Să ne închipuim pentru câteva minute că urmărim evenimentele de la Chișinău oarecum din exterior, din pasiune pentru geopolitică sau istorie a unei regiuni, dar nicidecum ca parte implicată în evenimente. Ori ca niște jurnaliști de format vechi, din care aproape că nu mai există astăzi nici măcar pe la casele mari, fiecare având un domeniu de expertiză bine delimitat. Ceva de genul „specialist pe Europa de Sud-Est”. Asta ar însemna să ne deconectăm de la orice fel de empatie și emoție și să evaluăm evenimentele de parcă am urmări de peste umăr, să zicem, un joc de strategie la un computer jucat de cineva străin. Nu bag mână-n foc că reușesc, dar... să vedem.

Vom încerca să comparăm cele două evenimente, ziua de 26 august și ceea ce a urmat pe 27 (le voi consideră drept unul și același) și sosirea Marșului Centenar la Chișinău.

Pentru ceea ce constiuie statul Republica Moldova, Marșul Centenar este un eveniment mult mai periculos decât oricare alt protest, fiindcă afectează esența însăşi a acestui organism. Chiar dacă la cârma statului se află indivizi și persoane concrete cu putere de decizie diferită, statul nu sunt doar ei, ci o entitate vastă, de la plătitorii de impozite de rând, beneficiarii de prestații sociale, un anumit fel de elite economice sau culturale și până la orice fel de opoziție politică. Închipuiți-vă toată această multitudine care, indiferent de opțiunea politică, se definește, se plasează pe o grilă valorică, își construiește cercurile şi relaţiile sociale, alianțele de opinie, anume în funcție de ceea ce numim noi astăzi statul „Republica Moldova”. O reacție stomacală, inconștientă, de protecție a acestui stat din partea majorităţii îmi pare absolut firească. Unioniştii din acest punct de vedere nu apar decât în calitate de niște inconștienți, niște idealiști romantici desăvârșiți, sau niște ratați, incapabili să-și găsească rostul în condițiile statului independent „Republica Moldova”.

Dacă cu inconștienții și idealiștii romantici lucrurile sunt relativ clare, cu „rataţii” e mai complicat. Devin unioniști doar acei care așteaptă de la Unire o inversare a grilei valorice care i-ar aduce din nou pe val. Nu în zadar, în ultimul timp propagandiștii anti-unioniști încearcă din răsputeri să ne convingă că nu există diferență mare între aceste „grile valorice”, făcând trimitere la atacurile împotriva justiției în România. „DNA, treceți Prutul!” nu mai are aceeași putere, iar demiterea Laurei Codruța Kövesi a fost, în Basarabia, în primul rând o lovitură împotriva curentului unionist.

„Tot mai bine cu bandiţii noştri” – tristă concluzie...

(Comit o mare eroare stilistică, de fapt, de aceea ar trebui să rectific: ținând cont de specificitatea condițiilor de ascensiune ale grilelor ierarhice din Republica Moldova, „ratat” nu ar trebui folosit în conotații negative. Am mai putea spune „uitat”, „abandonat”, „respins”... La urma urmelor, a rata o asemenea „ascensiune” e mai degrabă o virtute decât o incapacitate!)

Cititorul atent poate să-mi zică că mai există o categorie, pe care nicidecum nu poți să-i numeri printre ratați, dimpotrivă: vorbim de toți acei care au reușit să se impună drept adevărate valori în întreg spațiul românesc, dar aceștia sunt puțini, iar existența statului independent moldav nu este un obstacol în exercițiul funcției lor de „valoare” elitistă. Astfel, unionismul nu mai este o prioritate stringentă pentru ei (dacă nu sunt și ei idealiști romantici, numai că „reuşita” lor tocmai că demonstraeaza un anumit spirit practic). Dimpotrivă, a-ți afișa unionismul e potențial creator de conflicte sau neplăceri nedorite.

La modul cel mai general, o analiză la rece gen „avantaje” vs. „sacrificii” ne-ar ajuta mult să înțelegem cine și în ce măsură este cointeresat în Unire. Și nu-i deloc sigur că acei mai înflăcărați „unionişti” ar trece testul. Ei există atâta timp cât există obiectul luptei lor. Asta desigur dacă nu reușesc să ne convingă că anume ei sunt veritabili idealiști romantici...

Să ne jucăm de-a categoriile și să vedem ce obținem:

• „Fruntașii de la sat”: ăștia fără Republica Moldova și în afara contextului ei sunt varză. Mai mult de 70 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova sunt cetățeni ai României. Dar crede cineva că măcar 60 din ei ar vota Unirea?...
• „Vițeii statului”: ăștia sug statul Republica Moldova. Direct sau indirect. Nu-i exclus să poată suge și mai mult de la România, dar... tot mai bine vrabia din mână decât barza din cer.
• „Emancipaţii”: ăștia și-au făcut un rost și o situație în spațiul românesc. Ei sunt pentru Unire (depinde și de cine întreabă, desigur), dar s-o facă poporul!
• „Uitaţii”: cei mai mulți, dar și cei mai vulnerabili și manipulabili. Sunt toți acei care au fost aruncați de trenul foarte rapid și foarte scump al Independenței. Sunt acei care au de câștigat cel mai mult de pe urma Unirii, dar... privesc prea mult televizorul de la care le vorbesc „Fruntaşii” și „Viţeii”.
• „Pătimaşii”: aceştia au crezut, cred şi vor crede în Unire. Cu patimă şi ardoare, cum şi se cuvine să crezi.

Iată deci forțele în prezență. Foarte curios puzzle, nu-i așa? Și un vast plan de acțiune care s-ar putea elabora pentru fiecare din categorii în parte...

Ziceam mai sus că voi încerca o comparație cu protestele din 26 – 27 august. Tind să cred că Marșul Unionist a fost tratat de către statul Republicii Moldova cu mult mai multă seriozitate și frică.

De ce zic asta? În primul rând fiindcă încălcări de „legi și proceduri” din partea protestatarilor (atât Shor cât și ACUM) au fost incomensurabil mai multe și mai grave, dar forțele de ordine nici nu le-au luat în seamă. Ceea ce spune multe despre funcționarea acestor instituții. Atunci când este trecută cu vederea chemarea directă la răzvrătire armată și la crime împotriva umanității, despre ce valori mai putem vorbi? În loc să fie reținuți, adepţii lui Shor au fost escortați de poliție. Puterea s-a limitat la o prezență masivă și impresionantă a forțelor de ordine, iar epizodul din dimineața zilei de 27 august atunci când reprezentanții ACUM au fost ridicați pe sus și evacuați de lângă Ștefan nu poate fi considerat drept ceva extraordinar de grav, oricât de multe poze nu ar circula în spațiul virtual mediatic. Și nici pentru faptul că nu au respectat orarul și locul manifestației nu au fost deranjați. Cauza acestei „indiferenţe” e simplă: toate aceste „revoluţii în pahar” nu afectează profund edificiul piramidei. Corb la corb nu-și scoate ochii.

Împotriva unioniştilor însă s-a jucat mult mai finuț și mai serios. Poliția s-a făcut a respecta legislația, utilizând cele mai mici ocazii și pretexte pentru a zădărnici marșul, dar neîncumetând să intre în forță, chiar dacă inițial un scenariu de această natură a fost provocat şi de unioniști. A fost un joc de-a țurca în care ambele părți au încercat să-i provoace pe adversari la fault. Până și epizodul cu autocarele, oricât de neverosimil și tras de păr nu ar părea, dar tot poate fi tixit în cadru legal... Să nu uităm nici de prezența militarilor înarmați cu pistoale automate, ceea ce nu a fost semnalat nici pe 26, nici pe 27. În al doilea rând, au fost remarcate, cu puțin înainte de ora 23:00 blindate și mașini de carabinieri pentru reținuți eventuali, ceea ce era un semnal clar și o amenințare că vor fi arestări (organizatorii rezervaseră piața până la 23h00).

Dacă cineva consideră că „statul Republica Moldova” se va lăsa „unit” cu una cu două, greșește amarnic (vedeți mai sus cine deține resursele, inclusiv mediatice). Reacția într-atât de atentă și bolnăvicioasă a autorităților pentru acțiunile unionistirlor pro-români și indiferența față de alte manifestări aparent antistatale este firească și ar trebui să ne învețe câte ceva. Și da, nicio abatere de la lege nu va fi tolerată din partea unioniștilor, iar provocări pentru a genera încălcări vor exista. Și bucurați-vă când vedeți militari doar cu pistoale-automate. Ăștia ar putea scoate și tunuri!...