Dacă e să credem sondajelor realizate recent, procentul cetățenilor din Republica Moldova care ar fi favorabili Unirii ar fi de 35-37%. Și acesta este doar scorul celor din interiorul țării. Printre emigrații din Occident acest procentaj este și mai mare, ceea ce ne permite să considerăm, cu destulă marjă de rezervă, că avem astăzi aproximativ 40-45% de cetățeni „unionişti”. 

Desigur, cu 45% e cam greu să faci „Unirea”, ne mai lipsesc v-o 15%, dar un Președinte cu siguranță poți alege (Președintele Franței, Macron, a fost ales având doar 24% din voturi la turul 1)! Iar de o prezență activă și numeroasă în Parlament și Guvern nici nu ar trebui să mai pomenim.

Cu toate acestea, politic vorbind, unionistii nu prea contează. Paradoxuri moldovenești...

Să încercăm să găsim o explicație plauzibilă a acestei stări caraghioase de fapt.

Tradițional, la noi se obișnuiește să se dea vina pe politicieni sau pe așa numiții „intelectuali”, faruri ai neamului. Nu vom merge pân într-a nega categoric culpa categoriilor sociale respective, dar vom dilua considerabil povara cu care-i încărcăm.

Dacă e să vorbim de politicieni, apoi suntem obligați să constatăm că „oferta politică” la această categorie a fost întotdeauna prezentă, iar calitatea politicienilor care-și revendicau unionismul a fost (e opinia mea, dar se apropie de convingere) mai întotdeauna net superioară celorlalți. Fiți atenți la nuanțe: nu zic „buni”, ci „mai buni” ca ceilalți.

De ce atunci se votează așa de puțin pentru „unionişti”? Fiindcă alegătorul, ființă mofturoasă, nu crede în unionism! Da, desigur, dacă ar veni unchiul Sam sau tătuca Putin, iar cel mai bine amândoi de mână, și ne-ar ruga, ne-ar implora cu lacrimi de crocodil să ne unim și noi, o dată și o dată, cu frații noștri de sânge, poate că ne-am scărpina moldovenește la ceafă, am întreba „da-s muieţi posmagii?”, apoi, fiindcă suntem mărinimoși de fire, am accepta să ne unim, căci noi de fapt suntem cu toții unioniști, doar că așa era conjunctura, nu era încă momentul, „aşa erau vremurile”, ei și o mulțime de alte mici piedici insurmontabile pentru ca să fie realizată chemarea noastră ancestrală spre Unire... Și fiindcă tot nu venea și nu venea momentul cela, am tot votat și noi pe tot netotul, că doar nu vom vota un unionist, dacă tot nu veni momentul?

Dar de ce nu cred unioniştii în Unire? Aici ar fi mai multe de spus, cu incursiuni detaliate în istoria trizomico-trizecimală (ce să-i faci, dacă de mai mult nu s-a adunat, oricât nu s-ar screme pe latrinile propagandistice făuritorii de „istorie”?), dar am putea rezuma totul la ceea ce a și fost deja menționat în paranteze: propaganda, bat-o vina.

Iar „elitele” noastre, oare de ce nu ne apucă de gulerașe spre a ne ridica din mocirlă și a ne a duce spre viitoare (ori viitoruri?) mai luminoase (ori luminoși?)? Păi ele sunt deja unite, pentru acei care reprezintă cu adevărat o valoare! Oare nu participă ei la festivaluri de muzică, de teatru, de literatură, nu-și publică ei deja cărțile la cele mai mari și însemnate edituri din România, nu-și scot șlagăre la cele mai prestigioase label-uri de muzică de peste Prut?... Și dacă ar fi să-i întrebi, ei sunt pentru Unire, oare nu e clar? Toată activitatea lor este o dovadă că ar fi mai bine dacă am fi uniți, oare nu se vede?

Dar a face prea multe valuri cu „Unirea” (precum o făceau Aldea-Teodorovici, spre exemplu) ar însemna să se certe cu cealaltă „elită”, care este și nu poate fi „elită” decât între aceste două ape: Prut și Nistru, căci de îndată ce ies din acest perimetru magic, „elitismul” lor se destramă misterios. Această legătură telurică a elitismului moldovenesc îi face pe aceștia din urmă „antiunionişti”, dacă nu declarați, atunci din simplu instinct de supraviețuire. Pe bune: „mai bine în sat fruntaș decât la oraș codaş”! Așa că, cu tot regretul şi respectul pentru adevăratele valori ale neamului, dar eu nu aș conta prea mult pe „elite”. Epoca idealiștilor a cam trecut...

Cu toate acestea, lucrurile se schimbă spre bine și nu doar la procentul celor care ar fi de acord cu Unirea. Săptămâna trecută am fost să recuperez un colet de la un atobuz din acelea care brăzdează drumurile Europei, connecting people mai bine ca Nokia și șoferul mi-a vorbit într-o română mai frumoasă decât a multor reprezentanți ai „elitelor” cu viză de reședință restrânsă a titlului. 

Nu rămâne decât un lucru simplu: cine vrea Unire, păi să și-o facă! Și nu în visuri despre viitor luminos, ci în cabina biroului de vot. Vreți Unire? Vreți să fie ca în România? Ca în Europa? Votați unioniști! Simplu, nu?

P.S.: Unirea va fi! Poate chiar mult mai devreme decât se crede. E un iz așa de Unire în aer. Nu-l simțiți? Și să vedeți voi atunci ce de-a „unionişti” vor mai apărea! Vom descoperi subit că tot mainstreamul nostru elitist pruto-nistrean a lucrat acerb pentru Unire, în chinuri groaznice de conștiință, dar cu ferma clarviziune că Unirea va veni! Vor fi cam tot atâția câți anticomuniști au fost după căderea lui Ceaşcă. Pariem?

Origine Imagine