Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
25 janvier 2019 5 25 /01 /janvier /2019 11:19
Sfârşitul omului de la sfârşitul lumii

Der Hauptmann (rom: Căpitanul. GER, FRA, POL), 2017: Filmul lui Robert Schwentke m-a luat puțin prin surprindere. De aceea țin să va preîntâmpin : nu vă luați după descriere! Filmul este mult mai dur decât ați putea anticipa. O pregătire psihologică se impune... Scenele de violență sunt la limita suportabilului și ele nu sunt, ca în multe filme înecate în băi de sânge, un șiretlic pentru a epata sau scandaliza publicul, ci o continuitate firească și banală a șirului de evenimente prezentate.


Acțiunea se desfășoară în 1945. Ultimile săptămâni ale războiului, deznodământul căruia este deja evident pentru toți, inclusiv pentru soldații germani, ce încearcă disperat să-și salveze pielea. Mulți din ei dezertează și sunt vânați de unități SS. Filmul povestește istoria unui simplu soldat dezertor. Grupul ce-l urmărea este nimicit de un tir de artilerie. Soldatul recuperează uniforma unui căpitan SS și îi uzurpeaza identitatea. Foarte repede el adună un mic grup din dezertori și se prezintă tuturor drept un trimis special al lui Hitler, investit de o misiune specială... Vă las să descoperiți ce a urmat...


Robert Schwentke explorează într-un mod practic experimental mai multe piste odată: Ce rămâne din om atunci când își vede universul reprezentărilor despre lume ruinate? Care sunt acele norme care ne reglementează relațiile și cât de temeinice sunt aceste „reguli”? Ce faci și cum faci când știi că vine sfârșitul? Ce face dictatura și frica din om? Ce poate fi acceptat de către om și ce nu și în care condiții? Vast domeniu de cercetare, nu-i așa?... 


P.S.: În acest context, recomand și filmul Experimenter (2015) despre cercetările lui Stanley Milgram din 1961, absolut reale de această dată. 

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher