Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
5 septembre 2019 4 05 /09 /septembre /2019 22:04
Imposibilitatea unei Japonii

Nu țin minte să fi citit ceva similar. Foarte stranie și neașteptată această carte... Pe parcursul lecturii acestui roman epistolar (să zicem, convențional, că anume acesta i-ar fi genul) nu m-a părăsit un vag sentiment de culpă. De mic copil mi s-a inculcat că nu-i frumos să citești scrisori străine sau să privești prin broasca ușii... Desigur, Teodor Ajder chiar din start atenționează cititorul că personajele nu corespund cu personaje reale, că e ficțiune... Dar acei care m-au educat au uitat să precizeze dacă „scrisorile străine” trebuie să fie fictive sau reale. Și-apoi, pe durata lecturii nota autorului se mai uită, iar scrierea per se nu lasă nici urmă de îndoială referitor la autenticitatea corespondenței. Desigur, nu trebuie să uităm nici de faptul că orice culpă este asociată cu un sentiment de plăcere perversă...

Cartea lui Teodor Ajder pare a fi o poveste de dragoste. Încă o cauză pentru a renunța la lectură... Nu-mi plac poveștile de dragoste. Nu-i nimic de scris despre dragoste: ea ori este, ori nu-i. Dacă este, atunci e un sentiment total și într-un fel, desăvârșit. Dar despre lucruri definitive și netăgăduite la ce bun să mai scrii? Iată de ce nu-mi plac poveștile de dragoste. Ori poate greșesc? Poate că e la mijloc aceeași pudoare care nu-mi permite să scotocesc prin cotloane intime?

În fine, dacă ați citit până aici, mă tem să nu vi se creeze impresia că nu mi-a plăcut cartea lui Teodor. Dimpotrivă! În primul rând, despre cărți care nu-mi plac eu nu scriu, iar în al doilea, textul m-a pasionat prin o mulțime de alte elemente, adică prin tot ce a compus cartea în afară de „povestea de dragoste”.

Să începem de la faptul că această corespondență este între un moldovean care locuiește în Japonia și o tânără japoneză care... a plecat din Japonia. Aceste decalaje sunt de o savoare și dramatism deosebite, în special când ai experiență de a fi comunicat, lucrat cu... japonezi! Hazardul face ca o bună parte din clienții cu care colaborez să fie din Japonia. Vin ei la noi, am fost și eu la ei. Dacă mi-ar fi spus cineva cât de diferiți pot fi acești oameni până ai cunoaște, nu cred că l-aș fi crezut. Toate lecțiile și teoriile despre diferențele culturale sunt palide relatări pe lângă realitate. Ți se crează uneori impresia că suntem efectiv de pe planete diferite!

Vânam, citind, aceste incongruități, aceste registre diferite ale existenței. Desigur, un alt cititor ar putea să-mi obiecteze: nu, nu au „diferențele culturale” nicio treabă în această poveste de „dragoste imposibilă”, cheea e chiar în carte: nu poți păstra dragostea la distanță... La urma urmelor, poate că nici nu era dragoste la mijloc, ci o necesitate fiziologică de a scăpa de singurătate, japonez(c)a venind după o boală contagioasă care o condamnase la izolare și moldoveanul, rupt dintr-o lume în care el se credea în centrul ei... Oameni care încearcă disperat să-și acorde trăirile, sentimentele, comunicarea... Și acest constant eșec care intervine de îndată ce comunicarea se îndepărtează de unicul subiect care i-a împăcat – arta. Dar intru deja în desișuri interpretative și asta e pâinea cititorului cărții, nu a celui care scrie despre carte.

Sunt prea multe fire secundare de depănat în această corespondență pentru a mai ține cont de „dragoste”... Prezintă interes, pentru pedanți în ale stilisticii, până și diferențele de limbaj și registru în funcție de suportul de comunicare: scrisoare clasică, carte poștală, e-mail, chat... 

Sunt multe, foarte multe... Poate în afară de dragoste. Probabil cea mai mare lipsă. Dar dacă ar fi fost un „roman de dragoste”, oare ar merita el citit?

Imposibilitatea unei Japonii

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher