Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
4 juillet 2019 4 04 /07 /juillet /2019 12:19
Imagine preluatӑ de la Vadim Ungureanu

Imagine preluatӑ de la Vadim Ungureanu

Unul din cele mai mari scandaluri, de la Independență încoace, fără îndoială, a fost generat săptămâna trecută de noul Ministru de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu. Acesta a utilizat, la București (!), sintagma „rӑzboi civil” cu referință la războiul cu Tiraspolul de acu 27 de ani. A urmat un val de reacții atât negative cât și pozitive, dar pentru Nicu și pentru blocul politic care l-a înaintat anume reacțiile negative au fost dureroase căci ele vin din partea electoratului care se presupune că i-ar susține. Am mari dubii că dacă ar fi spus Dodon sau Bătrâncea același lucru am fi recationat la fel de vehement.

Prima întrebare la care s-ar cuveni să răspundem: a fost o declarație deliberată? S-a testat porcul de slănină (Cică țesutul gras (slana) al porcului nu este enervat, de aceea pentru a vedea cât de gros este, se înfige un ac lung. Când ajunge acul la carne, prcul țipă!)?

Nu avem de unde-o ști. Nicu Popescu a venit cu un video explicativ și ne-a asigurat că e doar o gafă de novice neexperimentat. Fie. Nu asta ne interesează aici și acum. Ce a fost spus a fost spus, iar în ansamblu cu toate celelalte acțiuni ale statului Republica Moldova arată urât de tot, departe de acel „moratoriu geopolitic” trâmbițat de coaliția ACUM – PSRM.

Mă interesează alt lucru: cât de sincer este Nicu Popescu în ceea ce zice? Presupun că există mult mai multă sinceritate în acel „rӑzboi civil” decât în explicaţiile ulterioare. Fiindcă prima declarație a fost făcută fără nicio presiune, pe când declarațiile ulterioare nu sunt decât o reacție la valul de indignare din spațiul mediatic. 

Iar dacă e să stai să judeci bine, Nicu Popescu nici nu are cum să aibă o altă viziune despre acel război. Format la Moscova, apoi în Europa occidentală, el a fost impregnat de teorii străine despre acele evenimente. Nu cred, chiar dacă e să presupunem că MGIMO a devenit altceva după destrămarea URSS-ului, că i s-a prezentat acolo Rusia drept stat agresor. Iar în Europa evenimentele din fosta URSS și toată „expertiza” a fost construită de foști sovietologi, care luau în calcul în primul rând opinia Rusiei, ca forță activ implicată prin simplă vecinătate și atavisme ale unei lumi împărțită în „sfere de influenţӑ”, dar nu și principala responsabilă (iată eroarea!), apoi – opinia occidentului universitar, considerat obiectiv, care se străduia din răsputeri să găsească un cadru teoretic evenimentelor de după 1986... Opinia localilor nu era prea mult luată în calcul: mdeh, nu poate fi obiectiv până la capăt o parte beligerantă dintr-un conflict... Fără a mai menționa că mediul academic occidental (și acel francez în mod special) este mai degrabă unul stângist și rusofil.

Din păcate, Rusia a reușit să impună lumii felul său de a concepe și a percepe acele evenimente: Moscova nu este nicidecum un declanșator al conflictelor de pe întinderea fostei URSS, fără a nega însă evidentul: o implicare activă, odată conflictul început, pentru a-și apăra interesele. Astfel toată discuția este deplasată spre gradul de legitimitate pe care poate s-o aibă Rusia în această „apӑrare a intereselor”, dar mai puțin spre adevăratele responsabilități. Tot din acest narativ face parte și noțiunea de „rӑzboi civil” care, din câte se știe, este o luptă strict internă. Multe din aceste iluzii au fost spulberate după anexarea Crimeei, dar... răul cel mare a fost oricum făcut, în special referitor la celelalte conflicte, iar paradigma universitară este foarte greu de răsturnat, căci ea se auto-alimenteazӑ prin referințe anterioare, bibliografii și teorizӑri mai vechi.

Astea fiind spuse, tind să cred că Nicu Popescu a fost sincer în ceea ce a afirmat: e cât se poate de plauzibil și firesc ca el chiar să creadă în ceea ce spune. Dar asta nu înseamnă nicidecum că are dreptate.

Nu voi intra acum în demonstrații inutile și discuții și așa destul de numeroase dacă a fost sau nu acel război „civil”. Consider că această noțiune e depășită de istorie. Ceea ce am avut în Transnistria nu a fost altceva decât un „rӑzboi hibrid”, noțiune care în 1992 nu exista și care este relativ recentă. Dar toate ingredientele acestui tip de război au fost prezente. Și acest război a fost declanșat și menținut de atunci, în diversele lui faze, de Rusia. Din păcate, Republica Moldova, fiind permanent antrenată în lupte, nu a știut să explice celorlalți ce a pățit (precum a încercat disperat Ucraina). De fapt, nici nu putem fi siguri că a înțeles-o chiar ea, căci i se explică continuu din exterior cum e corect să „înţeleagӑ”, dară-mi-te s-o explice altora. Mi-a fost dat recent să citesc și o ipoteză abracadabrantă, auto-prezentată drept un breakthrough al gândirii științifice, produsă în Republica Moldova, precum că acel război a fost declanșat din cauza că noile elite de moldoveni voiau să pună laba pe resursele economice deținute până atunci de ruși...

