Săptămâna trecută cel mai discutat și comentat epizod mediatic a fost interviul lui Vlad Filat la tocmai două posturi de televiziune. Al doilea hype al săptămânii au fost banii cheltuiți pe flori, dar nici primul, nici al doilea eveniment mediatic nu ar trebui să ne intereseze. Căci evenimentele cu adevărat semnificative au avut loc în altă parte. Dar eu nu sunt jurnalist, misiunea mea (așa cum mi-am inventat-o eu) este de a vă alerta, a vă interpela, de aceea voi trece în revistă ceea ce a fost cu adevărat semnificativ.
Vom începe cu cea mai mare bucurie a săptămânii trecute:
HALEP – CAMPIOANĂ! 6:2, 6:2. Victorie clară și indiscutabilă a Sominei Halep în finala de la Wimbledon! Felicitări pentru o mare campioană! Dar nu despre asta voiam să zic, până la urmă este în primul rând succesul ei, nu neapărat și al nostru. Ceea ce m-a impresionat este faptul că Simona a găsit necesar să mulțumească României. Niciodată nu i-am înțeles pe acei care vin cu critici la adresa sportivilor. Mai ales dacă e un sport individual. Să ne bucurăm, deci, dacă simțim că avem de ce, dar să nu uităm că este succesul Simonei, este munca ei, tenacitatea şi voinţa de a învinge.
Acum să revenim la ale noastre, multe şi mărunte:
COPIL DECEDAT DE RABIE Un copil de 11 ani a decedat de rabie la Chișinău. Fără îndoială este tragedia săptămânii. Ar fi multe de spus aici, căci e plin de semnificații acest caz. Sunt tată a doi copii. Și niciodată nu voi considera un oraș prin care mișună haite de maidanezi drept un loc sigur pentru ei. Mai departe faceți ce vreți cu această afirmație.
REPIRAMIDIZAREA
Este probabil cel mai important proces şi cu cele mai grele consecinţe pentru noi. Aici sunt mai multe axe de luat în calcul. Să le luăm la rând:
A fost publicată o așa numită „listă neagră” a lui Năstase cu mai mulți înalți demnitari din poliție care urmează a fi înlocuiți. Despre respectare de legi și proceduri nu mai are rost să discutăm. Totul se face conform vechilor și rodatelor tradiții locale: chemare la cabinet cu „recomandări insistente” de a demisiona de bună voie. Din ultimile demisii: Silviu Muşuc, șeful adjunct al Poliției Chișinăului; Marin Maxian, șeful INP; Oleg Cojocari, șeful Inspectoratului de Poliție de la Bălti. De asemenea au fost eliberați din funcție Pretorul sectorului Râşcani al capitalei, Nicolae Balaur, și Președintele CSM, Victor Micu. Până și din Parlament sunt „plecaţi” deputați: astfel, Viorel Melnic, ales, chipurile, în calitate de deputat independent, a depus mandatul de deputat!
Dar nu demisiile trebuie să ne intereseze, ci numirile! La acest capitol se conturează o „paradigmă” deloc îmbucurătoare:
La CEC au fost numiți în locul celor trei demiși: Dumitru Pavel de la ACUM, Maxim Lebedinschi, consilierul lui Dodon, și Dorin Cimil, cu studii la Universitatea de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”, pe care le termina în 2001.
În locul lui Fredolin Lecari a fost numit Rossian Vasiloi, fidel platformei DA, absolvent în 1994 al Școlii Superioare de Comandă de Grăniceri de la Moscova.
La Primăria Chișinău revine Boldurescu, demis, hăt în 2013, de Chirtoacă. Adrian Boldurescu revine în funcția deținută anterior, de șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație. El este ginerele ex-viceministrului agriculturii Ștefan Chitoroagă și cumetru cu ex-ministrul apărării, Vitalie Marinuţă. A fost restabilit prin decizie de judecată, deși în 2013 afirma chiar el că a scris cerere de demisie.
Vadim Ceban, fostul bașcan interimar al Găgăuziei, a fost prezentat de către Dodon la Moscova lui Kozak în calitate de nou președinte al consiliului de administrație al SA „Moldovagaz”.
La Agenția Proprietăţii Publice a fost numit Eugeniu Morari. Despre el nu se știe mare lucru. O fi vreun prieten de-al lui Brânzan. Dar e din foști, oricum: în perioada 2003-2015 a lucrat la MAI și a ajuns șef al Centrului pentru Combaterea Crimelor Cibernetice.
