O zicală mai veche califică nefericitul accident al penetrării unui corp eterogen în căile respiratorii (mai pe-nţeles : cînd „se-neacă” cineva cu alimente) şi eliminarea lor prin accese de tusă convulsională drept „nimereală pe uliţa ţigănească”...

Dacă am să vă spun că am apucat-o şi noi pe aceeaşi hudiţă nu am să descopăr niciun adevar şi nici nu am să dezvălui vreo taină de stat. Deşi... Cum stai aşa vezi: haideţi să abordăm subiectul puţin altfel.

De 20 de ani şi mai bine sîntem angajaţi într-o eternă tranziţie. Am născut şi crescut chiar şi o generaţie, care doar asta ştie: tranziţia. Nasol, căci ei nu au apucat punctul de start (l-au substituit cu un mit - 1-ul) şi nici nu prea ştiu unde să ajungă (al 2-lea mit). Un fel de tranziţie cosmică dintr-o baladă în alta... Planeta Moldova. The Real One!

Să încercăm să vedem totuşi ce-i cu mitul nr. 2? (Despre 1-ul mit se scrie din ce în ce mai mult, şi cred că, treptat, o contra-mitologizare sănătoasă se va impune.)

Şi nr. 2? De unde a apărut el? Originea sa îşi are rădăcinile în Marea Confruntare a sec. XX: Blocul de Est vs. Occidentul.

A fost o confruntare titanică între un sistem pur politic (într-atît de politic încit a putut să se substitue pînă şi religiei) şi un mix de ideologie politico-economică (un fel de păgînism unde totul este permis, cu condiţia să nu te atingi de idol, bineînţeles).

În Vest Economicului i s-a acordat o importanţă într-atît de mare, încît, treptat, mişeleşte, a detronat Politicul. Un fel de Rise of the Machines... Din păcate, neavînd atributele necesare pentru a funcţiona fără Politic. Dar s-a întîmplat. Economicul a nimicit Politicul.

Începînd cu anii 80 şi epoca Reagan/Thatcher, Politicul pierde vertiginos teren... Fiindcă Politicul nu mai avea un oponent pe măsură. URSS intra în criză. Economicul a învins şi a... ajuns unde a ajuns... a culminat cu extraordinara criză actuală. Fiindcă nu este decît un mijloc. S-a mers prea departe şi astăzi Occidentul caută soluţii. În domeniul Politicului. Probabil va dura ceva pînă Politicul va subordona din nou Economicul şi, probabil, se vor da „lupte” şi, probabil, vor fi „victime colaterale”. Va fi greu, dar se va face. Căci un purice nu trăieşte mult pe un hoit.

Această digresiune este importantă pentru o înţelegere mai bună a ceea ce voi spune în continuare...  Occidentul a înţeles (cel puţin la nivel conceptual) că sistemul nu merge bine şi că sînt necesare schimbări.

Şi uite aici vin şi eu cu întrebarea mea: de ce noi, avînd posibilitatea de a învăţa pe urma greşelilor Occidentului, încercăm (bine-bine, nici măcar asta nu prea reuşim) să copiem un sistem perimat, care nu mai funcţionează în alte părţi? De ce transpunem la noi instituţiile şi ideologiile anilor 80 de la ei?

Atunci cînd Europa trece la o agricultură de proximitate (este mai respectuoasă pentru om şi natură şi mult mai viabilă economic), noi vrem agricultură de suprafeţe mari...

Atunci cînd Franţa spune că sistemul lor medical nu ţine (ei afirmă că ar fi cel mai bun din lume, dar eu am dubii), noi îl implementăm activ...

Atunci cînd Europenii încep a avea îndoieli (după cîţiva ani de teste) referitor la autonomia universitară şi la eficienţa acestui model, noi îl adoptăm şi ne mîndrim cu asta...

Atunci cînd Europa revede planurile de reducere de cheltuieli în învăţămîntul pre-universitar şi măreşte investiţiile în domeniu (în plină criză!), noi „optimizăm”, chiar şi în condiţiile cînd nicio normă morală şi umană nu ne permite s-o facem...

Atunci cînd Europenii naţionalizează anumite întreprinderi (în special în domeniile non-concurenţiale), noi privatizăm şi chiar insistăm ca monopoluri naturale să fie date capitalului privat...

***

Ei au avut nevoie de 30 de ani pentru a începe a înţelege cîte ceva! Ne putem oare noi permite acest lux? 20 de ani de tranziţie au trecut deja...