„Când din miile de morţi anonimi unul poartă un obraz pe care îl cunoşti, un zâmbet pe care l-ai văzut, moartea redevine ceva înfiorător de concret.”, Mihail Sebastian, „Jurnal: 1935-1944”, (Humanitas, 2016, p.542)
Cât de mult m-am temut de această carte! Și cât de demult voiam s-o citesc! În primăvara lui 2018, atunci când vedeam cartea pe standul ICR-ului la Salonul internațional de carte „Livre Paris”, nu am ezitat nicio frântură de secundă și am cumpărat-o. Dar s-o citesc parcă tot nu aveam curajul.
Am încercat să-mi explic acea frică... Jurnalul lui Mihail Sebastian anunță de pe copertă o perioadă sumbră din istoria Europei și a României: 1935-1944.
Iar eu am obosit...
De mulți ani deja, iar ultimii zece – destul de intens, caut și răscolesc prin multiplele cămeruțe ale netului, cărțile care sunt publicate, documentarele care sunt difuzate, informație și mărturisiri despre ceea ce s-a întâmplat în secolul 20. Pentru a înțelege cum a fost posibil. Pentru a înțelege prin ce anume a fost posibil. Pentru a înțelege ce se întâmplă astăzi...
Și am obosit. Nu mai pot duce în cârcă toate aceste morți... Devine de-a dreptul insuportabil. Probabil, dacă am fi mai mulți care să le poarte, ar fi mai ușor. Dar parcă și morți devin din ce în ce mai mulți... Și din acei care i-ar pomeni – din ce în ce mai puțini... Ori poate e doar o chestie de vârstă? Devin insuportabil de sentimental. Devin insuportabil cu acei din jur cu morții mei... De aia și mă temeam de acest jurnal.
Până la urmă, l-am citit. Fiindcă nu se poate de nu citit. Fiindcă cu fiecare lectură a acestui Jurnal povara devine, pentru unii, puțin mai mică... Există o povară pe care o așteptam și care a venit. Dar există și una care lipsește cu desăvârșire din acest Jurnal: raptul Basarabiei! Sunt paginile pe care le așteptam atât de mult... Și ele nu-s! Oare de ce? O omitere deliberată a lui Sebastian, care, precum mulți alții, au văzut în URSS o forță capabilă să se opună ciumei negre, rinoceritei, care învăluia Europa? De dragul acestei „speranţe” i se ierta Moscovei acapararea unui teritoriu al țarii? Dar în Jurnal deseori apar fragmente care critică deciziile României care pot duce la pierderi teritoriale!... Ori poate că respingerea viscerală a hitlerismului și legionarismului oficial, speranțele legate de URSS, nu au reușit să se încadreze în acel eșichier al lumii din mintea lui Sebastian alături de pactul semnat în ’39 și pierderea Basarabiei?... A preferat să tacă? În Jurnal absența acestei perioade este destul de sumar și expeditiv explicată...
Această omitere poate fi înțeleasă. Lipseau elemente importante din puzzle și anume informație credibilă despre regimul stalinist, căci ceea ce venea, venea din partea autorităților pe care Sebastian nu putea să le creadă, prin definiție. Acest puzzle s-a reconstituit abia în 1944, atunci când, după o încercare timidă de a justifica atrocitățile armetei roșii, Sebastian, cu aceeași onestitate intelectuală, devine la fel de nemilos față de noua orânduire.
Ori poate că explicația acestui vid – anul 1940 – e mult mai trivială? Poate că acel caiet pur și simplu „a dispărut”? La fel precum a dispărut și autorul Jurnalului în 1945?... Noul regim putea accepta orice (Securitatea angaja fără mari scrupule legionari reconvertiţi), în afară de onestitate şi refuz de a i se supune. Poate că anume aceste pagini-lipsă şi l-au aruncat sub roţile unui camion?...
Ar fi o mare nedreptate să scrii un text despre Jurnalul lui Sebastian și să vorbești doar despre ceea ce el... nu conține. Căci ceea ce ne-a lăsat autorul este un document absolut edificator! Pentru biografii lui Sebastian care vor descoperi multe despre autor şi despre felul în care-și scria (și publica sau mai degrabă „nu publica”!) cărțile; pentru sociologi care vor fi capabili să remodeleze cum funcționa lumea pe atunci; pentru economiști care vor afla câte ceva despre economie și relațiile economice din acea vreme; pentru istoria literaturii, căci aflăm câte ceva nu doar despre Sebastian, dar și despre Eliade, Petrescu, Ionesco și mulți alții; pentru istoriografi care vor culege date și evenimente...
După ce veți citi acest Jurnal, nu veți mai putea găsi scuze și eschive. Nu veți mai putea ascunde atrocități și reduce tot la statistici manipulatorii. Nu veți mai putea ridica paravane din idei mărețe și opere glorifiante pentru a masca mârșăvia și mizeria umană...
Lumea este cum este și ca lumea suntem noi... Dar unele cărți precum Jurnalul lui Mihail Sebastian au forța să o schimbe. Dacă sunt citite, bineînțeles.
