Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
4 février 2014 2 04 /02 /février /2014 17:20

"Lumea nu-ş’ de ce nu „se încape”, „nu încape de sine însăşi”, curat să zici că înăuntrul acestei lumi mai e o lume, care o roade, o sfîşie, o devorează... Cea lume, pe care o vedem la lumina zilei, nu-i cea mîngîietoare, pentru că o arde sîmburele ei de foc..."

Vasile Vasilache, "Elegie pentru Ana-Maria"

Cum n-ai face, cum n-ai da; şi-aşa, şi pe dincolo, dar rezultatul e acelaşi : un bucluc. Exact ca-n bancul cela rus cu lăcătuşul care, oricît de mult n-ar încerca, invariabil asamblează un Kalashnikov. Orice iniţiativă ori intenţie, oricît de bună, neapărat se face cu bucluc. La toate nivelele: de la guvernanţi pînă la cele mai simple relaţii omeneşti.

Char de la Mort-fragmentCel mai uşor este, bineînţeles, să dai vina pe o imaginară forţă malefică, care, chipurile, ar fi blestemat bucata aceasta de pămînt… Jocurile se fac acolo, în altă parte, în cercuri mult mai înalte, unde se duce o luptă continuă a „binelui” cu „răul”, a occidentului cu estul, a nordului cu sudul, a creştinismului cu „păgînismul”, a… mă rog, lista e lungă şi fiecare o poate continua în funcţie de propriile cunoştinţe şi viziuni ale universului.

Acolo undeva se duc lupte, noi, sărmanii şi eternii suferinzi, încercăm să ne descurcăm în limita posibilităţilor şi frontierelor delimitate de măreaţa bătălie (imaginară?), dar... nu reuşim să producem decît un bucluc.

Da, suntem o ţară post-dictatorială, fără cultură democratică. Corolarul acestei afirmaţii este incapacitatea de a ne imagina şi asuma libertatea... Nu este un lucru uşor, iar noi nici nu am încercat încă să înţelegem ce înseamnă „libertate”, ce mîncare de peşte este şi cu ce sos se mănîncă.

Da, suntem o ţară decimată. (Cuvîntul „decimat” este aici prea inocent: în doar 10 ani între 1940 şi 1950, dacă e să ne referim la spaţiul actualei Republici Moldova, am pierdut circa 1/3 din populaţie! Pentru a înţelege amploarea catastrofei, închipuiţi-vă o ţară precum Franţa pierzînd în următorii 10 ani 22 mln!...)

Da, într-adevăr se duc lupte, inclusiv geopolitice, acolo „sus”...

Dar pot oare toate acestea fi un alibi? Poate nu sunt decît un paravan după care prea lesne ne ascundem? Căci bucluc iese chiar şi acolo unde s-ar părea că nu are cum să iasă. Sunt lucruri care par evidente şi pentru care nu este nevoie nici de democraţie, nici de libertate, nici mîna oricărei supra-puteri nu prea are treabă cu ele... Sînt lucruri pentru care e necesar doar bunul simţ şi o anumită igienă de viaţă... Dar uite că nu funcţionează...

Orice (şi oriunde) n-ai face, tot cu bucluc iese... În politică, în reforme, în economie, în relaţia cu ceilalţi, în orice... „Capra vecinului” nu are paşaport moldovenesc albastru, dar la noi pînă şi ea este buclucaşă...

Şi nu solul este vinovatul sau „poziţia geografică”, ci gunoiul din capetele noastre. Ori pur şi simplu faptul că nu ne deranjează gunoiul. Ne acomodăm cu el alături. Din toate lucrurile pe care ar fi trebuit să le tolerăm, noi tolerăm gunoiul. Nu sîntem decit nişte buclucaşi...

Eu unul încă nu am găsit cum să scăpăm de bucluc... Mult timp am crezut că soluţia rezidă în educaţie. Nu, nu este. Dar absolut deloc. Educaţia (în sens de şcoală, erudiţie) nu face decît să perfecţioneze buclucul. Să-i dea rafinament... Am sperat (şi undeva mai sper, dar am dubii din ce în ce mai mari) că ieşirea din acest impas s-ar face prin lectură în particular ori prin cultură mai la general, dar cultura este ceva foarte individual, unde relaţia cu alţii este secundară... Lipseşte ceva coagulator, transversal... Ceva care ar discalifica potlogăria din start, care ar scoate mîrşăvenia din însăşi cîmpul acceptabilului: să nu faci gunoi, dar nici să nu-l accepţi... Ceva care ar face buclucul imposibil... Paradoxal, dar o eventuală soluţie colectivă îşi are originea în deciziile individuale.

Ori poate nu am dreptate? Poate e ceva cultural şi ar trebui să ne împăcăm cu gîndul că sîntem şi noi „balcanici”...

Ştiţi cum numesc bulgarii urna pentru gunoi? Simplu: BUCLUC.

Imagine: Théophile Schuler, "Le char de la mort" (fragment)

Partager cet article

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher