Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
25 février 2013 1 25 /02 /février /2013 16:49

 

                                                                        „Я рассчитывал на больший интерес к свободе у наших людей. Нет, этого не получилось пока...”, M. Gorbachev

A erupt.

Ceea ce şi trebuia de demonstrat. a² + b² = c². A fost simplu şi elementar ca o teoremă. Boala a decurs exact cum scrie în manuale. Tratament nu s-a administrat la timp şi nimic nu a perturbat propagarea molimei.

Acum aş putea veni şi cu nişte mesaje jubilatorii: “ Ei, vedeţi? Nu ziceam eu? Am avut dreptate, nu?” Dar nu ar fi decît îngîmfare şi trufie cinică care, necătînd la ispită, nu se poate afişa public (hic, am făcut-o...). Dar nici nu pot minţi şi spune că sunt şocat sau îmi este „greaţă”… De-a lungul acestor ani am tot colectat şi împărtăşit cu Dumneavoastră, Stimaţi Cititori, simptomele acestei inflamaţii. Din această vară, după vizita mea acasă, simptomele deveneau certitudini.

(Uite aici veneam cu aserţiuni deloc echivoce. Planificam şi un text mai desfăşurat, despre „colaboraţionism”, dar se întîmpla Huntergate şi totul s-a accelerat, proiectele mele „editoriale”, în plină gestaţie, devenind evidenţe şi anulîndu-mi articolul nescris încă).

Dacă credeţi că va urma un text despre politicantropii noştri, greşiti amarnic. Ei nu mă mai interesează (cu mici excepţii, desigur). C’est donnant – donnant (anglo-saxonii zic win-win, dar aici ar fi mai potrivit lose-lose).

Altceva vă (îmi) propun: voi încerca să (-mi) explic cum de am ajuns noi unde am ajuns.

Să ne aducem aminte :

2009 : Lupu este în PCRM. Dodon în PCRM (la fel ca şi alţi cîţiva transfugi celebri). Ţara-ntreagă e în mîinile clanului Voronin (Lupu şi Dodon inclusiv). Eram gata să dăm totul numai să scăpăm de voronini (nu am scăpat nici astăzi, în treacăt fie spus). Vlad Filat era deja în Parlament. De Ulinici nu se prea ştia. Nici despre Ghimpu, el aflîndu-se undeva în umbra bătăliilor epice ale nepotului său cu „hidra roşie”. Mai era un oarecare Urecheanu...

Totul pentru ca să scăpăm de Voronin ! Era într-atît de urgent şi simplu încît s-a întîmplat 07 Aprilie.

Au urmat alte scrutine şi un referendum. Pentru mine personal a urmat o perioadă extrem de agitată şi febrilă. Purtat de acelaşi val şi convingere că se poate de schimbat ceva am încercat (împreună cu cîţiva alţi co-naţionali de-ai mei) să mobilizăm lumea de aici, de la Paris, pentru un lucru simplu: să creadă. Am încercat să-i convingem că votul lor contează şi că democraţia nu este o utopie. Dar procesul de descompunere era deja început. Era programat în codul genetic al celor suspuşi de la Chişinău. Am greşit: am avut prea mari speranţe.

Ţin minte şi astăzi un nenică care rîdea de noi atunci şi ne zicea că suntem nişte proşti (mă rog, se vedea de la o poştă că nu prea făcuse carte la viaţa lui) şi că nu de voturile noastre au „ei” nevoie, ci de jilţuri moi... Decenţa nu-mi permite să-i reproduc monologul... Eram în 2009.  

Premisele:

Prima şi cea mai mare eroare a noastră a tuturor a fost faptul că i-am crezut, or nu a existat nicio premisă pentru acest lucru. Oricît de mare nu ar fi disperarea cuiva, dar promite-i fericirea absolută şi va abandona toate considerentele raţionale pentru acest dram de speranţă incipientă. Cu atît mai mult dacă acest lucru îi permite să nu se mai simtă responsabil şi să nu mai poarte viitorul în cîrcă.

Acei care veniseră la putere aveau un pedigree care trebuia să ne ţină în alertă.

Într-un interview acordat lui Vladimir Pozner de către Boris Elţin acesta din urmă recunoştea că nu este un democrat. Şi că nu poate fi un democrat prin definiţie, căci nu are nici educaţia, nici cultura democraţiei. Perfect valabil şi în cazul nostru. De unde democraţi la noi? În cel mai bun caz, acei care au venit la putere purtaţi de valul speranţelor noastre au fost nişte afacerişti care şi-au construit succesul în sălbaticii ani 90 ai secolului trecut... De unde respect pentru lege la aceşti indivizi? Ce să mai vorbim de ceilalţi?

Perioada de incubaţie: 2009 – 2010

marat-vrai.jpgÎn anamneza tumorii metastatice de astăzi anume această perioadă (cu 3 scrutine şi un referendum) a fost fatală. În vîltoarea electorală, noi, acei care i-am crezut în 2009, am comis eroarea principală:  I-AM LĂSAT SĂ CREADĂ CĂ NOI I-AM CREZUT. Tot susţinîndu-i de la un scrutin la altul, am lăsat să se instaleze în tărtăcuţa lor modelată de rigorile şi „razborcile” tranziţiei, că sunt de neschimbat. Or, această putere trebuia ţinută din strîns de la bun început.

Acei care au constituit focarul mişcărilor „anti-voronin” au basculat de partea cealaltă, fiind înrolaţi, care în partide, care în funcţii, care s-au ales cu nişte proiecte pe colo - pe dincolo, care doar cu cîte o medalie, recompensaţi, aşa cum o face un stăpîn bun, pentru faptul că au lătrat la timpul şi la locul potrivit. Puterea nu a putut proceda altfel (vedeţi mai sus cauzele).

Noi însă am putut, am avut o alegere, dar ne-am lăsat „mîngîiaţi” ca o jujucă de noul stăpîn... Eu rămîn şi astăzi consternat de facilitatea şi rapiditatea acestui fenomen. Ceea ce mă lasă să cred că încă nu am învăţat să fim liberi. Libertate înseamnă responsabilitate şi discernămînt. Noi am confundat această noţiune cu libertatea de a ne alege şi sluji stăpînul.

În acea perioadă de aproape 3 ani s-a produs un lucru extrem de grav pentru domocraţia noastră rudimentară: a murit „societatea civilă”. Vidul creat de această migrare masivă spre „putere” se resimte acut astăzi, cînd nu există o masă critică suficient de credibilă pentru a impune politicienilor un comportament adecvat.

ONG-iştii au acceptat funcţii, iar acei care au venit în locul lor nu îndrăznesc încă să-şi atace foştii lideri-prieteni, bloggerii se complac în of(f)-uri de tot felul, analiştii politici şi mass-media sunt foarte eterocliţi şi este extrem de dificil pentru alegătorul de rînd să înţeleagă cine şi din ce pîine mănîncă, iar atunci cînd nu înţelege, alegătorul nu are decît o singură diagnoză (apriori falsă) – toţi „vînduţi”.

Diaspora? „Diaspora” şi-a bătut capacul singură (vedeţi aici un articol mai desfăşurat la acest subiect), iar politicienii au făcut totul ca să discrediteze această componentă a societăţii şi să-i plaseze pe baricade opuse atît cu acei rămaşi acasă, cît şi cu emigraţii neafiliaţi mişcărilor asociative sau politice (recenta declaraţie a unui politician ilustru de pe malurile Bîcului este un exemplu elocvent în această privinţă). Mecanismele presupuse de dialog cu Diaspora încă nu sunt bine definitivate, iar cele utilizate nu sunt decît un alibi folosit de executiv pentru luarea de hotărîri inacceptabile pentru emigraţi. 

Partea plină a paharului:

Mai are o şansă de a supravieţui pacientul? Indiscutabil! Fiindcă există ceva care s-a afirmat exact în aceeaşi perioadă, necătînd la conotaţiile comice şi ironice cu care s-a pricopsit sintagma respectivă pe parcursul acestui carnaval politico-social: principiile şi valorile!

Indiferent de punerea în aplicaţie, faptul că oricare din părţile beligerante face trimiteri la exact aceleaşi noţiuni este un semn pozitiv! Înseamnă că, cel puţin la nivel conceptual, fiecare înţelege cum ar trebui să decurgă lucrurile.

Restul depinde de fiecare din noi. Politicienii, oricît de mîrşavi nu ar fi ei (şi ei sunt mîrşavi prin definiţie, excat la fel cum antrenorul oricărei echipe - prin definiţie - nu pricepe nimic la fotbal), întotdeauna au fost limitaţi de frontierele posibilului fixate de... popor.

Numai de noi depinde dacă dorim să fim cu adevărat liberi ori să ne complacem în confortul (fiindcă sclavul ignorant este fericit ... prin definiţie ... atîta timp cît nu ia un bici pe şale) unei robii existenţiale care ne macină în continuare.

 

P.S.: Desigur nimeni nu se va recunoaşte în acest text. Desigur, sunt nişte generalizări care nu au nimic cu realitatea, nu-i aşa? Consideraţi atunci că este un text despre mine şi vom fi împăcaţi. Dar dacă tot aţi ajuns aici cu lectura, îmi permit să vă rog să citiţi şi ultimul semn:

?

 

Imagine: „Moartea lui Marat”, David

Partager cet article

commentaires

caty 16/03/2013 16:23

foaaarte bine scris, dar...nu vad compartimentul ''Tratament ''

Vitalie Vovc 22/03/2013 13:36



Multam, caty. Tratament? Cel mai bun tratament ramine intotdeauna preventia...


Din pacate, nu exista "leacuri" miracol... totul incepe de la fiecare din noi. De la niste procese societale care sunt o suma vectoriala a atitudinilor individuale. In primul rind ar trebui
ca politicienii sa simta si o presiune din interior (de la cetatenii proprii) nu doar de la asa numitii "parteneri"... Caci partenerii cine sunt? UE si Rusia. Iar asta inseamna ca ne lasam pe
mina lor: ceea ce vor decide Merkel cu Putin asta vom avea... Nu-mi pare o solutie viabila.


Din pacate insa, "din interior" vin, in mare parte, doar atitudini "partizane"... Iar asta le da "incredere" politicienilor.


Deci, primul "leac" ar fi sa incetam "aplauzele furtunoase". si sa nu ne temem de democratie, sa intelegem ca adevarata forta ne apartine, doar ca noi nu o utilizam...


In fine, daca doresti sa ai o impresie mai clara despre "leacuri", urmareste Punctul din .FR :). este si asta un leac. Homeopatic, dar administrat corect si regulat, poate ajuta ;) (cel putin, nu
strica).



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher