Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
26 novembre 2019 2 26 /11 /novembre /2019 22:41
(imagine simbol)

(imagine simbol)

Aflam zilele trecute ceva, care pe mine m-a zguduit cu adevărat. M-a umplut de mândrie, dar și de năduf. Vă explic imediat cauza, cred că veți înțelege fără exces de explicații. Dar pentru început – încercați de vă conectați imaginația :

Anul 1969.

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Orașul Bălți.

Am plantat decorul? Cunoașteți unde se află vechea librărie Prometeu? Atunci cunoașteți cu certitudine acea alee pietonală care duce spre Universitatea de la Bălți. Dacă nu cunoașteți, nu are nicio importanță. Imaginați-vă doar o stradă destul de largă.

Pe acea stradă, între 10 și 15 tineri se îndreaptă spre Universitate scandând : „Traiască nația! Jos porcii!

Acum resituați acțiunea în timp și spațiu. Recunosc, inițial eu nu am crezut. Am cerut să mi se reconfirme. Persoana care mi-a povestit despre acel marș mi-a confirmat cu certitudine că a fost în toamna lui 1969. Și că anume asta se scanda. Majoritatea erau băieți, dar erau și câteva fete cu ei. Am crezut-o când mi-a zis că și astăzi o trec fiori când își aduce aminte. Într-adevăr, așa ceva nu se uită!

Sau iată: aflam de la aceeași persoană despre un Costică Porcescu, locuitor al satului Cureșnita, raionul Soroca. În 1972 era student în anul II la Institutul de Medicină de la Chișinău. A fost cu acei care au apărat monumentul lui Ștefan cel Mare pe care sovieticii voiau să-l scoată din oraș. Costică Porcescu pentru cutezanța sa a fost exmatriculat și nevoit să se întoarcă în sat. Prin ce a trecut, numai el ştie. Lumea zice că a fost bătut rău de tot. Nu mult după aceea a şi decedat... Amintim că după moartea lui Stalin trecuseră 20 de ani deja!

Nu cred că are rost să stărui asupra cauzelor sentimentului de mândrie. Dar cred că nu strică să vă explic în câteva cuvinte ce e cu acea senzație de năduf și obidă.

Trăim cu toții cu un trecut inventat și desenat de alții. Suntem toți epigonii unui trecut inexistent. Urmași ai nimicului, ieșiți din scorneli și de aceea nici nu suntem în stare să creăm altceva decât un nimic sau o scorneală. Ni s-a tăiat orice amintire despre demnitate. Ni s-a amputat orice continuitate cu firescul, cu tot ce ar putea să ne ajute să realizăm că suntem un popor prin nimic mai rău (poate că nici prin nimic mai bun, dar aici nu asta contează) decât celelalte.

Din acest punct de vedere aceste acte de rezistență, de rebeliune, oricât de idealiste sau utopice, oricât de vane sau suicidare nu ar fi fost, contează pe balanța istoriei enorm de mult. Poate la fel de mult, ori poate chiar peste, decât cunoașterea adevărului despre suferințele și genocidul căruia am fost supuși, prețul pe care l-am plătit, inclusiv pentru a înnăbuși aceste acte și voința însăși de a rezista. Costică Porcescu, dar la fel și toți ceilalți care au avut un curaj nebun de a se opune imperiului sovietic, merită să fie pomenit și comemorat!

P.S.: Nu știu câți au supraviețuit, câți au văzut, câți au trăit evenimentul de la Bălți. Acea manifestație din toamna lui 1969 mă interesează foarte mult. Fac un apel: orice mărturie, orice amintire îmi este prețioasă. Dacă există careva care a trăit acele evenimente pe viu, sau știe cine au fost acei tineri, vă rog să mă contactați! Suntem obligați să le cunoaștem numele!

 

Lecturi: „Fără termen de prescripţie. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa”. Volum coordonat de Sergiu Musteaţă si Igor Caşu. (Cartier, 2011). Igor Caşu: „Opozanţi politici în RSSM după 1956:spre o tipologizare bazată pe dosare din arhiva KGB

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher