"Prenez un cercle, caressez-le, il deviendra vicieux !"
(Eugène Ionesco, „La cantatrice chauve”)
În noaptea dinspre 12 spre 13 iunie 1941 sovieticii începeau prima operațiune de deportare în masă de pe teritoriile proaspăt anexate de la România: Basarabia și Nordul Bucovinei. Aproximativ 30 de mii de persoane (această aproximație este oribilă în sine!) - bărbați, femei și copii, batrâni - au fost ridicate de la casele lor și deplasate forțat spre Siberia și Kazahstan. Această cifră nu-i include pe acei din Bucovina de Nord care sunt contabilizați în statisticile Ucrainei…
Astăzi, acei care se proclamă „salvatori ai neamului” fac coaliție cu sovieticii și îi aduc la putere, fac lobby pe la toate casele europene pentru steluța cu seceră și ciocan, iar Zinaida Greceanîi în ziua de 12 iunie uită de deportați, dar nu uită să felicite Rusia cu ziua ei și s-o facă mama democrației și libertăților de pe planetă…
Nu mă îndoiesc: cunoașteți în linii mari ce se întâmplă la Chișinău. Până la urmă, de ce ne-am temut nu am scăpat: PSRM s-a înţeles cu ACUM și au făcut coaliție. CCM a declarat practic imediat neconstituţională această decizie, stipulând că data limită ar fi fost pe 07 iunie. Și nu contează că însuși Dodon zicea același lucru pe 22 mai: „Cel mai probabil, au rămas doar 2 săptămâni, pînă pe 7 iunie, și dacă în această perioadă deputații nu găsesc un consens și nu creează o majoritate parlamentară, atunci Președintele RM va fi nevoit să dizolve Parlamentul, iar deputații să-și asume consecințele în cadrul alegerilor anticipate.”
În realitate, chestia asta chiar nu are importanță: ceea ce contează este că ACUM a îndrăznit să facă coaliție cu socialiștii... Eu zic că și-au semnat în același moment sentința capitală și nu ar fi trebuit să ne intereseze soarta lor, dacă nu ne-ar fi tras și pe noi în groapă... Nu vreau să mă întind prea mult la acest subiect. Care vrea să afle mai multe poatea să citească aici un pamflet sau aici un text despre niște responsabilități...
Plahotniuc va trebui să plece. Oricât de legală nu ar fi decizia CCM sau oricât de mare nu ar fi trădarea lui Dodon, adevărul în Moldova, spre nenorocirea acestui pamânt, a devenit pur discursiv. Iar Plahotniuc nu va mai reuși niciodată să convingă pe cineva. Fiindcă în loc să se comporte ca un om de stat sau barem ca un politician, el a crezut că poți guverna în calitate de șef de clan mafiot, de bratok. Drept rezultat, astăzi nu mai contează ce zice el sau cine are sau nu dreptate... Nu știu la ce mai speră: că brusc „occidentalii” se vor trezi și vor înțelege prostia care s-a produs și riscurile pentru UE? Nu cred... Iată Iohannis trimite o scrisoare „partenerilor occidentali” pentru a se reuni și a discuta „soarta Moldovei”... Și nu se putea face asta mai demult?...
Între timp, toți „patrioții” și „prietenii” Moldovei s-au grăbit să recunoască noua „coaliție”: Găgăuzia, Grigorişin, Taraclia, Tiraspolul, Putin în persoană! au zis că vor să scape de oligarhia din Moldova! Iar Matveenko chiar a promis că va ajuta Moldova dacă va fi nevoie (m-a și trecut rece prin spate când am citit!)...
Duminica care vine, Dodon, Sandu și Năstase își cheamă susținătorii în stradă. Acolo unde Plahotniuc ține oameni de o saptamâna... Ce frumos ar fi să nu vină nimeni! Vă dați seama, cheamă aceștia oamenii la marșuri, mitinguri, proteste, iar în afară de ei – N-I-M-E-N-I... Asta ar fi chiar frumos. Vrabia mălai visează... Ei – carne de tun.
În aceste zile ACUM duce o cursă intensă pentru recunoaștere internațională, „prietenii” - e bine, dar asta nu-i serios. Desigur presa ACUM-istă şi socialistă tot insistă pe faptul că sunt recunoscuţi, dar la lectura atentă a declaraţiilor se vede clar că nu-i totul chiar într-atât de evident. Cancelariile lasă loc pentru orice deznodământ... Ministrul noii coaliţii, Nicu Popescu, face totul pentru a convinge și lume mai bună și are profilul perfect pentru asta. Eu sper foarte mult că ceea ce face el o face din neștire, din greșeală, din voință de a face prea bine. Și că n-o să-l doară tare când va înţelege că este elementar folosit. Eu, pentru a mă descurca în anumite situații, încerc să mă pun în locul unor persoane, à la Stanislavsky, adunând launloc cam tot ce știu despre ele, încercând să empatizez cu persanjul... Dar iată în cazul cu acei care au făcut coaliție cu socilalistii – nu reușesc și gata! Asta nu poate fi adevărat, e delir curat!
Cât privește identificările, analogiile... Îmi aduc aminte de 2009. De semnatarii scrisorilor de susținere pentru PLDM... La un moment dat m-a scandalizat enorm o declarație comună a tocmai șapte rectori ai universităților de stat! Pe atunci nici blog nu aveam: comunicam și eu prin skype cu câteva persoane. Și îmi aduc aminte de o mică altercație cu un susținător înflăcărat al lui Filat, care îmi demonstra cât e de bun. Degeaba îi ziceam de CV, de biografie... Nu, și gata! Filat e cu echipă, Filat e cu susținere, Filat ne va duce în Europa... Ne-a adus.
Am pomenit destul de des în aceste rânduri despre o carte, „LTI. La langue du III-ème Reich” de Victor Klemperer. Este un evreu care a supraviețuit în Germania cât a durat războiul. Voi mai pomeni una, „Jurnal. 1935 – 1944” de Mihail Sebastian, un evreu care a locuit la București. Eu cred că pot astăzi întelege ce trăiau ei atunci. Ambii - intelectuali fini, care aveau prieteni și relații printre intelectuali fini ai epocii. Și ambii, pe măsură ce avansa regimul, deveneau din ce în ce mai... singuri. Mai izolaţi, mai marginalizaţi... Oamenii începeau să vorbească același limbaj, să folosească aceleași expresii, metafore de doi bani, să fie impermeabili la opinii diferite de cele care sunt ale lor sau de propriile opinii de acum câteva luni. Și acea liniște care se așternea, în special acest lucru l-a marcat pe Sebastian, când intra în salon... Desigur, nu e cazul să exagerăm, dar...
Recitiți-l şi pe Ionesco, „Rinocerii”... Edificator. Ce păcat că nu mai citim cărți! Ce păcat că uitam ce citim ori nu mai înţelegem.
Va trece el și asta... Dar tare dură vă mai fi mahmureala!
