele electorale, doar 1,732,944 (65%) s-au prezentat la vot. 912,979 de persoane nu au participat la scrutin. Dar să nu ne grăbim să acuzăm pe nedrept alegătorii de lipsă de civism sau indiferenţă. Numărul impunător al emigraţilor trebuie luat în calcul. Doar circa 64.000 de cetăţeni au votat în străinătate ceea ce constituie în cel mai bun caz (dar nr. emigraţilor ar fi mult mai mare) numai 10% din acei plecaţi în străinătate.
Devine evident că pentru a scăpa de o nouă escaladare a „crizelor” politice după 30/11/2014, partidele susceptibile să constituie o coaliţie gen AIE ar trebui să obţină cel puţin cu două-trei mandate mai mult decât în 2010. Astăzi însă noi ne rugăm ca forţele pro-europene să reuşească să rămână majoritare pentru a se menţine la guvernare! Exasperant.
Mi-a fost dat să aud în diversele discuţii pe care le-am avut cu co-naţionalii că situaţia respectivă ar putea fi şi una creată intenţionat. Ipoteze şi discuţii duse la o bere rece: chipurile un status quo ar fi favorabil mafioţilor din Moldova, ei sunt bine aşa cum sunt şi fără europeni, ori şi mai rău: nimeni nu-şi doreşte realmente o apropiere de Uniunea Europeană, dar era necesară o simulare de deschidere pentru ca europenii să aducă bani, din care s-ar mai înfrupta şi ei, fiindcă în ţară nu ar mai fi ce fura… Să lăsăm însă discuţiile de la tejgheaua barului acolo unde nasc ele. Simptomatică rămâne neîncrederea în sinceritatea guvernanţilor.
Situaţia de astăzi este mai dramatică decât în 2009! În noul context geo-politic şi politicile revanşarde (în raport cu ex-URSS) ale Rusiei în regiune, pierderea acestui scrutin nu înseamnă doar amânarea pentru o perioadă indefinită de timp a integrării europene, ci un risc destul de real astăzi de a ne regăsi de partea „rea” a unei noi cortine de fier. Nu cred că e necesar să mai insist asupra faptului de ce ar fi preferabil să avem în Republică un regim pro-european (chiar şi în configuraţia lui pocită de astăzi) și nu un regim putinist. A continua eterna politică moldovenească post-URSS-istă „nici oaie, nici bălaie” nu mai este posibil. Şi oricare n-ar fi oligarhul, oricât de mare nu i-ar fi „puterea”, alegerea va fi făcută într-un sens sau altul! (Exemplul lui Ahmetov de la Doneţk ar trebui să le fie tuturor de învăţătură!)
Aşa dar, cum facem? Votăm! Masiv, scrâşnind din dinţi şi încercând să fim cât mai raţionali posibil!
În primul rând va trebui să voteze masiv diaspora. Un pas important pentru a permite cât mai multor cetăţeni din străinătate să voteze este deschiderea unui număr mai important de birouri de vot. Anul acesta vor fi deschise 95 de birouri. Teoretic, 285,000 de voturi ar putea veni din diasporă. De-ar veni barem a treia parte…
În al doilea rând, este absolut necesară mobilizarea tuturor „formatorilor de opinii” (ca să nu-i numesc „forma(ta)tori”). Am rămas oarecum dezamăgit de atenţia şi entuziasmul nemărginit cu care mulţi din aceştia din urmă s-au dedicat luptei Iohannis vs. Ponta. Aveam impresia că asist din plin la o fază asemănătoare cu zicala cea cu pieptănatul babei şi pojarul. Să fiu înţeles corect: şi eu îl prefer pe Iohannis şi mă bucură că nu a ieşit Ponta și sunt la fel de scandalizat pentru ce au îndurat românii în străinătate. Şi mai sper mult să nu fie amăgiţi în aşteptările lor. Miza alegerilor din R. Moldova îmi pare totuşi mult mai mare! Am impresia că mulţi au ales pur şi simplu lupta cea mai uşoară (în sens de evidentă, fără mari dileme morale)… Acum că a ieşit totul bine în România, aştept aceeaşi înflăcărare şi pentru cauza europeană din Republica Moldova… Dar cât timp am pierdut… Şi oare n-o fi prea târziu?…
În al treilea rând ar trebui să spunem stop lamentărilor de tipul „eu cu cine votez”. Avem din cine alege! De ales nu avem. Oricum, candidatul ideal pentru fiecare nu este altul decât propria persoană. Iar dacă nu am avut curajul să stăm precum au făcut-o unii să adunăm câte 2000 de semnături şi să ne lansăm în campanie, atunci să alegem… răul cel mai mic! Să ne vedem scăpaţi şi din acest scrutin şi atunci să fim nemiloşi, neiertători, inflexibili, incoruptibili, vigilenţi, principiali, verticali, independenţi, aşa cum îi stă bine unei societăţi civile să fie!
Acum însă: TOŢI LA VOT! Nu pentru ei, pentru noi! Nu pentru că sunt ei buni, ci pentru a păstra speranţa de a găsi mai buni pe viitor şi a-i schimba pe ăştia de azi!
