Cetӑţeanul Republicii Moldova trӑieşte ca-n poveste! Pe bune, nu mӑ credeţi?

De unde oare ni se trage? Îmi aduc aminte de perioada când străzile orașelor (poate că și ale satelor, dar nu pot spune ceva despre asta, căci am crescut la oraș) se goleau la ore fixe, de semănau cu orășelul Pripiat’ în luna mai a lui 1986, când doar maidanezii și mâțele fără stăpân mai hoinăreau pe-afară. Aceste imagini post-industrialo-apocaliptice aveau o explicație simplă: începea serialul la televizor! „Roaba Izaura”, „Si bogații plâng”, „Pur și simplu Maria”... Și toate – rusește, de la sine înțeles, deși acesta este doar un detaliu (ori poate nu chiar detaliu, dar o cărămidă importantă în zidul realității de azi?). Dacă nu am tradus corect, nu-i bai, înțelegeți perfect la care anume soap-opere fac referință.

Îmi aduc aminte de orele ratate la școală atunci când o profă ne-a anunțat că i-a ars televizorul și că vom privi cu toții reluarea de dimineață a epizodului pe care nu l-a privit aseară, căci acest film era o veritabilă lecție de viață pentru fiecare din noi, nu-i așa?... Acum, aș fi și ipocrit dacă aș zice că nu ne bucurau panele frecvente ale televizorului profei. Ne bucurau, cum să nu? Atâta doar că eram obligați să stăm în clasă, căci atunci când am plecat cu doi băieți să jucăm baschet în sala sportivă, ne-a prins directorul și ne-a dus de urechi înapoi la „lecţie”...

Ori poate originea acestui fenomen de „trai în basm” e și mai veche? Poate ni se trage de pe atunci când muream ca muştele de foame, ne mâncam unii pe alții, dar eram obligați să credem și să repetăm că „Viaţa a devenit mai bună! Viața a devenit mai veselӑ!”?* Și dacă, cu ceva noroc, din foamete poate și ieșeai, scăpai cu zile, de nu demonstrai suficient entuziasm și obediență noului regim, erai împușcat sau trimis în Siberia, cu șanse infinit mai mici de a supraviețui... Iar de-asupra la toate astea să mai repeți în continuu că răii satului sunt jandarmii români împreună cu regimul burghezo-moșieresc românesc!

Oricare-ar fi cauza, suntem nevoiți să constatăm că cetățeanul Republicii Moldova așa și nu a ieșit din basm. Realitatea care-l înconjoară e o chestie prea complicată pentru el. Iată stă omul în fața unei cărămizi și nu știe ce să facă, cum s-o numească. Și atunci el deschide televizorul sau se conectează la Internet pe grupul ăla care știe tot, postează acolo o poză și așteaptă să i se spună: „Om bun, acest obiect este o cӑrӑmidӑ!”. Ușurat, expiră satisfăcut și repetă: „Vai, dar e o cărămidă!”

Dar asta în cel mai fericit caz, căci nu-i exclus să i se spună că acest obiect greu, acest paralelipiped, este de fapt un proiectil bun de aruncat în capul cuiva (de obicei se explică imediat cine este ținta)... Și atunci cetățeanul nostru simte cum i se încrunţeşte fruntea, cum i se apropie sprâncenile și li se ridică extremitățile mai ceva ca la Greta Thunberg în fața „imperialismului mondial”, iar mâna deja ține strâns proiectilul, iar ochii îi caută deja mutra aia care cere insistent o cărămidă**.

A spune lucrurilor pe nume, a procesa informaţia elementar, fără ocolișuri și detururi prin tumultuoase teorii conspiraționiste, este o corvoadă pentru el, un adevӑrat chin. S-o fi produs v-o modificaţie geneticӑ, à la Darwin: au supravieţuit acei care au fost mai bine adaptaţi mediului...

Albul este, de fapt, negru (era şi o emisiune la REN TV asearӑ, nu-i totul aşa cum pare!), pacea este război, o înfrângere este o mare victorie, o prostie – o mare stratagemă politică, o crimӑ este o faptӑ eroicӑ, moartea este viață, „Hristos a înviaaat din mooorţi, Cu moaaaaartea pe moarte cӑlcând”... Doi morți, trei răniți și iarăși muzică!

Da, dragii mei, trăim ca-n poveste! Trăim ca-n basm! Păcat că-i scris de alții...

*”жить стало лучше, жить стало веселей”, citat dintr-un discurs de-al lui Stalin.

**traducere din rusӑ: „рожа просит кирпича”