Din păcate însă, UE se încăpățânează, făcându-se a nu vedea acest lucru. Absența unei expertize temeinice referitoare la spațiul post sovietic și în special Republica Moldova este exploatată de către Cremlin direct și în avantajul său. Fără a înțelege că nu există și nu au existat în Transnistria decât doi actori beligeranți relevanți, Chișinăul și Moscova, lucrurile nu vor avansa nici cu un centimentru. A se vedea eforturile OSCE și inutilitatea lor. Oficialii de la Tiraspol nu sunt decât executori direcți ai ordinelor venite de la Moscova și toate cedările și deschiderile impuse Moldovei pentru Tiraspol nu fac decât să-i îmbogățească pe câțiva indivizi, cu CV-uri demne de criminali de război. Boala o poți vindeca doar dacă-i înțelegi clar natura. Există astăzi opinii care afirmă că suntem în plin „Război IV mondial”: primele două sunt cele învățate la școală, al treilea fiind „Războiul rece”, pierdut de URSS, și al patrulea – acest „rӑzboi hibrid” despre care vorbeam mai sus...

Să încercăm acum să răspundem și la întrebarea din titlu: demisie ori ba? Cert e faptul că Nicu Popescu, cu toată bunăvoința cu care l-am putea credita, nu este omul potrivit la locul potrivit. Nu are nici experiența, nici competențele necesare. În opinia mea, un diplomat veritabil trebuie să apere interesele țării sale. Iar pentru asta trebuie să cunoască de-a fir a păr, până în cele mai mici detalii, istoria statului pe care-l reprezintă, conflictele existente și latente, să aibӑ repere sociologice temeinice și o perfectă înțelegere a proceselor interne. Mă îndoiesc că la MGIMO ori la alte școli să fi învățat istorie amănunțită (nu ceea ce învățam noi la școală) a Moldovei medievale, Basarabiei sau a Republicii Moldova. Mai e necesară o imersiune aproape epidermică în cotidianul țării și nu doar legături strânse de prietenie cu lideri ai unei mișcări politice sau curent mediatic. Dar de aici și până a-i cere demisia e ceva distanță. Toată conducerea Republicii Moldova este astăzi profund antinaţionalӑ, chiar dacă mulți cred contrariul, iar blocul ACUM încearcă să ne convingă că prioritățile „naţionale” ar fi altele decât „geopoliticul”. Așa că Nicu Popescu, cu viziunile lui despre „rӑzboiul fratricid civil”, se integrează armonios în peisajul politicienilor actuali ai Republicii Moldova, cu acel Vladislav Kulminski (doar un exemplu), promotorul „societӑţii civile moldoveneşti” sau cu declarații despre reluarea activității parlamentare în cadrul CSI („moratoriu”, ziceau ei?...). Demisie ori ba, ce contează?...

 

P.S.: Totuși, eu una nu pot înțelege: cine, naiba, l-a tras de limbă să vorbeascӑ despre războiul din Transnistria acum? Și tocmai la București?...

P.P.S.: Iar ca un exemplu elocvent a ceea ce afirm mai sus, iată un extras de pe un blog al unui susținător convins al blocului ACUM (nu aduc nume fiindcă nu este esențial) care îl apără în aceste zile pe Nicu Popescu. Citatul este un Copy-Paste (sublinierile îmi aparţin):

Nicu Popescu vede 5 modalităţi de management al conflictelor.

1. Instituţiile UE se pot implica mai activ în politica externă nesemnificativă. în politica mare, atribuţiile politice externe rămân la discreţia statelor.

2. Instituţiile UE se implică în „aspecte necontroversate şi ferite de riscuri ale managementului conflictelor”.

3. Instituţiile UE caută să se implice în conflicte printr-o strategie de „dozaj”, prin „măsuri de mică intensitate”, care pot deveni cu timpul „pachete politice substanţiale”.

4. Atunci când instituţiile UE încearcă să se implice în politica la nivel înalt fără mandatul statelor membre, ultimele vor încerca să contracareze această implicare.

5. Actorii externi (din afara Uniunii Europene) „pot afecta procesul european de luare a deciziilor” prin lobby-ul făcut pe lângă statele membre ale UE.

Partager cet article

commentaires

Octavian 04/07/2019 19:46

Vitalie, din pacate cunosti slab istoria, nu te pricepi la strategie, dar nici la diplomatie... Nu am sa intru in detalii si voi ramiine la nivelul superficial al acestui text. Doar un exemplu, zici: "acest război a fost declanșat și menținut de atunci, în diversele lui faze, de Rusia." Sint sigur ca nu cunosti faptul ca atunci conflictul major in spatiul post-sovietic era intre Rusia si Ukraina (Crimea, Flota Marii Negre, armamentul strategic-nuclear, crearea structurilor CSI, etc.). Din martie 1992 pina-n iunie '92, Ukraina a inchis spatiul sau pentru tranzitul rusesc spre Moldova. Intrebari: cum Rusia putea declansa razboiul daca ea nu avea acces logistic la zona de conflict? Ce putea cistiga Rusia declansind razboi in conditiile cind erau toate sansele ca sa-l piarda? Ucraina a deschis tranzitul prin teritoriul sau doar dupa batalia de la Tighina! Si stii cu ce pret? Cu pretul acceptului impartirii Flotei Marii Negre! Intelegi ce inseamna asta? Hai, informeaza-te mai bine si pe urma da-te cu parerea despre calitatile altora... Spor.

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher