Nouatatea săptămânii, fără pic de îndoială, au fost numirile fostului Procuror General (2013-2016), Corneliu Gurin, și a fostului director SIS (2007-2009), Artur Reşetnicov, în fotolii de judecători ai Curții Constituționale.
Gurin a ocupat funcții înalte de stat încă de la începutul anilor 2000 (De exemplu, el a fost în perioada 2001-2005 Director general al Aparatului Parlamentului). Tot Gurin este și acel care l-a arestat pe Filat, el venind în persoană în Parlament și motivând ridicarea-i imunității parlamentare. Iar ca fapt divers, drept că plin de semnificații simbolice, vom menționa că fostul PG a participat la renumita „Vânătoare domnească”, acel huntergate care a „zguduit” societatea în îndepărtatul an 2013 (bănuiesc că astăzi asemenea futilități nu ne-ar face nici să clipim). Dar Gurin, cel puțin, pare să posede ceva competențe pentru a ocupa scaunul... Barem aparenţele mai pot fi salvate. Deşi tot el le-a spulberat chiar de la prima reacţie: „A fost o surpriză pe neașteptate.” Iată cum!
Despre Reşetnicov se cunosc mult mai puține detalii, el este chiar cunoscut pentru faptul că „şterge informaţii”, precum se zvonește că ar fi făcut-o în 2009 şi că este un fan al KGB-ului... Devine director SIS la doar 32 de ani! Fulminant, nu? Intra în ultimul Parlament pe lista PCRM, dar face parte din transfugii către PD. Şi acest individ este judecător la CC?!
Dar iată încă două coincidențe curioase: ambii sunt născuți în 1975 (adică potențial sunt din aceeași promoție, rămâne de văzut la ce şcoală), ambii și-au început ascensiunea strălucitoare în 2001, an în care PCRM-ul era ales promițând că vor reface URSS-ul...
DODON – SUSPENDATUL Dodon este iarăși suspendat pentru că nu a vrut să semneze câteva legi printre care și schimbarea denumirii zilei de 9 mai. Nici nu știu dacă am mai putea comenta ceva aici. Nu-i exclus să fie suspendat în curând definitiv. Dar mai sunt tocmai 2 luni până la alegeri! Mai e ceva timp.
CANDU STRIGĂ „POJAR” Candu amenință americanii că s-ar putea să vină rușii. No, ce să zic? E bine că strigă a foc. Dar n-ar strica să mai ia din când în când câte o găleată în mână (vedeți mai sus). În ţara lui diverşi reşetnicovi ajung judecători la CC! Şi nu ajung din capul lor.
ROMÂNIA APĂRĂ MOLDOVA Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene era cât pe ce să voteze un raport critic la adresa R. Moldova. Cum și cine anume face lobby prin instituții europene pentru a tot genera „unde negative” e bine știut. Dacă ar fi să înțeleagă lumea că UE nu face rapoarte împotriva lui Plahotniuc, ci împotriva statului, iar cu fiecare raport de acest gen suntem tot mai departe de ei, de UE, şi tot mai aproape de reşetnicovi... Ah, dar uitam: la noi statul e „capturat”, nu-i așa?... Iar România ne apără... Chiar și împotriva noastră... Apropo, un sondaj publicat săptămâna trecută spulberă acea idee preconstruita precum că românii nu și-ar dori Unirea. 74% din ei vor să ne unim!
ROMÂNIA NE HRĂNEŞTE Anul 2000: 44% din exporturile Republicii Moldova mergeau în Rusia. În România - doar 7%.
2018: România – 29%, Rusia – doar 8% (și aceia cred că ajung mai toți în buzunarul lui Dodon). Acum să-mi spuneți: ce căutăm noi în CSI?! Nu, mai bine să-mi spună Dom’ Candu, care strigă „pojar” prin americi.
ÎNFRĂŢIRILE VOR FUNCŢIONA ŞI MAI ABITIR! Iohannis a semnat legea care permite finanțarea proiectelor comune în localitățile înfrățite din bugetele locale. Cred că „talpa” va înțelege foarte repede care le sunt frații și vor simți și ce înseamnă să gestionezi proiecte fără a lăsa „otkat” și fără a linge funduri partinice. Cu Doamne-ajută!
ROMÂNIA ŞI BRAD NE TRIMITE! Bradul de Crăciun care ne-a venit din România este probabil cel mai frumos din istoria noastră. Păcat că au instalat deja unul artificial în centru. Mă rog, la noi cu brazii întotdeauna se întâmplă câte ceva picant, dar anul acesta simbolul e tare de tot! Nu ai decât să compari.
AM SCĂPAT DE BRATELLO Italia și prietenul lui Lavrov, Frattini, care recent a mulțumit Rusiei pentru că au regulat într-atât de bine Transnistria, au plecat de la șefia OSCE-ului. A fost unul din cele mai dezastruoase mandate ever pentru Moldova. Dar eu unul nu m-aș bucura excesiv. Unul pleacă, altul vine. OSCE a devenit în ultimul timp un fel de instituție de reciclare... Un fel de curte de gradiniţă unde se joacă și ei de-a politica, de-a influența, de-a negocierea, ori ce mai au ei acolo înscris în programul pentru învățăcei...
ŞI TU, MUNTEANU? Și Valeriu Munteanu a plecat din PL. Discuții, presupuneri, strategii, învinuiri. Toate curg gârlă. Dar eu cred că totul e foarte simplu. Munteanu se visa, probabil, Președinte al PL-ului. Nu a fost să fie. Omul s-a supărat și a trântit ușa. Iată și toată strategia...
Cam atât. CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână o voi trimite colectivului de meșteri anonimi care au reușit să șterpelească 25 de indicatoare rutiere cu tot cu stâlpii de metal de pe traseul R-30 Anenii Noi-Căuseni-Ștefan Vodă. Iată zice o vorbă din bătrâni că peștele de la cap s-ar strica... Pe dracu! Capul nu se strică aparte. Procesul de putrefacție este întotdeauna identic avansat și repartizat. Indiferent dacă e pește, curcan, iepure, ori altă ciudățenie statală... Fiecare fură ce poate: unii – melearde, alții – stâlpi.