FĂRĂ TRANSPARENŢĂ LA CNA Tot la capitolul REPIRAMIDIZARE vom menționa și derularea pretinsului concurs pentru șefia CNA. Comisia juridică, numiri și imunităţi a parlamentului a refuzat să publice numele candidaților în termenii stabiliţi, ceea ce a stârnit reacții de nemulțumire, absolut legitime și justificate, din partea a cel puțin unui candidat, Cristina Țărnă. Printre candidați ar fi și un reprezentant al lui Dodon: Ruslan Flocea... Pariez că e favorit în această cursă.
DODON A PUS LABA ŞI PE PG În timp ce toată presa guvernamentală se excita de la sumele cheltuite de guvern pentru buchetele de flori, inclusiv pentru cabinetul ministerial al Maiei Sandu, în dosul acetui fumigen a fost votat de către parlament ca Președintelui să-i revină numirea unui Procuror General interimar. Cât durează „temporarul” sau „situaţionalul” în RM rămâne o mare enigmă...
DODON CONVOACĂ CSS După ce a fost la Moscova, Dodon a convocat Cosiliul Suprem de Securitate pentru ziua de joi, 18 iulie. Vom reaminti că, grație unui vot al parlamentului, TOATE (!) instituțiile statului sunt obligate să pună la dispoziția CSS orice informație cerută. Astfel, nu vom exagera dacă vom afirma că Rusia, prin intermediul lui Dodon, controlează absolut tot ce mișcă și respiră în Moldova (e un truism să mai afirmăm că trăim în era informației). Sub control direct sunt Ministerul Apărării, SIS, SPPS, relațiile cu Transnistria și (e ca și făcut) PG. Mai rămâne o singură instituție-cheie de băgat în buzunar (însă mișcări se observă și acolo): Audiovizualul!
MUNTEANU ŞI TKACIUK REVIN După întâlnirea cu Kozak, acei care reprezentau aripa tânără pro-rusă a comuniştilor au declarat că revin în viaţa politică. Rusia îşi întăreşte efectivele...
RENATO FIXEAZĂ AGENDA Usatîi iarăşi e la manete. La fel precum ne-a obișnuit și în trecut, el aruncă în spațiul public petici roșii fâlfâind (raportul Kroll, informații despre mandatele deputaților...) care aprind spiritele și îl poziționează drept mare justițiar. Boborul se excită, chiar dacă se știe demult că bovinele nu deosebesc culorile. Ochiul omului însă le distinge. Apropo, Dodon zice că PG și BNM nu confirmă autenticitatea celor publicate. Iar Kroll s-a supărat. Dar astea de la urmă sunt detalii nesemnificative.
FRATTINI ŞI GUBAREV O delegație a OSCE împreună cu Gubarev, ambasadorul pentru misiuni speciale al ministerului rus de externe, au fost la Chișinău. Au discutat despre Transnistria, de la sine înțeles. Aici (da, dom’lor se mai întâmplă! Mă adresez celor care consideră că „aş avea ceva” cu Maia Sandu) trebuie să spun că sunt perfect de acord cu Prim-Ministrul: ar trebui, la un moment dat, să înțelegem care este finalitatea acestor discuții, până acum sterile. Bune sunt vizitele în Ucraina: mai pun mințile la loc. N-ar strica ca delegaţia respectivă a OSCE-ului, în componenţă deplină, să răspundă la invitaţia lui Zelensky şi să viziteze Donbasul.
ZBORURILE MAIEI După vizita la București, Maia Sandu a fost și în Ucraina. Iar după asta a zburat la Berlin. În principiu, așa se cuvine să facă un șef de stat. Vom menționa că, la Kiev, Zelensky i-a tras mâța pe spinare pentru votul pro-rus al Moldovei la APCE. Meritat. În afară de niște decizii minore (pentru care Filip, ex-Prim-Ministru, a și înghimpat-o, la fel de meritat) nu am aflat mare lucru despre conținutul acestor vizite. Dar ar fi și naiv să sperăm că vom afla ceva esențial. Ca detaliu: o parte de presă i-a sărit în cap lui Sandu pentru că a ascultat imnul așezată. Le-aș recomanda să urmărească atent știrile și să deschidă un manual ceva de bună conduită. Nu stai în picioare când Merkel e așezată. Iar de ce a fost așezată Merkel e deja altă poveste și ține de competența profesională a jurnaliștilor.
ÎNCĂ O „GAFĂ” DE LA POPESCU A comite o eroare e una, a persista e alta... Nicu Popescu, noul nostru Ministru de Externe, a tras o raită pe la Bruxelles. De la Bruxelles ne anunță victorios că a deblocat finanțarea UE (în treacăt fie spus, ACUM a militat intens, bănuiesc și Popescu cu ei, pentru sistarea finanțării Republicii Moldova). În micul său filmuleț, postat pe rețelele de socializare, Nicu Popescu aduce mulțumiri (în engleză) Uniunii Europene (absolut firesc), Statelor Unite (??? mă rog, se poate, dar atunci când dai mâna cu un înalt funcţionar al UE nu aduci mulţumiri SUA. E elementar de prost gust!) și... atentie: RUSIEI! (Aici se cuvine să inserați o înjurătură în oricare din limbile de circulație în UE...).
Nu, nu am greșit. Eu nu am văzut jurnaliști să-l întrebe pe Popescu pentru ce anume îi mulțumește el Rusiei (deși a acordat interviuri imediat după această ieșire). Pentru teritoriul ocupat? Pentru șantajul cu gazele? Pentru devalizarea sistemului bancar? Pentru embargourile repetate economice? Eu chiar sunt curios să știu cum va răspunde.
61 DE MILIOANE DE EURO Atâta i-a promis Banca Mondială lui Brânzan, noului ministru al economiei, pentru interconectarea rețelelor electrice cu România. Cu ceva timp în urmă era anunțată o sumă de patru ori mai mare (270 mln.)! Nu știu dacă de atunci au scăzut brusc tarifele ori dacă aceste 61 mln. sunt doar o tranșă din cele 270. Sper doar că Branzan le-a zis mulțumesc. Și sper că a mulțumit Băncii Mondiale, nu Rusiei... (Noroc că nu era Popescu de față, că iarăși „gafa”).
GAZODUCTUL IAŞI – CHIŞINĂU Aici mari noutăți nu sunt. Cică se lucrează. Dar la acest capitol aș dori să vă aduc la cunoștință cum tratează presa o știre cu exact același conținut. Comparați două titluri: „Ambasadorul României: Lucrările pe gazoductul Ungheni-Chișinău au început pe toate cele 7 tronsoane” vs. „Nici-un metru din gazoductul Ungheni-Chişinӑu înca nu a fost construit”. Fiţi atenţi, dragii mei, ce şi unde citiţi! E cu consecinţe.
UE ŞI MOLDOVA O discuție în Parlamentul European: Băsescu cere pentru Republica Moldova o perspectivă clară de aderare (are dreptate) spunând că această lipsă de perspectivă face ca lucrurile să stagneze în RM (aici am putea discuta). Dar, din păcate, cel mai tranșant a fost eurodeputatul francez, Thierry Mariani: „Eu nu împărtăşesc optimismul unora. Doamnă comisar, Moldova nu a ales Europa. Două clanuri au decis să se alieze în Moldova ca să lichideze un al treilea clan. Haideţi să o spunem clar, toată lumea o ştie, în realitate, partida europeană reprezentată de doamna Sandu şi partida rusă, domnul Dodon, au de fapt o singură ţintă comună şi anume liderul PDM”. Desigur am putea multe să le reproșăm europenilor pentru cele câte se întâmplă în RM. Am putea chiar să le punem toate în cârcă și am avea toate justificările s-o facem. Dar astăzi Mariani a redat exact ceea ce se întâmplă în Moldova și ceea ce cred mulți deputați europeni despre Republica Moldova. Și are perfectă dreptate!
NĂSTASE – ELIBERATORUL! Omul are tupeu, ce mai vorbă. Nu a declarat-o un politruc de la partid, ci chiar mahărul în persoană! Bănuiesc că trebuie să ne așteptăm la o reamenajare în viitorul apropiat a memorialului pentru „eliberatorii” de serviciu. În sfârșit putem pune o față pe „soldatul necunoscut”! Deși... Ținând cont de cele relatate mai sus, mai că-mi vine a-i da dreptate.
PETIC A FUGIT! Petic a fugit chiar din sala de judecată! E, indiscutabil, gagul săptămânii! Tot respectul pentru instituțiile statului și felul în care funcționează aceste instituții – concentrat în acest caz! Cireșica de pe tort din această săptămână e binemeritată!
P. S.: Interviurile lui Filat? Hai, vă rog, să nu pierdem timpul cu nimicuri... Chiar dacă există un fel de tandrețe înduioșătoare în eforturile de a-l spăla pe fostul șef. Hai, mă, că-i ridicol. Dați-i drumul și atâta tot.