Filmul lui Paweł Pawlikowski, „Razboiul Rece” („Zimna wojna”, Pol.), s-a bucurat de un succes remarcabil în acest an, el fiind chiar recompensat pentru cea mai bună regie la Cannes și selecționat în short-list pentru cel mai bun film străin pentru Oscar. Este exact cazul când parcă îți pare că nu-i suficient, căci pentru autorul acestor rânduri a fost, probabil, revelația anului. Este bineînțeles și o doză mare de subiectivism regional, o sensibilitate mai acută la un subiect dureros pentru est-europeni, dar, repet, pentru mine a fost o revelație în primul rând cinematografică. Filmul descrie o poveste de dragoste care începe în Polonia de după război, în epoca când stalinismul se instala durabil în Europa de Est. O realizare extrem de precisă şi migăloasă, de o acurateţe deosebită pentru fiecare detaliu și imagine, în alb-negru, cu mult negru, de fapt (de parcă utilizarea culorilor ar fi total inapropriată), cu o bandă sonoră absolut excepțională (devine o specialitate poloneză deja!: remarcam exact același lucru și pentru „The Lure” („Córki dancingu”)). Regăsim bineînțeles în film toate ororile și absurditățile sistemului totalitar, dar e mult mai mult decât atât. Există și subtilități pe care nu prea le-am întâlnit, decât poate în texte literare (ex: „Sindromul de panică în orașul Luminilor”, de Matei Vişniec), cu un occident tern, la fel de rece, indiferent într-un fel, în care personajele, maiestuos interpretate apropo, nu-și regăsesc nici pacea, nici alienarea, chiar dacă, în aparență, totul le merge bine... Merită o atenție deosebită și partea pe care o vom numi-o convențional „dramă psihologică” cu o paletă vastă de caractere care evoluează și ele de-a lungul timpului, malaxate de roțile istoriei... Un film despre o dragoste într-o perioadă în care totul i se opune. Un film despre dragostea care învinge istoria!