Fiindcă referendumul nu e despre familie și „definiţia” ei, nu este despre tradiționalism sau modernitate, obscurantism sau progres. Acest referendum este cu totul despre altceva. Și România deja l-a pierdut. Indiferent de opțiunile pe care le au românul Ionescu sau românul Petrescu, fie ele și diametral opuse, au pierdut ambii. Ei nu au pierdut jocul, ci tabla de joc. De acum încolo se joacă după alte reguli și arbitrul are simbrie de la furnizorul regulilor de joc.

„Daţi-mi doi ani și nemții vor nega până și existența primului război mondial!” Nu bag mâna-n foc pentru exactitatea literală a citatului, dar sensul este acesta. A zis-o herr Göbbels, ministrul propagandei lui Hitler. Göbbels avea la dispoziție mijloace limitate: niște gazete, radioul, cinematograful... În România lui Antonescu evreilor li se confiscau posturile de radio. În țările ocupate din Europa centrală sovieticii obligau ca fiecare post de radio să fie declarat și înregistrat... Povești din alte epoci. Astăzi mijloacele sunt mai sofisticate. Metodele mai complexe. Natura umană a rămas aceeași.

Subiectele care pot dezbina Europa sunt marginale, dar ele sunt aduse cu multă insistență în centrul dezbaterilor. Fiindcă pe subiecte esențiale care țin de nivel de viață și libertăți fundamentale ale omului nu există alternative mai reușite decât modelul european. Englezii au și înghițit nada și și-au votat un magnific Brexit după ce ani de-a rândul au pălăvrăgit despre marele pericol al imigrației (uitând ca ea este profitabilă pentru orice economie) și despre banii pe care îi plătesc UE (uitând despre banii care se întorc de la Bruxelles). Toate sondajele arată astăzi că ei regretă, dar... prea târziu.

În România, țară cu destule probleme sociale, mult mai grave și mai arzătoare, subiectul minorităților sexuale (vai, dar până și Moș Ion, care în viața lui nu a văzut așa ceva, are o părere!) ajunge să fie unul central... Și anume acest fapt este o înfrângere incontestabilă. Dansul e condus de acel care alege muzica. De aici și până la un „Roexit” eventual calea devine, dacă nu perceptibilă temporal (căci românii mai sunt încă în majoritatea lor covârșitoare pro-europeni), bine vizibilă și jalonată, precum autostrada (anti)europeană în bătaia farurilor noaptea: nu-i vezi capătul, dar vezi foarte bine pe unde mergi...

De-a lungul ultimilor ani propaganda anti-europeană a creat câteva subiecte și hashtaguri puternice în jurul cărora se construiește un discurs multi-dimensional, în funcție de publicul țintă. Pentru România a fost ales scenariul „Gayropa”. Emigrația nu se potrivește căci România este furnizoare de emigrați (preponderent către țările europene „lipsite de valori seculare”, printre altele). Nici „insecuritatea” cu „sirienii” nu e pe potrivă într-o țară cu populații social vulnerabile care au împânzit aceeași Europă și numai securitate nu aduce pe unde se instalează... Rămâne ceea ce avem astăzi.

Iar dacă nu vedeți nicio legătură între „Gayropa” și „Roexit”, citiți ce scriam în alineatul 2 al acestui text. De acum încolo e o chestie de timp, nu de cale...

P.S.: Cred că nu e nevoie să aduc aminte cine este promotorul insistent al taggului „Gayropa”.

P.P.S.: Pentru o viziune mai amplă și o completare a celor enunțate mai sus, vă propun un text puțin mai vechi, despre tagg-urile utilizate în Republica Moldova.