Iată că au trecut şi Crăciunurile (oricît de straniu nu ar părea pluralul în cazul dat). Ambele. Şi acel pe stil nou şi acel pe stil vechi.
Suntem totuşi o ţară norocoasă şi plină de Har dumnezeesc. Unde în altă parte Domnul se naşte dădăori şi nu este răstignit decît o dată ? Soldul ne este net favorabil ! În 22 de ani de cacofonie stilistică ne-am pricopsit (teoretic vorbind) cu tot atîţia Hristoşi care (ipotetic vorbind) îşi duc viaţa bine-mersi printre noi, nestingheriţi de nimeni, nevînduţi de niciun Iuda şi ne-persecutaţi de niciun ţar. Mai mult, orice persecutare sau chiar discriminare este interzisă prin lege din acest an.
Avem o ţara atît de plină de Dumnezeu încît nu mai încape şi iese pînă şi prin gura gospodinelor şi gospodarilor înfocaţi de rang mai simplu, căci slujitorii oficiali demult nu mai ştiu ce să facă cu El… Şi ţi-L ponosesc pe ici – pe colo, mă rog, aşa faci cînd ai mai mulţi de schimb şi nu-ţi pare rău să rozi „boarfa” la toate ocaziile, cu treabă şi cu mai puţină trebuinţă.
Toate bune pînă acum, dar mă roade un gînd şi o întrebare: adepţii de stil diferit se hărţuiesc fără stil (inclusiv prin intermediul la ceea ce vine de la „necuratul” (alias mass-media) conform spuselor proprii) pentru a demonstra al cui stil e mai stil, dar, în fond, cîtă dragoste au ei pentru acest Hristos, dacă îşi dispută dreptul de a-L răstigni în primăvară?
Dumnezeu l-a creat pe om uitîndu-Se în oglindă. O fi fost mahmur (probabil sărbătorea şi El ceva) în ziua ceea, ori I-o fi crăpat oglinda, ori noi L-am creat după chipul nostru... Nu contează pînă la urmă. Cert este că dualitatea noastră pămîntească se rasfrînge şi asupra „metricii” fiului Său. Căci El este bun (altfel nu ar exista) şi ne dă ceea ce cerem şi nimic mai mult. Vrem anateme? Poftiţi, băieţi şi fete! Cu carul! De le-aţi putea voi duce...
Un singur lucru regret cu adevărat. Stilul. Strigătoare la cer lipsa asta de stil în războiul calendarelor... Mă rog, Dumnezeu dă, da-n straistă nu pune. Dacă nu-i, atunci nu-i. Şi nici pe bani nu se cumpără...
Uite, eu am o propunere (care îmi pare că are ceva stil): să decretăm ambele Crăciunuri zile de odihnă şi să recuperăm o zi mai tîrziu (doar noi avem experienţă şi ştim să amenajăm calendarele!). Fiecare va alege în sinea lui (căci care este cel mai sacru lăcaş al Lui dacă nu sufletele fiecărui din noi?) pentru care din aceste două zile va lucra o sîmbătă. Şi oaia sătulă, şi lupul întreg!
Şi o colindă pe final (de atîta credinţă în Dumnezeu, chiar am şi înscenat-o ):
Am plecat să colindăm,
Domn, Domn să-nălţăm,
Cînd boierii nu-s acasă,
Domn, Domn să-nălţăm,
Au plecat la vînătoare
Domn, Domn să-nălţăm!
Să vîneze căprioare,
Domn, Domn să-nălţăm!
Căprioare n-au vînat,
Domn, Domn să-nălţăm,
Şi-au vînat un... cetăţean...
.....
Domn, Domn să-nălţăm!
